CAP. I. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ.

METODA DE CUNOAŞTERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ

Din enumerarea de mai jos, precizaţi care din ramurile ştiinţelor economice sunt considerate că fac
parte din ştiinţele economice fundamentale?
Economia Socială Generală;
Economia mondială;
Economia mediului natural;
Economia politică;
Economia industriei.

2. Care din definiţiile de mai jos, date sistemului ştiinţelor economice sunt adevărate?
Sistemul ştiinţelor economice studiază viaţa economică din punct de vedere al aspectelor
social umane;
Sistemul ştiinţelor economice apare ca un sistem global format dintr-o
multitudine de subsisteme, în centrul căruia se află economia;
Sistemul ştiinţelor economice reprezintă un ansamblu de discipline relativ
autonome care se ocupă cu studierea, generalizarea şi previzionarea
proceselor şi fenomenelor economice dintr-o anumită zonă;
Sistemul ştiinţelor economice pune bazele definirii elementelor comune fundamentând
sensul de mişcare al vieţii economice şi modul de acţiune;
Sistemul ştiinţelor economice studiază fenomenele şi procesele economice pe plan naţional
şi internaţional.

5. Economia faptică reală reprezintă:

O masă de bunuri şi servicii economice rezultate din activităţile şi procesele respective;
Un sistem integrat de relaţii sociale ce au loc între subiecţii economici;
Un ansamblu de procese economice de producţie, repartiţie, schimb şi consum;
Toate afirmaţiile sunt corecte;
Numai afirmaţia “c” este corectă.

7. Ce studiază Economia politică?

Faptele, comportamentele şi procesele economice prin care oamenii tindeau să-
şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare;
Producerea de bunuri economice utilizând mijloace limitate;
Comportamentul omului în lupta pentru supra-vieţuire;
Ansamblul ideilor privind societatea;
Toate afirmaţiile sunt false.

10. Precizaţi care sunt criteriile de grupare a legilor economice:

Durata şi rolul acţiunii;
Rolul îndeplinit în cadrul sistemului de legi;
Tendinţa de creştere a producţiei;
Înclinaţia oamenilor către consum;
Toate variantele sunt adevărate.
12. O problemă microeconomică se transformă într-o problemă macroeconomică, atunci când:
Asigură echilibrul între cererea şi oferta globală;
Asigură echilibrarea balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi externe;
Derivă din formarea şi consolidarea unei economii naţionale;
Derivă din formarea şi consolidarea unei economii mondiale;
Antrenează măsuri şi acţiuni din partea participanţilor în sensul încadrării
problemelor în limite normale de desfăşurare.

13. Care sunt grupurile de activităţi cuprinse în structura economiei reale?

Producţia, reproducţia, circulaţia şi consumul;
Producţia, repartiţia, schimbul şi consumul;
Reproducţia, distribuţia, circulaţia şi consumul;
Repartiţia, schimbul şi producţia;
Nici o variantă nu este corectă.

14. Care este ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice?

Repartiţia;
Reproducţia;
Producţia;
Schimbul;
Consumul.
 CAP. II. ECONOMIA REALĂ – FORMĂ A ACŢIUNII UMANE

16. Care din definiţiile date activităţii umane sunt adevărate?

Activitatea umană urmăreşte descoperirea unor teorii cu privire la legile universului;
Activitatea umană urmăreşte realizarea bunurilor economice;
Activitatea umană se bazează pe consumul de energie fizică;
Activitatea umană urmăreşte satisfacerea nevoilor existente la un moment dat în societate;
Activitatea umană reprezintă forma concretă de manifestare a omului pentru a-
şi asigura cele necesare vieţii.

17. Ce reprezintă munca?

O activitate specifică muncii intelectuale ;
O realitate economică amplă;
O resursă abundentă în societate;
Factorul activ şi determinant îndreptat spre un anumit scop ;
Toate variantele sunt adevărate.

20. Marcaţi din enumerările de mai jos pe cele care reprezintă trăsături ale nevoilor umane:
Totalul nevoilor rămâne neschimbat deoarece creşterea unora se realizează pe seama diminuării
altora;
Pe măsura dezvoltării societăţii nevoile sociale şi spirituale scad ca importanţă;
Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere;
Nevoile umane sunt limitate ca număr;
Nevoile umane sunt limitate în capacitate.

21. Precizaţi din enumerările de mai jos pe acelea care reprezintă trăsături ale nevoilor
(trebuinţelor) economice:
Intensitatea unei nevoi se află în permanenţă în raport direct proporţional cu gradul de
satisfacere al acesteia;
Au caracter complex, prezentându-se ca o mulţime de trebuinţe complementare,
concurente şi substituibile;
Nevoile economice se sting prin satisfacere
Exprimă o stare de necesitate obiectivă iminentă indivizilor şi colectivităţilor
umane;
Au caracter istoric şi devin limitate ca număr.

