Boli şi dăunători

Alternarioza solanaceelor
Alternaria solani

Boala poate să apară la tomate, în toate fazele de vegetaţie, pe frunze, tulpini şi

fructe, cu un grad de atac de până la 48-50%, cu precădere în culturile unde nu
s-au efectuat tratamente de combatere a manei. În condiţiile din ultimii ani boala
înregistrează o agresivitate ridicată şi apariţie devreme în cultură.

Simptome

La baza răsadurilor pot să apară pete brune, tulpiniţa cuprinsă de jur împrejur se
ofileşte, iar planta moare. Pe frunze apar pete caracteristice, brune, apoi cenuşii,
prevăzute cu zonalităţi concentrice (dungi de culoare mai închisă) şi pulbere
negricioasă. Frunzele se deformează, se ofilesc şi se usucă, începând cu cele
de la baza plantei.

Pe tulpini, peţiol şi peduncul apar pete ovale, bine conturate şi uşor adâncite.
Atacul pe fructe se manifestă fie sub forma unor pete rotunde, puţin adâncite, cu
zonalităţi şi pulbere neagră pe suprafaţă, fie sub forma unor fâşii care urmăresc
crăpăturile, apărute mai ales în zona apropiată pedunculului. Atacul poate începe
şi de la vârful fructului.

Condiţii de infestare

Intervalul de temperatură de la care începe atacul este larg, pornind de la 2-3° C

şi oprindu-se la 35-37° C, cu temperatura optimă de dezvoltare de aproximativ
28° C. La trei zile după producerea infecţiei, în condiţii de mediu favorabile bolii,
pot apărea primele simptome.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*
** ** ** **

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

**efect secundar

114
 Făinarea ardeiului şi tomatelor
Leveilulla taurica

Boala apare în sere, solarii şi în câmp. La făinarea endofită (Leveillula taurica), în

general atacul nu depăşeşte 10%. Mai frecventă, în ultimii ani, a fost făinarea
epifită (Erysiphe spp.).

Simptome

Făinarea endofită se manifestă prin pete galben-aurii, cu contur poligonal, vizibile

pe faţa superioară a frunzei şi cu un puf alb pe faţa inferioară. Petele se extind şi
se unesc, determinând căderea frunzelor.

Făinarea epifită apare ca un puf alb, răspândit pe toate organele verzi, dar mai
ales pe faţa superioară a frunzelor. Frunzele atacate se deformează, se
îngălbenesc şi se necrozează lent.

Condiţii de infecţie

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi peste 26° C. Irigarea

prin aspersie stânjeneşte evoluţia bolii, aceasta fiind mai frecventă în serele şi
solariile cu udare la sol.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

115
Făinarea cucurbitaceelor
Sphaerotheca fuliginea

Este o boală omniprezentă în culturile de castraveţi, pepeni (Erysiphe

cicoracearum), dovleci şi alte cucurbitacee din câmp, sere şi solarii, ducând la
pierderi de recoltă cantitative, dar mai ales calitative.

Simptome

Boala atacă toate organele aeriene ale plantelor: frunze, flori, vreji şi fructe.
Pe frunze apar pete albe, mari, pâsloase, care devin pulverulente (făinoase),
odată cu formarea fructificaţiilor ciupercii.

Frunzele, acoperite în întregime de ciupercă, se brunifică şi se usucă, atârnând

pe plante. Ca urmare, fructele rămân mici, zbârcite, lipsite de suculenţă şi aromă.

Condiţii de infecţie

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi peste 26° C.

Spre deosebire de mană şi bacterioză, atacul de făinare este frânat de prezenţa
picăturilor de apă pe organele plantei.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

116
 Mana cepei
Peronospora destructor

Este boala cea mai importantă a cepei, pierderile de recoltă putând depăşi 60%,
în anii cu precipitaţii abundente. În solele netratate atacul ajunge la 50-100% la
plante şi 15% la bulbi.

