Sunteți pe pagina 1din 4

După cum știți cu toții, săptămâna trecută a fost evenimentul #RomaniaVreaAutostradă #șîeu,

eveniment care a adus oamenii în stradă în toate colțurile țării, fenomenul făcându-se remarcat chiar
și peste hotare.

Pentru cei care au fost plecați din Europa și nu ați avut conexiune la internet, TV, sau radio, vă spun
pe scurt despre ce este vorba și voi cita direct din presa internațională, mai exact dintr-un articol
publicat de BBC.

”Sătul de slaba dezvoltare a drumurilor din regiunea Moldovei, antreprenorul Ștefan Mandachi, în
vârstă de 33 de ani, a construit o mică autostradă din banii săi – în valoare de 4.500 de euro. Procesul
a durat mai multe săptămâni pentru a provoca agitație, vineri ajungând totul la punctul culminant.”

Pentru a vă familiariza cu toată campania, las un video la sfârșitul articolului.

Astfel, vineri, 15.03.2019 la ora 15:00 zeci de mii de oameni au protestat în solidaritate cu românul
care a făcut primul metru de autostradă, sfidând pe bună dreptate actuala guvernare incapabila să
demareze lucrările necesare efectuării unei asemenea construcții.

Deși gurile rele spun că metrul de autostradă făcut de Ștefan Mandachi nu este conform cu
standardele, eu spun că gestul lui contează, a unit milioane de români în lupta pentru același scop, iar
acel metru amărât de autostradă este palpabil, este acolo, nu este pe foaie! Guvernul câți metri de
autostradă a făcut în România? Zero, așa-i?

Oricum, la scurtă vreme după apariția în presă a filmulețului lui Ștefan Mandachi, liderul suprem cu
mustață la purtător și cu dantură cu zăbrele a ieșit la înaintare cu un comunicat, spunând că mai bine
dona cei 4.500 de euro unui caz social, decât să facă acest ”circ”.

Aparent domnul mustăcios nu și-a făcut bine temele, astfel încât nu știa că frații Mandachi au deja o
fundație înființată în memoria mamei lor, fundaţia caritabilă Jeni Mandachi.

Dar din zecile de milioane ale domnului cu reședința în Teleorman, de ce nu donează unor oameni
nevoiași, de ce nu face caritate?

Eh, astea sunt povești, puteți căuta în media, e un întreg fiasco.

Văzând distinsa guvernare că apele nu se vor limpezi și că lumea o să iasă în stradă pe data de 15:03
a.c , la ora 15:00, ce s-au gândit ei ? S-au gândit să ”înceapă” lucrarea de autostradă în ziua cu pricina
la Bacău, apoi să urle în gura mare ”Noi chiar facem autostrăzi, nu doar circ”, fapt ce mi-a adus
aminte de o altă vorbă specifică acestei guvernări odioase ”Noi muncim, nu gândim!”

Aparent, cine pune botul la mizeria asta e un bou, pentru că mai jegoasă inițiativă de sabotare nu
am văzut nicăieri! Au adus utilaje, muncitori, veste, căști, lopeți, tot arsenalul să facă ”autostradă”.
Treizeci de ani li s-a rupt efectiv, acum când le bate obrazul un întreg popor ei ies să facă autostradă.
Dar dacă ar face-o, Doamne ajută! Cert e că la momentul de față șantierul e gol, ceea ce confirmă
faptul că a fost doar o campanie mincinoasă de-a domnului mustacios, un moment în care a aruncat
cu rahat în ventilator.

De ce atât zgomot? De ce atâta muncă pentru o lumină mai bună?


Ei bine, dacă nu știați vă spun acum, anul acesta sunt atât alegerile prezidențiale cât și cele
europarlamentare și toată lumea muncește în fel și chip să-și facă o imagine bună, fiindcă vedeți voi,
cele pentru Parlamentul European sunt pe 26 mai a.c. și timpul este scurt.

Apare guvernarea și promite autostrăzi, promite salarii marite, pensii umflate, alocații dublate, burse
triplate, lucruri pe care le-a mai promis, uneori le-a mai îndeplinit, acestea crescând direct
proporțional cu prețul la combustibil, energie, taxe, impozite, cum ar veni, actuala guvernare cu o
mână a dat și cu două a luat.

Dar oare chiar toată lumea asta este bazată doar pe promisiuni, pe campanii electorale mincinoase
cu promisiuni deșarte? Oare toți edilii procedează la fel când vine vorba de menținerea pe scaunul
din primărie? Oare toți primarii fac promisiuni și lucrări de mântuială în anul alegerilor locale?

Aparent nu, nu chiar toată lumea este în goana după alimentarea contului personal.

Acest articol este în special scris pentru locuitorii din comuna Sinești, județul Iași, un loc în care de
câțiva ani se face remarcat pe hartă.