23. Ştiinţa economică studiază:

Creşterea şi diversificarea trebuinţelor;
Cunoaşterea şi folosirea resurselor;
Realizarea şi folosirea unor tehnici şi tehnologii noi;
Cum pot fi satisfăcute trebuinţele nelimitate cu resurse limitate ;
Realizarea de noi bunuri economice.

24. Interesele pot fi definite ca:

Raporturile existente între oameni;
 O formă de conştientizare a trebuinţelor de viaţă ale oamenilor;
Dorinţe ale indivizilor, grupurilor sociale sau comunităţii locale;
Raporturi între oameni ce determină o anumită activitate legată de acoperirea
unor nevoi;
Toate variantele sunt adevărate.

25. Care din enumerările de mai jos definesc corect resursele?

Resursele reprezintă toate elementele pe care omul le foloseşte în activitatea sa
pentru a-şi satisface trebuinţele;
Resursele reprezintă doar acele elemente oferite de natură;
Resursele reprezintă factori de producţie;
Resursele reprezintă bunurile de capital;
Resursele reprezintă bunurile utilizate pentru consumul populaţiei.

27. Resursele sunt limitate în sensul că:

Scad continuu;
Nu se regenerează;
Nu se recuperează;
Nu se reproduc;
Sunt insuficiente în raport cu nevoile.

CAP. III. ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ

31.Economia naturală reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare în care:

Sunt satisfăcute numai trebuinţele comunităţilor, iar cele proprii reprezintă o preocupare
exclusivă a fiecăruia;
Trebuinţele sunt satisfăcute apelându-se la schimbul de produse care reprezintă scopul
oricărei iniţiative;
Sunt satisfăcute numai nevoile individuale;
Nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum fără a fi nevoie de
schimb;
Nevoile oamenilor se satisfac apelându-se la bunurile oferite direct din natură.

33. Economia de schimb reprezintă acea formă de organizare a activităţii economice

caracterizată prin:
Bunurile sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă;
Are loc specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate, pe baza
diviziunii muncii;
Asigură un grad superior de satisfacere a trebuinţelor comparativ cu economia naturală;
Toate variantele sunt adevărate;
Numai varianta “a” este adevărată.

34. Economia de schimb a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, având la bază
următoarele condiţii:
Existenţa diviziunii sociale a muncii;
Existenţa unor neînţelegeri între agenţii economici;
 Raritatea bunurilor economice;
Imposibilitatea de a mai continua ca fiecare să lucreze pentru nu numai pentru el, ci şi pentru
ceilalţi agenţi economici;
Existenţa autonomiei şi independenţei producătorilor.

36. Diviziunea muncii reprezintă o formă de organizare a activităţii economice în care:

Agenţii economici realizează o eficienţă radicală a activităţilor pe care le efectuează;
Fiecare agent economic produce toate bunurile necesare satisfacerii trebuinţelor sale de
existenţă;
Fiecare agent economic se specializează executând numai o anumită activitate
economică din care obţine bunuri economice specifice;
Satisfacerea trebuinţelor fiecăruia implică şi consumul de bunuri produse de
alţii,dar procurate prin intermediul schimbului;
Toate variantele sunt adevărate.

39. Autonomia, independenţa producătorilor, este o condiţie fundamentală a economiei de

schimb care se caracterizează prin:
Libertatea nelimitată a agenţilor economici;
Se realizează în funcţie de interesul statului astfel încât acesta să se impună în exclusivitate
pentru bunul mers al societăţii;
Se întemeiază pe o anumită formă de proprietate, în primul rând pe proprietatea
privată;
Este expresia libertăţii agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea
propriilor interese în tot ceea ce întreprind;
Punerea intereselor statului mai presus de orice.

41. Prin ce se caracterizează economia de piaţă?

Preţurile se formează liber prin jocul cererii şi ofertei;
Concurenţa nu reprezintă un obiectiv major al activităţii;
Deciziile economice nu pot fi luate în mod liber de indivizi şi firme;
Prin intermediul pieţei se stabileşte ce, cât şi pentru cine să se producă ;
Indivizii nu pot acţiona pe baza intereselor proprii şi a eficienţei economice.

45. Care din enunţurile de mai jos reprezintă atribute ale proprietăţii?
Dreptul de posesiune, utilizare şi uzufruct;
Dreptul de posesiune, utilizare, asociere şi uzufruct;
Dreptul de posesiune, utilizare, dispoziţie şi uzufruct;
Dreptul de posesiune, utilizare, asociere şi dispoziţie;
Toate variantele de mai sus.

46. Formele de proprietate:

Se manifestă în funcţie de nivelul de dezvoltare al societăţii;
Exprimă modalităţi de combinare a proprietăţii private cu cea publică;
Sunt total independente una faţă de alta;
Coexistă în cadrul aceleiaşi ţări;
Îşi manifestă mobilitatea prin libera iniţiativă şi libertatea agenţilor economici.
47. Competiţia dintre formele de este generată de:
Afirmarea şi promovarea progresului tehnic;
Creşterea cheltuielilor pentru ridicarea calităţii;
Poziţia proprietăţii private în raport cu cea publică;
Concurenţa între subiecţii proprietăţii;
Dreptul democratic al membrilor societăţii de a prefera o formă sau alta de proprietate;

48. Care din atributele proprietăţii nu sunt exercitate de indivizii proprietari neproducători?
Posesiunea;
Înstrăinarea;
Utilizarea;
Uzufructul;
Administrarea.