Simptome

Atacul apare la frunze, tijele florale şi bulbi, fiind atacate atât culturile de arpagic,
culturile destinate producerii de bulbi, cât şi culturile semincere. Pe frunze apar
pete alungite, gălbui, pe care se formează un puf cenuşiu-violaceu. Ţesuturile
invadate de ciupercă se înmoaie, frunza se usucă sau se aşterne pe sol şi
putrezeşte.

Ca urmare, bulbii nu se mai dezvoltă, rămân mici şi au consistenţă slabă, se

înmoaie şi putrezesc pe durata păstrării.

Condiţii de infecţie

Condiţiile optime pentru infecţie sunt: umiditatea mare (timp de aproximativ 10

ore) şi temperatura peste 10° C. Pe vreme caldă (30° C) şi uscată, boala îşi
opreşte dezvoltarea, leziunile se usucă şi fructificaţiile ciupercii pier, însă riscul de
infecţie rămâne.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

117
 Mana cucurbitaceelor
Pseudoperonospora cubensis

În ultima perioadă, boala a produs pierderi foarte mari în diferite zone ale ţării,
ajungându-se frecvent la compromiterea culturilor. Odată instalată, boala este
foarte greu de oprit (aproape imposibil). Planta este mai sensibilă în perioada de
creşteri intense până când atinge dimensiunea de 1,5 m.

Simptome

Pe frunze apar pete numeroase de culoare verde-gălbuie, care devin galbene şi

în final brun-deschise. Mai frecvent, petele au formă poligonală, fiind limitate de
nervuri. Pe faţa inferioară a frunzei apare un puf cenuşiu-violaceu, acesta fiind
fructificaţia ciupercii.

În urma atacului, frunzele se usucă şi cad. În condiţii favorabile atacului, se

produc infecţii puternice la tecile frunzelor, fapt ce atrage după sine căderea în
masă a frunzelor.
Florile şi fructele tinere care au fost infectate cad sau se usucă. Vrejii infectaţi
prezintă pete brune şi se usucă, caz în care atacul duce la compromiterea
culturii.

Condiţii de infecţie

Infecţia este favorizată de prezenţa picăturilor de apă pe frunze, nebulozitate

prelungită şi temperatura de 16-22° C.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

118
 Mana tomatelor
Phytophthora infestans

Este una dintre cele mai grave boli ale tomatelor, prezentă în toate tipurile de
cultură (sere, solarii şi culturi de câmp). Pierderile de recoltă sunt deosebit de
ridicate, procentul de fructe atacate situându-se între 1-15%, în culturile tratate,
şi ajungând la 30-60%, în cele netratate.

Simptome

Sunt atacate toate organele aeriene. Pe frunze apar pete mari, de culoare verde-
cenuşie, cu puf albicios pe faţa inferioară a frunzei. Ţesuturile atacate se brunifică
şi se usucă. La inflorescenţe, infecţia apare pe părţile verzi (pedunculi şi sepale),
ducând la brunificarea şi căderea florilor.

Atacul pe fructe este, de asemenea, frecvent şi grav. Se manifestă de la legarea

fructului şi până la coacere. De obicei, în jurul pedunculului apar pete mari de
culoare verde-gălbuie, care apoi devin brun-cenuşii. Suprafaţa petei este
denivelată, tare şi uscată (prezintă „brazde” concentrice). Petele se extind,
brunificarea cuprinde pulpa fructului, infecţia putând ajunge până la seminţe,
care, de asemenea, se brunifică. O bună parte din fructele atacate se desprind şi
cad.
Condiţii de infecţie

Condiţiile favorizante pentru infecţie sunt: temperatura de 15-18° C şi prezenţa

picăturilor de apă pe frunze.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

119
Virusul petelor de bronz
Virusul ofilirii pătate a tomatelor (TSWV)

Produce pagube importante atât în spaţiile protejate, cât şi în câmp. TSWV

infectează peste 900 de specii de plante cultivate şi din flora spontană şi este
exclusiv transmis de tripşi, cu precădere de cel californian (Frankliniella
occidentalis).

