LB Romana Sintaxa PDF

Program universitar de formare în domeniul
Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar

adresat cadrelor didactice din mediul rural
Forma de învăţământ ID - semestrul III
LIMBA ROMÂNĂ. SINTAXA
Maria BIZDUNĂ
2006
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
PRIMAR ŞI PREŞCOLAR
Limba Română. Sintaxa
Maria BIZDUNĂ
2006
© 2006 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural
Nici o parte a acestei lucrări

nu poate fi reprodusă fără
acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării
ISBN 10 973-0-04560-7;
ISBN 13 978-973-0-04560-4.
Cuprins
Cuprinsul modulului
Pagina
Introducere........................................................................................................ 3
I. Unitatea de învăţare nr. 1 – Predicatul. Subiectul

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 ....................................................... 6
1.2. Noţiuni introductive .................................................................................. 6
1.2.1. Clasificarea propoziţiilor ................................................................. 6
1.2.2. Părţile de propoziţie ........................................................................ 6
1.2.3. Raporturile dintre părţile de propoziţie ......................................... 7
1.3. Predicatul .................................................................................................. 8
1.3.1. Clasificarea predicatelor ............................................................. 8
1.3.2. Numele predicativ ..................................................................... 10
1.3.3. Acordul predicatului cu subiectul ........................................... 13
1.3.4. Probă de autoevaluare nr. 1 ..................................................... 16
1.4. Subiectul .................................................................................................. 18
1.4.1. Clasificarea substantivelor ....................................................... 19
1.4.2. Părţile de vorbire prin care se exprimă subiectul .................. 20
1.4.3. Topica şi punctuaţia subiectului ............................................. 21
1.5. Răspunsuri la probelor de autoevaluare ............................................. 24
Bibliografie ..................................................................................................... 27
II. Unitatea de învăţare Nr. 2 –

Atributul. Complementele necircumstanţiale
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 ..................................................... 28
2.2. Atributul ................................................................................................... 29
2.2.1. Clasificarea atributelor .............................................................. 29
2.2.2. Topica şi punctuaţia atributului ............................................... 33
2.2.3. Valoarea stilistică a atributului ............................................... 33
2.3. Complementele necircumstanţiale ...................................................... 36
2.3.1. Complementul direct ................................................................ 37
2.3.2. Complementul indirect ............................................................. 38
2.3.3. Complementul de agent ........................................................... 40
2.4. Răspunsuri la probele de autoevaluare ............................................... 44
Bibliografie ..................................................................................................... 46
Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

Cuprins
III. Unitatea de învăţare Nr. 3 - COMPLEMENTELE CIRCUMSTANŢIALE

3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 ......................................................47
3.2. Complementul circumstanţial de loc .....................................................48
3.3. Complementul circumstanţial de timp ..................................................50
3.4. Complementul circumstanţial de mod ..................................................51
3.5. Complementul circumstanţial de cauză ................................................54
3.6. Complementul circumstanţial de scop .................................................55
3.7. Complementul circumstanţial condiţional ............................................56
3.8. Complementul circumstanţial concesiv.................................................57
3.9. Complementul circumstanţial consecutiv ............................................58
3.10. Probă de autoevaluare Nr. 1..................................................................59
3.11. Răspunsuri la probele de autoevaluare ...............................................61
Bibliografie .....................................................................................................62
Lucrare de verificare Nr. 1 .............................................................................63
IV. Unitatea de învăţare Nr. 4 – SINTAXA FRAZEI

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 ......................................................65
4.2. Noţiuni introductive ................................................................................66
4.2.1. Tipuri de propoziţii ....................................................................66
4.2.2. Tipuri de fraze ............................................................................67
4.3. Propoziţii coordonate .............................................................................68
4.3.1. Felurile propoziţiilor coordonate .............................................68
4.3.2. Punctuaţia propoziţiilor coordonate ........................................69
4.4. Propoziţii subordonate ............................................................................70
4.4.1. Propoziţii subordonate necircumstanţiale ..............................70
4.4.1.1. Propoziţia subiectivă ...................................................70
4.4.1.2. Propoziţia predicativă .................................................72
4.4.1.3. Propoziţia atributivă ....................................................74
4.4.1.4. Probă de autoevaluare Nr. 1 .......................................75
4.4.1.5. Propoziţia completivă directă .....................................78
4.4.1.6. Propoziţia completivă indirectă ..................................79
4.4. 2. Propoziţii subordonate circumstanţiale .................................80
4.4.2.1. Propoziţia circumstanţială de loc ...............................80
4.4.2.2. Propoziţia circumstanţială de timp ............................81
4.4.2.3. Propoziţia circumstanţială de mod ............................82
4.4.2.4. Propoziţia circumstanţială de cauză ..........................83
4.4.2.5. Propoziţia circumstanţială de scop / finală ...............85
4.4.2.6. Propoziţia circumstanţială condiţională ....................86
4.4.2.7. Propoziţia circumstanţială concesivă ........................87
4.4.2.8. Propoziţia circumstanţială consecutivă ....................88
4.5. Probă de autoevaluare Nr. 2....................................................................89
4.6. Răspunsuri la probele de autoevaluare .................................................91
Bibliografie .....................................................................................................93
Lucrarea de verificare Nr. 2 ...........................................................................94
Bibliografie selectivă ...............................................................................96
2 Proiectul pentru Învăţământul

Introducere
Introducere
„Modulul de Limba română III” este structurat pe 4 (patru) unităţi de învăţare care
vizează probleme de sintaxă, respectiv Sintaxa propoziţiei şi Sintaxa frazei.
Cursul urmăreşte să ofere studenţilor o viziune de ansamblu asupra structurii limbii
române contemporane, sub aspectul ei literar, obiectivul fundamental fiind acela al formării
şi dezvoltării unei exprimări corecte, coerente şi expresive si a unor capacităţi proprii de
folosire a limbii romane.
Prezentul modul studiază un compartiment al limbii române şi anume, Sintaxa, a
cărei caracteristică o constituie faptul că ea se ocupă de îmbinarea cuvintelor, de
împletirea lor în comunicarea dintre oameni, deci, de punerea în funcţiune a cuvintelor pe
care i le oferă vocabularul şi de ale căror forme şi modificări formale se ocupă Morfologia.
Prin studiul sintaxei, studenţii se vor convinge că acest capitol important al
gramaticii oglindeşte mecanismul viu de funcţionare a limbii.
Modulul cuprinde reguli, definiţii şi exemple care evidenţiază cele mai diferite
structuri sintactice. Exemplele conţin situaţii sintactice tipice, nu prezintă cazuri particulare
sau discutabile, sunt clar formulate si argumentează noţiunile date.
Cele patru unităţi de învăţare sunt abordate în aceeaşi manieră, respectiv o
dimensiune teoretică şi alta aplicativă, oferind studenţilor posibilitatea de a însuşi în mod
conştient această parte a gramaticii româneşti. Le dezvoltă competenţe de identificare, de
analiză, precum şi competenţe aplicative şi de interpretare a valorii stilistice a părţilor de
propoziţie, precum şi a propoziţiilor.
Conţinutul cursului vizează faptele esenţiale ale limbii, ale structurii acesteia.
În vederea însuşirii corecte a noţiunilor de sintaxă, un loc important în parcurgerea
modulului îl ocupă studiul individual şi activitatea independentă. În acest sens au fost
incluse temele de autoevaluare precum şi lucrările de verificare, care au fost integrate în
cadrul fiecărei unităţi de învăţare.
Lucrările de verificare au fost concepute în concordanţă cu obiectivele prevăzute în
programă şi din perspectiva evaluării studentului la finalul unităţilor de învăţare. Cursul
include răspunsuri la probele de autoevaluare în vederea unei aprecieri rapide şi eficiente,
a unei autoverificări corecte.
În exerciţiile propuse spre rezolvare sunt formulate cerinţe care să-i dea
posibilitatea studentului să verifice în ce măsură şi-a însuşit noţiunile de sintaxa propoziţiei
şi a frazei şi gradul lor de aplicabilitate. Au fost incluse exerciţii de identificare, de
cunoaştere a faptelor de limbă, precum şi exerciţii de creaţie care pun problema aplicării
noţiunilor însuşite în mod creator, fie prin reproducerea lor în alt context, fie imitând
exemple consacrate.
La sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare veţi găsi „Răspunsuri la probele de
autoevaluare”, iar în interiorul probelor sunt prevăzute spaţii special rezervate pentru
elaborarea răspunsului.
Pentru nelămuriri şi comentarii studenţii se pot adresa tutorelui sau mentorului, iar
pentru notările suplimentare se pot folosi spaţiile albe lăsate la marginea paginii.
Lucrările de verificare sunt plasate astfel: prima la sfârşitul capitolului „Sintaxa
propoziţiei” şi cea de-a doua la sfârşitul capitolului „Sintaxa frazei”. Se impune ca studenţii
să respecte baremele de verificare şi apreciere a răspunsurilor. Lucrările de verificare vor
fi transmise, pe suport de hârtie, tutorelui la care au fost repartizaţi studenţii, la termenele
stabilite în prealabil.
Fiecare lucrare de verificare are menţionate criterii de evaluare. Lucrările de
verificare au o pondere de 25% din nota finală, iar examenul are o pondere de 75%.
Predicatul. Subiectul
În cazul în care studentul nu reuşeşte să obţină punctajul stabilit pentru fiecare
lucrare de verificare este necesar un studiu mai atent al subcapitolului din care au fost
formulate cerinţele respective.
Evaluarea continuă se va realiza prin participarea la forum şi rezolvarea testelor de
autoevaluare, iar evaluarea finală va consta într-o probă scrisă (examen).
Studenţii beneficiază de indicaţii bibliografice pentru fiecare unitate de învăţare
precum şi de o bibliografie generală pentru a putea aprofunda problemele prezentate în
acest curs şi pentru a cunoaşte şi alte orientări, interpretări, în legătură cu un aspect sau
altul al limbii.
Universitatea Bucureşti va stabili modalităţile prin care studenţii vor intra în posesia
comentariilor şi notelor acordate de tutore.
De reţinut!
Cele două lucrări de verificare sunt obligatorii.

Unitatea de învăţare Nr. 1
PREDICATUL. SUBIECTUL
Cuprins
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 ................................................. 6
1.2. Noţiuni introductive .......................................................................... 6
1.3. Predicatul ......................................................................................... 8
1.4. Subiectul ........................................................................................ 18
1.5. Răspunsuri la probelor de autoevaluare ........................................ 24
Bibliografie ............................................................................................ 27
La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:
• să identifice părţile principale de propoziţie (subiectul şi

predicatul) şi să conştientizeze importanţa lor într-o comunicare logică,
coerentă şi expresivă;
• să recunoască felurile subiectului şi predicatului
şi părţile de vorbire prin care sunt exprimate acestea;
• să motiveze absenţa predicatului într-un dialog;
• să recunoască propoziţiile fără subiect exprimat (subînţeles,
inclus) sau cu subiect nedeterminat;
• să creeze contexte variate în care să apară subiect exprimat
prin toate părţile de vorbire care pot avea această funcţie;
• să recunoască predicatul nominal cu numele predicativ exprimat
prin verb la participiu;
• să recunoască predicatul verbal exprimat prin verb la diateza
pasivă, precum şi predicatul verbal exprimat prin verbul „a fi”;
• să realizeze corect acordul subiectului cu predicatul.

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1
1.2. Noţiuni introductive
Sintaxa este acea parte a gramaticii care cuprinde regulile

Definiţie
privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în
fraze.
Unităţile sintactice sunt: propoziţia, fraza şi părţile

Unităţile (principale şi secundare) de propoziţie.
sintaxei
Definiţie Propoziţia este cea mai mică unitate sintactică prin care se
exprimă o comunicare cu înţeles deplin. Propoziţia are un singur
predicat.
1.2.1. Clasificarea propoziţiilor
1. După scopul comunicării:

• propoziţii enunţiative, prin care se comunică o constatare
Clasificarea despre un obiect sau fenomen:
propoziţiilor Au plecat la drum dis-de-dimineaţă.
• propoziţii interogative, prin care se formulează o
întrebare:
„Şi ce mi-i cere tu pentru trei ani?”
(Ion Creangă)
• propoziţii exclamative, prin care se exprimă o stare de
admiraţie, plăcere, mulţumire, nemulţumire, surprindere, indignare,
regret, etc.:
„Cât de frumoasă te-ai gătit,/ Naturo, tu!...”
(George Coşbuc)
2. După aspectul pozitiv sau negativ al predicatului:

• propoziţii afirmative:
Mama este acasă.
• propoziţii negative:
Ionel nu este acasă.
3. După structura / alcătuirea lor:

• propoziţii simple, alcătuite numai din părţi principale:
Mircea vine? Vine.
• propoziţii dezvoltate, alcătuite din părţi principale şi una
sau mai multe părţi secundare:
Paza bună trece primejdia rea.
1.2.2. Părţile de propoziţie
Părţile de vorbire îndeplinesc în propoziţie diferite funcţii:

Definiţie subiect, predicat, atribut, complement.
Funcţia pe care o îndeplineşte un cuvânt în propoziţie se
numeşte funcţie sintactică.
Cuvintele care îndeplinesc funcţii sintactice se numesc părţi
de propoziţie.
Părţile de propoziţie sunt de două feluri:
Clasificarea
părţilor de
• părţi principale: subiectul, predicatul;
propoziţie
• părţi secundare: atributul, complementul.
1.2.3. Raporturile dintre părţile de propoziţie
Între părţile de propoziţie există două feluri de raporturi:

• raportul de subordonare sau de determinare;
• raport de coordonare.
1. Raportul de subordonare sau de determinare are, de

obicei, doi termeni: termenul determinat (cuvântul regent) şi
termenul determinant sau subordonat, care poate fi un complement
sau un atribut.
Raportul de subordonare dintre atribut sau complement şi
cuvântul regent se poate exprima prin:
juxtapunere sau alăturare (fără cuvinte de legătură): merge
repede, râul Argeş, capitala Bucureşti;
formele cazurilor: puiul mamei; îi spune prietenei;
cuvinte cu rol de instrumente gramaticale (prepoziţia, articolul

demonstrativ, articolul posesiv): boabe de porumb; muşcata cea
roşie; o prietenă a mamei;
2. Raportul de coordonare: este cel existent între părţi de

propoziţie de acelaşi fel şi care au acelaşi cuvânt regent. În raport
de coordonare pot fi: subiectele; numele predicative; atributele;
complementele.
Raportul de coordonare poate fi exprimat prin:

juxtapunere (subiecte coordonate):
Oaia, capra, calul, vaca sunt animale domestice.
conjuncţii coordonatoare (dar, însă, şi, nici, etc.,):

- nume predicative coordonate prin conjuncţii:
„Hanurile poştelor erau pustii sau arse.”
(Eusebiu Camilar)
„Zâmbetul îi era întristat, însă plăcut.”
(M. Sadoveanu)
- complemente coordonate prin conjuncţii:
„Calistrat Bogza şi tovarăşul său puteau fi găsiţi la casele lor
ori în valea din dreapta...”
(M. Sadoveanu)

Părţile principale de propoziţie
1.3. Predicatul
Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie

Definiţie subiectului o acţiune (Elevii învaţă; Ei sunt lăudaţi de profesori), o
stare (Ei sunt turişti) ori o însuşire (Ei sunt inteligenţi).
Altfel spus, predicatul este partea principală de propoziţie
care arată ce face, ce, cine sau cum este subiectul.
Exemple:
Ileana a plecat la şcoală.
„Tu împleteşti în curcubeie - Ce faci tu? împleteşti;
Comoara lacrimilor noastre...” (O. Goga)
„Bunicul stă pe prispă.” (B. St. Delavrancea)
Toamna a fost blândă. - Cum a fost toamna? blândă.
Sora mea este studentă. - Ce este sora? studentă.
Analiza propoziţiei începe cu predicatul. Subiectul se

identifică adresându-ne predicatului.
Atenţie! În propoziţiile monomembre impersonale, predicatul exprimă
pur şi simplu o acţiune (Ninge) sau o stare (Aici e bine).
Clasificarea 1.3. 1. Clasificarea predicatelor

predicatelor
Clasificarea clasică a predicatelor este cea care distinge
numai predicatul verbal de cel nominal; în această concepţie,
predicatul verbal include două tipuri pe care unii cercetători în
domeniul lingvisticii, le separă de el: predicatul adverbial şi cel
interjecţional.
În Gramatica limbii române, vol. II, Editura Academiei
Române, doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan propune o
altă clasificare a predicatului astfel încât, domnia sa realizează o
amplă prezentare a predicatului cu alte aspecte definitorii. Se face
distincţia între predicatul semantic, sintactic şi cel enunţiativ,
numai ultimul acoperind ceea ce se înţelege în mod curent prin
predicat.
1. Predicat verbal îi atribuie subiectului o acţiune sau o

stare şi poate fi exprimat:
• printr-un verb predicativ la un mod personal la orice

diateză (activă, reflexivă sau pasivă):
„Soarele aprinde curcubeie în norul de pulbere .”
(Al. Vlahuţă)
Vântul suflă cu putere.
Bunica se aşază lângă foc.
Câmpul a fost cuprins de îngheţ.
• printr-o locuţiune verbală:

„Duduia Lizuca băgă de seamă că/ toate jivinele, gângănile şi
paserile stăteau ca de marmoră în lumină,/ascultând.”
(M. Sadoveanu).
• printr-o interjecţie:
„Hai, în pădure! strigară oamenii din faţă.”
(E. Barbu)
„Şi fusul sfîrr, sfîrr, pe la urechi ca un bondar.”
(B. Şt. Delavrancea)
• prin verbul „a fi” cu înţeles de sine stătător:

„La noi sunt codri verzi de brad” (O. Goga) ~ (a exista, a se
afla);
„A fost odată un împărat şi o împărăteasă” (basme) ~ ( a trăi)
;
„Sunt ani la mijloc/ şi încă mulţi vor trece” (M. Eminescu) ~ (a
trece = a trece timpul);
Am fost la Constanţa. ~ ( a se duce);
De-o fi să plec,/ te anunţ. ~ (a se întâmpla);
Cât este ceasul? ~ (a arăta);
Cât este kilogramul de banane? ~ (a costa);
Sunt în acest cartier de douăzeci de ani. ~ (a locui);
Statuia aceasta este de la 1500. ~ (a data).
• prin adverbe predicative (când nu admit pe lângă ele un

verb copulativ):
Probabil/ că va pleca mai târziu./
Fireşte/ că va veni./
Predicatul verbal neexprimat
Predicatul verbal poate fi exprimat sau nu. El se

subînţelege când este cunoscut din propoziţia anterioară. O absenţă
totală sau parţială a predicatului verbal se poate datora fie
subînţelegerii din context, în dialog sau în coordonare, fie elipsei:
„- Dormi, Mură?
- Ca Oltul şi ca stelele, mămucă.” (Gala Galaction)
- Cine a intrat? Doamna profesoară (a intrat).

- Când? Acum.
Eliptice: Noi atunci – după el.
Propoziţiile cu predicat subînţeles apar de multe ori în dialog,

când propoziţia prin care se dă răspuns la întrebare are acelaşi
predicat ca şi propoziţia interogativă:
- Cu cine te-ai întâlnit?
- Cu o prietenă. (predicatul subînţeles: m-am întâlnit).
Predicatul poate fi dedus alteori datorită prezenţei adverbului
repede:
Repede la clasă! (Intraţi repede la clasă).
2. Predicat nominal arată ce este, cum este sau cine este

subiectul. El este alcătuit dintr-o parte de propoziţie numită nume
predicativ şi dintr-un verb copulativ la un mod personal.
Predicatul nominal poate avea unul sau mai multe nume
predicative.
În structura completă a predicatului nominal, verbul copulativ
reprezintă partea cea mai importantă din punct de vedere gramatical
în comunicare, pe când numele predicativ reprezintă aceeaşi mare
importanţă din punct de vedere lexical.
Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a însemna, a ajunge,
a ieşi, a se face, a rămâne, a constitui, a părea, a reprezenta.
Verbul copulativ nu are un înţeles de sine stătător, de aceea
el nu poate alcătui numai cu subiectul o propoziţie cu înţeles deplin.
Verbul copulativ are rolul unui instrument gramatical care face
legătura între numele predicativ şi subiect, el exprimă persoana,
numărul, timpul şi modul predicatului nominal.
„Au devenit ruginii câmpurile.” (Z. Stancu)
„Acum Ghioagă a ajuns căprar.” (L. Rebreanu)
„Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt” (M. Eminescu)
Fratele meu a devenit inginer.
Pacea înseamnă linişte.
El a ajuns împărat.
Elevul a rămas repetent.
Notele bune constituie o preocupare.
S-a făcut palid la faţă.
Mama părea îngrijorată.
Verbul copulativ cel mai des folosit este verbul a fi:

„Fata era îmbrăcată în port de sărbătoare...; ia, subţire, era
albă ca zăpada...”
(I. Agârbiceanu)
„Tăcerea e de piatră.” (I. Pillat)
În unele propoziţii verbul copulativ a fi nu este exprimat, el
putând fi uşor dedus din text sau subînţeles, dacă a fost exprimat în
propoziţia anterioară. Prezenţa verbului copulativ nu este obligatorie.
Predicatul nominal este redus la numele predicativ în propoziţiile
nominale calificative:
Toate ca toate, dar...
„Vorba lungă, sărăcia omului.” ( Proverb)
Alteori verbul copulativ poate fi înţeles din context, în dialog
(Era vesel? – Vesel.) sau în coordonare (El era vesel, iar ea tristă.)
1.3.2. Numele predicativ
Numele predicativ exprimă caracteristica subiectului.

