UNIVERSITATEA DEMEDICINĂ ȘI FARMACIE ,,NICOLAE TESTEMIȚANU’’

Raport
Tema :
Medicul și societatea, medicul și colegii

A elaborat: Babilev Alina

Profesor: Moroșanu Mihail
Caracteristicile speciale ale relației medic-societate și medic-
colegi
Datoria sau mai degraba datoriile medicului decurg din formidabila capacitate de a
face bine.
Din timpuri foarte indepartate, exigentele societatii au definit un cod de comportament
destinat medicilor. Cel mai cunoscut este cel al scolii din Cos, al carui fondator este
Hipocrate.
Pornind de la astfel de exigente, multe tari au elaborat astfel de coduri. Astfel, in
Europa, amintim Franta, unde in 1945 prin ordonanta generalului de Gaulle a fost
promulgat Codul de Deontologie, creandu-se Ordinul Medicilor (recreat de fapt) si al
carui continut (text) a fost revazut in 1995. Acest cod (ca si altele) arata ca obligatia
morala a medicului este de a fi, in primul rand, in serviciul bolnavului care crede in
stiinta si daruirea lui.

Aceasta obligatie se traduce prin 3 mari percepte:

• Respectul demnitatii persoanei;

• Respectul libertatii bolnavului:

• Necesitatea confidentialitatii.

Respectul demnitatii persoanei

Toti indivizii, dar in special cei mai slabi, supusi metodelor de asistenta medicala, in
spital 717h72h sau in afara acestuia, trebuie considerati ca fiind liberi, egali si
nicidecum inferiori sau infantilizati sub pretextul ca ei sunt dependenti.

Trebuie invatat sa-i ascultam, sa le vorbim, sa-i informam despre boala lor, sa
raspundem intrebarilor lor, sa fim disponibili si eventual sa le acceptam chiar
reprosurile. Aceasta este o notiune foarte dificil de invatat, mai ales in mediul
spitalicesc unde, adesea, bolnavul nu si-a ales medicul si nici sectia in care este
spitalizat.

Medicul si chiar studentul din spital trebuie sa convinga bolnavul de necesitatea

de a fi internat, de interesul si avantajele care i se propun, iara sa i se impuna ceva.
Cu alte cuvinte trebuie respectata libertatea bolnavului printr-o informare cat mai
clara si deschisa.

Studentul trebuie sa asimileze imediat si sa aplice principiul confidentialitatii.

Acesta permite relatia de incredere intre pacient si medic sau echipa medicala.
 Trebuie insusit cu alte cuvinte principiul respectarii absolute a secretului medical, in
orice circumstanta, studentul trebuie sa invete sa respecte secretul, adica tot ceea ce
el stie despre bolnav, boala sa, familie, viata intima, in plus, aceste confidente nu
trebuie impartasite decat echipei care se ocupa de bolnav si numai in masura in care
ele servesc asistentei si vindecarii.

Datoriile asistentei deontologice ale viitorului medic pot fi sintetizate astfel:

• A face totul pentru a dobandi o reala competenta profesionala si a face dovada unei
adevarate constiinte profesionale, ceea ce asigura cea mai buna asistenta bolnavului;

• A face dovada devotamentului si generozitatii, ceea ce confirma bunele intentii ale

medicului fata de pacient, fata de societate;

• A avea respectul absolut al demnitatii persoanei si a libertatii sale, ceea ce

constituie atitudinea umanista;

• A respecta cu totala scrupulozitate confidentele pacientului, ceea ce este baza increderii

indispensabile intre salvator si salvat.

Dupa absolvire, medicul, confruntat cu progresele stiintei, descopera in fiecare zi

dificultatile misiunii sale. El isi pune zilnic (si aceasta incepand din studentie) intrebari in ceea
ce priveste:

• viata;

• moartea;

• suferinta;

• diferentele dintre oameni.

Se gandeste daca este pregatit pentru a contribui la o lume mai buna. Medicul si chiar studentul
in medicina isi pune o serie de intrebari fata de om, omul-masina, omul-obiect sau omul-proteza,
fata de posibilitatea manipularii genelor.

