Seminar IV

ETAPE CONCRETE ÎN DESFĂȘURAREA UNEI

CERCETĂRI DE TEREN

Profesor îndumator: Dr. Bunea

 În literatura de specialitate există abordări
diferite ale numărului etapelor unei cercetări: de la
evidențierea principalelor activități sub forma a trei
etape- pregătirea, desfășurarea propriu-zisă(
culegerea datelor) și finalizarea- la enumerări mai
amănunțite. I. Cauc analizează opt etape( S.
Chelcea, I. Mărginean, I. Cauc, "Cercetarea
sociologică. Metode și tehnici.", 1998)
Acestea sunt:
PREGĂTIREA 1.Stabilirea temei de cercetare
TEORETICĂ A 2.Fixarea obiectivelor cercetarii
DEMERSULUI 3. Documentarea prealabilă
4.Universul cercetării
5.Cadrul teoretic al cercetării
6.Unitățile de analiză și înregistrare
7.Elaborarea ipotezelor
8.Tipuri de cercetare
 Tema de cercetare poate fi aleasă pe baza
interesului de cunoaștere al cercetătorului. În acest
caz, el se orientează din perspectiva contribuției
potențiale la elucidarea unei anumite probleme
științifice. Pentru a-I convinge pe cei din jur de
importanța temei sale , cercetătorul trebuie să
1. STABILIREA construiască o motivație adecvată a alegerii temei.
TEMEI DE Alteori, tema este "comandată" de un
beneficiar (client) interesat să obțină informații,
CERCETARE eventual soluții pentru a rezolva o problemă din
sfera sa de activitate.
În toate ipostazele, este recomandat ca
cercetătorul să se orienteze după semnificția
socială a temei, să urmărească,să "răspundă" la o
comandă socială, să contribuie la rezolvarea
diferitelor probleme sociale. Intuitiv, problema
socială este definită ca o deficiență.
 2.FIXAREA OBIECTIVELOR CERCETĂRII

