Mişcarea Legionară

(1938-1941)

Introducere – Apariţia şi manifestările Mişcării Legionare pe scena politică în

perioada interbelică, constituie un capitol în istoria României moderne, dar totodată reprezintă
şi un subiect controversat, studiat atent de către istorici, analişti politici şi sociologi. În această
analiză vom încerca să redăm cât mai obiectiv, relaţia dintre Mişcarea Legionară şi regele
Carol al II-lea, dar şi parcursul lor ca mişcare de masă începând de la alegerile din 20
decembrie 1937, continuând apoi pe acelaşi tronson al studiului până la desfiinţarea Mişcării
Legionare în urma conflictului dintre Antonescu şeful statului şi Horia Sima vicepreşedinte al
Consiliului de Miniştrii, conflict care a dus la aşa-numita „Rebeliune Legionară” din 21-23
ianuarie 1941 şi implicit desfiinţarea Mişcării Legionare ca structură politică.
În atmosfera febrilă de căutări şi proiecte a anilor '30, pe fondul carenţelor vizibile ale
democraţiei parlamentare şi ca replică la criza evidentă a clasei politice din România
interbelică, afectată de corupţie şi demagogie, apare Manifestul Revoluţiei Naţionale, un
adevărat document programatic al noii generaţii. Publicat sub forma unei broşuri, Manifestul
este semnat de către Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ion Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tătaru şi
Petre Ercuţă şi propune „ o nouă formulă de organizare a omenirii: naţionalismul” dar nu cel
dinainte de Primul Război Mondial ci un altfel de naţionalism „rezultatul unui drum interior,
parcurs de individ de la sine la naţiune. 1 Acest curent radical al „generaţiei 22” apare ca o
reacţie la curentul socialist-internaţionalist instaurat în 1917 în Rusia, a nemulţumirii păturilor
sociale de eşecurile partidelor politice, dar şi pe valul ascensiunii extremismului şi
revizionismului apărut după Primul Război Mondial.
Acest curent naţionalist-creştin „se opunea la tot ceea ce reprezenta Europa modernă –
urbanism, industrie, raţionalism şi nu în cele din urmă instutuţii politice democratice. 2
Anii '30 au fost deceniul declinului democraţiei româneşti. Criza economică mondială
a exacerbat problemele economice existente şi tensiunile sociale şi a stimulat toate acele forţe
care căutau să submineze guvernarea parlamentară. În fruntea câtorva din antisemitismul lor
nucleu ideologic al noii Românii se alfa Garda de Fier ( Micarea Legionară ), care a atins
apogeul popularităţii sale la mijlocul anilor '30. 3

1
Corneliu Ciucanu, Dreapta Interbelică: politică şi ideologie,Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2009, p. 8.
2
Keith Hitchins, România 1866-1947,Bucureşti, Editura Humanitas, 2013, p. 374.
3
Ibidem

1
 Alegerile parlamentare din 1937
şi intensificarea conflictului dintre rege şi legiune

Alegerile parlamentare din 20 decembrie 1937, vor avea consecinţe negative asupra
democraţiei în sine dar şi asupra societăţii dar nu în ultimul rând şi asupra Mişcării Legionare.
Pierderea alegerilor de către guvern a declanşat „contraofensiva” regală printr-o serie de
măsuri politice, puse la cale de către Carol al II-lea şi camarila sa anterior evenimentelor din
decembrie 1937 cu scopul clar de a anula pluripartidismul implicit democraţia şi înstaurând
regimul autoritar. Aceste măsuri se vor simţi şi asupra Mişcării Legionare, se dorea lichidarea
radicalismul de dreapta şi implicit a lui Corneliu Zelea Codreanu. Amintim doar una din
multitudinea de măsuri represive luate asupra Mişcării Legionare anterior alegerilor din
decembrie 1937 „În luna Mai 1937, cu puţin timp după “punerea la punct” a justiţiei, guvernul
liberal, prezidat de Tătărescu, trimite Parlamentului proiectul de lege care interzice “taberele
de muncă” legionare. Potrivit acestei legi, legionarii nu mai au dreptul să se concentreze în
sate şi în alte centre sociale, în vederea realizării în comun a unor lucrări de interes colectiv.
De-acuma le este interzis să construiască o şcoală, o biserică, să repare un pod sau un drum
ruinat de ape, ori să ajute ţăranii la muncile câmpului. Prin arbitrariul acelora care se
dovediseră incapabili de a face ceva pentru îmbunătăţirea soartei claselor nenorocite,
“taberele de muncă au fost declarate “SUBVERSIVE!” „ 4. Popularitatea Mişcării Legionare şi
a lui Corneliu Codreanu atinsese cote alarmante, partidele democratice aflându-se în anarhie
şi în criză de idei şi acţiuni, Carol al II-lea împreună cu „camarila” de la palat intuiau
oportunitatea instaurării regimului autoritar.
Odată cu căderea guvernului liberal condus de Gh.Tătărescu ieşind totodată la iveală şi
relaţiile „speciale” pe care le avea cu Carol al II-lea, publicate de către presa de opoziţie pe tot
parcursul anului 1937 drept pilot al dictaturii regale”5 îl va obliga în cele din urmă de rege să
îşi schimbe strategia menită să compromită şi mai mult partidele politice, democraţia şi în
ultimul rând societatea. Din dorinţa de a demonstra încă odată incapacitatea guvernelor de a
gestiona crizele, în special partidelor de dreapta, luând în calcul şi creşterea procentajului
Partidului Naţionalist Creştin apărut prin fuziunea din anul 1935 dintre Partidul Naţional
Agrar ( condus de către O.Goga ) şi Liga Apărării Naţional Creştin ( condus de către
4
Horia Sima, Istoria Mişcării Legionare, op.cit, p. 288
5
Corneliu Ciucanu, Dreapta interbelică: Politică şi Ideologie,Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2009, p. 353

