Sunteți pe pagina 1din 3

Nistor Cosmin

Pipp, Anul I, Grupa 3

Nevoia de educație la vârstele foarte mici


-o prioritate în raport cu activitățile de îngrijire a copilului-

Educația se realizează sub diferite forme încă din primii ani de viață, deoarece copiii se nasc
programați cu deprinderea de a asimila informații cu mare cu mare ușurință. Prin urmare noi trebuie
să avem grijă ce fel de informații vor reține, deoarece copiii de la naştere şi până când cresc, sunt
persoane care au o dezvoltare afectivă şi o receptivitate specială faţă de diferitele categorii de stimuli,
aspect ce poate fi influenţat de informaţiile care le primeşte copilul din mediu, precum şi de calitatea
procesării acestora. Se impune astfel organizarea de către educatori a unor intervenţii cu caracter
formativ pentru a valorifica această receptivitate a informațiilor.
Educația timpurie reprezintă fundamentele unei dezvoltări fizice și psihice sănătoase, ale
dezvoltării sociale, spirituale și culturale complexe. Ce învață copiii în primii ani de viață reprezintă
mai mult de jumătate din informația ce o vor învăța pe parcursul întregii vieți.
Aceasta se referă, strict la momentele de învățare ale copilului cu vârsta până la 3 ani, în
conceptul românesc, dar în sens mai larg, înseamnă dezvoltarea timpurie a copilului, ce presupune
învățare, îngrijire si protecție.
Copiii crescuţi într-un mediu stimulativ au o dezvoltare intelectuală accelerată în comparaţie cu
cei crescuţi într-un mediu restrictiv.
Educația în perioada 0-3 ani se realizează ca educație informată (în familie), ca educație formală
(în creșe, grădinițe) și sub forma educației nonformale (în cluburi sportive, biblioteci, muzee ș.a.).
Una dintre cele mai bune modalități de realizare a educației conform relatării din cartea Liber să
înveți de Peter Gray este jocul, mai explicid jocul liber în cadrul căruia copilul se joacă cu alți copiii
fără intervenția adulților.

Educația timpurie oferă șanse egale de creștere, dezvoltare, îngrijire, educație, fără discriminare
pentru copiii care provin din familii instabile, în care unul din părinți lipsește sau are probleme cu
sănătatea, ori posibilitățile financiare sunt scăzute.
Principiile cele mai importante ale educației timpurii sunt:
 Fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuințele, particularitățile sale specifice;
 Educația trebuie să țină cont de particularitățile individuale ale fiecărui copil;
 Educația timpurie se referă la fiecare copil în parte, și nu la educația "copiilor"

-1-
Nistor Cosmin
Pipp, Anul I, Grupa 3

Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice și psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale,


spirituale și cututae complexe. Ceea ce învață copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate
decât vor învața tot restul vieții.
Ca indice de reper al sfârșitului educației timpurii putem lua: dezvoltarea capacităţii de a
interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, atitudini și conduite
noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de
învăţare și descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive (conform „Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani“ aprobat prin
OM nr. 5233/1.09.2008).

-2-
Nistor Cosmin
Pipp, Anul I, Grupa 3

Bibliografie

Gray,Peter, „Liber să înveți”, București, Editura Herald, , 2013


Stan,Liliana, „Pedagogia preșcolarității și școlarității mici”, Iași, Editura POLIROM, 2014
Curriculum pentru Învăţământul Preşcolar 3-6/7 ani“ aprobat prin OM nr. 5233/1.09.2008).
http://www.scritub.com/gradinita/EDUCATIA-TIMPURIE-DEZVOLTAREA-83587.php

http://www.creeaza.com/didactica/gradinita/EDUCATIA-TIMPURIE-INTRE-NECESI211.php

http://proiecte.pmu.ro/c/document_library/get_file?p_l_id=16980&folderId=21042&name=DLFE-
2001.pdf

-3-

S-ar putea să vă placă și