Medicul este dator de a dezbate mereu gandurile sale in relatie cu societatea si sa-si redefineasca
fundamentele actiunilor sale:

• respectul persoanei in demnitatea sa;

• respectul vietii si a corpului uman, in integritatea sa, de la fecundatie (de fapt

 Datoriile medicului fata de colegi
1. Un medic se va comporta fata de colegii sai tot asa cum si-ar dori ca acestia sa
se comporte fata de el.
2. Nu va submina relatia pacient-medic a colegilor in scopul de a atrage pacientii.
3. Cand este medical necesar va comunica cu colegii care sunt implicati in
ingrijirea aceluiasi pacient.
4. Aceasta comunicare va respecta confidentialitatea si va fi limitata la informatia
necesara.

Loialitatea
Loialitatea nu se cumpără și nu se vinde. Loialitatea nu cunoaște trocul. Loialitatea e
sentimentul acela de iubire discretă, nespusă, e adevărul tăcut, oprit la jumătatea rostirii.
Loialitatea nu e o haltă, în care cobori când și când, aleatoriu. Loialitatea este un exercițiu al
încrederii, pe care îl repeți cu încântare, obsesiv, zi de zi. Fără să simți oboseala. Loialitatea e
un raft cu sticluțe cu leacuri pentru toate durerile celor dragi, închis într-un dulăpior cu cheia
afecțiunii necondiționate. În timp, pe raft rămân doar urmele sticluțelor de altădată.

Alocarea resurselor

Economia generală cercetează alocarea resurselor (bunurilor economice) şi a

factorilor de producţie care ajuta la îndeplinirea nevoilor umane. Punctul de
plecare este supoziţia fundamentală rarităţii, aceea că bunurile şi resursele sunt
limiatate, iar oamenii sunt nevoiţi să aleagă una din diferitele posibilităţi de
folosire sau de consum .
Raritatea înseamnă că alegerea unei posibilităţi de folosire a resurselor
exclude alte posibilităţi. Economiştii denumesc aceasta prin costuri de oportunitate.
Supunerea la vot de către indivizi sau grupuri a unei decizii are o importanta
centrală în economie. Economiştii pornesc de la faptul că stimulii, preferinţele şi
utilitatea determină luarea anumitor decizii.
Pana in prezent, economia societatii cunoaste doua mecanisme de alocare a
resurselor limitate :
-faranjamentul institutional bazat pe piata concurentiala, care cuprinde
propritatea private, libera initiativa si interesul economic manat din urma de profit;
-faranjamentul institutional al alocarii de catre stat a resurselor economice
limitate;
Aceste doua mecanisme pornesc de la cateva elemente comune date dar
raspund institutional diferit la intrebarea “Cum sa repartizam resursele limitate
pentru a trai mai bine?”.
 Primul element comun este faptul ca nevoile nelimitate sunt mai mari decat resursele
limitate, de unde rezulta necesitate minimizarii nevoilor si maximizarii satisfactiilor
oamenilor.
Studiul institutiei pietei concurentiale ne ajuta in primul rand sa intelegem modul
functionarii mecanismului economic. Studiul mecanismului pietei concurentiale ne ofera
posibilitatea sa cunoastem atat eficienta cat si ineficienta unei activitati; ne ajuta sa cunoastem
externalitatile negative ale unei activitati. In acest fel putem observa unde trebuie sa intervina
statul, de ce, cand si pana unde.
Acest mecanism al alocarii resurselor a aparut ca urmare a diviziunii sociale a muncii.
Aceasta diviziune sociala a muncii a impus schimbul voluntar al rezultatelor ca un fenomen
de cooperare sociala. Astfel, s-a nascut piata in calitate de sistem de relatii de schimb
voluntar. Aceste trei elemente reprezinta raspunsul institutional normal la contradictia nevoi-
resurse in evolutia vietii economice. Pe piata nu are loc shimabarea de bunuriu, ci de drepturi
de proprietate asupra lor, de unde rezulta faptul ca acest sistem pune accentual pe dreptul de
proprietate privat al individului.

Sănătatea Publică
Sănătatea Publică este ramura medicinei care se ocupă de evaluarea și de supravegherea
sănătăţii populaţiei, de identificarea nevoilor de sănătate ale acesteia, de definirea și de
implementarea strategiilor și politicilor publice din domeniul sănătății şi de evaluarea
serviciilor de sănătate. „Noua Sănătate Publică se ocupă cu identificarea nevoilor de sănătate
şi organizarea de servicii de sănătate comprehensive la nivel populaţional, incluzând astfel
procesul de informare, în vederea caracterizării stării de sănătate a populaţiei şi mobilizarea
resurselor necesare pentru a interveni asupra acestei stări. Deoarece esenţa sănătăţii publice
este starea de sănătate a populaţiei, aceasta include organizarea personalului şi a unităţilor
medicale în vederea furnizării tuturor serviciilor de sănătate necesare pentru promovarea
sănătăţii, prevenirea bolilor, diagnosticare şi tratamentul bolilor, precum şi reabilitarea fizică,
socială şi profesională”.

