Moneda euro

Patulea Cosmin 11 E

 Exista o zona euro, care cuprinde 12 tari: Austria, Belgia, Finlanda, Franta,
Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Olanda si Spania. Monedele
acestor tari au disparut treptat, intre 1 ianuarie si 28 februarie 2002. Data de 27
ianuarie 2002 a fost ultima zi pentru guldenul olandez, 9 februarie pentru lira
irlandeza, 17 februarie pentru francul francez, iar data de 28 februarie va fi ultima
zi in care va circula silingul austriac, francul belgian, marca finlandeza, drahma
greceasca, lira italiana, francul luxemburghez, escudo portughez, peseta
spaniola. De la 1 martie 2002, in toate cele 12 tari amintite va circula o moneda
unica: EURO.
 Trei tari, Marea Britanie, Danemarca si Suedia, din motive diferite au decis sa
amane trecerea la moneda unica. Dar trecerea la Euro este o problema vitala
pentru intreaga Uniunue Europeana. Se fac mari eforturi, materiale si financiare,
pentru ca mediile de afaceri sa-si adapteze echipamentele pentru utilizarea noii
monede si sa faca tot posibilul pentru cresterea competitivitatii firmelor in cadrul
pietei unice.
 Bancile din Romania sunt pregatite pentru conversie. Banca Nationala s-a
implicat direct in activitatile menite sa asigure pregatirea publicului romanesc si a
mediilor de afaceri. BNR va mai publica cursurile de schimb in lei pentru valutele
din zona euro, pana la data la care acestea isi vor pierde puterea circulatorie si
cursul legal. Acest moment, difera de la o tara la alta, dar nu va fi ulterior datei de
28 februarie 2002. Dupa aceasta data, tabelul cu ratele de schimb va avea o alta
infatisare.
BNR asigura coordonarea procesului de trecere la euro in tara noastra. Banca
Nationala este implicata intr-o ampla campanie mediatica, al carui scop este acela de a
transmite publicului toate elementele necesare finalizarii fara sincope a tranzitiei catre
moneda unica europeana. Numerarul detinut in valute din zona euro va putea fi schimbat
la banci sau la case de schimb particulare.
Ziua de 1 ianuarie 2002, ziua E, a fost punctul culminant al unei etape de 6 ani, etapa in
care un grup de tari europene s-au pregatit pentru a putea utiliza o singura moneda,
inlaturand astfel barirele sistemelor monetare nationale.
Euro este moneda unica a Uniunii Economice si Monetare, adoptata la 1 ianuarie 1999.
Semnul pentru moneda unica este E, cu doua linii orizontale, clar marcate, inspirat din
litera greceasca epsilon, ca referinta la leaganul civilizatiei europene si la prima litera din
cuvantul Europa. Liniile paralele reprezinta stabilitatea euro.
In intampinatrea zilei e s-au tiparit 14,9 miliarde de bancnote, s-au batut 51,5 miliarde de
monede si la data de 11 ianuarie 2002 aproximativ 10 miliarde euro sa fie pusi imediat in
circulatie pentru a inlocui monedele nationale.
 Realizata de Robert Kalina, de la Imprimeria Bancii Centrale a Austriei, grafica
bancnotelor euro este strans legata de de mostenirea culturala europeana, fara
 sa prezinte insa momente reale, ci simboluri. Desenele lui sunt inspirate din tema
“Ani si stiluri in Europa”, fiind reprezentative pentru toate statele membre.

Conceptul general de bursă de valori

 Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac, după o procedură specială, mărfuri sau
valori mobiliare. Denumirea instituţiei provine de la numele unei vechi familii de hangii,
Van der Bursen, care a înfiinţat la Bruges, în Flandra (Belgia de azi) un local numit Hotel
de Bourses, în holul căruia se negociau metale preţioase (aur, argint, platină) precum şi
hârtii de valoare.
 Cel mai frecvent termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă care se
bucură de interes în lumea afacerilor, în măsura în care asigură un cadru organizat
pentru realizarea tranzacţiilor, un sistem de principii şi norme care să garanteze
încheierea şi executarea contractelor, în condiţii de exactitate, corectitudine şi
transparenţă.