El poate fi exprimat prin orice parte de vorbire cu înţeles de
sine stătător:
• adjectiv: El este frumos.
• substantiv - în nominativ: Mircea este alpinist.
- în acuzativ: Băiatul este de la ţară.
- în genitiv: Cartea este a prietenei mele.
• numeral: A fost al doilea la concurs.
• pronume: Ce eşti tu?
• adverb: Cum e filmul?
• interjecţie: Ea era phii!
• verb la infinitiv, participiu, supin:
Obligaţia noastră este de a învăţa.
Mama este plecată.
Ei sunt de invidiat.
• adverb de loc precedat de prepoziţie:
Băiatul este de acolo.
• adverb de timp precedat de prepoziţie:
Florile sunt de ieri.
Predicatul nominal poate avea nume predicativ multiplu:

„Razele lui sunt de grâu şi de porumb. ”
(Nichita Stănescu)
„Eu sunt marea şi izvorul .”
(Lucian Blaga)
A nu se confunda predicatul nominal alcătuit din verbul

copulativ „a fi” şi un adjectiv provenit din participiu cu predicatul
verbal exprimat printr-un verb la diateza pasivă.
Adjectivul provenit din participiu cu funcţia de nume predicativ
îi atribuie subiectului o caracteristică:
Cartea este ruptă (nu este în stare bună).
(este ruptă- predicat nominal);
Cartea a fost ruptă de un copil.
(a fost ruptă – predicat verbal exprimat prin verb la
diateza pasivă).
Diateza pasivă a verbului poate fi uşor recunoscută datorită
prezenţei în text a unui complement de agent care indică cine este
autorul acţiunii.
Mijloc de autocontrol!
Dacă participiul permite legarea unui complement de agent
cu prepoziţia de, înseamnă că avem predicat verbal la diateza
pasivă.
Cazul numelui predicativ
nominativ - când este exprimat prin părţi de vorbire din

categoria numelui:
Acesta este alesul.
acuzativ- când sunt însoţite de prepoziţii:
Cerceii sunt de aur.
genitiv:
Am fost contra lui (contra lui Ioan).
genitiv fără prepoziţie - când este exprimat prin substantiv
sau pronume:
A fost al meu / de când l-am văzut. /
Locul numelui predicativ

Numele predicativ stă, de obicei, după verbul copulativ, atât
când subiectul precedă predicatul nominal, cât şi când predicatul
nominal stă pe primul loc:
„Frunză verde de cireş
Lung e drumul pân’ la Ieşi.” (cântec popular)
„Şi ce doftor minunat e natura!” (Al. Brătescu-Voineşti )

E sănătos copilul.
Frumoşi mai sunt munţii!
Numele predicativ poate sta şi înaintea verbului copulativ:
Tu ce eşti? Cum e cafeaua?
Poate fi dislocat prin intercalarea unor cuvinte între verbul
copulativ şi numele predicativ:
E din nou sănătos copilul.
Numele predicativ stă înaintea verbului copulativ şi în
propoziţiile interogative când este exprimat, de obicei, prin pronume
interogative sau adverbe interogative:
„- Ale cui sunt aste turme, prietenilor!” (Petre Ispirescu)
Punctuaţia numelui predicativ

Numele predicativ nu se desparte niciodată prin virgulă de
verbul copulativ când stă lângă acesta.
Elevii sunt cuminţi.
„Femeile-s mai viclene...” (M. Sadoveanu)
Când între verbul copulativ şi numele predicativ se intercalează

unele adverbe sau locuţiuni adverbiale incidente – fireşte, aşadar,
desigur, bineînţeles, de bună seamă, în concluzie, în realitate,
etc. – aceste adverbe se pun între virgule sau între linii de pauză:
În clasa a noua a fost, fireşte, mai timid.
Lucrurile sunt, bineînţeles, foarte clare.
Într-o propoziţie în care apare predicatul nominal cu nume

predicativ multiplu acestea pot fi:
- juxtapuse şi se despart prin virgulă.
Copii sunt inteligenţi, sinceri, spontani.
- coordonate prin conjuncţii:
Copii sunt inteligenţi, sinceri şi spontani.
Valoarea stilistică a numelui predicativ
Numele predicativ are valoare stilistică de epitet sau de

comparaţie atunci când este exprimat printr-un adjectiv propriu-
zis sau provenit din participiu şi respectiv, printr-un substantiv cu /
fără prepoziţia cu valoare comparativă ca provenită dintr-un adverb:
„Un cuptor e roşul soare...” (G. Coşbuc)
Stelele par îngheţate.
Predicate exprimate prin adverbe predicative
Predicatul poate fi exprimat şi prin adverbe predicative sau

locuţiuni adverbiale predicative: poate, fireşte, pesemne, probabil,
sigur, cu siguranţă, fără îndoială, de bună seamă, etc.:
Probabil că va ploua.
Fără îndoială că va pleca şi ea.
Poate să fi fost vinovat.

1.3.3. Acordul predicatului cu subiectul
Regulile
acordului Acordul predicatului are trei reguli de bază:
predicatului cu 1. Predicatul se acordă cu subiectul şi numai cu subiectul,
subiectul fiind un mijloc principal de exprimare a raportului care face din
cuvinte o propoziţie, deci o comunicare.
2. Predicatul verbal şi verbul copulativ se acordă cu subiectul
în persoană şi număr.
Exemplu:
Norii cenuşii întunecau atmosfera.
Pomii înfloresc primăvara.
3. Acordul predicatului cu subiectul se face în număr,
persoană, gen şi caz, în funcţie de categoriile gramaticale ale părţii
de vorbire acordate. Astfel, predicatul verbal exprimat printr-un verb
la diateza activă şi la cea pasivă de tip reflexiv, precum şi auxiliarul
din predicatul verbal exprimat printr-un verb la diateza pasivă de tip
analitic şi verbul copulativ din predicatul nominal, se acordă cu
subiectul în persoană şi număr. Participiul din structura diatezei
pasive de tip analitic şi numele predicativ exprimat printr-un adjectiv
se acordă cu subiectul în gen, număr şi caz; mai pe scurt, se poate
spune că verbele (predicative, auxiliare sau copulative) la moduri
personale se acordă în persoană şi număr, iar părţile nominale
(inclusiv participiul pasiv) se acordă în gen, număr şi caz.
- Numele predicative exprimate printr-un substantiv, pronume
sau numeral cu valoare de substantiv sunt acordate în caz atunci
când stau în nominativ.
- În general, acordul predicatului se face după forma
subiectului. Acordul după înţeles nu constituie totuşi în orice situaţie
o greşeală, ci este uneori tolerat în limba literară (tipul Au venit o
parte, Majoritatea vor pleca), iar alteori reprezintă strict norma
(acordul în număr de tipul Dumneavoastră sunteţi modest, respectiv
modestă, şi acordul în construcţii de tipul Asta-i frumos din partea ta
sau Ceea ce e mai important este că...).
- Prin acordul predicatului cu subiectul se verifică aşadar
gradul de stăpânire a sintaxei propoziţiei şi a morfologiei.
- Acordul verbelor din cadrul predicatului se face în persoană
şi număr. O regulă generală a acordului în număr este că un subiect
la plural impune acordul la plural.
- Când subiectul este exprimat prin pronumele nehotărât
fiecare sau prin pronumele negative nimeni, nici unul, cu sau fără un
atribut la plural, acordul corect este cel formal, deci cu predicatul la
singular:
Fiecare dintre ei purta o insignă.
Nici una (dintre fete) nu a plecat.
- Când subiectul este exprimat printr-un substantiv cu sens
colectiv: turmă, stol, neam, echipaj, familie, grup la numărul singular,
unicul acord corect este cel formal, cu predicatul la singular, normele
limbii literare respingând categoric acordul după înţeles la plural; se
spune deci:
Echipajul s-a pregătit (nu s-au pregătit);
Familia se va aduna (nu se vor aduna).
- Când subiectul la singular este un substantiv care exprimă o
cantitate: mulţime, majoritate, parte, jumătate cu sau fără atribut la

plural, acordul formal este concurat de alte tipuri de acord; în
construcţiile fără atribut este tolerat acordul după înţeles, deci se
preferă Majoritatea a venit, dar se admite şi Majoritatea au venit.
- În construcţiile cu atribut la plural acordul după înţeles,
combinat cu acordul prin atracţie, se răspândeşte tot mai mult,
având perspectiva să devină chiar normă; deci se spune:
O mulţime de copii a sau au venit.
- Când subiectul este la alt număr sau / şi la altă persoană
decât numele predicativ, regula este ca verbul copulativ să se
acorde cu subiectul:
Părul ei este numai bucle;
El este leit tu.
- Acordul în persoană cu un subiect multiplu ridică probleme
predicatului numai când termenii acestuia sunt de persoane diferite.
Regulile sunt simple şi, de obicei, nu cunosc abateri: persoana a 2-a
are prioritate faţă de a 3-a (Tu şi el n-aţi vorbit niciodată), iar
persoana întâi faţă de celelalte două persoane (Ion şi cu mine
plecăm; Nici eu, nici tu nu plecăm); numărul plural este impus de
caracterul multiplu al subiectului.
- Dacă termenii subiectului multiplu, la singular, sunt
substantive nearticulate, este corect acordul la singular:
Carne şi brânză se găseşte;
Ploaie şi vânt a fost şi până acum.
- Dacă predicatul – verbal sau nominal – este impersonal, el
rămâne la singular şi când subiectul este multiplu. În această situaţie
se găsesc subiectele exprimate prin verbe la supin şi la infinitiv:
E uşor de citit şi de scris;
Îmi vine a plânge şi a râde.
- Când subiectul este un pronume de politeţe cu formă de
persoana a doua, plural, dar referitor la persoana a doua, singular,
partea nominală a predicatului – spre deosebire de verb, care se
pune la plural – se acordă corect după înţeles, la singular şi la genul
corespunzător cu sexul interlocutorului; se spune deci
Dumneavoastră sunteţi dispus, respectiv dispusă.
- Când termenii subiectului multiplu sunt nume de fiinţe de
genul masculin şi feminin sau masculin şi neutru, regula este simplă:
are prioritate genul masculin:
Tata şi mama sunt bine dispuşi;
Elevii şi elevele au fost felicitaţi;
Elevii şi cadrele didactice au fost prezenţi.
- Când subiectul multiplu conţine atât nume de fiinţe, cât şi
nume de lucruri, se face acordul cu genul numelui de fiinţă:
Greşeala şi autorul ei erau cunoscuţi.
Sacii şi pisicile au fost găsite.
- Când termenii subiectului multiplu sunt nume de lucruri
regula e simplă numai dacă e vorba de genul neutru şi feminin:
acordul se face la forma comună de feminin – neutru:
Morcovii şi mărul sunt proaspeţi.
- Dacă numele de lucruri sunt de genul masculin şi feminin,
regula variază după numărul la care se găseşte substantivul
masculin (indiferent de numărul celui feminin). Dacă substantivul
masculin este la singular, predicatul stă la feminin – neutru:
Morcovii şi roşia sunt proaspete;

- Dacă substantivul masculin este la plural, predicatul se
acordă în gen cu substantivul cel mai apropiat:
Roşiile şi morcovii sunt proaspeţi.
Morcovii şi roşiile sunt proaspete.
În ediţia nouă a Gramaticii limbii române, volumul II

(„Enunţul”), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, doamna
profesoară Raluca Brăescu în subcapitolul „Aspecte ale acordului”
prezintă „Excepţii de la regulile acordului impus de subiectul
multiplu” (pagina 365).
Excepţiile se referă la faptul că, deşi subiectul este multiplu,
predicatul rămâne la singular.
Reţineţi câteva situaţii discutate de către autorul mai sus
menţionat:
- termenii subiectului multiplu sunt coordonaţi negativ prin
„nici”:
Nici el, nici ea n-au/ n-a venit.
- acordul este obligatoriu la plural dacă ultimul termen este la
plural:
Nici George, nici fraţii săi nu vor veni.
- în cazul coordonării disjunctive, acordul se face la singular:
Profesorul sau elevul a greşit.
- prezenţa unui termen la plural impune acordul la plural:
Profesorul sau elevii au greşit.
- când subiectul multiplu este postpus, este tolerat acordul
prin atracţie cu primul termen:
Se aude ploaia şi vântul.
- dacă elementele componente ale subiectului multiplu se
comportă ca un grup semantic, ca un compus, predicatul se pune la
singular:
Punctul şi virgula desparte fraza.
Limba şi literatura română este specialitatea surorii mele.

1.3.4. Probă de autoevaluare Nr. 1
1. Analizaţi predicatele din enunţurile următoare şi despărţiţi frazele în propoziţii

(acolo unde este cazul):
a) “La intrare, pe o podină, deasupra mulţimii îmbulzite, unele din cunoştinţele

mele de la căruţele din dos se arătaseră în straie strălucite şi cu obrajii văruiţi.”
(Mihail Sadoveanu)
b) „Un cârd de puişori de raţă au ieşit la plimbare. Cloşca nu se vede, dar probabil
că pândeşte în desiş.” (M. Sadoveanu)
c) “Şi tot mergând pe gânduri şi tot plăsmuind şi-aduse aminte de ştiucă. Scoase
solzul, se uită şi se gândi la stăpâna lui.”
(Petre Ispirescu)
d) “Duduia Lizuca băgă de seamă că toate jivinele, gângăniile şi paserile stăteau
ca de marmură în lumină, ascultând.”
(Mihail Sadoveanu)
e) “- Hai în pădure! Strigară oamenii din faţă.”
(Eugen Barbu)
f) “- Na, voinice, calul meu,
Să mi-l duci la tată-meu.”
(V. Alecsandri)
g) “Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm.”
(Mihai Eminescu)
h) “- Ce este băiatule, eşti bolnav, flăcăule?”
(Marin Preda)
i) “- Am fost pe la Braşov, pe la Sibiu şi ne-am întors pe Valea Oltului.”
(I. Al. Brătescu-Voineşti)
În analiza predicatelor veţi arăta: felul, prin ce sunt exprimate
(verbe, locuţiuni verbale, interjecţii, adverbe predicative) şi modul la
Atenţie! care se află verbele predicative.
Pentru predicatele exprimate prin locuţiuni verbale sau prin
interjecţii, arătaţi prin ce verbe ar putea fi înlocuite.
Răspunsul se va redacta în spaţiul delimitat de chenar.

2. Subliniaţi propoziţiile cu predicatul neexprimat şi completaţi-le cu predicatul

corespunzător:
a) “- Dormi, Mură?
- Ca Oltul şi ca stelele, mămucă.”
(Gala Galaction)
b) “A treia zi mă sculai. Repede la platou. Ascultai. Nimic. Oltul venise mare ca un
popor revoltat.”
c) “Se coceau pe vatră sură două turte în cenuşă
Un papuc e sub o grindă, iară altul, după uşă.”
(M. Eminescu)
3. Găsiţi predicatele nominale şi arătaţi prin ce sunt exprimate:
a) “Fata era îmbrăcată în port de sărbătoare; ia subţire era albă ca zăpada.”

(Ion Agârbiceanu)
b) Câştigătorul e al doilea.
c) „ E uşor a scrie versuri” (M. Eminescu)
d) Datoria ta este de a învăţa.

4. Construiţi două propoziţii dezvoltate cu predicate nominale alcătuite din verbul
copulativ “a fi” şi un nume predicativ exprimat prin adjectiv şi prin substantiv la acuzativ.
5. Construiţi trei propoziţii cu predicate verbale exprimate prin verbul “a fi” cu

diferite înţelesuri. Stabiliţi sensul verbului “a fi” pentru fiecare dintre cele trei propoziţii.
Revedeţi pentru rezolvarea corectă a exerciţiilor pagina 33.
1.4. Subiectul
Subiectul este partea principală de propoziţie care arată

Definiţie cine face acţiunea exprimată de predicatul verbal, sau cine are
caracteristica exprimată de numele predicativ.
Exemple:
Alina cântă la pian.
Cine face acţiunea cântă?
- Alina.
Marea este agitată.
Cine are caracteristica agitată?
- Marea.
1.4.1. Clasificarea subiectelor
Subiectul poate fi:

Clasificarea
1. Subiect exprimat:
subiectelor
a) gramatical:
- simplu (cuvânt simplu, derivat sau compus):
Camera este goală.
- complex (un grup sintactic cu mai mulţi termeni în relaţie de
subordonare):
Muzeul literaturii române se află pe bulevardul Dacia.
- multiplu (mai mulţi termeni în relaţie de coordonare):
Elevii şi profesorii au plecat în excursie.
b) logic - din punct de vedere gramatical îndeplineşte în

propoziţie funcţia de complement indirect sau de complement de
agent:
Îmi era frică. (îmi – complement indirect, subiect logic; frică –
subiect gramatical).
Atenţie la identificarea subiectului când predicatul este

exprimat prin verbul predicativ a fi sau printr-un verb reflexiv
Atenţie! impersonal!
În construcţiile de tipul: E iarnă. E viscol. E seară. E ger.

substantivele: iarnă, viscol, seară, ger sunt subiecte, iar verbul a fi
este predicat verbal.
Subiectul propoziţiilor cu predicatul exprimat prin pasivul
reflexiv sau printr-un verb reflexiv impersonal răspunde la întrebarea
ce? şi stă după predicat:
S-a deschis magazinul. / Ce s-a deschis? Magazinul.
Se văd urme de paşi. / Ce se văd? Urme.
2. Subiect neexprimat:
a) inclus (dacă verbul-predicat se află la persoana I sau a II-
a, singular sau plural):
Plec la munte. (eu)
Înveţi bine! (tu)
Mergem la teatru. (noi)
Citiţi bine. (voi)
De multe ori în propoziţiile imperative şi cele interogative se
află un substantiv la vocativ care nu trebuie confundat cu subiectul
propoziţiei. În aceste propoziţii subiectul este inclus:
„Cobori în jos, luceafăr blând,” (tu să cobori).
(M. Eminescu)
„De ce-ţi ştergi ochii cu cămaşa / Ori plângi, vecine
Niculaie?...” (tu) (O. Goga)
b) subînţeles (dacă a fost exprimat anterior, iar verbul-

predicat se află la persoana a III-a singular sau plural):
Mihai a participat la competiţie şi s-a clasat pe primul loc. (el
s-a clasat)
„- Stăpâne, ştii/ că eu nu-ţi voiesc răul:/ ascultă-mă/ că n-ai să
greşeşti./” (tu) (Ion Creangă)

c) nedeterminat – subiectul este neprecizat, neindentificabil

într-o persoană anume; autorul unei acţiuni cu valoare generală
(verbul predicat se află la persoana a II-a singular, a III-a singular /
plural, fie la persoana I plural):
Dacă munceşti vei avea.
De cap şi-a făcut, de cap i-a fost.
Nu ne putem lăuda cu realizările altora.
Sună la uşă.
Spune/ la radio că va ploua.
Zilnic servim ciorbă de burtă.
Subiectul nedeterminat este folosit de regulă în proverbe,

maxime şi în vorbirea familiară.
Observaţie!
Există propoziţii care nu pot avea subiect. Aceste propoziţii
au predicatul exprimat prin verbe impersonale sau prin expresii
verbale impersonale:
Plouă. Ninge. E bine de noi. E vai de ei.
1.4.2. Părţile de vorbire prin care se exprimă subiectul

Părţile de vorbire
prin care se Subiectul poate fi exprimat prin:
exprimă subiectul
1. substantiv (comun sau propriu, simplu sau compus,
locuţiune substantivală) în cazul nominativ:
Cerul este senin.
Anca învaţă bine.
Floarea-soarelui a înflorit.
Vatra-Dornei este un oraş frumos.
„La geamul sufletului tău / se-ngrămădesc părerile de rău”.
(Tudor Arghezi)
Pe Ion îl încercau păreri de rău.
2. orice parte de vorbire substantivizată:

Frumosul ne încântă. (substantiv provenit din adjectiv prin
articulare);
Cititul mă relaxează. (participiul articulat);
Binele cu bine se răsplăteşte. (adverb articulat).
Cei doi au obţinut rezultate deosebite la testarea naţională.
- numeral (cardinal, ordinal, colectiv, fracţionar):
Doi este o notă nedorită.
Al treilea are mari şanse de câştig.
Tuspatru merg la teatru.
Pătrimea nu a fost cântată cum trebuie.
3. pronume (personal, posesiv, demonstrativ,

interogativ, relativ, nehotărât, negativ):
Noi plecăm la mare. (personal);
Ai mei sunt acasă. (posesiv în genitiv);
Acela a luat premiul întâi. (demonstrativ);
Cine vine? (interogativ);

„Luarea-aminte îmi era atrasă de un om simpatic/ care mi se
părea nefericit în colţul lui de umbră. ” (M. Sadoveanu)
(pronume relativ cu funcţie de subiect în subordonata pe care o
introduce);
Altcineva i-a luat locul. (nehotărât);
Nu a venit nimeni. (negativ).
4. locuţiune pronominală:
Nu se afla acolo nici ţipenie de om. (nimeni)
Precizare. Infinitivul şi supinul pot avea funcţia de

subiect deoarece aceste moduri exprimă numele acţiunii.
Subiectul exprimat printr-un verb la infinitiv sau la supin
răspunde la întrebarea ce?
5. verb la modul infinitiv:
A citi este o plăcere. / Ce este o plăcere? a citi.
„- Bine este a cunoaşte scrisorile...”
(M. Sadoveanu)
6. verb la modul supin:
E greu de străbătut până acolo. / Ce e greu? de străbătut.
E util de învăţat limbi străine.
7. verb la gerunziu:
Se aude tunând.
Cazul subiectului este nominativul.

