1

MINISTERUL EDUCATIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ECONOMIE ȘI FINANȚE

CATEDRA CONTABILITATE

Studiu individual la disciplina ,,Teoria Economică,,

TEMA-Rata inflației în anii 1992-2000.Masuri de combatere

A elaborat:Golinat Denis

Elevul Grupei CON1701g

A verificat:Iacob Natalia

CHIȘINĂU 2019
 2

CUPRINS

1. CAP.1.Inflatia in anii 1992- 2000……………………………………..4-5

1.1. Efecte………………………………………………………………..…5-6

2. CAP. 2.Efecte si politici de combatere a inflatiei....................6

2.1Efectele inflatiei……………………………………………………..6

2.2 Politici de combatere a inflatiei……………………………………………...........7

3
 4

1.Inflatia in anii 1992- 2000

Banca Naţională a Republicii Moldova răspunde de politica monetară şi cea valutară. Statutul său
defineşte ca principal obiectiv al BNM: “asigurarea stabilităţii monedei interne în vederea menţinerii
stabilităţii preţurilor”. În fiecare an Guvernul stabileşte o rată obiectivă a inflaţiei, în acord cu FMI.
La sfîrşitul lunii trecute Banca Naţională şi-a făcut publică politica monetar-creditară şi valutară
pentru anul 2004. În baza prognozelor macroeconomice de evoluţie a economiei naţionale,
programul monetar al băncii centrale a fost elaborat pornind de la premisa creşterii PIB-ului cu 5%,
cu o rată medie a inflaţiei în limita de 8–10% şi un curs mediu de schimb de 15,2 lei pentru un dolar
american. Autoritatea monetară întotdeauna şi-a formulat scopul său foarte elocvent — reducerea cu
orice preţ a inflaţiei. Reducerea nivelului inflaţiei de la 23,8% în 1995 pînă la 4,4% în 2002, care de
altfel conţine o doză ridicată de suspiciune în viziunea unor analişti financiari, a constituit o tendinţă
pozitivă în direcţia stabilizării leului moldovenesc. Însă rata anuală a inflaţiei de 15,7% care a fost
înregistrată anul trecut a dat peste cap politica fulminantă a Băncii Naţionale în această direcţie. În
acest context, merită să specificăm că scăderea periodică a nivelului inflaţiei a fost precedată de
anumite fluctuaţii dure, uneori chiar galopante precum ne-a demonstrat practica anilor 1998–1999,
unde nivelul ratei inflaţiei a variat între 18,3% şi respectiv 43,3%. Acest declin a survenit în cea mai
mare parte ca urmare a crizei financiare din Rusia. Republica Moldova a fost captiva acelor
distorsiuni financiare de proporţii, dat fiind faptul că aproximativ 70% din schimburile comerciale
externe pe care le întreţinea îi revenea Federaţiei Ruse. Totuşi anii 1995–2003 se caracterizează prin
practicarea de către Banca Naţională a unor importante operaţiuni cvasifiscale (subvenţionarea de
către banca centrală a unor activităţi economice), fie prin politica cursului de schimb, fie prin credite
preferenţiale. Anul 2002 a consemnat cea mai mică rată a inflaţiei din cei 11 ani de tranziţie, 4,4%,
acest rezultat fiind înlesnit de controlul administrativ al unor preţuri-cheie (inclusiv aprecierea
cursului oficial de schimb, preţul energiei etc.) şi intensa monetizare a economiei. Este evident că
măsurile care au fost şi sînt întreprinse de BNM au mai degrabă un efect analgetic decît unul
terapeutic. O situaţie similară a fost şi în toamna anului 1998 cînd în decurs de două săptămîni
Banca Naţională a majorat nivelul rezervelor obligatorii de la 8 la sută pînă la 15 la sută, care
ulterior a fost diminuată treptat pe perioada anilor 2000 şi 2001. În domeniul menţinerii unui nivel
stabil al indicelui general al preţurilor întregul arsenal de instrumente şi mijloace la care a apelat, în
primul rînd Banca Naţională a Republicii Moldova şi apoi guvernele ce s-au succedat, au avut ca
scop principal combaterea şi ţinerea sub control a inflaţiei. Nivelul ratei inflaţiei pe perioada anilor
2000–2002 a înregistrat cele mai mici valori. Astfel în 2000 acesta a fost de 18,4%, în 2001 —
6,3%, iar în 2002 — de numai 4,4% (!) fiind în acelaşi timp cel mai redus nivel din spaţiul
postsovietic. Totodată, este interesant faptul că masa monetară aflată în circulaţie a crescut în 2002
cu 36%(!) constituind 6511 mii lei, comparativ cu 4787 mii lei în 2001, iar PIB-ul a crescut doar cu
6,3%. În consecinţă se creează un paradox inexorabil: este inexplicabil faptul cum de s-a ajuns la un
nivel al ratei inflaţiei atît de mic cînd creşterea economică a constituit ceva mai mult de 6% pe cînd
masa monetară a crescut cu peste 30% (!). Creşterea masei monetare a întrecut chiar şi creşterea
preţurilor, care la mărfurile de consum au crescut în mediu cu 5,2% pe lună, pe cînd masa monetară
— cu 7,8% pe lună.

