Sunteți pe pagina 1din 1

Pentru aceasta a intrat Dumnezeu în lume, pentru a împlini lucrurile imposibile ale

lumii. Icoana este o astfel de poartă de întrupare a lui Hristos în mijlocul nostru, de
întrupare a Sfinților în mijlocul nostru. Icoana face posibilă imposibila, la prima
vedere, Împărăție a Cerurilor.

filosofolui de la Păltiniș – și ucenicul mai puțin celebrului în România, dar mult mai
înaltului, Sofronie de la Essex – spunea la un moment dat că rugăciunea nu trebuie
să o avem dinaintea lui Dumnezeu pentru lucrurile posibile, ci pentru lucrurile
imposibile. Pentru aceasta a intrat Dumnezeu în lume, pentru a împlini lucrurile
imposibile ale lumii.

Iată, de pildă, icoana este o astfel de poartă de întrupare a lui Hristos în mijlocul
nostru, de întrupare a Sfinților în mijlocul nostru. Icoana face posibilă imposibila, la
prima vedere, Împărăție a Cerurilor.

(Preotul Constantin

S-ar putea să vă placă și