Rolul bursei de valori în economie

 Privite prin prisma conţinutului activităţii, bursele de valori mobiliare reprezintă segmentul
cel mai important al pieţei secundare de capital. Fiecare tranzacţie este generată de
interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor şi la rândul ei, produce efecte asupra cursului
valorilor mobiliare. Se poate concluziona deci că bursa este cea care asigură lichiditatea
şi mobilitatea capitalurilor. Prin intermediul bursei, agenţii economici care şi-au plasat
capitalurile pe piaţa primară pot reintra în posesia capitalurilor, înainte de scadenţă.
Funcţiile bursei de valori mobiliare în economie sunt:
 concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare pe o anumită piaţă la un moment dat;
 efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate de clienţi;
 urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei;
 reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât de factori
specifici pieţei în cauză, cât şi de factori externi.
 Rolul bursei este complex. Principalul rol al bursei îl constituie, efectuarea de tranzacţii cu
hârtii de valoare emise de agenţii economici şi plasate de agenţii de schimb, acestea
punând fi comercializate datorită caracterului lor negociabil. Activitatea pe piaţa bursieră
este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare şi indicelui bursier. Aceşti
indicatori sunt consideraţi barometre ale stării economice din ţara respectivă. Bursa este
sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar-monetar, social, politic. Ea
pune în evidenţă, starea economiei naţionale în cadrul căreia funcţionează bursa la un
moment dat.
 Clasificarea burselor
a) După obiectul tranzacţiilor:

 burse de valori;

 burse de mărfuri;

 burse valutare sau de devize;

 burse complementare comerţului internaţional.

b) În funcţie de varietatea tranzacţiilor:

 burse generale;

 burse specializate.
c) După regimul juridic:

 burse private;

 burse publice.
d) Din punct de vedere al accesului la calitatea de membru :
 burse închise având un număr limitat de membri;

 burse deschise cu un număr nelimitat de membri.

 obiliare şi intermediarii bursieri. Intermediarii bursieri reprezintă o categorie de

profesionişti al căror rol este de a realiza şi încheia tranzacţii cu valori mobiliare. Nu se
pot cumpăra sau vinde valori mobiliare pe piaţa bursiere fără ajutorul intermediarilor. Prin
activitatea lor agenţii bursei sunt:
 specialişti operativi care realizează direct şi nemijlocit operaţiuni de bursă şi pot fi grupaţi
în două categorii: brokeri sau dealeri;
 specialişti neoperativi cu rol de furnizare de informaţii asupra conjuncturii şi oportunităţilor
de afaceri.
Aceştia pot fi:

 analişti bursieri care pot lucra ca angajaţi ai societăţilor de bursă sau în firme proprii;

 funcţionari sau angajaţi ai bursei cu sarcini de supraveghere, urmărire şi control asupra

derulării operaţiunilor specifice în incinta bursei.
Specialiştii operativi au următoarele atribuţii:

 administrarea portofoliilor de valori mobiliare;

 menţinerea unor legături cu mandatarii acestora pentru derularea tranzacţiilor;

 utilizarea unor procedee publicitare pentru a se face cunoscuţi;

 încheierea unor convenţii în vederea unor fuzionări ulterioare.

În acelaşi timp acestora le sunt interzise o serie de acţiuni cum ar fi:
1. operaţiuni bancare însemnând împrumuturi cu titluri sau vărsăminte ale dobânzilor din
depunerile primite;
2. acceptarea de participaţii financiare la societăţile ale căror titluri le negociază;
3. operaţii în contrapartidă adică cumpărarea pe cont propriu a titlurilor încredinţate pentru a
fi revândute sau vânzarea, în beneficiu propriu, către investitorii care le încredinţează
ordine de cumpărare;
4. comerţul cu operaţiuni de bursă pentru ei înşişi;
5. să se pună în serviciul unei societăţi la bursă, ca membru al consiliului de administraţie
sau cenzor al acesteia;
6. să dea garanţii speciale pentru îndeplinirea operaţiunilor cu care sunt însărcinaţi;
7. să se învoiască pentru un comision mai mic decât cel stabilit sau să facă bonificaţie din
acesta;
8. să facă operaţiuni bursiere pentru faliţii neabilitaţi sau cei

