Orasul Petra

Petra este cea de-a doua minune a lumii in care am calcat. Am ajuns pentru prima oara in
anul 2000, cu ocazia unei excursii in Egipt, dar pentru ca Lonely Planet scria ca „desi in
vecinatate exista Egiptul cu toate comorile sale, cel mai frumos sit istoric este totusi in
Iordania si se numeste Petra”, am fost destul de intrigat sa nu adaug Petra itinerariului
egiptean. Am aterizat la Cairo si, timp de vreo doua saptamani jumatate, am ramas cu gura
cascata vizitand monumentalele structuri de la Cairo, Aswan sau Luxor, am urcat inclusiv
pe varful Moise din Sinai si m-am balacit la Marea Rosie… asa ca ma gandeam acolo, la
Nuweiba, uitandu-ma la coasta stearpa a Arabiei Saudite, ce ar putea fi mai maret si mai
impresionant decat piramidele, mormintele faraonilor sau templul de la Luxor. Ei, bine,
aveam sa ma lamuresc cateva zile mai tarziu, cand luam Petra la pas. Intr-adevar, Lonely
Planet avea dreptate – desi se afla intr-o zona unde civilizatii multimilenare au lasat amintire
piramide, morminte fastuoase, orase legendare precum Persepolis, Palmyra sau Baalbek,
orasul istoric Ierusalim, orasul vechi din zona palestiniana, ei, bine, Petra iese cu adevarat
in evidenta – este un mix de charisma arhitecturala, geologie si geniu constructiv. Petra
este unica si incredibila. Si, intr-adevar, merita sa se afle pe lista celor 7 minuni „noi” ale
lumii.

Am fost in Petra de trei ori. Dupa prima vizita, din 2000, care m-a marcat, am revenit dupa
mai bine de un deceniu cu o „dubla” – am fost de două ori in doi ani consecutivi. Prima
oara, impreuna cu mai multi vizitatori intr-unul dintre tururile marca „Haideti cu Imperator in
…”, a doua oara, intr-un infotrip. Ca si in cazul primei vizite, am decis ca e musai sa stam
doua zile in Petra, pentru a savura orasul antic. In cazul infotripului, am fost pe fast forward,
am fost, de fapt, pentru cateva ore, ocazie cu care poti bifa niste locuri, dar nu poti „simti”
locul. Dar asa sunt multe infotripuri, sunt pe fast forward, insa in cazul acestuia am avut
parte de o premiera – am vizitat Little Petra, pe care o ratasem datile precedente. Si care
merita, si ea, descoperita. Asa ca va sfatuiesc ca daca ajungeti la Petra sa nu stati doar
cateva ore. Doua zile mi se par ideale, hai sa zic o zi si jumatate (ajungand, eventual seara,
in Wadi Rum, fabulosul desert al lui Lawrence of Arabia).

Ce este Petra ? A intrat in istorie ca un oras populat de nabataeni, o populatie de origine

araba care a locuit in actuala Iordanie de Sud si Arabie Saudita de Nord. Au fost buni
negustori, excelenti mestesugari, dar mai ales constructori fara egal. In urma lor au ramas
Petra si alte cateva orase mai mici, dar la fel de spectaculoase. De altfel, in nordul Arabiei
Saudite exista o mica Petra, de asemenea sculptata in piatra, dar complet nevizitata, pentru
ca Arabia Saudita este o tara feudala care uraste turismul, iar Mada’in Saleh este practic
off-limits. Se ajunge foarte greu, iti trebuie tot soiul de aprobari din partea obtuzelor
autoritati saudite, ca sa nu spun ca Arabia Saudita nu are viza de turism – doar de
business, lucru, studii si Hajj. Asa ca Petra ramane singura metropola nabataeana care
poate fi vizitata. Nabataenii nu au fost un popor razboinic, ci, mai degraba, mercantil. Nu au
fost interesati in a construi imperii militare, ci comerciale, caravanele lor bantuind prin tot
Levantul, in sus si in jos. Evident, au avut si o anumita forta militara, altfel ar fi fost inghititi
de state agresive invecinate, dar chiar si daca au devenit parte a unor imperii, si-au pastrat
autonomia si traditiile. Au fost un popor tolerant – aici au trait diverse comunitati, iar in urma
fuziunii culturale a ramas, de exemplu, teatrul grec.

