PLANIFICAREA EXPERIMENTELOR PENTRU O CERCETARE

ȘTIINȚIFICĂ

CHEMOMETRIE

MASTER BMBA ANUL l -2019

RĂDEANU SABRINA MIRABELA

1
 CUPRINS

1. Introducere- cercetarea științifică..................................................................3

2. Motivarea alegere temă...................................................................................3

3. Formele cercetării științifice...........................................................................5

4. Experimentul....................................................................................................6

5. Chemometria....................................................................................................8

6. Concluzii..........................................................................................................12

7. Bibliografie......................................................................................................13

2
 INTRODUCERE

„Cercetarea știintifică constă într-un ansamblu de activități de analiză aprofundată a unor

situații, fenomene, procese, comportamente, și prelucrarea datelor și informațiilor în vederea
realizării unui progres în cunoașterea și practica unui domeniu″ (M. Epuran, 2005).

Se mai definește ca fiind “forma superioară a activității de investigație desfașurată sistematic și

organizată știintific, în scopul captării de noi informații, a prelucrării și verificării lor, și a
formulării de noi cunoștinte, sau a stabilirii unui nou adevar” (M. Niculescu, 2002).

″Cercetarea științifică este un demers sistematic care are ca rezultat noi idei, soluții și alternative
la probleme curente din domeniul economic, tehnic, medical, social, juridic, de mediu și
cultural,,(Androniceanu, 2017).

Motivare alegere temă

Am ales tema ,,Planificarea experimentelor pentru o cercetare științifică- chemometrie,,

deoarece în timpul documentării pentru dezvoltarea acestui proiect, îmi voi îmbogăți cunoștințele
atât despre cercetările științifice, experimentele din cadrul acestora, cât și despre ceea ce
presupune chemometria.

Componente de bază ale cercetării:

Domeniul cercetării cuprinde două componente de bază: cercetarea fundamentală, cercetarea
aplicativă.

″Cercetarea fundamentală constă într-un proces ordonat și sistematic care, prin rezultatele
oferite sub formă de modele, abordări, teorii, legități, contribuie la dezvoltarea cunoașterii
fundamentale dintr-un domeniu″ (Androniceanu, 2017).

Finalitatea unui proces de cercetare fundamentală are în esență un caracter teoretic.

Cercetarea ştiinţifică aplicativă este înglobarea cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale şi a

cunoştinţelor empirice într-un produs finit, proces sau serviciu ce pot avea, în principiu, valoare
de piaţă.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală

Cercetarea ştiinţifică fundamentală este o activitate teoretică sau experimentală fundamentală

care are ca scop principal acumularea de noi cunoştinte privind aspectele fundamentale ale
fenomenelor şi faptelor observabile, făra să aibă în vedere o aplicaţie deosebită sau specifică.

3
 Ea este menită să descifreze legile naturii, gândirii şi societăţii şi să asigure astfel noi
deschideri care împing mai departe cunoaşterea ştiinţifică, progresul tehnologic, progresul
economic şi progresul social.

În cadrul acestui prim tip, un loc aparte îl ocupă cercetarea fundamentală experimentală,
orientată către aplicaţii practice de viitor.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală are o dublă natură cultural-civilizatoare.

Prin cunoaşterea ştiinţifică şi prin cunoştinţele ştiinţifice fundamentale pe care le produce,
cercetarea ştiinţifică fundamentală este un element esenţial de cultură, iar prin aplicabilitatea
acestora în tehnici şi tehnologii ea este un element esenţial de civilizaţie. Societatea umană este,
în principal, o societate ştiinţifică -tehnologică, dezvoltarea ei fiind determinată esenţial de ştiinţă
şi tehnologie.
Ştiinţa şi tehnologia sunt factori esenţiali de cultură şi civilizaţie.

