Realizat de: HORCIU DENIS

Urșii sunt mamifere

- omnivore (Ursul brun),
- erbivore (Ursul panda),
- carnivore (Ursul polar)
din familia Ursidae.
Sunt animale plantigrade, omnivore sau
carnivore, răspândite în toată emisfera
nordică și în unele regiuni din cea sudică.
Cei mai cunoscuți reprezentanți ai familiei
sunt ursul brun, ursul alb și ursul grizzly.
 Ursul brun;

 Ursul panda;

 Ursul polar;

 Ursul grizzly.
 Ursul brun face parte din familia Urside şi este un mamifer omnivor. Cei
mulţi urşi bruni se găsesc in Rusia, dar se mai întâlnesc şi in America de
Nord sau Europa (Franţa, Slovacia, Cehia, Spania, România).
Corpul unui urs brun este masiv si atinge aproximativ 2,5 m în lungime si
cântăreşte pana la 600 kg. Picioarele sale sunt lungi si puternice. Ursul
brun se sprijină pe toata talpa şi are unghiile neretractabile şi lungi.
Spatele său este bombat şi uşor înclinat către umeri. Gâtul este scurt si
gros, botul alungit si conic, iar ochii mici, oblici si cu pupila rotundă
Blana sa este deasă si formată din două rânduri de păr, iar culoarea
variază de la cafeniu la roşcat sau negru, putând exista şi pete albe in
jurul gâtului în special la ursii bruni tineri.
Simţurile pe care se bazează cel mai mult sunt auzul si mirosul.
Este omnivor, fapt pentru care dinţii săi sunt adaptaţi – canini puternici,
molari rotunjiţi.
Hrana lor se schimbă pe măsură ce înaintează in vârstă, trecând de la
fructe de pădure, ghinde, miere, cereale, iarbă la animale mici si medii
(peşte, păsări, oi). Mănâncă şi leşurile neputrezite in lipsa de altceva.
În România, in Munţii Carpaţi, se găseşte cel mai mare număr de urşi
bruni din Europa (în prezent aproximativ 6000 de exemplare). Sunt
animale longevive, trăind pana la 30 de ani in sălbăticie si chiar cu 20 de
ani mai mult in captivitate.
În puținele populații cu efectiv redus, ce trăiesc în pădurile
montane ale Chinei Centrale, ursul Panda este printre cele mai
rar întâlnite mamifere de pe glob.
Urşii Panda ajung în lungime pînă la 1,5 m și aproximativ 75 cm
în înălțime. Masculii sunt cu 10-20% mai mari decât femelele.
Masculii cântăresc până la 150 kg, iar femelele până la 125 kg.
Panda este una dintre speciile de urși care au cea mai lungă
coadă, care ar putea ajunge până la 5-6 cm lungime.Ursii
Panda trăiesc până la 25-30 de ani.
Urşii Panda consumă exclusiv frunze și lăstari de bambus.
Bambusul este o plantă dulce cu creștere înaltă, pe care ursul
Panda o mărunțește cu greutate. Dinții ursului Panda, ce inițial
erau propice smulgerii și mărunțirii cărnii, au evoluat ulterior
aplatizându-se, devenind specializați în măcinat pentru a aduce
hrana la o consistență de pastă.
 Ursul polar este un mamifer mare, greutatea acestuia ajungând până
la 300-600 kg la masculi și 150-300 kg la femele, înălțimea la 1,8 m și
lungimea la 2,5 m. Are o blană de culoare albă. Ghearele mari și
puternice sunt capabile să doboare adversarii naturali. Are un strat de
grăsime sub piele, care îl ajută să se protejeze împotriva frigului, această
caracteristică fiind întâlnită și la alte animale din tundră. Este un înotător
excelent.
