METODE INTERACTIVE DE GRUP

CONCEPTUL DE METODĂ.
Prof. PIPP, Stamatoiu Ancuta,
Gradinita cu P.N. Nr.7, Motru -
Gorj

“Din punct de vedere etimologic, termenul “metodă” este derivat din grecescul
“methodes”, care înseamnă “drum spre”, “cale de urmat”. Sensul iniţial al acestui
concept s-a păstrat până în zilele noastre, el fiind însă extins şi îmbogăţit succesiv pe
baza cercetărilor de didactică ce au surprins caracteristici noi ale sferei şi conţinutului
noţiunii de metodă”.
Metoda este calea de urmat în vederea atingerii unor obiective instructiv-
educative dinainte stabilite, ca cele de transmitere şi însuşire a unor cunoştinţe, de
formare a unor priceperi şi deprinderi.
Modernizare metodologiei didactice reprezinta un element fundamental al
reformei deoarece, in formarea copilului, metoda joaca rolul unui instrument important
de cunoastere a realitatii, de integrare in societate. Ele vizeaza copilul care devine prin
metode moderne principalul beneficiar al proprei activitati de descoperire.
Clasificarea metodelor
Metotele se pot clasifica: dupa scop, (traditionale- moderne), dupa sarcina
didactica prioritara (de dobandire a cunostintelor, de formare a priceperilor si
deprinderilor, de consolidare, de verificare si evaluare de recapitulare si sintetizare),
Sarcinile didactice se realizeaza cu ajutorul metodelor, tehnicilor si procedeelor
didactice. Folosirea judicioasa a metodelor are o deosebita importanta pentru reusita
activitatii de la catedra; pe de alta parte, continuturile fiecarei discipline si obiectivele
pe care si le propune sa le îndeplineasca, pretind metode adecvate. Adoptarea si nu
adaptarea metodelor de predare ale unor discipline, la alte discipline pot conduce la
rezultate contradictorii.
Metodele reprezinta forme specifice de organizare a relatiei profesor-elev si elev-
cunostinte si cuprind o suita de procedee care vizeaza cunoasterea, instruirea si
formarea personalitatii.
 În literatura de specialitate, metoda este definita ca o maniera de a actiona practic,
sistematic si planificat, ca o tehnica de a atinge un obiectiv prestabilit.