49. Pentru a defini proprietatea şi a exprima corect conţinutul acesteia este necesar să avem în
vedere:
Formele sub care poate să apară proprietatea;
Numai obiectul proprietăţii;
Numai subiectul proprietăţii;
Atât obiectul cât şi subiectul proprietăţii;
Atributele raportului economic de proprietate.

50. Obiectul proprietăţii îl constituie:

Venitul unei moşteniri;
Bunurile libere;
Bunurile, serviciile produse în societate;
Realităţile materiale ale pieţei;
Orice obiect aflat în folosinţă personală.

51. Înstrăinarea totalităţii atributelor proprietăţii poate avea loc prin:

Concesionare;
Ipotecare;
Vânzare-cumpărare;
Moştenire;
Arendare.

54. Pluralismul formelor de proprietate poate exista:

Într-o economie de comandă;
Într-o economie de schimb;
Într-o economie de piaţă;
Într-o economie naturală;
Toate variantele sunt corecte.

57. Tipul renan al economiei de piaţă se caracterizează prin:

Un sistem de învăţământ slab;
Grad redus de securitate economică;
Sistemul bancar este bine organizat;
 Fiscalitatea directă, ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul ;
Un sistem dezavantajos de pensii şi alocaţii familiale.

58. Tipul neoamerican al economiei de piaţă se caracteri-zează prin:

Baza politicii economice o constituie stimularea ofertei;
Preţurile bunurilor economice depind în mare măsură de condiţiile aleatorii ale
pieţei;
Grad ridicat de securitate economică faţă de riscuri;
Clasa mijlocie este numeroasă;
Piaţa are rol neglijabil în circulaţia bunurilor.

59. Modelul neoclasic se caracterizează prin:

Sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină;
Variabila de comandă este considerată a fi oferta;
Variabila de comandă este considerată a fi cererea;
Statul trebuie să asigure o masă monetară în concordanţă cu nivelul de producţie
şi necesităţile circulaţiei;
Colectivitatea îşi asumă responsabilitatea în rezol-varea problemelor individului.

60. Care din elementele de mai jos exprimă valoarea banilor?

Cantitatea de aur de care dispune banca centrală;
Cantitatea de valută cumpărată cu o unitate monetară;
Cantitatea de bunuri şi servicii ce se poate cumpăra cu o unitate monetară;
Încrederea agenţilor economici faţă de monedă;
Raportul în care se schimbă cu alte monede.

62. Care din enunţurile următoare exprimă azi funcţii ale banilor?
Mijloc de măsură a valorii,de schimb, de plată;
Mijloc de schimb, de plată, simbol al avuţiei, instrument de măsură a inflaţiei;
Mijloc de plată a valorilor şi încasare a profitului;
Mijloc de rezervă şi bani universali;
Rezervă de valoare şi mijloc de apreciere a ofertei economice a unei ţări.

Dacă în perioada T0-T1 masa monetară creşte cu 25%, iar preţurile sporesc cu 50%, atunci (în
condiţiile în care se presupune că ceilalţi factori nu se modifică) puterea de cumpărare a
banilor se reduce cu:
16,67%; d) 62%;
80%; e) 18,5%.
83,33%;
Rezolvare:
I
I pcb = Mm 100
Ip
unde:
- I Pcb – indicele puterii de cumpărare a banilor;
- I Mm – indicele masei monetare;
 - I P – indicele preţurilor.
Dacă masa monetară M m creşte cu 25% atunci:
T0 = 100% iar T1 = 125%
125
I pcb = 100 = 83,33%
150
83,33% − 100% = −16,67%  I Pcb se reduce cu 16,67%.

2. O persoană „A” şi-a constituit un depozit la termen de un an, deschizându-şi un cont în care
a depus 10 milioane lei, cu o rată a dobânzii de 38%. O altă persoană „B” depune aceiaşi
sumă la altă bancă mai sigură, cu o dobândă de 30% pe an. O altă persoană „C” cumpără un
certificat de depozit în valoare de 10 milioane lei cu o rată a dobânzii de 35% pe an iar
persoana „D” care nu are încredere în băni păstrează aceiaşi sumă de 10 milioane în casă.
După un an cele 4 persoane îşi evaluează câştigurile obţinute. Ştiind că rata inflaţiei este de
30% pe an, arătaţi care din cele 4 persoane au făcut o investiţie bună şi cât au câştigat.
Rezolvare:
Persoana „A” câştigă 8% pe an ( Ri − d ' = 38 − 8 = 8% ), adică
V = 10.000.000  0,08 = 800.000lei ;
Persoana „B” nu câştigă nimic Ri = d ' ( 30% − 30% = 0 );
Persoana „C” câştigă 5% la suma economisită V = 10.000.000  0,05 = 500.000lei
Persoana „D” pierde aproximativ 30% din puterea de cumpărare a banilor datorită
devalorizării monedei V = 10.000.000  0,3 = 3.000.000lei
I 10 .000
sau I pcb = 100 = = 76 ,92 %
Ip 130
76,92
Pcbs = 10.000.000 = 7.692.000lei
100
Persoana „D” pierde 2.308.000 lei (10.000.000-7.692.000)

