PLEOAPELE

ANATOMIA PLEOAPELOR
Pleoapele sunt structuri musculo-cutanate ce protejează globii oculari, asigură o
distribuție uniformă a lacrimilor pe suprafața externă a acestora și limitează cantitatea de lumină
ce pătrunde în ochi.
Marginea liberă prezintă cili în 5/6 externe, iar în 1/6 internă conține punctele lacrimale.
La baza cililor se găsesc glandele sebacee Zeiss, glandele sudoripare Moll și glandele Meibomius
(glande sudoripare modificate).
Pleoapele sunt alcătuite, de la suprafață spre profunzime, din următoarele straturi:
1. țesut cutanat subțire, elastic și ușor mobil;
2. țesut celular subcutanat, lax și lipsit de țesut adipos;
3. septul orbitar, structură fibroasă ce limitează anterior orbita;
4. mușchii palpebrali:
• mușchiul orbicular, circular, dispus în jurul orificiului palpebral, care acționează
ca un sfincter al fantei palpebrale; se inseră pe cele două creste lacrimale ale peretelui median
al orbitei; este inervat de nervul facial;
• mușchiul ridicător al pleoapei superioare, cu originea la apexul orbitei și solidar
cu mușchiul drept superior, este inervat de nervul oculomotor comun;
• mușchiul tarsal superior (Müller) și tarsal inferior, inervați de fibre simpatice.
5. tarsul este o condensare de țesut conjunctiv, ce servește drept schelet pleoapelor;
6. conjunctiva palpebrală, foarte aderentă de tars, este compusă din epiteliu scuoamos,
nekeratinizat, ce conține glandele lacrimale accesorii și celule caliciforme, secretoare de
mucină.
Vascularizația arterială a pleoapelor provine din carotida internă prin artera oftalmică și
ramurile sale (supraorbital și lacrimal) și din carotida externă prin ramurile angulară și
temporală. Drenajul venos este dispus în două rețele, pretarsală și retrotarsală; venele pretarsale
se varsă în vena temporală superficială (lateral) și angulară (medial) iar cele retrotarsale în venele
orbitare și facială anterioară.
Inervația senzitivă este asigurată de ramuri din prima și a doua diviziune a nervului
trigemen. Inervația motorie provine din nervul oculomotor, facial și fibre simpatice.

1
 TULBURĂRI DE STATICĂ PALPEBRALĂ

ENTROPIONUL

Reprezintă răsucirea spre interior a marginii libere a pleoapei și a tarsului, mai frecvent la
pleoapa inferioară. Consecința va fi malpoziția cililor, care vor irita permanent corneea,
determinând eroziuni și ulcere corneene.
Entropionul poate fi:
- congenital: - apare la pleoapa superioară ca rezultat al microftalmiei;
- când apare la pleoapa inferioară, este consecința dezvoltării defectuoase
a aponevrozei mușchilor retractori;
- tratamentul este chirurgical.
- dobândit. Din punct de vedere etiopatogenic, acesta poate fi:
- Involuțional (senil): - este forma clinică cea mai frecvent întâlnită;
- cauze: - scăderea tonusului musculaturii palpebrale;
- dezinserția mușchilor retractori ai pleoapei
inferioare;
- enoftalmia de involuție.
- tratament: - lubrifianți oculari, lentile de contact (LC)
terapeutice;
- proceduri chirurgicale de corectare a
entropionului.
- Spastic: - apare prin contracția excesivă a mușchiului orbicular, în prezența
unei iritații sau inflamații oculare.
- tratament specific: denervarea orbicularului cu toxină botulinică.
- Cicatricial: - apare datorită unor cicatrici ale conjunctivei palpebrale, care
determină scurtarea acesteia;
- în; infecții, arsuri, traumatisme, sdr Stevens – Johnson;
- tratament: lubrifianți ai suprafeței oculare (pentru a evita apariția
simblefaronului); LC terapeutice; chirurgical.

ECTROPIONUL

2
 Constă în răsucirea marginii libere a pleoapei spre exterior. Este mai frecvent la pleoapa
inferioară.
Clinic: - pleoapă rulată spre exterior, cu eversarea punctului lacrimal;
- hiperlăcrimare (epifora);
- inocluzia fantei palpebrale → keratopatie de expunere;
- îngroșarea și hipertrofia conjunctivei.

