UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

Lucrul Individual
La disciplina
DREPTUL AFACERILOR
TEMA: INSOLVABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORULUI
INDIVIDUAL

Efectuat:
Strîmbanu Angela, grupa CON 171

Profesor:
Bacalu Natalia, lector universitar

CHIŞINĂU-2017
1
 CUPRINS:

Introducere

I. Noțiunea și definiția insolvabilității

II. Intentarea procesului de insolvabilitate. Participanții la proces.

III. Procedura de faliment

Concluzii

Bibliografie

2
 Introducere
Societatea care activează într-un mediu economic ce se caracterizează
printr-o instabilitate majoră trebuie să posede un grad înalt de flexibilitate, în special luîndu-se în
considerare că în Republica Moldova, pe lîngă influenţa negativă a factorilor economici (cerere
scăzută, nivel jos al puterii de cumpărare etc.), influenţează negativ şi factorii juridici (elaborarea
legilor privind activitatea economică fără să se respecte interesele agenţilor economici,
modificarea frecventă a actelor normative etc.), creînd astfel obstacole adiţionale. Ajunse în
situaţii dificile, întreprinderile se confruntă cu o problemă majoră: cum să gestioneze patrimoniul
ca în final să se poată salva de la lichidare definitivă? Toate speranţele sînt puse în
managementul financiar, în sarcina căruia ar trebui să intre gestionarea corectă a masei debitoare
şi luarea deciziilor oportune pentru a salva situaţia. Deoarece la un management eficient se
apelează prea tîrziu, întreprinderile aflîndu-se deja în proces de insolvabilitate, acestora le vine
foarte greu să modifice cursul derulării evenimentelor.

În studiul individual ce urmează a fi prezentat am analizat și am prezentat minuțios toate

aspectele importante ale insolvabilității, care sunt necesare de știut.

3
 I. Noțiunea și definiția insolvabilității
Conform literaturii române de specialitate, insolvabilitatea reprezintă acea
stare de dezechilibru financiar al patrimoniului debitorului, unde valoarea elementelor pasive
este mai mare decît valoarea elementelor active.
Conform legislaţiei noastre în vigoare, prin prisma Legii
insolvabilităţii, insolvabilitatea reprezintă situaţia financiară a debitorului caracterizată prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziţie.
Incapacitatea de plată reprezintă o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor
băneşti şi a altor bunuri necesare pentru plata obligaţiilor scadente, o stare în care debitorul nu
poate întruni satisfăcător mobilizarea resurselor financiare necesare acoperirii datoriilor sale
comerciale.
Prin urmare, putem desprinde şi condiţia de bază pe care o impune legiuitorul nostru atunci
cînd vorbeşte despre insolvabilitate – să existe un act judecătoresc referitor la aceasta.
DEX-ul limbii române defineşte insolvabilitatea ca fiind situația unui debitor de a fi în
incapacitate de plată a datoriilor scadente.
Patrimoniul debitorului constă din masa debitoare care presupune totalitatea bunurilor pe
care le are debitorul în momentul intentării procedurii de insolvabilitate.
Conform DEX-ului, falimentul reprezintă starea de insolvabilitate a unei persoane fizice
sau juridice, stabilită prin hotărâre judecătorească.
Dicţionarul de termeni juridici defineşte falimentul ca fiind procedura de executare silită
care priveşte toate bunurile debitorului fiind în imposibilitate de plată a datoriilor exigibile cu
sumele de bani disponibile.
Noţiunea de insolvabilitate este strîns legată de noţiunea faliment. În unele legislaţii acestea
sunt considerate sinonime, în altele prin insolvabilitate se înţelege ceea ce alţii înţeleg prin
faliment, deşi este preferată utilizarea unei singure noţiuni.
Există, însă, şi legislaţii care fac distincţie între aceste două cuvinte, considerînd
insolvabilitatea o stare de fapt a debitorului insolvabil, iar falimentul o stare de drept, adică o
insolvabilitate constatată de instanţa de judecată competentă.
Insolvenţa şi insolvabilitatea reprezintă noţiuni identice.
Prin termenul “insolvabilitate” se înţelege o stare deficitară a patrimoniului debitorului,
concretizată în depăşirea valorică a elementelor active de către elementele pasive, avînd drept
consecinţă imposibilitatea, pentru creditorii acestuia, de a obţine prin executare silită plata
datoriilor ajunse la scadenţă.
Conform art.2 al Legii insolvabilităţii, insolvabilitatea este definită ca situaţie financiară a
debitorului caracterizată prin incapacitatea de a îşi onora obligaţiile de plată, constatată prin act
judecătoresc de dispoziţie.
Incapacitatea de plată reprezintă o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti
şi altor bunuri necesare pentru plata obligaţiilor scadente, o stare în care debitorul nu poate într-
un ritm satisfăcător să mobilizeze resursele financiare necesare acoperirii datoriilor sale
comerciale.
Imposibilitatea de a-şi achita creanţele poate fi consecinţa insuficienţei de numerar
(insolvenţă sau insolvabilitate relativă) sau insuficienţă de active (insolvabilitate absolută).