Obiective generale: Obiective particulare

❖ Evidențierea specificului unui fenomen ❖ Cunoașterea modalităților de
❖ Relizarea unei diagnoze acțiune socială într-un
domeniu sau altul
❖ Formularea de explicații privind relațiile cu
alte fenomene ❖ Descifrarea mecanismelor de
❖ Impactul influență socială
❖ Elaborarea de predicții referitoare la
evoluția fenomenului
❖ Identificarea de soluții pentru
fundamentarea unor decizii
❖ Stabilirea unei strategii de acțiune într-un
domeniu sau altul
❖ Evaluarea efectelor diferitelor acțiuni
❖ Măsurarea schimbării sociale
 Se are în vedere atât documentarea livrească (arhivele și
rapoartele anterioare) cât și una de teren, prin luare la
cunoștiință pe cale directă de fenomenele ce alcătuiesc
tema cercetătii: observații, discuții cu specialiștii, vizite în
localități, la diverse iinstituții, convorbiri cu populația.
În documenntarea sa, cercetătorul social poate apela în
fond la trei categorii de surse de informare: populația,
realitatea socială, documentele sociale.
Populația poate fi întrebată, observată sau implicată în
experimente sociale; realitatea socială, definită ca
3.DOCUMENTAREA evenimente în desfășurare, poate fi observată,
documentele sociale sunt supuse unor analize statistice
PREALALBILĂ și/sau de conținut.
Dintre cele trei categorii de surse e informare doar
populația are caracter general, posibil de utilizat în toate
situațiile.
Realitatea socială, înțeleasă aici ca exteriorizare, alcătuită
din evenimente în desfășurare, poate fi observată numai
dacă cercetătorul este prezent când se petrece un anumit
fenomen, astfel el este neviot să apeleze la reconstituiri
pe bază de mărturii ale participanților sau la documente.
Ultima sursă de informare este și mai restrictivă. Ea
rezultă din faptul că documentele sociale produse,
de regulă, cu alte scopuri decât acela de a servi
eventualilor cercetători. Apoi, referitor la anumite
evenimente se pot identifica documente, iar
referitor la altele nu.
Documentele sociale sunt surse valide de
informare în măsura în care conțin relatări despre
diferite evenimente, dar și de evaluări, opinii,
gânduri ale celor care le-au elaborat.
Utilizarea unor categorii diferite de surse de
informare faciliteazănp mai bună cunoaștere,
deoarece în acest fel se poate compara ce spun(au
spus) oamenii cu ceea ce fac.
Pornind de la faptul că oamenii pot da informații
atât pentru propria lor situație cât și pentru alte
persoane, că ei pot furnniza date despre
evenimente și acțiuni umane prezente sau trecute,
eventual să se refere la evoluțiile viitoare ale unor
fenomene și a societății omenești în ansamblul
său, apare tendința limitării cercetărilor la această
sursă de informare.
 Cercetările sociologice se referă la populație,la
colectivități și grupuri umane, în ultimă instanță la
societate ca întreg, structurată la nivel național și
internațional.
Definirea universului unei cercetări înseamnă delimitarea
populației căreia îi este specific fenomenul/fenomenele
studiat(e) la un moment dat.
Universul unei cercetări se poate poate referi la populația
globală, la segmente de populație (EX: electoratul) sau
la persoane dispersate în diverse colectivități umane (EX:
consumatorii de droguri).
4.UNIVERSUL Unele informații de la generațiile trecute sau
contemporane sunt consemnate în documente.
CERCETĂRILOR Studierea acestor documente sociale nu presupune
interacțiunea cu populația.
Specificul universului cercetării presupune evidențierea
caracteristicilor de bază ale populației, care sunt de
natură demografică, economică, socială, culturală,
politică, etc. Prin caracteristică statistică a populației se
înțelege o însușire comună a tuturor indivizilor din
colectivitatea vizitată și ale cărei valori diferă de la un
individ la altul, în funcție de determinările la care sunt
supuse.
Cunoașterea caracteristicilor popuației servește și la
eventuala elaborare a eșantioanelor.
 Cunoștiințele acumulate până în prezent în
pregătirea proiectului permit trecerea la
elaborarea cadrului teoretic al cercetării. Aceasta
constă în definirea fenomenului și dezvoltarea
unei teorii cu valoare explicativă orientată spre
cercetarea care se pregătește.
5.CADRUL Se pornește de la stadiul atins până la momentul
TEORETIC AL de referință în cercetarea temei, cu evidențiarea
elementelor de consens și a celor aflate în
CERCETĂRII dispută, a ipotezelor analizate și a rezultatelor
obținute, măsura în care acestea corespund cu
informațiile deținute despre domeniul vizat
apectelor care necesită noi clarificări. Toate
acestea îi vor servi cercetătorului să construiască
un cadru teoretic necesar pentru activitățile
ulterioare de cunoștere.
 Specificul temei, obiectivele urmărite, universul
cercetarii, precum şi natura informatiilor de care
dispunem , explicația teoretică la care s-a ajuns ne
orientează in fixarea unitatilor de analiză. Pentru
aceasta, trebuie avute in vedere si elementele
constructive ale ipotezelor . Unitățile de analiză
sunt elemente simple sau compuse ale universului
cercetării .Ele se pot referi la persoane, gospodării
familiale, diverse grupuri umane constituite după
criteriul locului de muncă (echipe, clase de elevi),
al asocierii formale ( organizatii) sau informale(
6.UNITĂȚILE DE grupuri de prieteni), al domiciliului ( vecinătate) ,
ANALIZĂ ȘI structuri administrativ-teritoriale( localități, județe
,țară) . Totodată trebuie definită relația dintre
ÎNREGISTRARE unitatea de analiză şi unitatea de inregistrare .
Aceste doua elemente pot sa coincidă , caz in care
informațiile se culeg nemijlocit pentru unitățile de
analiză . Alteori, informația primară este agregată
la nivelul unor unități de analiză mai conplexe.
Pentru studiul mobilității socie, unitatea de analiză
poate fi persoana sau generația . Subiectul analizei
se raportează la mediul familial, respectiv
antecesori, colaterali, descendenți . De asemenea,
se pot efectua grupări pe medii rezidențiale, zone,
ocupatii.
 În capitolul de metodologie s-a definit ipoteza ca
un enunțreferitor la relația dintre doua sau mai
multe fenomene. Ipoteza este deci o explicație
plauzibilă, care devine teorie dacă cercetarea o
confirmă. Ipotezele au rolul de a orienta intreaga
activitate de cercetare, in sensul că aceasta din
umra este astfel concepută incât să permită
testarea ipotezelor in vederea atingerii la explicatii
satisfăcătoare ale domeniului studiat. O bună
ipoteză se elaborează pornind de la cunoştințele
anterioare . Elaborarea necesită un efort creativ din
7.ELABORAREA partea cercetătorului. Pentru a duce cunoaşterea
mai departe ipoteza trebuie sā permită infirmarea (
IPOTEZELOR falsificabilitatea ) Karl Popper. Johan Galtung
tratează zece cerințe ale unei ipoteze :
generalitatea, complexitatea , specificitatea ,
determinarea , falsificabilitatea testabilitatea ,
predictibilitatea, comunicabilitatea,
reproductabilitatea si utilitatea . La rândul său,
Sorin Rădulescu prezintă procesul de formare a
ipotezelor ştiințifice în dependență de celelalte
componente ale cunoasterii , ocupând o poziție
mediana intre observatii si teorie. Sursele
ipotezelor pot fi: inovația teoretică , modelul,
analogia şi metafora .
 Tipul de cercetare răspunde specificului temei si obiectivelor,
dar se constituie si ca o preferință a realizatorului.
Deciziile luate acum orientează in mare parte activitățile care
vor urma, fără a fi, la rândul lor, total independente de ele, şi in
primul rând de sursele de informare disponibile la un moment
dat.
În funcție de felul cum se va proceda in continuare, are loc o
constructie sui-generis a strategiei de cercetare ,care cuprinde
metodele ,tehnicile,procedeele şi instrumentele de lucru
,precum şi modalitățile de analiză a informațiilor .

8.TIPURI DE În cercetarea standard se face trimitere deopotrivă la nivelul

teoretic si la cel empiric al cunoaşterii, se combină metode
CERCETARE diferite de culegere si de analiză a datelor de construcție
teoretică .
În procesul pregătirii proiectului de cercetare urmează să se
decidă asupra modalitaților de raportare la realitate, respectiv
dacă se realizeazăsau nu o investigare directa si cum se va
raporta intr-o situație sau alta, ce surse de informație se
utilizează . Fără cercetare empirică, este imposibilă in ultimă
instanță , cunoaşterea realității sociale. La rândul ei, această
cercetare se realizează in modalități dintre cele mai diverse.
Deciziile vor preciza cât mai multe elemente ale proiectului de
cercetare , ce va prinde contur pe măsura elaborării sale in
detaliu.
BIBLIOGRAFIE
"PROIECTAREA CERCETĂRII
SOCIOLOGICE" DE IOAN
MĂRGINEAN