CAP. IV. TRĂSĂTURILE FUNDAMENTALE ALE ECONOMIEI

DE PIAŢĂ

66. Care din enumerările de mai jos exprimă funcţiile îndeplinite de piaţă?
Piaţa realizează legătura între cele două acte fundamentale pentru orice agent
economic - producţia şi consumul -;
Piaţa reprezintă forţa impersonală care reglează viaţa economică de ansamblu;
Pe piaţă, cumpărătorii şi vânzătorii nu sunt bine informaţi;
Piaţa nu poate asigura contactul dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri;
Toate variantele sunt adevărate.

67. Pentru ca piaţă să-şi poată îndeplini funcţiile ea trebuie să aibă în vedere anumite premise:
Intervenţia statului prin pârghiile economice;
Autonomia de decizie a agenţilor economici, în ceea ce priveşte alocarea şi
utilizarea resurselor, organizarea şi conducerea activităţii;
 Proprietatea publică este cea care stimulează concurenţa între agenţii economici;
Pe piaţă, în cadrul operaţiunilor economice ce se desfăşoară, participanţii la aceste operaţiuni
nu sunt
mulţumiţi niciodată;
e) Toate variantele sunt adevărate.

68. Sistemul de pieţe poate fi caracterizat prin:

Puterea economică a participanţilor;
Gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării;
Gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă;
Numărul subiecţilor participanţi;
Toate cele de mai sus.

69. După natura economică a bunurilor ce constituie obiectul tranzacţiilor distingem următoarele
tipuri de pieţe;
Piaţa schimburilor valutare;
Piaţa fictivă;
Piaţa satisfactorilor;
Piaţa reală;
Piaţa prodfactorilor.

71. Preţul unui bun poate fi influenţat din partea ofertei de:
Utilitatea economică pe care consumatorul o atribuie unui bun;
Veniturile de care dispune;
Costul stocării produselor;
Numărul firmelor concurente pe piaţă;
Toate variantele sunt adevărate.

72. Preţul unui bun poate fi influenţat din partea cererii de:
Costul producţiei;
Nivelul impozitelor şi taxelor;
Preferinţele sale;
Preţul unor mărfuri similare;
Nici una din variante nu este corectă.

74. Mărimea preţului de echilibru depinde de:

Costurile de producţie;
Preţurile altor bunuri economice;
Evoluţia cererii şi ofertei;
Veniturile şi comportamentul consumatorului;
Toate cele de mai sus.

75. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt:

Reglează raportul cerere-ofertă;
Este unic pentru fiecare bun economic;
Apare spontan pe piaţă, prin jocul liber al forţelor pieţei;
 Asigură un echilibru spontan al pieţei;
Toate cele de mai sus.

77. Care dintre trăsăturile următoare reprezintă funcţii ale pieţei?

Piaţa asigură legătura dintre producători şi consumatori, dintre cererea şi oferta de
bunuri şi servicii;
Piaţa asigură legătura dintre venitul şi cheltuielile agenţilor economici;
Piaţa asigură conexiunile necesare dintre fazele proceselor tehnico-economice din fiecare
întreprindere;
Piaţa îndeplineşte un rol auxiliar în corelaţia dintre cererea şi oferta de bunuri şi servicii;
Piaţa îndeplineşte rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare
agenţilor economici.

79. Principalele condiţii care fac posibilă manifestarea liberă a concurenţei sunt:
Destinaţia proprietăţii publice;
Stabilirea preţurilor de către un organism central;
Proprietatea particulară ca ax central al economiei;
Autonomia agenţilor economici este îngrădită;
Libertatea agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea propriilor interese
aşa cum consideră fiecare că este mai bine.

80. Care din urătoarele afirmaţii se concretizează în funcţii ale concurenţei?

Asigură unor întreprinderi poziţii şi profituri de monopol;
Creează emulaţie între agenţii economici;
Determină renunţarea la menţinerea preţului fiecărui bun la un nivel real;
Mijloceşte reglarea reciprocă a cereri şi ofertei;
Îndeplineşte rolul de mecanism monetar al economiei de piaţă.

