Despre problema întoarcerii celor căzuți din Biserică și cum și de

către cine sunt primiți înapoi în Ea

1. Convorbirea dintre Sfântul Maxim și Arhiepiscopul Pirrus

La Roma, Papa Ioan a convocat un sinod de episcopi și a anatemizat erezia monotelită. În
mod similar, mai mulți episcopi din Africa, Byzakion, Numidia și Mauritania s-au adunat
împreună și au anatemizat monofiziții. După ce Papa Ioan de la Roma a murit, un anumit
Teodor a fost hirotonit în locul lui. Ulterior, Arhiepiscopul Pirrus din Constantinopol a venit
în Africa. Aici s-a întâlnit cu Sfântul părinte Maxim, care era renumit datorită viețuirii sale
monahale. De asemenea Pirrus s-a întâlnit și cu episcopii evlavioși care erau în Africa. Ei,
împreună cu Părintele Maxim, l-au mustrat cu bună dreptate și l-au întors de la erezie. Dar
Sfântul Maxim i-a spus lui Pirros că era doar călugăr și nu putea să primească mărturisirea de
credință a episcopului. Sfântul Maxim l-a îndemnat pe Pirrus, pe lângă faptul să influențeze
pe împărat, pe patriarhul și Sinodul său, să trimită marturisirile lor de credință la papă. După
aceasta, Pirrus a fost trimis la Papa Teodor la Roma. Pirrus a înmânat Papei Teodor
mărturisirea sa de dreaptă credință și a fost apoi primit de Papă. Dar când Piros a plecat de la
Roma și a venit la Ravenna, acesta s-a întors la propria vărsătură ca un câine.

Marele Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, Volumul August, pagina 366, tradus din limba greacă
din lucrările Sfântului Simeon Metafrast. Copyright 2009, Mănăstirea Sfinților Apostoli.

2. Disputa din Vizia, Tracia

dis. biz., XVI-XVII PG 90 153CD

Dar avva Maxim a luat imediat cartea Faptelor Sfântului și Apostolicului Sobor de la Roma și
a arătat părinților, vorbindu-se în mod clar despre cele două voințe și lucrări ale
Mântuitorului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos; după care consulul Teodosie luând cartea
[de la avva Maxim], a citit toate cuvintele Sfinților Părinți. Atunci episcopul Teodosie a
răspuns: ”Vede Dumnezeu, că dacă acest sobor nu ar fi pus anatema asupra acestor oameni,
aș fi acceptat această [erezie] mai mult decât oricare altă persoană. Dar ca să nu pierdem
timpul, ceea ce au spus Părinții, vorbesc și spun aceasta și în scris: două naturi și două voințe
și două lucrări, […] și să fie unitate”.

Maxim: ”Vlădica, eu nu întrăznesc să primesc de la dumneavoastră o mărturisire scrisă în

privința unui astfel de subiect, fiind un simplu călugăr. Dacă Domnul v-a învrednicit să
recunoașteți cuvintele Sfinților Părinți, așa cum cere Canonul, trimiteți o scrisoare în această
privință pe numele Papei: dumneavoastră, vreau să spun, sunteți împăratul, patriarhul și
Sinodul, care depind de el. Ce ține de mine, eu nu voi intra în comuniune cu dumneavoastră
în condițiile actuale, până când se pomenesc în timpul sfintei anafore cei, care au fost
anatemizați. Pentru că eu mă tem de hotărârea anatemei. […] A fost cineva ca după moarte să
scape de învinuire, ce ține de credință, și de suferința din cauza vinei de a denatura credința?
O, dacă împăratul și patriarhul vor imita milostivirea lui Dumnezeu; o, dacă ei se vor adresa
Papei de la Roma: unul cu un rescript [hotărâre], iar celălalt cu o cerere de iertare sinodală; și,
fără îndoială, cel puțin în conformitate cu obiceiurile bisericești, papa, fiind de acord cu
aceasta, având în vedere mărturisirea ortodoxă a credinței voastre, s-ar împăca în această
privință cu dumneavoastră”

Sursa: https://azbyka.ru/otechnik/Maksim_Ispovednik/disput-v-vizii/
 3. În ceea ce privește patriarhul Pirrus
"Eseu teologico-polemic XII" Th. Pol., XII, PG 91, 141A-146AM (144A)

Dacă într-adevăr Scaunul Roman nu îl recunoaște pe Pirrus, pentru că el nu numai că este