2
profesorul Alexandru.C.Cuza – care până în anul 1927 i-a fost practic „mentorul” ideologic şi
doctrinar al lui C.Z. Codreanu ).
Printr-o manevră menită să compromită Partidul Naţional Creştin aducându-i la putere
la data de 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938, având o guvernare de numai 44 de zile
avându-l pe Armand Călinescu ministru de interne.
În încercarea lui Goga de a dezamorsa relaţiile dintre într-o primă fază îl delegă pe Ion
Antonescu pe atunci ministrul Apărării pentru a încerca să-l influenţeze pentru păstrarea
neutralităţii binevoitoare faţă de guvernul Goga. Generalul l-a contactat pe Codreanu,
obţinând de la acesta promisiunea de a-şi retrage legionarii din campania electorală. Fostul
reprezentat al României la Berna şi Riga, Mihail Sturdza un simpatizant al mişcării din
proprie iniţiativă s-a întâlnit cu primul-ministru Goga reproşându-i acţiunile provocatoare ale
poliţiei şi jandarmeriei şi violenţele lăncierilor gogo-cuzişti împotriva Mişcării. Admiţând că
lucrurile au scăpat de sub control, Goga l-a acuzat direct pe Călinescu pentru situaţia
încordată din ţară. Această întrevedere va avea efecte benefice în încercarea primului-ministru
de conciliere între guvern şi Mişcarea Legionară, astfel că la data de 9 februarie s-a plănuit o
întrevedere Goga-Codreanu.
Reconcilierea efectivă dintre cei doi oameni politici s-a produs în casa ministrului
Industriei şi Comerţului, Ion Gigurtu. Astfel Codreanu a promis sprijin guvernului Goga-Cuza
făcând uitat toate neînţelegerile şi atacurile de presă din campania electorală precedentă.6
Fortificarea guvernării naţional-creştine prin neparticiparea la campania electorală a
Mişcării Legionare, în acelaşi timp acordându-le şi sprijin gogo-cuziştilor în alegeri a grăbit
căderea guvernului condus de către Octavian Goga. La sfatul regelui, la data de 8 februarie
1938, Armand Călinescu îşi dăduse demisia din guvernul Goga, pe motivul incapacităţii de
colaborare cu primul-ministru, însă ministrul de Interne fusese avertizat cu o zi înainte de
către mareşalul Curţii Regale, Ernest Udăreanu, „că suveranul este pregătit pentru o lovitură
de stat.”7 Însă lovitura de graţie dată de noul guvern ( condus de patriarhul Miron Cristea),
vechiului sistem politic bazat pe partide şi formaţiuni politice, considerate drept vehicule ale
democraţiei s-a dat însă la 30 martie 1938, odată cu decretul-lege de dizolvarea a asociaţiilor,
grupurilor şi partidelor politice.8 Acest decret-lege era îndreptat împotriva ideii de asociere
având să facă victime între foştii membri ai formaţiunilor democratice, dar mai ales în
rândurile Mişcării Legionare.

6
Mihail Sturdza, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută, Alba Iulia, Paris, Editura Fronde,
1994, p. 125
7
Armand Călinescu, Însemnări Politice. 1916-1939, op.cit., p. 372
8
Corneliu Ciucanu, Dreapta interbelică: Politică şi Ideologie,Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2009, p. 360