4
 Insolvenţa este o împrejurare ce declanşează procesul de insolvabilitate şi nu
presupune în mod necesar ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic
decît pasivul acestuia; ea poate surveni chiar atunci cînd activul depăşeşte
pasivul, dacă elementele active nu pot satisface, în ritm constant nevoile de acoperire a pasivului
(cum sînt cazurile în care elementele active nu sînt lichide, sau, fiind investite în operaţii de
lungă durată, nu pot fi afectate plăţilor datoriilor). În aceste situaţii, debitorul ar putea transforma
activele sale în mijloace financiare, care ar soluţiona situaţia dificilă în care a intrat debitorul.
Procesul de insolvabilitate are următoarele caractere juridice:
 judiciar – procesul de insolvabilitate este intentat de către instanţa de judecată (Curţile de
Apel), se derulează sub supravegherea instanţei de judecată, participanţii la acest proces
fiind obligaţi să sesizeze neîntîrziat instanţa de judecată neîntîrziat despre orice
circumstanţe relevante procesului de insolvabilitate;
 unitar – procesul de insolvabilitate presupune că tuturor debitorilor li se aplică aceleaşi
principii de derulare a procesului de insolvabilitate, iar toate bunurile debitorului la data
intentării procesului de insolvabilitate, precum şi cele pe care el le dobîndeşte pe
parcursul procesului fac parte din masa debitoare (activă) şi se folosesc exclusiv întru
derularea procesului de insolvabilitate;
 public – după intentarea procesului de insolvabilitate, instanţa de judecată este învestită
prin lege să supravegheze procedura publică a insolvabilităţii, iar în conformitate cu
prevederile alin.(1) art.250 al Legii insolvabilităţii instanţa de insolvabilitate ţine registrul
cauzelor de insolvabilitate, în care se fac menţiuni despre fiecare cauză de insolvabilitate
examinată sau în curs de examinare. La registru are acces orice persoană, iar instanţa de
judecată eliberează persoanelor interesate extrase din registrul cauzelor de insolvabilitate;
 colectiv – conform Legii insolvabilităţii, creanţele se execută conform rangului validat
de instanţa de judecată în tabelul creanţelor. Achitarea începe doar după validarea
creanţelor la şedinţa Adunării creditorilor de validare. Dacă activele repartizate vor fi
insuficiente pentru întreaga categorie de creditori, repartizarea masei debitoare va fi
efectuată proporţional ponderii creanţelor;
 concursual – presupune că această procedură urmăreşte satisfacerea cre anţelor tuturor
creditorilor care vin în concurs la executarea impusă a debitorilor.

5
 II. Intentarea procesului de insolvabilitate. Participanții la
proces.
În procesul de insolvabilitate sînt implicaţi următorii participanţi:

 debitorul insolvabil;
 administratorul insolvabilităţii/lichidatorul;
 organele creditorilor;
 alte organe de stat autorizate;
 instanţa de judecată (de insolvabilitate).

Organele şi persoanele stabilite la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea rapidă a actelor şi a
operaţiunilor prevăzute în prezenta lege, realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi a obligaţiilor
celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.

Debitorul insolvabil. Art.2 al Legii insolvabilităţii prevede că debitor este orice persoană,
indicată la art.1 alin.(2), care are datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale,
împotriva căreia a fost depusă în instanţă de judecată o cerere de intentare a unui proces de
insolvabilitate. Din definiţia legală putem deduce că, pentru a deveni debitor, persoana trebuie să
întrunească, concomitent, două condiţii:

 să aibă datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale. Scadenţă este
creanţa, ajunsă la o anumită dată cînd se împlineşte termenul care afectează obligaţia de
plată;
 existenţa cererii de intentare a procesului de insolvabilitate depusă în instanţa de judecată.