Corpul ursului polar este asemanător cu cel al unui urs brun. Capul
poate ajunge la peste 40 cm lungime, cu circumferința de aproximativ 30
cm. Au buze extensibile, dinții sunt mai mici ca la celelalte specii, dar mai
ascutiți, gâtul mai puternic. Au buze extensibile adica nu sunt atașate de
gingii și pot culege fructe mici, iar unii le pot coji. Au mirosul bine
dezvoltat. Simte prada de la 30 de km depărtare. Urechile sunt mici,
externe, dar au auzul bine dezvoltat.
Culoarea blănii este albă, dar poate fi galbuie sau gri în timpul verii.
Însă explicația științifică a culorii acesteia este că firele de păr, incolore,
sunt goale în interior ca fibrele optice și conduc razele ultraviolete spre
pielea lor neagră, unde sunt absorbite. Este foarte calduroasă, iar
temperatura corpului rămâne neschimbată atunci când este foarte frig.
Sistemul lor de încalzire este foarte eficient (în părul blănii se gasesc
canalicule microscopice pline cu aer care asigură o izolare termică
excelentă) și de aceea uneori se tăvălesc prin zăpada pentru a se răcori.
Labele din față sunt folosite pentru înot fiind mari și membranate pentru
a asigura propulsia. Cele posterioare au rol de cârmă. Prezintă gheare
neretractile. Picioarele sunt mai mari decât la ceilalți urși (22 de cm
lățime) și au păr pe tălpi și ventuze pentru a le conferi stabilitate pe
gheață. Pe uscat nu aleargă atât de repede ca rudele sale. În apa atinge
10 km/h vâslind doar cu labele posterioare, iar scufundat poate să stea
până la 5 minute. Ca și oamenii se deplasează atingând solul cu
călcâiele, dar și cu talpa și pot adopta o poziție bipeda ceea ce îi
avantajează atunci când trebuie să observe pericolele, să caute hrana
sau să lupte. Înălțimea unui urs polar este de 1,6 m.
 Ursul grizzly (denumit pe scurt și grizly, Ursus arctos
horribilis) trăiește în America de Nord făcând parte
din familia ursului brun.
Ursul Grizzly este foarte asemănător cu ursul negru,
diferențele fiind de comportament (este mult mai agresiv,
de unde și numele latinesc de Ursus arctos horribilis),
blana nu este la fel de deschisă ca a ursului negru și este,
în special, un animal nocturn, foarte rar ieșind din bârlog
în zori. Fiind un mamifer pe cale de dispariție, ursul grizzly
este întâlnit doar în Parcul Național Yellowstone din
America de Nord.
Se hrănește cu cadavre de bizon sau pui de elan, mai
ales primăvara. În rest, consumă iarbă, semințe, fructe de
pădure, rădăcini, diferite plante și furnici. Perioada
de hibernare este mult mai lungă decât a altor urși, în acest
timp având loc și nașterea puilor (între 1 și 4), mici, cu
corpul acoperit de o blană mică și rară, având o greutate
de jumătate de kilogram.
Un urs grizzly poate mânca într-o zi mai mult de 200.000
de fructe de pădure.
 Lupul cenuşiu;
 Lupul roşu;
 Şacalul;
 Coiotul;
 Vulpea;
 Vulpea polară;
 Câinele.
 Lupul, a cărui denumire științifică este Canis lupus,
(Linne, 1821), este inclus din punct de vedere
sistematic în familia Canidae(Canide), alături
de câine, vulpe, șacal și enot. Lupul este cea mai
răspândită specie dintre mamiferele care trăiesc în
prezent. Pe vremuri, lupul era prezent în întreaga
emisfera nordică, adaptându-se cu succes la cele mai
diferite condiții de trai. Pentru a se descurca în aceste
condiții diverse, lupul a fost nevoit să învețe să
vâneze cele mai diferite varietăți,
fie insecte, rozătoare, sau animale mai mari, cum
este elanul, bizonul sau boul moscat. Este un vânator
foarte talentat,însă modul lui de trai are un
impediment major: este concurentul direct al omului
,și pe majoritatea zonei lui de răspândire a pierdut în
această luptă inegală.Lupul este cea mai
mare specie din familia câinilor (Canidae).Această
specie este una din cele șapte care formează
ordinul carnivorilor (Carnivora).Cele două specii de
lupi sunt lupul și lupul roșu. Subspeciile lupului sunt
lupul polar, lupul nord-american, lupul de șes și lupul
obișnuit.
