Relația dintre două personaje – Moara cu noroc

„Prezentată de către naratorul omniscient și obiectiv, cu ajutorul narațiunii la

persoana a III-a, relația lui Ghiță cu personajul negativ, Lică Sămădăul va conduce
la destinul tragic al tuturor. Având dorința de a munci pentru soție, copii și pentru
«fericirea familiei sale», Ghiță semnează condamnarea unui destin tragic în
momentul în care îl cunoaște pe Lică Sămădăul, de meserie porcar, și acceptă
prezența factorului perturbator în viața sa. Deși încearcă să respingă propunerile lui
Lică și refuză să-i spună «cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și
cine ce face», influența porcarului este covârșitoare. Prin urmare, Ghiță începe să îi
ascundă Anei, soția sa, «gândurile grele ce-l cuprinseseră, aceasta urmând să-și
piardă treptat încrederea în soțul ei.».

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela, in care punctul de fuga este
reprezentat de Ghita in calitatea sa de protagonist. Evolutia personajului principal,
la nivelul discursului narativ poate fi inteleasa numai prin raportare la celelate
personaje, in care i se oglindesc calitatile si defectele. Semnificativa, in acest sens,
este relatia dintre Ghita si Lica.
In primul rand relatia celor doua personaje se impune a fi analizata din
perspectiva tematicii abordate: tematica rurala dublata de o tema psihologica,
reprezentata de dezumanizarea fiintei sub puterea mistuitoare a banului.
Problematica nuvelei este reprezentata de ciocnirea dintre doua mentalitati: una
tradiionala, reprezentata de Ghita si una mercantila, careia ii da glas Lica. Pentru o
redare cat mai veridica a imaginii satului transilvanean din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, autorul surpinde metamorfozele unei societati refelectate in
constiinta protagonistului. In vreme ca Lica este un adaptat la structurile
capitaliste, Ghita incearca adaptarea prin incercarea de a-si depasi conditia de
cizmar sarca.
Pe de alta parte, naratorul adopta o perspectiva narativa obiectiva, cu o
viziune” din darat”. Ocupand o pozitie extrateritoriala fata de universul fictional
creat, acest narator detasat nu intervine in destinul personajelor sale, lasandu-le sa
evolueze spre deznodamant, dupa nazuinte si slabiciuni. Ba mai mult, naratorul
omniscient si omniprezent stie totul despre personajele sale, astfel incat relateaza
informatii nu numai despre fizionomia personajelor sale, ci le dezvaluie si
dimensiunea interioara.
In aceeasi ordine de idei, prima intalnire dintre Ghita si seful porcarilor,
Lica, dezvaluie un conflict exterior. Samadaul isi impune in fata noului venit
propriile-i reguli: „vreau sa stiu in tot deauna cine trece pe aici, cine ce zice, cine
ce face si voiesc ca inafara de mine sa nu mai stie nimeni. Cred ca ne-am inteles!”.
Este un conflict exterior vag nuantat, deoarece carciumarul nu riposteaza, ci
accepta tacit situatia. Acest conflict exterior se dezvolta pe parcursul discursului
narativ intr-un amplu conflict interior: macinarea interioara, pana la disparitie a
constiintei protagonistului.
Nu in ultimul rand cele doua personaje sunt construite prin mijloace de
caracterizare consacrata de proza realista. Prin carcaterizarea directa, naratorul
omniscient surpinde transformarile lui Ghita sub puterea banului: „nu mai zambea
ca mai-nainte, ci radea cu hohot de-ti era tema de dansul”, „se juca din ce in ce mai
rar cu Ana, iar atunci cand o facea ii lasa urme vinete pe corp”. In realizarea
personajului Lica, autorul se foloseste de tehnica portretisticii: „un om ca de trezeci
si sase de ani, inalt, uscativ si suspt la fata, cu ochii mici si verzi, cu mustata lunga
si sprancenele impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei care poarta
camasa alba si subtire, ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint si biciul de
carmajin cu codoristea de os cu ghintulete de aur”. Aceste elemente de portret
reliefeaza, pe de-o parte rautatea personajului, dar in acelasi timp si bogatia,
opulenta sa. Modernitatea operei lui Slavici consta insa in mijloacele inovatoare pe
care le utilizeaza in constructia personajelor: monologul interior si stilul indirect
liber.
Din punct de vedere tipologic, incipitul nuvelei il surpinde pe Ghita ca tipul
taranului dornic de a-si imbunatatii conditia sociala de cizmar sarac. Pe parcursul