În acest context cercetarea ştiinţifică fundamentală poate fi subdivizată în:

1) cercetare fundamentală pură;

2) cercetare fundamentală orientată.
Cercetarea fundamentală pură pune accentul pe căutarea şi producerea cunoaşterii şi
cunoştinţelor ştiinţifice fundamentale.
Cercetarea fundamentală orientată urmareşte, în special, căutarea şi producerea cunoaşterii şi
cunoştinţelor ştiinţifice relevante altor zone ale cercetării ştiinţifice, precum şi promovarea
acestora către zona cercetării aplicate.

Cercetarea ştiinţifică aplicativă

Cercetarea ştiinţifică aplicativă reprezintă o activitate de investigare originală în scopul

acumulării de noi cunoştinţe, dar orientată, în principal, spre un scop sau un obiectiv practic
specific.
Cercetarea economică aplicativă are drept obiect implementarea în practica socială a teoriilor,
conjecturilor şi ipotezelor propuse de cercetarea economică fundamentală. Cu alte cuvinte, acest
tip de cercetare răspunde în mod direct cererii sociale generice, acesta fiind motivul orientării
cercetărilor aplicative, mai sigur, de către strategia instituţională în materie decât de către intuiţia
cercetătorului.

Cercetarea aplicativă folosește rezultatele formei fundamentale de cercetare, celorlalte forme

de cercetare, în vederea convertirii lor în tehnici şi tehnologii concrete, în maşini şi utilaje, în
produse noi, în măsuri concrete de organizare, de conducere economică, în studierea pieţei, în
exporturi etc.

4
 Formele cercetării știintifice

A. După scopul urmărit:

- fundamentală: are ca obiectiv obținerea de cunoștințe noi și dezvoltarea unor teorii sau modele
sau abordări teoretice;
- aplicativă: este orientată spre analiza problemelor, produselor, serviciilor și spre determinarea
de soluții pentru rezolvarea lor, crearea de noi produse și servicii mai calitative, mai performante;
- predictivă sau de simulare: folosește structuri formale pentru a anticipa;
- experimentală: pe baza de reproducere în laborator a condițiilor reale.

B. În funcţie de modul de realizare:

- descriptivă: constă în studiul unei stări, al unei situații, pornind de la parametrii cunoscuți, dar
în evoluție;
- explicativă – propunând descoperirea relaţiilor cauzale pentru a verifica enunţuri avansate
anterior şi a favoriza predicţia.

C. După specificul metodelor integrate în procesul de cercetare se pot delimita:

-cercetarea calitativă care are cinci caracteristici:

-perspectiva de abordare cuprinzătoare, generală;

-abordează subiectul în mod deschis și amplu;

-include culegerea datelor folosind metodele cantitative, fără cuantificare;

-analiză cantitativă pe bază de cuvinte, nu cifre;

-se termină cu o teorie.

-cercetarea cantitativă este caracterizată prin următoarele:

-perspectiva de abordare specifică;

-tema concretă și clar determinată;

-include culegerea datelor folosind metodele cantitative- statistice-cuantificare, modelare

socio-economică, matematică etc.;

-analiză cantitativă pe bază de cifre;

-se termină cu concluzii și recomandări ale cercetătorului.

5
 EXPERIMENTUL

Fundamentarea teoretică a experimentului ca metodă ştiinţifică a fost făcută de cercetătorul

Claude Bernard în lucrarea “Introducere în studiul medicinii experimentale” încă din anul 1865.

Dezvoltarea amplă a ştiinţelor actuale, varietatea care există chiar în interiorul unei ştiinţe, a
determinat o adaptare cu totul specifică a metodicii experimentale. Impusă ştiinţelor particulare,
metoda experimentală a determinat apariţia unor ramuri experimentale ale ştiinţelor respective.

Experimentul este metoda de cercetare prin care se verifică o relaţie presupusă (dată în
ipoteză) dintre două fenomene prin provocarea şi controlul acestora de către experimentator.

Experienţa este cunoaşterea care rezultă din toate împrejurimile şi trăirile nepremeditate,
întâmplătoare, fără a fi urmărit un scop precis.