83. Precizaţi care sunt instrumentele economice care ajută la realizarea obiectivelor concurenţei:
Presiuni morale uneori politice asupra firmelor concurente;
Capacitatea agenţilor economici de a acorda clienţilor avantaje suplimentare;
Diminuarea preţurilor de vânzare;
Crearea de situaţii artificiale folosite în scopuri speculative;
Discreditarea activităţilor adversarilor sau produselor unor firme concurente.

84. Precizaţi care din enumerările de mai jos reprezintă instrumentele extraeconomice folosite
în lupta de concurenţă:
Realizarea de înţelegeri neloiale sau legale;
Crearea unor situaţii artificiale folosite în scopuri speculative
Capacitatea fiecărui participant de a atrage o clientelă cât mai numeroasă şi de a menţine
costurile în limitele eficienţei;
Acordarea unor avantaje suplimentare la vânzare şi postvânzare;
Puterea economică a fiecărui participant.

CAP. V. CONSUMATORUL ŞI OPŢIUNILE SALE RAŢIONALE

88. Consumatorul are un comportament raţional atunci când:
Alege şi cumpără bunurile cu calitatea cea mai bună;
Îşi subordonează activitatea principiului eficienţei;
Achiziţionează acele bunuri care îi asigură cea mai mare satisfacţie posibilă prin
cheltuirea venitului său limitat;
Achiziţionează bunurile cu preţurile cele mai mici din mulţimea bunurilor existente pe piaţă;
Dă dovadă de cumpătare.

89. După care din criteriile de mai jos poate fi clasificat consumul?
În funcţie de modificarea nivelului resurselor;
În funcţie de durata utilităţii bunului consumat;
În funcţie de modificarea nivelului preţurilor bunurilor;
În funcţie de modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate;
În funcţie de creşterea numărului de consumatori.

90. În funcţie de sursa de finanţare a consumului de bunuri economice, formele consumului sunt:
Consum final;
Consum intermediar;
Consum privat;
Autoconsum;
Consum public.

91. Pentru înţelegerea exactă a tipurilor de consumatori şi a comportamentelor raţionale ale

acestora în actul de consum există două criterii relevante:
Consumul neproductiv sau consumul final de bunuri şi servicii ;
Consumul de bunuri durabile;
Consumul de bunuri de folosinţă periodică;
Consumul productiv;
Nici una din variante nu este corectă.

92. Care din definiţiile de mai jos date consumului public sunt reale?
Reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau de un menaj pentru achiziţionarea de
bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă;
Reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice,
de către populaţie şi stat;
Reprezintă cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea bunurilor şi
serviciilor cu destinaţie socială;
Reprezintă utilizarea bunurilor economice de către o persoană, o familie sau de către o
asociaţie;
Reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor utilizate pentru satisfacerea directă a necesităţilor
umane individuale de ansamblu.

97. Care din bunurile următoare pot fi incluse în categoria mărfurilor?

Orice bun economic apt să satisfacă o trebuinţă umană şi care ajunge în sfera
 consumului prin intermediul schimbului pe piaţă;
Toate bunurile economice;
Bunurile libere;
Toate bunurile care pot satisface aceiaşi nevoie;
Toate variantele sunt false.

98. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum bunurile

economice se clasifică în:
Bunuri private;
Bunuri publice;
Bunuri mobiliare şi imobiliare;
Bunuri complementare;
Bunuri substituibile.

99. Care din definiţiile de mai jos privind utilitatea sunt corecte?
Reprezintă o capacitate reală sau presupusă a unui bun de a satisface o
trebuinţă;
Reprezintă importanţa pe care o persoană o acordă unui bun;
Reprezintă munca cheltuită pentru obţinerea acelui bun;
Reprezintă intensitatea cu care se manifestă nevoia pentru acel bun;
Toate afirmaţiile sunt corecte.

4. Dacă raportul de utilitate a bunului „A” (UmA) şi preţul acestuia ( PA ) este 0,6, iar preţul
bunului „B” este de 5.000 u.m., atunci utilitatea marginală a bunului „B” (UmB) este:
826,6 utilităţi; d) 4.000,0 utilităţi;
3.000,0 utilităţi; e) 1.000,0 utilităţi.
2.000 utilităţi;
Rezolvare:
UmA
= 0,6  PB = 5.000
PA
UmA PA UmA
Ştim că: =  UmB = PB = 3.000 utilitati
UmB PB PA

CAP. VI. CEREREA

114.Care din următoarele definiţii date cererii sunt adevărate:

Totalitatea bunurilor şi serviciilor existente la un moment dat pe piaţă;
Trebuinţele oamenilor de a consuma bunuri şi servicii;
Cantitatea dintr-o marfă pe care consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un
anumit preţ unitar;
Cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană şi care poate fi
achiziţionată într-o anumită perioadă de timp;
Toate cele de mai sus.

115. În funcţie de capacitatea bunurilor şi serviciilor de a se substitui, componentele cererii sunt:

 Cerere de bunuri materiale de consum;
Cerere de bunuri materiale de producţie;
Cerere pentru bunuri complementare;
Cerere individuală;
Cerere pentru bunuri substituibile.