Procesului de insolvabilitate pot fi supuse atît persoanele juridice, cît şi persoanele fizice
care practică activitate economică. Persoanele juridice în privinţa cărora poate fi intentat un
proces de insolvabilitate pot fi:

1. societăţi comerciale:

 societăţi în nume colectiv;

 societăţi în comandită;
 societăţi cu răspundere limitată;
 societăţi pe acţiuni;

2. cooperative
3. întreprinderi de stat şi întreprinderi municipale;
4. organizaţii necomerciale:

 asociaţii;
 fundaţii;
 instituţii.

Nu poate fi intentat procesul de insolvabilitate persoanelor juridice de drept public, inclusiv

Statului, Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului (ministerelor, agenţiilor, inspectoratelor),
instanţelor de judecată, Curţii de Conturi, Curţii Constituţionale, Procuraturii, Centrului Naţional
Anticorupţie, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Camerei de
Comerţ şi Industrie, unităţilor administrativ-teritoriale (consiliilor municipale şi locale,
primăriilor, preturilor).
6
 Competenţa instanţei de judecată
Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate se examinează de către
instanţa de judecată (instanţa de insolvabilitate) în conformitate cu competenţa jurisdicţională
stabilită în Codul de procedură civilă şi în prezenta lege.
Instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul
procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă
existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca
această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură
civilă.
Instanţa pe al cărei rol se află cauza de insolvabilitate examinează din oficiu toate
circumstanţele relevante cauzei.
Încheierile judecătoreşti pot fi adoptate şi fără citarea părţilor dacă prezenta lege nu prevede
altfel în mod expres.
Principalele competenţe ale instanţei de insolvabilitate în cadrul prezentei legi sînt:
a) pronunţarea motivată a hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate şi, după caz, de
intrare în insolvabilitate atît prin procedura falimentului, cît şi prin procedura de restructurare a
debitorului;
b) examinarea obiecţiilor debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor şi judecarea
obiecţiilor creditorilor împotriva intentării procedurii;
c) desemnarea administratorului provizoriu şi fixarea remuneraţiei lui, desemnarea
administratorului insolvabilităţii sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pînă
la confirmarea ori, după caz, pînă la înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, precum şi
stabilirea atribuţiilor lui pentru această perioadă;
d) destituirea sau acceptarea cererii de demisie a administratorului
insolvabilităţii/lichidatorului;
e) ridicarea dreptului debitorului de a îşi mai conduce activitatea;
f) tragerea la răspundere a membrilor organelor de conducere care au contribuit la
insolvabilitatea debitorului, precum şi sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu
faptele reprobabile săvîrşite de aceştia;
g) judecarea acţiunilor introduse de administratorul insolvabilităţii/lichidator privind nulitatea
actelor juridice încheiate de către debitor anterior intentării procesului;
h) soluţionarea contestaţiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane
interesate împotriva măsurilor luate de administratorul provizoriu, de administratorul
insolvabilităţii/lichidator;
i) confirmarea planului procedurii de restructurare sau, după caz, de lichidare după votarea lui
de către creditori;
j) soluţionarea cererii depuse de administratorul insolvabilităţii sau de comitetul creditorilor
privind încetarea procedurii de restructurare şi intrarea în faliment;
k) examinarea raportului administratorului provizoriu, cel al administratorului
insolvabilităţii/lichidatorului;
l) anularea hotărîrii adunării creditorilor şi a comitetului creditorilor;
m) ridicarea sechestrelor de pe patrimoniul debitorului şi anularea altor măsuri de asigurare
sau de limitare a debitorului, administratorului insolvabilităţii şi/sau a lichidatorului în dreptul de
administrare şi de valorificare a masei debitoare, aplicate de alte instanţe de judecată sau de
organele abilitate în acest sens;
n) pronunţarea hotărîrii de încetare a procesului;
o) alte competenţe stabilite de prezenta lege şi de Codul de procedură civilă.