Functiile metodelor didactice

În procesul instructiv educativ, metodele didactice îndeplinesc anumite functii, care
vizeaza deopotriva cunoasterea (asimilarea cunostintelor, gândirea), instruirea
(formarea priceperilor, deprinderilor, abilitatilor), cât si formarea trasaturilor
personalitatii:
- functia cognitiva, de dobândire de noi cunostinte;
- functia normativa. Prin metodele de care dispune, profesorul organizeaza,
dirijeaza si corecteaza în mod continuu procesul de instruire, în vederea optimizarii
acestuia.
- functia motivationala, potrivit careia, o metoda bine aleasa poate stârni si mentine
interesul elevului, curiozitatea, dorinta de cunoastere si actiune;
- functia operationala sau instrumentala, potrivit careia metoda este un intermediar
între elev si unitatea de continut;
- functia formativ-educativa, care atribuie metodei calitatea de instrument de
exersare si dezvoltare a proceselor psihice si motorii, simultan cu însusirea
cunostintelor, formarea deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor,
sentimentelor si calitatilor morale.
In functie de mostenirea culturala, experienta individuala sau cea dobândita
prin activitatea practica de învatare, metodele folosite pot fi clasificate in:
 metode de transmitere si însusire de cunostinte:
 de comunicare orala, expozitive (povestirea, descrierea,
instructajul) si conversative (conversatia euristica, discutia colectiva, problematizarea);
 de comunicare scrisa (lucrul cu manualul), lectura explicativa, lectura
independenta, etc.
 metode de învatare dirijata sau nedirijata:
- metode de observare directa (observarea sistematica si independenta,
experimentul, studiul de caz);
- metode de studiu cu ajutorul modelelor, Didactica specialitatii – Sunt
considerate metode activ-participative, metodele capabile să mobilizeze energiile
elevilor, să le capteze atenţia, să le capteze atitudinea logică şi afectivă faţă de ceea ce
fac, care-i îndeamnă să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea, memoria.
 Întreg procesul şcolar înseamnă limbaj, comunicare, noţiuni. Pe lângă metodele
care contribuie în mod expres la dezvoltarea limbajului, toate celelalte contribuie la
îmbogăţirea vocabularului, la dezvoltarea capacităţii de comunicare.
Dintre metodele frecvent utilizate în grădiniţă amintim:
“Observarea – contribuie la îmbogăţirea vocabularului, este o metodă de
cunoaştere pe cale intuitivă, presupune însuşirea unor noţiuni legate de mediul ambiant,
de viaţa socială şi de natură.
Convorbirile după imagini aduc o contribuţie însemnată la fixarea şi
precizarea cunştinţelor copiilor, în activizarea vocabularului şi în formarea unei
exprimări orale corecte şi coerente.
Prin convorbiri se realizează verificarea cunoştinţelor, sistematizarea lor,
perfecţionarea exprimării într-o formă gramaticală corectă”.
Povestirea – Copilul poate dobândi informaţii din întâmplări veridice sau
verosimile prezentate în povestiri, poveşti, basme sau balade.
Povestirea este o specie a genului epic, căreia îi este caracteristică prezentarea
unei întâmplări simple, exemplare, de către un participant la fapte, deci la persoana I.
Povestea sau basmul presupun o desfăşurare epică amplă, cu mai multe
episoade, în versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale, personaje
fantastice, şi are rol distractiv, de încurajare a isteţimii ce învinge prostia, sau
moralizator, de condamnare a răului, care este întotdeauna înfrânt de bine. Caracterul
antitetic al personajelor le face uşor de distins şi de reţinut. “Morala alb-negru”
corespunde înţelegerii preşcolarului.
La grupa mică se utilizează o povestire simplă, neîncărcată de comentarii, fără
multe episoade. Treptat se trece la povestiri mai ample. Copilul trebuie să cunoască
toate cuvintele şi expresiile folosite în povestire sau să i se explice cuvintele
necunoscute pe parcursul povestirii, altfel existând riscul de a memora cuvinte al căror
sens nu îl cunoaşte şi de a le atribui semnificaţii eronate.
Prin povestire se realizează îmbogăţirea vocabularului copiilor cu unele expresii
literare, cu expresii din folclor.
Activitatea de repovestire este foarte îndrăgită de copii pentru că le dă posibiliteta de a
pătrunde în lumea imaginarului, de a fi ascultaţi şi de a se afirma. Rezultatele copilului
în activitatea de repovestire depind în cea mai mare măsură de calitatea povestirii
educatoarei şi de ajutorul acordat copilului la primele reluări. Educatoarea intervine în
momentele de impas sau îi aminteşte episodul. La grupa mare, copiii pot ajunge să
stăpânească foarte bine mai multe poveşti. Preşcolarul cere celui care repovesteşte,
oricine ar fi el, fidelitate faţă de prima versiune a povestirii. Explicaţia o constituie
caracterul relativ rigid al gândirii copilului.
Povestirea cu început dat prefigurează în parte desfăşurarea acţiunii, copilului
revenindu-i sarcina să creeze un plan de desfăşurare în concordanţă cu premisele din
partea povestită de educatoare. De obicei copilul nu-şi face un plan riguros care să dea
linia de desfăşurare a întregii povestiri, ci pentru unul-două episoade. În povestirea cu
început dat, copilul este scutit de momentele tensionale de la început, când trebuie să
aleagă un subiect, un personaj, are mai mult timp pentru imaginaţie. Copilul are resurse
creatoare, îi place să inventeze fapte şi întâmplări, este păcat ca acest potenţial să nu fie
exploatat.
Povestirile create de copii sunt un important mijloc pentru exersarea
cunoştinţelor, cât şi pentru stimularea imaginaţiei creatoare, pentru exersarea exprimării
orale corecte, pentru formularea de propoziţii.
Memorizările contribuie la dezvoltarea vorbirii clare, corecte şi expresive, la
dezvoltarea memoriei.
Jocurile didactice satisfac nevoia de joc a copilului, chiar dacă nu este vorba de
joc drept activitate motrică. Şi în această formă de activitate dirijată, copiii se implică
afectiv foarte puternic, sunt uşor de captat şi de antrenat. Ele îmbină spontanul şi
imaginarul, elementele specifice acestei vârste, cu efortul solicitat şi programat de
procesul învăţării. Se pot utiliza jocuri pentru dezvoltarea vorbirii, de imaginaţie, de
creaţie, jocuri de materiale, jocuri orale, jocuri-ghicitori. Organizarea învăţării sub
forma unor activităţi cu caracter de joc aduce voioşie şi destindere, plăcere şi bucurie,
înviorând procesul de învăţământ.
Jocurile didactice pot fi folosite pentru deprinderea unei pronunţii corecte,
pentru îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte
şi coerente.
Aceste metode se utilizează în grădiniţă şi ca activităţi de sine stătătoare cu un
tipic de desfăşurare adecvat fiecăreia .
Conversaţia este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al
răspunsurilor. Bazându-se pe cuvânt, este o metodă de cunoaştere imediată. Noile
cunoştinţe sunt derivate din cunoştinţele anterioare. Este indispensabilă copilului, în
ciuda cunoaşterii sărace de care dispune şi a limbajului insuficient dezvoltat al acestuia.
 Există două forme principale ale conversaţiei: cea euristică şi cea de verificare-
examinatoare. La copilul mic se întâlneşte conversaţia-joc.
Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de a pune
întrebări.
Conversaţia preşcolarului este marcată de particularităţile limbajului şi ale
gândirii sale: sărăcia vocabularului, insuficien]a structurii gramaticale, egocentrismul.
După opinia psihologului Jean Piaget, egocentrismul conduce pe copil la forme de
manifestare verbală cum sunt monologul, monologul colectiv, adică vorbire “pentru
sine” în prezenţa celorlalţi”.
Relaţiile dintre adult şi copil, pe de o parte, şi cele dintre copii, pe de altă parte,
imprimă caracteristici specifice conversaţiei. După Jean Piaget, adultul este mai mult
sursă de cunoştinţe, pe când, cu ceilalţi copii preşcolarul poate coopera în activitatea sa
obişnuită, poate dialoga ca partener egal..
Conversaţia dintre copii poate fi stimulată în cadrul activităţilor alese
desfăşurate pe sectoare de activitate şi care conţin cărţi, reviste şi materiale stimulative.
Descrierea este o modalitate de particularizare a unui individ, obiect, fenomen,
prin prezentarea însuşirilor neesenţiale mai pregnante, pe fondul însuşirilor generale,
esenţiale ale clasei din care face parte.
Preşcolarul foloseşte descrierea incomplet, doar puţine aspecte găseşte de
cuviinţă să prezinte. Cu ajutorul adultului copilul îşi poate forma adevăraţi algoritmi de
descriere pentru ceea ce este interesant şi obişnuit pentru copil. Dacă este solicitat,
copilul preşcolar poate descrie: persoane, animale, plante, obiecte, prezentându-le
părţile principale.
Educatoarei îi revine rolul de a orienta copilul spre sesizarea a ceea ce este
comun, general, esenţial într-un exemplar particular, deci spre noţiune, cât şi spre
sesizarea a ceea ce este foarte deosebit, specific, individual”
Activitatea cu cartea. Deşi majoritatea nu ştiu să citească, preşcolarii folosesc,
incipient, această metodă. Răsfoind cărţi de poveşti cunoscute, cu text alăturat
imaginilor, memorează poveşti, privesc desenele, le comentează. Însăşi ţinerea corectă
a cărţii în mână, răsfoirea filă cu filă de la început până la sfârşit, cunoaşterea sensului
evolutiv al poveştilor din fiecare carte sunt achiziţii importante pentru preşcolari.
Vor recunoaşte, de asemenea: poziţia corectă a rândului scris, litere, cuvinte,
semne, simboluri, sintagme, cum ar fi titlurile povestirilor”6.
6
 Dramatizarea presupune interpretarea unor personaje din poveşti sau
povestiri. Dorinţa copiilor este foarte mare de a se identifica cu personajele favorite
şi de “a intra în pielea lor”. Participarea afectivă este puternică, reţin cu rapiditate
replicile personajelor şi gesturile, povestirea se fixează cu uşurinţă şi de mai lungă
durată, îşi exersează limbajul şi capacitatea de comunicare.
O alta categorie din ce in ce mai frecvent folosita in procesul instructiv-
educativ o reprezinta metodele interactive de grup.
Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a
selecta, combina, învăţa lucruri decare vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de
adult.
Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor
psihice şi de cunoaştere, de abordare a altor demersuri intelectuale interdisciplinare
decât cele clasice, prin studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate
interactiv în care copiii îşi asumă responsabilitatea, formulează şi verifică soluţiile
grupului au încarcătură afectivă şi originalitate, atunci când se respectă principiul
flexibilităţii.
Metodele interactive de grup sunt modalitati moderne de stimulare a invatarii si
dezvoltarii personale inca de la varstele timpurii, sunt instrumente didcatice care
favorizeaza interschimbul de idei, de experiente , de cunostinte.
Acestea stimulează creativitatea, comunicarea, activizează toţi copii şi formeaă
capacităţi: spiritul critic constructiv, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor
idei creative, îndrazneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare.
Noul , necunoscutul, cautarea de idei prin metodele interactive confera activitatii
“mister didactic”, se constituie ca o “aventura a cunoasterii” in care copilul e paticipant
activ pentru ca el intalneste probleme, situatii complexe pentru mintea lui de copil, dar
in grup, prin analize, dezbate, descopera raspunurile la toate intrebarile, rezolva sarcini
de invatare, se ismte responsabil si multumit la finalul activitatii.