Atenţie! Uneori subiectul este exprimat prin substantive sau pronume
la cazul genitiv:
Ai casei plecaseră. Ai lor plecaseră.
„Le ies înainte grăbiţi / Ai casei pe pragul de piatră”
(George Coşbuc)
Ai lui locuiau cale de-o poştă până acolo.
(I. Agârbiceanu)
1.4.3. Topica şi punctuaţia subiectului
Subiectul stă, de obicei, înaintea predicatului. El poate sta

însă şi după predicat:
De unde vine această mireasmă de fân cosit?
Mă doare capul.
Urmează o pauză.
Atenţie! Subiectul nu se desparte de predicat prin virgulă.
Dacă între subiect şi predicat se intercalează unele adverbe

sau locuţiuni adverbiale nelegate sintactic de propoziţia în care se
află (desigur, fireşte, bineînţeles, prin urmare, etc.) acestea se pun
între virgule sau între două linii de pauză:
Tu, desigur, vei veni.
Tata - fireşte- era îngrijorat.
Subiectul multiplu, fiind format din părţi de propoziţie
coordonate, urmează regulile de punctuaţie a părţilor de propoziţie
coordonate:

„Drumurile, cărările, casele, copacii par mai vesele şi mai
frumoase... în lumina dulce a acestei dimineţi senine de vară.”
(A. Vlahuţă).
Subiectul unei interogative directe, parţiale, care începe cu un
pronume sau adverb interogativ stă întotdeauna după predicat:
Unde pleacă mama?
A cui e cartea?
Repetarea subiectului se întâlneşte, în general, în

construcţiile literare; de obicei, repetarea are loc după o intercalare:
Văzând Ion cum stau lucrurile, Ion s-a supărat.
Observaţii Mult mai răspândită este reluarea subiectului prin cuvinte
diferite (de obicei substantive şi pronume). Reluarea se întâlneşte şi
în construcţii admise în limba literară, cum este, de exemplu,
reluarea subiectului printr-un pronume personal însoţit de şi
adverbial:
Ion ştia şi el adresa.
Reluarea de tip afectiv ca în exemplul Vine el tata! este
frecventă în limbajul familiar.
Subiectul cantitativ este folosit pentru a crea senzaţia de
exagerare, de expresie a unei emoţii:
A venit la lume !
1. Citiţi cu atenţie textele de mai jos şi analizaţi subiectele:
a) „Ochii îl priveau mereu, nemişcaţi, cu aceeaşi umbră de spaimă”.

(Liviu Rebreanu)
b) „Fiecare nu poate lua cu sine decât faptele lui de bine.”
(T. Vianu)
c) Al doilea nu băgase de seamă greşelile din text.
d) A învăţa este un lucru bun.
e) „În liniştea făpturii erai neliniştit” (T. Arghezi)
f) Servim zilnic ciorbă caldă.
g) S-a spus la radio.

2. Alcătuiţi enunţuri în care subiectul să fie exprimat prin: substantiv propriu compus,
pronume demonstrativ, numeral cardinal, adjectiv substantivizat, verb la infinitiv, adverb cu
valoare substantivală.
3. Daţi câte două exemple de propoziţii fără subiect şi două propoziţii cu subiect multiplu.
4. Scrieţi cazul părţilor de vorbire care au funcţia de subiect, în următoarele

exemple:
a) Ai şcolii au plecat în excursie.
b) Ştim cu toţii.
c) Ai lui sunt în concediu.

De obicei, cazul subiectului este nominativul, dacă subiectul este exprimat

printr-o parte de vorbire care are categoria de caz.
Sunt şi situaţii de excepţie, exemplele a), b), c) de la exerciţiul 4 când
subiectul stă în alt caz decât în nominativ.
Revedeţi pentru rezolvarea corectă a exerciţiilor pagina 33.
1.5. Răspunsuri la probele de autoevaluare

Probă de autoevaluare Nr. 1
1.a)
se arătaseră = predicat verbal exprimat prin verb predicativ, modul indicativ;
b) „Un cârd de puişori de raţă au ieşit la plimbare./ Cloşca nu se vede, /dar probabil/
că pândeşte în desiş./”
au ieşit, nu se vede, pândeşte = predicate verbale exprimate prin verbe
predicative, modul indicativ;
probabil = predicat verbal exprimat prin adverb predicativ;
c) “Şi tot mergând pe gânduri şi tot plăsmuind şi-aduse aminte de ştiucă./ Scoase
solzul,/ se uită /şi se gândi la stăpâna lui./”
şi-aduse aminte = predicat verbal (~ şi-aminti) exprimat prin locuţiune
verbală, modul indicativ;
scoase, se uită, se gândi = predicate verbale exprimate prin verbe predicative,
modul indicativ;
d) “Duduia Lizuca băgă de seamă/ că toate jivinele, gângăniile şi paserile stăteau
ca de marmură în lumină, ascultând./”
băgă de seamă = predicat verbal exprimat prin locuţiune verbală (~ observă),

modul indicativ;
stăteau = predicat verbal exprimat prin verb predicativ, modul indicativ;
e) “- Hai în pădure!/ Strigară oamenii din faţă./

hai = predicat verbal exprimat prin interjecţie, cu sens apropiat de al
imperativului (~ vino!);
strigară = predicat verbal exprimat prin verb predicativ, modul indicativ;

f) “- Na, voinice, calul meu,/ Să mi-l duci la tată-meu./
na = predicat verbal, exprimat prin interjecţie, cu sens apropiat de al
imperativului (~ ia!);
să duci = predicat verbal exprimat prin verb predicativ, modul conjunctiv;
g) „Sunt ani la mijloc/şi încă mulţi vor trece

Din ceasul sfânt/ în care ne-ntâlnirăm./”
sunt = predicat verbal exprimat prin verbul a fi, predicative, cu
sensul de “a trece”;
vor trece, ntâlnirăm = predicate verbale exprimate prin verb predicative, modul
indicativ;
h) „Ce este băiatule,/ eşti bolnav, flăcăule?/”

este = predicat verbal exprimat prin verbul a fi, cu sensul de „a se întâmpla”,
modul indicativ;
i) “- Am fost pe la Braşov, pe la Sibiu/ şi ne-am întors pe Valea Oltului./”

am fost, am întors = predicate verbale exprimate prin verbe predicative, modul
indicativ.
2.
a) “Ca Oltul şi ca stelele, mămucă.” Dorm ca Oltul şi ca stelele.;
b) „Repede la platou.” M-am dus repede la platou;
„Nimic.” Nimic n-am auzit;
c) „...Iară altul după uşă” Iară altul e după uşă; (e = predicat subînţeles ~ a se
afla);
3.
a) era îmbrăcată = predicat nominal exprimat prin verbul a fi şi numele
predicativ îmbrăcată exprimat prin verb la participiu;
era albă = predicat nominal exprimat prin verbul copulativ a fi şi numele
predicativ albă exprimat prin adjectiv;
b) e al doilea = predicat nominal exprimat prin verbul copulativ a fi şi numele
predicativ al doilea exprimat prin numeral;
c) e uşor = predicat nominal exprimat prin verbul copulativ a fi şi numele
predicativ uşor exprimat prin adverb (e uşor = expresie
verbală impersonală);
d) este de a învăţa = predicat nominal exprimat prin verbul copulativ a fi şi
numele predicativ de a învăţa exprimat prin verb la infinitiv.
4.
Covorul din parc era din frunze arămii. (predicat nominal exprimat prin verbul
copulativ a fi şi numele predicative din frunze exprimat prin substantiv în acuzativ);
Condiţiile erau favorabile pentru sport. (nume predicativ exprimat prin adjectiv).
5.
Sunt ani de-atunci. (~ au trecut);
Statuia aceasta este de la 1500. (~ datează);
Era să cad pe scări. (~ a se întâmpla);
Sunt în acest cartier de zece ani. (~locuiesc, trăiesc)

Reamintim şi alte sensuri alte sensuri ale verbului a fi cu valoare predicativă: a

costa, a arăta, a se găsi, a se duce.

1.
a) ochii = subiect exprimat prin substantiv comun simplu, genul masculin,
numărul plural, articulat cu articol hotărât enclitic “i”, cazul nominativ;
b) fiecare = subiect exprimat prin pronume nehotărât compus, cazul nominativ;
c) al doilea = subiect exprimat prin numeral ordinal cu valoare substantivală,
cazul nominativ;
d) a învăţa = subiect exprimat prin verb la mod nepersonal, infinitiv, conjugarea
întâi;
e) subiect inclus în persoana verbului (persoana a doua singular: tu);
f) subiect nedeterminat;
g) subiect nedeterminat.
2.
Câmpulung-Moldovenesc este unul dintre cele mai frumoase oraşe al Moldovei.
Aceasta este prietena mea.
Cei trei au fost premiaţi.
Frumosul din artă îmi încarcă sufletul de bucurie.
A informa pe alţii este preocuparea noastră de fiecare zi.
Binele cu bine se plăteşte.
3.
Plouă.
Lalelele, toporaşii şi narcisele sunt flori de primăvară.
4.
a) genitiv;
b) acuzativ;
c) genitiv.

Bibliografie
1. BELDESCU, G., Contribuţii la cunoaşterea numelui predicativ, Societatea de Stiinţe

Istorice şi Filologice, Bucureşti, 1957.
2. CARAGIU, MATILDA, Sintaxa gerunziului românesc, în SG, vol. II, pag. 61-89.
3. DIACONESCU, PAULA, Rolul elementului verbal în componenţa predicatului
nominal, în SG, vol II, pag. 105-120, 109-123.
4. GUŢU-ROMALO, VALERIA, Sintaxa limbii române. Probleme şi interpretări, EDP,
Bucureşti, 1973, pag. 124-145.
5. GUŢU-ROMALO, VALERIA, Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi),
Bucureşti, 1972, pag. 37.
6. HRISTEA, THEODOR, Structura sintactică a poeziei “Şi dacă”, în LR XXIV (1975),
nr. 5, pag. 475-482.
7. IONESCU, LILIANA, Valoarea construcţiilor cu subiect nedeterminat, în SCL, an
XVIII (1967), nr. 4, pag. 413-434.
8. IORDAN, IORGU şi VLADIMIR ROBU, Limba română contemporană, Bucureşti
1978, pag. 411-433, 572-601.
9. PANĂ DINDELEGAN, GABRIELA, Sintaxa limbii române. Partea I. Sintaxa grupului
verbal, CMUB, 1976, pag. 76-84 si 148-156.
10. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o culegere de
exerciţii, pag. 374 - 411 – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
11. ŞERBAN, V. Sintaxa limbii române. Curs practic, Bucureşti, 1970, pag. 91-116.

Atributul.Complementele necircumstanţiale
ATRIBUTUL. COMPLEMENTELE NECIRCUMSTANŢIALE
Cuprins
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 ...............................................28

2.2. Atributul ..........................................................................................29
2.3. Complementele necircumstanţiale ................................................36
2.4. Răspunsuri la probele de autoevaluare .........................................44
Bibliografie .............................................................................................46
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2:

• să identifice şi să analizeze corect părţile secundare ale
propoziţiei, respectiv atributul şi complementele necircumstanţiale (direct
şi indirect);
• să stabilească corect relaţia determinat / determinant pentru
ambele părţi de propoziţie studiate;
• să conştientizeze rolul atributului şi al complementului în
vederea unei comunicări exacte, coerente, logice, expresive precum şi
în identificarea, caracterizarea sau descrierea obiectelor.

Părţile secundare de propoziţie
2.2. Atributul
Atributul este partea secundară a propoziţiei care determină
Definiţie un substantiv sau un înlocuitor al acestuia şi răspunde la una din
întrebările: care?, ce fel de?, (a,al,ai,ale) cui?,cât?, câtă?, câţi?,
câte? puse cuvântului determinat.
Exemple:
De-a lungul drumului drept se-ntinde o pajişte verde.

Ce fel de pajişte? – verde;
În rezolvarea problemelor ne-au sprijinit efectiv profesorii

noştri.
A cui rezolvare? – a problemelor;
Munca de coordonare este deosebit de dificilă.
Clasificarea 2.2.1. Clasificarea atributului

atributului
După partea de vorbire prin care este exprimat, atributul este
de mai multe feluri: adjectival, substantival, pronominal, verbal,
adverbial, interjecţional.
2.2.1.1. Atributul adjectival
Atributul adjectival este atributul care se exprimă prin:
adjectiv propriu-zis (simplu, compus la orice grad de

comparaţie) sau locuţiune adjectivală:
Înota în apa rece a mării.

„Pe lespezile calde, şopârle aurii ... clipesc somnoros din
ochi.” (A. Vlahuţă)
„Orice om cu minte strânge bani albi pentru zile negre.”
(I. Agârbiceanu)
cu minte - locuţiune adjectivală (~ chibzuit);
verb la participiu (participiu acordat):
Admiram pomii înfloriţi.
verb la gerunziu (gerunziu acordat):
„ Neguri fumegânde pluteau în văzduhul adânc al văilor.”

(C. Hogaş)
numeral cu valoare adjectivală:
A ocupat locul al doilea.

„Cele dintâi raze ale soarelui se topiră în ochii celor doi
îndrăgostiţi. ” (Emil Gârleanu)
adjective pronominale:
„Pentru ca să nu fie nici o supărare, avea fiecare lumânarea
sa...” (I. Slavici)
Ne-am transferat la altă şcoală.
Fiecare atlet aleargă pe culoarul său.
Câte zile pentru mare ai rezervat în această vacanţă?
Atributul adjectival se acordă cu substantivul determinat în

gen, număr şi caz:
întunecoasa pădure / întunecoasele păduri;
a harnicului elev / a harnicilor elevi;
o carte interesantă / unei cărţi interesante.
Atributul adjectival care determină două substantive de genuri

Atenţie! diferite, realizează acordul astfel:
a) când substantivele de genuri diferite sunt nume de fiinţe,
atributul se pune la pluralul masculin:
Leii şi maimuţele agitaţi îşi aşteptau dresorii.
b) când substantivele sunt la plural, indiferent de genul lor,
atributul se acordă cu substantivul cel mai apropiat:
Munţii şi dealurile frumoase înconjoară oraşul.
2.1.1.2. Atributul substantival
Atributul substantival se exprimă prin substantive în cazul

genitiv, acuzativ sau nominativ.
Atributul substantival este de trei feluri: genitival,
prepoziţional, apoziţional.
Atribut substantival genitival
Atribut substantival genitival se exprimă printr-un

substantiv în cazul genitiv, precedat sau nu de articolul posesiv al, a,
ai, ale sau de articolul hotărât lui: un stilou al prietenului meu; stiloul
lui Andrei.
Răspunde la întrebarea al (a, ai, ale) cui?
Atributul substantival genitival stă, de obicei, după
substantivul determinat. El poate fi despărţit de acesta prin alte
atribute:
Crestele munţilor sunt înzăpezite.
Crestele înalte ale munţilor sunt înzăpezite.
Se scaldă în valurile înspumate ale mării.
Atributul genitival poate sta şi înaintea substantivului
determinat, situaţie frecvent întâlnită în operele literare:
pe al clopotelor bronz.
Articolul posesiv care precedă atributul genitival se acordă în

Observaţie gen şi număr cu substantivul determinat:
pe plaiurile însorite ale ţării.

Atribut substantival prepoziţional
Atribut substantival prepoziţional este exprimat de cele

mai multe ori printr-un substantiv la acuzativ precedat de diferite
prepoziţii – de către, spre, cu, fără, în, pentru – ori de adverbele
de comparaţie ca sau cât cu valoare de prepoziţie.
„După ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte se
trezi la rădăcina crinului.” (Emil Gârleanu)
Drumul spre gară trece printr-un sat de frontieră.
Atributul substantival prepoziţional se poate exprima şi printr-

un substantiv la genitiv precedat de o prepoziţie sau de o locuţiune
prepoziţională şi răspunde de obicei la întrebarea care?:
„Frunzişoarele din jurul florilor au un neastâmpăr ca şi
oamenii.” (I. Simionescu)
Atribut substantival apoziţional este atributul substantival
în cazul nominativ, indiferent de cazul cuvântului determinat sau în
acelaşi caz cu acesta:
Bădiţa Vasile, învăţătorul, a ieşit la pensie.

„M-am dus să-i fac o vizită doamnei Maria Popescu.”
(I. L. Caragiale)
Apoziţia este de două feluri: simplă şi dezvoltată.

Apoziţia simplă se exprimă printr-un substantiv propriu sau
comun:
„Fratele său Alexandru îl însoţea.” (Al. Odobescu)
Apoziţia dezvoltată se exprimă printr-o îmbinare de cuvinte

formată dintr-un substantiv şi unul sau mai multe atribute:
„Frigul, scriitor pe geamuri, / Cu zăpezile se joacă.”
(Duiliu Zamfirescu)
Un substantiv poate avea două sau mai multe apoziţii simple
sau dezvoltate:
Observaţie a) „Înăuntrul colibei erau o mulţime de lucruri de-ale casei:
ceuane, căuşuri, tivgi cu sare” (M. Sadoveanu)
b) „Şi cu această rânduială am rămas noi acum numai trei:
eu, Gâtlan, văru-meu Ioan, moş Bodrângă.” (I. Creangă)
În analiza sintactică a propoziţiei întreaga îmbinare de cuvinte

care formează o apoziţie dezvoltată se consideră ca un tot, ca o
unitate sintactică. Părţile din care este alcătuită sunt însă
analizabile.
2.1.1.3. Atributul pronominal
Atributul pronominal se exprimă prin pronume personale,

reflexive, posesive, demonstrative, relative, interogative, nehotărâte
şi negative în cazurile genitiv, acuzativ.
Atributul pronominal se clasifică după modelul celor
substantivale în:
atribut pronominal genitival:

Părerea tuturor este / că lucrarea lui e reuşită.
atribut pronominal prepoziţional:
Prieteni de-ai mei au cumpărat flori pentru tine.

Lupta împotriva corupţiei a devenit din ce în ce mai acută.
Lauda de sine nu miroase a bine. (Proverb)
atribut pronominal în dativ (exprimat de obicei prin dativul

posesiv):
Îşi luă cărţile de pe masă.
„Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?”

(M. Eminescu)
“În negru şi în lacrimi prietenii-mi s-arată.” (A. Macedonski)
2.1.1.4. Atributul verbal
Atributul verbal se exprimă prin:
verb la infinitiv:
Dorinţa de a cânta i-a fost îndeplinită.
verb la supin:
Tema de scris nu e aşa dificilă.
„Fântâna era adâncă / şi nu avea nici roată, nici cumpănă / ci
numai o scară de coborât până la apă. /”
(I. Creangă)
verb la gerunziu (neacordat cu substantivul determinat):
Aud ploaia ţârâind.
„Argintarul văzu cloşca cloncănind şi puii piuind”
(P. Ispirescu)
Atributul verbal exprimat printr-un verb la infinitiv sau la supin
este precedat de prepoziţia de şi, mai rar, de prepoziţia pentru.
2.1.1.5. Atributul adverbial
Atributul adverbial se exprimă prin adverbe precedate de

obicei, de prepoziţia de sau din şi prin locuţiuni adverbiale.
adverb:
Camerele de sus nu sunt mobilate.

Ziua de astăzi a fost bogată în activităţi sportive.
locuţiune adverbială:
Gardul din spate e în reparaţii.
„Din mesteacănul de-afară flori îngălbenite curg.”
(O. Goga)
„Aşa erau, Darie, nepoate, iernile de odinioară.”
(Zaharia Stancu)

2.1.1.6. Atributul interjecţional
Atributul interjecţional determină un substantiv şi se

exprimă, de obicei, prin interjecţii onomatopeice:
„...nu se auzea decât cântecul greierilor: fiiiir-fiiiir”
(I. Al. Brătescu-Voineşti )
Are o viaţă vai şi-amar.
2.2.2. Topica şi punctuaţia atributului

Topica şi
punctuaţia • Atributele aşezate lângă substantivul determinat nu se
atributului despart de acesta prin virgulă dacă ele sunt necesare pentru a
identifica sau pentru a califica obiectul denumit de regent:
„O suflare de vânt răzleaţă şi molatică se abătu fără de veste
peste întinderea înflorită din faţa mea” (C. Hogaş)
• Atributul substantival apoziţional, când apare ca o

precizare sau ca o explicaţie suplimentară, se izolează de restul
propoziţiei prin virgule.
Ion Popescu, profesorul, ne-a dat explicaţii amănunţite.
• În vorbire aceste atribute sunt izolate prin pauza care se
face între atribut şi cuvântul determinat, iar în scris se izolează prin
virgulă (virgule).
• Atributele apoziţionale care determină un substantiv
propriu sau un pronume personal sunt, de obicei, izolate:
Ioana, colega mea, a răspuns prompt invitaţiei mele.
• Două sau mai multe atribute de acelaşi fel care determină
acelaşi substantiv se despart sau nu prin virgulă, potrivit regulilor
generale de punctuaţie a părţilor de propoziţie coordonate.
2.2.3. Valoarea stilistică a atributului
Atributul adjectival exprimat printr-un adjectiv propriu-zis sau

prin participiu cu valoare adjectivală poate fi folosit cu valoare
stilistică de epitet:
„...alteori zarea, printre copacii din vârful colinei, capătă o
adâncime străvezie, limpede.” (L. Demetrius)
Atributele substantivale prepoziţionale se folosesc frecvent cu
valoare de epitet:
„Când privesc zilele de-aur a scripturilor române.”
(M. Eminescu)
Atributele substantivale prepoziţionale precedate de
adverbele de comparaţie ca sau cât au de cele mai multe ori valoare
stilistică de comparaţie:
„Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic,
Rumenind străvechii codri şi castelul singuratic.”
(M. Eminescu)

1. Se dau textele:
a) “Mulţi scriitori au scris operele lor de frunte în epoca lor de luptă şi de necazuri,
adică tocmai atunci când săvârşeau cele mai grele experienţe de viaţă.”
(Al Philippide, S, 374)
b) “Gândul că va adormi şi în noaptea aceasta cu pântecul gol şi fără scântei în

sobă dădea oropsitei făpturi frigurile unei îndârjiri dureroase.”
(G. Galaction. OA, pag.7)
Cerinţe:
a) analizaţi atributele arătând şi cuvântul determinat;
b) formulaţi câte o propoziţie în care cuvintele: viaţă, necazuri, aceasta să fie, pe
rând alt fel de atribute decât cele din text.
2. Alcătuiţi enunţuri în care să aveţi două apoziţii, respectiv, simplă şi dezvoltată.
apoziţie simplă .............................................................................................................

...........................................................................................................................................
apoziţie dezvoltată .......................................................................................................
...........................................................................................................................................

3. Alcătuiţi enunţuri în care cuvântul tremurând să fie, pe rând, atribut verbal şi

adjectival.
atribut verbal .................................................................................................................