3
 Armand Călinescu a rămas ministru de Interne şi după demisia lui Goga. Regele ştia
că se putea baza pe el, pentru că ştia că actualul deţinător al funcţiei era printre puţinii care nu
se lăsaseră intimidaţi de gesturile ameninţătoare ale legionarilor. Atunci când armata germană
a trecut frontiera austriacă, ministrul Călinescu s-a folosit de momentul pentru a-l convinge pe
9
regele Carol să ia măsuri drastice împotriva Gărzii. Pe lângă decretul regal din 17 februarie,
guvernul împreună cu Armand Călinescu, au încercat să distrugă sistematic Mişcarea
Legionară, intimidând membrii Mişcării dar şi elaborarea unui plan pentru decapitarea Gărzii
prin lichidarea lui Codreanu. Încă din martie 1937, după refuzul Căpitanului de a colabora cu
regele pentru instituirea dictaturii regale, Carol al II-lea a decis suprimarea lui Codreanu şi a
altor „30 de gardişti principali”. Într-o discuţie cu Gavrilă Marinescu, acesta i-a mărturisit lui
Călinescu hotărârea regelui de a lichida Garda de Fier, în care scop erau pregătiţi 200 de
deţinuţi de drept comun „cu care să se dea lovitura într-o noapte” deoarece „ ceea ce se putea
trata odată cu o cataplasmă, acum trebuie tratat cu bisturiul.” 10 Totul a culminat cu scrisoarea
adresată lui Nicolae Iorga, acuzat fiind de către Codreanu de „necinste sufletească”,
profesorul adresându-se Parchetului General, care se încadra la „ultraj adus unei autorităţi de
stat”. Este adevărat că profesorul Iorga a fost cooptat de către regele Carol al II-lea în
consiliul de coroană, prin decretul lege de la 30 martie. Însă şi mai adevărat este că scrisoarea
remisă de către Codreanu, profesorului la data de 29 martie, atunci când N.Iorga nu deţinea
încă o funcţie publică.
Pentru Carol al II-lea şi Armand Călinescu, acţionarea în justiţie a lui Codreanu a
însemnat momentul oportun aplicării planului final şi totodată de lichidare a liderului Mişcării
Legionare. Codreanu a fost reţinut la 16 aprilie 1938, fiind condamnat de către Tribunalul
Militar, la şase luni de închisoare pentru atacuri calomnioase şi ultraj aduse la adresa marelui
savant. În tot acest răstimp Consiliul de Miniştrii instrumentau dosarul lui Codreanu, în care
era acuzat de înaltă trădare şi de acţiuni subversivă de răsturnare a ordinii de stat.
Însuşi regele afirmă în memoriile sale că „actul de dare în judecată e slab, făcut cu
lacune şi abuzări uneori trase de păr.”11 Tribunalul nu a ţinut cont că toate dovezile împotriva
Căpitanului sunt spulberate de acuzate şi de inculpat, nici de mărturiile unor persoane de
primă mână ca Mihail Manoilescu, gen. Ion Antonescu sau Iuliu Maniu care îl considerau „un
patriot adevărat” pe Codreanu şi după 4 zile de dezbateri Tribunalul Militar îl condamnă pe

9
Armin Heinen, Legiunea ”Arhanghelului Mihail”. Mişcare socială şi organizaţie politică. O contribuţie la
problema fascismului internaţional, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999, p. 346
10
Corneliu Ciucanu, Dreapta interbelică: Politică şi Ideologie,op.cit., p. 360
11
Producţie,Vertical Film,Arhiva Naţională de Filme,1996, România şi dictaturile ei, scenarist şi narator Dan
Mateescu, constultant ştiinţific prof.univ.dr Ioan Scurtu,min. 55:20-55:25