Petra si-a pierdut independenta in 106, cand a fost ocupata de romani (pasionatii de istorie
stiu ca este anul in care a cazut si Sarmizegetusa, iar o parte din Dacia a fost inglobata in
maretul Imperiu Roman). Dar spre deosebire de dacii lui Decebal, care au luptat si care
multi au murit pe campul de batalie, iar capitala lor a fost distrusa, mult mai maleabilii
locuitori ai Petrei au decis sa se supuna de buna voie lui Traian, pastrandu-si drepturile,
autonomia si orasul. La Sarmizegetusa sunt doar cateva ruine, iar Petra se prezinta in
conditii excelente. Petra a fost, evident, romanizata, dar spiritul artistic si mercantil a
supravietuit inclusiv in perioada bizantina. Dar daca Petra a supravietuit politicii, nu a putut
supravietui geologiei… zona este lovita din cand in cand de numeroase cutremure, iar dupa
ce unul dintre acestea a lovit orasul in 551, pe fondul declinului economic orasul de piatra a
fost parasit, intrand in uitare. A fost „descoperit” de un aventurier elvetian Johann Ludwig
Burckhardt, in anul 1812, care, ghidat de niste beduini care stiau fabulosul oras partial
acoperit de nisip (desenele lui Burckhardt sunt uluitoare), a intrat in vechea urbe, fiind la fel
de uimit, precum calatorii de azi, de ce le-a aparut in fata ochilor.

Astazi, Petra este unul dintre cele mai vizitate locuri din Orientul Apropiat, pe merit. Evident,
in ultimii ani a fost dezvoltata o infrastructura turistica remarcabila, iar orasul invecinat Wadi
Musa a crescut enorm. Fata de 2000, cred ca s-a triplat – ca numar de locuitori, dar si ca
numar de structuri de cazare, restaurante etc. Mi-aduc aminte, in 2000 era o ghereta de
unde cumparai bilete, niste vanzatori de apa, suvenire si cam atat. Acum, e ditamai centrul
de primire a oaspetilor, are numeroase standuri cu de toate si au aparut chiar si niste baruri
trendy in cateva mici pesteri nabataene.

Ca sa patrunzi in oras, trebuie sa mergi ceva. Prima parte, o iei la picior in plin soare. Poti,
pentru cativa dirhami, sa mergi calare, dar nu e foarte mult de mers. Dupa o scurta plimbare
(probabil, cateva sute de metri), ajungi la gura Siq-ului, lungul tunel sapat de natura in
stanca dand spre oras. Acest Siq a facut din Petra o fortareata greu de cucerit, dar a jucat
si rolul vital al aprovizionarii cu apa – inclusiv in ziua de azi se pot vedea urmele canalizarii
antice. Odata ajuns la gura Siq-ului, mi-am dat seama ca ne vom afunda intr-o lume
fabuloasa. Daca ajungi intr-o perioada calduroasa (vara cred ca e ucigatoare, am fost doar
primavara si toamna – sa stiti ca iarna este chiar frig la Petra !), plimbarea prin Siq este o
placere – este umbra, racoare, iar o briza placuta se strecoara prin canion. In plus, aproape
la fiecare colt descoperi urme ale nabataenilor, multe dintre ele fiind chiar spectaculoase –
sculptate in stanca sau chiar mici constructii… iar stancile de deasupra sunt un adevarat
show.

Dar nimic nu te poate pregati pentru impactul intalnirii cu primul megamonument al Petrei –
asa-numitul Treasury, devenit celebru datorita filmului Indiana Jones (care in anii ’80 a pus
Petra ferm pe harta destinatiilor turistice ale lumii). Practic, Siq-ul se ingusteaza, se
gatuieste si, deodata, dupa un colt, aproape ca iti „explodeaza” in fata fatada enorma a
Tezaurului (cel mai probabil, a fost un mormant fastuos al unui rege nabataean). Culoarea
roz care straluceste in soare parca lumineaza ultimii metri ingusti si intunecati ai Siqului si e
imposibil sa nu-ti ramana in minte. In 2000, am fost capabil sa intru in Tezaur – pe cat de
imens este in exterior, pe atat de mic este la interior… dar jocul de culori al rocilor in care a
fost excavat este cu adevarat un spectacol. Ultimele dati nu am mai putut intra, dar
banuiesc ca din cauza unor restaurari.

Dupa zona ingusta si umbrita a Siq-ului, de acum inainte am luat in piept soarele, de multe
ori ucigator (am fost la mijloc de octombrie, era cald, dar nu excesiv, in schimb soarele era
extrem de puternic – asa ca e musai sa aveti ceva de pus pe cap si, mai ales, multa apa).
In 2000, nu exista nicio cafenea, niciun magazin de cumparat apa, acum, au aparut cateva
mici cafenele, bine camuflate prin orasul istoric. De asemenea, e bine sa ai in picioare niste
incaltari zdravene. In Petra ai de urcat – e obligatoriu sa te cateri la frontispiciul fatadelor
sculptate in stanca, o adevarata sarabanda de fatade care mai de care mai ornate, care au
gazduit mormintele regalitatii de la Petra, dar si de unde poti admira panorama orasului.
Uitandu-ma la panorama orasului, sunt convins ca era o mare de cladiri mai mult sau mai
putin zdravene, dar ce a ramas sunt aceste fatade sculptate in piatra, care sunt cu adevarat
impresionante – indiferent daca sunt gigantice sau doar mai mici.

