Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice din Moldova

Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia

Catedra Management Artisitic și Culturologie

UNITATEA DE CURS: ESTETICA

PROIECT TEMATIC
„ARTA ȘI FRUMOSUL”

ELABORAT:RACU ANA-MARIA
studenta. anul. III,
specialitatea-Culturologie

VERIFICAT: BOGATU EUGENIA

Doctor conferențiar universitar
Chișinău,2019
1
 În viziunea mea artistică, cursul de estetica joacă un rol important,deoarece
m-a ajutat să pot percepe diferenta dintre frumosul artificial(creația umana) și
frumosul natural (un apus de soare ) și acea legatura strânsă dintre artă și frumos.
Pornind de la aceasta idée, m-am motivat sa scriu o serie de paradigme a relației
Artă-Frumos. Arta este considerată ca o reflectare a laturii creatoare a individului
care exprimă în esență, o experiență afectivă personală, subiectivă. Dar aceste date
sunt minimale dacă vrem să înțelegem fenomenul artei în amploarea sa. Putem
afirma că arta este una dintre dimensiunile ce definesc umanul, alături de emoție,
cogniție și voință. Arta reflectă, la nivelul metaforei și al transcendenței toate
etapele din evoluția antropologică, momentele de cotitură ale istoriei și noile
modele societale. Se poate spune, cu certitudine, că arta trezește și modelează
conștiințe, explorează viața în toate dimensiunile, pune întrebări și caută mereu noi
răspunsuri.
Fenomenul artei este atât de amplu și atât de generos, încât poate fi abordat
din mai multe perspective: cea a educației artistice, a esteticii și filosofiei artei, a
psihologiei și sociologiei artei.

Arta are origini străvechi, odată cu apariţia umanităţii. „Homo sapiens

era o fiinţă sesnsibilă la ceea ce numim frumos. Acest frumos pe care îi placea
să îl savureze îl găsea în natură, în mediul ambiant dar îl putea crea el însuşi.
Motivaţia pentru frumos este una dintre cele mai subtile motivaţii ale omului.
Ea caracterizează omul şi apare din timpurile îndepărtate ale Paleoliticului
continuându-se până astăzi” (Bălăceanu-Stolnici, 2010, pag.113).

Oamenii peşterilor desenau animalele pe care urmau să le vâneze, atât

cu scopul de repezenare simbolică şi exprimare artistică cât şi cu scop
apotropaic, de protecţie împotriva duhurilor rele. Se pare că cereau ajutor şi
sprijin la vânătoare de la spiritele benefice şi iertare pentru sacrificul pe care
urmau să îl facă. Vestigiile rămase sunt foarte puţine, aparţin artelor plastice
(desen, gravură, sculptură, pictură) şi s-au păstrat doar cele realizate pe
materiale rezistente (pietre, oase, fildeş) şi cele executate în locuri ferite de
ravagiile intemperiilor (picturi din interiorul peşterilor).
Unele realizări artistice au fost create exclusiv pentru a fi
frumoase, pentru provocarea trăirilor emotive, „artă pentru artă”, altele
poartă mesaje simbolice sacre sau magice realizate în cadrul unor preocupări
magico-religioase iar altele îmbracă obiecte utilitare. Conceptul de artă este
complex şi greu de definit. Există multe definiţii şi au existat preocupări
pentru a defini arta, încă din antichitatea elenă. Mitul celor nouă muze, fiicele
Zeului Apollo, de pe muntele Parnas se referă la existenţa şi clasificarea
artelor, subliniind caracterul sacru al acestora. Astăzi, printre creaţiile artistice
se regăsesc muzica, dansul, poezia, literatura, dramaturgia, arhitectura,
fotografia şi cinematografia (Bălăceanu-Stolnici,). „Sunt producţii în
care îndemânarea şi imaginaţia permit crearea de obiecte, ambianţe sau
experienţe ce pot fi împărtăşite cu alţii” (Encyclopedia Britanica online).
2
Încă din antichitate, filosofii recomandau vizionarea operelor de artă
pentru o bunăstare fizică şi mentală dar arta avea în primul rând, un rol de
stimulare cognitivă, afectivă şi volitivă.

„Percepţia ideilor duce la idei noi”, afirma Sol Le Witt, artist

american afiliat mişcării conceptuale şi minimaliste. Arta ne inspiră şi creează
224 noi punţi de legatură între elemente. Ideile, odată puse în practică, generează
alte idei. „Arta nu reproduce vizibilul, face ca lucrurile să fie vizibile”, cum
spunea Paul Klee, pictor elveţian.

Albert Camus spunea: ”dacă lumea ar avea un sens clar, arta nu ar mai exista”.
Căutarea neobosită de sens, de răspunsuri, nevoia continuă de cunoaștere și de a
crea sunt trăsături profund umane. Arta a constituit de la începutul timpurilor o
companie prețioasă a indivizilor, a politicilor statale și constituie încă un semn al
puterii, bogăției și faimei. Uneori, însă, ea poate deveni - la alegere - un instrument
de manipulare sau un mijloc al mântuirii. Cuvintele lui Picasso completeză, de
asemenea, definițiile noastre: ”Arta este o minciună care ne ajută să vedem
adevărul”.
Arta condensează experiența pe care o avem ca ființe umane și prin toate
manifestările sale, o ajută să devină semnificativă. Cu toții avem nevoia interioară
de armonie și de structurile ce crează armonia. În mod fundamental, arta este o
afirmare a vieții.

