Sunteți pe pagina 1din 1

Printre practicile care ţin de lumea mistică se numără şi aprinderea candelei în casă ca îngerul ei să vegheze

casa, aprinderea candelei sau a lumânării pentru a-ţi pune o dorinţă şi aprinderea candelei timp de 24 de
ore.

Aprinderea lumânărilor invers. Notarea numelui într-un bileţel şi arderea în flacăra candelei este un gest de
batjocorire a importanţei creştine a candelei şi duce la săvârşirea unui mare păcat, acela de a dori răul cuiva
şi nu îndreptarea lui, potrivit obiectiv.info.

Arderea lumânărilor invers, cu partea de sus în jos, este un lucru absolut greşit, căci lumânarea este simbol
al jertfei şi rugăciunii curate. Acest lucru nu schimbă cu nimic situaţia, căci lumânarea având fitil de sus până
jos, tot va arde, chiar dacă îi este schimbată poziţia.

Aprinderea lumânărilor invers. În legătură cu numărul fix de pachete sau de lumânări, subliniem faptul că
nimeni şi nimic nu poate condiţiona facerea de bine sau milostenia.

Când dăruieşti ceva, nu contează numărul şi cantitatea, ci credinţa şi dragostea cu care le împarţi. Acestea
sunt lucruri care nu aduc nici un folos pentru că sunt utilizate în mod greşit şi aduc pagubă credinţei şi
practicii credinţei.

S-ar putea să vă placă și