116. Cererea pentru o anumită marfă se restrânge sau se extinde în funcţie de:
Variaţia veniturilor;
Trecerea la economia de piaţă;
Modificarea sistemului de taxe şi impozite;
Nivelul şomajului;
Toate variantele sunt false.

117. Care sunt principalele aspecte care stau la baza analizei cererii?
Cererea pentru bunuri substituibile;
Cererea individuală;
Cererea totală sau cererea pieţei;
Cererea derivată;
Cererea de servicii de consum.

119. Cererea de consum pentru un bun „X” este influenţată de următorii factorii:
Preţul bunului;
Venitul consumatorului;
Preferinţele consumatorului pentru bunul „X”;
Aşteptările consumatorului în legătură cu preţurile în viitor;
Toţi factorii de mai sus influenţează cererea de consum.

120. Cererea pieţei pentru un bun „X” este influenţată de următorii factori:
Preţul bunului „X”;
Preţurile bunurilor similare care au legătură cu bunul analizat;
Nivelul inflaţiei;
Venitul unui singur consumator;
Toţi factorii de mai sus influenţează cererea pieţei.

122. Care din afirmaţiile de mai jos sunt reale?

Când preţul unui bun scade, cantitatea cerută pentru acel bun scade;
Când preţul unui bun scade, cantitatea cerută pentru acel bun creşte ;
Când preţul unui bun creşte, cantitatea cerută pentru acel bun creşte;
Când preţul unui bun creşte, cantitatea cerută pentru acel bun scade ;
Nici una din variante.

123. Legea generală a cererii este aplicabilă tuturor:

Bunurilor normale;
Majorităţii bunurilor inferioare;
Bunurilor derivate;
Bunurilor materiale;
 Bunurilor substituibile.

124. Care din factorii de mai jos stau la baza explicării legii generale a cererii?
Preferinţele cumpărătorilor pentru un anumit bun;
Factori psihologici şi sociali;
Utilitatea economică;
Previziunea privind evoluţia preţurilor şi veniturilor;
Toţi factorii enumeraţi.

125. Precizaţi ce tip de cerere corespunde coeficientului de elasticitate directă a cererii în raport
cu preţul bunului, din afirmaţiile de mai jos:
Cerere perfect elastică ( E cp = 1) ;
Cerere elastică ( E cp → ) ;
Cerere inelastică ( E cp  1) ;
Cerere de elasticitate unitară ( E cp = 0) ;
Cerere perfect inelastică ( E cp = 0) .

128. După elasticitatea cererii în raport de venit există următoarele categorii de bunuri:
Bunuri normale, inferioare, cu cerere medie;
Bunuri a căror cerere creşte în aceeaşi proporţie cu venitul;
Bunuri cu cerere de elasticitate unitară;
Bunuri cu cerere de elasticitate unitară şi cu cerere medie;
Bunuri normale, inferioare şi superioare.

130. Precizaţi care sunt factorii ce determină elasticitatea cererii in funcţie de preţ:
Ponderea venitului cheltuit;
Gradul necesităţii de consum;
Gradul de substituire a bunurilor;
Locul e care îl ocupă in consumuri;
Toate variantele de mai sus;

131. Precizaţi motivele pentru care cererea pentru anumite produse este îndeplinită.
Sunt produse de strictă necesitate la care nu se poate renunţa uşor;
Este dificil de găsit substituenţi pentru aceste produse;
Sunt relativ ieftine comparativ cu alte produse;
Este dificilă amânarea cumpărării produselor;
Toate variantele sunt adevărate;

3. O creştere a venitului de la 10.000 u.m. la 15.000 u.m. antrenează o evoluţie a cererii pentru
un bun economic de la 10 bucăţi la 8 bucăţi. Care din valorile coeficientului de elasticitate a
cererii în funcţie de venit sunt adevărate?
0  K ec / v  1 ; d) K ec / v  1 ;
K ec / v  0 ; e) K ec / v  1 .
K ec / v = 1 ;
 Rezolvare:
Q1 − Q0 8 − 10
Q0 10
K ec / v =  K ec / v = = −0,4
V1 − V0 15.000 − 10.000
V0 10.000
Deci K ec / v = 0,4  K ec / v  0 , bunul respectiv fiind considerat un bun inferior. Bunurile
inferioare sunt acelea pentru care cererea se reduce atunci când creşte venitul.

4. O creştere a venitului de la 10.000 u.m. la 15.000 u.m. antrenează o evoluţie a cererii pentru
un bun alimentar de la 10 bucăţi la 20 bucăţi. Care din valorile coeficientului de elasticitate
a cererii în funcţie de venit ( K ec / v ) sunt adevărate?
0  K ec / v  1 ; d) K ec / v  0 ;
K ec / v = 1 ; e) K ec / v = 0 .
K ec / v  1 ;
Rezolvare:
Q1 − Q0 20 − 10
Q0 10
K ec / v =  K ec / v = =2
V1 − V0 15.000 − 10.000
V0 10.000
Deci K ec / v = 2  bunul economic respectiv este considerat un bun normal.