9. Salariulle la bursă din diferite motive;

10. să facă operaţiuni fără aplicarea taxelor şi impozitelor cerute de lege;
11. să execute sau să înregistreze operaţiuni încheiate în afara bursei.
În România tranzacţionarea în cadrul bursei este monopolul membrilor Asociaţiei Bursei se poate
face numai prin intermediul agenţilor pentru valori mobiliare autorizaţi ca agenţi de bursă.
Dobândirea calităţii de agent de bursă are la bază cererea transmisă de societatea de valori
mobiliare către bursă şi necesită îndeplinirea următoarelor condiţii:
1.
 Salariul: definitie, forme, determinare
1.1.Definitie si forme de salarizare

 Salariul apare ca venit ce revine factorului munca ca urmare a participarii

acestuia la activitatea economica. Salariul, ca forma de venit, nu a existat in
toate timpurile, cu toate ca factorul munca a participat in toate timpurile la
procesul de productie. El este o forma de venit ce a aparut in anumite conditii
social - economice, odata cu aparitia in societate a unor oameni lipsiti de toate
conditiile necesare pentru organizarea si desfasurarea productiei, sau a altor
activitati economice, cu exceptia muncii lor, care, pentru ei, aparea ca singur
mijloc de existenta.

In conditiile in care posesorul factorului munca devine liber din punct de vedere juridic
si, desigur, lipsit de mijloace de existenta (deci liber si din punct de vedere economic),
el va inchiria - pe baza unui contract - aptitudinile lui de a muncii celor care poseda
celelalte conditii (factori) de productie. Acest lucru se realizeaza in oranduirea
capitalista, unde se creeaza cele doua conditii amintite mai sus.

In conditiile contemporane, salariul reprezinta cea mai frecventa forma de venit (dupa
P. Samuelson el reprezinta cca. 80% din venitul national al tarilor dezvoltate), a unui
numar insemnat de persoane. El exprima atat retribuirea muncii de executie a
lucratorilor propriu-zisi, cat si remunerarea muncii celor ce executa activitati de
conceptie si conducere. Numitorul comun este dat de faptul ca se inchiriaza capacitatea
de munca si a unora si a altora de catre cei ce au nevoie de ea. Acestia din urma
platesc pretul necesar pentru obtinerea si folosirea capacitatii de a munci, a posesorilor
acesteia. Deci, salariul apare nu pur si simplu ca pret al muncii ci ca pret al inchirierii
factorului munca, a capacitatii de a munci, a unor oameni liberi juridic si economic si
desigur, ca pret al serviciilor aduse prin munca depusa de catre acesti oameni. Asa
cum arata P.A. Samuelson “omul este mai mult decat o marfa, cu toate ca este
adevarat ca omul inchiriaza serviciile sale pentru un pret. Acest pret este nivelul
salariului, care este de la distanta cel mai important pret”[1].

Pentru practica economica intereseaza mai putin discutiile cu privire la definirea

salariului si mai mult modalitatile prin care se determina marimea acestuia pentru
fiecare salariat. Formele de salarizare sunt modalitati de plata, respectiv de
determinare a partii din produsul muncii ce revine salariatilor. Formele de salarizare
realizeaza legatura intre marimea produsului muncii, partea ce revine salariatilor si
activitatea depusa. In aceste conditii, prin intermediul lor se determina cat de mare
este salariul fiecarui lucrator.

Pe parcursul evolutiei sale salariul a cunoscut diverse forme de plata. In esenta, ele se
pot reduce la trei forme de baza: a) salariul dupa timpul lucrat; b) salariul in acord; c)
salariul mixt.