Ectropionul poate fi:

● Congenital: rar, asociat de obicei cu sindroame malformative sau anomalii
osoase subiacente;
- tratament chirurgical;
● Dobândit: - involuțional (senil): este cel mai frecvent, apare prin laxitate generalizată
a structurilor pleoapei inferioare. Tratamentul este chirurgical;
- paralitic: - apare în paralizia periferică de nerv facial, care determină
hipo-
funcția sau abolirea funcției mușchiului orbicular;
- clinic: - imposibilitatea închiderii pleoapelor (lagoftalmie);
- expunere conjunctivală și corneană.
- tratament: - lubrifianți oculari (lacrimi artificiale ziua,
unguente
noaptea);
- închiderea pleoapelor cu benzi adezive noaptea;
- tarsorafie (sutura porțiunii laterale a celor 2
pleoape).
- cicatricial: e determinat de cicatrici tracționale la nivelul structurilor
superficiale ale pleoapelor (după arsuri palpebrale, infecții
cutanate, rezecții extinse pentru afecțiuni tumorale).
- mecanic: - este dat de mase voluminoase (chisturi, edem, tumori) la
nivelul
marginii palpebrale, pe care o îndepărtează de globul ocular;
- tratamentul constă în îndepărtarea cauzei.

PTOZA PALPEBRALĂ (BLEFAROPTOZA)

Este definită ca fiind căderea pleoapei superioare, cu micșorarea fantei palpebrale.

3
 Poate fi: - congenitală;
- dobândită: - aponevrotică (de involuție);
- miogenă;
- neurogenă;
- mecanică.

Ptoza palpebrală congenitală

- Se manifestă de la naștere, prin deschiderea incompletă a fantei palpebrale;
- Poate fi uni/bilaterală, cu diferite grade de severitate;
- Poate fi izolată/ asociată cu sindroame plurimalformative;
- Cea mai frecventă este ptoza simplă, unilaterală, izolată.
Clinic, pacientul prezintă:
- Fantă palpebrală mai mică;
- Latența pleoapei superioare la privirea în jos;
- Funcție scăzută a mușchiului ridicător al pleoapei superioare;
- Poziție compensatorie (în sus) a bărbiei.
Tratamentul este chirurgical. Indicația de urgență o reprezintă ptoza severă, care
acoperă axul vizual, unilaterală, care poate determina ambliopie gravă.

Ptoza palpebrală aponevrotică (de involuție)

- Este o formă clinică frecventă;
- Se datorează scăderii tonusului mușchiului ridicător al pleoapei superioare;
- Cauze: - poate apărea la vârstnici;
- după unele traumatisme palpebrale;
- postoperator (ex după chirurgia cataractei).
- Tratamentul este chirurgical și constă în rezecția mușchiului ridicător sau
reinserția cu avansarea aponevrozei ridicătorului.

Ptoza palpebrală miogenă

- Cauze: se datorează miasteniei gravis (tulburări de transmisie la nivelul
plăcilor neuromusculare);
- Poate fi unilaterală/ bilaterală;
- Se accentuează al oboseală; este variabilă pe parcursul zilei: se poate asocia
cu tulburări de motilitate oculară.
- Tratamentul - este în general medical (al miasteniei gravis);
- în formele severe poate fi necesară intervenția chirurgicală.

4
 Ptoza neurogenă
Cauze: - paralizia nervului oculomotor comun (în DZ, AVC, anevrisme, tumori
cerebrale);
- este o ptoză completă, datorită pierderii funcției mușchiului
ridicător al pleoapei superioare (inervat de nv. III);
- Se însoțește de strabism divergent, midriază și cicloplegie;
- tratamentul este chirurgical, dacă ptoza este stabilă.
- afectarea fibrelor nervoase simpatice (paralizia simpaticului cervical), cu
apariția
sindromului HORNER, manifestat prin: ptoză, mioză,
enoftalmie.

Ptoza mecanică
Cauze: - tumori, cicatrici palpebrale;
- contuzii sau plăgi ale aponevrozei sau mușchiului ridicător;
- intervenții chirurgicale la nivelul orbitei/ în sfera neurochirurgicală.
Tratament: - rezolvarea afecțiunii cauzale;
- cel chirurgical este indicat după minim 6 luni.

AFECȚIUNI INFLAMATORII ALE PLEOAPELOR

BLEFARITELE

Blefarita reprezintă inflamația marginii libere a pleoapelor.