7
 Condiţiile de intentare a procesului de insolvabilitate
şi acţiunile preliminare
Procesului de insolvabilitate pot fi supuse atît persoanele juridice, cît şi persoanele fizice
care practică activitate economică.
Nu poate fi intentat procesul de insolvabilitate persoanelor juridice de drept public, inclusiv
Statului, Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului (ministerelor, agenţiilor, inspectoratelor),
instanţelor de judecată, Curţii de Conturi, Curţii Constituţionale, Procuraturii, Centrului Naţional
Anticorupţie, Băncii Naţionale a Moldovei, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Camerei de
Comerţ şi Industrie, unităţilor administrativ-teritoriale (consiliilor municipale şi locale,
primăriilor, preturilor).
Legea insolvabilităţii nu se aplică băncilor.
Pentru a intenta un proces de insolvabilitate în privinţa unei persoane, este necesar ca
viitorul debitor să întrunească unele condiţii obligatorii:
 să fie înregistrat pe teritoriul Republicii Moldova. Organele abilitate cu împuternici de
înregistrare sînt: Camera Înregistrării de Stat; primăriile localităţilor de domiciliu al
persoanelor fizice viitori fondatori ai gospodăriilor ţărăneşti; inspectoratele fiscale
teritoriale ale raioanelor localităţilor de domiciliu al persoanelor fizice viitori titulari de
patente de întreprinzători; Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova pentru organizaţii
necomerciale etc;
 să desfăşoare activitate de întreprinzător. Activitatea de întreprinzător presupune punerea
în circuitul civil a bunurilor întreprinzătorilor, încheierea contractelor, prestarea
serviciilor, executarea lucrărilor, vînzarea bunurilor, avînd ca scop bine determinat
obţinerea de beneficii, din care urmează a fi achitate impozitele şi taxele în mărimea şi
termenele stabilite de legislaţia fiscală.
 să se afle în stare de insolvabilitate. Starea de insolvabilitate prezumă situaţia deficitară a
patrimoniului debitorului, concretizată în depăşirea valorică a elementelor active de către
elementele pasive, avînd drept consecinţă imposibilitatea, pentru creditorii acestuia, de a
obţine prin executare silită plata datoriilor ajunse la scadenţă.
Dreptul de a depune cerere introductivă îl au: debitorul, creditorii, alte persoane indicate în
legea Nr. 149 din 29.06.2012.

Drepturile debitorului:
1. Debitorul este în drept să depună cerere introductivă în situaţia în care există pericolul
intrării lui în incapacitate de plată cînd, în mod previzibil, nu îşi va putea executa la
scadenţă obligaţiile pecuniare.
2. Dreptul de a depune cerere introductivă în numele debitorului conform alin. (1), în cazul
în care acesta nu este persoană fizică, îl au: organul executiv, persoana care, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, deţine dreptul de reprezentare a debitorului,
asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului.
Obligațiile debitorului:
1. Debitorul este obligat să depună cerere introductivă dacă există unul din temeiurile
prevăzute la art. 10 legea Nr. 149 din 29.06.2012.
2. Debitorul este obligat să depună cerere introductivă şi în cazul în care:
a) executarea integrală a creanţelor scadente ale unui sau ale mai multor creditori poate
8
 cauza imposibilitatea satisfacerii integrale la scadenţă a creanţelor
celorlalţi creditori;
b) în cadrul lichidării, care se efectuează conform altor legi, devine
evident că debitorul nu poate satisface integral creanţele creditorilor.
3. Debitorul este obligat să depună cerere introductivă imediat, dar nu mai tîrziu de
expirarea a 30 de zile calendaristice din data survenirii temeiurilor indicate în prezentul
articol la alin. (2) şi la art. 10 alin. (2) legea Nr. 149 din 29.06.2012.
4. Dacă debitorul nu depune cerere introductivă în cazurile şi în termenul prevăzut în
prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a
reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund
subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut
la alin. (3) legea Nr. 149 din 29.06.2012. Aceste persoane sînt trase la răspundere penală
în conformitate cu legea.
Administratorul insolvabilităţii şi lichidatorul

Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin.(1) administratorul insolvabilităţii şi administratorul

provizoriu (denumiţi în continuare administrator) sînt persoane fizice desemnate de către instanţa
de insolvabilitate să exercite atribuţiile prevăzute de lege în perioada de observaţie, în procesul
de insolvabilitate şi în procedura de restructurare a debitorului.

Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin.(2) Lichidatorul este o persoană fizică desemnată de
către instanţa de insolvabilitate să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii
falimentului şi al procedurii simplificate a falimentului şi să exercite atribuţiile stabilite de lege
sau de instanţa de judecată.

Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin. (3) Administratorul şi lichidatorul îşi exercită
activitatea conform prevederilor legii.

Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin. (4) La etapa intentării procedurii, instanţa de
insolvabilitate desemnează candidatura administratorului provizoriu, administratorului
insolvabilităţii sau a lichidatorului, propusă de debitor sau de creditorul care a iniţiat procedura.
În cazul în care debitorul sau creditorul nu prezintă candidatura administratorului/ lichidatorului
pînă la intentarea procedurii, instanţa este în drept să numească în mod aleatoriu orice persoană
din lista administratorilor şi a lichidatorilor. În situaţia în care numirea administratorului sau a
lichidatorului s-a efectuat contrar procedurii stabilite, desemnarea este susceptibilă de anulare la
cererea oricărui participant la proces. Sarcina probaţiunii revine părţii care s-a opus desemnării.

Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin. (5) Administratorul şi lichidatorul sînt obligaţi, din data
desemnării lor şi pe tot parcursul procesului, să informeze instanţa de insolvabilitate şi comitetul
creditorilor despre orice incompatibilitate stabilită de lege, precum şi despre orice conflict de
interese care a existat anterior sau care a apărut după desemnare. Instanţa de judecată este în
drept să decidă dacă anumite relaţii ale administratorului/lichidatorului cu părţile în proces ori
anumite conflicte de interese afectează sau nu imparţialitatea administratorului/lichidatorului în
procesul derulat.

9
 Conform art.63, legea Nr. 149 ,alin.(6) Administratorul şi lichidatorul sînt
înscrişi în registrul de stat al persoanelor juridice şi în registrul de stat al
întreprinzătorilor individuali la rubrica respectivă a debitorului, în temeiul unei
hotărîri sau încheieri judecătoreşti.
Organele creditorilor
Conform Legii nr.149/2012, calitatea de creditor este recunoscută persoanelor care dispun
de creanţe faţă de debitorul insolvabil şi în privinţa căruia a fost intentată procedura de
insolvabilitate.
Creditorii debitorului pot fi persoanele juridice sau fizice care au creanţe comerciale sau
bugetare certe, lichide şi exigibile asupra patrimoniului debitorului. După adoptarea hotărîrii de
intentare a procedurii de insolvabilitate în baza cererii introductive a unui sau a mai multor
creditori, ceilalţi creditori ai debitorului împotriva căruia a fost intentat procesul de
insolvabilitate îşi înaintează creanţele în instanţa de insolvabilitate în modul stabilit de lege.
Conform prevederilor Legii nr.149/2012, creditorii se împart în:
o creditori garantaţi;
o creditori chirografari;
o creditori ai masei.
Creditorii garantaţi sînt o clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut
înainte de intentarea procesului de insolvabilitate şi sînt asigurate cu garanţii reale în
conformitate cu legea. Asiguraţii cu garanţii reale se consideră creditorii care deţin un gaj
convenţional sau legal. Dacă creditorii garantaţi renunţă la dreptul lor de executare prioritară a
creanţei sau în cazul în care creanţa garantată nu este executată integral din valoarea bunului
gajat, aceştia devin creditori chirografari pentru creanţa care nu mai este prioritară sau pentru
partea creanţei neacoperită în mod prioritar.

Creditorii chirografari sînt o clasă de creditori ale căror creanţe faţă de debitor au apărut
înainte de intentarea procesului de insolvabilitate şi nu sînt asigurate prin garanţii. Din conţinutul
legal rezultă că această clasă de creditori sînt creditori negarantaţi care au, la momentul intentării
procesului de insolvabilitate, o creanţă patrimonială faţă de debitor.

10
 III. Procedura de faliment

Procedura generală a falimentului. După intentarea procedurii de insolvabilitate,

debitorul insolvabil poate merge în una din următoarele proceduri:

 de faliment – ceea ce presupune lichidarea patrimoniului debitorului şi repartizarea în tre

creditori a banilor obţinuţi;
 de restructurare –ceea ce presupune elaborarea, aprobarea, implementarea şi respectarea
unui plan complex de măsuri în vederea remedierii financiare şi economice a debitorului
şi achitării datoriilor acestuia conform programului de plată a creanţelor.

