Orientarea şcolară şi profesională a elevilor cu CES

Orientarea şcolară şi profesională se face ţinând seama de gradele sau nivelurile unei deficienţe, în
termenii prezentaţi în continuare:

 Elevii cu dificultăţi sau tulburări de învăţare sunt orientaţi, de regulă, spre unităţi şcolare obişnuite, cu
posibilitatea asigurării unor structuri şi/sau servicii de sprijin. În astfel de cazuri, tulburările sunt cu
dominanţă motorie sau afectivă, fără deviaţii semnificative ale comportamentului, cu ritm lent de învăţare, cu
handicap şi/sau intelect de limită sau deficienţe uşoare perceptive, cognitive sau intelectuale.

 Elevii cu deficienţă mintală sunt şcolarizaţi şi formaţi profesional în:

grupe din clase obişnuite sau clase speciale din unităţi obişnuite de învăţământ şi clase speciale
din şcoli speciale, când au “deficienţă uşoară”;

şcoli sau clase speciale sau grupe speciale din unităţi de învăţământ obişnuit când au
“deficienţă moderată/medie”;

şcoli sau clase speciale, când au “deficienţă severă”;

şcoli sau clase speciale şi centre speciale, când au “deficienţă profundă”.

 Elevii cu deficienţe/tulburări de limbaj, în situaţia când acestea nu sunt însoţite de alte deficienţe sau nu
reprezintă consecinţa acestora, sunt orientaţi spre clase obişnuite din învăţământul obişnuit. Ei beneficiază de
asistenţă logopedică în centrele interşcolare. Centrele logopedice interşcolare funcţionează, de regulă, pe un
teritoriu mai larg, cu arondarea mai multor şcoli. Asistenţă logopedică se poate obţine şi în policlinici, până
la vârsta de 18 ani.

 Elevii cu deficienţe socioafective şi de comportament pot fi orientaţi spre şcolile/clasele de reeducare

(reabilitare socială), dacă au comis diferite infracţiuni dar nu răspund penal din motive de vârstă (sub 14 ani)
sau vârstă şi lipsa discernământului (14-16 ani).
 Elevii cu dificultăţi sociale, a căror dezvoltare este prejudiciată în familie şi/sau în mediul de viaţă, cu
tulburări uşoare sau incipiente de comportament (însoţite de adaptare socială deficitară), pot fi orientaţi
spre centrele/clasele de educaţie preventivă.
  Alte situaţii pot fi generate de persoane fără posibilitate de deplasare, copii cu boli cronice şi/sau
HIV/SIDA, alte situaţii de dezavantaj şcolar care nu pot fi rezolvate în condiţiile învăţământului
obişnuit şi necesită intervenţii educative cu regim special.
În orientarea şcolară şi profesională se va avea în vedere situaţia actuală din învăţământul românesc în
care, afirmată la nivelul principiilor, tendinţa de integrare a copilului cu CES în şcoli şi clase obişnuite este
dificilă din multiple cauze.

Câteva reguli ale orientării şcolare şi profesionale în cazul elevilor cu CES

1. În evaluările medicale se va utiliza diagnosticul clinic numai orientativ, pentru a se evita riscul confuziei
între posibilităţile individuale de adaptare şi probabilităţile statistice ale adaptării categoriilor de apartenenţă.

2. Se va decide orientarea copilului spre învăţământului special, cu caracter temporar şi revenire pentru
reexaminare complexă şi reorientare.

3. Se va evita, pe cât este posibil, practica de a decide reorientarea cazurilor, după tip şi grad al deficienţei,
totdeauna în jos, de la unităţi şcolare cu cerinţe instructiv-educative de nivel mai ridicat către unităţi
educaţionale cu oferte educative reduse.

4. Învăţământul special este destinat să accepte adolescenţi cu deficienţe propriu-zise de intensitate variabilă,
dar între limite care concordă cu un alt tip de standardizare medie a programelor şcolare. Ca urmare, se
impune diversificarea standardelor educaţionale, cu marcarea nivelurilor de progres ale fiecărui elev.

5. Este de dorit să se valorifice avantajele îmbogăţirii ofertelor educative şi deschiderea unităţilor şcolare din
învăţământul obişnuit pentru primirea elevilor cu CES în clase speciale. În principiu, atunci când se întrunesc
condiţii necesare şi suficiente, persoana cu nevoi speciale de educaţie poate fi cuprinsă în structuri integrate
din învăţământul obişnuit sau clase obişnuite integrate în alte instituţii decât cele de învăţământ (spitale,
centre de plasament familial, centre de zi etc.).

6. Se va urmări ca inovaţiile legislative şi administrativ-instituţionale să fie susţinute prin schimbarea de

esenţă a practicii de orientare şcolară şi profesională a persoanelor purtătoare de deficienţe.

7. Nu este suficientă schimbarea de etichetă pentru persoană, de la deficient sau handicapat la persoană cu
nevoi speciale de educaţie, dacă se păstrează acelaşi cadru de referinţă: descriere de categorii (tipuri) şi grade
ale deficienţei pentru includerea cazurilor individuale în sfera drepturilor la protecţie şi educaţie specială. O
astfel de tratare este dominată de nevoia protecţiei speciale, cu asistenţă financiară, nu de căutarea
răspunsului personalizat la nevoile de educaţie.

8. Persoana de orice vârstă, care nu se adaptează la programe standard de formare profesională (chiar atunci
când sunt proiectate pentru învăţământului special), trebuie să primească un sprijin educativ potrivit, atât
timp cât este necesar.

9. Esenţială este schimbarea de atitudine faţă de persoana cu CES şi disponibilitatea de investiţie materială şi
de resurse umane pentru asigurarea ajutorului necesar.

Bibliografie

Ungureanu, D. Copii cu dificultăţi de învăţare. Bucureşti, E.D.P. R.A., 1999.

Verza, E. Tulburări de limbaj. În: Educaţia integrată a copiilor cu handicap. E. Verza (coord.), Asociaţia
RENINCO şi Reprezentanţa UNICEF în România, Noiembrie 1999.