De ce metode interactive?

 Creeaza deprinderi;
 Faciliteaza invatarea in ritm propriu;
 Stimuleaza cooperarea, nu competitia;
  Sunt atractive;
 Pot fi abordate din punctul de vedere al diferitelor stiluri de invatare.

Valente formative ale metodelor interactive

 Stimuleaza implicarea activa in sarcina didactica;

 Exerseaza capacitatile de analiza a copiilor;
 Stimuleaza initiativa copiilor;
 Asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, capacitatilor si
priceperilor;
 Asigura un demers interactiv al actului predare -invatare- evaluare;
 Valorifica si stimuleaza potentialul creativ, originalitatea copiilor;
 Actioneaza asupra dezvoltarii gandirii critice a copiilor;
 Copiii devin responsabili in rezolvarea sarcinilor;
 Asigura dezvoltarea culturii “de grup” cooperarea, intrajutorarea.
 Incurajeaza autonomia copilului si promoveaza invatamantul prin cooperare.
 Copiii se comporta cu toleranta, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei
din jur.
 Invata sa argumenteze.

Ce fac copiii?
 Copiii se ajuta unii pe altii sa invete, impartasindu-si ideile;
 Invata cum sa invete, se exprima liber, experimenteaza;
 Copiii trebuie sa fie capabili:

- sa asigure conducerea grupului;

- sa coordoneaza comunicarea;

- sa stabileasca un climat de incredere;

- sa poata lua decizii;

 - sa medieze conflicte;

- sa fie motivati, sa actioneze conform cerintelor educatoarei.

Ce face educatoare?

 Aranjeaza mobilierul din clasa in mod corespunzator. Ideal este

formarea grupurilor in numar de cate 4 copii, aranjati de-o parte si de alta a unei masute.
 Stabileste criteriul de grupare (sexul, prieteniile, nivelul
abilitatilor intr-un anumit domeniu, diferite jocuri) si dimensiunea grupului de la 2 la 6
copii.
 Stabileste regulile de lucru (se vorbeste pe rand, nu se ataca
persoana, ci opinia sa, se consulta intre ei, nu se monopolizeaza discutia, nu rezolva unul
singur sarcina, se lucreaza cu culori diferite)
 Explica foarte clar obiectivele activitatii, specifica timpul pe
care il au copiii la dispozitie;
 Pregateste spatiul si materialele didactice necesare.

Cateva dintre competentele educatoarei:

 Partener – care poate modifica “scenariul” lectiei daca

grupa o cere;
 Animator – care initiaza metode si explica copiilor,
pregateste materialele didactice si prezinta scopurile invatarii;
 Pedagog – care isi ajuta copiii in rezolvarea
problemelor, ii motiveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere;
 Scenograf, actor – care creeaza scenografia activitatii;
 Mediator – care rezolva potentialele conflicte ce pot
aparea;
 Consilier – care isi ajuta copiii in rezolvarea
problemelor, ii motveaza sa isi prezinte propriul punct de vedere.