Ca sa descoperi insa Petra, trebuie sa mergi destul de mult pe jos (ma rog, poti sa inchiriezi
vreun magar sau asin, dar Petra se vede pe jos si, mai ales, in timp ce urci). Drumul
standard il strabati printr-o zona relativ plata, cu urme de temple si cladiri comerciale, care
te duce pana la un alt sirag de stanci monumentale… este drumul spre asa-numita
Manastire, cel de-al doilea monument fundamental al Petrei, alaturi de mult mai accesibilul
Tezaur. Daca Tezaurul este vazut de oricine ajunge la Petra, pentru ca se afla fix la intrarea
in orasul istoric, pentru Manastire trebuie sa transpiri un pic. Treci pe langa muzeul gazduit
unde altundeva decat intr-o pestera excavata in stanca (nu gasesti niste artefacte
memorabile, in schimb culorile rocilor din „tavan” sunt de neuitat) si apoi ai de urcat destul
pe un drum batut de turisti si de turisti pe magari. Dar efortul merita fiecare mililitru de
transpiratie, pentru ca, atunci cand vei ajunge la Manastire, vei ramane cu gura cascata
(cladirea nu a fost o manastire, ci, pur si simplu, un alt mormant, dar in momentul
„redescoperirii” orasului, aventurierii nu au prea stiut ce rol au avut aceste cladiri, asa ca le-
au denumit in functie de ce le-a sugerat). Evident, in fata manastirii se afla cateva terase
unde poti sa savurezi un suc, o bere sau o apa rece. Dar daca tot ajungi aici, e pacat sa nu
urci inca un pic, pentru o panorama de neuitat – atat a Manastirii, cat si a unei bune parti
din Petra, dar si a desertului care, de aici, de pe muntii Petrei, se transforma brusc intr-o
campie nisipoasa, arida … intr-o zi clara, poti vedea pana in Israel sau chiar si un pic din
albastrul Golfului Aqaba.

Aici, sus, in varful Petrei, poti gasi cateva bordeie – magazine de suvenire – terase. Sunt
tinute de beduinii care, pana mai acum cateva decenii, au locuit in pesterile sapate si
sculptate de nabataeni. In urma exploziei turistice, au fost alungati din „locuintele” lor, li s-a
construit un oras de beton in apropiere, dar evident ca ei tanjesc dupa cladirile racoroase in
care s-au nascut, au trait si au murit mai bine de un mileniu. Continua sa traiasca in urma
Petrei – astazi, ca vanzatori de suvenire sau ca „soferi” de magari pentru turistii obositi. Am
stat pe jos, admirand Manastirea si varfurile plesuve ale muntilor, in compania unui tip care
semana izbitor cu Captain Sparrow din filmul Piratii Caraibelor. Avea chiar ceva din umorul
cinic al lui Sparrow. Dar si un pic din nostalgia vremurilor de demult, cand prin Petra nu
bantuiau decat capre si camile. Cantecele lui, desi melodioase, aveau un iz destul de trist.
Nici businessul nu mai mergea ca inainte. Iordania este o oaza de pace, dar tarile din jur
sunt macinate de conflicte mai mult sau mai putin violente. Irakul si Siria sunt in mijlocul
unor conflicte care au lasat in urma doar morminte si ruine, Egiptul este, de asemenea,
macinat de conflicte interne, spre Mediterana, Rezistenta palestiniana continua sa lupte
impotriva ocupatiei, iar Arabiei Saudite… multi ii proorocesc dezintegrarea si haosul social.
Iordania continua sa fie o oaza de pace si de stabilitate, dar este prea mica… iar multi
potentiali turisti sunt reticenti sa se aventureze in regiune. Asa ca numarul celor care beau
un ceai sau al celor care cumpara vreun suvenir in varful Petrei este din ce in ce mai mic. Si
e pacat.

Nu as vrea sa inchei fara a mentiona ca mai exista un tur care merita cu prisosinta sa-l
faceti. Este drumul (da, trebuie sa urci din nou, e adevarat) spre High Place of Sacrifice.
Aparent, aici a existat un altar unde sacerdotii nabataeni sacrificau animale zeilor. Azi nu
mai tai capre aici, ci faci poze… Si ai la ce face, pentru ca este una dintre cele mai
frumoase panorame ale Petrei. Este diferita de cea de la Manastire… acolo, ai o privire ca
din elicopter a intregii regiuni, aici, esti fix in mijlocul orasului antic. Si desi inseamna ceva
efort, merita, merita, merita. De altfel, nu te duce la Petra cu ideea ca este ca o plimbare in
parc. La Petra trebuie sa depui ceva efort, sa te cocoti pe dealuri, sa transpiri un pic… si vei
avea parte de una dintre experientele vietii…