Harap-Alb (Tema si viziunea despre lume)

de Ion Creanga

Epoca Marilor Clasici reprezinta o epoca de consacrare a literaturii, termenul de clasic

desemnand reperul pe care textele acestei perioade il vor constitui.

Cel care fundamenteaza aceasta orientare in literatura este Titu Maiorescu care conduce
Junimea, societate ce va schimba destinul literaturii romane si care cuprinde doua etape: etapa ieseana
si etapa bucuresteana in care se afirma marii clasici ai literaturii precum Ion Creanga, Mihai Eminescu,
Ioan Slavici si Ion Luca Caragiale, acestia publicandu-si initial textele in revista pentru a fi incluse ulterior
in volum.

Contopirea elementelor clasice cu cele romantice sau realiste , formulele lirice inedite, noile
specii epice si dramatice precum nuvela psihologica si comedia de moravuri reprezinta trasaturi ale
epocii.

Creanga va reinventa specia basmului, aceasta devenind opera culta cu un narator uneori
subiectiv si cu un personaj definit prin cautarea interioara. Autorul transforma graiul moldovenesc intr-
un adevarat limbaj expresiv ce da impresia „zicerii”, fapt reprezentat printr-o seriei de trasaturi precum
oralitatea stilului, umanizarea si localizarea fantasticului, estetica uratului si eruditia paremiologica.

Basmul „Povestea lui Harap-Alb apare in anul 1877 in revista „Convorbiri literare”, fiind creat
dupa tiparul basmului popular, avand un echilibru initial, urmat de tulburarea acestuia, calatoria
reparatorie si in final refacerea echilibrului. De asemenea basmul urmeaza functiile identificate de
Vladimir Propp: incalcarea interdictiei, viclesugul, aparitia donatorului, probele, recunoasterea eroului ,
demascarea, pedeapsa si casatoria.

Motivul padurii labirint in care eroul se rataceste sta la baza structurii narative a textului, alaturi
de motivul imparatului cu trei feciori, al scrisorii, al podului , al triplicarii, al botezului si al nuntii.

Spre deosebire de eroul basmului popular, cel al basmului cult nu este interesat de rasplata
materiala, ci descopera dragostea si se desavarseste spiritual.Viziunea asupra lumii se contureaza prin
ilustrarea temei conditiei umane si a cunoasterii, urmarind evolutia unui tanar ce pleaca intr-o calatorie
a formarii. El cunoaste iubirea si pericolele lumii pe care o descopera, se maturizeaza si se desavarseste
prin nunta, ajungand la cunoasterea de sine si a universului pe care acum il stapaneste.

Titlul este semnificativ si anticipieaza caracterul de bildungsroman al operei, substantivul

„povestea” facand trimitere catre specia literara in care se incadreaza textul. Tot titlul contine si numele
protagonistului „Harap-Alb” ce reprezinta o structura oximoronica pentru ca „harap” inseamna „rob”, in
timp ce adjectivul „alb” sugereaza puritatea, inocenta.

In opera „Povestea lui Harap-alb” se identifica prezenta unui narator omniscient care nareaza la
persoana a-III-a si care se poate proiecta in text ca observator ce pare ca mediteaza, prin prezenta
fragmentelor reflexive.
 Subiectul se deruleaza cronologic, pe momente, actiunea fiind lineara, urmarind un singur fir
narativ.Incipitul si finalul se suprapun expozitiunii si deznodamantului, redand simetric ipostaza
naratorului si viziunea asupra lumii.

Incipitul operei defineste relatiile spatio-temporale prin conturarea unui timp fabulos si a unui
tinut imaginar.Formula initiala „amu cica era o data” sugereaza prin intermediul adverbului „amu”
indoiala in legatura cu realitatea intamplarilor prezentate.

Finalul operei cuprinde si el o formula ce evidentiaza reintorcerea intr-o lume bine determinata
in care existenta umana este guvernata de puterea banilor.

Intriga este constituita de momentul primirii scrisorii de catre crai, acesta urmand a-si trimite
unul dintre fii catre imparatia fratelui sau; punctul culminant sustine destinul unic al protagonistului,
fiind reprezentat de doua momente epice: moartea simbolica si invierea eroului.

Actiunea debuteaza cu esecul fratilor mai mari ce ofera mezinului sansa de a depasi un prim
obstacol, trecerea podului si infruntarea ursului. Podul este un motiv important al naratiunii, este motiv
al trecerii catre o alta lume, el stabileste granita dintre spatiul protejat, cosmic, si cel necunoscut,
viclean.