Clasificarea metodelor interactive de grup

  Metode de predare – invatare:

 Metoda predarii- invatarii reciproce;

 Mozaicul ;
 Tehnica lotus;
 Metoda invatarii pe grupe mici;
 Metoda schimbarii perechii ;
 Metoda piramidei ;
 Invatarea dramatizata ;

 Metode de fixare si sistematizare:

 Cvintetul;
 Diagrama cauza-efect;
 Harta cognitiva;
 Panza de paianjen;

 Metode de rezolvare de probleme:

 Brainstormingul;
 Explozia stelara;
 Palariile ganditoare;
 Interviul de grup;
 Tehnica 6/3/5;
 Controversa creativa;
 Tehnica acvariului;
 Patrui colturi;

 Metode de cercetare:
 Proiectul de cercetare in
grup;
 Experimentul;
 Portofoliul pe grupe;

Dintre metodele interactive frecvent utilizate in activitatile de educarea limbajului

la copiii prescolari, specificam:

1. BRAINSTORMINGUL
 In traducere directă "furtună în creier" sau "asalt de idei", este o metodă
utilizată pentru a ajuta pe copii să emită cât mai repede, cât mai multe idei,
fără a se lua iniţial în consideraţie valoarea acestor idei.
 Este cea mai simplă metodă de a stimula creativitatea şi de a genera noi idei
într-un grup; se poate practica oral şi se foloseşte pentru a găsi cât mai multe
soluţii la o problemă.
Etapele brainstormingu-lui:
1. Se hotăreşte tema brainstorming-ului şi se formulează ca întrebare
2. Comunicarea sarcinii de lucru
3. Comunicarea regulilor
4. Activitate frontală de prezentare a ideilor
5. Inregistrarea ideilor
6. Evaluarea ideilor
 Educatoarea va nota pe tablă toate ideile generate (inclusiv pe cele care nu au
legătură cu subiectul sau par "trăsnite") în ordinea rostirii lor
 Nimeni nu va face nici un fel de apreciere la adresa ideilor emise, nimeni nu va
fi obligat să vorbească
 Sunt permise asociaţiile de idei (auzind ideea unui participant, alt participant o
poate dezvolta).
 Evaluarea se face când ideile par să fi „secat“, se opreste exerciţiul şi se trece la
etapa calitativă (analiza soluţiilor, ordonarea lor în funcţie de realismul lor,
eliminarea celor incompatibile cu problema sau cu posibilităţile momentane
etc.)
Aplicaţii practice:
Întrebări adresate la diferite activităţi::
 Ce s-ar întâmpla dacă nu ar ploua niciodată?
 Ce putem face pentru a avea un oraş curat?
 Ce s-ar întămpla daca nu ar exista alfabetul?
 Căutaţi sinonime pentru cuvântul “toc”,etc
 Cum putem ajuta copiii aflaţi în dificultate?
 De ce ne bucurăm că am intrat în U.E?
 Ce drepturi credeţi că au copiii?
 Cum putem să ajutăm iarna păsările?
 Ce aţi observat când am fost în vizită la…..
Activitate de prezentare a ideilor:
 Educatoarea va scrie toate răspunsurile copiilor,unul sub celălalt
 Dacă copiii nu se implică în activitate vor fi solicitaţi pe rând, sau numai
unii dintre ei
Evaluarea ideilor:
 Copiii sunt invitaţi să reflecteze asupra ideilor şi să se pronunţe care sunt mai
aproape de realitate
 Fiecare copil optează pentru o idee / se poate vota, se numara voturile şi se află
ideea cu numarul cel mai mare de voturi
 Evaluarea nu este obligatorie, pot fi acceptate toate ideile, iar în diferite
activităţi ele pot fi confirmate sau infirmate

2. METODA “PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE”

Definitie:
Tehnica interactiva de stimulare a creativitatii are la baza interpretarea de roluri prin
care copiii isi exprima liber gandirea, dar in acord cu semnificatia culorii palariutelor
care definesc rolul.

Etape:
 Se formeaza un grup de 6 copii.
  Se impart palariutele ganditoare;
 Se prezinta de catre educatoare o situatie cat mai concis formulata pentru a fi
inteleasa de copii.
 Copiii dezbat situatia/ cazul expus tinand cont de culoarea palariei care
defineste rolul.

Semnificatia culorilor

 Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu

controlul discuţiilor, extrage concluzii – clarifică
 Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact
cum s-a întâmplat acţiunea, este neutru – informează
 Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de
personajele întâlnite, nu se justifică – spune ce simte
 Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor,
exprimă doar judecăţi negative – identifică greşelile
 Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu
imaginaţiei {Ce trebuie făcut?} – generează idei noi
 Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive,
explorează optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii

Aplicaţie:
“Scufiţa Roşie” – Povestirea copiilor
Pălăria albă – povesteşte pe scurt textul povestirii;
Pălăria albastră – o caracterizează pe Scufiţa Roşie în contradicţie cu lupul:
veselă, prietenoasă, bună la suflet, gata să sară în ajutor, dar neascultătoare, în timp ce
lupul este rău, lacom, şiret, preocupat să pară sensibil la situaţie; arată ce se întâmplă
când un copil nu ascultă sfaturile părinţilor
Pălăria roşie – arată cum Scufiţa îşi iubea mama şi bunica, de care a ascultat
întotdeauna, iubeşte mult florile, animalele, îi place să se joace în natură, îşi exprimă
compasiunea faţă de bunica, bucuria pentru vânător şi supărarea faţă de lup
Pălăria neagră – critică atitudinea Scufiţei, care trebuia să asculte sfaturile mamei,
trebuia să ajungă repede la bunica bolnavă. Consideră că nu trebuia să aibă încredere în
animale, nu trebuia să dea informaţii despre intenţiile ei. Este suparată pe vicleşugul
lupului.
Pălăria verde – acordă variante Scufiţei: dacă dorea să ofere flori bunicii trebuia
să ceară mamei să-i cumpere un buchet de flori; dacă dorea să culeagă flori trebuia să
ceară mamei să o însoţească în pădure; lupul o putea ajuta să culeagă mai repede flori,
sau ciuperci pentru bunica,etc
Pălăria galbenă – găseşte alt final textului: Scufiţa putea să refuze să meargă la
bunica ştiind că trece prin pădure; Scufiţa nu ascultă de lup; lupul îi arată Scufiţei
drumul cel mai scurt spre bunica; lupul o ajută să culeagă flori bunicii aflând că aceasta
este bolnavă; animalele din pădure o sfătuiesc pe Scufiţa să nu asculte de lup, etc

Beneficiile metodei:
Copiii invata :

 Sa comunice ce simt fara retinere;

 Sa comunice liber gandurile, dar din perspectiva semnificatiei culorii;
 Sa-si exteriorizeze emotiile, sentimentele;
 Sa evite greselile;
 Sa ia decizii;
 Sa cunoasca semnificatia fiecarei culori;
 Sa-si schimbe modul de a gandi experimentand un altul.

