CUBISMUL

Bazele cubismului au fost puse de Pablo Picasso si Georges Braque.

Nucleul a fost in Franta intre anii 1908-1914.
In istoria cubismului tabloul considerat un adevarat cap de serie a
fost Domnisoarele din Avignon de Picasso, 1907. Au urmat panzele
celebre ale aceluiasi: Femeia cu evantai, Portretul lui Ambroise Vollard,
Jucatorul de carti, mai multe nature moarte, peisaje s.a.
Cubismul este o arta realista, iar Picasso si Braque sustineau ca vechea
metodata de pictura a devenit anacronica, pentru ca a pierdut orice urma
de contact cu exteriorul.
Cubismul are trei etape distincte:
1) precubismul - pana in 1910 - un rol covarsitor aici il va avea influenta lui
Cezanne si a celebrului sau sfat de a "reda natura prin intermediul
cilindrului, sferei si conului". Dar Picasso si Braque care pictau la acea
vreme multa natura moarta si peisaje, nu percep ca suficienta doar simpla
renuntare la perspectiva, ci vor sa refaca motivele la figuri geometrice
fundamentale.
2) faza analitica - 1910 -1913 - sau cubismul ermetic cum a mai fost
denumita - cuprinde tendinta pictorului de a descompune obiectul infatisat
intr-o multitudine de suprafete geometrizate si mici. Culorile predominante
vor fi cafeniul si cenusiul. Pentru a evita abstractul vor recurge la diferite
metode cum ar fi colaju.
3) faza sintetica - in aceasta etapa culorile se regasesc din nou in operele
artistilor cubisti.
Efect secundar al cubismului va fi aparitia asa zisilor "cubisteurs" - cei care
nu au inteles niciodata cubismul si au folosit cuburile si figurile geometrice
fara nici un sens.
Reprezentanti ai cubismului amintim pe: Marcel Duchamp, Fernand Leger,
Robert Delaunay.