DEPOLUAREA MEDIULUI ÎN ZONA

ROŞIA MONTANĂ

I. Necesitatea decontaminării mediului:

Roşia Montană este reşedinţa comunei cu acelaşi nume şi are o suprafaţă de 4.200 de hectare.
Prima atestare documentară a Roşiei Montane este din 6 februarie 131 p. Chr., această dată apărând pe
o tăbliţă cerată găsită într-una dintre galeriile ce datează din perioada romană.
Aceasta înseamnă că, încă de la începuturile sale, Roşia Montană este direct legată de aurul ce
se găseşte în subsolul său. Reţeaua de galerii descoperite depăşeşte importanţa celor similare din
Spania, Portugalia, Ţara Galilor. Pe lângă instrumentele de minerit şi galeriile atestate ca fiind de pe
vremea Imperiului Roman, s-au păstrat şi celebrele 25 de tăbliţe cerate (descoperite în galeria „Sfântul
Iosif” în anul 1788 şi în galeria „Catalina - Monuleşti” în 1855), documente scrise de o importanţă
deosebită pentru studierea dreptului roman, dar şi al vieţii economice şi sociale în Dacia romană.

1
 Comuna Roşia Montană (situată în nord-vestul ţării, la 128 km de Cluj-Napoca şi 70 de
kilometri de Alba Iulia, în judeţul Alba) adăposteşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa (estimat
la 10,6 milioane uncii de aur), exploatat de secole în mod tradiţional, în subteran.
Roşia Montană este o localitate răspândită pe versanţii văii Roşiei, nume căpătat datorită culorii
roşiatice a apei din cauza conţinutului ridicat în oxizi de fier.
Situată la o altitudine de aproximativ 800 m, în valea Roşiei se îmbină culmile domoale ale
dealurilor piemontane cu masivele muntoase înalte pe care se mai pot vedea urme ale exploatării
îndelungate.
Râul Roşia este bogat în minerale, în special fier care îi dă o culoare roşiatică, de unde şi
denumirea comunei în română şi maghiară. Culoarea roşiatică a apei se datorează mineritului excesiv
ce durează de peste 2000 de ani ce a dus la distrugerea pânzei freatice. Conţinutul apei depăşeşte de
110 ori limita legală la zinc, de 64 de ori la fier şi de 4 ori la arsenic, ceea ce o face nepotabilă.
Din punct de vedere chimic, în urma analizelor de laborator XRF efectuate la Saint Etienne cu
ajutorul unui aparat de tip SRS 3400 Bruker AXS, la Roşia
Montană rocile prezintă un conţinuturi neobişnuit de
ridicate de K2O, fapt justificat prin prezenţa adularului şi a
sericitului.
Procesul intens de adularizare este reflectat şi în
conţinuturi mari Ba (348 – 400 ppm), iar silicifierea este
remarcată prin conţinuturi mari de SiO2 (71,11 – 71,81%).
Mai pot fi observate şi valori mari ale conţinutului de
Al2O3, dar şi lipsa MnO, TiO2 P2O5.
De asemenea, au mai putut fi remarcate conţinuturi ridicate pentru Cr (202,04 – 268,43 ppm),
Rb (334,89 – 457,68 ppm), Cu (40.62 – 121.44 ppm) şi Zr (71.72 – 93.49 ppm).1

II. Cauze ale contaminării şi evoluţia fenomenului poluator până la data cercetării în teren:
Zona de studiu are o suprafaţă de 21,45 km2, suprapunându-se cursului Văii Roşia şi
confluenţei sale cu râul Abrud. Aceasta se încadrează în limitele administrative ale comunei Roşia
Montană şi încorporează toate obiectivele miniere de interes din punct de vedere al protecţiei factorilor
de mediu, al închiderii şi ecologizării.
Reabilitarea şi planificarea reconstrucţiei ecologice sunt acţiuni prin care se încearcă protejarea
calităţii zonei prin gestionarea stării mediului (reconversie, reabilitare, transformare) şi prin segregarea
activităţilor umane incompatibile cu menţinerea calităţii lui (Muntean şi Baciu, 2000, citat în Muntean,
2005).
Principalele surse de poluare de pe amplasament:
- depozitări necontrolate de material steril şi minereuri pe
traseele de transport;
- distrugerea covorului vegetal;
- îndepărtarea stratului de sol pe suprafeţe întinse,
- depozitarea concentratelor rezultate;
- antrenarea de particule de praf de pe amplasamentele
haldelor şi iazurilor de decantare;
- scurgeri de ape din precipitaţii cu conţinut de metale grele (Cu, Fe, Zn, Mn) şi caracter acid în zonele
de amplasament ale haldelor de steril şi iazurilor de decantare cu posibilităţi de antrenare a sterilelor;
- evacuări directe de ape poluate în receptorii naturali de suprafaţă (ape acide provenite din apele
meteorice ce spală suprafeţele haldelor);
- exfiltraţii de ape poluate din halde în apele subterane din zonă;
- emisii de pulberi în suspensie (antrenate de vânt din materialul depus).
Căi: infiltrare în sol, migrarea poluanţilor, vânt, eroziune eoliană, inhalare/ingerare de către
oameni, depunere pe sol, depunere pe plante, bioacumulare, lanţ trofic.
Astfel, în această zonă de studiu principalele obiective miniere sunt:
a) uzina de preparare de la Gura Roşiei,
b) incinta Aprăbuş,
1

2
c) iazurile de decantare Gura Roşiei şi Valea Săliştei,
d) carierele de exploatare Cetate şi Cârnic,
e) haldele de steril.
Obiectivul uzina de preparare Gura Roşiei este situat pe malul stâng al râului Abrud, în amonte
de confluenţa acestuia cu pârâul Roşia, ocupând o suprafaţă de 4 ha. Instalaţia de preparare a
minereurilor de la Gura Roşiei datează din anul 1852 şi a fost perfecţionată continuu de-a lungul anilor.
Incinta Aprăbuş se situează pe malul stâng al Văii Roşia, la vest de Cariera Cetate şi ocupă o
suprafaţă totală de cca. 1,3 ha. Aici era transportat minereul după extracţia din cariere şi se realiza
treapta II şi III de concasare.
Iazurile de decantare Gura Roşiei şi Valea Săliştei sunt situate în partea vestică a zonei de
studiu, pe malul stâng al râului Abrud (iazul Gura Roşiei) şi respectiv pe valea pârâului Sălişte (iazul
Valea Săliştei). Acestea acoperă împreună o suprafaţă de peste 40 ha şi depozitează un volum total de
steril de 3,4 mil. m3.
Cele două cariere sunt situate la sud de centrul de comună, pe înălţimile care le dau şi numele.
Cariera Cetate este cea mai mare, având o suprafaţă de aprox. 22 ha, cu un diametru mediu la partea
superioară de 400 m. Cariera a început să fie exploatată în anul 1971. Pe atunci, Dealul Cetate avea o
altitudine de 1040 m, în prezent cota minimă a carierei fiind de +873 m.
Cariera Cârnic se află în dealul omonim, la est de cariera Cetate, fiind mai mică decât aceasta şi
având cota nivelului de exploatare la +966 m. Pe amplasamentul studiat există 17 halde pentru
depunerea sterilului de mină uscat. Dintre acestea, în ultima perioadă au fost active numai haldele
Valea Verde şi Hop.
Suprafaţa exploatării Roşia Montană se suprapune bazinelor hidrografice ale râurilor Corna şi
Roşia, precum şi zonei de interfluviu dintre aceste cursuri de apă. Acest fapt favorizează migraţia
poluanţilor prin intermediul acestor cursuri. Pârâul Roşia este considerat unul dintre cele mai poluate
din întreg bazinul Arieşului (Luca et al., 2006), reprezentând principala sursă de poluare a râului Abrud

3
şi în continuare a Arieşului.2
Prin percolarea apelor din precipitaţii prin depozitele de steril de flotaţie, acestea se încarcă cu
poluanţi, în special metale grele. Apa limpezită evacuată din iazul de decantare Valea Săliştei are în
prezent valori peste limitele admise la indicatorii Pb şi Mn, prezentând o aciditate moderată.