Aplicarea uneia din aceste proceduri depinde de starea economico-financiară a debitorului şi

de hotărîrea adunării creditorilor debitorului insolvabil.

Procedura falimentului. Instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată

în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în următoarele cazuri:

a) debitorul nu şi-a declarat intenţia de a se restructura sau este decăzut din dreptul de a propune
un plan al procedurii de restructurare, iar creditorii nu cer restructurarea lui;

b) niciunul dintre participanţii la procedură nu a propus un plan al procedurii de restructurare, în

condiţiile şi termenele stabilite de prezenta lege, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost
acceptat şi confirmat;

c) debitorul şi-a declarat intenţia de a se restructura, dar nu a propus în termen un plan de

restructurare ori planul lui nu a fost acceptat şi confirmat;

d) obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sînt îndeplinite în condiţiile stipulate în

planul confirmat sau activitatea debitorului desfăşurată pe parcursul restructurării aduce pierderi
masei debitoare;

e) adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune

intrarea debitorului în faliment.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de judecată va dispune dizolvarea societăţii debitoare şi va

desemna un lichidator cu stabilirea atribuţiilor acestuia şi valorificarea şi lichidarea masei
debitoare.

Lichidarea averii debitorului este acea etapă a proce sului de insolvabilitate în cadrul căreia
bunurile din averea debitorului se transformă în valoare economică, într-o sumă de bani, care
este distribuită creditorilor pentru stingerea masei pasive.

În procedura de faliment, atribuţiile administratorului insolvabilităţii sînt preluate de

lichidator.

11
Procedura de faliment parcurge mai multe etape:

1. Ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea

Prin hotărîrea instanţei de judecată privind intentarea procesului de insolvabilitate,

instanţa decide de a înlătura conducerea debitorului de la gestionarea averii întreprinderii
insolvabile, acest drept fiind transmis administratorului insolvabilităţii/lichidatorului.

2. Sigilarea şi inventarierea bunurilor care fac parte din averea lui

La această măsură recurge lichidatorul cu scopul de a asigura integritatea masei

debitoare. După intentarea procesului de insolvabilitate instanţa de judecată va dispune
punerea sub sechestru a bunurilor care fac parte din averea debitorului.

Vor fi puse sub sigilii: spaţiile în care se află bunurile din averea debitorului (magazinele,
magaziile, depozitele, unităţile de producţie); spaţiile în care se află registrele (cu excepţia celor
contabile) şi documentele societăţii (birourile administraţiei); corespondenţa comercială
(corespondenţa deţinută de oficiile poştale, staţiile de cale ferată, antrepozite, depozite portuare
şi alte locuri de înmagazinare).

Nu vor fi puse sub sigilii: bunurile care trebuie vîndute de urgenţă, spre a se evita
deteriorarea lor materială sau pierderea de valoare; registrele de contabilitate, care trebuie să fie
verificate; cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau cu scadenţa apropiată; numerarul, care
va fi depus la bancă, în contul averii debitorului.

Potrivit art.108 al Legii nr.149/2012, lichidatorul trebuie să întocmească un inventar al

tuturor bunurilor corporale şi incorporale care aparţin masei debitoare. Inventarul este întocmit
de o comisie de inventariere constituită de lichidator din reprezentanţi ai creditorilor sau din
specialişti/experţi în domeniu, în prezenţa debitorului, dacă nu se cauzează o întîrziere
dezavantajoasă. Actul de inventar este semnat de lichidator, de membrii comisiei de inventariere
şi, după caz, de către debitor prin reprezentantul său desemnat în procedura de insolvabilitate.

3. Înaintarea şi validarea creanţelor

Conform alin.(1) art.140 al Legii insolvabilităţii, dacă creditorul are o creanţă faţă de
debitor anterior datei deschiderii procedurii, creditorul înaintează în scris creanţa, indiferent de
tipul ei, printr-o cerere de admitere a creanţelor adresată instanţei de judecată care examinează
cauza de insolvabilitate a debitorului.

