Călin Marius Hăndăbuț

ISTORIA CLARINETULUI

Clarinetul este un instrument muzical cu ancie simplă. Etimologia cuvantului provine din

ital. clarinetto, eng. clarinet, rus. Klarnet.

Istoric. Clarinetul s-a născut în jurul anului 1700, darorită constructorului J.C. Denner din Nürnberg, care perfecționează

în acest fel un vechi instrument specific francez, cunoscut sub numele de chalumeau, pe care italienii îl considerau derivat

dintr-un alt instrument al lor, denumit ciaramella. Instrumentul inventat de Denner este totuşi primitiv şi cu puține

posibilități. Numeroşi constructori urmează să-l perfecţioneze treptat, pentru a ajunge Ia sistemul lui Müller, căruia,

ataşându-i-se sistemul Boehm (cunoscut de la flaut), să se obţină clarinetul modern şi agil de astăzi. Clarinetul este format

dintr-un tub de vreo 67 cm, de obicei de abanos, în cea mai mare parte cilindric, iar la extremităti, conic, la care

distingern: capul (obişnuit de ebonit), butoiaşul, corpul superior (al mâinii stângi), corpul inferior (mâna dreaptă) şi o

deschidere ca o pâlnie, denumită pavilion. Capul clarinetului, înzestrat cu ancie simplă, care se aşează în camera sa, unde

se fixează printr-o legătură metalică cu şuruburi, produce sunetul provocat de suflul instrumentistului. În producerea

sunetelor, mai ales a celor înalte, intervine şi presiunea buzelor executantului, care scurtează astfel lungimea anciei şi

favorizează producerea vibratiilor necesare.

Butoiaşul, care la unele tipuri lipsea, serveşte la reglarea acordării instrumentului. Pe

corpul superior şi inferior se găsesc orificiile astupate cu supape ce se mânuiesc prin sistemul de pârghii similar flautului.

Pavilionul serveşte la întărirea sunetelor, mai ales a ultimelor sunete grave. Întroducînd suflul prin capul instrumentului,

ancia oscilează şi pune în vibraţie coloana de aer care, amplificată de tubul ce se lungeşte sau se scurtează prin închiderea

sau deschiderea diferitelor orificii, produce sunetele cu timbrul respectiv. Pentru a acoperi cu succes o întindere cât mai

mare, s-au construit clarinete de diferite dimensiuni: unele mici (acordate în la bemol), pentru sunetele înalte, altele

mijlocii, obişnuite (în do, si și la), la care se adaugă clarinetul bas.

Posibilităţi tehnice şi expresive. Clarinetul are o întindere apreciabilă, care acoperă o regiune foarte utilizată în scara

muzicală. Întinderea scrisă este următoarea:

 Călin Marius Hăndăbuț

Clarinetul în si bemol este cel mai utilizat, devenind, prin sonoritatea sa strălucitoare, favoritul soliştilor. Cel în la îşi

găseşte utilizarea în anumite tonalităţi, pentru sunetele cele mai grave şi pentru o anumită sonoritate mai catifelată.

Clarinetul nu sună la fel pe toată întinderea sa. Este, poate, cel mai puțin omogen dintre lemne, încât își face impresia după

registre că sunt trei instrumente, reunite într-unul singur.

În registrul grav şi în forte, are o intensitate dramatică, amenințătoare, pătimaşă, de durere sau furie, care se poate

transforma în nuanța de piano într-o sonoritate caldă, transparentă, dînd o plăcută senzaţie de fluiditate. În mediu e

moale, discret, ajungând aici să sune mai blând, mai delicat decât un flaut, cu cîteva note dificile pe care bunii clarinetişti

le corectează. În acut clarinetul devine strălucitor, pătrunzător până la țipăt. După flaut, clarinetul este cel mai agil dintre

lemne, reuşind să intoneze cu mare uşurintă game, arpegii, salturi, triluri, desene complicate, alunecând treptat

(glissando) ca nici un alt instrument de lemn. Clarinetul este totodată şi cel mai expresiv instrument de lemn, în sensul că

e capabil să redea cele mai diferite nuanțe, de la cel mai fin pianissimo la cel mai pătrunzător fortissimo, crescând şi

descrescând treptat între aceste extremități.

Rolul în orchestră. În mod obişnuit se folosesc două clarinete, care ca şi flautele sunt utilizate, fie pentru întărirea

coardelor, fie pentru a susține notele din acord, ce le revin, la înălțimea respectivă.

Cu funcție melodică, i se încredințează deseori pasaje de solo, în care se pun în valoare resursele expresive ale acestui

instrument. De asemenea, glasul său este utilizat frecvent în ansamblurile muzicii de cameră.