...........................................................................................................................................
atribut adjectival ...........................................................................................................
...........................................................................................................................................
4. Arătaţi valoarea stilistică a atributelor din textul de mai jos; Daţi şi alte exemple
de atribute cu diferite valori stilistice.
“Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind”
(M. Eminescu)
Răspunsul se va redacta în spaţiul delimitat de chenar
5. Subliniaţi forma corectă:
unei fete frumoase / frumoasă;

cărţii recomandată / recomandate;
unei prietene rar întâlnite / întâlnită;
temperatură şi umiditate stabilă / stabile;
corul şi orchestra dirijată de… / dirijate de …;
puterea sau răbdarea constatată / constatate;
întâlnirile din fiecare an ale absolvenţilor / întâlnirile absolvenţilor din fiecare an;
destinul a multor capodopere / destinul multor capodopere;

Atenţie !
Revedeţi capitolul “Atributul” şi, în mod, deosebit problemele de acord.
Pentru verificare consultaţi pagina 58 .
COMPLEMENTUL
Complementul este partea secundară a propoziţiei care

Definiţie determină un verb (la mod personal sau nepersonal), un adjectiv,
un adverb sau o interjecţie cu funcţia de predicat.
Exemple de complemente care determină:
- un verb: A plecat la mare. (verb la mod personal);
„... şi încep a cărăbăni la cireşe în sân.” (I. Creangă) (verb la

mod impersonal);
- un adjectiv:
„Aşa era mama...plină de minunăţii.” (I. Creangă)
- un adverb:
„George cel Voinic sări mai iute decât gândul” (P. Ispirescu)
- o interjecţie:
„Hai în codrul cu verdeaţă

Und-izvoare plâng în vale” (M. Eminescu)
2.3. Complementele necircumstanţiale
Complementele se împart în două grupe mari:
1. Complemente necircumstanţiale, care arată obiectul

asupra căruia se exercită acţiunea sau obiectul căruia i se atribuie
ceva:
I-a dăruit un inel prietenei sale.
Clasificarea
Ce a dăruit? – un inel;
complementelor
Cui a dăruit? – prietenei.
2. Complemente circumstanţiale, care arată de obicei

împrejurările în care se petrece acţiunea exprimată de verbul
determinat:
Când nu mergea la şcoală, muncea toată ziua.
Unde mergea? – la şcoală;
Cât muncea? – toată ziua.

Complementele necircumstanţiale sunt:
complementul direct;
complementul indirect;
complementul de agent.
2.3.1. Complementul direct
Complementul direct determină un verb sau o interjecţie cu

funcţia de predicat.
El arată obiectul asupra căruia se exercită direct acţiunea
exprimată de verbul determinat şi răspunde la întrebările pe cine?,
ce?.
Regentul complementului direct poate fi:
a) un verb tranzitiv: Mi-am cumpărat o carte.

b) o locuţiune verbală:
Voi lua in consideraţie răspunsul tău.

c) o interjecţie cu valoarea unui verb tranzitiv:
Uite o floare!
Iată luna!
Cele mai multe verbe care au un complement direct exprimă

Precizări acţiuni. Mai pot avea complement direct verbele care exprimă
posesia (a avea, a poseda) şi verbul a putea:
Prietena mea are cărţi interesante.
Interjecţiile determinate de complementul direct au sens de
acţiune reală (Haţ!) sau de acţiune realizabilă, sens apropiat de al
verbului la imperativ (iacă, iată, uite, na)
Părţile de vorbire prin care se exprimă complementul direct

sunt:
a) substantiv (sau substitutul acestuia – pronume sau
numeral cu valoare de substantiv) în acuzativ cu sau fără prepoziţie:
cu prepoziţia pe: L-am văzut pe Ionuţ.

„Mihai se aşază la capul podului spre a întâmpina pe
Sinan.” (N. Bălcescu)
fără prepoziţia pe: Calul paşte iarbă.

„Codrule, bătrânule,
Mişcă-ţi tu poienile” (Şt. O. Iosif)
b) verb la infinitiv, gerunziu sau supin:
Nimeni nu îndrăznea a grăi împotriva lui.
Seara aud trosnind totul prin casă.
După ce terminăm de mâncat, mergem la plimbare.
c) numeral cardinal sau ordinal:

Pe al doilea îl cunosc.
Pe amândoi i-am consultat în timp util.
d) pronume:
cu prepoziţia pe:
Pe mine nu mă mulţumesc cuvintele tale.
fără prepoziţia pe:
Asta n-o pot crede!
Aud ceva zdrăngănind înăuntru.
De ce nu mă asculţi?
e) interjecţie:
„Într-o iarnă, crivăţul ... zicea:
- Vu, vu, vu! / Păziţi-vă,/ că vă îngheţ. ” (P. Ispirescu)
2.3.1.1. Reluarea şi anticiparea complementului direct

printr-un pronume personal neaccentuat în acuzativ
Reluarea este obligatorie când complementul direct este

exprimat printr-un substantiv articulat cu articol hotărât şi se află
înaintea regentului:
Cartea aceasta o iau cu mine.
sau printr-un substantiv propriu sau comun precedat de prepoziţia
pe, ori prin pronume personal, posesiv, nehotărât:
Pe Maria / pe ea/ pe fată/ pe aceea/ pe a mea/ pe fiecare o
cunosc de mult.
Anticiparea are loc atunci când complementul direct este

exprimat prin pronume personal accentuat în acuzativ, pronume
posesiv, demonstrativ sau nehotărât şi este aşezat după regent:
L-am cunoscut pe el/ pe al nostru/ pe acesta/ pe fiecare.
Când verbul determinat este la conjunctiv sau infinitiv,
complementul direct exprimat printr-un pronume personal
neaccentuat se intercalează între prepoziţia infinitivului sau
conjuncţia „să” şi verb:
pentru a-l lămuri; pentru a-l sfătui; pentru a-i plăti;
să-l lămureşti (pe el ); să-l sfătuieşti; să-i plăteşti (pe ei).
2.3.1.2. Topica şi punctuaţia complementului direct
Complementul direct poate sta atât după cuvântul determinat,

cât şi înaintea acestuia.
Când stă după regent, nu se desparte prin virgulă; aşezat
înaintea lui, se desparte sau nu prin virgulă după gradul legăturii lui
cu regentul.
2.3.2. Complementul indirect

Complementul indirect determină un verb, un adjectiv, un
adverb sau o interjecţie. El arată obiectul căruia i se atribuie
acţiunea, însuşirea sau caracteristica exprimată de cuvântul
determinat.

Răspunde la întrebările: cui?, de cine?, de ce?, de la cine?,
de la ce?, despre cine, despre ce?, pentru cine? pentru ce? la cine?,
la ce?, cu cine?, cu ce?, etc.
Complementului indirect poate determina:

un verb (la mod personal sau nepersonal):
I-am mulţumit pentru ajutor.
Luptând împotriva discriminării, vom avea o societate mai

bună.
o locuţiune verbală:
Gospodina i-a venit de hac lui Zdreanţă.
un adjectiv:
„Azor, foarte mulţumit de a-şi găsi stăpânul, deschise gura/ şi

gâfâi mai departe.” (Duiliu Zamfirescu)
El este bucuros de oaspeţi.
o interjecţie cu valoare verbală:
Vai de capul meu!
un adverb:
E bine de tine, dar rău de mine.
Părţile de vorbire prin care se exprimă complementul

indirect sunt:
a) substantiv, pronume sau altă parte de vorbire cu valoare
de substantiv în:
dativ:
Privirea lui dă inimii fiori.
Sătulul nu crede celui flămând.
Ne-a vorbit despre cei doi.
acuzativ, precedat de prepoziţii sau locuţiuni
prepoziţionale:
A luptat pentru pace.
Se arată blândă faţă de fetele sale.
genitiv, precedat de prepoziţii sau locuţiuni prepoziţionale
(asupra, contra, împotriva):
A luptat împotriva discriminării.
Mergea contra vântului.
b) adjectiv precedat totdeauna de prepoziţie:

„Tu din tânăr precum eşti, /
Tot mereu întinereşti.”
(M. Eminescu - „Revedere”)

c) verb la infinitiv, gerunziu, supin:
M-am hotărât a mă descurca singur.
S-a plictisit aşteptând.
„- Ivane,/ când te-ai sătura de umblat prin lume / atunci să vii.”
(Ion Creangă)
S-a săturat de stat acasă.
2.3.2.1. Reluarea şi anticiparea complementului indirect

prin pronumele personal neaccentuat în dativ
Reluarea complementului indirect are loc atunci când este

exprimat prin substantiv, pronume personal (demonstrativ sau relativ
în dativ ) sau numeral cu valoare substantivală la cazul dativ şi se
află înaintea regentului:
„Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară.”
(M. Eminescu)
Băiatului/ lui/ acestuia i-am dat o carte.
Anticiparea se impune atunci când complementul indirect

exprimat prin pronume personal (reflexiv) accentuat sau prin
pronume demonstrative se află după regent:
I-am dat o carte ei.
„- Dă-te jos,/ îi zise ea lui Şofron.” (I. Slavici)
Uneori, un verb poate avea mai multe complemente indirecte

coordonate:
„Doar holdele cu spice grele răsar din lacrimi şi din sânge”
(O. Goga)
Când complementul indirect exprimat printr-un pronume
personal sau reflexiv la dativ determină un verb la infinitiv sau la
conjunctiv, el se intercalează între prepoziţia infinitivului sau
conjuncţia să şi verb:
pentru a-mi aduce; pentru a-i aduce; sa-mi aducă; să-i aducă.
2.3.2.2. Topica şi punctuaţia complementului indirect
Ca şi complementul direct, complementul indirect poate să

stea atât după cuvântul determinat, cât şi înaintea lui.
„Domnul s-a ridicat din tron/ şi a zis către jupâni surâzând...”
(M. Sadoveanu)
Când stă imediat după cuvântul determinat nu se desparte
prin virgulă; când se află înaintea cuvântului determinat, folosirea
virgulei e în funcţie de legătura dintre acesta şi regent:
„Pentru dânsul nu există lucru/ care să nu fie bun de nimic...”
(I. Al. Brătescu-Voineşti)
De lucrul acesta, mi-am dat seama.
2.3.3. Complementul de agent

Complementul de agent determină un verb la diateza pasivă
şi arată de cine este făcută acţiunea exprimată de verbul determinat.
Răspunde la întrebarea de cine?, de către cine?.
Complementul de agent este întotdeauna autorul real al
acţiunii, subiectul logic.
Complementul de agent poate determina:

un verb la diateza pasivă:
El a fost deranjat de indiscreţia mea.
verb la diateza reflexivă cu valoare pasivă:
Plecarea în excursie s-a hotărât de întreaga clasă.
un verb la participiu cu sens pasiv:
Eforturile depuse de către conducerea şcolii n-au avut nici un
rezultat.
Scrisoarea trimisă de tine n-a ajuns.
Complementul de agent se exprimă printr-un substantiv la

cazul acuzativ precedat de prepoziţia de sau de către, printr-un
pronume prin orice parte de vorbire folosită cu valoare de substantiv:
A fost lăudat de cei apropiaţi.
A fost lăudat de-ai noştri/ de amândoi.
Prepoziţia compusă de către se foloseşte, de obicei, înaintea

Precizare complementelor exprimate prin substantive ce denumesc persoane,
instituţii sau ţări.
2.3.3.1. Topica şi punctuaţia complementului de agent
Complementul de agent nu se desparte prin virgulă de verbul

determinat. În topica normală, complementul de agent stă după
termenul regent.
În propoziţii interogative, precum şi atunci când se insistă
asupra agentului, complementul de agent precedă verbul
determinat:
De Eminescu a fost scris poemul „Scrisoarea I”? De
Eminescu a fost scris şi nu de altcineva.

1. Analizaţi sintactic şi morfologic complementele necircumstanţiale din enunţurile

de mai jos:
a) „Pe la mijlocul lanului lăsăm o stelbă de grâu nesmulsă, o lăsăm să-şi scuture
boabele sărace în câmp.” (Z. Stancu)
b) „Fata nu spuse nimănui nimic.” (M. Preda)
c) „Şi Moromete iar se apuca de legat snopi şi de făcut clăi.”

(M. Preda)
d) „Domnul Deleanu, când povestea sau când pleda, era stăpânit de un zbucium
meridional.” (I. Teodoreanu)
Pentru analiza corectă a complementelor directe şi indirecte revedeţi paginile

40 - 42.

2. Alcătuiţi enunţuri în care cuvintele Ana, al doilea, ei, acelaşi (pe, de), a scrie, să
fie, pe rând, complement direct şi indirect.
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
.............................................................................................................................
3. Construiţi câte un enunţ în care complementele directe exprimate prin pronumele

–i, -l, vă, le, să determine un verb la infinitiv şi alte enunţuri în care aceleaşi complemente
să determine un verb la conjunctiv.
Model:
Nu izbuti decât a-i întărâta mai mult.
i complement direct determină verbul a întărâta;
A dorit să-l vadă.
l complement direct determină verbul să vadă, la conjunctiv.
Răspunsul se va redacta în spaţiul delimitat de chenar
Pentru verificare consultaţi pagina 58.

1.a)
mulţi = atr. adj. exprimat prin adj. pronominal nehotărât, se acordă în
gen, număr şi caz cu subst. determinat “scriitori”, adică
masculin, plural, nominativ;
lor = atr. pronominal exprimat prin pronumele personal cu valoare
posesivă “lor”, determină substantivul “opere” (nu se acordă
cu substantivul);
de frunte = atr. adjectival exprimat prin locuţiune adjectivală (~valoroase),
determină substantivul “opere”;
de luptă, de necazuri = atr. substantivale prepoziţionale în acuzativ, exprimate prin
substantive cu prepoziţia „de” în cazul acuzativ, determină
subst. “epoca”;
cele mai grele = atr. adj. antepus, determină subst. “experienţă”, cu care se
acordă în gen, număr şi caz;
de viaţă = atr. subst. prep. în acuzativ, determină subst. “experienţă”;
aceasta = atr. adj. exprimat prin adjectiv pronominal demonstrativ de
apropiere, determină subst. “noaptea” cu care se acordă în
gen, număr şi caz;
gol = atr. adj. exprimat prin adj. propriu-zis, care se acordă în gen,
număr şi caz cu subst. determinat “pântec”;
oropsitei = atr. adj. antepus, exprimat prin adj. propriu-zis, se acordă în gen,
număr şi caz cu subst. “făptură” ;
unei îndârjiri = atr. subst. genitival exprimat prin subst. în genitiv, determină
subst. “frigurile”;
dureroase = atr. adj. exprimat prin adj. propriu-zis (epitet), determină subst.
“îndârjiri” cu care se acordă în gen, număr şi caz.
b)
Chinurile vieţii l-au determinat să plece. (atr. subst. genitival);
Influenţa necazurilor trăite a fost vizibilă în comportamentul din ultima vreme. (atr.
subst. genitival);
Faptele acestuia sunt demne de lăudat. (atr. pronominal) .
2.
Nică, ştrengarul, personajul operei “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă,
reprezintă copilul universal.
Mihail Sadoveanu, Ceahlăul prozei româneşti, a dominat prin scrierile sale anul
1904, numit “Anul lui Sadoveanu”.
3.
– atr. verbal:
Copilul tremurând aştepta lângă uşă.
- atr. adj.:
Mâinile tremurânde ale bunicii mi-au mângâiat sufletul.
4.
mândrul = epitet personificator;
de argint = epitet;
zdrumicate = epitet;

5. frumoase; recomandate; rar întâlnite; stabile; dirijate de; constatată; întâlnirile din
fiecare an ale absolvenţilor; destinul a multor capodopere.

1.
o stelbă = complement direct exprimat prin subst. comun, feminin, singular,
acuzativ, determină verbul “lăsăm”;
boabele = complement direct exprimat prin subst. comun, feminin, plural,
acuzativ, determină verbul “să scuture”;
nimănui = complement indirect exprimat prin pronume negativ, dativ, determină
verbul “nu spuse”;
nimic = complement direct exprimat prin pronume negativ, acuzativ,
determină verbul “nu spuse”;
snopi, clăi = complemente directe exprimate prin subst. comune, cazul acuzativ.
de un zbucium = complement indirect, determină verbul la participiu “stăpânit”, exprimat
prin subst. în acuzativ cu prep. “de”, neutru, singular;
2.
Am văzut-o pe Ana. (complement direct);
Am fost la teatru cu Ana. (complement indirect);
I-am oferit Anei un ghiocel. (complement indirect);
L-am întrecut pe al doilea. (complement direct);
Nu m-am înţeles cu al doilea. (complement indirect);
Ne-am întâlnit cu ei la olimpiadă. (complement indirect);
Doamna dirigintă i-a trimis în tabără pe ei. (complement direct);
Despre acelaşi ne-a vorbit astăzi. (complement indirect);
L-am văzut pe acelaşi. (complement direct );
Nu ştiam a scrie corect acest enunţ. (complement direct);
S-a săturat a scrie aceleaşi teme. (complement indirect).
3.
Pentru a vă bine dispune astăzi am cumpărat bilete la concert.
L-am vizitat pentru a-l sprijini.
M-am ridicat pentru a le ajuta.
Este greu să-l / le influenţezi în bine.
Părinţii doresc să vă aibă aproape de ei.

Bibliografie
1. AVRAM, MIOARA, Gramatica pentru toţi, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986.

2. CRAŞOVEANU, D. Atributul izolat participial în stilul publicitar, în LL, an. 1975, nr.
1, pag. 15-21.
4. IONAŞCU, AL., Cu privire la construcţia comparativă în limba română, în SCL, XI,
(1960), nr. 3, pag. 513-517.
exerciţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 412 - 451.
6. POPESCU, ŞTEFANIA, Probleme ale predării atributului şi propoziţiei atributive, în
vol. PGS, pag. 60-75.
7. RIZESCU, I., Observaţii asupra complementului indirect sau al atribuirii, în LR X
(1961), nr. 5, pag. 432-444.
8. ŞUTEU, FLORA, Atribut pronominal sau complement indirect?, în LR, an XI (1962),
nr. 3, pag. 267-276.

Complementele circumstanţiale
COMPLEMENTELE CIRCUMSTANŢIALE
Cuprins
3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 ............................................... 47

3.2. Complementul circumstanţial de loc .............................................. 48
3.3. Complementul circumstanţial de timp ............................................ 50
3.4. Complementul circumstanţial de mod ............................................ 51
3.5. Complementul circumstanţial de cauză ......................................... 54
3.6. Complementul circumstanţial de scop ........................................... 55
3.7. Complementul circumstanţial condiţional ....................................... 56
3.8. Complementul circumstanţial concesiv .......................................... 57
3.9. Complementul circumstanţial consecutiv ....................................... 58
3.10. Probă de autoevaluare Nr. 1 ......................................................... 59
3.11. Răspunsuri la probele de autoevaluare ....................................... 61
Bibliografie ............................................................................................ 62
Lucrare de verificare Nr. 1 ..................................................................... 63
• să recunoască complementele circumstanţiale şi să precizeze

circumstanţele exprimate de acestea;
• să identifice părţile de vorbire pe care le determină complementele
circumstanţiale;
• să clasifice complementele după termenul determinat în complemente ale
verbului, ale adjectivului, ale adverbului şi ale interjecţiei;
• să explice corect topica şi punctuaţia complementelor;
• să alcătuiască enunţuri folosind diferite complemente circumstanţiale
exprimate prin părţi de vorbire diferite (substantive şi substitute ale
acestora, prin adjective, prin adverbe, prin interjecţii şi prin forme verbale
nepredicative).

Clasificarea Complementele circumstanţiale arată, în general, împrejurările

complementelor în care se petrece o acţiune: locul, timpul, modul, cauza, scopul,
circumstanţiale condiţia etc.
După împrejurările pe care le arată, complementele
circumstanţiale sunt de mai multe feluri: complemente
circumstanţiale de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop,
condiţionale, concesive etc.
3.2. Complementul circumstanţial de loc
Complementul circumstanţial de loc determină un verb

sau o interjecţie cu funcţia de predicat.
El arată locul unde se petrece acţiunea, punctul de plecare,
direcţia sau limita acţiunii.
Răspunde la întrebările: unde?, de unde?, până unde?, pe
unde?, încotro? etc.
Exemple:
Îmi petrec vacanţa la munte.

Unde petrec? – la munte.
Mă plimb prin pădure.

Pe unde mă plimb? – prin pădure
Am plecat din Bucureşti în zori.

De unde am plecat? – din Bucureşti.
Mergem spre Buşteni.

Încotro mergem? – spre Buşteni.
„Hai în pădure!” (E. Barbu)

circumstanţial de loc sunt:
a) substantiv (comun sau propriu), pronume sau alte părţi
de vorbire cu valoare de substantiv, precedate de o prepoziţie sau o
locuţiune prepoziţională:
– substantiv (comun sau propriu) cu prepoziţii în acuzativ
precedat de prepoziţiile: de la, pe la, pe lângă, de sub, după,
dintre, dinspre, de peste, până la, către sau locuţiunile
prepoziţionale: dincolo de, departe de, aproape de:
„Ies din scorburi jderii şi mâţele sălbatice...”

(M. Sadoveanu)
„Mircea s-a grăbit spre Argeş” (Eusebiu Camilar)
-substantiv în genitiv precedat de prepoziţii sau locuţiuni

prepoziţionale:
El mergea înaintea prietenilor.
„Oamenii s-au adunat în jurul mesei.”
-substantiv în dativ:
Am rămas locului uimită.
- pronume cu prepoziţie sau locuţiune prepoziţională:

„...l-am privit /
până s-au aprins deasupra lui stelele.” (Z. Stancu)

El trecea zilnic pe lângă acesta.
Nu s-a aşezat lângă nimeni dintre colegii săi.
Către cine v-aţi îndreptat atenţia?
- numeral cu valoare de substantiv precedat de prepoziţie:

Am ajuns cu bine la cei trei.
b) adverb de loc cu / fără prepoziţie ori printr-o locuţiune

adverbială de loc:
Îl privea de departe.
Rămâi aici pentru o perioadă.
De jur împrejur sunt numai dealuri.
„Capra tâşti! în dreapta,/ tâşti! în stânga/” (P. Ispirescu)
c) printr-un verb la supin:
Am fost la scăldat.
1. A nu se confunda complementul circumstanţial de loc

exprimat printr-un substantiv cu prepoziţia pe cu complementul
Atenţie direct precedat de aceeaşi prepoziţie:
- complement circumstanţial de loc: Se aşeză pe scaun.
- complement direct:
„Greuceanu strânse o dată pe zmeu...” (P. Ispirescu)
Complementul direct precedat de prepoziţia pe nu răspunde
niciodată la întrebarea pe ce?
2. Unele atribute exprimate prin adverbe sau substantive
arată locul sau direcţia obiectului denumit prin substantivul
determinat: izvorul din pădure; drumul de aici.
3. Când substantivul determinat de atribut provine dintr-un
verb, atributul poate arăta punctul de plecare, direcţia sau limita
acţiunii: plecarea din oraş; sosirea la Sibiu; plecarea spre munte.
3.2.1. Topica şi punctuaţia complementului

circumstanţial de loc
Complementul circumstanţial de loc poate sta fie înaintea, fie

în urma termenului regent:
Plec în excursie. În excursie, plec.