Cererile de admitere a creanţelor se consemnează într-un registru, care se păstrează în

instanţă. Cererea de admitere a creanţei se depune în termenul stabilit în hotărîrea de deschidere
a procedurii sau în termenul indicat în notificarea administratorului provizoriu. Termenul-limită
pentru creditori privind înregistrarea cererii de admitere a creanţelor în vederea întocmirii
tabelului preliminar este de 30 de zile calendaristice, iar pentru întocmirea tabelului definitiv –
de 45 de zile calendaristice de la data intrării în procedură.

12
Cererea de validare a creanţelor trebuie să conţină:

- numele/denumirea creditorului şi domiciliul/sediul acestuia;

- suma datorată;
- temeiurile de fapt şi de drept ale creanţei;
- drepturile de preferinţă sau garanţiile reale de care se bucură creanţa.

La cerere se vor anexa documentele justificative cu privire la creanţă şi cu privire la

garanţii. Examinînd cererile creditorilor, instanţa de judecată verifică legalitatea şi
temeinicia actelor anexate la cerere, verifică legalitatea efectuării calculelor mărimii cerinţelor, ia
în considerare contestaţiile, dacă acestea au parvenit, şi în baza acestora stabileşte creanţa şi
dispune în ce ordine va fi înregistrată şi achitată ulterior, conform art.43 al Legii insolvabilităţii.

Cererile de înaintate a creanţelor vor fi examinate la şedinţa de validare.

4. Evaluarea patrimoniului

Evaluarea patrimoniului debitorului se efectuează luîndu-se în considerare valoarea lui la

momentul efectuării estimării. Art.111 al Legii insolvabilităţii stabileşte că după intentarea
procedurii de insolvabilitate sau iniţierea procedurii falimentului, administratorul
insolvabilităţii/lichidatorul trebuie să efectueze, într-un raport, o evaluare sistematizată, de
ansamblu, a bunurilor, în care se vor specifica şi se vor juxtapune bunurile din masa debitoare şi
obligaţiile debitorului. Pentru evaluarea bunurilor, se vor aplica prevederile art.108, iar pentru
sistematizarea obligaţiilor – prevederile art.110 în modul corespunzător.

După ce a fost întocmit raportul evaluării de ansamblu a bunurilor, instanţa de

insolvabilitate poate cere debitorului, la sesizarea administratorului insolvabilităţii/lichidatorului
sau a unui creditor, explicaţii privind plenitudinea evaluării bunurilor.

Chestiunea privind atragerea unor experţi în lucrările de evaluare este pe seama

lichidatorului şi a adunării creditorilor. Din momentul inventarierii lichidatorul devine
responsabil de bunurile incluse în acest act şi el trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru
conservarea bunurilor.

5. Vînzarea masei debitoare.

Vînzarea bunurilor masei debitoare începe imediat după finisarea procesului de inventariere
şi evaluare a masei debitoare, de pe urma cărora ar putea fi posibil de stabilit preţul de lichidare
al bunurilor expuse comercializării, inclusiv depunerile băneşti şi activele nemateriale şi,
totodată, de stabilit suma financiară la care vînzătorul ar putea conta într-o conjunctură optimă.

Vînzarea masei debitoare o efectuează nemijlocit lichidatorul prin intermediul licitaţiilor

publice, negocierilor directe sau prin concurs, după caz.

Vînzarea bunurilor masei debitoare se realizează de lichidator, în sarcina lui fiind pusă
obligaţia de a vinde bunurile incluse în masa debitoare, astfel încît să asigure satisfacerea
maximală a creanţelor creditorilor. Regulile de vînzare a bunurilor din masa debitoare sunt
stabilite de prevederile art.117-131 ale Legii nr.149/2012 care prevăd reguli stricte necesare de a
fi respectate, sub sancţiunea nulităţii.

13
6. Repartizarea masei debitoare între creditori

După transformarea în bani a bunurilor din masa debitoare procedura

judiciară a insolvabilităţii intră în faza finală – distribuirea sumelor între creditori, atingîndu-
se astfel scopul principal al procesului de insolvabilitate.

La alin.(1) art.150 al Legii nr.149/2012 se prevede că executarea creanţelor creditorilor

poate începe doar după şedinţa de validare.

La fiecare 3 luni, calculate de la data la care începe valorificarea masei debitoare,

administratorul insolvabilităţii/lichidatorul prezintă comitetului creditorilor spre aprobare un
raport asupra fondurilor obţinute din valorificare şi din încasarea de creanţe şi un plan de
distribuţie între creditori. Raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte
cheltuieli aferente procesului.