CAP. VIII. COSTURILE DE PRODUCŢIE

183.Costul de producţie poate fi definit ca fiind:

Expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant;
Ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat;
Cheltuiala relativ independentă de modificarea volumului producţiei;
Cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute;
Cheltuielile corespunzătoare costului de factori de producţie efectuate de
producători pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale .

184.În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele

elemente:
Sporul de cheltuieli determinat de creşterea cu o unitate a volumului producţiei;
Sporul de cheltuieli determinat de creşterea producţiei;
Cheltuieli cu factorii materiali de producţie;
Cheltuieli cu forţa de muncă;
Cheltuieli cu salariile personalului administrativ.

185. Care din următoarele enunţuri definesc costul marginal?

Cheltuielile suplimentare efectuate pentru a spori numărul de salariaţi;
Cheltuielile suplimentare antrenate de creşterea cu o unitate a volumului
 producţiei;
Cheltuielile suplimentare antrenate de creşterea cu o unitate a utilităţii marginale;
Cheltuieli efectuate de întreprinzător pentru a obţine o unitate de produs;
Raportul dintre creşterea costului total şi creşterea producţiei.

186. Împărţirea costurilor de producţie în costuri fixe şi costuri variabile, are la bază următoarele
criterii:
Natura activităţii economice;
Gradul de eficienţă şi rentabilitate a activităţii desfăşurate;
Legătura dintre consumul factorilor de producţie şi volumul producţiei ;
Dimensiunile activităţii materializate în volumul bunurilor şi serviciilor obţinute;
Toate criteriile sunt adevărate.

187. Care din elementele de mai jos influenţează costul unitar (mediu)?
Volumul producţiei;
Modul de combinare a factorilor de producţie;
Costurile variabile totale;
Natura activităţii desfăşurate;
Cheltuielile cu amortizarea capitalului fix.

188. Costurile variabile se delimitează după următoarele criterii:

Diferă de la o firmă la alta;
Se modifică în timp;
Se modifică atunci când se modifică preţurile factorilor de producţie;
Sunt dependente de volumul producţiei;
Cresc sau scad odată cu volumul producţiei dar nu direct proporţional.

189. Costurile fixe sunt acelea care:

Sunt independente de evoluţia preţurilor cu care sunt cumpăraţi factorii de producţie;
Nu se modifică în timp;
Rămân relativ neschimbate atunci când se modifică volumul producţiei ;
Sunt subvenţionate de la buget şi de aceea nu se modifică;
Se modifică atunci când se modifică preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie.

192. La cantitatea de producţie la care costul mediu a atins nivelul minim:

Costul variabil mediu va fi egal cu costul fix;
Costul marginal va fi egal cu costul variabil mediu;
Costul marginal va fi egal cu costul mediu;
Profitul firmei trebuie să se situeze la nivelul maxim;
Costul marginal depăşeşte costul mediu.

193. În situaţia în care costul marginal depăşeşte costul mediu pentru orice creştere a producţiei:
Costul mediu creşte, scade sau rămâne constant;
Costul mediu creşte sau scade;
Costul mediu trebuie să scadă;
Costul mediu trebuie să crească;
 Costul mediu trebuie să rămână constant.

194. În situaţia în care costurile variabile scad în acelaşi ritm cu scăderea producţiei arătaţi ce se
întâmplă cu costul unitar ţi marginal:
Costul unitar creşte iar costul marginal rămâne constant;
Costul unitar creşte iar costul marginal scade;
Costul unitar scade iar costul marginal creşte;
Costul unitar şi marginal scad;
Costul unitar şi marginal sunt constante.

198. Nivelul şi dinamica costului de producţie sunt influenţate de:

Calcularea indicatorilor de eficienţă;
Influenţarea nivelului rentabilităţii;
Stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă;
Evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie;
Toate variantele sunt adevărate.

199. Precizaţi din enumerarea de mai jos care sunt căile de reducere a costurilor:
Cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mari;
Sporirea consumului de materii prime şi materiale;
Economii la cheltuielile de dezvoltare;
Creşterea stocurilor;
Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs, prin creşterea mai
rapidă a productivităţii faţă de salarii.

200. Stabilirea unui nivel normal al costurilor se face având în vedere:

Preţurile de vânzare ale bunului respectiv;
Nivelul cel mai ridicat realizat de întreprindere până atunci;
Costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu;
Creşterea cheltuielilor de desfacere şi publicitate;
Toate cele de mai sus.

201. Orientarea producătorului spre creşterea sau scăderea volumului producţiei trebuie să aibă
în vedere :
Evoluţia costului marginal;
Evoluţia productivităţii muncii;
Evoluţia încasării marginale;
Evoluţia capitalului;
Toate variantele.