Nu se desparte prin virgulă decât atunci când se află înaintea
elementului regent şi se insistă asupra lui.
Un verb poate avea două sau mai multe complemente
circumstanţiale de loc, coordonate sau necoordonate, aşezate după
/ înaintea cuvântului determinat:
„Ninge în arie, în sat, în câmp.” (Z. Stancu)
„Undeva, în urmă, în zare, se vedeau dealurile ondulate.”

(Z. Stancu)
3.3. Complementul circumstanţial de timp
Complementul circumstanţial de timp determină un verb şi

arată timpul când se petrece acţiunea sau durata acţiunii.
Răspunde la întrebările: când?, de când? până când?, cât
timp? de câte ori?, etc.
Exemple:
Te-am supravegheat zile întregi.

Cât timp te-am supravegheat? – zile.
După amiaza mă plimb.

Când mă plimb? – după amiaza.
Am plecat în zori.
„Cânta din zori şi până-n seară.” (D. Anghel)

De când cânta? – din zori.
Până când cânta? – până-n seară.
„Când mă deşteptai,/ soarele păşise de mult peste

meridiană.../” (C. Hogaş)

circumstanţial de timp sunt:
a) substantiv, cu sau fără prepoziţie, însoţit sau nu de
adjectiv ori de numeral:
- substantiv cu prepoziţie:
„Ca s-arăt la bătrâneţe/
Ce-am putut la tinereţe./” (Toma Alimoş)
- substantiv fără prepoziţie:
A mers aşa luni în şir.
- substantiv însoţit de numeral:
Două zile a mâncat pe săturate.
- substantiv însoţit de un adjectiv pronominal:
A tăcut toată ziua.

b) adverb cu sau fără prepoziţie sau locuţiune adverbială:
-adverb fără prepoziţie:
A fost odată un împărat...
Mâine va fi o zi grea, aşa că mă voi trezi devreme.
„De ce trebuie / să dormim ziua / şi să intrăm în Cetate la
Suceava noaptea? ” (M. Sadoveanu)
- locuţiune adverbială:
Din când în când plec la munte.
- adverb cu prepoziţie:
„Şi, Doamne, frumos era pe atunci...” (I. Creangă)
c) verb la gerunziu, la supin sau la infinitiv precedat de

prepoziţia până sau de locuţiunea prepoziţională înainte de sau
dinainte de:
- verb la gerunziu:
Venind spre tine, mi-am amintit copilăria noastră.
- verb la supin:
Păsările au năvălit pe ogor după arat.
- verb la infinitiv:
Pastila trebuie luată înainte de a mânca.
d) adjective precedate de prepoziţia de:

Te ştiam de mică.

circumstanţiale de timp coordonate sau necoordonate:
„Şi sfârşitul tău veni-va / Azi ori mâne, ori mai apoi!”
(G. Coşbuc)

circumstanţial de timp
Complementul circumstanţial de timp poate sta după

elementul regent, dar şi înaintea acestuia:
Plecăm mâine. Mâine plecăm.
Nu se desparte prin virgulă decât atunci când se află înaintea
elementului regent şi este exprimat prin verb la un mod impersonal:
Venind la ea, te-am întâlnit.
3.4. Complementul circumstanţial de mod
Complementul circumstanţial de mod arată cum se

desfăşoară acţiunea exprimată de verbul determinat sau cum se
înfăţişează însuşirea (caracteristica) exprimată de adjectivul sau
adverbul determinat.
Răspunde la întrebările: cum?, cât?, cât de?, în ce fel?, etc.

Exemple:
Fără Elena nu vor câştiga.

Cum vor câştiga? - fără Elena.
Ai lucrat destul.
Cât ai lucrat? – destul.
Timpul zboară lin ca gândul.

Cât de lin? – ca gândul.

circumstanţial de mod sunt:
a) substantive, pronume sau alte părţi de vorbire cu
valoare de substantiv, precedate de o prepoziţie sau o locuţiune
prepoziţională:
- prin substantiv:
Conform aşteptărilor a câştigat.
A acţionat în baza hotărârilor luate.
- prin pronume:
A plecat fără mine.
M-am lăsat în baza lui.
- prin numeral cu valoare de substantiv:
Grupul s-a împărţit în două.
b) adverb sau locuţiune adverbială:

La ora şase, soarele răsărise de-a binelea.
Merge târâş.
Abia vorbeşte.
Au intrat de-a valma.
c) verb la infinitiv precedat de prepoziţie sau la gerunziu:
Venea fără a se grăbi, păşind agale.
d) interjecţie:
El venea pâş-pâş.
Complementul circumstanţial de mod este de două feluri:

- complement circumstanţial de mod propriu-zis;
- complement circumstanţial de mod comparativ.
Complementul circumstanţial de mod propriu-zis arată

cum se desfăşoară o acţiune sau cum se înfăţişează o însuşire, fără
a face comparaţie cu alte acţiuni, însuşiri:
„Visul său se-nfiripează / şi se-ntinde vultureşte.”
(M. Eminescu)
„Harap-Alb se puse de strajă chiar la uşa ei, / iară ceilalţi se
înşirară tot câte unul-unul./” (I. Creangă)
Complementul circumstanţial de mod comparativ se

deosebeşte de cel propriu-zis prin ceea ce arată şi prin felul cum se
construieşte.

Arată cum se desfăşoară o acţiune sau cum se înfăţişează o
însuşire în comparaţie cu altă acţiune, însuşire:
„... părul îngrijit de dânsa era încărcat de pere galbene ca
ceara...” (I. Creangă)
Pomul este înalt cât casa.
Complementul circumstanţial de mod comparativ se

construieşte cu adverbele de comparaţie ca (şi), cât (şi), decât:
E mai pregătit decât mine.
circumstanţial de mod
Complementul circumstanţial de mod poate sta după

Fără tine nu va veni.
Nu va veni fără tine.
Se desparte prin virgulă doar atunci când trebuie evidenţiat.
Când complementul circumstanţial de mod stă înaintea
adjectivului sau a adverbului determinat, el se leagă de acesta prin
prepoziţia de:
Zboară ca vântul de lin.
3.4.2. Valoarea stilistică a complementului circumstanţial

de mod
Complementul circumstanţial de mod poate avea valoare

stilistică de:
a) epitet al verbului, calificând acţiunea exprimată de verbul
determinat:
Fluieraş de fag /
Mult zice cu drag; /

Fluieraş de os, /
Mult zice duios; /

Fluieraş de soc, /
Mult zice cu foc.” („Mioriţa”);
b) comparaţie:
„Gânditoare ca o frunte/ De poet.” (M. Eminescu)

Lacul strălucea ca oglinda.
Se înălţa mândru ca o flamură.
c) repetiţie:
Venea repede-repede-repede, deşi glasul se auzea încet, tot
mai încet.
Se repetă, de obicei, complementele circumstanţiale
exprimate prin adverbe. Repetiţia poate exprima ideea de superlativ
sau o gradare a felului cum se desfăşoară acţiunea (primul
complement din exemplu). Al doilea complement realizează

gradarea prin repetarea adverbului la alt grad de comparaţie (încet,
mai încet).
3.5. Complementul circumstanţial de cauză
Complementul circumstanţial de cauză determină un verb

sau un adjectiv şi arată cauza unei acţiuni, a unei stări sau a unei
însuşiri.
Răspunde la întrebarea: din ce cauză?.
Exemple:
El este lihnit de foame.

Din ce cauză este lihnit? – de foame.
„Din pricina dogoarei, mlaştinile sunt uscate peste tot.”

(Emil Gârleanu)
A reuşit datorită mamei sale.
A murit de bătrâneţe.
Complementul circumstanţial de cauză arată un fapt care s-a

petrecut sau se va petrece înaintea celui arătat prin cuvântul
determinat.
Ordinea în care se petrec faptele este următoarea:
1. cauza;
2. efectul.
„Numai iaca se trezeşte înaintea lui cu o babă gârbovă de
bătrâneţe. ” (I. Creangă)
Cauza este de bătrâneţe, iar efectul: gârbovă.

circumstanţial de cauză sunt:
a) substantive sau pronume precedate de prepoziţii sau
de locuţiuni prepoziţionale:
„Ochii ni se măriseră de uimire.” (Z. Stancu)
Din cauza lui s-a amânat plecarea.
b) adjective propriu-zise sau provenite din participii

precedate de prepoziţia de:
Nu mai putea de obosită.
S-a retras din concurs de fricoasă.
c) verb la gerunziu:
Plouând, şi-a luat umbrela.
Un verb sau un adjectiv poate avea două sau mai multe

complemente circumstanţiale de cauză coordonate:
„Aşa mai păţi într-o noapte;/ şi a doua zi, de ciudă şi de
mânie, se porni de pe Dealul Balaurului în jos.../” (Al. Odobescu)

circumstanţial de cauză
Complementul circumstanţial de cauză poate sta după

Din cauza ta a plecat.
A plecat din cauza ta.
Se desparte prin virgulă atunci când se află în faţa
elementului regent, fără a fi o regulă obligatorie.
3.6. Complementul circumstanţial de scop

Complementul circumstanţial de scop determină un verb
şi arată scopul acţiunii exprimate prin verbul determinat.
Răspunde la întrebarea: cu ce scop?.
Ex.:
Mama a plecat după treburi.
Cu ce scop a plecat? – după treburi.
În vederea reuşitei, munceşte foarte mult.

Munceşte pentru bani.
Se pregăteşte în vederea obţinerii permisului auto.

circumstanţial de scop sunt:
a) substantiv (sau înlocuitor al acestuia) precedat de
prepoziţie:
„Noi pentru viitor ne pregătim,” (N. Labiş)
Făcuse mare pregătire pentru ospăţul de nuntă.
Am cumpărat cartea pentru ea.
b) verb la infinitiv precedat de prepoziţiile pentru sau spre
ori la supin cu diferite prepoziţii:
Muncesc pentru a câştiga.
Tata a plecat la pescuit.
c) locuţiuni adverbiale:
De aceea am venit.
A nu se confunda complementul circumstanţial de scop cu
complementul circumstanţial de cauză.
Atenţie Aceste complemente arată o motivare a acţiunii exprimate de
verbul determinat, dar ordinea acţiunilor este diferită.
Indiferent de locul complementului circumstanţial faţă de
verbul determinat, acţiunile se petrec în ordinea următoare:
- complementul circumstanţial de cauză cuvântul
determinat;
- verbul determinat complementul circumstanţial de scop.

circumstanţial de scop
În general, complementul circumstanţial de scop stă după

elementul regent. În faţa acestuia stă doar când se vrea să fie
reliefat:
De bucurie, se zăpăcise.
Se zăpăcise de bucurie.
Se desparte prin virgulă atunci când este antepus elementului
regent, sau când este postpus dacă este anticipat printr-un corelativ.
circumstanţiale de scop coordonate:
„De ce nu voi / pentru nume, pentru glorie să scriu?/”

(M. Eminescu)
3.7. Complementul circumstanţial condiţional
Complementul circumstanţial condiţional determină un

verb sau un adjectiv şi arată condiţia de care depinde realizarea
acţiunii sau a însuşirii exprimate de verbul sau de adjectivul
determinat.
Răspunde la întrebarea: cu ce condiţie?.
Exemple:
În caz de ploaie, ia-ţi umbrela!

Cu ce condiţie ia? – în caz de ploaie.
„În locul spătarului Ghica, eu nu-ţi trăgeam palme,/ cum a

făcut el...” (Camil Petrescu)
În eventualitatea unui insucces voi încerca din nou.
Verbul determinat de complementul circumstanţial condiţional

se află la un mod sau timp care arată o acţiune nerealizată, acţiunea
urmând să se realizeze dacă se îndeplineşte condiţia exprimată prin
complement:
În caz de nevoie vă anunţ. (cu sensul voi anunţa).

circumstanţial condiţional sunt:
a) substantivele caz, condiţie, ipoteză, eventualitate,
precedate de prepoziţia în sau prin orice alt substantiv la acuzativ
precedat de locuţiunea prepoziţională în caz de:
În cazul acesta vom aştepta.
În condiţiile acestea primesc.
Complementul circumstanţial condiţional exprimat prin aceste
substantive este întotdeauna urmat de un atribut: în cazul acesta, în
ipoteza unui eşec etc.

b) substantiv sau pronume la genitiv precedat de
locuţiunea prepoziţională în locul:
În locul tău, aş fi mai atent.
c) adverbele altfel, astfel, aşa, alminteri:

Doar aşa vei câştiga.
Alminteri nu vei avea şanse prea mari.
d) verb la gerunziu: Stăruind, îl vei îndupleca.

circumstanţial condiţional
În general, complementul circumstanţial condiţional stă în faţa

elementului regent. Se desparte prin virgulă de elementul regent.
Un verb sau un adjectiv poate avea două sau mai multe
complemente circumstanţiale condiţionale coordonate:
„Dar trăind şi nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo!”

(I. Creangă)
3.8. Complementul circumstanţial concesiv
Complementul circumstanţial concesiv determină un verb

sau un adjectiv şi arată o împrejurare care ar fi putut împiedica
realizarea acţiunii exprimate de verbul sau existenţa însuşirii
exprimate de adjectivul determinat.
Răspunde la întrebarea: în ciuda cărui fapt?.
Ex.: În ciuda mâhnirii din sufletul lui, părea vesel.

Mâhnirea ar fi putut împiedica existenţa însuşirii vesel, dar n-
o împiedică, ci permite existenţa ei, îi face o concesie, permiţându-i
realizarea.
Chiar fără sprijinul ei, tot aş fi reuşit.

În pofida aparenţelor, el este un copil bun.
Contrar eforturilor făcute, tot am pierdut.
Raportul de concesie se caracterizează printr-o opoziţie

între acţiunea sau însuşirea exprimată de cuvântul determinat şi
ceea ce exprimă complementul concesiv.

circumstanţial concesiv sunt următoarele:
a) substantiv în acuzativ precedat de locuţiunea
prepoziţională cu tot (cu toată, cu toţi, cu toate):
Cu toate greutăţile drumului, a ajuns la timp.

b) locuţiunea adverbială cu toate acestea (astea):
Cu toate acestea, voi mai lucra câteva ore.
Specificul acestui complement concesiv constă în faptul că
pronumele demonstrativ acestea se referă la cele spuse mai înainte;
el rezumă propoziţia anterioară.
c) substantiv sau înlocuitorul acestuia la genitiv,

precedat de locuţiunile prepoziţionale în ciuda, în pofida, sau de
prepoziţiile împotriva, contra:
În ciuda (pofida) lor, tot voi pleca.
Împotriva hotărârii luate, voi mai aştepta.
d) verb la gerunziu singur sau precedat de adverbul chiar,

acesta având rolul de a indica sensul concesiv al gerunziului:
Lucrând (chiar lucrând) zi şi noapte, tot n-aş termina la timp.
e) verb la infinitiv precedat de prepoziţia fără:

Fără a-l privi în ochi, i-am ghicit gândurile.
Opoziţia şi concesia sunt uneori întărite şi prin adverbul

corelativ totuşi sau tot, care însoţeşte cuvântul determinat:
Cu toată osteneala, totuşi (tot) îi ajută.
Complementele concesive construite cu prepoziţiile împotriva

Atenţie şi în contra, precum şi cele exprimate prin verbe la gerunziu sau la
infinitiv pot fi confundate cu alte complemente exprimate prin
aceleaşi mijloace:
- complement indirect: A luptat împotriva asupritorilor.
- complement condiţional: Ascultând cu atenţie vei pricepe.
- complement de mod: Mă privi fără a clipi.
Pentru a evita confuzia se observă opoziţia dintre acţiunea
exprimată de cuvântul determinat şi ceea ce exprimă complementul
concesiv.
Topica şi punctuaţia complementului circumstanţial

concesiv.
Complementul circumstanţial concesiv precedă, de obicei,
elementul regent şi se desparte prin virgulă de acesta:
„Din cauza aceasta, cu toată sărăcia, Humă nu muncea la
nimeni cu ziua.” (Marin Preda)
3.9. Complementul circumstanţial consecutiv
Complementul circumstanţial consecutiv determină un

verb, o locuţiune verbală, un adverb sau un adjectiv şi arată
consecinţa unei acţiuni sau a unei însuşiri la care se referă.
Exemple:
Este deştept de minune.
Învaţă până la extenuare.

circumstanţial consecutiv sunt:
a) substantive în acuzativ precedate de prepoziţiile de,
spre, până la:
Era speriat de moarte.
b) verbe la infinitiv precedate de prepoziţiile pentru, spre,

până la:
E prea cinstit spre a crede că te-a înşelat.
c) verbe la gerunziu:
S-a pregătit atât de mult, putând să rezolve orice problemă.
d) verbe la supin: E frumoasă de nedescris.
Topica şi punctuaţia complementului circumstanţial

consecutiv
De obicei, complementul circumstanţial consecutiv stă după

elementul regent şi nu se desparte prin virgulă de acesta.
Atunci când se vrea evidenţierea lui, stă în faţa elementului
regent şi se desparte prin virgulă de acesta:
De minune, atât e de deştept.
3.10. Proba de autoevaluare Nr. 1
1. Analizaţi complementele circumstanţiale din textele de mai jos:
a) „Ajuns calfă la găitănărie, vorbea frumos şi cu patimă în mijlocul tovarăşilor săi.”

b) „Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic.”
(M. Eminescu)
c) „Umblam noaptea şi ziua stăteam ascuns.” (M. Sadoveanu)
d) „Trecând pârâul şi suind malul stâng, zărirăm turnul înalt al mănăstirii...”

(C. Hogaş)
e) „Nemaiputându-se duce la munte, Moromete, după oarecari ezitări, îi ceru bani
feciorului lui, Nicolae.” (M. Preda)
f) „Boierii, surprinşi mişeleşte pe din dos, fără arme, cădeau fără a se mai împotrivi”
(C. Negruzzi)
g) În ciuda efortului depus, copilul n-a înţeles nimic.
h) În caz de urgenţă mă vor ajuta şi părinţii.

2. Alcătuiţi enunţuri în care construcţia „la Sinaia” să fie, pe rând, atribut

substantival şi complement circumstanţial de loc.
Subliniaţi cuvântul determinat pentru fiecare parte de propoziţie.
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
3. Construiţi propoziţii în care să aveţi complemente circumstanţiale de loc, de timp,

de mod, exprimate prin adverbe şi locuţiuni adverbiale.

4. Daţi exemple de complemente circumstanţiale de scop şi de cauză exprimate

prin substantiv în acuzativ / genitiv precedate de prepoziţii / locuţiuni prepoziţionale.
Pentru verificare, consultaţi capitolul 3.11., de la pagina 80.
Proba de autoevaluare nr. 1

1.
la găitănărie = complement circumstanţial de loc, exprimat prin subst. comun
feminin, singular, cu prepoziţia „la”;
frumos = complement circumstanţial de mod (determină verbul “vorbea”),
exprimat prin adverb provenit din adj. prin schimbarea valorii
gramaticale;
cu patimă = complement circumstanţial de mod exprimat prin locuţiune
adverbială;
în mijlocul tovarăşilor = complement circumstanţial de loc exprimat prin subst. comun
plural, masculin, genitiv + locuţiunea prep. “în mijlocul”;
pe un deal = complement circumstanţial de loc exprimat prin subst. comun,
singular neutru, însoţit de articolul nehotărât “un”, acuzativ +
prep. “pe”;
noaptea, ziua = complement circumstanţial de timp, exprimat prin adv. de timp;
trecând, suind = complemente circumstanţiale de timp exprimate prin verbe la
gerunziu, conjugarea a III-a (trecând) şi a IV-a (suind);
nemaiputându = complement circumstanţial de cauză exprimat prin verb la
gerunziu, forma negativă, conjugarea a II-a;

după oarecari ezitări = construcţie temporală, izolată;
mişeleşte = complement circumstanţial de mod exprimat prin adv. de mod,
format prin derivare;
pe din dos = complement circumstanţial de loc exprimat prin locuţiune
adverbială de loc;
fără arme = complement circumstanţial de mod exprimat prin subst. cu prep.
simplă “fără”, în acuzativ, comun, plural, feminin;
fără a se împotrivi = complement circumstanţial de mod exprimat prin infinitivul reflexiv
cu prep. “fără”, conjugarea a IV-a;
în ciuda efortului = complement circumstanţial concesiv exprimat prin subst. în
genitiv, cu loc. prep. „în ciuda”;
în caz de urgenţă = complement circumstanţial condiţional exprimat prin subst.
precedat de loc. prep. „în caz de”;
2.
Plecarea la Sinaia va fi dimineaţa devreme.
- atr. subst. prep., determină subst. provenit din infinitivul lung, articulat: “plecarea”;
Plecând la Sinaia, vom schia cu multă plăcere.