Distribuirea către creditorii chirografari se face în dependenţă de existenţa mijloacelor

băneşti în masa debitoare. Creditorii de rang inferior nu vor fi luaţi în considerare la
distribuirile intermediare.

Înaintea fiecărei distribuiri, lichidatorul depune în instanţa de judecată lista creanţelor

care vor fi satisfăcute, indicînd sumele care urmează să fie plătite. Creditorii au acces
nelimitat la această listă.

7. Încetarea procesului de insolvabilitate

Potrivit art.175 al Legii nr.149/2012, după terminarea distribuirii finale a masei

debitoare, instanţa de insolvabilitate pronunţă hotărîre de încetare a procesului de
insolvabilitate şi radiere a debitorului din registru.

Dispozitivul hotărîrii de încetare a procesului de insolvabilitate va fi publicat conform

art.7. În două săptămîni de la data publicării, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul
prezintă Registrului de Stat al Persoanelor Juridice şi al Întreprinzătorilor Individuali
hotărîrea instanţei de judecată care serveşte drept temei pentru radierea debitorului din acest
registru. Din momentul radierii sale din Registrul de Stat al Persoanelor Juridice şi al
Întreprinzătorilor individuali, debitorul este considerat lichidat.

Procedura simplificată a falimentului.

Prin procedură simplificată a falimentului se înţelege acea procedură în care debitorul

intră direct în procedura de faliment după o perioadă de observaţie sau odată cu intentarea
procedurii de insolvabilitate.

Potrivit alin.(1) art.134 al Legii insolvabilităţii, procedura simplificată a falimentului se

aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvabilitate care se încadrează în una din următoarele
categorii:

a) întreprinzători individuali şi gospodării ţărăneşti (de fermier), titulari ai patentei de

întreprinzător;
14
b) persoane juridice care nu deţin niciun bun în patrimoniul lor ori ale căror
bunuri sînt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului şi niciun
creditor sau terţ nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare;
c) societăţi comerciale şi necomerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;
d) debitori care nu sînt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de restructurare prevăzută în
Legea insolvabilităţii.

Dacă debitorul se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la alin.(1), instanţa de

insolvabilitate, odată cu intentarea procedurii de insolvabilitate, poate să dispună iniţierea
procedurii simplificate a falimentului şi dizolvarea debitorului.

În cadrul procedurii simplificate a falimentului nu se vor parcurge atîtea etape ca la

procedura de faliment, în situaţia de faţă acestea fiind mult mai puţine datorită lipsei sau
insuficienţei bunurilor debitorului.

15
 Concluzii:
În urma studiului realizat pot ferm confirma care este definiția corectă a
insovalbilității, aceasta fiind următoarea : termenul “insolvabilitate” sunînţelege o stare
deficitară a patrimoniului debitorului, concretizată în depăşirea valorică a elementelor active
de către elementele pasive, avînd drept consecinţă imposibilitatea, pentru creditorii acestuia,
de a obţine prin executare silită plata datoriilor ajunse la scadenţă.

Insolvabilitatea absolută prezintă situaţia debitorului în care valoarea pasivelor

depăşeşte valoarea activelor, adică mărimea creanţelor creditoare este mai mare decît
posibilităţile de achitare din partea debitorului, iar mărimea totală a creanţelor va fi achitată
parţial.

Rolul managementului financiar la întreprinderile aflate în dificultate joacă un rol

primordial; de el şi de abilităţile conducerii întreprinderii depinde succesul în activitatea
economică.

16
 Bibliografie:
1) N. Roşca “Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova”, Chişinău 2001
2) Gheorghe Gheorghiu” Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”, Bucureşti
2001, pag 84-90.
3) Codul civil din 06.06.2002,intrat în vigoare la 12.07.2003

Acte normative:

4) Legea insolvabilităţii
5) Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea regulamentului cu privire la
lichidarea pe cale administrativă a întreprinderilor insolvabile cu capital majoritar de stat,
Monitorul Oficial al R.Moldova Nr. 185-189 din 31.12.2002;

Web:

6) https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/insolvabilitatea/notiuni-introductive-
privind-insolvabilitatea/
7) http://lex.justice.md/md/344788/
8) http://drept.usm.md/public/files/brosura-b6-1-6-final130e7.pdf

17