Aici, edilul comunei a reușit să atragă fonduri pentru executarea lucrărilor de asfaltare în toate cele 4
sate ale comunei, respectiv Sinești, Stornești, Osoi și Bocnița. Drumuri asfaltate, șanțuri, un sistem de
iluminat a cărui singură meteahnă este timpul de pornire și oprire, o sală de sport, școală și grădiniță,
un parc, teren de fotbal, lucrurile chiar au început să prindă contur. De altfel, există chiar și un centru
de informare la Sinești și un centru After School la Osoi. Un lucru mare este și faptul că în centrul
Sineștiului găsești un ATM și o farmacie, mulți o pot lua drept glumă, însă vă spun sincer, nu e puțin
lucru.

Pe semne, primarul de la Sinești își respectă fișa postului, nu doar că a realizat drumul principal între
satele comunei, dar a realizat și dumurile care fac legătura cu alte comune alăturate, de pildă Popești
sau Lungani, acum fiind în curs lucrarea unui alt drum care va aduce mai aproape locuitorii comunei
Sinești de orașul Roman.

Cu toții am prins vremurile când mergeam la școală și ajungeam acasă murdari din cap până-n
picioare din cauza noroiului și eu eram un norocos deoarece aveam casa pe drumul principal, care o
dată la câțiva ani era pietruit.

Acum, de câteva săptămâni, în comuna Sinești au început lucrările efective pentru înființarea
sistemului de alimentare cu apă și canalizare, proiect ce va fi finalizat în anul 2020.

Deși, gurile rele spuneau că acest proiect va fi lăsat pentru a fi folosit la campania alegerilor locale din
2020, aparent le-a fost demonstrat contrariul, scoțând în prim plan un primar demn de titlul pe care-l
poartă, un primar care și-a pus comuna pe primul loc și care mereu a încercat să aducă un plus
valoare atât localităților cât și localnicilor acestei comune.

Așadar, în 2020, comuna Sinești va dispune în totalitate de sistemul de alimentare cu apă și


canalizare, un lucru care în zilele noastre nu mai este un moft ci mai cu seamă o necesitate.

Am scris aceste rânduri pentru a vă arăta faptul că există încă oameni care-și respectă îndatoririle și
că la mijloc nu sunt numai jocuri politice și interese proprii.
Exemplul concret este la Sinești, unde un om gospodar menține în continuă dezvoltare satul natal și
comuna din care acesta face parte.

Deși reprezintă un partid de dreapta-centru, primarul a reușit să atragă fonduri și investiții


importante, în pofida faptului că actuala guvernare este de stânga!

De un lucru putem fi siguri: nu va turna asfalt întregul guvern al României în Moldova până la sfârșitul
mandatului, cât a turnat primarul comunei Sinești de unul singur în anii săi de conducere.

Desigur, sunt cazuri evidente cu edili care pun bani la saltea, fie de la taxele locale, fie de prin fonduri
europene, de ici de colo, mai ridică o căsuță, mai cumpără un apartament, că na, cine poate, oase
roade. Nu de multe ori ne-a fost dat să vedem în presă articole despre wc-uri neconstruite dar pentru
care au fost alocate sume de până la 100.000 euro, școli în paragină fără a fi date spre folosință. Școli
și centre construite în localități fără copii, ori parcuri în mijlocul pustiului. O groază de anomalii, pe
care le vezi și nu-ți vine să crezi, apoi îți dai seama că ești în România și cobori cu picioarele pe
pământ.

Anul acesta nu sunt alegerile locale, sunt alegerile pentru Parlamentul European și pentru
președinție, însă trebuie privită în ansamblu toată această imagine.

Dacă un primar de dreapta- centru a reușit să atragă fonduri importante de vreme ce la conducere
este un domn mustacios de stânga, gândiți-vă ce lucruri mărețe s-ar realiza dacă s-ar merge pe
aceeași ideologie politică.

S-au trezit mulți de-a lungul timpului să boicoteze alegerile, să nu vină la vot, să nu se prezinte, sau să
anuleze votul. S-au trezit unii care ”s-au pișat” pe el de vot, apoi s-au dat cu fundul de pământ când
alegerile au fost câștigate de fostul FSN.

Mulți încă spun că important nu e cine votează, important e cine numără voturile. Nu știu ce să spun,
cred că dacă am ieși cu toții la vot, ar fi cam greu să măsluiești câteva milioane de voturi.

Așadar, pentru cei ce nu au fost la vot, în scurt timp vă puteți repara greșeala. Demonstrați-o prin
prezentarea la vot la următoarele alegeri începând cu cea de pe 26 mai 2019. Să arătăm că împreună
putem schimba viitorul acestei țări! La fel cum zeci de mii de oameni s-au mobilizat într-un interval
de 15 minute, ne putem mobiliza câteva milioane pentru a trece pe la urne!

Votul este un drept, nu o obligație! Dar haideți să ne folosim de acest drept într-un scop benefic
viitorimii!

Dacă aveți exemple de primari din mediul rural care au adus îmbunătățiri semnificative localităților în
care au funcția de conducere, așteptăm recenzia dumneavoastră pe adresa de email:

ziarulsatului@yahoo.com

S-ar putea să vă placă și