Foto.nr. 1 - Poluarea apelor din zona de studiu pe baza concentraţiei metalelor

grele din sedimente3

Iazul Gura Roşiei a fost mai puţin monitorizat din punct de vedere fizico-chimic, fiind în
conservare din 1986. Analizele din anul 2008 puse la dispoziţie de filiala RoşiaMin, efectuate pe ape
evacuate din iaz ilustrează depăşiri ale valorilor limită la Pb şi Mn, precum şi un caracter acid.
2
(Luca et al., 2006)
3
Lucrina Ştefănescu, Cercetări privind impactul asupra mediului la închiderea unor exploatări de aur din câmpul
metalogenetic Roşia Montană
4
 Apele de mină şi apele limpezite evacuate din iazurile de decantare au conţinuturi ridicate de
poluanţi, care contribuie la poluarea cursurilor de apă în care se deversează.
Pe baza analizelor efectuate în toamna anului 2006 – primăvara lui 2007 împreună cu echipa de
cercetare de la Institutul de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică, Cluj-Napoca, se prezintă
concentraţiile de metale grele din apele râurilor Arieş şi Abrud, în aval de exploatarea minieră Roşia
Montană.
Deşi studiul efectuat la acea vreme acoperea o zonă mai extinsă, respectiv bazinul mijlociu al
râului Arieş, aici se insistă pe calitatea apelor influenţată direct de poluarea din perimetrul studiat.
Sursele de metale grele sunt reprezentate de apele acide de mină, drenate din galerii şi din
depozitele de steril bogate în metale, care sunt uşor mobilizate în anumite condiţii. În timp ce cuprul şi
zincul sunt considerate substanţe nedorite, plumbul şi cadmiul sunt caracterizate ca şi toxice
(Hambidge, 2000).4

Foto nr. 2 Poluarea apelor din zona de studiu pe baza concentraţiei

4
Ibidem
5
 metalelor grele din apele de suprafaţă5

Rezultatele analizelor pe sedimente indică faptul că la toate probele, concentraţiile de Cu au

depăşit concentraţiile maxime admise, pentru cei doi ani consecutivi. Concentraţiile de Zn au depăşit
CMA la toate probele numai în cel de-al doilea an. Concentraţiile Pb au fost sub valoarea impusă prin
O.M. 161/2006, iar concentraţiile de Cd au fost extrem de ridicate.6
Acest studiu a indicat faptul că activitatea minieră din perimetrul studiat a afectat concentraţiile
metalelor în apele de suprafaţă. Valorile ridicate ale concentraţiilor unor metale (Pb,Cu, Cd, Zn) în
apele râurilor Abrud şi Arieş, precum şi valorile reduse ale pH-ului datorită conţinutului semnificativ al
sulfurilor metalice din sterile şi sedimente sugerează că exploatările miniere şi iazurile de decantare din
zonă reprezintă surse de poluare continuă a apelor naturale chiar şi atunci când sunt închise (Ozunu et
al., 2009).
Apare foarte clar conturată ideea că menţinerea situaţiei actuale (nici o acţiune – starea “No
Action”) va conduce la continuarea neconformităţilor înregistrate şi la accentuarea afectării calităţii
componentelor de mediu şi aşezărilor umane.
Continuarea evacuărilor de ape de mină în pârâul Valea Roşiei şi a apelor limpezite din iazul
Valea Săliştei în pârâul Abrud fără a fi supuse unui proces de epurare, va menţine degradarea calităţii
acestor receptori naturali cu impact asupra calităţii râului Arieş.7
Concluzia programului de monitorizare a calităţii apelor
de mină şi a altor tipuri de ape uzate de pe această vale este că
principalele surse de impurificare a pârâului Roşia sunt
constituite din apele de mină evacuate în mediu prin diferite
guri de mină, care pe lângă caracterul puternic acid, au
conţinuturi foarte ridicate de arsen, cadmiu, nichel, plumb,
crom total, seleniu şi sulfaţi.
Datorită debitului mare al acestor tipuri de ape, precum şi
debitului natural redus al pârâului Roşia, gradul de diluţie este
mic, ceea ce conduce la impurificarea cursului de apă, aval de
deversarea acestora.
Apele de şiroire de pe zone afectate de lucrări minere la zi, pot reprezenta surse de poluare
semnificative, în condiţiile în care suprafeţele de pe care provin sunt mari, iar evacuarea acestora în
cursul de apă nu poate fi controlată.
Astfel, literatura de specialitate menţionează drenajul minier acid ca sursă principală de poluare
în bazinul hidrografic al Arieşului, precum şi în sub-bazinele afluenţilor săi (Forray, 2002).
La aceasta se adaugă potenţialul natural al rocilor de a genera drenaj acid. Rocile cu potenţialul
cel mai ridicat de generare a apelor acide în zonă sunt breciile vulcanice. Valorile pH-ului scad chiar
sub 2, antrenând o mobilizare masivă a metalelor grele din rocă (Baciu, 2007).

III. Condiţii naturale ale temei poluante:

3.1) Aspecte geologice:

Roşia Montană a devenit celebră după ce o firmă

canadiană, Gabriel Resources, a dorit să extragă aur din
mină folosind tehnica separării aurului prin cianură,
procese ce implică distrugerea unei suprafeţe totale de 16
km² care include 5 munţi, 4 biserici şi cimitire, ruinele
cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei
la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în
comparaţie cu durata maximă de producţie a minei ce se
estimează la 15 ani).

5
Idem pag. 10
6
Idem, pag. 7
7
Idem, pag. 10
6
 Aceasta propune la Roşia Montană cel mai mare proiect de exploatare la suprafaţă la scală largă
din Europa, folosind cianurarea ca procedeu de extragere a aurului şi argintului. RMGC a devenit în
octombrie 2000 titulara licenţei de exploatare a Minvest-ului.

Foto. Nr.3 – Roşia Montană, harta proiectului Euro Gold8

8
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
7
 Pentru a extrage cele 10,6 milioane uncii de aur şi 52,3 milioane uncii de argint, RMGC îşi
propun ca pe parcursul a 16,4 ani să deschidă patru cariere de minerit, realizând o producţie minieră
totală de 36.000 tone/zi, în total producţia de minereu pe an fiind de 13 milioane de tone.
În total, compania va folosi o suprafaţă de 42.82 km² şi estimează că va extrage 300 de tone de
aur şi 1600 de tone de argint. Compania nu a primit încă autorizaţiile necesare începerii proiectului..

Foto. Nr. 3 – Harta geologică a zonei de studiu 9

9
Idem. Pag.5
8
 Gabriel Resources Ltd (numită în continuare GR), cu acţiunile tranzacţionate la bursa din
Toronto, Canada şi Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest S.A. Deva s-au asociat
în 1997 în Compania Eurogold S.A., care în 1999 îşi schimă numele în S.C. Roşia Montană Gold
Corporation S.A. (numită în continuare RMGC) – în cadrul căreia 80% din acţiuni sunt deţinute de GR
şi 19,3% de către Minvest Deva.
Proiectul constă în construirea celei mai mari mine aurifere deschise din Europa iar pentru ca
proiectul să fie rentabil din punct de vedere economic, Valea Roşia va trebui împărţită în patru mine
deschise, în timp ce altă vale, Corna, va trebui să fie transformată într-un iaz de depozitare a cianurii cu
o suprafaţă de 6 km², cu un dig înalt de 180 m. În total, se estimează că proiectul va genera 196 de
milioane de tone de cianură.

9
 Foto. Nr. 4– harta geologică a Roşiei Montane10
Structura geologică a zonei de studiu include:
a) depozite sedimentare cretacice,
b) depozite sedimentare neogene (Badenian şi Sarmaţian),
c) roci vulcanice neogene – dacite şi andezite, însoţite de produsele lor piroclastice.

10
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
10
 Foto. Nr. 5 – suprafaţa geologică a Roşiei Montane, după Gabriel Resources11

Din punct de vedere metalogenetic, Districtul Roşia Montană - Bucium aparţine Provinciei
concentraţiilor asociate vulcanismului terţiar, Subprovincia concentraţiilor asociate vulcanismului
terţiar din Apusenii de Sud. Această regiune include marea majoritate a structurilor favorabile
proceselor metalogenetice auro-argentifere, corespunzând Patrulaterului Aurifer (Orlandea, 2003).
Studiile asupra metalogeniei alpine din România au evidenţiat mai multe modele de zăcăminte

11
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
11
epitermale în cadrul metalogeniei asociate magmatismului neogen, printre care şi modelul Roşia
Montană (Vlad şi Borcoş, 1997).
Magmatismul şi metalogeneza în acest spaţiu limitat s-au manifestat pulsatoriu, fapt pus pe
seama activităţii în adâncime a unui hot spot, vulcanismul neogen şi metalogeneza asociată putând fi
explicate nu printr-un proces de subducţie în sens strict, ci ca şi produse de reactivare ale hot spot-ului
(Vlad, 1983).