Experimentul reprezintă o stare activă a subiectului, implică o activitate metodică, orientată

în scopul precis de verificare a unei ipoteze (presupuneri). Aceasta necesită activitate
intelectuală, complexă a omului de ştiinţă, a cercetătorului, care provoacă, organizează,
interpretează şi înţelege.

Experimentul are 3 etape :

1.Pregatirea

2. Efectuarea

3.Evaluarea

Tipuri de experimente

- experiment de laborator - îndeplineşte condiţiile cele mai bune de manevrare a variabilelor şi

controlul acestora;
- experiment natural – este experimentul pedagogic sau social;
- experiment de verificare sau confirmare – este tipul fundamental, având ca scop verificarea
unei ipoteze formulate în prealabil. Ipoteza este rezultatul unei experienţe de explorare sau este
dedusă dintr-o teorie;
- experiment pilot – este un experiment preliminar, prin care cercetătorul îşi verifică tehnicile de
lucru;
- experiment invocat - în care variabila independentă este activă fără intervenţia cercetătorului
(exemplu – instalarea unor modificări fiziologice prin intermediul antrenamentului la altitudine).
- experiment comparativ - când subiecţii sunt grupaţi în grupa experimentală şi grupa martor (de
6
referinţă), iar rezultatele se compară între cele două grupe;
- experiment constatativ când rezultatele se compară între testarea iniţială şi cea finală doar la o
singură grupă;
- experiment cu un singur subiect ( studiu de caz experimental) întâlnit în special în cercetările
clinice, psihologice, fiziologice, terapeutice;

Variabilele şi controlul lor

Cercetările din domeniul activităţilor corporale vizează în mod deosebit manifestarea

particularităţilor de ordin motric, psihologic, sociologic şi somato- funcţional pe care le
determină utilizarea exerciţiilor fizice de un anumit tip orientate spre un scop precizat.
Experimentarea urmăreşte să stabilească cu precizie tipurile de relaţii dintre numeroasele forme
şi sisteme de organizare a exerciţiilor fizice şi diferite alte funcţii fiziologice, psihologice, sociale
etc.
În cazul unei situaţii experimentale vom întâlni:
- răspunsurile pacientului (R);
- situaţia experimentală (S) propriu-zisă;
- personalitatea individului (P).

Factorul manipulat de către experimentator se numeşte variabilă independentă, iar factorul

modificat de acesta se numeşte variabilă dependentă.

Experimentul trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi în special aceea că asupra

pacienţilor să nu mai acţioneze şi alţi factori care ar putea influenţa rezultatele.

Pentru rigoarea rezultatului cercetării, experimentarea se organizează pe două grupe - martor

sau de control şi experimentală, care au la începutul experimentului acelaşi nivel al dezvoltării
factorului urmărit.

Controlul variabilelor.
Una dintre condiţiile fundamentale ale experimentului constă din modificarea unei singure
variabile, păstrând toate celelalte condiţii constante.
Este necesar ca experimentatorul să ia toate măsurile pentru ca modificările variabilei
dependente să fie datorate numai de acţiunea variabilei independente. Într-o exprimare riguroasă,
controlul înseamnă asigurarea condiţiilor de repetabilitate, ori de câte ori se reia cercetarea.

Organizarea experimentelor

1. Selectarea subiecţilor şi alcătuirea grupelor experimentale trebuie să fie în concordanţă cu

ipoteza de lucru. De regulă experimentarea se face se face utilizând două grupe de subiecţi: unul
asupra căruia se aplică variabila independentă, numit grup experimental; iar unul asupra căruia

7
nu acţionează această variabilă, numit de control sau martor. Aceste grupuri se mai numesc şi
eşantioane obţinute din selecţia subiecţilor dintr-o populaţie. Selectarea eşantioanelor trebuie să
se facă astfel încât ele să nu difere, în ceea ce priveşte caracteristicile esenţiale ale populaţiei din
care au fost selectate şi să fie reprezentative.