Simptome

Primele simptome apar prin colorarea în roşu-brun a vârfurilor de creştere,

urmată de apariţia unor pete cu marginea difuză, de culoarea bronzului sau
brună. Aceste frunze se ofilesc şi treptat întreaga plantă. Pe tulpini şi peţioli apar
pete de culoarea bronzului care, odată cu necrozarea ţesuturilor, devin brune.

Infecţiile timpurii duc la piticirea plantelor, iar fructificarea este redusă. Pe fructele
verzi pot să apară pete mici de culoare brun-neagră, iar pe fructele coapte pot
apărea desene inelare roşii şi galbene, unde epiderma se necrozează şi se
adânceşte în pericarp.

Condiţii de infecţie

Virusul petelor de bronz este răspândit prin intermediul diferitelor specii de tripşi,
transmis numai de adulţi, dominant în transmitere fiind Frankliniella occidentalis.
Insectele infectate îşi pot menţine capacitatea de infecţie toată viaţa, transmiterea
fiind de tip persistent.

Deoarece nu există tratament pentru această boală, se recomandă utilizarea cu

stricteţe a măsurilor profilactice preventive în cultură, precum:
• utilizarea capcanelor lipicioase albastre, pentru monitorizarea apariţiei şi a
densităţii populaţiilor de tripşi
tratamente la acoperire, cu insecticide specifice, pentru combaterea tripşilor,
începând cu faza de răsad
eliminarea plantelor infectate la primele simptome şi arderea lor
distrugerea plantelor gazdă (buruieni, atât din cultură, cât şi din vecinătatea
acesteia)
• folosirea hibrizilor cu toleranţă la această boală
folosirea plaselor de insecte şi a foliei specializate anti-tripşi, etc.
Toate aceste măsuri duc la reducerea atacului şi a impactului asupra culturii şi nu la
combaterea sau eliminarea prezenţei bolii din cultură, deoarece nu există în acest
moment soluţii eradicative pentru această boală periculoasă.

Culturi atacate

124
 Acarianul lat
Polyphagotarsonemus latus

Acarianul lat se întâlneşte în zona temperată, cu precădere în spaţiile protejate, la

noi în ţară fiind semnalat prima dată la ardei.

Descriere

Este un dăunător important mai ales în spaţiile protejate, unde poate avea 18-20
generaţii pe an. În condiţii optime de temperatură (28° C) şi umiditate (70-80%),
durata unei generaţii este de 4-5 zile. La temperaturi de 21–22° C, durata ciclului
de dezvoltare este de 10 zile.
Dăunătorul se dezvoltă pe tot parcursul anului, existând pe plante în toate
stadiile de dezvoltare. Răspândirea acarianului în culturile din seră are loc fie prin
migraţie, atunci când plantele se ating între ele, fie prin intermediul musculiţei
albe sau al afidelor aripate, care transportă păianjenul de la o plantă la alta pe
corpul lor.

În lunile calde ale anului, de obicei din a doua jumătate a lunii mai şi până în
septembrie, poate fi întâlnit şi în câmp, în culturile de vinete şi ardei gras. Atacuri
puternice se înregistrează în lunile iulie-august.

Mod de dăunare

Acarianul lat este o specie polifagă, care atacă un număr mare de plante
legumicole şi ornamentale cultivate în sere, solarii şi câmp (ardei gras, tomate,
vinete, fasole, etc.), preferând ardeiul gras şi tomatele. Adulţii şi larvele
colonizează toate organele plantei (lăstari, boboci florali, fructe), îndeosebi partea
inferioară a frunzelor. Primele simptome ale atacului apar la câteva zile după
infestare. La început frunzele tinere se răsucesc marginal, iar în jurul nervurilor se
observă decolorări galben-verzui. Mai târziu, pe organele atacate apar
depigmentări, simptome de brunificare şi suberificare a ţesuturilor, mai evidente
la fructe şi frunze. Plantele stagnează din creştere, butonii florali sunt avortaţi, iar
frunzele tinere cad. În cazul unor atacuri puternice, recolta este compromisă în
totalitate.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

125
Acarianul roşu comun
Tetranichus urticae

Dăunător cu largă răspândire geografică, fiind semnalat în toate regiunile ţării, dar
mai ales în Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

Descriere

Prezintă 6-10 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femele.
Femelele depun ouăle într-un păienjeniş din fire mătăsoase, frecvent pe partea
inferioară a frunzelor diferitelor specii cultivate, mai ales de-a lungul nervurilor.
O femelă depune până la 120 de ouă, de obicei 10-12 ouă pe zi. O generaţie, în
funcţie de condiţiile climatice, poate avea între 15-28 de zile.