4
Căpitan la 10 ani de închisoare.12 Codreanu este încarcerat la Jilava, apoi va fi mutat din
închisoare în închisoare ajungând în cele din urmă la Râmnicu Sărat. Concomitent cu
arestarea Căpitanului, alţi legionari au fost arestaţi în aceeaşi seară fiind încarceraţi în
închisorile din toată ţara, Predeal, Miercurea Ciuc, Vaslui etc.. Iniţial membrii Gărzii au intuit
o nouă prigoană, iar prima reacţie a lor a fost aceea de a părăsi domiciliile „cunoscute de
poliţie şi găsirea unor gazde de încredere. Pentru a se evita arestările, studenţii au părăsit
căminele şi centrele universitare punându-se la adăpost pe la diverse rude. Mai multe
documente ale Poliţiei şi Siguranţei confirmă, într-o primă fază starea de panică în care au
intrat membrii Mişcării, dat totodată şi hotărârea lor de a se reorganiza şi chiar a răspunde
violent provocărilor şi abuzurilor.13
Chiar dacă mulţi dintre conducătorii legionari cunoscuţi fuseseră arestaţi, pe 16/17 aprilie
1938, alţii au rămas totuşi în libertate. Câţiva dintre membrii mai cunoscuţi s-au întâlnit pe 30
aprilie într-o şedinţă secretă. S-a hotărât instalarea unui „comitet de conducere", în fruntea
căruia a fost numit Radu Mironovici.14 După arestarea lui Mironovici s-a încercat restabilirea
contactului cu provinciile, în încercarea de a găsi un lider cu personalitate fără a putea fi
supravegheată de poliţie, această alegere a căzut asupra lui Horia Sima, care era membru al
Mişcării din 1927, reuşind să avanseze în decursul anilor şi să ocupe funcţia de comandant
legionar asupra regiunii Banat. Între timp datorită succeselor „poliţiei şi siguranţei” în
arestarea celorlalţi lideri ai Mişcării poziţia lui Sima în fruntea Mişcării Legionare se
consolidase foarte mult. Concomitent cu aceste evenimente la 29 septembrie 1938, se
semnează acordul de la Munchen, care fortifica poziţiile Germaniei şi Italiei pe scena
relaţiilor internaţionale, prin „restituirea” părţii de sud a Cehoslovaciei aşa-numita „ Criză
Sudetă” prin care nu se urmărea altceva decât dispariţia acestui stat de pe hartă ceea ce la
câteva luni mai târziu se va şi întâmpla. În acest context Legionarii au intuit oportunitatea de a
pune presiune pe rege, în ciuda tuturor indicaţiilor lui Codreanu de a nu se acţiona în niciun
fel împotriva statului şi nu numai, la iniţiativa lui Horia Sima „a fost distribuit un manifest al
lui Alexandru Cantacuzino în ţară, care îl ataca vehement pe Carol al II-lea şi care nu făcea
economie de ameninţări.”15
La data de 15 noiembrie Carol al II-lea avea planificată o călătorie la Londra şi Paris.
Horia Sima crezând că a descoperit câteva indicii, care-i arătau că asasinatul Căpitanului se va
petrece în timpul acestor vizite, prin acţiuni teroriste dorea să creeze o stare
12
Ibidem, min. 55:25-55:45
13
Corneliu Ciucanu, Dreapta interbelică: Politică şi Ideologie,Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2009, p.367
14
Armin Heinen, Legiunea ”Arhanghelului Mihail”. Mişcare socială şi organizaţie politică. O contribuţie la
problema fascismului internaţional, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999, p. 348
15
Ibidem

5
„prerevoluţionară” şi totodată încercarea evitării asasinatului, crezând că după toate cele
întâmplate, regele îl va elibera pe Căpitan, aducându-l chiar la guvernare. Unul dintre
evenimentele sângeroase petrecute în toamna anului 1938, este atacul asupra Teatrului
Naţional din Timişoara, unde erau găzduiţi un grup de actori evrei, însuşi rectorul
Universităţii din Cluj este ucis de către legionari. Horia Sima în cartea sa „Sfârşitul unei
domnii sângeroase” motivează acţiunea de la Timişoara ca fiind o reacţie la toată suferinţa pe
care au îndurat-o membrii Mişcării Legionare motivând că „Lovind în evrei, voiam sa
azvârlim oprobiul opiniei publice asupra lor, indicându-i ca autorii din umbra ai suferinţelor
ce le îndura legionarii.”16 Astfel se menţinea climatul de instabilitate politică, cu repercusiuni
grave supra populaţiei evreieşti şi nu numai. Împotriva voinţei sale iniţiale, regele a fost
obligat să-i dea mână liberă lui Călinescu. „Ministrul de Interne era decis să execute o ultimă
lovitură decisivă. În zorii zilei de 30 noiembrie, în timpul transferării de la Râmnicu Sărat
la Jilava, Codreanu împreună cu asasinii lui Duca şi Stelescu au fost sugrumaţi de personalul
de gardă însoţitor. Oficial s-a spus că o încercare de evadarea prizonierilor proeminenţi a fost
anihilată prin focuri de armă mortale.” 17 În tot acest timp Carol se afla în turneul său prin
Europa, în ceea ce priveşte întâlnirile cu oficialii francezi şi englezi, Carol le-a sugerat, celor
două mari puteri democratice, livrarea de arme, însă s-a lovit de refuzul celor două dar mai
ales cel al Marii Britanii invocând „ propriile nevoi de apărare ale Marii Britanii”.18
Odată cu vizita din Germania, Carol constată că atitudinea Fuhrer-ului, este
asemănătoare cu cele ale marilor democraţii cu menţiunea că interesul german în ceea ce
priveşte livrarea de petrol şi grâne rămâne unul foarte ridicat. Ulterior negocierilor purtate în
Germania, l-au putut convinge pe monarh că interesul faţă de Gardă este unul foarte scăzut,
probabil din cauza aceasta i-a venit mult mai uşor să accepte planurile lui Armand Călinescu.
În acest context regele Carol al II-lea decis să decapiteze Mişcarea Legionară, având şi
convingerea că Hitler nu-l doreşte pe Codreanu la guvernarea ţării, astfel că în noaptea de 29-
30 noiembrie 1938, două dube cu jandarmi pleacă din Bucureşti şi ajung la Râmnicul Sărat
pentru a-l lua pe Codreanu. Plecându-se înapoi spre Bucureşti în dreptul pădurii Tâncăbeşti,
legionarii sunt ştrangulaţi şi aduşi la închisoarea Jilava, fiind aşezaţi pe jos şi împuşcaţi în
spate, motivându-se astfel o eventuală evadare a Căpitanului împreună cu ceilalţi legionari.
Prin această manevră regele şi Armand Călinescu au crezut că Mişcarea Legionară se
află pe punctul de a fii desfiinţată.