In cadrul disciplinei educarea limbajului, metoda poate fi integrata in diferite

momente ale activitatilor:

 povestirea,
 memorizarea,
 convorbirea,
 lectura dupa imagini

3. METODA BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ

Definitie:
 Presupune împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ
în cadrul grupelor.

Faze de desfăşurare:

1. Faza introductivă
Expunerea problemei.
2. Faza lucrului individual
Copiii lucrează individual 5 minute.
3. Faza lucrului în perechi
Discutarea rezultatelor la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la
întrebările individuale din partea colegilor.
4. Faza reuniunii în grupuri mai mari
Se alcătuiesc grupuri egale cu numărul de participanţi formate din grupurile
mai mici formate anterior şi se discută despre situaţiile la care s-a ajuns.
5. Faza raportării soluţiilor în colectiv
Întregul grup, reunit, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise.
6. Faza decizională
Se alege situaţia finală şi se stabilesc concluziile.

Aplicaţie:

Lectură după imagini ” Pădurea”

1. S-au obţinut mai multe informaţii prin lectura dupa imagini “Pădurea”;
2. Copiii lucrează individual 2 minute timp în care au formulat întrebări de
tipul: Ce se întâmplă cu plantele dacă dispar pădurile? Dar cu animalele? De ce
verile sunt foarte călduroase, iar iernile foarte friguroase? Ce se întâmplă dacă se
taie copacii din pădure?
3. Se lucrează apoi în perechi discutându-se rezultatele la care au ajuns şi se
solicită răspunsuri la problemele pe care nu le-au putut explica.
4. Copiii se grupează, în grupuri mai mari, extrăgând dintr-un plic (Mâna
oarbă) jetoane cu: brazi, iepuri,ciuperci, veveriţe şi discută rezultatele la care au
ajuns. Se răspunde la întrebările rămase nesoluţionate.
 5. Copiii reuniţi analizează şi concluzionează rezultatele obţinute iar,
educatoarea stabileşte că:
6. Tăierea abuzivă a pădurilor are efecte negative:
- dispariţia unor plante;
- dispariţia unor animale;
- alunecări de teren;
- călduri mari;
- secetă
- poluare

4. PREDICŢIILE

Această metodă se poate aplica cu succes la povestiri sau lecturi.

Copiilor li se vor da câteva cuvinte cheie, iar ei trebuie să spună ce cred că se
întâmplă legat de cuvintele respective ; răspunsurile se trec în coloana 1 şi 2 din
Tabelul predicţiilor
Se citeşte sau povesteşte primul fragment, se scot câteva idei despre ce s-a
întâmplat şi se trec în coloana 3.
Se pune întrebarea: ce credeţi că se întâmplă în continuare?
Predicţiile copiilor se trec în coloana 1 şi 2, apoi se citeşte următorul fragment,
se formulează 2-3 idei, se trec în coloana 3, apoi se merge mai departe cu întrebarea: ce
credeţi că se va întâmpla, se notează predicţiile şi motivaţia: de ce credeţi că aşa se va
întâmpla…..până se termină povestea.
Activitatea predictivă poate fi făcută o singură dată în decursul unei lecturi sau
povestiri, permiţându-le copiilor să-şi modifice predicţiile pe măsură ce se povesteşte.

Tabelul predicţiilor

Ce credeţi că se va întâmpla? De ce credeţi asta? Ce s-a întâmplat de fapt ?

 5. CIORCHINELE

Definitie:
Este o tehnica care exerseaza gandirea libera a copiilor asupra unei teme si faciliteaza
realizarea unor conexiuni intre idei deschizand caile de acces si actualizand cunostintele
anterioare.

Obiective:

 Stimulează realizarea unor asociaţii noi de idei

 Permite cunoaşterea propriului mod de a înţelege o anumită temă si integrarea
informatiilor dobandite pe parcursul invatarii in cierchinele realizat initial si completarea
acestuia cu noi informatii.

Etape:
1.Se scrie un cuvânt sau se desenează un obiect în mijlocul, sau în partea de sus a
tablei / foaie de hârtie
2.Copiii, individual sau în grupuri mici, emit idei, prin cuvinte sau desene, legate de
tema dată
3.Se fac conecxiuni, de la titlu la lucrarile copiilor, acestea se pot face cu linii
trasate de la nucleu la contribuţiile copiilor sau a grupurilor
4.Este bine ca tema propusă să fie cunoscută copiilor, mai ales când se realizează
individual

Aplicaţii practice

Alfabetul
 Se stabileşte cu copiii din ce este format alfabetul (consoane, vocale; litere mari,
mici)
 Fiecare copil ia o literă (sau desenează o literă), desenează cuvinte care încep cu
sunetul indicat de literă
  Aşează litera la locul potrivit: consoană sau vocală
 La Turul galeriei se evaluează lucrările, se corectează eventualele greşeli sau
omisiuni

6. TEHNICA LOTUS
(Floarea de nufar)

Definitie :

Este o modalitate interaciva de lucru in grup care ofera posibilitatea stabilirii de relatii
intre notiuni pe baza unei teme principale din care deriva alte 8 teme.

Obiective:
Stimularea inteligentelor multiple si a potentialului creativ in activitati individuale si de
grup pe teme din domenii diferite.

Descrierea metodei:

Tehnica “Floare de nufar” porneste de la o tema principala dinn care deriva 8 teme
secundare concretizate in 8 idei ce vor deveni teme abordate in activitatea pe grupuri mici.