2. Efectuarea testărilor iniţiale. Experimentatorul stabileşte o categorie de teste care vor trebui
să evidenţieze efectul utilizării variabilelor independente. De asemenea, aceste testări se vor
realiza strict în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi aparate şi instrumente de măsură şi control.
Astfel, pot fi mai multe categorii de teste şi anume: măsurători somatice, fiziologice, testări
motrice, psihice, sociologice.
Aceste testări vor fi iniţiale – atunci când se efectuează la începutul experimentului;
intermediare – în timpul experimentului (pentru a se verifica efectele variabilelor la un
moment dat); finale – la sfârşitul cercetării (pentru a se evidenţi valoarea variabilei dependente).

3. Derularea experimentului, când se urmăreşte să se respecte aceleaşi condiţii la cele două

grupe, singura diferenţă constituind-o variabila independentă care va fi aplicată la grupa
experimentală.

4. Testarea finală – reluarea testărilor iniţiale în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi instrumente.

5. Interpretarea datelor. După efectuarea testărilor finale se face diferenţa dintre testarea iniţială
şi cea finală pentru fiecare grupă separat şi apoi comparativ între cele două grupe. În această
etapă se folosesc, în special, parametrii tendinţei centrale (media aritmetică, modulul, mediana,
dispersia, amplitudinea). Se calculează pragul de semnificaţie utilizându-se testul “T”, pentru a
se verifica dacă rezultatele obţinute se datorează întâmplării, a unor factori subiectivi sau ca
urmare a introducerii variabilei independente.

6. Determinarea concluziilor şi formularea recomandărilor practice.

Chemometria
Chemometria este o disciplină în domeniul chimiei, care folosește metode matematice,
statistice, permite extragerea informațiilor relevante din punct de vedere chimic prin optimizarea
experimentului, prelucrarea datelor, calibrarea, controlul calității și organizarea procesului de
analiză.

Chemometrie - adaptarea metodelor statistice la chimie.

Rezolvarea problemelor întâlnite în diferite sub-domenii ale chimiei: analiză chimică, procese
chimice, prelucrarea datelor, etc.

8
 În anul 1970, Svante Wold de la Universitatea din Umeå, Suedia, a folosit pentru prima dată
termenul “chemometrics”, iar în 1974 – se publică primul articol ştiinţific ce conţine acest
termen în titlu.

Simpozionul "Cercetarea alimentelor și analiza datelor", care a avut loc la Oslo în septembrie
1982, a fost prima întâlnire care a adus împreună oameni de știință din domeniul alimentar ( Karl
Norris, tatăl spectroscopiei moderne analitic NIR), statisticieni și chimometricieni. În cadrul
lucrărilor au fost prezentate problemele fundamentale și tehnicile de chemometrie din știința
alimentară.

În 1983, primii chemometricieni s-au adunat în cadrul Institutului NATO de Studii Avansate
privind Chimometria, prima reuniune generală. William Gosset a fost primul chemometric.

În ultimii ani, în laboratoare, interesul cercetătorilor s-a concentrat asupra diferitelor aspecte ale
instrumentelor chimometrice de dezvoltare concepute pentru extragerea datelor.

Cercetările chimice au provenit din chimia analitică, dezvoltând unul dintre primele domenii
de utilizare a computerelor în domeniul chimiei.

Aceste cercetări au format chemoinformatica. Chemometria este profund încorporată în

matematică, incluzând statistici, programări și alte metode care utilizează logica formală.

Se poate spune ca știința matematicii este tradusă de chemometrie în date chimice.

Chemometria face parte din chemoinformatică, dar din motive istorice este adesea interpretată ca
știință autonomă care oferă o "limba oficială" pentru chemoinformatică (Polanski, 2017).

Caracteristicile abordării chemometrice pot fi cel mai bine înțelese prin compararea cu
abordarea clasică. Abordarea clasică își propune să înțeleagă efectele - ce factori sunt dominanți
și care sunt neglijabili, în timp ce abordarea chemometrică renunță la necesitatea de a înțelege
efectele și subliniază alte scopuri cum ar fi predicția, recunoașterea modelului, clasificarea etc.