Atât adulţii, cât şi larvele au o mare mobilitate, răspândirea dăunătorului făcându-

se de la o plantă la alta. Atacul se înscrie în valori maxime în perioada iulie-august.

Mod de dăunare

Atacă numeroase plante cultivate şi spontane din diferite familii botanice:

tomate, castraveţi, ardei, vinete, fasole, etc.

Adulţii şi larvele colonizează partea inferioară a frunzelor; în urma înţepăturilor şi

sugerii sucului celular din acestea, celulele ţesuturilor se degradează, se golesc
de conţinut, iar în interiorul lor pătrunde aer, căpătând un aspect pergamentos.

Frunzele atacate prezintă pete caracteristice de culoare cenuşiu-lucitoare şi nu

se deformează.
La atacuri puternice, acestea se usucă treptat şi cad, iar plantele nu mai fructifică
normal şi dau recolte scăzute. Atacuri frecvente au loc în anii cu primăveri şi veri
timpurii, calde şi secetoase.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

126
 Buha verzei
Mamestra brassicae L.

În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, fiind mai frecventă în Câmpia Dunării şi

Podişul Transilvaniei.

Descriere

Buha verzei are 2 generaţii pe an şi iernează în stadiu de pupă, la o adâncime de

5-12 cm în sol. Fluturii apar către sfârşitul lunii mai sau în iunie şi au un zbor
nocturn. Ouăle sunt depuse grupat, frecvent 10-40, pe partea inferioară a
frunzelor de crucifere.

O femelă poate depune în medie 600-800 de ouă. După 2 săptămâni apar

larvele, care se hrănesc cu frunzele, mai ales noaptea. Generaţia a doua apare în
iulie şi se dezvoltă cu precădere pe varza târzie sau pe alte crucifere, până în luna
septembrie.

Mod de dăunare

Insectă polifagă care atacă, pe lângă plante de crucifere ca varza, conopida,

muştarul, rapiţa, şi culturile de sfeclă, mazăre, tutun şi unele plante medicinale.
La apariţie, omizile rod epiderma inferioară şi miezul frunzelor, apoi perforează
frunza sub formă de orificii neregulate.

Omizile din ultima vârstă rod galerii neregulate în căpăţânile de varză. Căpăţânile
atacate putrezesc, atât din cauza atacului, cât şi din cauza excrementelor
larvelor, care favorizează dezvoltarea diferitelor mucegaiuri.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

127
Fluturele alb al verzei
Pieris brassicae L.

În ţara noastră apare an de an în toate regiunile, de la şes şi până la munte.

Descriere

Această specie are 2-3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă pe tulpinile
pomilor, arborilor şi arbuştilor, pe garduri, pe pereţii caselor, etc.

Fluturii apar primăvara, la sfârşitul lunii aprilie sau în luna mai. Zborul fluturilor este
întins pe 20-25 de zile. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor de
varză şi pe alte crucifere cultivate sau spontane, în grupe de 15-20. O femelă
poate depune 200-300 de ouă.

Mod de dăunare

Atacă cruciferele cultivate şi spontane, producând pagube mai mari la culturile

de varză şi conopidă. În primele vârste, larvele rod epiderma inferioară şi miezul
frunzelor. Începând cu vârsta a III-a, larvele se răspândesc pe toate frunzele, pe
care le rod mai ales pe margini.