- complement circumstanţial de loc, determină verbul “plecând”;
3.
– complement circumstanţial de loc:
Locuiesc aproape. (adverb);
Alerg zilnic, de jur împrejur. (locuţiune adverbială);
- complement circumstanţial de mod:
Vorbea corect. (adverb)
Păşea târâş-grăpiş. (locuţiune adverbială)
- complement circumstanţial de timp:
A venit târziu. (adverb)
Ne vizita din când în când. (locuţiune adverbială)
4.
– complement circumstanţial de scop:
Se pregăteşte pentru examen / în vederea examenului. (acuzativ / genitiv)
- complement circumstanţial de cauză:
Din pricina zăpezii, maşina a derapat. (subst. la genitiv + loc. prep. “din pricina”)
Mi-a fost rău de foame. (acuzativ).
Bibliografie

(1960), nr. 3, pag. 513-517.
exerciţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984, pag. 452-475.
4. RIZESCU, I., Observaţii asupra complementului indirect sau al atribuirii, în LR X
(1961), nr. 5, pag. 432-444.
5. ŞUTEU, FLORA, Atribut pronominal sau complement indirect?, în LR, an XI (1962),
nr. 3, pag. 267-276.

Lucrare de verificare Nr. 1
1. Analizaţi părţile principale de propoziţie din textele de mai jos: 2.80p
a) „Din coşurile înalte ale fabricilor gâlgâie rotocoale negre de fum şi se risipesc
molatic în zarea nesfârşită.”
(Al. Vlahuţă)
b) „Un om înalt, subţire şi drept s-a ridicat din umbra unei sălcii. Avea o faţă cu
trăsături fine şi ochii îi erau vii şi inteligenţi.”
(M. Sadoveanu)
c) Îşi dădea bine seama de situaţia grea în care se afla.
2. Daţi câte două exemple de propoziţii cu subiect inclus, subînţeles şi subiect
nedeterminat. 0.60p
Pentru o rezolvare corectă, revedeţi capitolul 1.4.1.Clasificarea subiectelor.
3. Daţi câte un exemplu, în propoziţie, de subiect exprimat prin substantiv provenit

din numeral, pronume, verb la participiu, adverb şi interjecţie. 0.50p
4. Construiţi trei enunţuri în care predicatul verbal să fie exprimat prin: verbe la
diferite moduri predicative, locuţiuni verbale şi interjecţii. 0.30p
5. Construiţi două enunţuri în care să aveţi predicate nominale cu nume predicative

exprimate prin adjective şi adverbe. 0.40p
Pentru o rezolvare corectă a exerciţiilor 4 şi 5, revedeţi capitolele 1.3.1.

Clasificarea predicatelor, respectiv 1.3.2. Numele predicativ.
6. Analizaţi atributele şi complementele din textele de mai jos: 2.60p
a) „De-aici porneşte marele braţ al Dunării – canalul Borcea – care trece prin faţa
oraşului Călăraşi.”
(Al. Vlahuţă)
d) „Tovarăşii de odinioară erau mai întristaţi decât în anul `76.”
(M. Sadoveanu)
e) „Deasupra capetelor obosite şi moţăinde ale celor doi mineri se auzea un bâzâit
neîntrerupt.”
(Geo Bogza)
7. Construiţi enunţuri în care să existe complemente circumstanţiale de loc, de
timp şi de mod exprimate prin: adverbe de loc, de timp şi de mod. 0.90p
8. Completaţi spaţiile libere cu complementele circumstanţiale corespunzătoare.
Arătaţi felul acestora. 0.60p
Codrii freamătă de ................................... (din ce cauză?) apelor.
Râurile au secat ............................ (unde?) .......................................(din cauza?).
Prietena mea se pregăteşte ....................................... (cum?) ............................. (în
ce scop?).
......................... (când?) am plecat în excursie.
Oficiu: 1p Total: 10p

Criterii de evaluare:
1. Analiza părţilor principale de propoziţie: 0.20p x 14 = 2.80p;

2. Alcătuirea a câte două propoziţii cu fiecare tip de subiect: 6 x 0.10 = 0.60p;
3. Pentru fiecare enunţ corect: 5 x 0.10p = 0.50p;
4. Pentru fiecare predicat corect: 0.10p x 3 = 0.30p;
5. Pentru fiecare predicat nominal: 0.20p x 2 = 0.40p;
6. Pentru recunoaşterea şi analiza fiecărei părţi secundare de propoziţie :
0.20 x 13 = 2.60 p;
7. Pentru fiecare complement : 0.30p x 3 = 0.90p;
8. Completarea corectă a spaţiilor cu cele şase complemente:
6 x 0.10p = 0.60p;
Pentru corectitudinea exprimării şi aspectul lucrării: 0.30p.

Sintaxa frazei
SINTAXA FRAZEI
Cuprins
4.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 ............................................... 65

4.2. Noţiuni introductive ........................................................................ 66
4.3. Propoziţii coordonate ..................................................................... 68
4.4. Propoziţii subordonate .................................................................... 70
4.4.1. Propoziţii subordonate necircumstanţiale ......................... 70
4.4.2. Propoziţii subordonate circumstanţiale ............................. 80
4.5. Probă de autoevaluare Nr. 2........................................................... 89
4.6. Răspunsuri la probele de autoevaluare .......................................... 91
Bibliografie ............................................................................................ 93
Lucrarea de verificare Nr. 2 .................................................................. 94
Bibliografie selectivă ........................................................................... 96

• să realizeze corespondenţa dintre sintaxa propoziţiei şi sintaxa frazei;
• să realizeze exerciţii de expansiune a părţilor de propoziţie în
subordonate corespunzătoare şi de contragere a acestora în părţi de
propoziţie;
• să construiască fraze şi să conştientizeze rolul propoziţiei principale
în frază;
• să folosească corect punctuaţia şi să justifice topica frazei (locul
propoziţiilor subordonate faţă de propoziţia regentă) în vederea
realizării unei comunicări corecte, logice, expresive.

Sintaxa frazei
4.2. Noţiuni introductive
Definiţie Fraza este o unitate sintactică de sine stătătoare, alcătuită

din îmbinarea a două sau mai multe propoziţii.
În general, numărul propoziţiilor dintr-o frază este egal cu
numărul predicatelor exprimate:
„Fiecare vietate pândeşte altă vietate, 1/ o adulmecă,2/ o
prinde,3/ o înghite.4/” (Z. Stancu)
( patru predicate, patru propoziţii)
Atenţie!
Uneori în fraze pot fi şi propoziţii cu predicatul verbal sau cu
verbul copulativ (din componenţa predicatului nominal) neexprimat:
„Evul e un cadavru 1/– Paris al lui mormânt.2/” (e al lui)
(M. Eminescu)
Clasificarea 4.2.1. Tipuri de propoziţii

propoziţiilor dintr-o
frază Propoziţiile dintr-o frază pot fi:
- principale;
- secundare (subordonate).
Propoziţiile principale sunt cele care nu depind de altă
propoziţie.
Propoziţiile secundare depind de o altă propoziţie, denumită
regentă.
Desprinse din frază, propoziţiile principale pot exprima
singure o comunicare.
Cuvântul determinat de propoziţia subordonată (cuvânt care
aparţine regentei) se numeşte regent sau termen regent.
Între propoziţia secundară şi propoziţia pe care o determină
este un raport de subordonare.
O propoziţie secundară poate avea ca regentă o propoziţie
principală sau o propoziţie secundară.
Etapele analizei sintactice a frazei:
Atenţie! 1. sublinierea predicatelor şi felul acestora;

2. sublinierea elementelor de relaţie;
3. delimitarea frazei în propoziţii;
4. felul propoziţiilor şi exprimarea raporturilor dintre ele;
5. schema frazei.
După delimitarea frazei trebuie să evidenţiem, în primul rând,

propoziţia / propoziţiile principale.
Exemple:
„Şi se făcu nuntă mândră şi frumoasă,1/ cum n-a fost alta pe
faţa pământului.2/” (M. Eminescu)
1. felul predicatelor:
se făcu = predicat verbal;
n-a fost = predicat verbal.
2. elementele de relaţie:
Sintaxa frazei
şi = conjuncţie coordonatoare copulativă;
cum = adverb relativ, cu rol de conjuncţie
subordonatoare.
3. felul propoziţiilor:
P1 = propoziţie principală, regentă pentru P2;
P2 = propoziţie secundară (atributivă) determină
cuvântul „frumoasă” din P1.
5. schema frazei: 1
2
„Vino mâine la mine1/, să mergem la plimbare2/,
Ca să-ţi fac cunoştinţă cu o privighetoare.3/”
(V. Alecsandri)
Propoziţia 1 este principală şi regenta propoziţiei 2; propoziţia
2 este secundară şi regenta propoziţiei 3; propoziţia 3 este
secundară şi are ca regentă o propoziţie subordonată:
123
O frază poate avea una sau mai multe propoziţii principale:
„Budulea cel bătrân venea acum tot a doua săptămână la
oraş 1/ şi le spunea drumeţilor 2/că are un fecior3/, care e dascăl la
doi copii de domn...4/” (I. Slavici)
Propoziţiile 1 şi 2 sunt principale, propoziţia 3 este secundară,

având ca regentă propoziţia 2, iar propoziţia 4 este tot secundară şi
are ca regentă propoziţia secundară 3.
1+ 2
4.2.2. Tipuri de fraze
Îmbinarea propoziţiilor în frază se realizează prin raportul de

coordonare (reprezentat grafic cu semnul +: 2 + 3) sau prin
raportul de subordonare (reprezentat grafic printr-o săgeată
orientată de la propoziţia subordonată la regenta sa).
Raportul de coordonare se realizează între propoziţii de
acelaşi fel:
a) numai între propoziţii principale:
Am stins lumina 1/şi am adormit repede2/, pentru că era
linişte.3/ 1 + 2
3
b) numai între propoziţii subordonate care determină acelaşi
cuvânt din propoziţia regentă:
Am început 1/ să învăţ 2/ şi să scriu.3/ 1
2 + 3
După raporturile existente între propoziţiile unei fraze, putem
Clasificarea
avea următoarele tipuri de fraze:
frazelor
frază formată numai prin coordonare:

Sintaxa frazei
„Uşa se deschise ¹/ şi drept în faţa lui Dan se ivi un om înalt,
cu fruntea mare, ²/ iar pe creştet avea un fes mic. ³/”
(M. Eminescu - „Sărmanul Dionis”)
1+2+3
frază formată numai prin subordonare:

„Totuşi Nicoară hotărâse în taina inimii lui¹/ să nu ocolească
locul ²/ unde trăise biata sa mamă, Calomfira. ³/”
(M. Sadoveanu - „Nicoară Potcoavă”)
123
frază formată prin coordonare şi prin subordonare:

„După aceea, Budulea a venit la mine ¹/ şi m-a rugat ²/ să-i
scriu lui Huţu, ³/ pentru ca să vie acasă./”
(I. Slavici - „Budulea Taichii”)
1 +2
34
4.3. Propoziţii coordonate
Realizarea Raportul de coordonare între propoziţii poate fi realizat:

raportului de
coordonare a) prin juxtapunere (alăturare):
„Nourii curg1/, raze-a lor şiruri despică2/,
Streşine vechi casele-n lună ridică.3/”
(M. Eminescu)
b) prin conjuncţii:
Vântul bătea 1/şi ploua torenţial peste sat.2/
c) prin îmbinarea juxtapunerii cu coordonarea:

A fost acasă1/, s-a odihnit 2/şi a plecat înapoi la muncă.3/
Propoziţiile coordonate pot urma una după alta sau pot fi

despărţite prin propoziţii subordonate:
“Oamenii vedeau 1/ că se joacă soarta lor,2/ dar şovăiau.3/ ”
(Camil Petrescu)
1 + 3
4.3.1. Felurile propoziţiilor coordonate
Propoziţiile coordonate pot fi:
a) copulative, când prin conţinutul lor propoziţiile sunt

prezentate ca asociate.
Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale: şi; nici; precum şi;
şi…, şi…; nici…, nici… .
“Nici le umflă vântul, 1/ nici fug sunând.2/” (M. Sadoveanu)

Sintaxa frazei
b) disjunctive, când prin conţinutul lor propoziţiile se exclud
una pe alta.
Conjuncţii: sau; ori; sau…,sau…; ori…, ori… .
“Ori te poartă cum ţi-e vorba, 1/ori vorbeşte cum ţi-e portul.2/”
(folclor)
1 2
Ai auzit /sau ţi s-a părut? /
“De-o fi senin1 / ori de va fi furtună, 2/” (M. Beniuc)
c) adversative, când prin conţinutul lor propoziţiile se opun

una alteia, fără a se exclude:
Conjuncţii specifice: dar; iar; însă; ci.
“Seca Lenca nu ne dădea lumânare, 1/ ci trebuia să ne
cumpărăm noi din banii noştri.2/”
(M. Sadoveanu)
1
Problemele erau uşor de formulat, / dar erau dificil de
rezolvat.2/
d) conclusive, când propoziţia arată o urmare, o concluzie a

acţiunii exprimate în prima propoziţie:
Conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale: deci; aşadar; prin
urmare; de aceea; în concluzie etc.
Am învăţat,1/ aşadar ştiu lecţia.2/
“O luptă-i viaţa,1/ deci te luptă2/” (George Coşbuc)
Spre deosebire de celelalte conjuncţii coordonatoare care

sunt aşezate între propoziţiile coordonate, conjuncţiile însă, deci,
aşadar apar deseori în interiorul propoziţiei coordonate:
“Ignat se apropia de patruzeci de ani, 1/ era deci cu vreo
şaptesprezece ani mai mare ca Ion…2/”
(Camil Petrescu)
Conjuncţia coordonatoare şi are uneori valoare de conjuncţie
adversativă cu sensul dar sau iar:
Tu să citeşti 1/ şi (iar) ei să asculte.2/
“Femeia auzea vorbele,/ şi (dar) nu le pricepea rostul./”
(L. Rebreanu)
4.3.2. Punctuaţia propoziţiilor coordonate
Se despart prin virgulă:

a) coordonatele juxtapuse;
b) coordonatele copulative legate prin conjuncţia nici;
c) coordonatele copulative legate prin conjuncţia şi...,şi...
sau prin locuţiunea precum şi;
d) coordonatele disjunctive legate prin sau...,sau...;
ori...,ori...;
e) coordonatele adversative şi cele conclusive, indiferent de
conjuncţiile prin care sunt legate.

Sintaxa frazei
4.4. Propoziţii subordonate
Propoziţia subordonată determină un cuvânt din propoziţia

regentă şi îndeplineşte în frază, funcţia unei părţi de propoziţie a
regentei:
“Pe malul apei se-mpletesc cărări 1/ Ce duc la moară.2/”
(George Coşbuc)
Care cărări? – ce duc la moară – funcţia de atribut;
Cine seamănă vânt 1/ culege furtună.2/ (Proverb)
Cine culege? – cine seamănă vânt – funcţia de subiect.
De obicei, propoziţiile subordonate corespund părţilor

secundare ale propoziţiei şi au denumiri corespunzătoare: atributive,
completive directe, circumstanţiale de mod etc., dar există şi
subordonate care corespund părţilor principale: subordonate
subiective sau predicative.
Clasificarea Propoziţiile subordonate se împart în două grupe mari:

propoziţiilor • subordonate necircumstanţiale: atributive, completive
subordonate directe şi indirecte, completive de agent, subiective şi
predicative;
• subordonate circumstanţiale: de loc, de timp, de mod,
etc..
4.4.1. Propoziţii subordonate necircumstanţiale
4.4.1.1. Propoziţia subiectivă
Propoziţia subiectivă este propoziţia subordonată care

îndeplineşte funcţia de subiect al altei propoziţii (regenta).
După felul de exprimare a predicatului propoziţiei regente,
subordonata subiectivă poate arăta obiectul care face acţiunea, sau
care are caracteristica exprimată de predicatul regentei ori un fapt
oarecare.
P.P SB.
Ex.: Se cunoaşte ¹/că nu te-ai informat suficient ²/
P.P. SB.
E util ¹/să citeşti cât mai mult. ²/
P.P. SB.
Cine ştie carte,¹/are patru ochi. ²/
Subiectul unei propoziţii se poate dezvolta într-o subiectivă

(procedeul se numeşte expansiune):
Frumosul îţi atrage atenţia întotdeauna.
Ce este frumos/ îţi atrage atenţia întotdeauna./

Sintaxa frazei
Subiectiva se poate restrânge devenind parte de propoziţie
(subiect):
Cine este harnic/ îşi atinge toate scopurile./
Harnicul îşi atinge toate scopurile.
Subiectiva are ca elemente regente:
a) verbele a trebui şi a fi folosite cu valoare impersonală şi

de alte verbe folosite ca impersonale (a plăcea, a conveni, a ajunge,
a rămâne) care apar uneori precedate de un pronume personal la
dativ sau la acuzativ:
Trebuie¹/ să plecăm ²/.
Era1 /să cad2/.
Îi place¹/ să călătorească2/.
Îmi place/ să călătoresc.
Ajunge/ cât ai citit/
Rămâne/ cum am stabilit./
b) verb personal:
Cine ştie carte/ are patru ochi./
c) verbe reflexive impersonale – se ştie, se crede, se

aude, se zice, se întâmplă, se cuvine, se cade, se poate, se vede,
se pare, se încearcă, se aude etc.:
Se vede ¹/că a învăţat²/.
d) verbe la diateza pasivă cu valoare impersonală - este

dat, este hotărât, este ştiut, este predestinat, e admis, e permis, i-a
fost scris, i-a fost dat, etc.:
Este ştiut¹/ că vei pleca în armată²/.
e) expresii verbale impersonale – e uşor, e greu, e firesc, e

util, e necesar, e bine, e rău, e normal, e admis, etc.:
E uşor ¹/ a scrie versuril²/ . (M. Eminescu)
Expresiile verbale impersonale au funcţie sintactică de

Atenţie predicate nominale şi verbul a fi se poate folosi la oricare mod
predicativ, iar adverbul de mod poate să primească grade de
comparaţie: ar fi bine, ar fi foarte bine, etc.
În ceea ce priveşte topica, adverbul de mod poate sta şi
înaintea verbului copulativ: normal e; rău ar fi, etc.
f) adverbe sau locuţiuni adverbiale predicative – destul,

sigur, desigur, fireşte, pesemne, bineînţeles, poate, fără îndoială, cu
siguranţă, probabil:
Desigur/ că vom ajunge înaintea lor./
Fără îndoială/ că vom cunoaşte rezultatele la timp./
Valoarea expresivă a subiectivei
Subiectivele sunt preferate pentru enunţuri sentenţioase în

maxime şi proverbe.

Sintaxa frazei
De asemenea, ele materializează situaţii cu un puternic
conţinut afectiv (dorinţă, necesitate, posibilitate, îndoială, siguranţă,
afirmaţie categorică), implicând via participare a subiectului vorbitor
la cele comunicate:
SB. SB.
Desigur¹/ că voi veni ²/dar se poate³/ să întârzii4/.
Propoziţiile subiective pot fi introduse prin:
- pronume relative: care, cine, ce, câte;
- adverbe relative: unde, când, cum:

E greu/ când nu ajungi la timp./
Se ştie/ cum a reuşit./
Se cunoaşte/ unde a fost tăiat./
- conjuncţii subordonatoare: că, să, dacă, ca...să:

S-ar crede/ că a plecat din ţară./
Nu se ştie/ dacă ne vom întâlni mâine./
Topica şi punctuaţia subiectivei
Propoziţia subiectivă stă, de obicei, după regentă, dar poate

sta şi înaintea regentei şi nu se desparte de aceasta prin virgulă.
Când subiectivele sunt reluate în regentă printr-un pronume
demonstrativ sau nehotărât cu funcţie de subiect, se despart de
regentă prin virgulă:
Cine va lua media cea mai mare/, acela va fi premiat. /
4.4.1.2. Propoziţia predicativă
Propoziţia predicativă îndeplineşte funcţia de nume

predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă.
Este singura excepţie din interiorul corespondenţei dintre
sintaxa propoziţiei şi sintaxa frazei pentru că nu corespunde, de fapt,
unui predicat, ci numelui predicativ dintr-un predicat nominal
incomplet (din regentă).
Propoziţia predicativă echivalează numele predicativ pe lângă
verbul copulativ din regentă:
P.P. PR.
Ex.: Casa e¹/ cum o ştii. ²/
cum o ştii = neschimbată – nume predicativ;
Propoziţia predicativă apare pe lângă verbele copulative

care intră în componenţa predicatelor nominale:
a deveni, a fi, a se face, a rămâne, a ieşi, a ajunge, a
însemna, a părea, a se numi.
Pe lângă verbele copulative de mai sus urmează o propoziţie
cu funcţie de nume predicativ.