Foto nr. 5 - harta dimensiunilor depozitelor de minereu12

În concluzie, complicaţiile de ordin structural-evolutiv din arcul Carpaţilor româneşti au creat

condiţii deosebit de favorabile genezei metalelor preţioase, făcând din zăcământul Roşia Montană cel
mai însemnat focar de concentraţii aurifere din ţara noastră şi din Europa, încadrat în clasa
zăcămintelor de peste 1000 t Au (Vlad, 2005).
În Studiul de Fezabilitate Minproc Ltd (aprilie 2001) este estimat faptul că singura metodă
economic viabilă de producerea a aurului este tratarea minereului cu cianură de sodiu. La Roşia
Montană se vor folosi în total 250.000 tone de cianură. Sterilele rezultate după procesarea minereului
vor fi stocate într-un iaz de decantare ce va ocupa o suprafaţă de aproximativ 400 ha, cu o capacitate de
stocare de 250 milioane tone şi un baraj înalt de 185m.
Zona Roşiei Montane este destul de populată, astfel, pentru a se realiza, proiectul implică
strămutarea a 2.156 oameni (958 familii), distrugerea sau reamplasarea a 10 biserici, 9 cimitire,
distrugerea a numeroase vestigii arheologice care se grupează într-un ansamblu unic în Europa,
aparţinând patrimoniului mondial, umplerea cu steril a unei întregi văi, Valea Corna.

3.2. Aspecte geomorfologice:

În timpul lucrărilor miniere relieful a suferit multiple transformări ce au determinat o fragilitate
a acestuia şi posibilitatea producerii unor procese geomorfologice precum: surpări, alunecări de teren,
ravenaţie.
Lipsa unui covor vegetal stabilizator, păşunatul excesiv, schimbarea folosinţelor terenului sau
activităţile miniere sunt câteva dintre cauzele activării sau reactivării alunecărilor de teren prezente la
nord şi est de Roşia Montană şi în cursul superior al văii Corna, acestea constituind surse de risc.
Prezenţa tăurilor în zonă reprezintă o altă sursă de risc în declanşarea alunecărilor de teren, în
aceste areale putând apărea şi fenomene de sufoziune.

12
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
12
 Pentru evaluarea riscului de producere a alunecărilor de teren s-a elaborat harta de risc la
alunecare. Metodologia folosită în elaborarea hărţii de susceptibilitate la alunecări de teren este cea
cuprinsă în Ghidul de redactare a hărţilor de risc la alunecare a versanţilor pentru asigurarea
stabilităţii construcţiilor – Indicativ GT – 019-98 (Institutul de Studii şi Proiecte pentru Îmbunătăţiri
Funciare, 1998).13

Foto. Nr. 6 - Harta pantelor14

La întocmirea hărţii de risc din punct de vedere al potenţialului de producere a alunecărilor de

teren s-au luat în considerare mai multe criterii stabilite pe baza unor factori care, acţionând singular
sau în interdependenţă, pot influenţa decisiv stabilitatea versanţilor, pe baza celor trei grade de
potenţial cu probabilitatea corespunzătoare de producere a alunecărilor.

13
Lucrina Ştefănescu, Cercetări privind impactul asupra mediului la închiderea unor exploatări de aur din câmpul
metalogenetic Roşia Montană
14
Ibidem, pag. 18
13
 Foto. Nr. 7 - Harta zonelor susceptibile la alunecări de teren15

3.3. Aspecte pedologice:

O mare parte din învelişul de sol, estimată la 973,63 ha, reprezentând 59,1% din suprafaţa
concesionată de RMGC, va fi decopertat pentru începerea lucrărilor de amenajare a carierelor, a uzinei
de procesare, a drumurilor de acces, a depozitelor de roci sterile şi de minereu sărac. La acestea se
adaugă solul decopertat pentru realizarea canalelor de colectare sau deviere a apei.
Tot în această categorie intră şi solul din arealul care va cuprinde iazul de decantare a sterilului
procesat, barajul aferent şi lagunele de tratare a apelor deversate din iaz şi a apelor acide legate de
cariera Cetate.
Acestora li se mai adaugă suprafeţele ocupate de organizarea de şantier şi depozitul de
explozivi. Resursa de sol asociată vechilor perimetre miniere este semnificativ epuizată, lăsând în urmă
fie roci goale, fie soluri brute, subţiri, rezultate din degradarea meteorică a materialelor in situ care nu

15
Idem, pag. 18
14
au dezvoltat, încă, un orizont biologic activ. Acestea nu sunt prin urmare capabile să susţină folosinţe
productive.
Solurile de pe acest amplasament sunt acoperite, în majoritate, cu păduri de conifere, care au un
potenţial foarte scăzut de utilizare a terenului şi care, datorită subţirimii stratului de sol şi pantelor
foarte abrupte, sunt clasificate ca terenuri de păşune de Clasa VI (Clasa I reprezentând condiţii optime
şi Clasa X condiţiile cele mai puţin favorabile).
Evaluarea gradului de calitate a folosinţelor tradiţionale ale terenurilor din zona de impact a
proiectului (păşune, fâneaţă, livezi şi cultura cartofului) arată că folosinţa pentru păşune reprezintă cel
mai înalt grad sau clasă de favorabilitate (Clasa VI pentru păşune), dintre cele patru folosinţe evaluate.
sunt: la sudul amplasamentului uzinei, la vest de cariera Şulei, în capătul de nord – vestic al iazului de
decantare a sterilului procesat, în partea nord – vestică a bazinului Corna, în apropierea iazului de la
baza barajului Corna.
Depozitele de sol vegetal sunt proiectate să acopere circa 40 ha de teren. Folosinţa terenurilor
pe amplasamentul depozitelor este în primul rând agricolă, de păşuni pentru vite şi oi, câmpuri de
nutreţ şi pâlcuri de pădure.
Ocuparea resursei de sol de sub depozitul de sol vegetal va fi temporară până în faza de
închidere/post închidere. După îndepărtarea depozitelor de sol vegetal, este de aşteptat că solurile vor
reveni la folosinţa lor iniţială, pentru cultivare cu nutreţ pentru păşunat şi furaje.
Depozitul de minereu inferior Cetate – Depozitul de minereu de calitate inferioară este o
structură temporară, proiectată să existe numai în anii cu extracţia cea mai intensivă. Locul propus
pentru acest depozit este pe o pantă lină până la abruptă,
unde principala folosinţă actuală a terenului este de fâneaţă,
cu petice de pădure, izolate. Solul va fi decopertat pe o
grosime echivalentă stratului fertil, plus 20 – 30 cm din
orizonturile subiacente.
După îndepărtarea depozitului de minereu inferior, este de
aşteptat ca solurile vor reveni treptat, la folosinţa iniţială.
Dacă haldele vor fi păstrate şi vor avea material acid, se vor
acoperi cu un strat de argilă compactat, gros de 30 cm, peste acesta se vor depozita 80 cm de material
din orizonturile inferioare şi deasupra un strat fertil de sol de circa 20 cm. parte a zonei industriale
propuse este ocupată cu straturi fertile, cu grosimi fie mai mici de 10 cm, fie variind între 10 – 20 cm,
urmate 24,4% de soluri cu strat fertil de 20 – 30 cm, 12,2% cu un strat fertil gros de 10 – 30 cm şi
numai 2% are o grosime a stratului fertil între 30 – 40 cm.
Ca o concluzie generală, toate obiectivele industriale (cariere, iazul de decantare a sterilului
procesat şi depozitele de deşeuri de rocă), vor fi amplasate în zone cu strat fertil fie mai mic de 10 cm,
fie între 10 – 20 cm. Pe de altă parte, toate suprafeţele cu soluri care au un strat fertil mai gros de 20 –
30 cm sau 30 – 40 cm, nu vor fi ocupate decât temporar de structuri tranzitorii (uzina de procesare,
depozite de minereu inferior şi sol vegetal). Proporţional cu adâncimea de excavare va fi şi volumul de
sol excavat.