Sănătate globală
Bolile și cauzele lor nu țin cont de frontierele naționale. Problemele de sănătate
existente la nivel mondial nu pot fi abordate în mod eficient doar prin acțiunea
individuală a Europei. Presiunile la care sunt supuse sistemele de sănătate sunt
universale - inclusiv cele legate de resursele de natură financiară sau umană, în
condițiile unei cereri sporite de servicii medicale de calitate, pentru o populație în
curs de îmbătrânire. Rezolvarea acestor probleme necesită o mai bună colaborare
internațională.
 Politica UE în materie de sănătate globală, definită în 2010, identifică principalele
provocări și stabilește patru principii directoare pentru consolidarea viziunii, poziției
și acțiunii UE. O politică globală cuprinzătoare în domeniul sănătății necesită
colaborarea cu toate celelalte organizații și grupuri de interese relevante, în diverse
domenii, printre care:
 comerț
 finanțare
 ajutor pentru dezvoltare
 migrație
 securitate, schimbări climatice și acțiuni de mediu
 cercetare și inovare.
UE contribuie la guvernanța globală pentru sănătate și prin intermediul altor politici
internaționale care au impact asupra sănătății, de exemplu, în domenii precum
comerțul, cercetarea și dezvoltarea. În cadrul Comisiei Europene, DG Sănătate și
Siguranță Alimentară comunică în permanență cu alte servicii ale Comisiei cu
privire la aspectele de sănătate care au impact sau dimensiuni globale.
UE susține accesul universal la servicii medicale de calitate și promovează o
finanțare echitabilă și eficace a cercetării, în beneficiul sănătății tuturor. UE depune
eforturi pentru a se asigura că produsele noi sunt sigure, eficace, disponibile și
accesibile.
Codul International al Eticii medicale
Datoriile medicului in general
1. Un medic va practica un rationament profesional independent si va mentine lacel
mai inalt nivel comportamentul profesional fata de bolnavi.
2. Va respecta drepturile pacientului sau competent psihic de a accepta sau refuza
tratamentul propus.
3. Nu va permite ca judecata sa sa fie influentata de profitul personal sau
discriminare.
4. Medicul va fi dedicat sa ofere servicii medicale competente in deplina
independenta morala si profesionala cu compasiune si respect fata de demnitatea
umana.
5. Se va comporta onest cu pacientii si colegii si va raporta autoritatilor pe acei
medici care practica profesiunea neetic sau incompetent sau care exercita actiuni
de frauda sau inselatorie.
6. Nu va primi nici un beneficiu financiar sau alte avantajenumai pentru a face
recomandari pacientului sau a prescrie produsemedicale specifice.
7. Va respecta drepturile pacientilor, colegilor si a altor profesionisti ce lucreaza in
domeniul medical.
8. Va recunoaste rolul pe care il are in educatia publicului dar va manifesta retinere
in divulgarea descoperirilor sau a tehnicilor sau tratamentelor noi pe canale
neprofesionale.
9. Va certifica numai ceea ce personal a verificat.
 10. Va face tot ce poate pentru a folosi resurselemedicale in spre binele pacientilor
si a comunitatii.
11. Va cauta ajutor de specialitate daca sufera de boli fizice sau mentale.
12. Va respecta codurile nationale si locale ale eticii.
Medicul și mediul
Orele prelungite la cabinet sau in spital, numarul garzilor efectuate precum si un interes major
acordat vietii profesionale in defavoarea vietii personale sunt factori cu care se confrunta o
mare parte dintre medici. Diferite studii au analizat care sunt cauzele esentiale care determina
un dezechilibru intre viata profesionala si cea personala in cazul medicilor si cu ce afectiuni se
pot confrunta medicii din cauza acestui conflict. Depresie din cauza dezechilibrului viata
profesionala-personala. Un studiu publicat in Journal of General Medicine a analizat impactul
pe care il are conflictul cariera-relatie personala asupra medicilor din SUA si a partenerilor
lor.
Studiul a analizat 89.831 de doctori din SUA de diferite specializari. Autorii studiului au
analizat factori precum epuizarea prin munca, calitatea vietii, depresia. In acelasi timp, au
fost analizate satisfactie prin munca, echilibrul intre munca-viata personala, relatiile
personale, cazurile de conflicte munca-viata personala.
Medicii implicati in studiu au afirmat ca au conflicte in viata personala din cauza orelor
extra petrecute la serviciu. Conflictul munca-viata personala a fost experimentat de 44,3%
dintre medici. Conflictele personale au avut un impact direct cauzand chiar depresie in randul
medicilor. Femeile doctor sunt mai predispuse sa fie afectate de conflictul cariera-familie.
La studiu au raspuns 1043 de femei chirurg si 6815 barbati chirurg. Femeile chirurg erau
mai tinere decat barbatii, iar femeile casatorite, divortate sau cu copii erau intr-un numar mai
mic decat barbatii cu acelasi statut. Nu a existat insa nici o diferenta in privinta numarului
orelor de munca, a turelor de noapte lucrate sau a garzilor lucrate. Femeile au fost intr-un
numar mai mare decat barbatii care au considerat ca viata profesionala le-a fost afectata
odata ce au avut copii (57,3%), precizand ca au avut un conflict personal din cauza carierei
(56,2%) si ca au experimentat conflicte munca-viata personala.
Mai multe femei decat barbati au experimentat epuizare prin munca (43,3%) si simptome ale
depresiei (33%). Atat femeile chirurg cat si barbatii chirurg au declarat ca au avut conflicte
munca-viata personala.

