Rolland Viau propune un model al motivaţiei încontext şcolar.

7otrivit lui iau, Fmotivaţia în

conte&t şcolar este o stare dinamică ce îşi are ori inea în percepţiile elevului asupra lui însuşi şi
asupra mediului, care îl incită să alea ă o activitate, să sean aAe0e şi să persevere0e în
îndeplinirea acesteia pentru atin erea unui scopG ( iau, 199 , p. ).=efiniţia evidenţia0ă trei
aspecte ale motivaţiei, şi anume: motivaţia este un fenomen dinamic, care sesc im ă constantQ
motivaţia presupune interacţiunea dintre percepţiile elevului, comportamenteleacestuia şi
mediuQ motivaţia presupune atin erea unui scop
Strategii de stimulare a motivaţiei elevilor
Controlul şi diriAarea sistemului motivaţional specific activităţilor de învăţare repre0intă
una dintrecele mai dificile sarcini ale muncii profesorului. în pofida amplelor teoreti0ări,
stimularea motivaţieielevului răm+ne o artă, care ţine de măiestria şi carul didactic al
profesorului. Putem însă, în baza modelelor teoretice prezentate, să oferim câteva
sugestii care să-l ghideze pe profesor, indiferent dedomeniul specialităţii sale.!oarte
mulţi profesori reproşează elevilor faptul că nu fac eforturile necesare pentru a învăţa şi
cănimic nu-i motivează. Orice profesor care doreşte stimularea motivaţiei elevilor
pentru activitatea deînvăţare trebuie să înceapă prin a-şi analiza şi autoevalua propria
motivaţie, precum şi modul în careîşi desfăşoară activităţile de predare-învăţare-
evaluare. nivelul competenţei profesorului, ca şi gradului de implicare în activitatea
didactică, entuziasmul, pasiunea cu care îşi face meseria influenţează profund dinamica
motivaţională a elevilor. Lipsa de motivaţie a profesorului este o problemă la fel degravă
ca şi incompetenţa sa. Există profesori care nu manifestă nici un interes pentru
profesiunea lor. Deşi contextul social şi economic poate explica acest fenomen, nu e
mai puţin grav faptul că lipsa demotivaţie a profesorului se poate afla la originea lipsei
de motivaţie a elevului. Știm că sună ca un slogan, dar este adevărat că un profesor
plictisit, la0at nu poate fi o sursă de inspiraţie şi demotivaţie pentru elevii lui. Dacă vrei
să motive0i pe cineva, trebuie să fii motivat tu însuţi. De asemenea, profesorul trebuie
să-şi îndrepte atenţia către activităţile de pre-dare-învăţare. Multă vreme activitatea
esenţială a elevilor în clasă a constat în a asculta în mod pasiv expunerea magistrală a
profesorului. O activitate didactică cu adevărat motivantă trebuie însă să-i implice pe
elevi în modactiv şi să le captete interesul. Cadrul didactic trebuie să fie capabil să
st+rnească curio0itatea elevilor prin elemente de noutate, prin crearea unor conflicte
cognitive, prin utili0area studiului de ca0 ori prinantrenarea elevilor în realizarea unor
proiecte de echipă
La rândul său motivația crește când sunt prezentate oportunităi de învățare noi și interesante