15
 Foto nr. 8 – harta utilizării terenului în zona de studiu16

3.4. Aspecte de hidrologie şi hidrogeologie:

16
Idem
16
 Principala axă hidrologică a zonei o reprezintă râul Arieş, care străbate perimetrul prin zona
centrală, având direcţia de curgere vest-est, şi care delimitează cele două unităţi geomorfologice
majore, respectiv Muntele Mare în nord şi Munţii Metaliferi în sud. Arieşul îşi adună afluenţii de pe
ambii versanţi, cei mai importanţi, din punct de vedere al debitului, fiind cei de pe versantul sudic.
Principalul afluent al versantului sudic este Abrudul care, la rândul lui, strânge apele văilor
Roşia, Vârtop, Sălişte, Corna şi Henţa, active în tot timpul anului. Valea Abrudului are un caracter
torenţial, care se manifestă îndeosebi primăvara, odată cu topirea zăpezilor şi a ploilor abundente din
acest anotimp, după care debitul se reduce până la ploile torenţiale de vară, cele mai mici debite
înregistrându-se în sezonul vară-toamnă.
Valea Roşia, al cărei debut este localizat în tăul Ţarina, colectează toate apele de mină şi din
carierele de exploatare actuale, devenind unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din zonă, şi nu
numai, poluare care o transmite mai departe Abrudului şi Arieşului. Valea Vârtopului îşi are izvoarele
sub culma Zănoaga, şi confluează cu Abrudul în zona localităţii Cărpiniş.
Pârâul Sălişte, este tributar tot râului Abrud, pe traseul acestuia
fiind amenajat un iaz de decantare. Valea Corna izvorăşte din tăul
Corna şi se varsă în valea Abrudului pe teritoriul oraşului Abrud. Pe
lângă valea Abrudului, Arieşul mai colectează, de pe versantul sudic,
apele văilor Muşca şi Şasa, pe cea din urmă fiind amenajate iazurile de
decantare ale exploatării de la Roşia Poieni.
De pe versantul nordic, Arieşul colectează apa câtorva pâraie, cu
debit mai redus, respectiv: Bistra, Valea Mare, Dobra, Lupşa şi Valea
Caselor, văi cu izvoarele situate pe versantul sudic al Muntelui Mare, şi
cu direcţia de curgere nord-sud.
Pe lângă cursurile de apă amintite, şi care prezintă un caracter
permanent, în zonă îşi fac apariţie, în perioadele cu precipitaţii abundente, şi o serie de cursuri de apă
cu caracter semipermanent, având de regulă manifestare torenţială, cu debite maxime în perioada de
primăvară.
Lacurile din zonă sunt, în marea majoritate, de origine antropică, fiind amenajate pe traseul
văilor Roşia şi Corna, pentru a fi utilizate la punerea în mişcare a şteampurilor care prelucrau minereul
aurifer, la începutul secolului XX existând circa 120 de astfel de acumulări de apă..
Acestea au fost amenajate la altitudini de peste 950 m, rezistând până în timpurile actuale
numai 5 dintre ele, cel mai important, ca dimensiuni, fiind Tăul Mare, urmând, în ordine, tăurile:
Ţarina, Corna, Brazi şi Anghel.
Alimentarea acestor lacuri se face, în principal, din apele de precipitaţie ce se scurg pe versanţi.
Lacurile Anghel şi Brazi beneficiază şi de aportul unor mici pâraie care suplimentează, cu circa 2-4
l/sec., alimentarea din precipitaţii. La ora actuală, aceste tăuri sunt utilizate în scopuri de agrement şi
pescuit sportiv.
În ceea ce priveşte apele subterane, datorită predominanţei, în structura geologică, a
formaţiunilor magmatice, cu grad scăzut de fisurare, acestea nu au permis acumularea unor rezerve
importante. Nici prospecţiunile geologice efectuate în zonă nu au evidenţiat un strat acvifer
semnificativ, fapt explicabil prin discontinuitatea formaţiunilor grezoase din depozitele jurasice şi
cretacice.
Depozitele sedimentare superficiale, chiar dacă prezintă caracteristici propice acumulării de
apă, au grosime redusă, aşa încât nu pot oferi condiţii favorabile de acumulare.
Prezenţa, totuşi, a unor acumulări subterane modeste, situate la limita dintre formaţiunile
magmatice şi cele sedimentare, este atestată de prezenţa a numeroase izvoare active în perioadele de
maxime precipitaţii, în perioadele secetoase de vară debitele fiind reduse la stadiul de mustire.
Cu caracter excepţional, au fost semnalate şi câteva pânze captive de apă, cantonate în
depozitele deluviale în urma acumulării apelor de precipitaţie care, uneori, pot să apară la suprafaţă sub
formă de izvoare temporare.17

17
Impactul economic şi social al proiectului Roşia Montană, Universitatea 1 Decembrie 1918, Alba Iulia
17
 Foto nr. - zonele de maximă scurgerea a apei 18

De asemenea, se presupune că proiectul Roşia Montană va opri contaminarea cu ape acide a

sistemului hidrografic. RMGC a stabilit un plan detaliat pentru colectarea şi tratarea apelor acide care
se scurg din galeriile miniere abandonate. În plus, vor fi luate măsuri suplimentare pentru curăţarea
văilor Roşia Montană şi Corna, pentru ca apa care curge pe aceste pâraie să poată susţine flora şi fauna
acvatică.
Managementul apei în cadrul proiectului de la Roşia Montană prevede că înainte de începerea
construcţiei obiectivelor miniere, apele care nu au fost contaminate de activităţile miniere din trecut vor
fi deviate în jurul proiectului prin canale de coastă, care vor deversa apa în aval de proiectul Roşia
Montană.

18
http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/evaluarea-impactului-asupra-mediului.html

18
 Apele acide care azi ajung contaminate direct în sistemul hidrografic vor fi colectate în spatele
unui baraj şi apoi tratate. Barajul Cetate va avea funcţia de colectare a apelor acide din bazinul pârâului
Roşia, ape care vor fi apoi pompate la o staţie de epurare; acolo, apa va fi tratată pentru a ajunge la
standardele de calitate impuse de legislaţia românească.
O parte din apa epurată va fi utilizată ca apă industrială, restul urmând a fi descărcată în
sistemul hidrografic pentru asigurarea debitului ecologic al pârâurilor Roşia şi Corna.

Foto. Nr. 9 - locaţia sitului împreună cu planul de management al deşeurilor19

Astfel, în ciuda faptului că deşi de 2.000 de ani, la Roşia Montană se face minerit, metodele de
exploatare minieră practicate în trecut au dus la poluarea solului şi a apelor de suprafaţă din zonă cu
metale grele şi compuşi ai acestora.
Rocile cu conţinut de sulf, în contact cu oxigenul şi apa, au dat naştere unei soluţii slabe de acid
sulfuric, care a dizolvat metalele grele din rocă şi, împreuna cu acestea, a ajuns treptat în apele de
suprafaţă sau în cele subterane, poluându-le.
Încă din primul an de funcţionare, proiectul propus de Roşia Montană Gold Corporation
prevede stoparea acestei poluări istorice şi îmbunătăţirea calităţii apelor din zona Roşia Montană.
Roşia Montană este o zonă în care aurul a fost exploatat încă din perioada Imperiului Roman.
Mineritul modern presupune remedierea mediului afectat de către exploatarea minieră, în timp ce
exploatările anterioare abandonate din zona au lăsat un mediu înconjurător puternic degradat.

19
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
19
 Principala sursă de poluare a mediului este apa acidă. Expunerea rocilor cu conţinut de sulf la
acţiunea oxigenului şi a apei duce la formarea unei soluţii slabe de acid sulfuric care dizolvă metalele
grele din roca şi, împreună cu acestea, ajunge în cele din urmă în apele de suprafaţă sau cele subterane
fără nici un fel de tratare, conducând astfel la poluarea apelor
Din galeriile miniere vechi (totalizând aproximativ 140 km) se scurg în pârâul Roşia, în fiecare
secundă, 20 litri de ape acide, iar de aici poluarea se propagă în aval pe zeci de km în râul Abrud şi în
Arieş.
Datorită acestor ape acide, pe câţiva km în aval pe cursul pârâului Roşia şi Abrud, flora şi fauna
lipsesc aproape complet
În cursurile de apă din Roşia Montană, depăşirile limitelor legale pentru substanţe chimice sunt
foarte mari, astfel de 3 ori pentru cadmiu, 3,4 ori pentru arsen, 64 de ori pentru fier si de 110 ori pentru
zinc.
Cadmiul şi Arsenul sunt între primele şapte substanţe chimice periculoase pe lista CERCLA
2007 (lista substanţelor periculoase a Agenţiei de Protecţie a Mediului din SUA). Spre comparaţie,
cianura este poziţionată abia pe poziţia 28 în aceeaşi listă.

Foto. Nr 10 – valorile concentraţiilor pentru diferite substanţe chimice20

În cadrul proiectului Roşia Montană a fost stabilit un plan detaliat pentru colectarea şi tratarea
apelor acide care se scurg din galeriile miniere abandonate. În plus, vor fi luate măsuri suplimentare
pentru curăţarea văilor Roşia şi Corna, pentru că apa care curge pe aceste pâraie să poată susţine flora
şi fauna acvatică.