Sintaxa frazei
Regenta predicativei are subiect şi este incompletă din punct
de vedere al predicatului, adică are predicat nominal incomplet,
lipsindu-i numele predicativ.
Predicativa poate fi introdusă prin:
pronume relative - care, cine, ce, câţi, cel (cei) ce, ceea
(cele) ce, sau nehotărâte - oricare, oricine, orice, etc.:
Întrebarea este¹/ cine (care) a fost mai bine pregătit ²/.
Premiul este¹/ al oricui ar învăţa bine²/.
adverbe comparative sau locuţiuni conjuncţionale

comparative - cum, ca şi cum, după cum, cât, etc.:
Lucrurile sunt¹/ cum sunt ²/.
Petrecerea este¹/ cum ţi-ai dorit-o²/.
conjuncţiile - că, să, ca…să, dacă, de:

Sarcina ta este¹/ să mă înveseleşti pe mine ²/.
Întrebarea este¹/ dacă va câştiga²/.
Pomii par¹/ că au înflorit²/.
Propoziţia predicativă poate avea două sau mai multe

regente:
A fost ¹/ este²/ şi va fi ³/cum ai dorit tu. 4/
1+2+3
4
O regentă poate avea două sau mai multe subordonate
predicative:
Convingerea noastră este ¹/ că a înţeles²/ şi că îşi va face
datoria. ³/
1
2 + 3
Unele fraze sunt alcătuite dintr-o propoziţie subiectivă, un

verb copulativ şi una sau mai multe propoziţii predicative.
În astfel de fraze, verbul copulativ îndeplineşte rolul de
propoziţie regentă atât a propoziţiei subiective, cât şi a propoziţiei
predicative:
SB. PP. PR.
Ceea ce este important ¹/ este ²/ că şi-a făcut datoria. ³/
SB. P.P. PR.
Dacă n-a venit/ înseamnă/ că nu-l interesează expunerea./
Topica şi punctuaţia predicativei
Propoziţia predicativă stă de obicei după verbul copulativ din

regentă. Ea poate fi aşezată şi înaintea regentei, dacă vorbitorul
vrea să scoată în evidenţă cele spuse prin propoziţia predicativă:
Pădurea părea ¹/ că nu mai are sfârşit.²/
Cum e acesta ¹/ e şi celălalt.²/
Propoziţia predicativă nu se desparte prin virgulă de regenta
ei.
Sintaxa frazei
4.4.1.3. Propoziţia atributivă
Propoziţia atributivă este propoziţia subordonată care

îndeplineşte funcţia de atribut al unui substantiv sau substitut de
substantiv (pronume, numeral) din regentă.
Ex.
P.P. AT.
Am cumpărat cartea ¹/pe care mi-ai recomandat-o. ²/
AT.
Noi,/ care i-am fost colegi,/l-am sfătuit sincer în alegerea
profesiei./
AT.
Cei trei/, care au fost premiaţi/, au plecat în excursie./
Propoziţia atributivă este de două feluri:

- atributivă propriu-zisă;
- apozitivă.
Atributul unei propoziţii poate fi dezvoltat într-o propoziţie
atributivă (procesul se numeşte expansiune):
Spectacolul acesta a fost superb.
Spectacolul /pe care l-am văzut /a fost superb./
Prin restrângere /contragere, o atributivă devine parte de

propoziţie – atribut:
Am citit cărţile¹/care mă interesau pentru bacalaureat.²/
(P1 – PP ; P2 – AT. )
Am citit cărţile necesare pentru bacalaureat.
Propoziţia atributivă se introduce prin:

a) pronume relative:
I-am felicitat pe elevii ¹/care au luat premii la olimpiadă. ²/
Întrebarea/ pe cine aş prefera în locul tău/ a fost
neaşteptată./
Şcoala/ în care am învăţat/ a fost renovată şi modernizată./
b) adverbe relative:
Locul¹/ unde m-am născut ²/ este mereu viu în inima mea.¹/
c) conjuncţii:
A sosit momentul ¹/să plecăm. ²/

atributive:
Am vândut casa¹/ pe care o aveam de la bunica mea²/ şi în
care am copilărit. ³/
1
2 + 3
Topica şi punctuaţia atributivei
Propoziţia atributivă poate sta după regentă sau poate fi

intercalată în propoziţia regentă:

Sintaxa frazei
Mihai Eminescu a scris poezii/ care l-au situat printre cei mai
de seamă poeţi ai noştri./
Florile toamnei¹/ care mă bucură cel mai mult ²/ sunt
crizantemele.¹/
După legătura cu termenul determinat, marcată în pronunţare
prin pauză în intonaţie, iar în scris prin punctuaţie, propoziţiile
atributive sunt:
- izolate (numite uneori şi explicative);
- neizolate (numite uneori determinative).
Atributivele izolate se despart în scris de termenul determinat
prin virgulă sau prin linie de pauză. Se poate renunţa la ele, fără să
fie afectat sensul frazei. Ele aduc, în general, o explicaţie
suplimentară şi au în rostire o intonaţie mai joasă decât a propoziţiei
regente.
Se ştie un lucru/ – că întârzie./
Nu cunosc numărul invitaţilor/, câţi anume ai chemat./
Sora mea/, care este elevă în clasa a noua, la profilul
pedagogic/, va deveni învăţătoare.
Atributivele neizolate nu se despart, prin nici un semn de

punctuaţie de regenta lor:
Plecarea / pe care am hotărât-o împreună / va avea loc mâine./
Câinele / care latră / nu muşcă./
4.4.1.4. Probă de autoevaluare Nr. 1
1. Se dau textele:
a) I-a fost scris să suporte această suferinţă.
b) „Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i vitejie

Pe cei care prin lume purtau bici de urgie
Şi mult iubea, când ţara striga: la luptă, Dane! ” (V. Alecsandri)
Contrageţi subordonatele „să suporte această suferinţă” şi „să-nfrunte cu dalba-i

vitejie pe cei” în părţi de propoziţie corespunzătoare.

Sintaxa frazei
2. Alcătuiţi fraze în care să existe propoziţii subordonate subiective, predicative,

atributive, introduse prin conjuncţiile subordonatoare că, să, cum.
3. Construiţi fraze în care să existe propoziţii subordonate subiective ale căror

regente să aibă predicatul exprimat prin verb impersonal, prin expresie verbală
impersonală şi prin adverb predicativ.

Sintaxa frazei
4. Construiţi fraze în care să existe propoziţii subordonate predicative ale căror
regente să aibă predicatul exprimat prin verbele copulative: a fi, a rămâne, a părea.
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
5. Subliniaţi din textele de mai jos propoziţiile predicative şi înlocuiţi aceste

propoziţii printr-o parte de vorbire cu funcţia de nume predicativ:
a) „Când îi omul în doi peri, să te fereşti de dânsul, c-atunci e cum îi mai rău.”
(I. Creangă)
b) „A fost odată... pe vremea când chiar şi dobitoacele ajungeau să se facă domni
şi boieri aci pe pământ.” (Al. Odobescu)
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
6. Subliniaţi predicatele şi despărţiţi frazele în propoziţii. Indicaţi prin săgeată

cuvintele din propoziţiile regente cu care se acordă pronumele relativ în gen şi număr.
a) „În aceste locuri, oriîncotro te întorci, te întâmpină singurătatea, la hotarele căreia
viaţa se pare că ... expiră. Omul împrumută aici mutismul de la arborii în mijlocul cărora
trăieşte.” (C. Hogaş)
b) „Dedesubt e prăpastia adâncă, în fundul căreia curge zglobie apa de munte
limpede şi iute.” (Geo Bogza)

Sintaxa frazei
7. Construiţi:
- două fraze cu propoziţii atributive introduse prin pronumele relativ care la genitiv,
precedat de prepoziţia deasupra şi de locuţiunea prepoziţională în jurul;
- două fraze cu propoziţii atributive în care pronumele relativ care la genitiv să fie
precedat de un substantiv ce ţine tot de propoziţia atributivă.
Pentru autocontrol, consultaţi pagina 119.
4.4.1.5. Propoziţia completivă directă
Propoziţia completivă directă este propoziţia subordonată

care determină un verb sau o interjecţie cu funcţie de predicat al
propoziţiei regente şi corespunde complementului direct.
Răspunde la aceleaşi întrebări ca şi complementul direct: ce?
pe cine?.
PP. CD.
Ex. Mama m-a rugat ¹/să vin mai devreme acasă. ²/
P.P. CD.
Iată ¹/ce mi-a spus. ²/
Propoziţia completivă directă poate fi introdusă prin:
a) conjuncţiile că, să, ca…să, , dacă, de:

Cred ¹/ că are dreptate. ²/
Doresc/ să urc pe munte./
Nu ştiu ¹/ dacă voi veni. ²/
b) pronume sau adjectiv pronominal relativ (care, cine,

ce, cât, cel / cei ce, ceea / cele ce) sau nehotărât (oricare, oricine,
orice, oricât), folosit singur sau precedat de o prepoziţie:
Alege ¹/ ce-ţi place! ²/
Spune ¹/ care te-a impresionat mai mult. ²/
Cumpără ¹/orice vrei.²/
c) adverb relativ folosit singur sau precedat de o prepoziţie:

Nu mi-ai spus ¹/ când veniţi. ²/
Nu ştiu¹ / cum te cheamă. ²/

Sintaxa frazei
completive directe:
Mi-a spus¹/ că a înţeles ²/ şi că nu mai are nevoie de alte
explicaţii. ³/
1
2 + 3
Topica şi punctuaţia completivei directe
Propoziţia completivă directă stă, de obicei, după regenta ei.

Ea poate sta însă şi înaintea regentei atunci când vorbitorul vrea să
insiste asupra ei, evidenţiind-o:
Nu ştiu ¹/ ce-şi doreşte de ziua ei. ²/
Ce-mi spui tu acum, ¹ / eu ştiam de multă vreme.²/
Propoziţiile completive directe care determină un verb la mod
nepersonal aflat înaintea predicatului regentei se intercalează în
propoziţia regentă:
În acea situaţie, văzând¹/că nu are de ales,²/a fugit pe
fereastra deschisă. ¹/
Când stă după regentă, completiva directă nu se desparte
prin virgulă de aceasta.
Când precedă regenta, completiva directă se desparte, de
obicei, prin virgulă de ea.
4.4.1.6. Propoziţia completivă indirectă
Propoziţia completivă indirectă este propoziţia subordonată

care determină un verb, un adjectiv sau o interjecţie din propoziţia
regentă şi corespunde complementului indirect. Răspunde la
aceleaşi întrebări ca şi complementul indirect: cui? de cine? de ce?
despre cine? despre ce? pentru cine? pentru ce? etc.
PP. CI.
Ex. Mă tem ¹/că va ploua. ²/
P.P. CI.
Sunt mândră ¹/că eşti fiul meu! ²/
P.P. CI.
E vai ¹/de de cine nu ştie carte. ²/
Propoziţia completivă indirectă poate fi introdusă prin:
a) conjuncţiile că, să, ca…să, , dacă, de:

Mă mir¹/ că ai venit.²/
Nu-mi dau seama ¹/ dacă sună. ²/
b) pronume sau adjectiv pronominal relativ sau nehotărât

la dativ sau la acuzativ precedat de o prepoziţie:
Povestea ¹/ cui vrea să asculte.²/
Mă ocup ¹/ cu ce-mi place mie.²/
c) adverb relativ:
Sintaxa frazei
Nu m-am gândit ¹/ când să plec.²/
Nu-mi dau seama ¹ / de unde sună. ²/

completive indirecte:
Nu se mai sătura ¹/ să privească ²/ să admire ³/ şi să laude
frumuseţea locurilor. 4 /
2 + 3 + 4
Topica şi punctuaţia completivei indirecte
Propoziţia completivă indirectă stă, de obicei, după regentă şi

în cazul acesta nu se desparte prin virgulă:
Sunt convins ¹/ că pleacă. ²/
Uneori ea poate sta şi înaintea regentei şi, în această
situaţie, se desparte prin virgulă.:
Că nu-mi eşti prieten adevărat, ¹ / mi-am dat seama.²/
4.4. 2. Propoziţii subordonate circumstanţiale
4.4.2.1. Propoziţia circumstanţială de loc
Propoziţia circumstanţială de loc este propoziţia

subordonată care arată locul unde se petrece acţiunea exprimată de
un verb din regentă şi corespunde complementului circumstanţial de
loc.
Răspunde la aceleaşi întrebări: unde? de unde? până unde?
încotro?.
Exemple:
PP. CCL.
Mă duc ¹/unde vreau. ²/
P.P. CCL.
A luat-o la sănătoasa ¹/spre cine ne aştepta. ²/
P.P. CCL.
Hai ¹/ încotro vom nimeri. ²/
Propoziţia circumstanţială de loc poate fi introdusă prin:

a) pronume relativ sau nehotărât precedat de o prepoziţie:
A trecut ¹/ în faţa cui nu credeam.²/
Mă îndrept ¹/ spre oricine mă aşteaptă.²/
b) adverb relativ (unde, încotro, dincotro, oriunde, orişiunde)

precedate sau nu de prepoziţii:
Am intrat ¹/ unde era apa mai adâncă.²/
Sintaxa frazei
Oriîncotro te uitai ¹ / vedeai numai frumuseţi. ²/

circumstanţiale de loc:
M-am întors ¹/ de unde am plecat ²/ şi unde mă aşteptau ai
mei. ³/
1
2 + 3
Topica şi punctuaţia circumstanţialei de loc
Propoziţia subordonată circumstanţială de loc stă, de obicei,

după regentă şi în cazul acesta nu se desparte prin virgulă:
M-oi duce departe ¹/ unde cerul pare că se uneşte cu
pământul. ²/
Ea poate sta şi înaintea regentei şi, în această situaţie, se
desparte prin virgulă:
Oriunde te-i duce,/ norocul să-ţi fie tovarăş de drum./
(I. Slavici)
4.4.2.2. Propoziţia circumstanţială de timp sau temporală
Propoziţia circumstanţială de timp sau temporală este

propoziţia subordonată care arată timpul în care se petrece acţiunea
exprimată de un verb din regentă şi corespunde complementului
circumstanţial de timp.
Răspunde la întrebările: când? de când? până când? cât
timp?.
PP. CCT.
Exemple: Vom pleca în vacanţă¹/ după ce luăm examene. ²/
P.P. CCT.
Ne întâlnim ¹/ când ai timp. ²/
P.P. CCT.
Pleacă la drum ¹/ cum răsare soarele. ²/
Propoziţia circumstanţială de timp poate fi introdusă

prin:
a) conjuncţii sau locuţiuni conjuncţionale (dacă, de că,
până nu, până să, până ce, înainte să, îndată ce, imediat ce, etc.):
Ne-am întors ¹/ până să înceapă filmul.²/
Mama a pregătit cina ¹/ înainte ca tu să vii.²/
b) pronume relative sau nehotărâte precedate de

prepoziţiile sau locuţiunile prepoziţionale (înaintea, înainte de, la):
A sosit la întâlnire ¹/ înaintea cui trebuia.²/
Vine ¹/ la orice oră vrea.²/
c) adverbe relative (unde, cum, oricând, orişicând):

Cum vine primăvara ¹/ îl apucă un fel de nebunie.²/;

Sintaxa frazei
De multe ori, adverbul care introduce propoziţia temporală
are în regentă un adverb corelativ
- adverbul când are corelativul atunci:
Când nu gândeşti, ¹/ atunci te trezeşti cu el. ²/
- adverbul cum are corelative variate, dar toate au sensul
îndată:
Cum se întoarce de la şcoală, ¹/ îndată se şi apucă de
lecţii. ²/
Cum ne-a văzut, ¹/ pe loc ne-a sărit în întâmpinare.²/
Cum ajunge la serviciu, ¹/ se şi apucă de lucru. ²/
Corelativele au rolul de a arăta că acţiunea din regentă s-a
petrecut imediat după cea temporală

circumstanţiale de timp:
A tot mers ¹/ până când i se tociseră tălpile pantofilor ²/ iar
gâtlejul i se uscase de sete. ³/
1
2 + 3
Topica şi punctuaţia circumstanţialei de timp
Propoziţia subordonată circumstanţială de timp aşezată după

regentă se desparte prin virgulă numai dacă în regentă se află un
complement circumstanţial:
A dat examenul vara,¹/ când căldura este insuportabilă. ²/
Propoziţia circumstanţială de timp aşezată înaintea regentei
se desparte prin virgulă:
a) când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:
Când a intrat pe poartă, ¹ / câinele a început să latre.²/
b) când propoziţia temporală are în regentă un adverb
corelativ:
Cum pune capul pe pernă, ¹/ îndată adoarme .²/
Propoziţia temporală intercalată în regentă, dacă este
aşezată înaintea predicatului regentei, se pune între virgule:
Toate prietenele ei, ¹/de când le ştiu eu,²/ au fost elegante.¹/
4.4.2.3. Propoziţia circumstanţială de mod sau modală
Propoziţia circumstanţială de mod sau modală este

propoziţia subordonată care determină un verb, o locuţiune verbală,
un adjectiv sau un adverb, arătând felul cum se desfăşoară o
acţiune sau cum este caracteristica exprimată de adjectivul sau
adverbul determinat şi corespunde complementului circumstanţial de
mod, răspunzând la aceleaşi întrebări: cum? în ce mod? cât de?.
Propoziţia circumstanţială de mod este de două feluri:
- propoziţie circumstanţială de mod propriu-zisă:
Cum îţi vei aşterne/ aşa vei dormi./ (proverb)
- propoziţie circumstanţială de mod comparativă.
„Fug/, cum fuge-o rândunică./”
(V. Alecsandri)

Sintaxa frazei
Exemplu:
P.P. CCM.
Prietena ei era bucuroasă/ ca şi cum ea ar fi fost
câştigătoarea./
Propoziţia circumstanţială de mod poate fi introdusă

prin:
a) adverbe relative (cum, precum, cât):

Învăţ pentru examen/ cât pot de mult./
„Cum măsori/ aşa ţi se va măsura./” (proverb)
„Caii aleargă/ cât le-apucă picioarele.”
(V. Alecsandri)
b) locuţiuni conjuncţionale:
Îşi văzu de drum liniştit/ ca şi când nu s-ar fi întâmplat
nimic./

circumstanţiale de mod:
„... privea mai departe, dincolo de lume,/ ca şi cum ar fi fost
deprins cu extazul pământesc/ şi aştepta să vadă altceva.../”
(D. Anghel)
Topica şi punctuaţia circumstanţialei de mod
Propoziţia subordonată circumstanţială de mod poate sta

după şi înaintea regentei şi se desparte prin virgulă când nu se
insistă asupra ei.
„Bătrânul clipi din ochi1/, ca şi când n-ar fi înţeles
întrebarea...2/” (G. Călinescu)
Circumstanţiala de mod nu se desparte prin virgulă de

regentă atunci când se insistă în mod deosebit asupra ei.
„O, eşti frumos/ cum numa-n vis
Un demon se arată .../”
(M. Eminescu)
4.4.2.4. Propoziţia circumstanţială de cauză
Propoziţia circumstanţială de cauză este propoziţia

subordonată care îndeplineşte funcţia de complement circumstanţial
de cauză arătând cauza directă sau indirectă a acţiunii din propoziţia
regentă:
- cauza directă:
P.P. P.CZ.
N-a venit/ pentru că este obosit./
- cauza indirectă:
Să nu pleci/, că mă supăr!/
Propoziţiile cauzale se împart în cauzale propriu-zise şi

cauzale argumentative.
Cauzalele propriu-zise exprimă o cauză directă şi se

introduc, de obicei, prin:
Sintaxa frazei
- conjuncţii subordonatoare: căci, că, cum, fiindcă, dacă,
întrucât, deoarece:
N-am fost la examen /căci n-am învăţat./
Cum n-a fost îndrumat la timp/, n-a absolvit studii superioare./
- pronume relative precedate de prepoziţiile din, de, pentru

sau de locuţiunile prepoziţionale din cauza, din pricina:
Din ce mergeam mai mult/ de-asta oboseam mai tare./
- locuţiuni conjuncţionale: din cauză că, de vreme ce,
pentru că, din pricină că, popular şi de bine ce cu varianta de bine
că:
De bine ce m-ai ajutat la nevoie/, vreau să te ajut şi eu./
De vreme ce n-am învăţat¹/ am luat notă mică. ²/
Cauzalele argumentative exprimă o cauză indirectă,

aceasta fiind o propoziţie interogativă retorică sau exclamativă:
Dacă nu eşti atent/, cum o să înţelegi?/
Câtă vreme nu studiezi/, cum o să reuşeşti? /
Propoziţiile cauzale au uneori corelative adverbiale în

regentă. Acestea pot fi: apoi, atunci, de aceea.

circumstanţiale de cauză:
“Doamne, …ia pe domnul Vucea, ¹/ că nu ne învaţă nimic ²/,

ne bate ³/ şi ne trimite cu coşniţa în piaţă!4 / ”
(B.Şt. Delavrancea - “Domnul Vucea”)
Topica şi punctuaţia circumstanţialei de cauză
Locul obişnuit al propoziţiei cauzale este după regentă; la

cauzalele introduse prin că şi căci, această topică este singura
posibilă.
Unele tipuri de cauzale pot apărea şi înaintea regentei –
pentru evidenţiere – Pentru că n-a studiat/ n-a reuşit.
Cauzalele introduse prin adverbul relativ cum sunt
întotdeauna antepuse.
Indiferent de locul faţă de regentă, propoziţia cauzală se
desparte sau nu de aceasta prin virgulă în funcţie de importanţa
acordată de vorbitor cauzei exprimate şi deci în funcţie de legătura
dintre cauză şi restul comunicării, precum şi în funcţie de prezenţa
unui corelativ care impune folosirea virgulei:
Mihai absentează/ pentru că a fost accidentat./
Mihai absentează pentru că fost accidentat/, nu pentru că ar fi
chiulangiu./
Pentru că a fost accidentat/, de aceea lipseşte./

Sintaxa frazei
4.4.2.5. Propoziţia circumstanţială de scop / finală
Propoziţia circumstanţială de scop sau propoziţia

circumstanţială finală este propoziţia subordonată care arată
scopul în vederea căruia se îndeplineşte acţiunea exprimată de
verbul determinat, locuţiunea verbală sau interjecţia predicativă din
propoziţia regentă. Corespunde complementului circumstanţial de
scop.
PP. CCS.
Ex.: Mă pregătesc pentru a pleca la munte.
PP. PCS
Mă pregătesc1/ ca să plec la munte2/.
PP. PCS
Hai la pădure/ să respirăm aerul curat al muntelui./
Propoziţia circumstanţială de scop poate fi introdusă

prin:
a) conjuncţii subordonatoare (să, ca să, de):
Îţi spun totul/ ca să te conving./
b) locuţiuni conjuncţionale (pentru ca să, că doar, ca nu

cumva să, ca nu care cumva să, etc.):
A învăţat ¹/ca nu cumva să piardă examenul. ² /
c) pronume şi adjective pronominale relative precedate

de prepoziţiile după, pentru:
A învăţat/ pentru ceea ce şi-a dorit tot timpul./
S-a dus/ după ce avea de cumpărat./

circumstanţiale de scop:
Alina învaţă¹/ ca să ia premiul întâi ²/ şi ca să-i mulţumească
pe părinţii ei.³/
Topica şi punctuaţia circumstanţialei de scop
Propoziţia circumstanţială de scop aşezată după regentă se

desparte de aceasta prin virgulă numai când nu se insistă asupra ei.
Dacă este aşezată înaintea regentei se desparte, de obicei,
prin virgulă.
Pentru a nu confunda propoziţia finală cu

subordonata cauzală, trebuie să aveţi în vedere următoarele:
a) acţiunea exprimată de verbele din cauzală precedă

săvârşirea acţiunii din regentă, iar acţiunea exprimată de verbele din
circumstanţiala de scop îi urmează acţiunii din regentă:
PCS
„M-a trimes tătuca să le mai port...” - (Mihail Sadoveanu)
PCZ