Teoria automotivării a lui Edward I. Deci şi Richard M. Ryan, din

cartea Intrinsic Motivation and Self Determination, pune motivarea în
pespectiva nevoilor omeneşti. Ea spune că există 3 lucruri pe care oamenii
au nevoie să şi le satisfacă pentru a fi motivaţi intern: nevoia de
autonomie, de competenţă şi de relaţionare.
Autonomia vorbeşte despre alegeri: a fi liber să decizi cum îţi faci sarcina,
cum îţi atingi obiectivele. Asta nu exclude stabilirea unor limite, însă vine în
contradicţie cu teoriile managementului actual, concentrat pe comandă şi
control (eu spun ceva şi mă asigur că tu vei face).
Din păcate, nu există foarte multe medii organizaţionale unde angajaţii au
libertatea de a-şi îndeplini obiectivele, având doar câteva limite prestabilite.
Lipsa posibilităţii de a alege face ca oamenii să nu mai fie interesaţi de
sarcină atunci când şeful nu e la birou sau e ocupat cu un alt coleg. Nu
putem să avem un manager pentru fiecare om, aşa că sistemul pedepselor
vine ca o falsă salvare. Spuneam în postul despre motivaţie că pedeapsa
inhibă creativitatea şi îi face pe oameni inactivi şi îi blochează.
Nevoia de competenţă constă în dorinţa noastră de a face bine lucrurile, de
a ne dezvolta, de a creşte, credinţa că voi face lucrurile din ce în ce mai
bine. Evident, o muncă mecanică, de rutină, care nu îţi aduce niciodată ceva
nou, nu corespunde nevoii de competenţă.
Ultima nevoie, cea de relaţionare, este despre a aparţine unui grup, a face
lucruri împreună, a avea ceva la care, împreună cu ceilalţi, să contribui.
Dacă mediul în care vă desfăşuraţi corespunde acestor nevoi, veţi putea face
lucruri, motivaţi fiind intrinsec sau integrat.
Ce ne auto-motivează? Sunt multe elemente care ne auto-motivează. Un auto-motivator puternic
este succesul. Astfel, dacă o persoană observă că are succes aplicând o strategie sau alta de viaţă,
ea va tinde să folosească şi în continuare tipul de strategie respectivă; mai mult, se observă în
practică faptul că într-o dezbatere cei care „câştigă” tind să îşi schimbe atitudinile în direcţia
punctului de vedere pe care l-au apărat; la polul opus, cei care „pierd” tind la rândul lor să-şi
schimbe atitudinile, dar de data aceasta schimbarea se face în direcţie opusă celei care a
constituit aria proprie de argumentare în dezbatere.
Se cuvine să remarcăm o altă arie de acţiune a acestuia: astfel, succesul poate reprezenta un
indicator al unei stime de sine mai puternice ori dimpotrivă mai scăzute. Stima de sine poate fi
definită drept „sentimentul propriei valori” (Coleman, Glaros). Astfel, confirmarea externă
(laude, premii, importanţa a lucrului bine realizat) oferă unei persoane credinţa că ceea ce face
este bine şi poate să continue (sau că poate mai mult). Persoanele cu stimă de sine mai scăzută au
mai puţină încredere în sine, se văd pe ei înşişi mai puţini capabili şi sunt, în genere, cu o stare
mai puţin pozitivă decât cei cu stimă de sine înaltă. Oamenii care au o stimă de sine scăzută, sunt
mai deschişi la diferite influenţe venite din exterior; pe de altă parte, stima de sine poate fi
susţinută de un interes mai mare pentru evenimente ce se petrec în afara sinelui, ceea ce trimite
la ideea că persoanele cu o stimă de sine mai redusă tind să fie mai puţin implicative şi deschise
spre învăţare. De altfel, stima de sine se află într-o legătură strânsă cu sentimentul adecvării şi al
competenţei: este greu să menţii un nivel înalt de stimă de sine dacă te simţi incompetent şi
inadecvat.
Atitudinea pozitivă face diferenţa
Practica auto-motivării este similară practicii motivării, doar că, de dată aceasta, acţiunea nu

mai este îndreptată de către o persoană asupra alteia, ci este direcţionată asupra propriului eu.

Luat drept cauză a automotivării, este important de delimitat între atribuirea internă a

succesului (caracteristici de personalitate, cantitatea şi calitatea eforului depus etc.) şi

atribuirea externă a acestuia (evenimente externe, conjunctura, norocul).

Pânişoară şi Pânişoară (2005) descriu câteva tehnici de automotivare:  Conştientizarea –

persoana trebuie să dorească şi să construiască un program de automotivare; este importantă

din acest punct de vedere stabilirea unui nivel de aspiraţii realist;  Anticiparea – ulterioară

conştientizării, presupune imaginarea viitorului (reacţii emoţionale, consecinţele acţiunilor,

planificarea soluţiilor posibile);  Învăţarea – anumite tipuri de motivaţie pot fi învăţate, gândiţi-

vă la multitudinea motivelor care ne influenţează comportamentul şi câte dintre acestea au fost

dobândite social;  Motivarea prin paşi mici  Jocul de rol.

METODE DE MOTIVARE A ELEVILOR

MOTTO: “Este a
ş
a de greu, c
'
nd trebuie să…, şi aşade uşor când ai o motivaţie.”( nnie !ot"#ier$ Mereu ne %unem &ntrebări
şi căutăm răs%unsuri %entru acţiuni#enoastre sau a#e semeni#or.'e mu#te ori au im sau nu, de
#a
e#eviin o s t r i r e m a r c i d e g e n u # : “ e s t e g r e u ” , “ n u ) m i % # a c e ” , “
m ă enervea ă”, “nu mă atrage de#oc”, “nu)mi va *o#osi niciodată”,“şi care)i
sco%u#”, “teorie,teorie, teorie, m)am săturat”, “adiosş c o a # ă ” , “ m ) a % i e r d u t d e
e#ev+e#evă”, “nu mă mai interesea ăde#oc ce se &ntâm%#ă”, etc. sau
“ s u % e r ” , ” a m t r ă i t o e % e r i e n ţ ă *ormidabi#ă”, “de mu#t nu a mai *ost aşa coo#
#a ore”, “ &n s*ârşit,u n % r o * +
o % r o * ă a # t * e # ” , “ n u ş t i u c u m , d a r m a a t r a s , a m %artici%at
cu atenţie”, “ am &nvăţat ceva %ractic”, etc.-eea ce *ace di*erenţa &ntre aceste “comunicări”
a#e e#evi#or estemotivaţia.Educaţia nu trebuie să doară sau să %roducă su*erinţă,c i s ă
% # a c ă , s ă * i e d e * o # o s , s ă * o r m e e c e t ă ţ e n i r e s % o n s a b i # i , ec"i#ibraţi şi
motivaţi.

Bibliografie 1. Motivarea eficienta, Ioan-Ovidiu Panisoara, Georgeta Panisoara 2.

Managementul resurselor umane - Georgeta Panisoara 3. Motivatia, tehnici si metode –

Gheorghe Aradavoaice 4. Teoria automotivarii (Edward I. Deci şi Richard M. Ryan, Intrinsic

Motivation and Self Determination).