Foto. Nr. 11 – circuitul apei în condiţii normale 21

20
http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/apa.html
21
http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/apa.html
20
 Prin implementarea proiectului de la Roşia Montană, nici măcar o picătură de apă contaminată
nu va părăsi amplasamentul proiectului propus fără a fi tratată în prealabil
Managementul apei în cadrul proiectului de la Roşia Montană prevede:
Înainte de începerea construcţiei proiectului, apele care nu au fost
impactare de mineritul istoric şi care nu vor fi impactare de proiect vor fi
deviate în jurul proiectului prin aşa numitele canale de deviere. Aceste
canale de deviere vor deversa apa în aval de proiectul Roşia Montană.
Apele acide care în momentul actual se scurg libere în sistemul
hidrografic, vor fi colectate în spatele Barajului de Captare Ape Acide
Cetate, de unde vor fi pompate spre amplasamentul Uzinei de Procesare,
unde vor fi tratate într-o Staţie de Epurare Ape Acide.
Apa tratată va fi fie utilizată în procesul tehnologic, fie descărcată în văile Roşia şi Corna (în
aval de baraje) pentru a menţine debitul ecologic al celor 2 pârâuri.
Alimentarea cu apă brută se va face din râul Arieş printr-un sistem de pompe şi conducte de
transport. Doar 15% din cantitatea de apă necesară proiectului va fi luată din râul Arieş, restul de 85%
va fi recirculată din iazul de decantare.
Toate scurgerile şi exfiltraţiile de pe sau din amplasamentele proiectului Roşia Montană vor fi
captate şi tratate înainte de a fi eliberate în mediul natural.

Foto nr. 10 – indici topografici pe baza pantelor şi a scurgerii 22

3.5. Aspecte biotice (vegetaţie şi faună):

22

21
 Din acest punct de vedere în aria Roşiei Montane, se remarcă grupările vegetale caracteristice
etajului alpin care cuprinde “golurile de munte” situate în afara limitelor climatice ale vegetaţiei
forestiere. În cea mai mare măsură vegetaţia acestui etaj este reprezentată prin pajişti alcătuite din
graminee (Festuca, Agrostis, Helictotrichon).
Adeseori, aceste pajişti sunt degradate în urma păşunatului abuziv care favorizează invadarea
ţepoşicii (Nardus stricta). Tot etajului alpin îi sunt proprii şi asociaţiile
arbustive alcătuite predominant din afini (Vaccinium gaultherioides). La
altitudini mai joase se dezvoltă etajul subalpin, ce cuprinde rariştile de la
limita superioară a molidişurilor, ca şi desişurile de jneapăn (Pinus mugo) şi
ienupăr pitic (Juniperus communis ssp.nana), care constituie cenoze de
tranziţie între zona forestieră şi etajul alpin.
În realitate, datorită defrişării jnepenişulor, ca şi a celor mai multe
dintre rarişti, vegetaţia actuală a etajului subalpin este reprezentată de cele
mai multe ori prin pajişti secundare de păiuş roşu (Festuca rubra) şi ţăpoşică (Nardus stricta),
împodobite adeseori cu un covor multicolor de Campanula şi Viola.
De multe ori stabilirea limitelor reale ale etajului subalpin rămâne dificilă datorită înlocuirii
limitelor climatice ale vegetaţiei prin limite artificiale. Tot în etajul subalpin, ajung la o dezvoltare
luxuriantă şi buruienişurile înalte ale pâraielor de munte, care vegetează îndeosebi de-a lungul
torenţilor.
În alcătuirea acestor buruienişuri, întovărăşite uneori de arini de munte
(Alnus viridis), apar numeroase specii nitrofile, ca Adenostyles kerneri,
Doronicum austriacum, Heracleum palmatum, Carduus personata, Cicerbila
alpina, Angelica Archangelica, Aconitum tauricum etc.
În etajul montan se distinge un subetaj al molidişurilor (superior) şi un
subetaj al făgetelor (inferior). În raport cu o serie de factori locali şi îndeosebi cu
variaţia umidităţii, limitele altitudinale ale etajului montan şi cele ale subetajelor amintite variază între
graniţe destul de largi. Se poate stabili totuşi că limitele etajului montan sunt cuprinse între 400-600 şi
1600-1700 m.
Pădurile de molid (Picia abies) alcătuiesc o zonă compactă în zona centrală a Muntelui Mare.
Totuşi, actualul areal al molidişurilor nu mai corespunde cu arealul lor climatic. La această restrângere
a arealului molidişurilor au contribuit atât străvechile defrişări efectuate de populaţia pastorală
autohtonă, care s-a străduit să extindă cât mai mult perimetrele terenurilor păşunabile, cât şi
exploatările forestiere din vremurile mai apropiate.
Cu toate că extinderea iniţială a făgetelor a fost într-o măsură
considerabil modificată de intervenţia factorului uman, întocmai ca şi
în restul masivelor carpatice, totuşi acestea continuă şi azi să reprezinte
cel mai important component din patrimoniul forestier al zonei.
Cele mai extinse păduri din văile montane sunt reprezentate de
făgetele pure sau aflate în amestec cu bradul şi molidul. La limita
inferioară de vegetaţie ajunge în contact cu gorunul (Quercus petraea), cu care poate constitui
amestecuri în zona de tranziţie.
Gradul de împădurire este destul de ridicat, suprafeţele silvice depăşind 50% din suprafaţa
arealului, vegetaţia arboricolă fiind de tip mixt, respectiv amestec de foioase şi conifere, fapt explicabil
prin situarea altitudinală în zona de trecere de la pădurile de foioase la cele de conifere.
Pădurile zonei sunt populate, în special, cu mamifere, fiind frecvent întâlnite: ursul, lupul,
porcul mistreţ, vulpea şi viezurele, alături de variatele specii de cervide şi caprine, cerbul carpatin fiind
colonizat, în ultima perioadă, şi în Munţii Apuseni. Dintre păsările molidişurilor întinse se pot cita:
horoiul, gaiţa de munte sau alunarul şi forfecuţa, în regiunile mai calcaroase fiind frecvent întâlnită
presura de stâncă.
Păraiele repezi de munte sunt populate, îndeosebi, cu păstrăvi.
Se poate concluziona că, din punct de vedere al componentei biologice, fauna şi flora zonei
prezintă o structură mozaicată, destul de complexă, de modul utilizării ei judicioase şi de intensitatea
exploatării depinzând, în viitor, menţinerea acestei varietăţi şi bogăţii faunistice şi floristice

22
 De aceea, lucrările de închidere şi reabilitare ecologică la Roşia Montană cuprind următoarele
activităţi:

• Impermeabilizarea şi acoperirea cu vegetaţie a haldelor de steril;

• Umplerea cu rocă a carierelor Cârnic, Jig şi Orlea, impermeabilizarea şi acoperirea lor cu
vegetaţie;
• Inundarea parţială şi amenajarea unui lac în cariera Cetate;
• Impermeabilizarea şi acoperirea cu vegetaţie a iazului de decantare şi a barajelor;
• Demontarea instalaţiilor de producţie scoase din uz şi reabilitarea ecologică a suprafeţelor
dezafectate;
• Epurarea apelor, până la atingerea limitelor legale;

Întreţinerea vegetaţiei, combaterea fenomenului de eroziune şi monitorizarea pe termen lung a

întregului amplasament. Conform principiului reabilitării progresive, RMGC nu va aştepta până la
terminarea operaţiunilor miniere pentru a începe reabilitarea ecologică la Roşia Montană.

3.6. Aspecte social-economice:

În cazul proiectului de la Roşia Montană, aspectele sociale au fost pe ultimul loc atunci când s-a
făcut proiectarea facilităţilor necesare viitoarei exploatări. Ca exemplu serveşte în acest caz procedura
de alegere a Văii Cornei ca locaţie a iazului de decantare. Au fost evaluate ca şi posibile locaţii 5 văi
diferite din zonă, ierarhia criteriilor fiind următoarea: tehnic, economic, de mediu şi social.
Valea Cornei este populată de aproximativ 400 de familii şi, pentru ca iazul să poată fi construit,
întreaga populaţie trebuie să fie strămutată.
Opoziţia faţă de strămutare în satul Corna este semnificativă, cele mai multe familii
neacceptând să părăsească de bună voie gospodăriile proprii. Mineritul modern înseamnă reguli şi
proceduri stricte în toate etapele unui proiect, inclusiv de reabilitare a mediului.

