MORFOPATOLOGIE

• Morfo Patho Lo Gya

Familia – celula societatii

Morfopatologia
• este ramura stiintelor medicale
care studiaza modificarile
structurale de la nivelul
tesuturilor si organelor, precum
si consecintele acestora asupra
organismului uman, în cursul
diferitelor afectiuni.

• (Morphe, gr. = Forma)

• (Pathos, gr. = Boala)
• (Logos, gr. = Stiinta, vorbire)
 Morfopatologia
• este componenta de baza a stiintei despre boli,
ale carei obiective si domenii de activitate sunt
reprezentate de:

» nozologia / nozografia = denumirea, definirea si

clasificarea bolilor
» etiologia = cauza bolilor
» patogeneza = mecanismul prin care se constituie
leziunile structurale (histogeneza) si/ sau
ultrastructurale (citogeneza)
» histopatologia / morfopatologia = aspectul
morfologic al proceselor lezionale
» fiziopatologia = disfunctiile organice sau tisulare,
urmare a modificarilor morfologice
» clinica = prezenta semnelor si/ sau simptomelor,
respectiv „rasunetul clinic”, reprezentând consecinta
disfunctiei organice sau tisulare, urmare a proceselor
lezionale structurale si / sau ultrastructurale
 Morfopatologia

cuprinde doua parti:

• Morfopatologia generala
• Morfopatologia speciala
 Morfopatologia generala

Morfopatologia generala
studiaza procese patologice fundamentale care stau la
baza oricarei boli ale organismului.

1. Tulburari ale circulatiei sangvine, limfatice si

interstitiale
2. Tulburari de metabolism. Distrofii si boli
metabolice
3. Tulburari ale cresterii si diferentierii celulare
4. Inflamatii
5. Patologia imunitatii
6. Patologia tumorilor
7. Malformatii congenitale
Morfopatologia speciala
studiaza procese patologice la
nivelul organelor

• Aparatul Cardiovascular
• Aparatul Respirator
• Aparatul Digestiv
• Aparatul Urinar
• Aparatul Genital
• Sistemul Nervos
• Sistemul Endocrin
 Metode de studiu
Modificarile structurale sunt studiate sub doua aspecte:

– macroscopic (leziuni - microscopic (leziuni observabile cu

vizibile cu ochiul liber)
ajutorul aparatelor optice maritoare numite
microscoape, care evidentiaza alterari ale
structurii tesuturilor, oferind informatii
asupra modificarilor ultrastructurale (la nivel
de celula sau organite celulare).
 Microscopul
este bazat pe principiul lupei ce foloseste o
lentila cu convergenta mare si distanta focala
foarte mica
 Laboratorul de Anatomie Patologica
In cadrul fiecarui spital Laboratorul de Anatomie Patologica
functioneaza ca sectie si executa examene histopatologice, examinari
citologice si necropsia pacientilor decedati in spital.

Alcatuirea microscopului

Microscop modern
 Istoric
• In societatile primitive, au început
sa apara preocupari în încercarea de a
trata, ameliora sau vindeca suferintele,
acesti „medici primitivi” consemnau
uneori sub forma de reprezentari
plastice, apoi în scris, leziunile
observate.
• În acele vremuri boala era
considerata pedeapsa divina;
 Cultura greaca

• Cultura greaca din sec. al V-lea

î.d.Ch. a generat o practica
medicala cu aspecte stiintifice
care considera boala ca fiind un
fenomen natural, rezultat al
actiunii unor factori nocivi din
mediul extern, actiune în urma
careia apar tulburari ale
echilibrului principalelor umori din
organism (sângele, flegma, bila
galbena si bila neagra ).

Conceptie, umorala si integralista despre boala, unde apar si numeroase descrieri de

leziuni, inclusiv procese tumorale (carcinoame, schirusuri) expusa în scrierile lui
Hippocrate din Kos
 În secolele urmatoare
• In noul centru cultural al lumii,
Alexandria, Herophil a îmbogatit
cunostintele de anatomie
patologica prin numeroase
disectii pe cadavre, uneori prin
vivisectii.