În această direcţie s-au vădit, astfel, limitele politicii monetare în influenţarea economiei reale.
Politica consecvent restrictivă a Băncii Naţionale a dobîndit, prin urmare, un succes parţial, şi
anume a reuşit să evite declanşarea unui proces hiperinflaţionist ce ne ameninţa. Însă, în acest
context nu se poate evita următoare întrebare: cum a fost totuşi posibil ca inflaţia să scadă la un
 5

nivel de o singură cifră (sub 10%) în 2001–2002, în care nu se observă o restructurare de adîncime.
Un prim răspuns e legat de durabilitatea nivelului scăzut al inflaţiei, care este îndoielnică în multe
situaţii. În al doilea rînd, explicaţia e dată de efectul inflaţiei asupra stocului de plăţi restante
(volumul datoriilor) în termeni reali. Anume aceasta a determinat sistarea unor plăţi esenţiale ca
salariile pe parcursul anilor 1996–1998. Totodată, restanţele la plata salariilor pentru angajaţii din
sfara bugetară pentru anul 2003 sînt estimate la cca 200 milioane de lei, iar rambursarea datoriilor
unor furnizori indispensabili, care nu acceptă amînări, de pildă Rusiei pentru livrarea de gaze
naturale, fac ca nivelul inflaţiei să exercite presiuni exorbitante asupra activităţii economice. În al
treilea rînd, sînt de menţionat circumstanţele precum barterizarea extinsă a comerţului intern şi
şomajul foarte ridicat (aproximativ 20%) care sugerează o restructurare sălbatică, dar şi posibilitatea
unor explozii sociale şi, de ce nu, revenirea la o inflaţie mai mare. În Bulgaria unde s-a introdus un
consiliu monetar (consiliul monetar fixează valoarea monedei naţionale raportate la o monedă de
rezervă, iar raza de acţiune a politicii monetare devine nulă; dinamica ofertei monetare depinde
numai de intrările şi ieşirile de rezerve internaţionale ale Băncii Centrale (majoritatea ţărilor care au
traversat crizele financiare din deceniul trecut ca Argentina, Estonia, Lituania, Mexic, Indonezia
etc., au avut un sistem de curs valutar de schimb fix care au generat criză financiară) şi în Albania,
inflaţia scăzută s-a obţinut după mari crize financiare, care au afectat economiile populaţiei,
generînd în acelaşi timp datorii publice enorme (caz relevant şi pentru Republica Moldova).