16
Horia Sima,Sfârşitul unei domnii sângeroase,op.cit., p. 145
17
Armin Heinen, op,cit., p. 349-350
18
Producţie,Vertical Film,Arhiva Naţională de Filme,1996, România şi dictaturile ei, scenarist şi narator Dan
Mateescu, constultant ştiinţific prof.univ.dr Ioan Scurtu,min. 60:20-60:25

6
 La începutul lui martie 1939, Patriarhul Miron Cristea moare în Franţa, este adus în
ţară şi înmormântat la 12 martie la Bucureşti locul de prim-ministru rămâne liber. Succesorul
Patriarhului Miron Cristea, va fi Armand Călinescu, ajungând în funcţie la 9 martie 1939,
fiind unul dintre „complici” în asasinatul Căpitanului.
La data de 23 august 1939, prin semnarea pactului de neagresiune sovieto-german sau
Ribbentrop-Molotov, prin care se împărţeau sferele de influenţă de la Marea Baltică la Marea
Neagră, iar la 1 septembrie 1939 a început oficial Cel De-Al Doilea Război Mondial.
Legionarii îl acuzau pe Armand Călinescu că dorea să târască România în război,
împotriva Germaniei, fapt care nu se poate dovedi, dar prin atitudinea prietenească şi prin
ajutorul acordat Poloniei, însă iritarea în cercurile politico-militare germane era foarte mare
ceea ce ar fi dus foarte uşor la intrarea României în război împotriva Germaniei.
„La 21 septembrie a căzut ca un trăsnet ştirea asasinării lui Armand Călinescu de către
legionari. Echipa de asasini era alcătuită dintr-un avocat, un desenator şi patru studenţi ( doi la
Drept, unul la Medicină şi unul la Politehnică ). Vestea a produs stupefacţie în rândul opiniei
publice. Scriitorul Liviu Rebreanu nota :” La amiază aşteptam radio-jurnalul. La 14:05 se
întrerupe brusc muzica şi o voce puţin sugrumată de emoţie anunţă * Atenţiune! Armand
Călinescu a fost omorât! O echipă de legionari l-au executat!*. Pe urmă, pauză lungă. Trec
minute… Peste vreo 15 minute, radio anunţă : * Un incident regretabil a făcut să se întrerupă
emisiunea*. Apoi iar tăcere. Apoi iar aceeaşi frază. Se simţea la radiodifuziune o mare
încurcătură….”19 Prin moartea lui Călinescu, regele şi-a pierdut factorul de echilibru şi
totodată stâlpul regimului de la 10 februarie 1938. În locul lui Călinescu locul de prim-
ministru a fost luat de Generalul Gheorghe Argeşanu, îi împuşcă fără judecată pe legionarii
care l-au asasinat pe Armand Călinescu, pe principul „asumării responsabilităţii faptelor
comise” şi nu numai pe acei 9 legionari cât şi alţi 3 legionari din fiecare judeţ aleşi aleatoriu
fiind executaţi şi expuşi în pieţele publice.
La data de 28 septembrie regele formează un nou guvern condus de către Constantin
Argetoianu. În această perioadă cultul personalităţii regelui ia amploare atingând cote
exagerate, fiind un om extravagant de ziua sa la 16 octombrie a fost declarată „zi de
sărbătoare naţională în care cele 20 de milioane români îşi unesc gândul, rugând pe
Atotputernic să-i dea sănătate şi viaţă lungă marelui nostru rege.” 20 Ba mai mult decât atât
regele a primit din partea guvernului un Autoportret pictat de către Ştefan Luchian, de care a
fost mulţumit, dar a mai primit şi o hartă a României din partea Băncii Naţionale pe o bucată