Dar În definitiv ce este frumosul?

-Ceea ce ne place, va spune cineva.
-Nu cred, îi voi răspunde; ne place sucul de ananas, dar nu putem spune că este
frumos. Frumosul în sine, după teoriile estetice, ar fi de trei feluri:
-cel existent numai în eu – susținut de teoria frumosului subiectiv;
-existent numai în natură, al teoriei frumosului obiectiv;
-un amestec din primele două, sintetizat de teoria dualismului estetic.

Am certitudinea că frumosul, pe lângă starea deosebită pe care o provoacă în

sufletul omului, este o cunoaștere, iar descoperirea și calitatea lui depind de unealta
cu care este căutat sau văzut și aici mă refer la sufletul și spiritul omului.

Divinitatea a creat această lume desăvârșită pe toate planurile, al adevărului, cel

moral și cel estetic, dar atribuind omului librului arbitru, deci posibilitatea să
aleagă și să acționeze cum dorește, acesta a reușit ca în mare parte să o distrugă și
urâțească, intervenind cu egoism, neștiință uneori.

Ceea ce a rămas din această desăvârșire, printre care și frumusețea specifică

fiecărui lucru sau fenomen nu poate fi văzut sau descoperit decât cu ajutorul
3
spiritului de energie de origine divină, prin mijlocirea căreia avem posibilitatea de
a vedea prezența Divinății în orice lucru, ființă sau fenomen.

De aceea, frumusețea nu este ceea ce ne place, aceasta în majoritatea cazurilor de

ordin biologic, ci este ceea ce ne descoperă amprenta Divinității, care ne apropie de
Divinitate.

Această apropiere este foarte complexă. Putem să ne imaginăm adevărata

frumusețe ca vârful unui con a cărui circumferință de bază lasă posibilitatea unor
infinite puncte de urcuș – de unde se deduce că la frumos poate să participe fiecare
în felul său sub condiția ca frumosul desăvârșit să fie identificat cu Divinitatea sa,
dacă vreți, cu creația Acesteia, care nu a fost de nimic alterată, respectiv cu creația
inițială.

Din păcate puțini reușesc această identificare, fie că spiritul lor este asfixiat
bilogic, fie din comoditate, fie refuzând urcușul, plafonându-se la baza conului,
optând pentru urât, vulgaritate și promiscuitate estetică care devine imorală.

Se pot deschide astfel galerii de artă, unde sunt expuse picturi executate cu
bidineaua sau stropitoarea, sculpturi reprezentate prin grămezi de alte aspecte
mirifice.

Ceea ce este mai îngrijoritor, criticii de artă, în loc să semnalizeze urâtul, ca să nu

fie acuzați că sunt înapoiați, se străduiesc să descopere în aceste „creații de artă”,
idei și sensuri profunde, rafinate, pline de originalitate.

Bineînțeles că, în toate domeniile, există și lucrări artistice de certă valoare, dar din
păcate sunt sufocate de improvizații care în realitate nu spun nimic legat de estetica
urâtului sau a vulgarului.

Iată că în cele două planuri – frumos și urât – pendulează omul. Și cum al doilea
este din ce în ce mai prezent, înlocuind pe primul și devenind modul nostru de
viață, omul este din ce în ce mai marcat, sufletul său este din ce în ce mai labil și
cu o încărcătură negativă, deoarece frumosul pentru suflet este ca oxigenul pentru
plămân, spiritul este din ce în ce mai atrofiat; apar uneori relații în societate și
familie, depresie sau mânie, acte antisociale, nevroze și api boli organice.

Desigur, că în lupta pentru asanarea urâtului în viața noastră, omul trebuie să

înceapă cu dorința de a deveni el însuși frumos, adică să-și adopte un
comportament cu un stil personal care să-l facă simpatic, agreat și căutat de cei din
jur.

În sprijinul afirmatiilor de mai sus se pot gasi unele dovezi. E mult mai putin
probabil ca noi sa consideram ca arta e frumoasa în ansamblul ei decât ar fi
considerat publicul de odinioara. Sunt oare frumoase tablourile abstracte? Aparent,
4
e o descriere mai degraba gresita. Sunt oare frumoase cuvintele lui Hamlet "Ce
lucru desavârsit este omul!"5 As zice ca e o fraza importanta, provocatoare, care te
pune pe gânduri. Dar frumoasa? N-as spune asta în nici un caz. Poate ca ideea
potrivit careia frumosul ar fi ceea ce obtin artistii arunci când creeaza opere de arta
reprezinta doar o parte a unei teorii despre arta. O data ce am ajuns sa gândim
altfel, nu mai folosim atât de des termenul de 'frumos'. Poate ca unele creatii - cum
este si cea reprodusa pe coperta caitii de fata -mai pot fi descrise în mod corect ca
fiind 'frumoase', dar pentru altele sunt necesare cuvinte noi. 'Frumosul' a devenit un
termen descriptiv printre altele, iar în zilele noastre el nu e nici pe departe cel mai
important. Suntem deci mai putin tentati sa ne gândim la frumusete ca ta o
însusire pe care, aidoma culorii rosii, unele obiecte o au, iar altele nu.