La atacuri mari, din frunze rămân numai nervurile mai groase. Produce pagube şi
indirect, prin putrezirea verzei, datorită excrementele care se adună între frunzele
acesteia.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

128
 Molia verzei
Plutella maculipennis/ xylostella

Se întâlneşte pretutindeni la noi în ţară.

Descriere

În regiunea noastră molia verzei are 4-5 generaţii pe an, în funcţie de

temperatură. Iernează în stadiul de pupă în sol sau pe sub diferite resturi
vegetale.

Primii fluturi apar primăvara în luna mai. Împerecherea şi ponta au loc în câteva
zile de la apariţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în mici grupuri, pe partea
inferioară a frunzelor. O femelă poate depune între 80-150 de ouă. După 5-6 zile
de la depunerea ouălor apar larvele.

Mod de dăunare

Larvele la început minatoare atacă frunzele rozând parenchimul dintre cele două
epiderme, după care trec pe partea inferioară a frunzelor unde se hrănesc.

Dezvoltarea larvară durează 3-4 săptămâni. Larva în ultima vârstă îşi pregăteşte
un cocon fusiform pe partea inferioară a frunzelor, în care se transformă în pupă.
Pe la sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie apar fluturii care dau naştere la a doua
generaţie şi astfel generaţiile se succed.

Este un dăunător periculos al cruciferelor cultivate, producând pagube mari în

special la varză şi conopidă. Frunzele atacate capătă un aspect plumburiu. În
anii cu invazii mari, larvele pot produce perforaţii neregulate în frunze şi chiar
căpăţâni, respectiv inflorescenţe la conopidă.

Pentru identificarea cât mai timpurie a dăunătorului se recomandă utilizarea

capcanelor feromonale.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

129
Musca minieră
Liriomyza trifolii

Musca minieră este frecvent întâlnită în sere şi solarii, iar în câmp apare cu totul
accidental.

Descriere

În condiţii de seră poate ajunge până la 8 generaţii pe an. Pentru a se putea hrăni,
femelele taie frunza, cu conţinutul celular hrănindu-se atât ele, cât şi masculii.
După împerechere, ouăle sunt depuse în orificiile de hrănire, în aproximativ
15-20% din totalul lor.

O femelă poate depune între 25-600 de ouă, în funcţie de temperatura şi planta

gazdă. O generaţie se dezvoltă în 15-35 de zile.

Mod de dăunare

Atacă numeroase plante legumicole (roşii, vinete, castraveţi, salată, ardei,

pepeni galbeni, etc.) şi floricole din seră şi solarii. Adulţii şi larvele atacă frunzele
plantelor. Adulţii produc orificiile de hrănire, care constituie porţi de intrare pentru
diferiţi agenţi fitopatogeni.

Larvele minează frunzele, rozând galerii în formă de serpertină în miezul acestora.

Ca urmare a atacului puternic, frunzele infestate se usucă. Producţiile culturilor
atacate suferă pierderi însemnate cantitativ şi sunt depreciate calitativ.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*
**

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

**doar pentru răsaduri de castraveţi şi tomate

130
 Musculiţa albă de seră
Trialeurodes vaporariorum

În ţara noastră, ca şi în toată zona temperată, se întâlneşte în sere şi solarii, pe

diferite plante legumicole şi ornamentale. În timpul verii apare şi în câmp pe
diferite plante de cultură sau spontane.

Descriere

Musculiţa albă de seră se dezvoltă încontinuu în sere şi are, în funcţie de factori

ecologici, până la 8-12 generaţii pe an. Femelele depun ouăle pe partea
inferioară a frunzelor diferitelor specii de plante (tomate, vinete, castraveţi, ardei,
etc.), în grupe de 10-20, uneori chiar mai multe.

O femelă poate depune între 100 şi 500 de ouă. Întreg ciclul de dezvoltare, la
temperatura de 21° C, este de 3 săptămâni. Cu cât temperatura este mai mare,
cu atât ciclul de dezvoltare se desfăşoară mai rapid. De regulă generaţiile se
suprapun, astfel încât în tot timpul anului se pot întâlni toate stadiile de dezvoltare
ale insectei.

