Biocampuri, aura energetica, chakre.

Metoda Kirlian

Organismele vii emit radiații (bioradiații). Acestea creează un câmp bioenergetic

care interferează cu alte câmpuri (gravitațional, magnetic) contribuind la
biocomunicarea universală.

În ultimele decenii au fost efectuate o serie de cercetări asupra bioradiaţiilor și s-a

realizat o clasificare a acestor radiaţii :

a. radiaţiile mitogenetice descoperite de A. Gurvici şi O. Rah care sunt emise de

celulele active ale ţesutului viu şi stimulează mitoza în alte celule;

b. aura radiațiilor care înconjoară organismele și care poate fi evidențiată prin

efectul Kirlian sau prin tehnica electronografică create la noi de în țară de dr. Florin
Dumitrescu;

c. radiațiile exogene halucinatorii ale unor bolnavi în criză studiate de J. Smethias

şi G. Krohalev;

d. bioradiații transmise în stări hipnotice;

e. radiaţiile motrice ale unor plante la acţiuni sub tensiune psihică, puse în
evidenţă de Backster şi studiate la noi de Mărioara Godeanu;

f. capacitatea radiestezică a unor subiecţi;

g. fenomenele psihokinetice studiate de V.N. Adamenco și N.V. Pușkin.

În ceea ce priveşte aurele corpurilor, sunt oameni care vizualizează aurele chiar în
lipsa descărcărilor electrice exterioare. De altfel, unele scrieri din antichitatea indiană
pomenesc faptul că unii iniţiaţi văd aurele şi că văd în aure unele zone ca nişte
turbioane pe care le numesc centre de forţă (chakre).

Primele dovezi științifice despre existența chakrelor le-a adus dr. Hiroshi
Motoyama de la Universitatea din Tokyo care a inventat un dispozitiv de măsurat
chakrele. Chakrele sunt descrise ca fiind colorate, de formă circulară cu o dinamică
rapidă, ca nişte flori de lotus cu petalele colorate.

Deosebit de interesant este faptul că şi la corpurile nevii au fost puse în evidenţă

modele asemănătoare chakrelor. Dacă acest lucru se confirmă, atunci se aduc
elemente noi care leagă inanimatul de animat.

Aura corpului are o dinamică deosebită în funcţie de o multitudine de factori.

Forma şi culoarea depind de starea de sănătate, de dispoziţia psihică, de starea de
stres etc. Mai mult decât atât, pornind de la premisa că prin cultură omul îşi intensifică
spiritualizarea, iar aceasta îşi pune amprenta pe unele procese fiziologice, se consideră
că prin actul de cultură se produc modificări şi la nivelul aurei.

Cercetările efectuate asupra câmpurilor electromagnetice de la interfaţa corpurilor

inerte şi a omului au demostrat faptul că, indiferent de complexitatea descărcărilor ce se
produc la suprafaţa lor, se constată un număr restrâns de modele fotoluminescente și s-
au găsit elemente comune, ca şi cum tegumentul uman s-ar comporta asemenea
corpurilor nevii.

Aprofundând cercetările s-a ajuns la concluzia că, „prin tegumentul nud, specia
umană a preluat şi a perfecţionat principalele disponibilităţi de comportament
electromagnetic din natură. Integrându-le într-un sistem superior de autoreglare
adaptativă neuroendocrină, tegumentul nud a dobândit particularităţi umane
caracterizate printr-o hipersensibilitate şi hiperactivitate bio-fizico-chimică şi psiho-
comportamentală, deci printr-o hiperintegrare. Cercetările au probat că putem vorbi de o
tipologie bioelectrică la om.

Această tipologie nu reprezintă o „constanţă asemenea grupelor sanguine, ci

variază în funcţie de diferiţi factori în cursul ontogenezei:

- aura copilului conţine relativ puţine informaţii electrografice;

- aura adultului oferă mai multe detalii;

- aura vârstnicului este foarte bogată în semnale, distribuite caracteristic.