5
Poate fi determinată de:
- Alergii față de condițiile de mediu;
- Uscăciune oculară;
- Vicii de refracție necorectate;
- Factori hormonali;
- Infecții cu S. Aureus, streptococ.
Poate avea localizare:
- Anterioară, în jurul cililor;
-predominant de natură seboreică, peste care se suprapune
suprainfecția stafilococică;
- Posterioară: - afectează orificiile glandelor Meibomius;
- cauzată de dermatita alergică și rozacee.
Subiectiv, pacientul prezintă:
- Usturimi palpebrale
- Lăcrimare,
- Prurit al marginii libere a pleoapelor.
Obiectiv, se descriu următoarele forme clinice:
●blefarita eritematoasă, în care predomină eritemul și hipertrofia marginii libere a
pleoapelor;
●blefarita scuoamoasă: pe lângă eritemul ce predomină pe marginea liberă a pleoapelor,
există scuoame albicioase care se detașează cu ușurință, lăsând în loc o zonă mai subțire,
expusă procesului de suprainfectare;
●blefarita ulcero-necrotică: ulcerații și necroze generate de suprainfecția marginii libere a
pleoapelor.
Tratamentul constă în:
- Măsuri de igienă a pleoapelor;
- Spălare mecanică a marginii libere palpebrale cu șampoane speciale;
- Tratamentul medicamentos al posibililor factori cauzali;
- În forma eritematoasă și scuoamoasă: tratament local cu antibiotice și
coricosteroizi (sub formă de coliruri și unguente);
- În forma ulcero-necrotică- tratament cu antibiotice local și la nevoie general.

ORJELETUL
Reprezintă inflamația supurativă a glandelor palpebrale (Zeiss și Meibomius),
produsă de stafilococ. Este cea mai frecventă afecțiune infecțioasă a pleoapelor.

6
 Subiectiv, pacientul prezintă durere localizată într-o porțiune a pleoapelor și
accentuată la clipit.
Obiectiv, apar fenomene inflamatorii locale, edem și hiperemie palpebrală,
hipertrofia unei porțiuni din pleoapă, zonă centrată de un cil la baza căruia apare un punct
de puroi.
Tratament:
- În faza de inflamație: comprese reci și instilare frecventă de coliruri cu
antibiotice antistafilococice;
- În faza de supurație: comprese calde, cu scopul de a grăbi abcedarea
orjeletului; smulgerea cilului la baza căruia s-a produs inflamația glandelor
Zeiss; dacă e necesar, incizia și drenajul colecției purulente.

ȘALAZIONUL
Reprezintă inflamația cronică, granulomatoasă a glandelor sebacee Meibomius; poate
surveni spontan sau ca urmare a cronicizării unui orjelet.
Clinic:- apar noduli de consistență fermă, într-o porțiune a pleoapei;
- fără semne locale de inflamație.
Tratament: incizia și chiuretajul chirurgical al leziunii.

TUMORILE PLEOAPELOR

TUMORILE BENIGNE

Papilomul este o formațiune tumorală proeminentă, neregulată, centrată de un pedicul

vascular. Poate fi sesil sau pediculat.

Nevusul este o tumoră pigmentată, plată sau proeminentă. Are potențial redus de
malignizare.

7
 Xantelasma reprezintă un depozit de material lipidic situat cel mai frecvent în porțiunea
internă a pleoapelor. Leziunea are culoare galbenă, este ușor proeminentă și are contur net.

Angiomul palpebral este o tumoră vasculară, ce poate apărea sub două forme:
1. Angiom capilar: plajă întinsă, ușor violacee, ce dispare la presiune.
2. Angiom cavernos: tumoră mai mare, roșie-închisă la palpare, turgescentă și moale la
palpare.
Tratament: - injectare intralezională de corticosteroizi;
- execizia completă a tumorii.

TUMORILE MALIGNE

Epiteliomul palpebral este cea mai frecventă tumoră malignă a pleoapelor. Există două
tipuri histologice:
●Carcinomul bazocelular: - reprezintă 90% dintre tumorile maligne ale pleoapelor;
- localizat mai frecvent pe pleoapa inferioară și în
unghiul
intern;
- are progresie lentă și determină foarte rar metastaze.
●Carcinomul spinocelular: - 5-10%;
- mai frecvent pe pleoapa superioară și în unghiul
extern;
- mult mai agresiv și determină metastaze.
Diagnosticul diferențial se face pe baza examenului anatomo-patologic.

Melanomul malign cutanat este cea mai gravă tumoră malignă a pleoapelor. Se prezintă
ca o tumoră pigmentată, cu extensie rapidă și potențial metastazant ridicat.

Tratamentul chirurgical reprezintă metoda de elecție și constă în excizia chirurgicală

completă, în limitele securității oncologice, urmată de reconstrucție palpebrală.

8
 Rezultatele sunt bune când tumora e mică. Când tumora invadează globul ocular sau
țesuturile orbitare se impune exenterația. În tumori inoperabile sau care au determinat metastaze,
se recomandă radio și/sau chimioterapia.