Alte forme spatiale simbolice vor fi reprezentate de padure, sub forma labirintului ( sustine
structura narativa a textului), fantana- motiv al cunoasterii, spatiu claustrant in care se produce
intelegerea greselii, gradina ursului, padurea in care se afla cerbul si groapa in care se ascunde
protagonistul, casa de arama, camera fetei de imparat. Parcurgand drumul initierii, protagonistul
depaseste probele la care este supus primind ajutorul conditionat sau neconditionat al unor personaje
fabuloase.

Doua scene reprezentative pentru formarea tanarului erou sunt scena botezului si cea a
confruntarii dintre Span si Harap-Alb.

Coborarea in fantana are, in plan simbolic, semnificatia grotei, spatiu al nasterii si regenerarii.
Tanarul fecior este pacalit de Span si inchis de acesta in fantana, primind numele de Harap-Alb si fiind
silit sa se supuna noului sau stapan.Aceasta scena reprezinta o coborare in infernul pe care craisorul va fi
nevoit sa il parcurga de aici incolo, avand totodata si semnificatia unui botez, deoarece protagonistul
capata o identitate noua, proprie, iesind astfel din anonimat.

Scena confruntarii dintre protagonist si antagonist reprezinta finalul initierii tanarului, si sfarsitul
conflictului dintre cele doua personaje. După demascarea Spânului, acesta îi taie capul lui Harap-Alb,
eliberându-l de jurământ, semn ca iniţierea este încheiată. Eroul reînvie însă, datorită ajutorului primit
de la prietenii săi, semn că a ştiut să fie un bun prieten, şi primeşte împărăţia şi fata pe care o dorea.
Maturizarea eroului, la care Spânul contribuie în mod decisiv, este confirmată de nuntă şi de schimbarea
statului social.
 Arta portretului este o calitate a prozei lui Creanga, imaginea personajelor fabuloase
realizandu-se prin figuri de stil precum hiperbola, antiteza, oximoronul si comparatia.

Conform clasificarii lui Vladimir Propp, personajele basmului se impart in: eroul(protagonistul),
falsul erou(antagonistul), personajele adjuvante( cei cinci prieteni, albinele si furnicile), donatorul(
Sf.Duminica).

Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele. Cu exceptia

protagonistului care evolueaza pe tot parcursul operei, celelalte personaje reprezinta tipologii umane ce
se reduc la o singura calitate dominanta.Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi se ironizeaza
defecte ale fiinte umane, insa aspectul lor grotesc ascunde calitati precum bunatatea si prietenia.

Fiul de crai are atat calitati, cat si defecte. La inceput acesta este un tanar naiv, egoist, superficial
si mandru, incalcand sfaturile date de tatal sau si increzandu-se in vorbele Spanului care nu dorea
altceva decat sa il ademeneasca in capcana sa. Feciorul este totodata curajos si generos, ajutand atat pe
Sfanta Duminica cat si necuvantatoarele cu care s-a intalnit. Prin faptul ca a reusit sa se inteleaga cu cele
cinci creaturi himerice ( Gerila, Setila, Pasari-Lati-Lungila Flamanzila si Ochila), tanarul dovedeste
respectul si rabdarea cu care a fost inzestrat. In opozitie cu aceste calitati, Spanul este viclean si nemilos
intrucat nu pierde nicio ocazie de a scapa de Harap-Alb din momentul in care l-a pacalit si l-a
transformat in sluga sa. Cu toate acestea, Spanul este in mod paradoxal un rau necesar intrucat el are
rolul de a-l initia pe Harap-Alb.

Ca moduri de expunere predominante, se observa prezenta naratiunii care se impleteste cu

dialogul si prezenta descrierii, cea din urma fiind mai slab reprezentata.Naratiunea este dramatizata prin
dialog, al carui rol este foarte important atat in caracterizarea personajelor cat si in dinamizarea
actiunii.Descrierea este prezenta in special in incipit si are rolul de a fixa cadrul initial, dar nu este lipsita
nici in restul operei, avand rol in caracterizarea directa a personajelor.

Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace precum: expresii narative tipice(si atunci, si
apoi, in sfarsit, dupa aceea), dativul etic(si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap), inserarea de fraze
ritmate sau versuri populare.

Consider ca opera „Poveste lui Harap-Alb” de Ion Creanga