În mod natural, abordarea clasică are avantajul de a fi acceptată și bine fundamentată;

constantele având semnificație fizică clară. Dezavantajul este însă că factorii sunt corelați și
efectele lor nu pot fi separate.

Avantajul abordării chemometrice este că pot fi utilizate corelațiile între variabile, oferind
informații care nu sunt altfel accesibile.

Un exemplu al efectului utilizării chemometriei: testul de sânge al pacienților sănătoși și

bolnavi. Dacă se ia în considerare o caracteristică la un moment dat, toate caracteristicile pot fi în
limitele de sănătate stabilite, dar totuși un pacient ar putea fi bolnav. Dimpotrivă, unii dintre
pacienții sănătoși pot oferi valori extreme. Dacă se ia în considerare un număr mare de pacienți și
toate caracteristicile în același timp, de obicei, pacienții sănătoși și bolnavi se pot distinge prin
metode chimimetrice multivariate.
9
 În analiza procesului, chemometria a fost aplicată cu succes pentru calibrarea multivariată,
recunoașterea modelului, modelarea și monitorizarea proceselor multivariate și alte aplicații.

Din punct de vedere al analizei chimice a datelor de separare, un aspect important este tipul
detectorului, dacă este univariat sau multivariat. Detectoare univariate, cum ar fi detectorul cu
ionizare în flacără sau un spectrometru vizibil UV-vizibil cu un singur val, înregistrează o
singură variabilă în funcție de timp, generând date care iau forma unui vector ca instrument de
răspuns.

Alți detectori, de obicei spectrometre de masă și alte instrumente spectroscopice, pot fi operate
astfel încât să înregistreze un răspuns multivariat.

Datele din aceste instrumente cuprind o serie de răspunsuri semnalate, fiecare rând
reprezentând un timp în care a fost înregistrat un răspuns și fiecare coloană reprezentând o
variabilă care a fost înregistrată (de exemplu: lungimea de undă a detectorului, raportul masă-
încărcare ion).

Abordările chemometrice pentru tratarea datelor cromatografice este altă aplicație ce se

utilizează cu succes.

Analiza datelor exploratorii are scopul de a extrage informații importante, de a detecta valori și
de a identifica relațiile dintre eșantioane, analiza datelor fiind recomandată înainte de aplicarea
altor tehnici chemometrice. Exemple de utilizare a instrumentelor de analiză a datelor
exploratorii aplicate: datele privind separațiile includ analiza principală a componentelor (PCA)
și analiza factorilor.

Alte aplicații utilizate sunt- analiza liniară diferențiată (LDA) și analiza discriminatorie
parțială (PLS-DA).

În dezvoltarea unui model chimimetric pentru interpretarea datelor de separare, pot exista
numeroase greșeli care vor exclude informațiile cheie din model și / sau genera rezultate fără
sens. De aceea, aceste metode necesită o atenție sporită, existând multe posibilități de a aplica
tehnici chimometrice cu rezultate exacte și valoroase.

Unele dintre aplicațiile mai recente ale chemometriei includ:

Chemometrie în analize de mediu:

– spectroscopie (UV-Viz, NIR);

– metode electrochimice;

– spectrometrie de masă;

– metode cromatografice;

10
 -Modelare comportament poluanţi organici şi anorganici:

–ape potabile, de suprafaţă, freatice, precipitaţii, aer, sol;

- Prognoză

– evoluţie poluanţi, schimbări climatice, starea vremii.

Erori în analiza chimică:

-Acuratețea, precizia, abatere standard.

Acurateţea reprezintă diferenţa dintre valoarea măsurată şi valoarea reală (adevarată).

În general este cunoscută valoarea reală. Prin realizarea corectă a unei analize chimice se
poate obţine o informaţie validă privind acurateţea unei metode de analiză.

Precizia reprezintă diferenţa dintre un anumit număr de măsurători efectuate asupra aceleiaşi
cantităţi de probă;

– sau gradul de repetabilitate a unei măsurători.

Precizia poate fi exprimată ca abatere standard, coeficient de variaţie, sau interval de încredere.