vinovat, dar încă și gândește cu vicleșug, și crede cu viclenie, atunci este evident că toți cei
care dau anatemei pe cei care îl crede pe Pirrus vinovat, de fapt dau anatemei scaunul de la
Roma; cu alte cuvinte, pe Biserica Sobornicească. Și nici nu mai zic că în orice caz el se
anatemizează pe el însuși, dacă rămâne în comuniune cu tronul de la Roma și cu Biserica
Sobornicească a lui Dumnezeu. Așa că vă rog, binecuvântate, recomandați tuturor să nu-l
numească pe Pirrus nici ”sfânt”, nici ”cuvios”. Nu putem în niciun caz ca acea hotărâre să o
numim sfântă. Într-adevăr, el a căzut de la orice sfințenie, căci din voia sa proprie s-a pus pe
sine însuși în afara Bisericii Sobornicești. (144B) Nu se cade să i se acorde niciun fel de
cinste, lui, celui care nu demult deja a fost judecat și depărtat de către scaunul apostolic al
Romei pentru erezia sa, până când nu va fi primit înapoi (de către acest scaun) după ce nu se
va întoarce către acesta sau, mai degrabă către Domnul nostru Dumnezeu printr-o mărturisire
pioasă la credința ortodoxă, datorită căreia el va primi sfințenia și numele de ”sfânt”. Iată de
ce, dacă el nu mai dorește să fie eretic, sau să fie cunoscut ca atare, (să știe) el să nu caute
îndreptățire nici de la unii, nici de la alții: acest fapt este fără folos și nerezonabil [...]. Bine ar
fi dacă el s-ar grăbi înainte de toate să se pocăiască inaintea scaunului de la Roma! Atunci el
va primi iertare și toți de pretutindeni îl vor numi cuvios și ortodox. (144C) Degeaba zice el,
că poate convinge oamenii, asemeni mie [că se pocăiește n. trad.], dar el însuși nu merge să
aducă pocăință și nu imploră pe binecuvântatul papa al Bisericii celei sfinte de la Roma, adică
scaunului apostolic, care a fost primit de la Însuși Dumnezeu-Cuvântul cel Întrupat, precum
și de la toate Sfintele Sinoade, în conformitate cu Canoanele și Sfintele Tradiții [...] Cu
adevărat, cu Cuvântul Bisericii, care însăși leagă și dezleagă păcatele în Ceruri, Ea, care
conduce puterile cerești. Deci, dacă el se îndreptează în fața oamenilor, dar în niciun caz nu
va ruga pe binecuvântatul Papă de la Roma, de el se poate de vorbit ca despre un om care,
fiind condamnat pentru crimă și pentru alte fărădelegi, (144D) se grăbește să își declare
nevinovăția nu aceluia care, potrivit legii are puterea de a judeca, dar vobește în gol,
nechibzuit și lipsit de sens, pentru a-și arăta curăția purtării sale oamenilor care nu au nicio
putere să ridice de deasupra lui învinuirea. Iată de ce, binecuvântate stăpâne, păstrează ideia
ce decurge din acest lucru: să fie primit ceea ce este bine, în conformitate cu ce este plăcut
înaintea lui Dumnezeu, indiferent ce acesta [Pirrus] susține sau neagă în privința învățăturii
de credință – nu contează în ce mod sau cui [propăvăduiește]. Dar încearcă să înțelegi cu
certitudine [..] dacă într-adevăr este în adâncul sufletului lui dorința de a se împăca cu (145A)
adevărul : dacă el face aceasta cu sârguință și cu chibzuință, cheamă-l să facă ascultare de
preasfințitul Papa de la Roma […]”.
 4. Disputa cu Pirrus. Cuviosul Maxim Mărturisitorul și disputele
hristologice din secolul al VII-lea, M., 2004, pag 235-237
vezi și PSB 81, pag 355-356

Pirrus: - Într-adevăr, studierea acestei întrebări a arătat un lucru absurd ce a fost exprimat în
legătură cu Hristos. Deci îmi cer iertare atât pentru mine cât și pentru cele anterioare. Căci am
căzut în aceste înțelegeri absurde și concluzii logice prin neștiință. Vă rog să găsim o cale
pentru a elimina absurditate, iar memoria înaintașilor noștri – să fie păstrată.

Maxim: - Nu este altă cale decât să păstrăm tăcerea despre aceste fețe, iar astfel de dogme –
să fie date anatemei.

Pirrus: - Dar dacă se întâmplă acest lucru, vor fi anatemizați și Serghie și acel Sinod făcut în
vremea mea.

Maxim: - Sunt surprins cum poți să numești Sinod pe acela care nu a fost ținut după legile și
canoanele sobornicești, deoarece nu a fost nicio scrisoare regională ce să aibă
consimțământul patriarhilor, nici nu a fost un loc sau o zi specială pentru acea întâlnire. Nu
au existat nici cineva să o propună, nici să o acuze. Participanții nu aveau scrisori însoțitoare,
nici episcopii de la mitropoliți, nici mitropoliții de la patriarhi. Nici un fel de scrisori nu au
fost, nici către locum-tenens din partea celorlalți patriarhi. Astfel încât cine cu mintea
întreagă și-ar permite să numească Sinod pe o adunare care a umplut întreg pământul cu
ispite și certuri?

Pirrus: - Dacă nu este o altă posibilitate decât aceasta, eu, dorind mântuirea mea, sunt gata să
fac orice fel de confirmări [a dreptei credințe], rugând doar un lucru, ca mai întâi să am
onoarea de a mă închina la locurile apostolice, adică la corifeii Apostolilor, iar pe urmă și
preasfințitului Papă, și să îi înmânez Tomosul despre lucrurile greșite ce s-au întâmplat.

Maxim și Grigorie patriciu au răspuns: - Așa cum propunerea ta este bună și de folos
Bisericii, să fie așa.

Aflându-se cu noi în acest oraș binecunoscut al Romei, el [Pirrus] și-a îndeplinit făgăduința
sa, condamnând dogmele cele rele ale necinstitului ”Ektesis” și unindu-se pe sine prin
mărturisire ortodoxă (διὰ τἣς ὀρθοδόξου ὁμολογίας) cu Sfânta, Soborniceasca și
Apostoliceasca Biserică, prin harul și mila Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Iisus
Hristos.