Privit din perspectiva istorica, frumosul a jucat în uncie teorii un rol esential. De
dragul exercitiului, haideti sa vedem cum ar arata o teorie care aseaza în centrul ci
ideea de frumos (va propun deci un fel de experiment mental). Vrem sa construim
o teorie care sa poata explica utilizarea estetica a cuvântului 'frumusete', chiar daca
s-ar putea sa n-o acceptam. De vreme ce nu facem istorie, ci doar un simplu
experiment, vom folosi elemente din mai multe teorii clasice despre frumos, fara sa
urmam întocmai conceptia vreunui filosof. La sfârsitul exercitiului vom avea un
exemplu pentru acest tip de teorie, chiar daca nu neaparat un exemplu convingator.

Gânditi-va la univers nu ca la o masinarie, ci ca la un organism ale carui parti

componente sunt controlate de un singur suflet. Un astfel de univers organic
constituie un tot. Toate partile lui sunt înrudite si sunt combinate într-o relatie
armonioasa. Când aceasta relatie e perturbata, întregul devine dezordonat si haotic;
am putea spune ca este urât. Când întregul se afla într-o relatie armonioasa si
fiecare parte este la locul ci, putem spune ca este frumos. Asadar, frumosul ar fi un
principiu cosmologic sau metafizic al ordinii si al relatiei - "Dumnezeu se afla în
raiul sau si totul în lume este asa cum trebuie". într-o astfel de teorie, frumosul e
conceput nu doar ca o proprietate a obiectelor individuale, ci ca o proprietate a
întregii creatii. Un lucru este frumos în sensul ca doar o singura ordine este
completa si este cea mai buna. Frumusetea neînsemnata a obiectelor individuale nu
reprezinta decât o ordine miniaturala care reflecta marea frumusete unica.

Aceasta poate fi considerata o teorie metafizica a frumosului. 'Metafizic' se refera

aici la faptul ca teoria încearca sa plaseze un lucru în contextul mai larg al
existentei în ansamblul ei. O teorie metafizica nu explica doar lucruri particulare
(aceasta floare, de pilda) si specii particulare de lucruri (cum ar fi margaretele), ci
si ce anume reprezinta ele în relatie cu toate tipurile de lucruri care exista deja sau
care ar putea exista. Teoria metafizica pe care o descriu aici prezinta frumosul ca
pe una dintre cele mai importante proprietati ale întregului. 'Frumos' nu este doar
un termen descriptiv printre altele, ci o descriere a nivelului ultim al existentei.
Faimosul, adevarul si virtutea sau bunatatea sunt proprietati intrinsece ale unei
realitati ordonate. în absenta lor, întregul se dezintegreaza.

5
Sa vedem acum ce consecinte apar în privinta frumosului. Din aceasta perspectiva,
muzica ar putea fi cea mai importanta forma de arta. Ea se naste din armonia si
ritmul sunetelor. Fara armonie, sunetul e lipsit de ordine.6 Armonia ordonata a
sunetului se bazeaza pe relatii matematice precise între sunete particulare. Se
presupune ca aceste relatii exista nu doar între sunetele pe care le percepem fizic,
ci între toate corpurile care alcatuiesc universul. Filosofii clasici au acordat o mare
importanta cunoasterii si întelegerii acestor relatii matematice. Cuvântul 'armonie'
vizeaza, asadar, opere muzicale individuale, dar si proprietatea oricarui obiect care
poate fi descris prin relatii matematice ordonate. La modul virtual, cam la asta se
reduce totul. Putem vorbi literalmente despre muzica sferelor, caz în care armonia
devine o proprietate fundamentala a frumosului; lucrurile armonioase sunt
frumoase, lucrurile carora le lipseste armonia sunt percepute ca fiind urâte.
'Frumusetea' este termenul generic pentru prezenta ordinii si armoniei în univers.

Bibliografie:
Breazul, George - Un capitol de educaţie muzicală, Bucureşti: Editura
„Cartea Românească”, 1937

Văideanu, George - Cultura estetică şcolară, Bucureşti: Editura Didactică

şi Pedagogică, 1967

Bălăceanu - Stolnici, Constantin, Glavce Cristina, Berescu

Magdalena, Borosanu Adraiana- „Antropologia între ştiinţă şi
cultură”, Bucureşti, Editura Pro Universitaria, 2010

Tomşa, Ion-Radu-„Psihlogia personalităţii- Legenda personală”,

Bucureşti, Editura Argument, 2012