Mod de dăunare

Atacă numeroase specii de plante legumicole (tomate, castraveţi, ardei, vinete,

etc.) şi ornamentale. Adulţii şi larvele colonizează frunzele şi lăstarii, din care sug
conţinutul celular. În urma atacului, frunzele se îngălbenesc, se usucă şi cad.

Plantele atacate sunt acoperite de dejecţiile insectelor, care favorizează

dezvoltarea ciupercilor (Alternaria spp., Penicillium spp., etc.). Cele mai mari
pagube se înregistrează în sere şi solarii şi vara, chiar şi în câmp.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

131
Nematodul galicol al rădăcinilor
Meloidogyne incognita

În ţara noastră este considerat cel mai periculos dăunător al culturilor legumicole
din sere, dar este întâlnit şi în solarii.

Descriere

În seră, nematodul galicol al rădăcinilor se întâlneşte în tot cursul anului şi poate

avea 4-8 generaţii pe an. O femelă poate depune între 300-1000 de ouă, dar în
condiţii optime poate ajunge şi la 2000 de ouă.

După eclozare, larvele de vârsta a II-a migrează printre particulele de sol, atât pe
orizontală, cât şi pe verticală, parcurgând distanţe apreciabile, în căutarea
rădăcinuţelor plantei. La contactul cu rădăcinuţele plantei, larvele pătrund în
interiorul ţesuturilor până în zona vârfurilor de creştere. După un timp de hrănire,
larvele se orientează spre zona vaselor vasculare, unde devin imobile.

Celulele din zona în care se localizează larvele se multiplică şi se hipertrofiază,

rezultând celule gigantice, ce au un rol important în hrănirea, creşterea şi
dezvoltarea larvelor. După o perioadă de hrănire de 2-3 săptămâni, larvele trec
prin patru năpârliri rapide de numai câteva zile, transformându-se astfel în adulţi.

Dezvoltarea acestui nematod are loc în condiţii de temperaturi ridicate, din care
cauză, în condiţiile climatului din ţara noastră nu se poate dezvolta în câmp
deschis, ci doar în spaţii protejate, unde ciclul evolutiv al unei generaţii poate
varia între 25-90 de zile, în funcţie de temperatură şi umiditatea solului.

Mod de dăunare

Dăunătorul este extrem de polifag, fiind semnalat pe mai mult de 1500 de specii
de plante. Plantele gazdă preferate sunt culturile de legume (tomate, castraveţi,
vinete, ardei, pepeni, etc.). În ţara noastră, în sere, produce daune mari la
tomate, vinete, castraveţi şi salată. Infestarea plantelor se face imediat după
plantarea răsadurilor, iar apariţia galelor pe rădăcini poate fi observată după 3-4
săptămâni.
Primele simptome se observă prin ofilirea frunzelor şi stagnarea în creştere,
urmată de uscarea plantei de la vârf spre bază. În cele mai multe cazuri atacul
nematozilor favorizează infecţiile cu Fusarium spp. şi Verticillium spp., care
grăbesc moartea plantelor.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

132
 Păduchele cenuşiu al verzei
Brevicoryne brassicae L.

Apare frecvent, îndeosebi în regiunile de câmpie şi în zona pădurilor de stejar.

Descriere

Păduchele cenuşiu este o specie nemigratoare, ce se dezvoltă pe plantele din

familia Cruciferae. În cursul unui an se pot succede 16-18 generaţii.
O generaţie are în medie 10-14 zile, însă generaţiile din primăvară şi toamnă au o
dezvoltare mai lentă, ce poate dura între 15-30 de zile, datorită timpului mai rece.

Temperaturile optime de dezvoltare ale păduchelui cenuşiu sunt cuprinse între

18-26° C. Iernează în stadiul de ou, depus în toamnă de femele, pe tulpinile şi
peţiolurile frunzelor de varză şi ale altor plante crucifere cultivate sau spontane.

Mod de dăunare

Atacă cruciferele cultivate şi spontane de la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii
aprilie şi până toamna târziu, pagube însemnate înregistrându-se la varză şi
conopidă.