19
Academia Română, Istoria Românilor, Vol. VII, op. cit., p. 404
20
Ibidem .p. 405

7
de 16 Kg de aur, regele fiind nemulţumit de conturul tării a dorit modificarea sa şi placa a fost
redesenată de data aceasta cântărind aproape 20 de kg.
„După calmarea situaţiei interne, ca urmare a represaliilor antilegionare, regele a
recurs la o „mică comedie” 21după cum avea să noteze regele le-a sugerat miniştrilor Petre
Andrei şi Victor Slăvescu, să-şi prezinte demisiile, pentru a provoca o criză de guvern.
„Farsa” a reuşit, iar C.Argetoianu a trebuit să depună mandatul.22
Ultimele două cabinete ale regimului carlist ( Gheorghe Tătărescu şi Ion Gigurtu ), s-
au străduit să evite marile pierderi teritoriale, prin renunţarea la obligaţiile internaţionale
anterioare ( anularea garanţiilor anglo-franceze din aprilie 1939, retragerea din Societatea
Naţiunilor etc.) şi, mai cu seamă, prin afirmarea ostentativă a dorinţei de a „conlucra” cu
Reichul hitlerist, care, angajat faţă de vecinii României, a indicat cu perseverenţă Bucureştilor
să accepte pretenţiile formulate de aceştia. Interesul Berlinului, împlinit finalmente, a fost de a
domina România.
Supraveghind şi chiar dirijând schimbarea de atitudine, regele Carol al II-lea era
interesat să asigure supravieţuirea regimului să în condiţiile apropierii de Germania. La 28 şi
4 iulie au fost incluşi pentru prima dată legionarii în guvern, prin câţiva reprezentanţi, în
frunte cu Horia Sima însuşi23. Horia Sima s-a folosit de această oportunitate pentru a scoate
Mişcarea Legionară din ilegalitate, din calitatea de ministru al Cultelor, demisionând pe urmă
la câteva zile după instalarea în funcţie. Regele Carol al II-lea prin această manevră dorea să
câştige bunăvoinţa lui Hitler, însă deziluziile ce au urmat în vara-toamna anului 1940, au fost
foarte mari şi nemiloase, începând cu cedarea Basarabiei la 26-27 iunie 1940 ( menţionăm că
Germania era „complice” la dezmembrarea României prin semnarea tratatului de neagresiune
la data de 23 august 1939 ), continuând pe aceeaşi notă prin „Arbitrajul de la Viena” din 30
august 1940, prin care o parte din teritoriul Transilvaniei mai precis N-V, însumând cca.
41.000 Km2 şi nu în ultimul rând cedarea sudului Dobrogei „Cadrilaterul” la 14 septembrie
1940, devenind provincie integrară a regatului României, după Al Doilea Război Balcanic
( 1913 ) încheiat prin pacea de la Bucureşti. Regele Carol al II-lea îşi încălcase flagrant
promisiunea că „nu vom ceda nicio brazdă de pământ” iar singura soluţie era abdicarea.
Aşadar la 5 septembrie îl numeşte pe Generalul Ion Antonescu primul-ministru al României,
însă cu o condiţie şi anume ca noul prim-ministru să aibă puteri absolute, iar regele să aide
doar rol simbolic. Acceptând aceste condiţii regele este obligat o zi mai târziu să abdice.

21
Carol al II-lea, regele României, Însemnări zilnice, 2, Ediţie Nicolae Rauş, Bucureşti, 1997. p.208
22
Academia Română, Istoria Românilor, Vol. VII, (coord. Ioan Scurtu), Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003,
p.405
23
Ibidem,. p. 565

8
Primele lucruri pe care Antonescu le-a făcut a fost să cheme toate partidele politice la
guvernare, formând un guvern de Uniune Naţională, însă răspunsul liderilor PNŢ şi PNL a
fost negativ, singura formaţiune politică rămânând Mişcarea Legionară.

Statul Naţional Legionar

16 septembrie 1940 – 23 ianuarie 1941

Guvernarea Antonesciano-Legionară a început sub auspicii promiţătoare. Într-un prim

apel Horia Sima aprecia acest gest al generalului Antonescu ca pe un act istoric spunnd „ a dat
posibilitate sufletelor româneşti să crească în duhul nou al vremii în spiritul legionar.”24
În ceea ce priveşte politica internă şi externă Antonescu dorea să acţioneze neîngrădit,
preferându-i pe legionari în ceea ce priveşte partea de educaţie a tineretului şi al formării unor
noi cadre de conducere. Însă Horia Sima tindea către putere refuzând din start apartenenţa la
un regim militar deoarece considera vicepreşedintele C.M că armata şi-a pierdut dreptul
legitim la putere, cedând fără luptă părţi însemnate din teritoriul naţional
Instaurarea „ Statului Naţional Legionar „ la data de 14 sept. 1940, lui Horia Sima i-a
fost încredinţată vicepreşedinţia Consiliului de Miniştrii, Ministerul de Interne sub conducerea
lui gen în rezervă C-tin Petrovicescu, Ministerul de Externe sub conducerea lui M.R Sturdza,
Ministerul Educaţiei condus de către Traian Brăileanu şi cel al Ocrotirilor Sociale avându-l ca
ministru pe Vasile Iaşinschi.
Înainte de a izbucni conflictul între Sima şi Antonescu, principalul ţel al celor doi
conducători este acela de a-l face pe celălalt să adere la ideile sale prin orice mijloc. Astfel că
Antonescu îmbrăcat în uniformă legionară făcea un apel către toţi românii să se alăture Gărzii.
În ciuda tuturor aparenţelor, guvernul nu era condus de către gardişti ci era unul de
coaliţie, astfel că în primele luni ale guvernării Sima-Antonescu se poate face o paralelă la
primele luni de guvernare din cele două mari puteri din Centrul Europei, Italia şi Germania.
Întrebarea e următoarea se poate compara preluarea puterii în România cu cea din Italia şi
Germania ? În primul rând cele două partide PNF şi NSDAP, au ajuns la putere datorită
situaţiilor interne şi pe valul nemulţumirilor. La cele două partide de masă au aderat şi
burghezii sau proprietarii de terenuri sperând că îşi vor menţine afacerile şi averile deoarece
ambele sisteme nu aveau nimic împotriva sistemului economic capitalist. Oscilând între