Foto. Nr. 11 – cantităţile estimate de minereu de la Roşia Montană23

Zona în care se va dezvolta proiectul minier va fi reabilitată încă din perioada de funcţionare a
minei şi nu doar după închiderea acesteia, astfel încât suprafaţa respectivă să poată fi redată
comunităţii, pentru alte activităţi. Costurile actuale de închidere a proiectului Roşia Montană sunt
estimate la 135 milioane USD, calculate pe baza funcţionării minei timp de 16 ani.
Actualizările anuale vor fi stabilite de experţi independenţi şi aprobate de Ministerul Mediului
şi Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), în calitate de autorităţi guvernamentale
23
http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html
23
competente. Actualizările periodice au rolul de a asigura în orice moment, în cazul puţin probabil de
sistare temporară a proiectului, o Garanţie Financiară pentru Refacerea Mediului (GFRM) suficientă,
care reflectă costurile aferente reabilitării ecologice complete la momentul respectiv.
În anul 2005 guvernul canadian a anunţat că susţine proiectul Gabriel Resources în timp ce
ministrul mediului din Ungaria, Miklós Persányi, a anunţat că guvernul ungar se opune proiectului (au
existat speculaţii că poziţia ministrului este determinată de miliardarul de origine maghiară George
Soros, căruia proiectul îi ameninţă poziţia de important deţinător de aur).
În Ungaria populaţia se opune proiectului deoarece deversarea de cianură în râul Tisa în timpul
accidentului din anul 2000 a creat cele mai mari daune în zonele din apropierea Tisei din Ungaria.
În anul 2005, Gabriel Resources a început o nouă campanie media pentru proiect. Publicaţii ca
Academia Caţavencu şi ediţia în limba română a National Geographic au refuzat să mai publice
reclame ale Gabriel Resources în urma protestelor organizaţiilor ecologice. În martie 2008 a fost
angajată firma Leo Burnett pentru a se ocupa de imaginea proiectului minier.
A început astfel o nouă campanie agresivă de promovare a companiei miniere ce încearcă să
sensibilizeze populaţia României şi să prezinte beneficiile financiare a acestui proiect.

IV. Impactul poluării asupra factorilor de mediu (sol, vegetaţie):

Proiectul constă în construirea celei mai mari mine aurifere deschise din Europa iar pentru ca
proiectul să fie rentabil din punct de vedere economic, Valea Roşia va trebui împărţită în patru mine
deschise, în timp ce altă vale, Corna, va trebui sa fie transformată într-un iaz de depozitare a cianurii cu
o suprafaţă de 6 km², cu un dig înalt de 180 m. În total, se estimează că proiectul va genera 196 de
milioane de tone de cianură.
A existat deja un dezastru ecologic creat de o companie minieră ce foloseşte cianură în
România, în Baia Mare, unde o scăpare de cianură din anul 2000 a poluat apele râului Tisa şi a Dunării
care au dus la moartea a 1200 tone de peşte şi contaminarea resurselor de apă a 2 milioane de oameni.
Din anul 1990 au existat peste 30 de astfel de incidente în toată lumea, fiecare având urmări
grave asupra mediului.
Un raport lansat de Academia Română declară că metoda folosită pentru separarea aurului de
cianură este împotriva reglementărilor de mediu ale UE deoarece orice folosire a cianurii la scară largă
în minerit este interzisă.

V. Impactul global asupra localităţilor urbane şi rurale:

Proiectul minier va afecta 974 de gospodării din Roşia Montană,
acest număr fiind însă doar o parte din comunitatea din zonă.
Acestora li s-a oferit un “pachet de compensare” pe care îl pot
folosi pentru a cumpăra o locuinţă nouă, construită de companie
în unul din amplasamentele de strămutare de la Piatra Albă sau
Alba Iulia (cartierul La Recea, sau pot încasa banii în numerar, în
vederea relocării într-o altă casă acolo unde doresc.

Viitorul centru al satului Piatra Alba

Piatra Albă este cel mai ambiţios proiect rezidenţial dintr-o zonă
rurală aflat, în prezent, în dezvoltare în România. Situat la mai
puţin de 5 kilometri de centrul actual al comunei Roşia Montană,
proiectul urmăreşte să asigure o nouă aşezare pentru locuitorii acestei zone.
Noua localitate se va întinde pe o suprafaţă de aproape 60 de hectare, cel puţin în prima etapă,
existând însă posibilitatea de a se extinde.
Ea va cuprinde: primărie, biserică, dispensar, farmacie, poliţie, poştă, bancă, centru cultural,
muzeu, pavilion deschis, pavilion deschis-piaţă comercială, şcoală primară, gimnaziu, grădiniţă, creşă,
hotel, cafenea, magazin mixt, magazine sătesc, locuinţe colective, locuinţe unifamiliale, zonă târg,
acces parcare subterană, piaţă şi alei pietonale, sală de sport, teren de fotbal, loc de joacă, patinoar,
pârtie de sanie, parc, han, staţie de transport în comun, benzinărie, parcare supraterană, iaz artificial,
drum acces zonă rezidenţială centrală, drum acces şcoală-grădiniţă.

24
 Cartierul La Recea din Alba Iulia
La Recea este un cartier nou din Alba Iulia, construit de RMGC
pentru o parte din locuitorii din Roşia Montană, Corna şi Gura Cornii,
care au optat pentru strămutare. Cartierul include 200 de case noi şi a
fost dat în folosinţă începând cu luna mai din 2009.
Investiţia se ridica la suma de peste 20 milioane USD şi cuprinde
o suprafaţă de aproximativ 24 de hectare. Lucrările au fost începute de
la zero, fiind nevoie de realizarea reţelelor de apă, gaz, curent şi
canalizare, care sunt realizate integral în subteran.
Acest detaliu face din proiectul La Recea unul dintre primele proiecte de dezvoltare imobiliară
din România care începe cu îngroparea întregii infrastructuri de construcţii, lăsând ridicarea caselor
pentru finalul proiectului.

Impactul asupra sitului arheologic

Ruinele cetăţii romane Alburnus Maior vor fi şi ele distruse pentru completarea proiectului.
Ruinele Alburnus Maior sunt ale unui oraş roman minier şi include de la galerii şi unelte miniere la
ruine ale unor locuinţe, temple, morminte etc. fiind descris de UNESCO ca „un patrimoniu naţional
unic în lume”.

VI. Metodologia investigaţiilor de teren, laborator, metode folosite:

Activitatea de teren a fost desfăşurată în perioada 29 septembrie – 27 octombrie 2000 de mai
multe echipe de consultanţi din cadrul celor două societăţi menţionate anterior. Activitatea de teren a
25
constat în vizitarea sistematică a tuturor izvoarelor şi fântânilor cunoscute din zonă. Pentru fiecare
amplasament a fost completat un chestionar.
Fiecărui amplasament i s-a alocat un nume sau un număr de identificare. Au fost înregistrate
coordonatele fiecărui amplasament cu ajutorul unui dispozitiv GPS (Magellan). Au fost de asemenea
efectuate determinări de teren pentru indicatori elementari, cum ar fi: temperatură, pH, conductivitate
electrică şi potenţial redox.
Au fost făcute câte una sau două fotografii ale amplasamentului şi a fost desenată o schiţă
pentru indicarea unor puncte de reper din jurul fiecărui amplasament. Au fost intervievaţi locuitorii din
zonă pentru obţinerea unor informaţii privind istoricul zonei şi a sursei de apă. Au fost obţinute detalii
privind utilizarea apei, modificări în timp a debitului şi operaţiile de întreţinere a sursei de apă de-a
lungul timpului.

Din cele 353 de amplasamente, majoritatea au fost fântâni săpate (140) şi izvoare (176), la care
s-au adăugat câteva cursuri de apă şi evacuări de ape acide de mină. Cele mai multe fântâni săpate

26
manual au fost fântâni private situate în curţile sau terenurile din vecinătatea caselor, majoritatea din
acestea fiind folosite la data efectuării inventarului.
Din multitudinea surselor de apă inventariate, au fost selectate câteva probe reprezentative
pentru includerea acestora în reţeaua de monitorizare a RMGC. Tabelul 3-1 prezintă tipurile şi numărul
de surse de apă inventariate în campania din 2000 - 2001, pe principalele văi, precum şi tipurile şi
numărul de probe.

Inventarul a fost realizat într-o perioadă de secetă severă, cu numai două zile ploioase. Ca
urmare, atât nivelul apei în fântâni, cât şi debitul izvoarelor au fost scăzute şi câteodată acestea au fost
chiar secate.
VII. Stabilirea nivelului de contaminare sau de poluare a componentelor mediului:

27
 Amplasamentul în care a fost efectuat studiul privind condiţiile iniţiale ale calităţii apelor este
caracterizat de existenţa a numeroase exploatări miniere actuale şi istorice, situate în principal în
perimetrele Bucium, Roşia Montană, Roşia Poieni şi Baia de Arieş.
Sursele de poluare a apelor din amplasamentul analizat constau pe de o parte în desfăşurarea
unor activităţi asociate exploatării şi prelucrării minereurilor şi pe de altă parte în existenţa unor zone
cu mineralizaţie ridicată. Extragerea şi procesarea minereurilor implică lucrări specifice la suprafaţă
sau în subteran, care în prezenţa factorilor externi pot genera ape cu caracter acid şi fenomenul de
levigare a unor constituenţi ai minereurilor conţinând poluanţi specifici, cum ar fi: arsen, cadmiu,
nichel, plumb, seleniu, crom, cupru, fier şi sulfaţi.
Evaluarea condiţiilor iniţiale ale calităţii apelor a fost efectuată pe baza rezultatelor obţinute
prin operarea de societatea RMGC a reţelei de monitorizare a calităţii apelor uzate, apelor subterane, a
celor de suprafaţă şi a apei potabile, în perioada 2001 – 2003. Deşi programul de monitorizare cuprinde
o gamă largă de indicatori, în conformitate cu reglementările de calitate a apelor în vigoare, pentru
evaluarea condiţiilor iniţiale ale calităţii apelor au fost selectaţi numai: pH, arsen, cadmiu, nichel,
plumb, mercur, crom total, seleniu şi sulfaţi.
Selectarea acestor poluanţi relevanţi activităţilor predominante desfăşurate în amplasamentul
analizat a fost efectuată în conformitate cu recomandările Compania Naţionale de Gospodărire a
Apelor „Apele Române”, programului de acţiune pentru reducerea poluării mediului acvatic şi a apelor
subterane cauzată de evacuarea unor substanţe periculoase, precum şi cu indicatorii consideraţi a avea
un grad ridicat de risc asupra sănătăţii umane.