1.1 Efecte

Aceasta demonstrează faptul că liberalizarea şi stabilizarea factorului macroeconomic nu generează

ea singură bazele instituţionale şi macroeconomice necesare dinamismului economic. Mai mult,
încălcînd independenţa Băncii Centrale, Guvernul a scos de mai multe ori “castanele din foc” cu
mîna acesteia (obligînd-o să acopere găurile financiare ale statului din contul rezervelor sale valutare
sau de finanţare a deficitului bugetar), afectîndu-i astfel credibilitatea. Un alt exemplu în acest sens
îl constituie menţinerea cvasipermanentă şi artificială a raportului leu/dolar la un nivel scăzut, deşi
acesta, ca şi deficitul balanţei comerciale care în 2003 a înregistrat o valoare de peste 600 milioane
de dolari, demonstrează clar că economia Moldovei suferă de “boli ascunse”. Întărirea artificială a
monedei naţionale şi blocarea tendinţelor de liberalizare a cursului de schimb au adus deficienţe
importante economiei prin ieftinirea importurilor şi scumpirea exporturilor.

. Iar faţă de conjunctura economică din Belarus şi Ucraina, nivelul preţurilor s-a majorat cu mai
mult de 17%. Dacă am recurge la o comparaţie cu anul 1998, apoi diferenţa dintre preţuri este şi mai
mare: comparativ cu situaţia economică din Rusia, preţurile în Moldova au crescut cu peste 30%,
comparativ cu Belarus — cu peste 40% etc. O asemenea dinamică a preţurilor a fost generată de
disonanţele dintre cursul de schimb real al monedei naţionale şi nivelul inflaţiei. Spre exemplu,
nivelul mediu al preţurilor (calculat în baza deflatorului) în 1998 comparativ cu anul 1997 a crescut
cu peste 40%, iar cursul de schimb al dolarului american faţă de leul moldovenesc doar cu 3%. Este
evident faptul că cursul de schimb între 1998–1999 a cunoscut o creştere mult mai mare comparativ
cu nivelul preţurilor, respectiv o atare situaţie este înregistrată şi în perioada anilor 2000–2001. Ca
rezultat, nivelul mediu al preţurilor în 2001 în comparaţie cu 1999 a crescut cu 43%, iar cursul de
schimb numai cu 23%.

S-ar putea ca pe parcursul anului 2004 nivelul ratei inflaţiei să ia turaţii de amploare. Acesta, după
toate aparenţele, va fi influenţat atît de creşterea preţurilor la importul agenţilor energetici, cît şi
furnizarea acestora întreprinderilor şi sectorului locativ la preţuri mult mai mari. Un alt flagel care ar
putea conduce la perpetuarea fenomenului inflaţionist este acordarea de credite agenţiilor economici
 6

în condiţii preferenţiale de către băncile comerciale care în cele din urmă se dovedesc
neperformante. Astfel, deşi portofoliul de credite neperformante al băncilor comerciale s-a redus,
sistemul bancar rămîne fragil şi puternic segmentat. Tulburările haotice din sistemul financiar au
întreţinut aşteptările inflaţioniste ale populaţiei. Deşi Republica Moldova a evitat intrarea în
incapacitate de plată, iar rezervele sale valutare, potrivit comunicatelor de presă ale BNM, au crescut
pînă la 310 milioane de dolari, rating-ul de ţară rămîne scăzut, ceea ce menţine un cost foarte ridicat
pentru a recurge la noi împrumuturi de pe piaţa de capital internaţională.

În consecinţă, programul antiinflaţie nu se poate rezuma pur şi simplu la reducerea emisiunii de bani
(M0) a BNM. El trebuie să se bizuie pe un pachet de măsuri în domeniile: monetar-valutar, finanţe
publice, impunerea disciplinei financiare, politica veniturilor, supravegherea sistemului finaciar-
bancar, legislaţia antimonopol şi politica concurenţei.

2.Efecte si politici de combatere a inflatiei

2.1 Efectele inflatiei

Procesul inflationist are o serie de repercusiuni in viata economico-sociala, dintre care mentionam:

- Cresterea ingrijoratoare a preturilor ca urmare a politicii de monopol.

- Accelerarea cheltuielilor de consum in detrimentul scaderii volumului economiilor banesti ale

populatiei.