discursului narativ, insa, protagonistul se individualizeaza prin patima sa nefireasca
pentru bani. Daca Ghita este un personaj rotund, caracterul sau modificandu-se pe
parcursul naratiunii, Lica face parte din categoria personajelor plate. De la prima si
pana la ultima sa aparitie in discurs, Samadaul are un comportament neschimbat.
Statutul social al protagonistului este surpins inca din incipitul
discursului narativ: el este cizmarul sarac, care-si doreste un trai mai bun pentru
familia sa. Este capul unuei familii de tip patriarhal, este constient de faptul ca pe
umerii sai apasa toate greutatile familiei si, de aceea, decide sa ia in arenda
carciuma de la moara cu noroc. Noul statut social pe care-l dobandeste, cel de
carciumar, coincide si cu dezumanizarea unui personaj care nu are puterea de a se
sustrage mirajului imbogatirii. In schimb, lica isi pastreaza, de la inceput pana la
sfarsit, acelasi statu social: el este Samadaul, seful porcarilor.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul lui Ghita releva un
caracter slab. Se arat neputincios in fata tentatiei de a se imbogatii si da vina pe un
destin potrivnic. Macinarea interioara a personajului este redata de naratorul
omniscient prin secvente monologate „ Ei! Ce sa-mi fac? Asa ne-a lasat
Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai puternic decat vointa mea. Nici
cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare”. Daca, in cazul lui Ghita
conflictul interior era generat de ciocnirea dintre viziunea traditionala si cea noua,
mercantila, in ceea ce-l priveste pe Lica naratorul nu-i surpinde conflictul interior.
Acest aspect se datoareaza faptul ca Samadaul este un adaptat al lumii capitaliste,
cu care Ghiat tocmai a luat contact.
Expozitiunea textului surpinde ipostaza unui Ghita a carui existenta sta
sub semnul moralitatii: este harnic, cumsecade, iubitor de familie si dotat cu
initiativa. Intalirea cu Lica Samadaul va declansa si declinul sau moral: dintr-o
fiinta morala, Ghita ajunge, in final, o fiinta imorala, fiind capabil sa-si arunce
sotia drept momeala in bartele Samadaului. In schimb, Lica are o existenta
guvernata de imoralitate. Dintr-o forma de autocaracterizare, el insusi isi dezvaluie
placerea de a ucide. Asadar, Lica este un personaj exceptional, demonic tradand
dimensiunea romantica in constructia acestui personaj.
Relatia dintre cele doua personaje poate fi reprezentata ca fiind una intre
manipulator (Lica Samadaul) si manipulat (Ghita)
O prima secventa narativa care surpinde aceasta relatie poate fi
considerata cea in care Lica isi face aparitia, pentru prima data, la carciuma. Pentru
ca relatiile capitaliste presupun obligatoriu subordonarea partenerului de afaceri,
Samadaul isi impune in fata noului venit propriile-i reguli fara a manifesta
opozitie, carciumarul le accepta tacit. Lica intuieste slabiciunile lui Ghita,
incercand astfel sa-l supuna. Mai intai, incearca sa-l indeparteze de familie, apoi ii
pateaza imaginea de om cinstit in fata colectivitatii rurale, implicandu-l, fara voia
sa, in jaful de la arendas si in uciderea vaduvei si a copilului acesteia. Caracter
slab, Ghita isi ia, mai intai masuri de precautie: aduce doi caini de la Arad, isi
procura pistoale si-si angajeaza o sluga noua, pe Marti, un ungur inalt cat un brad.
La toate acestea carciumarul nu rezista tentatiei banilor si va sfarsi tragic.
Finalul nuvelei surpinde ultima treapta a dezumanizarii protagonistului.
Orbit de dorinta de a se razbuna pe Lica, prin acceptarea de a colabora cu
jandarmul Pintea, carciumarul refuza invitatia batranei de a-si petrece sarbatorile
pascale la Ineu. Ramane la han si isi impinge sotia drept momeala in bratele
Samadaului. Lica, constient de slabiciuna carciumarului pentru sotia sa, ii cere
Anei sa i se aseze pe genunchi, mizand pe o reactie din partea lui Ghita. Apoi,
Samadaul ii cere barbatului sa-l lase singur cu sotia sa. Ana, dezgustata de lasitatea
sotului pe care-l considera „doar o muiere imbracata in straie barbatesti” ii se
daruieste lui Lica. Constientizand pacatul sotiei sale in care tot el a impins-o, Ghita
o omoara pe Ana „infingandu-i adanc cutitul in inima”. La randul sau, Ghiat este
ucis de Raut din ordinul samadaului, care se sinucide pentru a nu cadea viu in
mainile jandarmului Pintea.