Etape:
Pasii parcursi in demersul tehnicii sunt:
 Construirea schemei/diagramei tehnicii de lucru;
 Plasarea temei principale in mijlocul schemei grafice;
 Grupa de copii se gandeste la continuturile/ideile/cunostintele legate de
tema pricipala. Acestea se trec in spatiile desenate de la 1-8 inconjurand astfel tema
principala.
 Stabilirea in grupuri mici de noi legaturi , relatii, conexiuni, pentru aceste 8
teme si trecerea lor in diagrama.
 Prezentarea rezultatelor muncii in grup. Are loc analiza produselor
activitatii, aprecierea in mod evaluativ, sublinierea ideilor noi ce pot avea aplicatii intr-o
etapa viitoare.
 Beneficii:
 Stimuleaza potentialul creativ;
 Dezvolta capacitati si abilitati:

- cognitive;

- de relationare;

- de lider de grup;

- de autoevaluare si de autoapreciere

7. CVINTETUL

Definitie:
Capacitatea de a rezuma şi sintetiza informaţiile, de a surprinde complexitatea unor
idei, sentimente şi convingeri în câteva cuvinte este o deprindere importantă pentru orice
elev.
Metoda cvintetului este o metodă nouă care pune accentul pe forţa creativă a
elevului...şi, de acest lucru m-am convins chiar eu, de-a lungul orelor de limba şi literatura
română, dar şi a celor de dirigenţie.CVINTE-TUL este o poezie care impune sintetizarea
unor informaţii, conţinuturi în exprimări clare care descriu sau prezintă reflecţii asupra
temei date sau subiectului dat. Este o poezie de 5 versuri a cărei construcţie are la bază
anumite reguli pe care elevii trebuie să le respecte, iar timpul de întocmire este de 5-7
minute. Trebuie să le daţi un subiect ( un cuvânt-cheie din lecţia zilei respective sau din
lecţia anterioară), iar ei, în timpul dat, trebuie să dovedească capacitatea lor de a crea şi de
a fi receptivi la cele discutate în clasă. E o metodă eficientă care combină utilul cu
plăcutul.

Vă voi prezenta acum regulile de întocmire a unui cvintet:

♦ primul vers este format din cuvântul tematic ( un substantiv);
 ♦ al doilea vers este format din 2 cuvinte ( adjective care să arate însuşirile
cuvântului tematic) ;
♦ al treilea vers este format din trei cuvinte ( verbe la gerunziu care să exprime
acţiuni ale cuvântului tematic);
♦ al patrulea vers este format din patru cuvinte ce alcătuiesc o propoziţie prin
care se afirmă ceva esenţial despre cuvântul tematic;
♦ al cincilea vers este format dintr-un singur cuvânt ( de obicei, verb), care
sintetizează tema/ ideea .
Câteva exemple de cvintete realizate de elevi, ca suport, în speranţa că veţi
utiliza şi dumneavoastră această metodă creativă.

1. BIVOLUL
2. Mare, fioros,
3. Tresărind, aruncând, răsturnând,
4. Pe căţel nu suporta
5. Poreclind.

1. INUNDAŢIILE
2. Furioase, distrugătoare,
3. Măturând, distrugând, înghiţind,
4. Fac multe ravagii catastrofale
5. Învingând.

1. PRIMĂVARA
2. Mirositoare, înfloritoare,
3. Cântând, jucând, veselind,
4. Păsările cântă foarte frumos
5. Fermecând.

Beneficiile metodei:

 Dezvolta la copii gandirea creativa;

 Exerseaza memoria si imaginatia;
 Exprima capacitatea de intelegere, sinteza, simtul umorului.
 Activitati premergatoare:

Jocuri-exercitiu pentru exersarea pronuntiei din folclorul copiilor;

Poezii create compuse din 3-4 versuri;
Jocuri didactice: “Spune mai departe...”
Sugestii metodice
Pentru a dezvolta gandirea creatoare a copiilor, educatoarea in etapa de jocuri si
activitati liber-alese va desfasura jocuri-exercitiu, in vederea respecatarii regulilor de
compunere a cvintetului.
De exemplul: cuvinte care denumesc subiectul. Jocul : « Cine este ? » si « Ce
este ? ».
Cuvinte care descriu subiectul. Jocul « Spune ce stii despre mine ? ».
Cuvinte care exprima o actiune la a caror terminatie se adauga “ind”.
Cuvinte care exprima sentimente. Jocul “ Ce simti pentru ... ? “.

7. STUDIUL DE CAZ.

Definitie:

Este o metoda de explorare directa care stimuleaza “gandirea si creativitatea”

determinand copiii sa analizeze si sa compare situatii, sa caute si sa dezvolte solutii pentru
probleme reale.
Obiectiv urmarit:
Exersarea capacitatii de a decide si a solutiona situatii-problema existente in viata
reala.

Descrierea metodei:
Această metodă oferă posibilitatea afirmării libere a opiniilor, dar şi alegerea
soluţiei optime după dezbaterea lor.

Studiul de caz parcurge mai multe etape:

 1. Selectarea cazului

Domeniile din care sunt selectate cazurile sunt în concordanţă cu nivelul de

dezvoltare şi cu specificul vârstei copilului.
La nivelul 3-5 ani accentul cade pe situaţii din mediul apropiat al
copilului, comportamente.

Exemple:
• în familie - refuzul unui copil de a se juca cu alţi copii de seama lui;
• în grădiniţă - refuzul de a mânca singur;
- izolarea şi lipsa de comunicare totală cu cei din jur etc. La nivelul 5-7 ani
domeniile din care se selectează cazurile au alte coordonate. Exemplu:
în societate
- identificarea posibilităţilor de a acorda ajutor unei bătrâne singure;
- cazul copiilor dintr-o localitate care au rămas fără grădiniţă şi jucării în urma
inundaţiilor etc.