Sintaxa frazei
Pentru că te cunosc, te voi sprijini.
b) subordonata finală se construieşte cu moduri care

exprimă o acţiune nerealizată, dar realizabilă (conjunctivul,
imperativul):
Se antrenează¹/ pentru ca să fie cel mai bun. ²/
- propoziţia cauzală nu se construieşte niciodată cu
imperativul sau cu conjunctivul, deoarece ea arată un fapt real:
PCZ
Pentru că l-am salvat/ îmi este foarte recunoscător./
c) subordonata finală construită cu conjunctivul se introduce

prin conjuncţiile să, ca să, ca…să sau prin locuţiunea conjuncţională
pentru ca să, pentru ca…să.
Când este construită cu imperativul sau când arată un scop
realizat, subordonata finală se introduce prin conjuncţia de.
Subordonata cauzală nu se introduce niciodată prin
conjuncţia să sau prin conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale în
alcătuirea cărora intră conjuncţia să şi nici prin conjuncţia de.
4.4.2.6. Propoziţia circumstanţială condiţională
Propoziţia circumstanţială condiţională este propoziţia

subordonată care arată o condiţie de a cărei îndeplinire depinde
realizarea acţiunii sau a însuşirii exprimate de verbul / adjectivul
determinat.
Ea corespunde complementului circumstanţial condiţional.
CCŢ. PP
Ex.: Dacă n-ai veni/ m-aş mâhni profund./
C.C.Ţ. P.P.
„...să-l văd venind / Aş mai trăi o viaţă” (G. Coşbuc)
Propoziţia circumstanţială condiţională poate fi introdusă

prin:
a) conjuncţii subordonatoare (dacă, de, să):

Dacă ai carte, ai parte.
b) locuţiuni conjuncţionale (în caz că, numai dacă, numai

de, numai să):
În caz că nu pleci/, să mă anunţi la timp./
c) fără element de relaţie:
PCŢ. P.P.
Ai ceva spus/, spune acum!

circumstanţiale condiţionale:
Dacă înveţi bine¹/ şi iei premiul întâi ²/îţi cumpăr bicicletă.³/

Topica şi punctuaţia circumstanţialei condiţionale

Sintaxa frazei
Topica propoziţiei condiţionale este, în general, liberă. Cele
mai multe tipuri de condiţionale – în primul rând cele introduse prin
dacă – stau, de regulă, înaintea regentei.
De obicei, propoziţia condiţională se desparte prin virgulă
indiferent dacă este aşezată după regentă sau înaintea ei. Dacă
însă autorul ţine să arate că subordonata exprimă singura condiţie a
celor spuse în regentă, ea nu se mai desparte prin virgulă:
Vin numai dacă mă rogi.
Eu plec dacă vine el.
Eu plec, dacă aşa vrei.
Dacă ai obiecţii, atunci vorbeşte!
4.4.2.7. Propoziţia circumstanţială concesivă
Propoziţia circumstanţială concesivă este propoziţia

subordonată care arată o împrejurare care ar fi putut împiedica – dar
nu împiedică – realizarea acţiunii sau existenţa însuşirii exprimate
de verbul sau de adjectivul determinat. Ea corespunde
complementului circumstanţial concesiv.
Exemple:
Cu toată stăruinţa noastră,¹/ n-a primit propunerea. ²/
P.P. CV.
Câmpul este frumos, ¹/ deşi n-a plouat de mult. ²/
CV. P.P.
Oricum ar fi procedat, ¹/ tot nu l-aş fi iertat. ²/
După natura reală sau ipotetică a acţiunii exprimate,

propoziţiile concesive se împart în:
- concesive propriu-zise:
Deşi este bolnav/, a venit la şcoală./
- concesive ipotetice:
Chiar dacă nu vrei/, eu tot vin./
Propoziţia circumstanţială concesivă poate fi introdusă

prin:
a) conjuncţii subordonatoare (deşi, dacă, să, de):
Deşi a plouat foarte mult/, n-a existat pericolul inundaţiilor./
Deşi e bătrân şi slăbit/,tot munceşte./
De pleca şi el/, tot nu veneam./
b) locuţiuni conjuncţionale (chiar dacă, nici dacă, chiar să,

măcar că, de unde, cu toate că, fără să, etc.):
Chiar dacă aş vrea/, tot nu pot/ să rămân./
c) adverbe relative (oricum, oricât, cât):

Oricum ai fi spus/, tot nu m-ai fi convins./
d) pronume nehotărâte (oricine, orice, oricare, oricui,

oricât):
Oricine m-ar fi întrebat, ¹/ tot n-aş fi spus. ²/

Sintaxa frazei
circumstanţiale concesive:
Cu toate că sala era plină, ¹/ iar spectatorii îşi pierduseră
răbdarea, ²/ spectacolul tot nu începea.³/
Concesivele pot fi şi juxtapuse; raportul concesiv este marcat

prin intonaţie de tip imperativ sau prin modul verbului conjunctiv fără
conjuncţia „să”:
Ducă-se toţi/, eu tot nu mă duc!/
Pedepseşte-mă/, tot nu-ţi spun!/
Chiar dacă vrei/ ori nu vrei/, eu tot vin./
Topica şi punctuaţia circumstanţialei concesive

Propoziţiile circumstanţiale concesive stau, de regulă,
înaintea regentei, dar pot apărea şi după ea.
Ele se despart prin virgulă de propoziţia regentă indiferent de
poziţia pe care o au faţă de aceasta.
Fac excepţie concesivele introduse prin nici dacă la care
folosirea virgulei depinde de gradul legăturii cu regenta:
Nu plec/ nici dacă mă rogi./
4.4.2.8. Propoziţia circumstanţială consecutivă
Propoziţia circumstanţială consecutivă este propoziţia

subordonată care arată rezultatul (consecinţa) unei acţiuni sau al (a)
unei însuşiri, calităţi exprimate în regentă.
Propoziţia consecutivă este exclusiv conjuncţională.
Propoziţia circumstanţială concesivă poate fi introdusă

prin:
a) conjuncţii subordonatoare (încât, că, să, de, ca să, de

să):
Este atât de furios/, încât e în stare de orice./
b) locuţiuni conjuncţionale (încât să, astfel ca să, de parcă

să, cât să, decât să.):
Vorbea destul de tare/, încât să fie auzit/.

circumstanţiale consecutive:
„Întâmplarea asta mi-a pricinuit o bucurie aşa de mare/, încât

în fiecare zi pândeam gâştele/ şi le aşteptam să vie la uşă.../”
(M. Sadoveanu)
Topica şi punctuaţia circumstanţialei consecutive
Topica propoziţiei consecutive este fixă – ea este aşezată

întotdeauna după regentă.

Sintaxa frazei
Propoziţia consecutivă se desparte prin virgulă de regenta ei,
cu excepţia celor construite cu conjunctivul, care au corelativul
„prea”:
Era prea deştept ca să nu înţeleagă.
şi cele introduse prin „de”:
A mâncat de m-a speriat.
4.5. Probă de autoevaluare Nr. 2
1. Analizaţi frazele de mai jos:
a) „Şi fiindcă Pisicuţa ... sforăia deznădăjduit, mă dusei s-o dezleg din pripon şi s-o
aduc între întărituri.” (C. Hogaş)
b) „Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte
M-or troieni cu drag
Aduceri-aminte.” (M. Eminescu)
c) „Împăratul zâmbi, apoi îl luă de mână pe Făt-Frumos, ca şi când ar fi vrut să-i

spuie ceva în taină...”
(M. Eminescu)
Atenţie! În analiza sintactică a frazei veţi respecta următoarele etape:

- identificarea predicatelor şi felul lor;
- identificarea elementelor de relaţie;
- delimitarea textului în propoziţii;
- stabilirea felului propoziţiilor şi a relaţiilor dintre propoziţii. (Se identifică, în primul
rând, propoziţiile principale).

Sintaxa frazei
2. Construiţi trei fraze în care să aveţi propoziţii subordonate circumstanţiale

introduse prin adverbele relative unde, cum, când.
3. Alcătuiţi fraze în care conjuncţia „că” să introducă, pe rând, circumstanţială de

cauză, consecutivă, atributivă şi completivă indirectă.
4. Contrageţi propoziţiile subordonate circumstanţiale din frazele de la exerciţiul 1 în

complemente corespunzătoare.
Verificaţi-vă, consultând pagina 120.

Sintaxa frazei
1.
a) subiect I-a fost scrisă (suportarea) durerea acestei suferinţe.
b) subiect “Deci îi plăcea a înfrunta cu dalba-i vitejie
Pe cei...”
2.
- subiective:
PP PS
că – „Fireşte însă1/ că vom ajunge la timp.2/
să – „Nu! ... nu e voie1/ să scoţi capul pe fereastră, mititelule!2/ ...” (I. L. Caragiale)
cum – Se ştie1/ cum s-a întâmplat.2/
- predicative:
PP PR
că – „Adevărul e/ că bea necontenit ciocnind cu „ne-ne-ne-nea Pan-pan-ta-ta-ta-
ATR
zi”/, care n-a isprăvit nici primul pahar./” (B. St. Delavrancea)
PP PR CT
să – „Meşteşugul şarlatanului e/ să-ţi vorbească de alt lucru,/ până n-ai înţeles bine cel
dintâi./” (N. Iorga)
PP PR
cum – Problema e/ cum vom fi cazaţi./
- atributive:
PP ATR
că – Vestea1/ că am rămas în competiţia finală,2/ ne-a bucurat pe toţi.1/
PP
să – “Brusturul de munte, cu floarea galbenă şi lată cât podul palmei, mai are
PR
curajul/ să se uite, de pe creasta stâncilor înalte, în prăpăstiile negre şi fără fund…/”
(C. Hogaş)
PP ATR
cum - Noi aveam o singură preocupare:/ cum să obţinem locul întâi./
3.
Se anunţă că plouă.
E normal să aibă o reacţie ca asta.
Negreşit că se vor transfera în anul viitor.
4.
Lumea este cum şi-a închipuit-o.
Locuinţa lui a rămas cum o ştiam.
El nu părea să fi fost bolnav.

Sintaxa frazei
5.
„Când îi omul în doi peri, să te fereşti de dânsul, c-atunci e cum îi mai rău.” (~ foarte rău);
„A fost odată... pe vremea când chiar şi dobitoacele ajungeau să se facă domni şi boieri
aci pe pământ.” ( ~ domni şi boieri).
6.
„În aceste locuri,1/ oriîncotro te întorci,2/ te întâmpină singurătatea,1/ la hotarele căreia3/
viaţa4/ se pare3/ că ... expiră.4/ Omul împrumută aici mutismul de la arborii 5/ în mijlocul
cărora trăieşte.6/”
„Dedesubt e prăpastia adâncă,1/ în fundul căreia curge zglobie apa de munte limpede şi
iute.2/”
7.
Pădurea1/ deasupra căreia zboară păsărele2/ înconjoară satul natal.1/
Casa1/ în jurul căreia este o livadă de pomi fructiferi2/ este a bunicii mele.1/
PP ATR
Legenda,1/ în conţinutul căreia apare mitul creaţiei2/ se numeşte „Meşterul Manole”1/.
1.
a) Şi 1/ fiindcă Pisicuţa...sforăia deznădăjduit 2/, mă dusei1/ s-o dezleg din pripon3/ şi s-o
aduc între întărituri.4/”
sforăia = predicat verbal;
mă dusei = predicat verbal;
s- dezleg = predicat verbal;
s- aduc = predicat verbal;
şi = conjuncţie coordonatoare copulativă;
fiindcă = conjuncţie subordonatoare;
şi = conj. coord. copulativă (va lega două propoziţii de acelaşi fel);
P1 – principală;
P2 – cauzală, subordonată lui P1;
P3, P4 – circumstanţiale de scop, subordonate lui P1.
b) „Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte1/
Aduceri-aminte.2/”
n-oi fi pribeag = predicat nominal (înlocuit cu forma verbală „n-oi pribegi” îl putem
considera şi predicat verbal);
-or troieni = predicat verbal;
cum = adverb relativ cu valoare cauzală;
P1 – cauzală (în relaţie de subordonare cu P2);
P2 – principală;
c) „Împăratul zâmbi1/, apoi îl luă de mână pe Făt-Frumos2/, ca şi când ar fi vrut3/ să-i spuie
ceva în taină...4/ „
zâmbi = predicat verbal;
luă de mână = predicat verbal;
ar fi vrut = predicat verbal;
să spuie = predicat verbal;
ca şi când = locuţiune conj. subord.;
să = conj. subord.;

Sintaxa frazei
P1, P2 – principale, coordonate prin juxtapunere;
P3 – circumstanţială de mod, subordonată lui P2;
P4 – completivă directă, subordonată lui P3.
2.
PP CLoc
Ne-am întâlnit/ unde am stabilit în prealabil./
PP CMod
Totul a fost construit/ cum ne-a sfătuit arhitectul./
PP CTimp
Nu zâmbim/ când doreşti tu./
3.
- cauzală: Eu propun participarea ta la concurs/, că eşti foarte talentat./
- consecutivă: A plouat atât de tare/ că n-am putut traversa./
- atributivă: Ideea1/ că vom emigra2/ mă îngrijorează.1/
- completivă indirectă: Se bucură/ că vom locui împreună./
4.
a) Şi Pisicuţa...sforăind deznădăjduit mă dusei pentru a o dezlega din pripon şi a o aduce
între întărituri.
b) Nemaifiind pribeag
De-atunci înainte
Aduceri-aminte.
c) Împăratul zâmbi, apoi îl luă de mână pe Făt-Frumos, vrând să-i spuie ceva în taină...
Bibliografie

verbal, CMUB, 1976, pag. 76-82.
exerciţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984, pag. 482-561.
vol. PGS, pag. 60-75.

Sintaxa frazei
Lucrarea de verificare Nr. 2
I. Se dau textele:
1) „Mi-a plăcut de tine, Ilie, de-atunci, zise deodată femeia cu un glas care era atât
de înfiorat încât în clipa aceea semăna cu al unei fete îmbătate de dragoste...”
(Marin Preda)
Cerinţe:
a) analizaţi sintactic fraza; 1p
b) restrângeţi subordonata „care era atât de înfiorat” într-o parte de propoziţie
corespunzătoare. 0.20p
2) „E adevărat că i-am spus ceva grav, şi nenorocirea e că în astfel de afirmaţii e

foarte greu să mai separi ceea ce e real de ceea ce e imposibil...”
(M. Preda)
Cerinţe:
a) Analizaţi sintactic fraza; 1.40
b) Stabiliţi funcţia sintactică a cuvîntului „grav” şi apoi dezvoltaţi în subordonata
corespunzătoare. 0.60p
II. Analizaţi sintactic frazele de mai jos:
a) „Multe bunuri are omul, 1p

Dar virtutea cea mai mare
E să nu se ţie mândru
Cu virtuţile ce are.” (G. Coşbuc)
b) „Îşi dădea seama că nu e bine ceea ce face, că au să creadă oamenii că acum,

pentru că l-au ales socotitor, şi-a pierdut măsura.” (M. Preda) 1.20p
c) Contrageţi subordonatele: „să nu se ţie mândru”, „ce are”, „ceea ce face”, „pentru
că l-au ales socotitor”. 1p
III. Introduceţi în fraze subordonata „cum am vorbit” astfel încât să fie, pe rând,
subiectivă, completivă directă, circumstanţială de mod. 0.60p
IV. Realizaţi o scurtă compunere gramaticală în care să folosiţi cinci subordonate

circumstanţiale. Subliniaţi-le şi precizaţi felul lor. 1.20p
V. Dezvoltaţi părţile de propoziţie subliniate în enunţurile de mai jos în subordonate

corespunzătoare: 0.20p
Trecând pe lângă şcoala mea am simţit nevoia să-mi revăd colegii.
Drumul parcurs se încovoia ca un şarpe pe lângă stâncile care ne împrejmuiau
mersul.
În vederea unei analize sintactice corecte a frazelor date este necesar să se

revadă subcapitolele referitoare la: elementele conjuncţionale (coordonatoare,
subordonatoare), raporturile dintre propoziţii, precum şi capitolul „Predicatul”.

Sintaxa frazei
Criterii de evaluare
I.
1)a) Pentru fiecare subordonată identificată (+ felul predicatului) 0.25p;
b) Restrângerea corectă a subordonatei 0.25p;
2) a) Pentru fiecare subordonată identificată (+ felul predicatului) 0.20p;
b) Stabilirea funcţiei sintactice 0.30p;
Dezvoltarea acesteia în subordonata corespunzătoare 0.30p;
II.
a) Identificarea propoziţiei 0.25p;
b) Identificarea propoziţiei 0.20p;
c) Contragerea unei subordonate în partea de propoziţie corespunzătoare 0.25p
III. Pentru fiecare subordonată concepută corect 0.20p;

IV. Realizarea compunerii cu enunţuri clare, logice, coerente şi corecte din punct de
vedere gramatical 0.20p;
Pentru fiecare subordonată circumstanţială introdusă în text 0.20p;
V. Pentru fiecare parte de propoziţie dezvoltată în subordonata corespunzătoare 0.10p.
Se acordă 1 punct din oficiu.

Pentru aspectul lucrării se acordă 0.20p.

Sintaxa frazei
Bibliografie selectivă
1. AVRAM, MIOARA, Gramatica pentru toţi, Ed. Academiei, Bucureşti, 1986, p. 237 –
170.
2. BELDESCU, G., Contribuţii la cunoaşterea numelui predicativ, Societatea de Stiinţe
Istorice şi Filologice, Bucureşti, 1957.
3. CARAGIU, MATILDA, Sintaxa gerunziului românesc, în SG, vol. II.
4. CRAŞOVEANU, D. Atributul izolat participial în stilul publicitar, în LL, an. 1975, nr. 1.
5. DIACONESCU, PAULA, Rolul elementului verbal în componenţa predicatului
nominal, în SG, vol II.
6. Gramatica limbii române, vol. II, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005.
Bucureşti, 1973.
8. GUŢU-ROMALO, VALERIA, Corectitudine şi greşeală (Limba română de azi),
Bucureşti, 1972.
9. HRISTEA, THEODOR, Structura sintactică a poeziei “Şi dacă”, în LR XXIV (1975),
nr. 5.
10. IORDAN, IORGU şi VLADIMIR ROBU, Limba română contemporană, Bucureşti
1978.
11. IONESCU, LILIANA, Valoarea construcţiilor cu subiect nedeterminat, în SCL, an
XVIII (1967), nr. 4.
(1960), nr. 3.
verbal, CMUB, 1976.
vol. PGS.
exerciţii – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984.
16. RIZESCU, I., Observaţii asupra complementuluii indirect sau al atribuirii, în LR X
(1961), nr. 5.
17. ŞERBAN, V., Sintaxa limbii române. Curs practic, Bucureşti, 1970.
18. ŞUTEU, FLORA, Atribut pronominal sau complement indirect?, în LR, an XI
(1962), nr. 3.

LB Romana Sintaxa PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LB Romana Sintaxa PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Program universitar de formare în domeniul

Pedagogie pentru Învăţământ Primar şi Preşcolar

LIMBA ROMÂNĂ. SINTAXA

Limba Română. Sintaxa

Nici o parte a acestei lucrări

I. Unitatea de învăţare nr. 1 – Predicatul. Subiectul

II. Unitatea de învăţare Nr. 2 –

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1

III. Unitatea de învăţare Nr. 3 - COMPLEMENTELE CIRCUMSTANŢIALE

IV. Unitatea de învăţare Nr. 4 – SINTAXA FRAZEI

2 Proiectul pentru Învăţământul

4 Proiectul pentru Învăţământul

Unitatea de învăţare Nr. 1

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

• să identifice părţile principale de propoziţie (subiectul şi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5

1.2. Noţiuni introductive

Sintaxa este acea parte a gramaticii care cuprinde regulile

Unităţile sintactice sunt: propoziţia, fraza şi părţile

1.2.1. Clasificarea propoziţiilor

1. După scopul comunicării:

2. După aspectul pozitiv sau negativ al predicatului:

3. După structura / alcătuirea lor:

Părţile de vorbire îndeplinesc în propoziţie diferite funcţii:

1.2.3. Raporturile dintre părţile de propoziţie

Între părţile de propoziţie există două feluri de raporturi:

1. Raportul de subordonare sau de determinare are, de

formele cazurilor: puiul mamei; îi spune prietenei;

cuvinte cu rol de instrumente gramaticale (prepoziţia, articolul

2. Raportul de coordonare: este cel existent între părţi de

Raportul de coordonare poate fi exprimat prin:

conjuncţii coordonatoare (dar, însă, şi, nici, etc.,):

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7

Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie

Analiza propoziţiei începe cu predicatul. Subiectul se

Clasificarea 1.3. 1. Clasificarea predicatelor

1. Predicat verbal îi atribuie subiectului o acţiune sau o

• printr-un verb predicativ la un mod personal la orice

• printr-o locuţiune verbală:

• prin verbul „a fi” cu înţeles de sine stătător:

• prin adverbe predicative (când nu admit pe lângă ele un

Predicatul verbal neexprimat

Predicatul verbal poate fi exprimat sau nu. El se

- Cine a intrat? Doamna profesoară (a intrat).

Eliptice: Noi atunci – după el.

Propoziţiile cu predicat subînţeles apar de multe ori în dialog,

2. Predicat nominal arată ce este, cum este sau cine este

Verbul copulativ cel mai des folosit este verbul a fi:

1.3.2. Numele predicativ

Numele predicativ exprimă caracteristica subiectului.

Predicatul nominal poate avea nume predicativ multiplu:

A nu se confunda predicatul nominal alcătuit din verbul

Cazul numelui predicativ

nominativ - când este exprimat prin părţi de vorbire din

Locul numelui predicativ

Proiectul pentru Învăţământul Rural 11

Punctuaţia numelui predicativ

Când între verbul copulativ şi numele predicativ se intercalează

Într-o propoziţie în care apare predicatul nominal cu nume

Valoarea stilistică a numelui predicativ

Numele predicativ are valoare stilistică de epitet sau de

Predicate exprimate prin adverbe predicative

Predicatul poate fi exprimat şi prin adverbe predicative sau