1.

IUBIRE SI COMUNIUNE

1. Comuniunea inseamna mai mult decat o asociatie morala sau spirituala. Ea

reprezinta o unire cu Hristos, cum este numita in limbajul liturgic,
incorporarea in Biserica prin Taina Botezului.
2. "Cine ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in El"
(Ioan IV, 6).
3. Noi ne impartasim din acelasi si cu totii devenim aceeasi".
4. Comu​niunea crestina consta intr-o relatie dubla ; relatia intre crestini unii cu
altii si relatia intre crestini si Hristos.
5. Exista un temei trinitar al comuniunii si al iubirii
6. participam la viata divina, fara ca natura noastra sa devina natura lui
Dumnezeu
7. Comuniunea bisericeasca este chemata sa reproduca, in existenta sa, realitatea
divina. Omul nu in singuratate, ci in comun a primit porunca de a deveni
Dumnezeu dupa har, iar comuniunea bisericeasca este o imitatie a vietii
divine.
8. Duhul Sfant este acela care da Bisericii caracterul de comuniune, de unitate,
de intreg
9. Duhul Sfant aduna pe unul si celalalt, El nu e numai un dar, intre unul si altul,
ci ca legatura vie.
10. Duhul Sfant este principiul unitatii, al sobornicitatii, al comuniunii in
Biserica, creator si sustinator al intregului​ in care partile nu sint anulate, ci
sunt vii si traiesc impreuna in comuniune deplina.
11. o comunitate teandrica, o comunitate sacramentala
12. A. Komiakov a formulat ideea ca intreaga teologie si viata crestina are un
aspect ecleziocentric​, ca mantuirea este un act de solidaritate si comuniune in
Bise​rica. "Noi stim, zice el, ca daca cineva pacatuieste, pacatuieste singur, dar
nimeni nu se mantuieste singur". Cel ce se mantuieste, se mantuieste in
Biserica, anume ca membru al ei si in comuniune cu toate celelalte membre
ale ei. "Daca cineva crede, el se afla in comuniunea credintei, daca iubeste
este in comuniunea iubirii, daca se roaga este in comuniunea rugaciunii".
13. "Sa ne iubim unii pe altii, ca intr-un gand sa marturi​sim..." proclama Biserica
in timpul sfintei liturghii.
14. Comu​niunea noastra in Biserica, prin Fiul lui Dumnezeu, devine cu atat mai
mare cu cat El a unit din nou lucrurile pamantesti si cele ceresti, cu cat El a
 distrus zidul de separare dintre lumea ingerilor si a oamenilor. Omul devine o
fiinta universala, viata lui in Dumnezeu il uneste cu viata intregii creatii prin
legaturile iubirii cosmice.
15. Sfantul Ioan Gura de Aur, intregul este prezent si lucreaza fiecare madular,
dupa cum si fiecare madular lucreaza pentru intreg, care e Biserica
16. Comuniunea nu este suficienta cand e sustinuta numai prin cuvinte, numai
teo​retic. Ea trebuie traita, ​trebuie pusa in practica​. Comuniunea trebuie sa se
vada in faptele unora pentru altii, in conlucrarea lor.
17. Comuniunea inseamna unirea spirituala pe care o produce iubirea. "Cine
ramane in dragoste, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in El" (Ioan
IV, 6). Iubirea este legatura desavarsirii (Col. III, 14).
18. Comuniunea nu e o stare, ci o miscare care se aprofundeaza si se extinde, un
proces de asimilare si de reciproca daruire in continua crestere, o relatie vitala
de implinire reciproca.
19. dragostea este legatura de nezdruncinat dintre membrii comunitatii
20. pentru ca toti cu o inima si cu o gura sa slaviti pe Dumnezeu, Tatal Domnului
nostru Iisus Hristos" (Rom. XV, 5).
21. Teologia trinitara este o teologie a comuniunii, o teologie spirituala, adanca,
nedespartita de trairea ce presupune si promoveaza o cale lunga de
transformari progresive a naturii create, o comuniune din ce in ce mai intima
a persoanelor umane cu Dumnezeu in Treime.
22. Sobornicilatea Bisericii e o expresie a comuniunii
23. Comuniunea prin rugaciune, iubire si fapte de intrajutorare
24. Rugaciunea este forta motrice a tuturor eforturilor umane, a intregii vieti
spirituale.
25. Ideea de comuniune domina intreaga, traire crestina
Ecumenismul izvorat din principiul comuniunii inseamna o unitate in diversitate, o
sobornicitate libera, in care fiecare credincios, fiecare Biserica locala constituie un
centru care isi insuseste valorile intregului intr-un mod unic dar inseparabil de
ansamblul comunitatii universale.
26. iradierea iubirii, ca energie ce se comunicâ de la o persoană la alta, fără ca ele
să se epuizeze în această comunicare.