 Salariul dupa timpul lucrat, sau in regie, este forma de salariu prin care plata
muncii se face in functie de timpul lucrat: ora, zi, saptamana, etc. De regula, il
intalnim in cazurile in care munca este complexa si dificil de normat. Singura
modalitate de determinare a drepturilor banesti cuvenite salariatilor este timpul
de munca lucrat de fiecare.
 Salariul in acord (cu bucata, pe operatii, etc.) este forma de plata pe individ sau
in grup in functie de cantitatea de obiecte realizate de individ sau de grup, sau
 de operatii executate. El se aplica la acele activitati unde se poate norma
munca, respectiv munca cheltuita se masoara prin cantitatea de produse lucrate
sau numarul de operatii executate. Fiecare dintre acestea sunt platite dupa un
anumit tarif. La randul lui salariul in acord s-a diversificat imbracand diverse
forme (acord direct, acord progresiv, acord global, etc.). Este firesc acest lucru,
deoarece fiecare firma are dreptul de a-si alege modalitatile de plata
corespunzator conditiilor ei concrete si conceptiei proprii despre stimularea
propriilor salariati.
 Salariul mixt, este forma de plata care imbina elemente din cele doua forme
aratate mai sus. Se constituie dintr-o suma de bani fixa care se acorda pe
unitatea de timp lucrata (ex. zi de munca, etc.) si dintr-o suma variabila ce se
acorda corespunzator cu indeplinirea unor conditii tehnice, tehnologice,
organizatorice, etc. de catre salariat. Aceste conditii se cuantifica prin
intermediul unor tarife, astfel incat ele pot fi determinate banesc ca si in cazul
salarizarii in acord.
 Exista numeroase sisteme de salarizare, care pornind de la cele doua forme de
baza si de la progresele in organizarea productiei si a muncii, asigura calculul
salariului in conformitate cu contributia exacta a fiecarui salariat la rezultatele
intreprinderii. In aceste conditii este firesc sa intalnim sisteme in care cele doua
forme de salarizare se imbina intre ele, si mai mult, acestea se imbina cu alte
modalitati de stimulare cum ar fi participarea la profit, stimularea bazata pe
factori psiho-sociali, etc.

Indiferent de formele prin care se determina salariul, acesta capata o expresie

baneasca. Sub acest aspect, salariul este cunoscut ca salariul nominal. Acesta este
reprezentat de suma de bani pe care salariatul o primeste in urma inchirierii capacitatii
sale de munca. Marimea salariului nominal depinde de o multitudine de factori. Asa
cum vom vedea mai departe si in cadrul acestui factor de productie - munca - intervin
procese reglatoare ale pietei, care isi pun amprenta foarte puternic asupra dimensiunii
salariului nominal.

Alaturi de salariul nominal, categoria de salariu real vine si intregeste imaginea asupra
dimensiunii salariului. Salariul real reprezinta cantitatea de mijloace de subzistenta si
de servicii pe care salariatii si le pot procura cu salariul nominal. In principal salariul
real, mai bine spus marimea lui, depinde de doi factori si anume: marimea salariului
nominal si nivelul preturilor si tarifelor marfurilor si serviciilor.

1.2.Determinarea salariului

Pentru practica economica prezinta interes, alaturi de problemele teoretice ale

salariului, aspectele legate de determinarea acestuia corespunzator situatiilor de piata
existente. Din acest punct de vedere intalnim urmatoarele situatii:

1. Cazul concurentei perfecte. In economia de piata determinarea

nivelului salariului nu se poate face in afara mecanismului pietei sau
ignorand acest mecanism. Asa cum am vazut, cand am discutat despre
piata, exista un segment al acesteia care este piata muncii. Fenomenele
care au loc in cadrul acestei piete determina atat cantitatea de munca
angajata de fiecare firma, cat si nivelul salariului. Amintim faptul ca in
cazul pietei cu concurenta perfecta intalnim un numar mare, atat de
ofertanti, cat si de cumparatori de munca.
2.
  Alţi factori de influenţă ai mărimii şi dinamicii salariului sunt:
 - raportul cerere/ofertă pe piaţa forţei de muncă;
 - dinamica preţurilor;
 - gradul de organizare al mişcării sindicale;
 - implicarea statului în politica salarială;
 - migraţia internaţională a forţei de muncă.
 Aceşti factori diferă de la o ţară la alta, de la o perioadă la alta,
influenţând în mod diferit nivelul şi dinamica salariului.
 6.3. Politici salariale
 Forma de salarizare (sistemul de salarizare) constă în principiile
(tehnicile) şi metodele prin care se determină mărimea şi dinamica
salariului individual, toate acestea făcând legătura între mărimea
rezultatelor unei unităţi economice, partea ce revine salariaţilor din
aceste rezultate şi munca prestată de salariat. Formele de salarizare
au fost pretutindeni instituţionalizate sub forma contractelor de
muncă (de salarii). Contractele între ofertanţii de muncă şi utilizatorii
acestui bun (priviţi în mod direct sau prin reprezentanţi), stipulează
numărul de ore ce urmează a fi lucrate, calitatea muncii, pe de o
parte şi remuneraţia ce se plăteşte (încasează), pe de altă parte. În
fiecare ţară există, însă, o săptămână standard de muncă, un salariu
tarifar orar de referinţă etc. Aceste elemente contractuale sunt
concretizate diferit, în funcţie de forma de salarizare. Practica
economico-socială cunoaşte trei forme principale de salarizare: în
regie, în acord şi mixtă. Fiecare dintre aceste forme se aplică într-o
mare varietate de subforme (mixuri). Cauzele cele mai generale ale
diversificării modalităţilor concrete de salarizare rezidă atât în cauze
ce ţin de progresul tehnic, de apariţia unor noi tipuri de organizare şi
conducere a muncii, cât şi în cauze ce vin dinspre noile forme de
instituţionalizare a luptei salariaţilor pentru revendicările salariale
etc.
 Salarizarea în regie - asigură remunerarea salariatului după timpul lucrat,
fără a se preciza, în contractul de muncă, cantitatea de muncă pe
care el trebuie să o efectueze în unitatea de timp (oră, săptămână,
lună). Evident, un anumit volum de efort de muncă este presupus, prin
însăşi decizia utilizatorului de a constituii locul de muncă în cauză. În
acest caz, ceea ce se negociază este salariul orar (tariful, preţul orar).
Accentul pus pe ora de muncă are o mare importanţă pentru
menţinerea unei anumite intensităţi a muncii (angajarea nu se face pe
an, nici pe lună, ci pentru ceea ce trebuie făcut în fiecare oră din
program). Sistemul salarizării în regie se aplică în acele sectoare
economice în care nu este posibilă o normare foarte riguroasă a
contribuţiei fiecărui lucrător în parte.
 Salarizarea în acord - constă în stabilirea drepturilor în bani ale
persoanei, pe operaţii, pe activităţi desfăşurate, pe număr de bunuri
produse. Durata timpului de muncă pe care îl va cheltui fiecare pentru
efectuarea unei operaţii, a unui bun, nu este fixată în contract.
Aceasta este dată însă de ritmul general al muncii în întreprindere, de
nevoia de sincronizare a activităţilor diferitelor secţii. În genere, acest
sistem de salarizare este preferabil celui în regie, pentru utilizator dar
şi pentru cei mai mulţi dintre angajaţi, numai că adoptarea lui
presupune unele premise tehnico-organizatorice care nu se întâlnesc în
orice întreprindere (fabrică). Acordul poate fi individual şi colectiv.
Tariful practicat şi convenit pentru executarea unei operaţii (a unui
bun) este simplu, progresiv, mixt.
 Salarizarea mixtă - se caracterizează printr-o remunerare stabilă pe
unitatea de timp (de regulă pe o zi de muncă), sumă ce se acordă însă
în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de
organizare etc.
 Fiecare condiţie este cuantificată printr-un tarif. Ca urmare, mărimea
salariului ce revine persoanei, devine valabilă, ca în cazul salarizării în
acord.
 Oricât de perfecţionate ar fi formele de salarizare, oricât de bine ar fi
ele mediatizate, modul concret de aplicare al uneia sau alteia dintre
acestea a fost şi este adesea contestat de salariaţi.
 Somajul

Somajul este astazi unul din fenomenele cele mai putin acceptate care
afecteaza economiil tuturor tarilor.

Notiunrea de somaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceza, la

randul sau preluat din limba greaca “cauma” care insemna “caldura mare” din
cauza careia se intrerupea orice activitate. La origine notiunea de somaj
reprezenta intreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Somajul se
poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din
populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca. Someri sunt
toti acei apti de munca, dar care nu gasesc de lucru si care pot fi angajati,
partial sau in intrgime, numai in anumite momente ale dezvoltarii economice.
Ei reprezinta, un surplus de forta de munca, in raport cu numarul, celor
angajati,in conditii de rentabilitate impuse de economia de piata.

Somajul a devenit o problema, odata cu dezvoltarea industriala, incepand cu a

doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in perioadele de recesiune, cand
intreprinderile industriale isi micsorau productia si, ca urmare, eliberau un
numar important de muncitori, care deveneau someri.

Cel mai adesea, somajul contemporan este abordat si analizat ca un

dezechilibru al pietei muncii la nivel national, ca un loc de intalnire, si de
confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca.

Somajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de munca sau de forta de munca,

cererea nefiind luata in considerare. Numai in corelarea cererii cu oferta de
locuri de munca permite aprecierea mai corecta asupra situatiei de pe piata
muncii, daca exista sau nu somaj. O crestere a ofertei concomitenta cu
scaderea cererii determina o deteriorare a situatiei ocuparii fortei de munca.
Somajul, daca nu a existat pana la acest moment, apare, iar daca exista,
creste. Dimpotriva, cresterea cererii si scaderea ofertei de munca se traduc
printr-o diminuare a somajului.

Piata munciinu functioneaza, ca opiata obisnuita atat din cauza restrictionarilor

legislative (patronat, sindicate) si a raportului de forte dintre acestia. Piata
contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru, adica de
subocupare sau supraocupare. Prin politicile sociale promovate de guvernele
tuturor tarilor, se tind spre realizarea unui grad de ocpare (deplina) a populatiei
active cat mai apropiat de ocuparea deplina. Potrivit opiniilor diferitilor
economisti romani si straini, realizarea unui grad de ocupare deplina este
considerata aproape imposibila, declarand ca este satisfacator un grad de
ocupare 97-98%, respectiv de neocupare de 2-3%.

Conform “Biroului International al Muncii” este somer orice persoana care are
mai mult de 15 ani si indeplineste concomitent urmatoarele conditii:

-este apt de munca;

-nu are loc de munca;

 ACTIUNI SI OBLIGATIUNI-valori mobiliare

 Valorile mobiliare sunt instrumente financiare negociabile, reprezentând titluri de

proprietate sau creanţe, care conferă drepturi patrimoniale asupra emitentului. Ele
sunt emise de întreprinderi, colectivităţi publice sau stat sub formă materială
(hârtii de valoare) sau nematerială (înscrisuri în cont) şi sunt reprezentate de
acţiuni, obligaţiuni, precum şi alte instrumente financiare derivate (contracte la
termen sau de opţiuni).
Cele mai cunoscute valori mobiliare sunt acţiunile şi obligaţiunile. In timp ce obligaţiunile
sunt titluri de credit, acţiunile reprezintă titluri de proprietate asupra unei părţi din capitalul
unei firme.
Fiecare acţiune reprezintă o fracţiune a capitalului social. Proprietarii de acţiuni devin
acţionari ai întreprinderii. In această calitate, ei beneficiază de anumite drepturi, participă
la gestionarea societăţii respective, precum şi la repartizarea unei părţi din profitul anual.
Partea din profitul unei societăţi pe acţiuni care se repartizează anual acţionarilor se
numeşte dividend şi se calculează procentual faţă de capitalul subscris (valoarea nominală
a acţiunilor).
In conformitate cu reglementările actuale din România, acţiunile au următoarele trăsături:
acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală;
acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social;
acţiunile sunt indivizibile;
acţiunile sunt instrumente negociabile, ele putând fi transmise altor persoane.
Obligaţiunile sunt titluri negociabile care reprezintă o creanţă pe termen lung asupra unei
societăţi, statului sau unei alte persoane juridice de drept public. Ele sunt titluri de valoare,
deoarece, spre deosebire de un alt împrumut, datoria ca atare poate fi cumpărată şi
vândută pe piaţa deschisă. Caracterul lor negociabil decurge din posibilitatea că
obligaţiunile pot fi transferate cu uşurinţă de la un proprietar la altul.
Obligaţiunea este un titlu care materializează o creanţă a emitentului. Fiecare obligaţiune
face parte dintr-o emisiune totală ce reprezintă capitalul împrumutat de emitentul acestuia.
Deţinătorul de obligaţiuni care doreşte să reintre în posesia capitalului înainte de termen,
vinde pe piaţă titlurile deţinute.
Pe piaţa obligaţiunilor principalii emitenţi sunt statul, colectivităţile locale, precum şi agenţii
economici care îşi procură astfel resursele împrumutate.
Piata obligatiunilor nu cunoaste o dezvoltare foarte mare in tara noastra la acest moment,
numarul de tranzactii fiind in general destul de redus. Insa este clar ca lucrurile sunt intr-o
dinamica pozitiva. Numarul de emisiuni depe piata si valoarea tranzactiilor la bursa este
mult mai mare decat in urma cu numai 1-2 ani.Astfel am considerat util sa prezentam putin
mecanismele de tranzactionare a obligatiunilor, in ideea ca tranzactiile cu aceste
instrumente vor deveni din ce in ce mai frecvente, iar interesul investitorilor pentru ele va
creste.