CAP. IX. OFERTA

203. Decizia de a oferi are drept consecinţă, pentru producători, mai multe alegeri simultane, precizaţi
care sunt acestea:
Alegerea volumului producţiei care micşorează profitul;
 Alegerea volumului optim al factorilor de producţie;
Alegerea tehnicilor de producţie;
Alegerea unui personal competent;
Toate cele de mai sus.

206. În funcţie de influenţa factorilor de producţie asupra dimensiunilor ofertai distingem:

Ofertă instantanee;
Ofertă pe termen lung;
Ofertă fixă;
Ofertă complementară;
Ofertă flexibilă.

207. În funcţie de cine exprimă oferta de piaţă, aceasta se poate manifesta ca:
Ofertă individuală;
Oferta agregată;
Oferta mixtă;
Oferta fixă;
Oferta flexibilă.

208. Precizaţi care din enumerările de mai jos reprezintă factori ce influenţează modificarea
cantităţii oferite:
Timpul în care se exprimă oferta;
Numărul de vânzători existenţi pe piaţă;
Costurile de producţie;
Relaţia dintre ofertă şi preţul de vânzare;
Toate variantele sunt adevărate.

211. Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt:
Capitalul tehnic utilizat;
Preţurile de vânzare ale produselor pe piaţă;
Costul stocării bunurilor ce vor fi oferite;
Veniturile;
Numărul de agenţi economici ce au calitatea de ofertanţi.

214. Precizaţi care dintre cele cinci tipuri de ofertă reprezintă cazuri extreme care nu există în
realitate:
Oferta elastică;
Oferta perfect elastică;
Oferta perfect inelastică;
Oferta cu elasticitate unitară;
Oferta inelastică.

215. Elasticitatea ofertei în raport de preţ este influenţată de:

Durata perioadei de la modificarea preţului;
Introducerea variabilei de timp;
Necunoaşterea stării naturii;
 Numărul de agenţi economici ce au calitatea de ofertanţi;
Costul stocării şi condiţiile de stocare.

217. Dacă oferta creşte este posibil să crească atât preţul cât şi cantitatea de echilibru?
Dacă oferta creşte, preţul poate creşte numai dacă cererea creşte, iar cantitatea de echilibru
nu se modifică;
Dacă oferta creşte, preţul poate creşte numai dacă cererea creşte mai mult
decât oferta determinând şi creşterea cantităţii de echilibru;
Dacă oferta creşte, preţul şi cantitatea de echilibru pot să scadă numai dacă cererea scade;
Dacă oferta creşte, cantitatea de echilibru şi preţul pot să fie constante;
Nici una din variante nu este adevărată.

CAP. X. PIAŢA CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ

218.Manifestarea concurenţei în condiţiile economice de piaţă este posibilă dacă:

Economia este condusă centralizat;
Autonomia agenţilor economici este îngrădită;
Preţurile se formează în mod liber;
Există libertate de acţiune a agenţilor economici;
Nici una din variante nu este reală.

219. Care din următoarele caracteristici definesc piaţa cu concurenţă perfectă?

Atomicitatea participanţilor;
Bariere la intrarea şi ieşirea dintr-o ramură;
Transparenţă perfectă;
Imobilitatea factorilor de mai sus;
Toate variantele sunt adevărate.

220. Precizaţi care din următoarele aspecte caracterizează preţul de echilibru:

Apare spontan ca rezultat al jocului liber al forţelor pieţei fiecărui bun ;
Este stabilit de către stat sau administraţiile locale;
Poate fi ales de către producători şi consumatori;
Orice producător îşi poate vinde parţial sau total produsele fără să influenţeze
preţul de piaţă al bunului respectiv;
Toate variantele sunt adevărate.

221. Care din condiţiile de mai jos sunt cerute pentru a caracteriza piaţa cu concurenţa perfectă?
Producătorii să fie în număr mare, iar consumatorii în număr mic;
Producătorii să fie în număr mic, iar consumatorii în număr mare;
Producătorii şi consumatorii să fie informaţi în permanenţă cu privire la condiţiile
pieţei;
Producătorii şi consumatorii să acţioneze pe baza unor principii de raţionalitate
economică;
Producătorii şi consumatorii să acţioneze după propriile interese, ignorând regulile stabilite.

224. Profitul unei întreprinderi este maxim atunci când:

 Venitul marginal este mai mare decât costul marginal;
Venitul marginal este mai mic decât costul marginal;
Venitul marginal este egal cu costul marginal;
Toate variantele sunt corecte;
Toate variantele sunt false.

225. Modificarea echilibrului pieţei este influenţat de:

Modificarea preţului de pe piaţă;
Modificarea ofertei;
Modificarea calităţii produselor;
Modificarea cererii;
Toate variantele de mai sus.

228. Condiţia de echilibru pe termen lung este:

Costul marginal mai mare decât preţul de vânzare;
Costul marginal mai mic decât preţul de vânzare;
Costul marginal este egal cu costul mediu;
Costul marginal = preţul de vânzare = costul mediu minim;
Nici o variantă nu este corectă.