Din mediul înconjurător:

• identificarea surselor de poluare din cartierul grădiniţei şi găsirea unor soluţii de
îndepărtare a acestora;
• îngrijirea unui căţel al unui stăpân (cunoscut de copii) plecat din localitate pe o
perioadă de trei săptămâni;
• depistarea cauzelor care duc la uscarea copacului din curtea grădiniţei
etc.
Pornind de Ia astfel de situaţii reale, copiii sunt antrenaţi în găsirea unor soluţii
eficiente de rezolvare.

2. Expunerea cazului (de către educatoare)

Exemplu:
"Copacul din curtea grădiniţei".
Observarea copacului din curtea grădiniţei pe parcursul celor patru
anotimpuri în scopul recunoaşterii şi descrierii anumitor schimbări şi transformări survenite în
funcţie de anotimp permite prelucrarea datelor esenţiale.
Expunerea îmbracă mai multe forme:
 - postere, colaje, fotografii, imagini, desene, picturi care prezintă cazul în diferite
ipostaze;
- înregistrări audio din timpul investigaţiilor;
- text scris concis, ilustrat cu fotografii.
Exemplu: "Copacul din curtea grădiniţei este bolnav. Se usucă din ce în ce mai
mult. Ce se poate face pentru el?"

3. Dezbaterea cazului de către copii şi formularea diagnosticului

Discuţia tematică:
• Ce s-a observat în această primăvară?
• Ce s-a întâmplat cu crengile uscate?
• Din ce cauză s-au mai uscat şi alte crengi către sfârşitul primăverii? Analiza detaliată,
argumentată a cazului conduce la descoperirea
cauzelor.

• Cum a fost îngrijit • Din ce cauză este • Dacă a fost îngrijit,

până acum? bolnav copacul? cum este acum copacul?
- i-au fost tăiate - nu are multă apă; - are crengi verzi,
crengile uscate; - a îngheţat în timpul
dar sunt mai puţine;
- a fost udat;iernii; - este trist;
- a fost curăţit de - apa de ploaie este - i se usucă mereu
omizi; poluată; frunzele şi crengile.
- a fost săpat în - este bătrân;
jurul lui. - are insecte sub
coajă.

Pentru elucidarea neclarităţilor, copiii adresează întrebări educatoarei sau părinţilor

pentru a afla noi informaţii.
Este o perioadă de documentare. La copiii preşcolari nu se adresează mai multe
întrebări deodată, doar cele esenţiale, care incită copilul la investigaţii pentru a identifica
cauzele care au determinat cazul şi a factorilor implicaţi, formularea diagnosticului.

4. Stabilirea variantelor de soluţionare

 Orice caz supus dezbaterii necesită cel puţin o soluţie pentru rezolvare. Cu cât
sunt mai multe soluţii cu atât se apreciază mai bine nivelul creativităţii copiilor.
Sunt analizate variante de lucru. Copiii sunt stimulaţi prin întrebări provocatoare,
întrebări care direcţionează demersul soluţionării cazului.
Dacă acţiunile practice îi pun pe copii în situaţia de a exersa deprinderile, studiul de
caz este o oportunitate pentru luarea de atitudine.
• "Cum putem ajuta copacul"! –
Soluţiile apar la nivelul de înţelegere al copiilor preşcolari:
- îl udăm cu multă apă;
- săpăm mai mult spaţiu în jurul lui;
- cerem ajutor părinţilor să aducem alţi copaci tineri;
- mergem la "doctor de copaci";
- plantăm alţi copaci lângă el şi în alte locuri din curtea grădiniţei.
Mediul de acţiune la început apropiat copiilor - educatoare şi copii - se lărgeşte pe
parcurs implicând părinţii, prietenii, specialişti în domeniu.
Pentru activizarea copiilor, această etapă a dezbaterii variantelor de soluţionare se
desfăşoară în grupuri de 5-6 copii.
Rezultatele nu sunt evaluate imediat, ci după ce vor fi epuizate toate alternativele
propuse, iar prezentarea se face frontal.
5. Compararea variantelor de rezolvare.

In funcţie de modalitatea de organizare (pe grupuri sau frontal) se compară

variantele de rezolvare.
Formularea unei întrebări de tipul:
"De ce credeţi că soluţia x este corectă/bună?^ implică direct copiii în argumentarea
şi contraargumentarea fiecărei soluţii care demonstrează prin conţinutul ei că decizia este cea
mai bună. Soluţiile dezbătute pot fi combinate pentru a duce la reuşită.

6. Alegerea soluţiei

Chiar dacă nu s-au hotărât asupra soluţiei finale, copiii pot lua decizii, fără ca
educatoarea să-i influenţeze.
Exemplu: "Bolurile colorate "
 Pentru fiecare soluţie ajunsă în finalul dezbaterii se aşează un bol
colorat:
Soluţia 1 - bolul albastru, soluţia 2 - bolul galben, soluţia 3 - bolul roşu, soluţia 4 -
bolul verde etc.
Copiii primesc buline albe şi în funcţie de decizia pe care o iau ca pozitivă votează
prin punerea bulinei în bolul respectiv.

7. Evaluarea

a) modul de rezolvare a situaţiei-caz.

Pentru că în fiecare caz real intervin foarte mulţi factori care influenţează
rezolvarea, educatoarea urmăreşte:
• viabilitatea soluţiei finale;
• care aspecte/factori facilitează rezolvarea cazului;
• originalitatea şi calitatea soluţiei finale;
• utilizarea corectă a noţiunilor;
• modul cum au fost prezentate soluţiile;
• capacitatea de argumentare şi contraargumentare;
• colaborarea în cadrul grupului;
• găsirea soluţiei optime.