Autoritate
În sens larg, autoritatea este o noțiune aplicabilă unor domenii diverse. În sens
restrâns, autoritatea este circumscrisă oricărui tip de organizare, majoritatea
teoreticienilor fiind de acord că autoritatea este un rezultat, fie al nevoii de
organizare, fie un rezultat al organizării. Autoritatea este o relație care poate fi
analizată cel puțin din două perspective:

 a celui care emite un ordin sau o comandă (persoană sau instituție);

 a celui ce receptează acest ordin.
Mai specific, autoritatea ca relație socială între cel puțin doi actori, bazată pe un
principiu de legitimitate, în care unul dintre actori acceptă să-și
modifice comportamentul, recunoscând voința activă a celuilalt în virtutea
principiului de legitimitate. Altfel spus, autoritatea este o relație socială între un
agent activ și unul pasiv, în care agentul activ are dreptul de a comanda, iar agentul
pasiv recunoaște acest drept în virtutea unui principiu de legitimitate, pentru
atingerea unei finalități comune. Întotdeauna autoritatea presupune o legitimitate și
o responsabilitate (care asigură legătura cu o legalitate).

CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALĂ PREVEDE:

Secretul profesional
Art. 14. – Secretul profesional este obligatoriu, cu excepţia situaţiilor
prevăzute de lege.
Art. 15. – Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul
exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a
bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi probleme de diagnostic,
prognostic, tratament, diverse circumstanţe în legătură cu boala. Secretul
profesional persistă şi după terminarea tratamentului sau decesul pacientului.
Art. 16. – Secretul profesional trebuie păstrat şi faţă de aparţinători, dacă
pacientul nu doreşte altfel.
Art. 17. – Secretul profesional trebuie păstrat faţă de colegi, cadre sanitare şi
instituţiile
medicale care nu sunt implicate în actul medical al pacientului în cauză.
Art. 18. – În comunicările ştiinţifice cazurile vor fi în aşa fel prezentate încât
identitatea
bolnavului să nu poată fi recunoscută.
Art. 19. – În cazul în care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va
permite accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii şefi ai
unităţilor medicale sunt obligaţi să ia toate măsurile în aşa fel încât accesul mass-
media la pacient să se facă numai cu acceptul medicului curant şi al pacientului.
Acordarea de informaţii cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul
pacientului, al medicului curant şi al şefului unităţii medicale.
Art. 20. – Evidenţele medicale trebuie păstrate ca materiale secrete profesionale.
Relaţiile medicului cu colegii şi colaboratorii. Confraternitatea