• Sub influenta acestora, eruditul

roman Cornelius Celsus, sec. I
d.Ch., a consemnat în cele 8
volume ale tratatului sau despre
medicina „De re medicina” si
probleme de anatomie
patologica, în special descrierea
inflamatiei acute (semnele
clasice ale inflamatiei acute,
valabile si astazi: rubor, calor,
Aulus Cornelius Celsus -
tumor, dolor, functio laesa).
“De medicina libri viii”.
 În secolele urmatoare

• Un secol mai târziu,

Claudius Galenus, medicul
împaratului Marcus Aurelius,
abordeaza probleme de
anatomie patologica în
numeroasele sale lucrari

• Totusi, si în aceasta
perioada, progresul
medicinii a continuat mai
lent. Stagnarea mentionata
s-a datorat, în mare parte,
faptului ca în aceasta
perioada se efectuau foarte
rar necropsii

Pergamumi Claudius Galenus

 Perioada renasterii sec. al XIV-lea si al XV-lea
• Interesul pentru studiul corpului omenesc, manifestat de medici dar si de
marii artisti ai timpului (Leonardo da Vinci, Michelangelo), a impus
executarea din ce în ce mai frecventa a necropsiilor, disectiilor.

• Urmare acestui fapt, Vesalius a scris în 1543 primul tratat stiintific de

anatomie normala, „De humani corporis fabrica”.
 Perioada renasterii sec. al XIV-lea si al XV-lea
• În anii imediat urmatori încep sa circule colectii de protocoale de
necropsie, un fel de tratate primitive si incomplete de anatomie patologica;
cel mai celebru a fost „Sepulchretum anatomicum” din 1679, al medicului
elvetian Theophile Bonet.

Primul tratat
de anatomie
patologica a fost
scris de Giovanni
Battista Morgagni
din Padova, în anul
1761, în care
încearca sa
sistematizeze si sa
clasifice bolile.

„De sedibus et causis morborum per anatomen indagatis”