În anii de invazie, adulţii şi larvele formează colonii masive, acoperind uneori

complet frunzele şi lăstarii din care sug sucul celular. În urma atacului, pe frunze
apar pete galben-palide sau rozii.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

133
Ploşniţa roşie a verzei
Eurydema ornatum L.

În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, din regiunile de şes până în zona

fagului.

Descriere

Ploşniţa roşie a verzei are 1-2 generaţii pe an, după regiune. Iernează ca adult în
frunzarul pădurilor şi pe sub resturile vegetale din câmp. Apariţia adulţilor are loc
primăvara devreme, uneori din luna martie.

În primele zile se hrănesc pe diferite plante crucifere spontane, apoi trec pe

plantele de cultură (răsaduri sau seminceri de varză, conopidă, etc.).

Mod de dăunare

Această specie atacă frunzele diferitelor plante crucifere cultivate şi spontane,

mai rar atacă şi alte specii de plante (cartof, salată, sfeclă, etc.). Adulţii şi larvele
înţeapă şi sug sucul celular din ţesuturi.

În locurile atacate apar pete de culoare galben-palidă, în dreptul cărora ţesuturile

se usucă. La semincerii atacaţi se produce avortarea florilor şi sistăvirea
seminţelor.

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

134
 Tripsul californian
Frankliniella occidentalis

Apare frecvent, îndeosebi în regiunile de câmpie cu temperaturi ridicate şi cu

precădere în spaţiile protejate.

Descriere

În condiţii de seră tripsul se înmulţeşte în tot cursul anului şi poate avea între 12-
15 generaţii. Femelele depun ouăle în ţesuturile frunzelor, florilor şi chiar ale
fructelor.

O femelă poate depune 20-40 de ouă. Larvele care apar se dezvoltă pe seama
organelor respective. O generaţie poate avea între 14-44 de zile.

Mod de dăunare

Atacă numeroase plante legumicole şi floricole din sere. Produce pagube mari
culturilor de tomate, castraveţi şi ardei. Adulţii şi larvele înţeapă şi sug seva din
frunze, flori şi fructe. Din cauza atacului pe organele respective apar pete de
decolorare, care cu timpul devin argintii şi chiar brune. Bobocii florali atacaţi nu se
mai deschid.

La atacuri mari se obţin producţii reduse şi de slabă calitate. Tripsul californian

este cunoscut ca vector activ în transmiterea virusului tomatelor (TSWV).

Culturi atacate

Soluþia Syngenta*
**

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

**efect secundar

135
Tripsul tutunului
Thrips tabaci

În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, atât în câmp, cât şi în spaţiile protejate

(sere şi solarii).

Descriere

Are 3-6 generaţii pe an în câmp şi pănă la 10 generaţii în condiţii de seră. În câmp

iernează în toate stadiile de dezvoltare, dar cel mai frecvent ca adult, sub resturile
vegetale, în frunzar, în ierburi şi în stratul superficial al solului.

Primăvara, în câmp, când temperatura aerului depăşeşte 10° C, de obicei în

prima jumătate a lunii aprilie, apar adulţii, care colonizează la început plantele din
flora spontană, iar apoi pe cele cultivate care se dezvoltă. Ouăle sunt depuse
aproape de nervuri. O femelă poate depune 80-100 de ouă.

Larvele apar după 10 zile şi se localizează pe faţa inferioară a frunzelor. Durata

unei generaţii în câmp este de 20-30 de zile, iar în condiţii de seră, unde
temperatura şi umiditatea sunt optime, o generaţie se dezvoltă în 16-20 de zile.

Mod de dăunare

Tripsul atacă numeroase specii de plante cultivate în câmp, răsadniţe, sere şi

solarii. Produce pagube mari la castraveţi, tomate, ardei, vinete, ceapă, cartof şi
tutun. Adulţii şi larvele colonizează frunzele, vârfurile vegetative şi florile, sugând
seva din ţesuturi. În urma atacului se formează pete galben-cenuşii sau castaniu-
închise, mai ales de-a lungul nervurilor frunzelor. Ţesuturile atacate se
necrozează.