Art. 71. – Medicul va trebui să îşi trateze confraţii aşa cum ar dori el însuşi să fie
tratat de ei. În baza spiritului de corp, medicii îşi datorează asistenţa morală.
Art. 72. – Schimbul de informaţii între medici privind pacienţii trebuie să se facă
obiectiv şi în timp util, în aşa fel încât asistenţa medicală a pacienţilor să fie
optimă.
Art. 73. – Dacă un medic are neînţelegeri cu un confrate, trebuie să prevaleze
concilierea potrivit
Statutului Colegiului Medicilor din România.
Art. 74. – Este interzisă răspândirea de comentarii ce ar putea să prejudicieze
reputaţia
profesională a unui confrate. Medicii trebuie să ia apărarea unui confrate
atacat pe nedrept.
Art. 75. – Constituie încălcare a regulilor etice blamarea şi defăimarea colegilor
(critica pregătirii
sau activităţii lor medicale) în faţa bolnavilor, aparţinătorilor, a personalului sanitar
etc., precum şi orice expresie sau act capabil să zdruncine încrederea în medicul
curant şi autoritatea acestuia.
Art. 76. – Atunci când un medic ia cunoştinţă despre greşeli etice sau profesionale
care aduc atingere imaginii profesiei, comise de către un coleg, trebuie să ia
atitudine cu tact, încercând să discute problema cu confratele în cauză. Dacă
aceasta nu dă rezultate, medicul are obligaţia să discute cazul în cadrul Colegiului
Medicilor din România, înainte de a se adresa autorităţilor competente.
Consultul medical
Art. 77. – Ori de câte ori medicul consideră necesar să ceară părerea unui coleg
pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicaţiei
unei intervenţii, acesta va propune, de acord cu bolnavul sau aparţinătorii lui şi
ţinând cont de preferinţele acestuia, un consult cu alţi confraţi.
Art. 78. – Consultul este organizat de medicul curant şi este recomandabil ca
medicii chemaţi pentru consult să examineze bolnavul în prezenţa medicului
curant. Apoi medicii se retrag pentru a discuta cazul. După ce au căzut de acord,
medicul curant comunică bolnavului sau aparţinătorului rezultatul consultului.
Dacă există divergenţe de păreri, se va proceda, după caz, la completarea
examinărilor, internarea în spital, lărgirea consultului prin invitarea altor specialişti
etc.
Art. 79. – În consultul medical se va păstra o atmosferă de stimă şi respect
reciproc, nu se va manifesta superioritate faţă de medicul curant. Discuţia cazului
şi observaţiile critice nu se vor face în faţa bolnavului sau a altor persoane străine,
chiar dacă este vorba de medici subordonaţi.
Art. 80. – Un medic care a fost chemat pentru un consult nu trebuie să revadă
ulterior
pacientul din proprie iniţiativă şi fără aprobarea medicului curant.
Art. 81. – În cazul colaborării mai multor medici pentru examinarea sau
tratamentul aceluiaşi
pacient, fiecare practician îşi asumă responsabilitatea personal. Este interzis
transferul de sarcini şi
responsabilităţi privind indicaţiile de investigaţii, prescrierea de medicamente sau
concedii medicale către alţi medici care nu au participat la consultul medical.
Art. 82. – Dacă în urma unui consult avizul celor chemaţi diferă fundamental de
cel al medicului curant, pacientul trebuie informat. Medicul curant este liber să se
retragă dacă părerea medicilor chemaţi la consult prevalează în opinia pacientului
sau a anturajului acestuia.
Art. 83. – Pacientul aflat în tratamentul unui coleg poate fi asistat de orice confrate
pentru
probleme incidente urgente, cu informarea prealabilă sau ulterioară a medicului.
Art. 84. – Dacă propunerea pentru un consult medical vine din partea pacientului
sau a anturajului acestuia, medicul are obligaţia organizării modalităţii de consult.
În cazul în care medicul curant nu este de acord, se poate retrage fără explicaţii. În
urma consultului se va redacta un document semnat de participanţi. Dacă
documentul nu este redactat, se consideră că participanţii la consult susţin punctul
de vedere al medicului curant.

Raporturi cu alţi profesionişti sanitari

Art. 85. – Medicii vor avea raporturi bune, în interesul pacienţilor, cu ceilalţi
profesionişti din
domeniul medical.
Exerciţiul medicinei private

