INCULTURAȚIA ÎN ȘCOALĂ.

ȘCOALA CA INSTANȚĂ CULTURALĂ

„Inculturația reprezintă procesul prin care factorii socio-culturali ai mediului de

referințămodelează și structurează individul din punct de vedere psiho-comportamental și
ideologico-valoric”, respectiv „ inculturația reprezintă rezultatul procesului de inculcare, la
nivelul indivizilor, a valorilor, normelor, principilor, comportamentelor, atitudinilor culturale
și sociale ale unei comunități/societăți/culturi”. (Glava C.)

Astfel spus, inculturaţia este procesul prin care cultura consolidată într-un anumit mediu este
asimilată de către individ astfel încât acesta învaţă normele şi valorile acceptate în societatea
în care trăieşte. Individul poate deveni un membru acceptat al grupului şi poate îndeplini
funcţiile şi rolurile necesare în cadrul acestuia.

Inculturația are o contribuție majoră și este esențială într-un grup, permițând dezvoltarea
personală a individului. De asemenea, aceasta este definitorie la nivel de civilizație, deoarece
întărește noțiunea de identitate, la nivelul apartenenței unui grup. În lipsa ei, valorile și
virtuțile unui grup nu s-au sedimentat îndeajuns pentru a permite formarea coeziunii dintre
membrii acestuia.

Inculturaţia se poate manifesta atât în mod conştient, cât şi inconştient. Pot exista 3 modalităţi
prin care o persoană poate asimila o cultură. O modalitate ar fi învăţarea directă a unei culturi
– care se datorează părinţilor care ne îvață ce este bine si ce este rău (copilului i se spune să
facă un anume lucru pentru că “aşa este bine” sau să nu facă ceva pentru că “aşa este rău”), pe
baza acestor criterii îvățăm și alte lucruri.

A doua modalitate conştientă de inculturaţie este de a de a simula comportamentul celor din

jur. Astfel, inculturaţia este procesul de dobândire a modelelor de bază ale comportamentului
uman şi are drept agenţi, într-o primă fază, părinţii, rudele, vecinii, grupul de joacă (“alţii
semnificativi” pentru copil), iar într-o a doua etapă, şi alte instanţe de socializare cu care
familia cooperează, cum ar fi grădiniţa, alte familii ş.a. Mecanismul ei fundamental este cel al
condiţionării inconştiente, întrucât copilul face ceea ce vede la părinţi, motiv pentru care
socializarea primară este strâns dependentă, în conţinutul ei, de structura socială, de
diviziunea muncii, de cadrul cultural (etc.) ale societăţii în care trăiesc părinţii (Bădescu I,
Radu N.).
A treia modalitate este reprezentată de manifestarea şi la nivel inconştient a inculturției, prin
intermediul evenimentelor şi tiparelor comportamentale promovate la nivel socio-cultural. În
ultimă instanţă, toate cele 3 forme de manifestare ale inculturaţiei au loc concomitent şi
permanent.

Una dintre funcțiile instituției școlare este cea de socializare, astfel încât membri unei
societăți sunt pregătiți pentru a se putea integra în cultură, devenind apoi un membru
productiv al societății din care face parte. O primă fază a socializării este cea primară,
cunoscută și sub denumirea de ‘inculturație’, în care indivizii dobândesc cunoștințe primare în
ceea ce privește comportamentul uman, și apare datorită părinților, a persoanelor care fac
parte din cercul imediat individului. Așadar, școala are rolul de a forma indivizi care să se
poată adapta cu ușurință unui mediu social. În acest fel, școala are ca și rezultat principal
dobândirea unei pluralități de ‘euri sociale’, astfel încât copilul își însușește limbajul specific
diferitelor instituții. Totodată, aici au loc o serie de interacțiuni între indivizi, care în cele din
urmă ajută la creșterea și maturizarea emoțională a subiecților.

O a doua fază a socializării este cea secundară, denumită și aculturație, care deși se realizează
prioritar prin intermediul proceselor educative instituţionalizate “le transcede în măsura în
care presupune procese integrative necontrolate de şcoală, ca de pildă: integrarea în profesie
(controlată de complexe instituţional productive), integrare socio-instituţională (controlată de
complexe instituţional-educative), integrare culturală (controlată de complexe cultural
educaţionale), integrare în familie etc.

Remarcăm faptul că integrarea într-un colectiv are o influenţă puternică asupra conturării
tiparului comportamental al unui individ. În acest sens, şcoala – ca etapă esenţială în
dezvoltarea personală a indivizilor – se concretizează într-un mediu propice al inculturaţiei.

Aşadar, putem evidenţia două orientări ale culturii şcolii în formarea şi inocularea valorilor de
bază ale indivizilor şi anume: orientarea de tip antropocentric, respectiv orientarea de tip
sociocentric.

În primul rând, în ceea ce priveşte orientarea de tip antropocentric, aceasta impune ca valoare
de bază libertatea elevului şi capacitatea sa de auto-adaptare şi perfecţionare într-un cadru
educaţional necoercitiv şi dirijat.
În al doilea rând, orientarea sociocentrică consideră ca valori de bază socializarea şi integrarea
socială a elevului, într-un cadru organizat şi structurat conform nevoilor sociale.

Concentrarea pe relațiile dintre subiecți genereaza comportamente și legături pozitive,

favorizând maturizarea individului atât la nivel personal, cât și la nivel de grup, conturându-și
propria identitate.

Școala, ca și instanță culturală, susține existența acestor relații generatoare de unitate în

diversitate. Cadrele didactice reprezintă cheia care deschide orizonturi noi și care gestionează
în mod constructiv diferențele dintre indivizi, prin faptul că scoate în evidență lucrurile care
leagă, care apropie grupul. Cu toate că există diferențe felurite între subiecți - ceea ce este un
fapt cât se poate de normal- nu înseamnă că unul este superior celuilalt, dimpotrivă, fiecare
are propriile sale valori politice, sociale, religioase sau de orice altă natură.

Școala contemporană facilitează înțelegerea diferențelor dintre educabili, promovează

atitudini și noi forme de comunicare, care vin în sprijinul cooperării și colaborării dintre elevi.
Acest lucru permite învățarea prin colaborare atât între elevi, cât și între unități de învățământ
prin parteneriate menite să dezvolte și să întărească relațiile între acestea.

Datorită faptului că școala insuflă elevilor valori legate de dezvoltarea personală și de

autocontrol social, dificultățile pe care aceștia le vor întâmpina pe parcursul vieții vor fi
diminuate, deoarece aceștia vor fi deja antrenați cu privire la integrarea si adaptarea socială.

În concluzie, putem afirma că fenomenul de inculturaţie are un impact pregnant asupra

indivizilor, însă acesta – la rândul său – este influenţat puternic de o serie de factori, cum ar fi:
familia, grupul de prieteni, grupul de interacţiune din cadrul şcolii (cadre didactice, colegi). În
acest sens, dezvoltarea socio-culturală a indivizilor este una complexă şi relativ imprevizibilă
(în funcţie de gradul de eterogenitate al personalităţii persoanelor din mediul ambiant). Astfel
asocierea individului cu persoane care au un comportament adecvat şi o personalitate plăcută
imprimă şi acestuia aceleaşi valori şi atitudini, pe când asocierea cu persoane cu o influenţă
nocivă va avea rezultate negative în dezvoltarea comportamentală.

Rolul școlii este acela de a ajuta elevii să își însușească cunoștințe, valori și deprinderi și de a
le oferi posibilitatea adoptării unor perspective pe termen lung, având beneficii atât în prezent,
cât și în viitor.