 Lupul roşu (Canis lupus rufus) este un
carnivor din familia canidelor, mai mic decât
lupul cenușiu, dar mai mare decât coiotul. În
salbaticie mai trăiesc doar 100 de indivizi într-
o rezervație din nord-estul statului Carolina de
Nord, în timp ce un număr de aproximativ 150
de exemplare este deținut de grădinile
zoologice americane. În Statele
Unite și Mexic, lupul roșu a avut serios de
suferit din cauza vânătorii și a lipsei
partenerilor din aceeași subspecie, fapt ce a
făcut ca mulți dintre ei sa se împerecheze cu
coioți.
 Coiotul (Canis latrans) sau „lupul de preerie nordamerican”
este un animal carnivor din familia Canidae care are un
aspect asemănător lupului.
Coiotul are o lungime de 110 cm, înălțimea la umăr de 50
cm, având o greutate între 9 și 22 kg. Blana lui este dungată
cu culori alternative de un cenușiu gălbui și brun gălbui, sub
bărbie și pieptul fiind de culoare albă. Animalul este mai mic
și mai suplu decât lupul. Coiotul are un bot mai lung, mai
îngust, urechi mai mari și picioare mai scurte decât lupul.
Tipic coioților este coada stufoasă pe care o țin în timpul
mersului aproape de sol.
Coiotul trăiește în America de Nord de la regiunile subpolare
din Canada și Alaska, pe tot teritoriul SUA și Mexicului până
în Costa Rica, fiind adaptat la habitate diferite ca regiuni
de preerie sau de pădure.
Animalul consumă în mare parte cadavre, dar
și rozătoare ca șoareci, iepuri, mai
rar păsări, șerpi sau vulpi. Când sunt bolnavi sau
bătrâni cerbii pot fi atacați de o haită de coioți. În afară de
carne ei mai consumă fructe de pădure, iar în regiunile
locuite consumă resturi de alimente din gunoi.
Animalele pot trăi în grupuri ca și lupul, în haită fiind o
ierarhie respectată. În perioada de împerechere se separă
de grup, femela având de obicei la sfârșitul lui aprile și
începutul lui mai între 4 și 6 căței care vor fi hrăniți de ambii
părinți, și care toamna sunt deja apți pentru reproducție. Un
coiot trăiește în medie 6 ani, revirul lui de vânătoare fiind pe
o rază de ca. 15 km.
 Șacalul este un mamifer carnivor sălbatic din
familia Canidae, asemănător cu lupul, dar mai mic
decât acesta, cu coada mai scurtă și cu botul ascuțit,
care trăiește în nordul Africii, în sudul Asiei și în
sudul Europei și se hrănește cu animale mici și cu
hoituri.
Este intermediar între lup și vulpe, având forma
generală asemănătoare cu a vulpii, dar blana cu
aceeași structură cu a lupului, fiind numit de aceea și
"lup auriu".
Lungimea corpului este de 70-1-5 cm, fără a socoti
coada (20-25 cm). La greabăn ajunge până la 50 cm
înălțime. Greutatea maximă este între 12-15 kg.
Este, ca toate canidele, un animal potențial omnivor,
dar care preferă alimentația carnivoră. Se hrănește cu
insecte, păsări, șoareci și alte rozătoare, dar și cu
porumb, struguri etc. De asemenea este și necrofag.
Activitatea sa este preponderent nocturnă.
Împerecherea se face, ca și la celelalte canide, în
februarie-martie, gestația durând tot 62-63 zile. Cei 4-
8 pui sunt lipsiți de vedere 2 săptămâni, iar după trei
luni de la fătare sunt înțărcați.