Art. 116. – Este interzis unui medic să îşi încredinţeze propriul cabinet unui
coleg pentru a fi administrat. Excepţie face situaţia în care medicul titular este
plecat din localitate din motive bine întemeiate (concedii de odihnă, de boală,
postnatale, stagii de pregătire în alte localităţi sau în străinătate), când se va
utiliza licenţa de înlocuire acordată de Colegiul Medicilor din România.
Art. 117. – În cabinetele de grup, exerciţiul profesiei rămâne personal, pentru a se
putea asigura,
pe de o parte, independenţa profesională, iar pe de altă parte, răspunderea
profesională individuală completă. Libertatea de opţiune pentru un anumit medic
trebuie asigurată şi respectată.
Art. 118. – Orice fel de asociere între medici trebuie să facă obiectul unui contract
scris ce trebuie să respecte independenţa profesională a fiecăruia. Actul trebuie
obligatoriu comunicat consiliului colegiului teritorial, pentru ca acesta să îşi dea
avizul din toate punctele de vedere.
Art. 119. – Angajamentul profesional al medicului nu poate depăşi competenţa
profesională, capacitatea tehnică şi de dotare a cabinetului ori baza materială
afectată, inclusiv prin convenţii sau colaborări ferme cu alte unităţi sanitare.
Neetica
Datoriile medicului în general Un medic va practica un raţionament profesional
independent şi va menţine la cel mai înalt nivel comportamentul profesional faţă de
bolnavi. Va respecta drepturile pacientului sau competent psihic de a accepta sau
refuza tratamentul propus. Nu va permite ca judecata sa să fie influenţată de
profitul personal sau discriminare. Medicul va fi dedicat să ofere servicii medicale
competente în deplină independenţă morală şi profesională, cu compasiune şi
respect faţă de demnitatea umană. Se va comporta onest cu pacienţii şi colegii şi va
raporta autorităţilor pe acei medici care practica profesiunea neetic sau
incompetent sau care exercita acţiuni de fraudă sau înşelătorie. Nu va primi nici un
beneficiu financiar sau alte avantaje numai pentru a face recomandări pacientului
sau a prescrie produse medicale specifice. Va respecta drepturile pacienţilor,
colegilor şi ale altor profesionişti ce lucrează în domeniul medical. Va recunoaşte
rolul pe care îl are în educaţia publicului dar va manifesta reţinere în divulgarea
descoperirilor sau a tehnicilor sau tratamentelor noi pe canale neprofesionale. Va
certifica numai ceea ce personal a verificat. Va face tot ce poate pentru a folosi
resursele medicale spre binele pacienţilor şi comunităţii. Va căuta ajutor de
specialitate dacă sufera de boli fizice sau mentale.
„Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţă umană de la
concepţie. Avortul terapeutic poate fi practicat dacă conştiinţa medicului şi legea
naţională o permit”. Aşadar medicii cunosc foarte bine momentul în care începe
viaţa. Între timp însă, odată cu liberalizarea pe baze strict politico-ideologice a
avortului, această exprimare a fost eliminată.
Conflictele
Conflictele fac parte din viaţa de zi cu zi. Ele nu trebuie să fie considerate
evenimente negative, ci conflicte de interese între indivizi sau grupuri. În politică,
conflictele sunt chiar o parte importantă a discuţiei publice. Numai prin conflict
deschis şi căutarea compromisului toate grupurile sociale diferite se simt auzite şi
integrate. Soluţionarea conflictelor (căutarea compromisului) este o abilitate care
poate fi învăţată.
Nu există ”formule magice”, ci e nevoie de voință și efort conștient:
1. Așteaptă momentul potrivit(Concluzia: ai grijă când abordezi problema, în ce
moment. Nu sări ca ars. Fiindcă și ceilalți vor reacționa prost. Întotdeauna
cea care afectează nu este problema, ci modul în care reacționăm noi la ea.)

2. Pune-te în ”papucii” celuilalt A privi situația și din celălalt unghi (nu doar în
conflicte) este cel mai sănătos și obiectiv lucru pe care îl poți face. În
momentul în care, încerci măcar, să vezi ce simte sau gândește și celălalt te
calmezi mult mai ușor și înțelegi situația cât mai aproape de realitate.

3. Fii deschis și ascultă. Cu toții vrem să fim ascultați. Dar…nu vei fi

ascultat dacă nu asculți. Așa că fii deschis la orice are celălalt de spus.
Încearcă să empatizezi, să îl înțelegi. Apoi, prezintă-i celuilalt și poziția ta,
felul în care vezi lucrurile. Spune-i și tu ce anume te-a deranjat. Dar totul pe
un ton calm și amabil.

4. Nu o lua personal. E dificil să nu o iei personal. Dar e posibil să nu fie vorba

doar despre tine. E posibil ca celălalt să fi fost deranjat de ceva anume
din cauza bagajului emoțional pe care îl poartă după el. Un cuvânt spus
de tine fără nici o intenție îi poate strica ziua. Îl poate deranja mai mult decât
ți-ai fi închipuit.