1. Creationism si evolutionism

1. Diagnoza facuta de Sfantul Vasile teoriilor cosmologice a.le vremii sale e

uimitor de actuala: "Acesti filozofi, necunoscandu-L pe Dumnezeu, n-au pus
 la temelia crearii universului o cauza rationala ("o ratiune tehnica", cf. I, 6), ci
ideile lor despre facerea lumii sunt concluziile -nestiintei lor initiale despre
Dumnezeu. De aceea unii (...) au alergat la ipoteze materialiste, atri​buind
elementelor lumii cauza crearii universului; altii si-au inchipuit ca natura
celor vazute este formata din atomi, (...) corpi indivizibili care se unesc si se
despart unii de altii succesiv, ducand astfel la nasterea si distru​gerea fiintelor
(...). De aceea, necredinta in Dumnezeu, care locuia in ei, i-a inselat si au spus
ca universul este fara conducere si fara ordine si ca este purtat de intamplare"
(op. cit., I, 2).
2. cosmologie teonoma se distanteaza atat de creationism, cat si de
evolutionism.
3. Nu poate accepta nici creationismul, care con​sidera ca lumea a fost perfecta
din momentul crearii ei, intrand in conflict cu evolutionismul, si nici
evolutionismul nu-l accepta, fiindca acesta considera ca lumea se dezvolta
prin ea insasi, fara legatura cu Dumnezeu. Cosmologia, teonoma depaseste
aceste doua tendinte prin conceptia despre procesul de creatie continua, care
isi are obarsia in creatia de la inceput, prin care Dumnezeu a scos lumea
din neant, si se incununeaza cu creatia finala, cand totul se transforma in
Hristos, ca Logos Creator si Mantuitor, intr-un cer nou si un pamant nou
4. Lucrarile lui Dumnezeu sunt teandrice

5. Jurgen Moltmann, insistenta teologiei mai vechi pe relatia cauzala dintre

Creator si creatie sta la ori​ginea conflictului dintre creationism si
evolutionism, pentru ca afirma un raport exterior intre Dumnezeu si lume

1. Rationalitatea materie din pespectiva crestina

1. setea de cunoaştere a omului nu se va opri niciodată.

2. Lumea inteligibilă cuprinde şi sufletul omului, şi lumea îngerilor. Însă ea este
inaccesibilă ştiinţei şi oricăreia dintre metodele ei de investigaţie; oricărui
instrument sau procedeu construit sau care ar putea fi imaginat.
3. teologia nu vede în om doar un trup biologic, asemănător celorlalte
vieţuitoare prin funcţiile rânduite pentru viaţă. Omul este trup şi suflet.
4. simţurile trupului nu sunt doar ferestre spre lumea sensibilă
5. Omul adună lumea în suflet
6. năzuinţele pentru depăşirea lumii sensibile, setea de infinit şi capacitatea
omului de a se dărui prin iubire şi de a primi iubirea altora nu vin atât din
 biologia trupul nostru, cât din spiritualitatea sufletului. Dorul după nemurire
şi dorinţa omului de a trăi veşnic nu se trag doar din biologia materiei vii, ci
mai ales din sufletul lui înţelegător, insuflat de Dumnezeu.
7. Ştiinţa ne poate întemniţa în materie
● Cercetarea ştiinţifică nu poate depăşi lumea aceasta
8. Ştiinţa este doar una dintre posibilităţile noastre de abordare a lumii.
9. Ştiinţa nu ţine locul virtuţilor. Nu poate să suplinească nici nevoia noastră de
dragoste, nici imboldul de a o împărtăşi altora. De aceea, pentru cei pasionaţi
de materia lumii, este importantă păstrarea unei griji egale şi pentru viaţa
spirituală.
10. omul este personă, iar persoana se împlineşte în comuniune de iubire cu alt
subiect. El este şi suflet, şi nu se poate împlini printr-o exclusivă acumulare
de date de ordin fizic, fie ele şi semnificative şi privitoare la lumea în care
trăieşte. Persoana umană are aspiraţii nesfârşite, care nu se pot opri în lume.
11. Transfigurarea lumii, mai presus de orice nivel imaginabil de dezvoltare
12. Tranfigurarea este o lucrare a lui Dumnezeu. Ea se petrece într-un fel în care
ştiinţa şi tehnologia nu pot folosi. Transfigurarea noastră, deschiderea noastră
spre toate aceste înţelesurile ale lucrării lui Dumnezeu în lume şi în viaţa nu
sunt posibile decât prin credinţa în El şi prin iubirea Lui.