de Giovanni Battista Morgagni
• În continuare, anatomia patologica, începe sa se dezvolte rapid
si se poate spune ca precede cu un pas dezvoltarea celorlalte
specialitati medicale. Meritul principal, în acest sens, revine, la
începutul sec. al XVIII-lea, asa numitei scoli anatomo-clinice din
Paris.
• Recunoasterea importantei anatomiei patologice a determinat
înfiintarea primelor catedre de anatomie patologica în cadrul
facultatilor de medicina, mai întâi la Strasbourg, initiata de
Johann Martin Lobstein, apoi în 1836 la Paris unde fondatorul a
fost Jean Cruveillier.
• La Viena, spre mijlocul sec. al XIX-lea, s-a constituit o celebra
scoala medicala; în cadrul acesteia, Karl Rokitansky, în
„Manualul de Anatomie Patologica”, 1846, pe baza observatiilor
în decursul a 10.000 de necropsii, a descris numeroase boli,
încercând sa explice cauzele si mecanismul de producere,
precum si repercusiunile asupra întregului organism.
De mentionat ca necropsiile au fost executate dupa o
tehnica al carei protocol este utilizat si astazi, eventual cu
modificari foarte putine.
• La Berlin apare
celebrul tratat „Patologia
celulara”, 1858, al lui
Rudolf Virchow, a carui
teorie generala sustine ca la
originea oricarei boli stau
leziuni ale unor grupuri de
celule, care trebuie
identificate, eventual cu
metode microscopice
perfectionate.
• Aceasta conceptie,
valabila si în prezent, pe
lânga identificarea si
descrierea a numeroase boli
si fenomene patologice, îi
confera autorului calitatea
de cel mai mare anatomo-
patolog al tuturor timpurilor.
Rudolf Ludwig Karl Virchow
• Nascut: 13 octombrie 1821, Schivelbein, Pomerania, azi:
Swidwin/Polonia
• Decedat: 5 septembrie 1902, Berlin)
 Rudolf Ludwig Karl Virchow
• a fost un medic şi renumit patolog german, fondator al
patologiei celulare. Virchow s-a străduit să reunească medicina
clinică cu fiziologia şi cu anatomia patologică, fiind considerat
unul din cei mai importanţi creatori ai medicinii moderne.
Celebrul său dicton Omnis cellula e cellula ("Orice celulă
provine din altă celulă") a modificat radical gândirea medicală
în direcţia unui nou concept, şi anume considerarea apariţiei
bolilor drept consecinţă a turburărilor în structura şi funcţiunea
celulelor organismului. Alte contribuţii esenţiale ale lui Virchow
la dezvoltarea medicinii sunt descoperirea şi izolarea
nosologică a leucemiei, precum şi studiile sale asupra naturii
trombozei, inflamaţiei venoase şi emboliilor, principiile stabilite
de el fiind şi astăzi valabile. Energia sa inepuizabilă şi dorinţa
permanentă de a acumula noi cunoştinţe l-au condus şi spre
alte domenii de activitate: Antropologie, Arheologie, Istorie,
Sociologie, Organizare sanitară şi Politică.
 Rudolf Ludwig Karl Virchow
• După absolvirea gimnaziului din Köslin, Virchow începe în 1840 studiul
medicinii la Universitatea din Berlin ca bursier al Academiei Militare
"Pépinière", având ca profesor - printre alţii - pe renumitul fiziolog Johannes
Peter Müller. După ce şi-a luat doctoratul cu dizertaţia "De Rheumate
Praesertim Corneae" (1843), a început să lucreze ca asistent al lui Robert
Friedrich Froriep la Prosectura spitalului "Charité" din Berlin, efectuând
examenele autoptice ale pacienţilor decedaţi şi obţinând în acest fel o mare
experienţă asupra modificărilor structurale survenite în organism în urma
îmbolnăvirilor. Din anul 1847, după primirea titlului de docent cu lucrarea
"De Osseficatione Pathologica", predă şi la Universitate. Împreună cu
Benno Reinhardt editează revista "Archivs für pathologische Anatomie und
Physiologie und für klinische Medizin", devenită mai târziu "Virchow Archiv".
Datorită faptului că a participat la revoluţia din martie 1848, este îndepărtat
din toate funcţiile. Primeşte în schimb, în 1849, funcţia de profesor de
Anatomie Patologică la Universitatea din Würzburg. În 1856, este rechemat
la Berlin ca profesor şi director al nou înfiinţatului Institut de Patologie al
Universităţii. Îşi reia şi funcţia de şef al prosecturii de la spitalul "Charité",
unde va lucra timp de 46 de ani, până la sfârşitul vieţii. Aici a dezvoltat
colecţia de preparate anatomo-patologice şi, în 1899, inaugurează "Muzeul
de Patologie", care va deveni mai târziu "Berliner Medizinhistorisches
Museum".
 In tara noastra
• Printr-o fericita coincidenta, Rokitansky si Virchow au
fost maestrii ilustrului Victor Babes, întemeietorul
anatomiei patologice în tara noastra, initiatorul medicinei
stiintifice românesti; desi elev al scolii germane, Victor
Babes a fost atras de stiinta franceza, motiv pentru care
a desfasurat o intensa activitate de cercetare alaturi de
Louis Pasteur si discipolii acestuia, care au descoperit
ca la originea multor boli stau microbii ca agenti
patogeni.
• În aceasta directie si-au adus o importanta contributie si
valorosi anatomopatologi din tara noastra, în special Titu
Vasiliu, Rubin Popa, Augustin Muresan, Victor Papilian
sau Ioan Moraru si multi altii.
Victor Babeş