Atacul este foarte periculos la răsaduri, la atacuri puternice acestea se pot usca
în masă. Plantele mai dezvoltate stagnează în creştere în urma atacului, se
îngălbenesc şi chiar se usucă. În câmp atacul este favorizat de vremea
secetoasă. Tripsul tutunului este vector principal în transmiterea virusurilor la
plante, în special la ardei, tomate şi castraveţi.
Culturi atacate

Soluþia Syngenta*
**

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

**efect secundar

136
 Tuta absoluta
Molia tomatelor

Originară din America de Sud, în ultimii ani Tuta absoluta (molia tomatelor) a
invadat ţări precum Spania, Turcia, Italia şi a apărut şi la noi începând din 2009, în
partea de vest a ţării.

Descriere

Adultul este un fluture mic (molie), cu lungimea de 5-7mm, de culoare maronie

cu nuanţe de gri închis. Ouăle sunt mici, depuse pe partea inferioară a frunzei.
Larva este de culoare alb verzui, cu capul negru, iar pupa maro. Are 12 generaţii
pe an. O femelă adult poate avea până la 250 de ouă în timpul vieţii. Ciclul total de
viaţă este finalizat în 30-40 de zile, depinzând de condiţiile de mediu. Cu cât
temperaturile sunt mai crescute, cu atât ciclul de viaţă este mai scurt. La 30˚ C
ciclul de viaţă al dăunătorului este de 20 de zile.
Temperatura minimă de activitate este de 8˚ C. Are 4 stadii larvare, iar împuparea
are loc în sol, pe suprafaţa frunzelor sau chiar în mine. Iernează ca ou, pupă sau
adult. Moliile sunt mai active în timpul nopţii şi se ascund printre frunze în timpul
zilei. Este foarte dificil de combătut, datorită modului de atac al larvelor –
hrănire internă în interiorul galeriilor create în frunze, tulpini şi fructe.

Mod de dăunare

Se poate observa că la început minele apar ca nişte pete mici pe frunze, de culoare albă, asemănătoare atacului de
Liriomyza trifolii (musca minieră). De cele mai multe ori atacul este simultan. Pe măsură ce larvele cresc, aceste pete se
măresc şi devin alb-verzui. Minele sunt de formă neregulată, separate sau unite în funcţie de densitatea populaţiei. Dauna
este produsă în stadiul de larvă, prin minarea frunzelor pe faţa superioară precum şi a pieliţei fructelor.
În general, aproximativ 90% din ouă sunt depuse în jurul sepalelor şi cam 10% pe fructul verde.
Ploile şi umiditatea < 30% pot afecta dezvoltarea populaţiei.
Tuta absoluta este un dăunător foarte flexibil, cu risc ridicat de apariţie a fenomenului de rezistenţă. Din acest motiv nu se
utilizează mai mult de 2-3 aplicări cu un produs care are acelaşi mod de acţiune.

Cum combatem dăunătorul

• utilizarea de produse specifice pentru Lepidoptere precum insecticidul Affirm şi Voliam Targo.
• intervalul dintre tratamente este de maxim 7 zile, iar în perioada de vară, când temperaturile sunt ridicate, intervalul între
tratamente este de 5-7 zile.
• nu există prag economic de dăunare pentru Tuta absoluta. Tratamentele se încep la apariţia primilor dăunători (adulţi) sau a
primelor simptome şi se continuă pe durata întregului ciclu de cultură.
• folosirea de adjuvanţi organosiliconici penetranţi (ex. Silwet) sau a uleiului mineral de vară în doză de 0,150 – 0,250 l/100 l
apă creşte eficacitatea tratamentelor
• tratamentele se recomandă a fi efectuate seara sau dimineaţa, când temperatura este mai scăzută şi produsele sistemice
pătrund în cantitate mai mare în plante.
Culturi atacate: Soluþia Syngenta*:

*pentru utilizările omologate în România, consultaţi paginile de produse 85-111

137