Bârlogul de șacal nu este foarte adânc, dar este
așezat de obicei în locuri singuratice, în văgăuni cu
mărăcinișuri și alte locuri greu accesibile.
 Deși de obicei vulpea e considerată - automat - a fi
roșcată, de fapt coloritul său prezintă o mare varietate
(de la roșcat aprins până la galben-cenușiu).
Vulpea este mai mică decât câinele obișnuit și evident
mai mică decât lupul. Are între 7 și 10 kg, rar mai mult.
Corpul are sub 1 m lungime, iar coada stufoasă circa
30-40 cm.
Corpul vulpii nu este mare, fiind destul de asemănător
cu al câinelui, dar iese în evidență datorită cozii lungi și
stufoase, care are vârful alb. Blana este roșcată.
Vulpea mănâncă cele mai multe mici mamifere: șoareci
de câmp, popândăi, castori, lemingi, veverițe, iepuri etc.
Detectează prada chiar și fără să o vadă (după miros
sau după sunet), dar nu aleargă după ea, ci sare
asupra sa, cu labele din față, ca pisicile. Majoritatea
vulpilor ucid deseori mai mult decât pot mânca la o
singură masă și îngroapă ce le prisosește, urmând a
reveni altă dată la locul cu “provizii”.
Considerate în trecut “devoratoare de găini”, vulpile au
fost vânate cu cruzime ani la rând.
Un alt motiv pentru care oamenii nu le-au privit cu
simpatie pe vulpi este faptul că acestea răspândesc -
mai ales în mediul rural - câteva boli foarte grave,
printre care și turbarea. Pot fi afectate în special
mamiferele cu care vulpile intră în contact direct, dar
boala poate fi transmisă și omului, fie direct prin
mușcătură, fie prin intermediul păsărilor din ogradă.
 Vulpea polară (Alopex lagopus) este o
specie de animale carnivore din
familia canide care trăiesc în regiunile polare
de tundră. Animalul este adaptat la clima rece,
având o blană deasă, iar talpa labelor fiind
acoperită cu blană. Lungimea vulpilor este
între 65 și 90 de cm, având înălțimea de ca. 30
cm. și o greutate de 5 kg. Femelele sunt
aproape la fel de mari ca masculii. Culoarea
vulpilor diferă după anotimp, vara având
culoarea blănii neagră pe spate și picioarele
fiind de culoare brună, pe când iarna, culoarea
de camumflaj albă, alb-cenușie. Vulpile polare
au botul și urechile scurte, blana deasă le
permite vulpilor să supraviețuiască la
temperaturi scăzute ce ating -80 °C.
Hrana vulpilor constă din lemingi (Lemmus
lemmus) sau alte rozătoare polare (Lemmus
sibiricus, Microtus oeconomus, Myodes
rufocanus). Mai consumă și insecte, fructe,
ouă și pui de păsări, ca și cadavre de animale,
fiind un însoțitor al urșilor polari.
 Câinele (Canis lupus familiaris) este una
dintre subspeciile lupului
cenușiu, mamifer și carnivor din familia canid
elor.
Câinele este posibil să fie primul animal
domesticit, și cel mai folosit pentru muncă,
vânătoare și companie din istoria oamenilor.
Cuvântul "câine" denumește masculul
speciei, iar termenul "cățea" este folosit
pentru femelă.
Linia prezentă de câini a fost domesticită
din lupii cenușii cu aproximativ 15.000 ani în
urmă. Deși au fost găsite în Siberia și Belgia
rămășițe de câini domesticiți în urmă cu
aproximativ 33.000 de ani, niciuna dintre
aceste specii nu pare să fi supraviețuit după
ultima glaciațiune. Testarea ADN-
ului sugerează o scindare evoluționară între
câini și lupi în urmă cu circa 100.000 ani, dar
nu au fost găsite specimene mai vechi de
33.000 ani care să fie în mod clar,
morfologic, câini domestici.
SFÂRŞIT