O precizie bună nu implică o acurateţe de asemenea bună - cazul apariţiei unei erori sistematice
în analiză.

Exemplu - utilizarea aceleiaşi unităţi etalon pentru cantărirea unei probe poate introduce o
eroare sistematică în analiză. Această eroare nu afectează precizia însă poate afecta acurateţea
analizei.

Acurateţea şi precizia măsurătorilor pot fi afectate de două tipuri de erori: erori predictibile
şi erori întâmplătoare (aleatorii).

Erorile predictibile pot fi eliminate sau corectate, erorile predictibile pot fi constante sau
variabile însă într-o manieră controlabilă.

Erorile predictibile care pot fi determinate se numesc erori sistematice.

Erorile sistematice - erori instrumentale, erori datorate modului de operare, datorate metodei de
analiză.

Erorile întâmplătoare (aleatorii) pot fi accidentale.

11
 Prezenţa acestor erori poate fi estimată din diferenţa dintre măsurători succesive efectuate de
către aceeaşi persoană în condiţii practic identice.Aceste erori nu sunt predictibile şi respectă o
distribuţie normală sau Gaussiană.

Intervalul de încredere reprezintă intervalul de valori în care trebuie să se situeze valoarea reală.

CONCLUZII
Cercetarea este domeniul principal care contribuie direct la descoperirea informațiilor noi și
producerea materialelor și seviciilor cu rol semnificativ, ducând spre o dezvoltare continuă.

Cercetarea științifică constă într-un ansamblu de activități de analiză aprofundată a unor situații,
fenomene, procese, activități, date și informații prin care se urmărește descoperirea unor rezultate
mai puțin cunoscute sau necunoscute.

Experimentul este cea mai importantă și utilizată metodă, cea mai riguroasă metodă de testare a
unei ipoteze, care verifică o relație presupusă între 2 fenomene, prin provocarea și controlul
acestora de către experimentator.

Chemometrie presupune prelucrarea datelor experimentale în scopul obţinerii de informaţii

privind sistemul chimic studiat: elaborarea de modele, programe de calcul specializate, obţinerea
de informaţii exhaustive din datele experimentale, vizualizarea datelor primare – grafice,
histograme, validarea rezultatelor și compararea acestora cu date de referinţă.

Opinii personale

Cercetarea este un procedeu important de investigație originală deoarece se obțin noi cunoștinte
știițifice care urmează a fi aplicate în diferite domenii.

Experimentul are un rol principal în cercetarea științifică, prin acest mod obținându-se rezultate
clare, verificate.

Chemometria reprezintă o metodă necesară în prelucrarea datelor chimice deoarece rezultatele

oferite de aceasta nu sunt accesibile utilizând altă metodă.

12
BIBLIOGRAFIE

Armenia Androniceanu- Fundamente privind elaborarea unei lucrări științifice, Editura

Universitară, București 2017

Reference Module in Chemistry, Molecular Sciences and Chemical Engineering, Jaroslaw

Polanski- 2017

Gagea Adrian- Metodologia cercetării ştiințifice în educație fizică şi sport, Editura Fundației
“România de mâine”, Bucureşti, 1999.

Mihai Epuran- Metodologia cercetării activităților corporale, vol. I şi II, Editura ANEFS,
Bucureşti, 1992.

Comprehensive Chemometrics Chemical and Biochemical Data Analysis- 2009, Almergren, J.,
Alves, T.P.
Marian Niculescu- Metodologia cercetării ştiințifice în educație fizică şi sport, Editura
ANEFS, Bucureşti, 2002.
Tüdös Ştefan- Elemente de statistic aplicată, Editura ANEFS, Bucureşti, 1993.

Chemoinformatics—multivariate mathematical–statistical methods for data evaluation

KÁROLY HÉBERGER, 2008

Application of Chemometrics to the Interpretation of Analytical Separations Data -James J.

Harynuk, A. Paulina and Nikolai A. Sinkov Department of Chemistry, University of Alberta
Canada- 2012

13