Beneficiile metodei:
• sistematizează şi verifică cunoştinţele;
• formează capacităţi de diagnosticare;
• apropie actul învăţării de viaţa cotidiană;
• îşi asumă responsabilităţi;
• adună şi valorifică informaţii;
• formează capacităţi de a lua decizii şi de a organiza, soluţiona;
• se dezvoltă spiritul de echipă, interrelaţionează în cadrul grupului;
• se dezvoltă inteligenţa interpersonală;
• exersează deprinderea de a asculta activ;
• învaţă să-şi susţină pertinent părerea personală;

Metoda are un puternic caracter activ, oferă oportunităţi în a aplica teoria în practică etc.
 Rolul educatoarei este acela de a călăuzi copiii şi să aibă capacitatea de a-i asculta
empatic.
Exemplu: La o emisiune de TV a apărut următoarea ştire:
"Odată cu revărsarea Dunării, şuvoiul apelor a distrus grădiniţa din
localitatea X. Copiii au rămas fără jucării, scaune, mese, băncuţe etc. ".
Pornind de la această ştire se desfăşoară o activitate care se bazează pe studiul de
caz în cadrul educaţiei pentru societate cu tema "Sunt copii ca şi noi, şi totuşi diferiţi".
întrebarea provocatoare "Cum îi putem ajuta?" conţine o invitaţie la investigare, acţiune,
găsire de soluţii.
Discuţiile sunt orientate în diferite direcţii care să determine:
- Locul "Unde a avut loc întâmplarea? "
- Timpul "Când s-a întâmplat? "
- Cazul "Ce s-a întâmplat? "
- Personaje "Despre cine se spune în ştirea TV? " Cauza "Din ce cauză nu mai au
jucării, scaune, măsuţe? "
Pentru lămuriri adresează întrebări educatoarei.
Sunt determinaţi să se documenteze pentru a afla mai multe date. Sunt
analizate variante de lucru în grupuri mici:
- Cum putem sprijini copiii?
- Ce le putem oferi?
- Cine ne poate ajuta?
- Ce vom face pentru ei?
Asemenea acţiune are nevoie de publicitate. De aceea un loc stabilit pentru
acest gen de activitate îi obişnuieşte pe copii, fie să afle noi teme pentru studiul de caz, fie
atrage atenţia părinţilor cu privire la ceea ce au desfăşurat copiii la grădiniţă.
Poate fi un afiş pe o foaie colorată A4 aşezat la panoul unde sunt expuse lucrările
copiilor sau pe uşa de la intrare în sala de clasă. Alegerea unui simbol (? (semnul întrebării sau
fizionomia unui copil ce exprimă întrebare/mirare) care apare la locul stabilit îi obişnuieşte pe
copii şi pe părinţi că se va derula o activitate care are la bază un studiu de caz.

Atunci când există posibilitate pe afiş sunt expuse fotografii, desene reprezentative
sau o caricatură dacă studiul de caz vizează comportamente.
Simbolurile folosite devin adevărate exerciţii ale copiilor în a stabili legătura între
ele şi conţinutul cazurilor.
 Exemple
floare - pentru Grădina de flori afectată de grindină
căprioară —> "Puiul de căprioară salvat" de vecinul de lângă grădiniţă
mâna/picior bandajate -—► "Colegul care şi-a fracturat mâna/piciorul"
bastonul bunicii—» "Bunica are nevoie de ajutor"
crengi rupte —> Un copac căruia neiubitorii de natură i-au rupt crengile.

Mediul în care copilul se joacă şi îşi desfăşoară întreaga activitate aduce în faţa lui
numeroase cazuri reale:
- în timpul jocului
- sparge un geam
- strică jucăriile loveşte colegul/colega
- în timpul drumeţiilor, vizitelor şi excursiilor:
- stârneşte un cuib de viespi
- distruge muşuroiul de furnici
- alunecă şi-şi luxează piciorul
- întâlneşte copaci cu scoarţa scrijelită este muşcat de un câine etc.

Cazurile aduse spre dezbatere să:

- sensibilizeze copiii;
- să se bazeze pe empatie;
- să aibă soluţii reale pentru a fi duse la bun sfârşit. Un exerciţiu prin care copiii
demonstrează că înţeleg cazul este acela de
a sintetiza situaţia prezentată prin mesaje, expresii, cuvinte-cheie.

Exemplu:
a) "Salvăm grădina cu flori!" "flori", "ocrotire", "protecţie".
b) "Daruri pentru prieteni", "prietenie", "ajutor".

c) "Viaţa căprioarei", "cu noi", "îngrijire".

d) "Ajutor", "bunătate" etc.
 Reprezentarea ideilor prin desen este o modalitate care se utilizează la nivelul
preşcolarilor. Ceea ce copiii simt redau prin desen. De aceea în activitatea individuală sau de
grup, în etapa alegerii variantelor de soluţionare a cazului, a investigaţiilor, copiii pot să vină
cu soluţii reprezentate grafic mai ales când cazurile vizează comportamentele:
• Şi-a prins mâna în uşă.
• A lovit colegul.
• A tras fata de codiţe.
• A stricat cuibul de rândunică;
• S-a înecat cu mâncare la masă etc.

Exemplele pot fi luate din poveşti

• Comportamentul: fetei babei din povestea lui I. Creangă al Scufiţei Roşii faţă de
lup", al copilului din poezia "Gândăcelul", al "Căţeluşului şchiop" din poezia cu acelaşi nume.

Lucrul în perechi
Intrebarea "Ce s-ar fi întâmplat dacă..." conduce la analiză şi dezbatere
concomitent cu reprezentarea grafică - în timp ce unul analizează celălalt copil pereche redă
grafic.
In felul acesta activizarea este deplină.

BIBLIOGRAFIE:
“ Metode de învăţământ”, Ioan Cerghit , EDP, Bucureşti, 2005.
“ Metode interactive de grup”. Ghid metodic pentru învăţământul
preşcolar. Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) - Editura
Arves, Craiova.