24
Armin Heinen, Legiunea „Arhanghelului Mihail „, op. cit,. p. 403

9
burghezie şi stat cei doi lideri au reuşit uşor,uşor să spargă monopolul burgheziei astfel
reuşind să devină independenţi în stat.
În România pe de altă parte nu liderul legionar prezida ci însuşi Antonescu. Nici un fel
de configuraţie politică nu putea îngrădii acţiunea lui Antonescu împotriva Gărzii, însă ceea
ce-l reţinea de la o separare prematură a fost dependenţa de Germania. Însă cu cât conflictul
Sima-Antonescu creştea cu atât presiunea grupurilor legionare devenea mai mare,
neopunându-se direct generalului ci încercând cât mai mult să-l influenţeze pe Sima, nu odată
a fost pus în faţa faptului împlinit, deoarece şeful mişcării depindea în mod direct de către
grupuri şi nu le putea cere socoteală. Încă din primele luni de guvernare aripa moderată a
legiunii s-a retras aşteptându-l pe Antonescu să preia puterea, deoarece era vizibil că niciuna
dintre grupări nu dorea să se subordoneze cuiva, singura cale de a tranşa situaţia creată era un
conflict deschis şi total.
În lupta pentru putere începută după 6 septembrie Legiunea şi-a dorit recăpătarea
titlului de partid de masă de odinioară, prin manifestaţii grandioase insuflând aşa-numita
„reprezentare a poporului român” Dacă la început Garda şi-a îndreptat atenţia către ţărani,
abordând ulterior şi grupuri muncitoreşti, în decursul anului 1940, Legiunea şi-a concentrat
efortul spre populaţia urban-proletară. Cu toate eforturile depuse şefii Mişcării nu erau
mulţumiţi de activitatea propagandistică, prin numeroasele lor articole şi scrieri n-au putut
înşelea asupra faptului că erai reprezentaţi de o minoritate ( stuenţimea în general ).
În toamna anului 1940, România trecea printr-o gravă criză cerealieră, din cauza
recoltei foarte slabe, în acelaşi timp Germania naţional-socialistă, solicita produse petroliere şi
cerealiere menţinându-şi aceleaşi cote. Printr-un decret lege semnat de Antonescu la 5
septembrie, instituia o comisie de „Românizare” a industriei fiind sub controlul Legiunii, în
acest proces Garda s-a folosit de toate mijloacele pentru a deposeda proprietarii de
tarenuri,fabrici etc.. fiind deţinute aproape în majoritate de evrei, făcându-se reclamaţii asupra
abuzurilor legionarilor.
În primele zile ale lui noiembrie, trimisul german raporta către Ministerul de Externe:
„Consulul Konstanza, care întreţine relaţii, în special cu cercurile legionare, telegrafiază
următoarele: Aflu din surse sigure că, în timpul vizitei generalului la Roma, conducerea
legionară intenţionează să-i judece în ultimă instanţă, respectiv să-i înlăture cât mai urgent pe
câţiva foşti membri din guvern şi ofiţeri de rang mai mare, care s-au opus Legiunii şi au făcut
abuzuri", iar Fabricius adăuga: „Eu cred că şeful statului, care cunoaşte exact starea de spirit a
legionarilor, va lua măsuri ca să nu aibă loc acte cu care nici el însuşi nu este de acord."18 Nu
ştim ce a ordonat generalul. în orice caz, a întârziat acţiunea legionarilor doar cu câteva zile:

10
prilejul 1-a constituit exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Codreanu de pe terenul
închisorii de la Jilava prilejul 1-a constituit exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui
Codreanu de pe terenul închisorii de la Jilava. 25 Asasinatele de la Jilava şi Strejnicul au fost
punctul culminant al abuzurilor legionarilor. Un alt casius beli dintre Antonescu şi Sima,
armata, Antonescu nu era privit prea bine printre ofiţerii activi şi nu numai, iar legionarii ştiau
foarte bine că fără armată puterea lor poate fi compromisă oricând. Tensiunile din Antonescu
şi Sima au ajuns la cote maxime după asasinatele de la Jilava şi Strejnicu, singura cale de a
rezolva diferendele dintre cei doi era conflictul armat, la care Sima se baza pe aripa radicală a
legiunii iar Antonescu pe armată, între timp cei doi încercau să câştige bunăvoinţa Fuhrer-ului
într-un eventual conflict. Rebeliunea Legionară a început la data de 21 ianuarie prin ocuparea
unor centre strategice din Capitală, însă lui Antonescu îi convine situaţia pentru că avea să se
decidă cine va rămâne la putere. Fiind somat să-i predea puterea lui Sima, de legaţia legionară
venită să trateze o „împăcare” Antonescu refuză, bazându-se pe sprijinul armatei germane,
generalul ordonând deschiderea focului şi atacând toate centrele de rezistenţă ale legionarilor.
Horia Sima realizând că victoria nu avea cum să-i aparţină emite un „Ordin către toţi
Legionarii” privind încetarea focului. Ştirea odată răspândită la 23 ianuarie, luptele luând
sfârşit.

Concluzii – În încheiere aş dori să menţionez că Mişcarea Legionară, a pornit ca o

mişcare socială şi s-a transformat de-a lungul celor aproape două decenii într-un partid politic,
Sima încălcând flagrat directivele Căpitanului şi nu numai ci şi obiectivele. Datorită
„prigoanelor” la care au fost supuşi membrii mişcării şi prin încercarea de dezmembrare a
legiunii. Autorităţile nu au reuşit decât să stârnească mânia „generaţiei 22” declanşând astfel
valul de asasinate, începând cu I.G.Duca şi sfârşind cu „Rebeliunea Legionară”
Acest lucru s-a datorat şi conducătorului Mişcării care din dorinţa de a fii în prim-
planul scenei politice s-a dedat la acte de violenţă şi terorism. Mişcarea Legionară a pornit ca
un vis frumos, invocând valorile religioase şi întorcându-se la tradiţii, prin aceste lucruri cu
caracter ideologico-doctrinar, au reuşit să atragă simpatia unor intelectuali marcanţi ai
perioadei interbelice precum Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea ş.a .
Şi s-a sfârşit cu un coşmar datorită dorinţelor revanşarde ale unor capi ai Mişcării şi nu
numai datorită lui Horia Sima, Legiunea a comis cele mai mari atrocităţi din perioada
României Mari, ce a început ca un vis frumos s-a sfârşit cu un coşmar.

25
Armin Heinen, Legiunea „ Arhanghelului Mihail”, op. cit. p. 410

11
Bibliografie

12
Lucrări generale
Academia Română,, Istoria Românilor, Vol. VII, (coord. Ioan Scurtu), Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 2003.
Hitchins, Keith , România 1866-1947, Bucureşti, Editura Humanitas, 2013.

Lucrări speciale
Ciucanu,Corneliu, Dreapta interbelică: Politică şi Ideologie, Iaşi, Editura Tipo Moldova,
2009.
Heinen, Armin, Legiunea ”Arhanghelului Mihail”. Mişcare socială şi organizaţie politică. O
contribuţie la problema fascismului internaţional, Bucureşti, Editura Humanitas, 1999.

Jurnale. Memorii
Carol al II-lea, regele României, Însemnări zilnice, 2, Ediţie Nicolae Rauş, Bucureşti, 1997.
Călinescu,Armand, Însemnări Politice. 1916-1939, ediţie Al. Gh. Savu, Bucureşti, Editura
Humanitas, 1990.
Sima,Horia, Sfârşitul unei domnii sângeroase ( 10 decembrie 1939 - 6 septembrie 1940 ),
Madrid, Editura Mişcării Legionare, 1977.
Idem, Istoria Mişcării Legionare, Timişoara, Editura Gordian, 1994.
Sturdza,Mihail, România şi sfârşitul Europei. Amintiri din ţara pierdută, Alba Iulia, Paris,
Editura Fronde, 1994.

Arhive video
Producţie,Vertical Film,Arhiva Naţională de Filme, România şi dictaturile ei, scenarist şi
narator Dan Mateescu, constultant ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Scurtu, 1996

Cuprins

13
Introducere ………………………………………………………………………………... 1

Alegerile parlamentare din 1937 şi intensificarea tensiunilor dintre legiune şi rege … 2

Statul Naţional Legionar ( 16 septembrie 1940- 23 decembrie 1941 ) ………………… 9

Conclizii …………………………………………………………………………………... 11

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………… 13

UNIVERSITATEA „OVIDIUS DIN CONSTANȚA”

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI ȘTIINȚE POLITICE
SPECIALIZAREA ȘTIINȚE POLITICE
DISCIPLINA – ISTORIE POLITICĂ

14
ANUL AL II-LEA - 2016

15