- Reducerea puterii de cumparare a banilor deformeaza distribuirea veniturilor si instaureaza o

mare nesiguranta in comportamentul agentilor economici si al populatiei, avantajand pe unii si
dezavantajand pe altii

- Inflatia galopanta, respectiv hiperinflatia genereaza un climat de instabilitate economica si ca

urmare, asistam la trecerea capitalurilor din sfera productiei in sfera speculatiilor.

- Inflatia schimba comportamentul agentilor economici fata de bani. Bogatia incepe sa ia forma
diferitelor active mai bine protejate contra inflatiei, cum ar fi: achizitionarea de euro – dolari,
cumpararea de terenuri, imobile si bunuri de folosinta indelungata etc.

- Transferurile de venituri legate de contractarea de datorii. Existenta unei datorii importante in

perioada existentei hiperinflatiei determina aparitia unor transferuri de venituri intre debitori si
creditori. Asistam la o diminuare a costului real al datoriei in functie de diferenta dintre cresterea
nivelului mediu al preturilor si rata dobanzii platita de debitor la contractarea imprumutului,
reducand astfel povara reala a sumelor imprumutate.

- cresterea ratei dobanzii si ca o consecinta diminuarea volumului creditului.

 7

2.2 Politici de combatere a inflatiei

Elaborarea politicilor antiinflationiste se sprijina pe cunoasterea cauzelor reale ale inflatiei.

Politicile antiinflationiste cuprind trei sectoare de manifestare:

- Financiar

- Monetar

- Controlul preturilor si al salariilor – deflatia

- Politica financiara antiinflationista are ca program prioritar politica bugetara

restrictiva care sa duca la reducerea deficitului bugetar, insa fara a se renunta la protectia sociala.

- Politicile antiinflationiste de ordin monetar. Ele sunt puse in aplicare in cea mai
mare parte prin intermediul bancii centrale de emisiune, care are posibilitatea sa foloseasca
urmatoarele mecanisme:

- Ridicarea taxei oficiale a scontului. Pe masura reducerii presiunilor inflationiste,

reducerea taxei scontului si ratei dobanzii devin nu numai posibile, ci chiar obligatorii;

- Plasarea de imprumuturi de stat si renuntarea la acoperirea deficitului bugetar prin

creare de moneda;

- Operatii pe piata libera (open market);

- Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii.

- Controlul preturilor si salariilor poate avea loc in cadrul politicii antiinflationiste care poarta
de numirea de deflatie.

Deflatia este mecanismul prin care se incearca a se suprima efectele inflatiei revenind la stare
anterioara de la care s-a plecat. Deflatia este deci o miscare inversa inflatiei care are ca scop s de a
readuce masa monetara la situatia initiala, respectiv de a reduce preturile la nivelul initial. In acest
context, guvernul statului respectiv va trebui sa ia o serie de masuri printre care mentionam:

- Lansarea unui program de stabilizare menit sa determine stoparea inflatiei prin cresterea
productiei si stoparea ratei somajului;

- Masuri de ajustare bugetara;

- Metoda “inghetarii” salariilor si pensiilor pe anumite perioade de timp (3 – 6 luni);

 8

Concluzie
În concluzie putem spune ca am observant diferenta inflatiei din anii 2000 fata de perioada actual,si dupa
toate observarile putem spune ca rata inflatiei la momentul actual este mai mica decit intre anii 1992-2000,
Informaţia vine din partea Băncii Naţionale a Moldovei cu menţiunea că, similar ultimelor 6 luni,
aceasta se află sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1,5 ,inflatia actuala constituie 4,9%
ceea ce este foarte mica in comparative cu anul 2000, 45,7%.
 9

Bibliografie

http://www.qreferat.com/referate/economie/Efecte-si-politici-de-combater349.php

http://www.e-democracy.md/monitoring/economy/comments/20040209/

https://noi.md/md/economie/informatia-bnm-privind-inflatia-in-tara