28
 Rezultatele determinărilor efectuate pe cele patru probe de ape uzate, în principal ape acide de
mină din Valea Corna şi Valea Roşia, au indicat în majoritatea probelor concentraţii ridicate de arsen,
cadmiu, nichel, seleniu şi sulfaţi şi ocazional concentraţii ridicate de plumb şi crom total.
Programul de monitorizare a calităţii apelor subterane a constat din recoltări de probe de
apă din izvoare (15 probe), fântâni săpate (14 probe) şi foraje de monitorizare (6 probe), amplasate pe
Valea Buciumani – amonte de amplasamentul Proiectului Roşia Montană şi pe văile Corna, Sălişte şi
Roşia – în limitele Proiectului.
Poluanţii prezenţi în majoritatea probelor de apă analizate au fost: arsen, cadmiu, nichel,
seleniu, crom total, iar plumbul şi sulfaţii au fost identificaţi numai într-un număr limitat de probe.
Datorită caracterului slab acid – neutru al majorităţii probelor de apă analizate, concentraţiile de metale
totale (arsen, cadmiu, nichel şi plumb) şi cele de metale dizolvate au fost apropriate.
Programul de monitorizare a calităţii apelor de suprafaţă a constat din recoltări de probe
din principalele cursuri de apă din amplasamentul analizat – râurile Abrud şi Arieş, precum şi din
afluenţi ai acestora. Din bazinul hidrografic al râului Abrud au fost recoltate probe de apă din 17
secţiuni de control situate pe principalii afluenţi ai râului Abrud şi din şapte secţiuni de control
amplasate pe râul Abrud.
Din bazinul hidrografic al râului Arieş au fost recoltate probe de apă din trei secţiuni de control
situate pe afluenţi ai râului, precum şi din cinci secţiuni de control amplasate pe râul Arieş. În cazul
programului de monitorizare a calităţii apelor de suprafaţă, poluanţii prezenţi în majoritatea probelor de
apă au fost: arsen, cadmiu şi sulfaţii. Nichelul, plumbul şi seleniul au fost identificaţi numai într-un
număr limitat de probe, Mercurul a fost identificat într-un număr foarte redus de probe, iar cromul total
a fost determinat ocazional.
Datorită caracterului slab acid – neutru al majorităţii probelor de apă analizate, concentraţiile de
arsen total, cadmiu total şi plumb total şi cele ale formele solubile ale aceloraşi poluanţi au fost
apropriate.
Cele mai contaminate ape de suprafaţă au fost localizate în zone afectate de lucrări miniere,
inclusiv prin depozitarea deşeurilor generate de extragerea şi prelucrarea minereurilor în perimetrele
Bucium, Roşia Montană, Roşia Poieni şi Baia de Arieş. Râul Abrud care fie drenează perimetre
miniere (Bucium şi Roşia Montană), fie colectează apa din afluenţi care provin din zone miniere, este
contaminat cu poluanţi relevanţi: arsen, cadmiu, seleniu şi sulfaţi.
Deşi râul Arieş primeşte apele râului Abrud, precum şi ale altor afluenţi care străbat zone
miniere importante (Roşia Poieni şi Baia de Arieş), calitatea acestuia este mai bună decât a afluentului
său principal – râul Abrud. Debitul mare de diluţie al râului Arieş este cauza principală de diminuare a
contaminării acestui curs de apă, deşi se menţine o poluare cu seleniu şi mai ales cu cadmiu pe tot
amplasamentul monitorizat.
Monitorizarea calităţii apelor din lacurile artificiale (tăuri) situate în bazinele hidrografice
Corna şi Roşia Montană a identificat o poluare a apei din toate cele şapte lacuri analizate cu mercur şi
cu seleniu. Se presupune că poluarea cu mercur este datorată utilizării în trecut a apei din tăuri la
procesarea la scară redusă a minereurilor şi că sedimentele contaminate pot fi sursa nivelelor ridicate
de mercur în aceste lacuri.
Determinările efectuate pe probe de apă potabilă recoltate din cele două sisteme centralizate de
alimentare cu apă a localităţilor Roşia Montană şi Gura Roşia au indicat prezenţa unor poluanţi
specifici zonei, dar în limitele admise de legislaţia în vigoare.
29
VIII. Metodele de depoluare a zonei contaminate
Extracţia bazică este utilizată atât in-situ cât şi pe sit. Presupune folosirea unor hidroxizi
pentru solubilizarea şi recuperarea din sol a unor poluanţi specifici, precum cianuri, amine, eteri, fenoli
etc. Reactivul de extracţie cel mai utilizat este hidroxidul de sodiu (NaOH).
In cazul cianurilor ajunse în mediu, acestea formează complecşi stabili cu fierul (fero-cianaţi),
care, prin transformare în feri-cianaţi mobili, sunt levigaţi din sol până în pânza freatică pe care o
contaminează.
In condiţii de oxidare şi de mediu alcalin (cu pH>8), complecşii cianurilor cu Fe sunt degradaţi,
iar anionul cian- poate fi mobilizat şi evacuat din mediul poluat. Prin urmare, tratarea cu o soluţie
bazică a solului poluat cu cianuri determină formarea unui amestec omogen, care conduce la
solubilizarea cian-ului şi la extracţia acestuia.
Pentru aceasta, soluţiile bazice încărcate cu cianuri obţinute în urma extracţiei sunt acidifiate în
vederea precipitării cianurilor, iar apoi, din nou alcalinizate, pentru. a fi reutilizate în procesul de
depoluare.
Extracţia acidă este folosită mai ales în cazul solurilor poluate cu metale grele, atât in-situ cât
şi pe sit. Principalii acizi folosiţi sunt acidul clorhidric, azotic, percloric. Extracţia acidă este practic
similară cu spălarea. Este o metodă fizică sau fizico-chimică, utilizată pentru eliminarea fazei reziduale
de poluant imobilizat în matricea solului.
Principiul spălării constă în separarea poluanţilor din sol şi transferul acestora în faza gazoasă sau
lichidă, sub acţiunea apei şi a energiei mecanice. Această metodă este uneori completată de alte
metode, cum ar fi stripping-ul, flotaţia, biodegradarea. Aplicarea spălării se face de regulă pe sit sau in
situ. Gama poluanţilor care pot fi extraşi din sol prin spălare este relativ extinsă (poluanţi organici,
anorganici solubili, metale grele). Se realizează astfel:
▲ spălarea solului excavat: - se aplică atât pe sit cât şi în afara acestuia. Solul poluat este excavat
cu mijloace mecanice, fiind apoi transportat la o instalaţie de spălare dotată cu echipamente speciale,
unde se obţine un produs spălat şi un concentrat de poluanţi.
▲ în solul poluat, elementele sau substanţele. chimice sunt fixate în porii intergranulari, precum şi
la suprafaţa granulelor. Cea mai mare cantitate de poluant este fixată de fracţiunile fine ale solului. De
multe ori, fracţiunile granulometrice grosiere nu prezintă decât urme de poluanţi.
▲ procesele de spălare aplicate la depoluarea solului constau dintr-o succesiune logica de operaţii
care au drept rol dezaglomerarea bulgarilor de sol, separarea fracţiunilor granulometrice grosiere de
cele fine (prin clasări volumetrice şi hidraulice).
▲ desprinderea prin atriţie a poluanţilor ataşaţi la suprafaţa granulelor şi desecarea produselor
spălate reprezintă etape ale operaţiunii de spălare.
Instalaţii folosite în procesul de spălare:
Eimco-Wemco: constă dintr-un sistem de ciururi, hidrocicloane, clasoare, care execută operaţiile
descrise. Solul contaminat cu hidrocarburi este excavat şi sfărâmat, după care este adus în instalaţia de
spălare, unde se separă fracţiile fine, purtătoare de substanţe. poluante, de fracţiile grosiere, eliberate de
poluanţi.
Mai întâi se face o ciuruire la 6 mm, sub jet de apă. Produsul grosier din refuzul ciurului este în
acest fel decontaminat, iar tulbureala rezultată în urma materialului trecut prin ciur este supusă unei
deslamări primare, într-un clasor mecanic cu spirala.
In revărsarea clasorului, se obţine un shlam ale cărui particule au dimensiunea de 0.1 mm, cu
concentraţie ridicată în poluanţi, iar în refuz rezultă un produs mai grosier, parţial decontaminat, în care
poluanţii sunt dispuşi pelicular la suprafaţa granulelor.
Desprinderea acestor poluanţi de granulele de sol se face prin atriţia pulpei la o densitate
ridicată, operaţie ce presupune frecarea intensă a granulelor unele de altele, într-o mişcare turbionară,
creată de nişte agitatoare speciale. Odată desprinşi de granule, poluanţii sunt separaţi din tulbureală
prin hidrociclonare.
In suprascurgerea hidrociclonului se obţine un shlam bogat în poluanţi, îngroşat, cu o granulaţie
mai mare, care este sitat printr-un ciur cu diametru de 2 mm, sub jet de apă. Fracţia granulometrică de
2 mm este în felul acesta decontaminată, iar fracţiunea cuprinsă între 0.1-2 mm este condiţionată cu
reactivi şi supusă flotaţie inverse.