1. UNITATEABISERICIIINTR–OLUMETOTMAI
SECULARIZATA

● Numarul celor care se intereseaza mai mult de cele materiale decat de cele
spirituale, cu atat mai mult cu cat cultura secularizata europeana exercita o
puternica influenta asupra societatii romanesti in contextul procesului de
integrare europeana.
● Conceptul de autonomie a lumii fata de Dumnezeu a dus la aparitia si
dezvoltarea unei teologii gnostice care a oscilat intre un rationalism care
pretindea ca poate cunoaste pe Dumnezeu in fiinta lui si un agnosticism care
interzice orice cunoastere a lui Dumnezeu in afara de Revelatia adusa de
Hristos, fapt pentru care ambele sisteme de gandire ​au izolat pe Dumnezeu in
Treime intr-o transcendenta inaccesibila​.
● Autonomia creatiei ca rezultat al izolarii Divinitatii in transcendent a dus apoi
inevitabil la autonomia omului si ratiunii umane fata de Dumnezeu.
● Mergand mai departe, in aceeasi directie, putem spune ca atat izolarea
Dumnezeirii in transcendent cat si autonomia creatiei fata de Ziditorul ei au
determinat omul sa ia locul lui Dumnezeu pe pamant si sa domine lumea in
numele Creatorului.
● La baza procesului de secularizare se afla trei elemente, si anume: izolarea
Divinitatii in transcendent, autonomia creatiei si a ratiunii umane, si,
dominarea lumii de catre om​. La originea acestui proces de secularizare nu se
afla revelatia Noului Testament, fiindca Scriptura nu pledeaza niciodata in
favoarea separatiei dintre creatie si Creatorul ei, ci o grava eroare teologica
care a confundat transcendenta lui Dumnezeu cu absenta Sa din creatie.
Dumnezeu a fost eliminat pur si simplu de mintea omului din realitatea lumii
vazute, fizice sau materiale, pentru a fi cantonat in sfera subiectivitatii umane.
● Transfigurarea, aceasta este misiunea Bisericii intr-o lume confruntata de
secularizare.

1. ANTROPOLOGIA la STANILOAE

■ omul, fiinta care transcende timpul spre vesnicie prin nadejde si

pocainta
■ nadejdea nu se limiteaza la cele ce se vad si se pot avea in viata
aceasta. aceasta arata ca transcenderea traita de om nu e o simpla
transcendere spre un viitor al vietii sale pamantesti, ci o
transcendere adevarata spre existenta sa de dupa moarte, in unire
cu absolutul. iar absolutul pe care spera ca-l poate satisface deplin
nu poate fi gasit in lumea aceasta. de aceea omul este stapinit de
aspiratia spre o adevarata transcendere, deci spre o transcendere
care nu merita acest nume cand se limiteaza la trecerea de la o
clipa la alta in viata pamanteasca. Omul e stapinit de aspiratia spre
absolut; el vrea transcenderea spre absolut.
■ In fond, omul urmareste fericirea eterna. Dar fericirea nu se gaseste
in gustarea singuratica a unor bunuri materiale sau spirituale (in
sanatate, belsug de hrana, orizont larg de cunoastere etc.), ci in
comunitate cu altii sau cu alte persoane. Nu poti avea bucurie de
nimic in mod separat total si definitiv de ceilalti oameni. Nu te
bucura belsugul de hrana cand esti singur. Nu-ti trebuie nici viitor
in singuratate. Cand esti singur in mod total si definitiv nu-ti mai
trebuie nimic. Bucuria prezenta si viitoare sta in mod principal in
comuniunea cu altii: "iata acum ce este bun si ce este frumos, fara
numai a fi fratii impreuna" (​ps., 1​ 62, 2).
■ sf. grigorie de la nazians numeste imparatia cerurilor chiar sfinta
treime, deci suprema comuniune personala. nu fiinta divina o vor
 contempla dreptii in viata viitoare, ci se vor hrani din iubirea
desavirsita a comuniunii persoanelor sfintei treimi.
■ Dumnezeu fiind comuniune intreita de Persoane este Adevarul si
misterul viu atotcuprinzator sau intregul mister al vietii lui din El,
iar persoana umana este si ea un mister viu, care nu se poate
cunoaste de alte persoane decit in primirea ei de catre acelea.

10 iunie 2008 sinteza dogmatica