• Nascut: 4 iulie 1854, Viena

• Decedat: 19 octombrie
1926, Bucureşti)
– a fost un bacteriolog şi
morfopatolog român, fondator
al şcolii româneşti de
microbiologie, membru al
Academiei Române din 1893.
 Victor Babeş
• (n. 4 iulie 1854, Viena - d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost un
bacteriolog şi morfopatolog român, fondator al şcolii româneşti de
microbiologie, membru al Academiei Române din 1893.
• Victor Babeş s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincenţiu Babeş,
originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde şi-a
luat doctoratul.
• Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de
Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur,
este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde lucrează un timp în
laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică
primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans
l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).
• În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi
Robert Koch.
• În 1881 primeşte titlul de profesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul
de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.
• În 1887 Victor Babeş este chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de
Anatomie Patologică şi Bacteriologie.
 Victor Babeş
• Activitate ştiinţifică
– Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte vastă, cu un accent deosebit
în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică şi seroterapie anti-
difterică. A demonstrat prezenţa bacililor tuberculozei în urina persoanelor
bolnave şi a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De o
deosebită importanţă este descoperirea unei clase de paraziţi - sporozoari
intracelulari nepigmentaţi - care cauzează febra de Texas la pisici şi alte
îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internaţional de Zoologie din
Londra (1900) aceşti paraziţi sunt clasificaţi în genul Babesia.
– În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de
Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele
Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti.
– În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române.
– Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de îmbunătăţirea stării sanitare a
populaţiei, în special în combaterea şi prevenirea pelagrei.
– Victor Babeş, datorită formaţiei sale ştiinţifice de bază, a creat concepţia ce
poate fi denumită "patomorfologia procesului infecţios", sinteză a microbiologiei
cu histopatologia.
– A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de
Medicină din Paris şi ofiţer al Legiunii de Onoare (Franţa).
 TESTUL PAPANICOLAU
CITOLOGIA EXFOLIATIVA CERVICO-VAGINALA

• Depistarea precoce a cancerelor genitale la femeie

Metodele de diagnostic morfologic s-au impus n depistarea si
diagnosticul cancerului genital feminin datorita capacitatii lor de a
semnala precoce prezenta neoplaziei, chiar n absenta unor date
clinice concludente.
• Victor Babes si Constantin Daniel comunica in 1928, la
Societatea de Ginecologie din Bucuresti, lucrarea "Posibilitatea
diagnosticarii cancerului de col uterin prin frotiuri", semnand astfel
actul de nastere al examenului citologic, care va fi insa lansat in
practica curenta abia in 1943 de catre Papanicolau si Traut.
Acestia au meritul de a fi oferit un sistem clar si concis de
interpretare a semnificatiei frotiurilor.
 CELULARITATEA FROTIULUI
PAPANICOLAU
• Potrivit schemei preconizate de
Papanicolau, celularitatea frotiului citologic
se poate prezenta in cinci clase, dupa gradul
de deviere citologica de la cel normal
• CLASA I
• Celule normale
• CLASA II
• Celule cu modificari atipice benigne
(celule epiteliale cu modificari de
natura inflamatorie, PMN, limfocite,
histiocite, etc.)
• CLASA III
• Citologie sugestiva, dar
neconcludenta pentru malignitate
(frotiu suspect)
• CLASA IV
• Citologie puternic sugestiva pentru
malignitate (prezente celule
tumorale maligne n numar redus)
• CLASA V
• Citologie concludenta pentru
malignitate (prezente celule maligne
in placarde)
 La ora actuala
• Metodele de histochimie, aparute în ultimul timp au fost
perfectionate prin utilizarea histoenzimologiei care urmare te
punerea în evidenta a activitatii unor enzime, de obicei prin
colorarea substantei care ia nastere din aceasta activitate asupra
unui substrat.
• Este o metoda delicata, care necesita precautii deosebite pentru a
evita alterarea structurilor respective. Fixarea obisnuita este
înlocuita, în mod curent, cu fixarea prin frig, criofixarea, prin imersia
pieselor în azot lichid.
• La ora actuala, cea mai subtila metoda a examenului microscopic
este imunohistochimia, în special utilizarea anticorpilor
monoclonali. Rezultate deosebite au fost obtinute prin utilizarea
unor metode de imunofluorescenta sau imunoenzimologie,
procedee prin care s-a demonstrat natura autoimuna a unor boli, a
antigenelor de transplantare sau tumorale, prezenta unor virusuri
sau a unor enzime.