30
 In spuma maşinilor de flotaţie se concentrează poluanţii, iar solul decontaminat din produsul de
cameră este filtrat cu ajutorul unui filtru rotativ. Tulbureala bogată în poluanţi este colectată de la toate
operaţiunile/instalaţiile într-un îngroşător radial, echipat cu un separator de hidrocarburi. Apa din prea-
plinul îngroşătorului este recircuitată în flux, iar produsul din îngroşat este filtrat cu ajutorul unui filtru
cu bandă. Se obţine astfel concentratul final de poluanţi, care poate fi depozitat în siguranţă sau
iertat/biodegradat/incinerat.
O altă metodă de depoluare ce poate fi folosită în cadrul reabilitării Roşiei Montane este flotaţia.
Gama poluanţilor este largă şi cuprinde în special metalele grele, hidrocarburile, compuşii organo-
cloruraţi sau compuşii cian-hidrici. Extracţia poluanţilor prin această metodă se bazează pe diferenţa
dintre proprietăţile superficiale, în special tensiunile inter-faciale ale mineralelor din sol, pe de o parte,
şi ale substanţelor poluante, pe de altă parte. Procesul de flotaţie se realizează în instalaţii speciale, care
asigură următoarele funcţiuni:
- ■ aerarea cât mai intensă a tulburelii formate, în care se găseşte solul poluat;

- ■ dispersia omogenă a solului în tulbureală;

- ■ alimentarea continuă şi uniformă;

- ■ evacuarea în condiţii bune a produselor rezultate (spuma şi materialele precipitate);

Instalaţiile se compun din mai multe celule identice, fiecare fiind prevăzuta cu un ax central,
terminat la partea inferioară cu un agitator. Celulele comunică între ele astfel încât tulbureala poate
trece din una în alta, pe principiul vaselor comunicante. Înainte de a fi supus flotaţiei, solul este pregătit
corespunzător, prin operaţii de mărunţire, dezaglomerare, atriţie, deshlamare.
Tulbureala destinată flotaţiei se realizează într-un raport lichid-sol cuprins între 2:1 – 5:1, în
funcţie de natura solului şi a poluanţilor. In celulele instalaţiei se introduc anumiţi reactivi numiţi
spumanţi, care asigură persistenţa bulelor de aer formate, iar alţi reactivi numiţi corectori formează şi
intensifică hidrofobia poluanţilor şi a mineralelor purtătoare de poluanţi.
O a 3-a categorie de reactivi, numiţi modificatori, influenţează flotabilitatea substanţelor
poluante, asigurând astfel condiţiile procesului de flotaţie selectivă. In celula de flotaţie, care conţine
reactivii amintiţi şi tulbureala formată din sol poluat plus apă, se introduce o cantitate mare de aer, sub
formă de bule mici, dispersate omogen.
Deplasându-se ascendent în suspensie, bulele de aer întâlnesc granulele de sol poluat. Dacă
suprafeţele granulelor sunt hidrofobe, ele adera la bulele de aer, formând agregate (bule+granule de
sol+substanţe poluante). Acestea sunt purtate spre suprafaţă, formându-se o spumă care este
îndepărtată în mod continuu prin acţiunea unor pale speciale.
Dacă bulele întâlnesc granule hidrofile, situaţie specifică solului nepoluat, atunci adeziunea
bulă-granulă nu se mai realizează.
O a 3-a metodă posibilă de depoluare este reducerea . Aceasta reprezintă reacţia inversă
oxidării, fiind identificată în soluri ca un fenomen fizico-chimic natural. Adaosul de agenţi reducători
pentru decontaminarea solurilor nu face decât să accelereze fenomenul de reducere natural.
Acest tip de reacţie este utilizat cu precădere pentru poluanţii organici (hidrocarburi aromatice,
unele pesticide) şi pentru unele metale cu valenţa variabilă (Fe, Mn, Cr, unii metaloizi: arseniu-As,
seleniu-Se). Agenţii reducători folosiţi frecvent în decontaminare sunt metalele, în special Fe, care se
administrează sub formă de pulbere.
Procesul de reducere a compuşilor organici include mai multe tipuri de reacţii, cum ar fi: de-
halogenarea, saturarea ciclurilor moleculare aromatice. De fiecare dată se urmăreşte transformarea unui
produs toxic într-un produs inofensiv (DDT -> DDA, cloro-benzen -> ciclo-hexanol). Acest tip de
reacţie impune menţinerea riguroasă a pH-ului între limitele 6 şi 8, fapt ce necesită un control
permanent al mediului de lucru în timpul decontaminării.
Cea mai importantă aplicaţie a reducerii este reprezentată de transformarea cromului
hexavalent, caracterizat de un grad ridicat de toxicitate şi mobilitate mare, în crom trivalent, netoxic şi
cu mobilitate redusă.

31
 Cromul trivalent, prezent în oxizi şi hidroxizi poate fi de asemenea mobilizat, dar prin crearea
unui mediu acid. Când cromul este prezent în apă, sub forma ionului cromat, acesta are la rândul său o
toxicitate ridicată. In general, pentru apa subterană se admite un conţinut maxim de Cr de pana la 3
µg/l.

Concluzii:
Concluzia generală a studiului privind evaluarea condiţiilor iniţiale ale calităţii apelor în
amplasamentul Roşia Montană este că desfăşurarea activităţilor miniere istorice în acest amplasament a
condus la contaminarea apelor cu poluanţi care provin din corpurile locale mineralizate. Aceşti
componenţi sunt solubilizaţi de apele acide generate de expunerea minereurilor cu conţinut de sulf la
acţiunea factorilor externi.
Poluarea apelor de suprafaţă se resimte până la distanţe mari de zona Roşia Montană şi de alte
văi afectate de activităţi miniere, afectând astfel folosinţele apei din aval.
Apare foarte clar conturată ideea că menţinerea situaţiei actuale (nici o acţiune – starea “No
Action”) va conduce la continuarea neconformităţilor înregistrate şi la accentuarea afectării calităţii
componentelor de mediu şi aşezărilor umane.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. Bran, P., Bran, F., Roşca, I.Gh., Creţu, R.F., Manea, Gh.,
(2004), Dimensiunea economică a impactului de mediu. Studiu
de caz Roşia Montană, Editura ASE, Bucureşti.
2. Burger, J., (2008), Environmental management: Integrating
ecological evaluation, remediation, restoration, natural resource
damage assessment and long-term stewardship on
contaminated lands, Science of the Total Environment, Elsevier,
400: 6-19.
3. Damigos, D., (2006), An overview of environmental valuation methods for the mining
industry, Journal of Cleaner Production 14: 234-247.
4. Lucrina Ştefănescu, Cercetări privind impactul asupra mediului la închiderea unor exploatări
de aur din câmpul metalogenetic Roşia Montană
5. Radu Lăcătuşu, cursul de Metode şi tehnici moderne de depoluare a solului şi apelor
subterane
6. Impactul economic şi social al proiectului Roşia Montană, Universitatea 1 Decembrie 1918,
Alba Iulia
7. http://www.datametallogenica.com/pages/minidisc/html/rosiamontana-mapsect/page.html

32