 Deci, în ontogeneză, aura se structurează treptat, devine mai complexă. Pielea
vârstnicului deţine în memoria structurală nu numai potenţialul ereditar, ci şi
succesiunea evenimentelor parcurse în existența concretă. Este ca şi cum ar putea fi
percepute dincolo de limitele corporale sub diferite forme corespunzătoare stărilor
succesive prin care am trecut. Astfel, consider că toate aceste aspecte trebuie să fie
luate în seamă atunci când se analizează caracteristicile viului.

Un alt fapt care a stârnit un interes deosebit îl reprezintă existența așa-numitei

„aura electrică” din jurul corpurilor. Pentru a arăta că Universul este energie, Aivanhov
spunea că e destul să iei un copac şi să-i dai foc. După un timp, din el nu va rămâne
decât puţină cenuşă, căldură, vapori de apă şi dioxid de carbon. Acea mână de cenuşă
rămasă arată că respectivul copac nu este decât lumină înmagazinată în puţin pământ.

Cele patru elemente (apa, aerul, pământul şi focul) concură la realizarea lui,
fotosinteza nefiind altceva decât un sistem de stocare a energiei solare (a fotonilor).
Omul nu este departe de copac. Pe o treaptă de evoluţie superioară a materiei vii, da,
dar constituit din aceleaşi elemente ca orice animal.

În anul 1780, Luigi Galvani a observat fenomenul de contracție a mușchilor

scheletici de la piciorul de broască la o excitare cu un curent electric, ajungând la
concluzia că viul se află în strânsă legătură cu electricitatea. V. Efimov descoperă că
de-a lungul nervilor excitați se formează un câmp bioelectric care îl învelește de la un
capăt la celălalt.

Biocâmpurile interacționează și au un rol important în transferul de energie de la o

moleculă la alta, de la o celulă la alta, de la un organ la altul. Pot constitui factori de
legătură funcțională între părțile organismului, dar și cu alți indivizi, legături care, în
unele situații, se pot manifesta la distanțe foarte mari (telepatie).

Aura a fost pusă în evidenţă în condiţiile expunerii unui corp (viu sau neviu) la un
curent de înaltă frecvență, pe o placă fotografică. Se înregistrează un halou, o aură în
jurul corpului respectiv. Aura se deosebește la corpurile vii de cele nevii prin dinamica
sa.
 Înregistrarea fotografică a acestor fenomene a fost înregistrată pentru prima oară
de S.D. Kirlian în 1939 care a descoperit că, la expunerea organismului la câmpuri
electromagnetice, apar pe pelicula fotografică imagini luminoase interesante. Din cauza
primului război mondial, cercetările au fost abandonate până în anul 1961 când au fost
dezvăluite comunității științifice.

Prin fotografiile de tip Kirlian se realizează explorarea organismelor vii în câmpuri

electromagnetice generate în regim de radiofrecvență și tensiune înaltă. Aura
luminoasă apare pe film prin însumarea efectelor unui număr mare de oscilații electrice
ca urmare a frecvenței ridicate a câmpurilor.

Pielea nu este doar limita exterioară a corpului, ci și interfață la mediu, iar această
interfață reprezintă o zonă de tranziție. Putem numi interfață orice manifestare naturală
sau artificială care mediază două sau mai multe componente ale lumii materiale și/sau
spirituale. Interfaţa organismului cu mediul poate fi pusă în evidenţă prin existenţa unor
fenomene electrice. Testarea electrografică surprinde o activitate electrică complexă,
continuă pe întreaga suprafaţă a organismului viu. Fenomenele tegumentare includ şi
procese bioelectromagnetice care asigură echilibrul organismului în mediul de viaţă
(homeostazie bioelectrică). Explorarea electrografică de interfaţă oferă informaţii cu
privire la interacţiunea activităţii electromagnetice interne a corpului cu mediul exterior,
în zona de interfaţă.

Trebuie să considerăm că viul, având o biostructură electrică, deci fiind sediul unor
reacţii metabolice aparţinând unui proces complex de fenomene electrice este, în
acelaşi timp, şi un generator specific şi perpetuu de manifestări electromagnetice.

Bibliografie:
Leadbeater, 1927, Les centres de force dans l'homme les chakras, Paris;
Guja, 2000, Aura corpului uman. Introducere in antropologia individului, Editura Polirom,
Iasi;
Mustata, 2001, Origine, evolutie si evolutionism, Vasile Goldis University press, Arad