MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL

Subiectul 10
Banca centrală

Unităţi de conţinut:

10.1 Retrospectiva Băncilor Centrale.

10.2 Caracteristica generală a băncii centrale moderne.
10.3 Funcţiile băncii centrale.
10.4 Organizarea Băncii Naţionale a Moldovei.
10.5 Activităţile Băncii Naţionale a Moldovei.

Obiectivele studiului:

 să distingă esenţa, necesitatea, evoluţia bancilor centrale din diferite ţări, precum şi originea şi
caracteristicile generale privind funcţionalitatea băncilor centrale;
 să relateze particularităţile băncilor centrale din diverite ţări, precum şi despre organizarea şi
funcţionarea băncilor centrale;
 să expună obiectivele şi activităţile Băncii Naţionale a Moldovei;
 să distingă funcţiile Băncii Naţionale a Moldovei;
 să structureze într-un discurs cunoştinţele despre atribuţiile Băncii Naţionale a Moldovei;
 să ilustreze structura organizatorică a Băncii Naţionale a Moldovei;
 să aplice legislaţia bancară
 să relateze despre principalele operaţiuni ale Băncii Naţionale a Moldovei;
 să ilustreze rolul băncilor şi a altor instituţii financiare în cadrul economiei naţionale;
 să relateze istoria activităţii bancare în Republica Moldova;
 să examineze sistemul bancar al RM la etapa actuală.

Cuvinte-cheie:

Banca Centrală, Banca Naţională a Moldovei, autoritate monetară, emisiune monetară,

creditarea economiei, politica monetară, politica valutară, norme prudenţiale, organigrama
BNM, rata dobânzii de referinţă, dobânda de bază, curs valutar, rezervele minime obligatori,
supraveghere bancară, reglementare bancarăi.

1
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
10.1 Retrospectiva Băncilor Centrale.

În perioada iniţială a dezvoltării relaţiilor capitaliste, se amplifică şi numărul băncilor. Prin

diversitatea operaţiunilor şi serviciilor cu caracter financiar, ele s-au impus pregnant ca element
medial în mecanismul economic de piaţă.
Băncile aveau avantaj în efectuarea majorităţii operaţiunilor sale, dar mai ales în emiterea
bancnotelor. Bancnotele emise de numeroase bănci mici nu se bucurau de încredere, deoarece, în
cazul falimentului băncii emitente, ele îşi pierdeau capacitatea de plată şi de circulaţie. În acest sens,
este relevant exemplul Veneţiei din secolul al XV-lea, când, din 103 bănci, 96 de bănci ajung în
situaţia imposibilităţii onorării plăţilor. Aceste circumstanţe au impus necesitatea unor reglementări
severe în ceea ce priveşte prudenţa în efectuarea operaţiunilor bancare, inclusiv emiterea biletelor
de bancă.
În acest mod, pe măsura evoluţiei relaţiilor de credit, emiterea biletelor de bancă a devenit
avantajul băncilor marcante, fiabile, ale căror bancnote îndeplineau ireproşabil funcţia de
instrument de credit universal şi mijloc de circulaţie liberă, totodată, bucurându-se atât de
încrederea generală, dar şi a autorităţilor.
Un alt motiv a fost profitabilitatea înaltă a băncilor, mai cu seamă a celor de emisie, care au
atras atenţia, dar au şi instigat monarhii - autoritatea publică supremă din acea perioadă, la
monopolizarea emisiunii monetare prin crearea băncilor regale. Pe această cale, se finanţau
cheltuielile curţii, mai cu seamă - cele de război.
În aceste circumstanţe, din ansamblul băncilor, graţie virtuţilor lor, se evidenţiază una căreia i
se atribuie, formal sau neformal, dreptul unic de emisiune a biletelor de bancă. În acest mod, apare
o nouă instituţie financiară inedită - banca de emisiune.
În secolul al XlX-lea, emisiunea bancnotelor, în absoluta majoritate a ţărilor, devenise
prerogativa unei singure bănci, numite iniţial banca de emisiune, iar mai târziu - Bancă Centrală.
Această bancă, ulterior, atribuindu-se şi alte funcţii, devine instituţia centrală monetară şi de credit.
Astfel, odată cu fondarea băncilor centrale, băncile răzleţe au început să se constituie în sisteme
bancare naţionale, care funcţionau potrivit regulilor comune, stabilite de Banca Centrală.
Primele bănci centrale au apărut cu peste trei secole în urmă. Una din cele mai vechi bănci
centrale, precursor al băncilor centrale moderne, este considerată Banca Regală Suedeză, existenţa
căreia începe de la 1668. Aceasta a avut-o ca predecesoare pe Stockholm Banco înfiinţată la 1656,
care a dat faliment, ca urmare a emisiunii de bancnote fără acoperire, astfel încât succesoarea sa,
Banca Regală Suedeză nu a mai avut dreptul emisiunii de bancnote. Abia după 1701, Banca Regală
Suedeză a primit dreptul de a emite „note de credit”.
Cea de a doua, însă cea mai asemănătoare cu băncile centrale moderne, a fost Banca Angliei,
înfiinţată în 1694, cu statut de bancă privată, fiind, totodată, şi prima bancă pe acţiuni. Scopul
creării acesteia a fost obţinerea de fonduri pentru finanţarea războiului cu Ţările de Jos. Cu timpul,
prestigiul Băncii Angliei a crescut, biletele acesteia au căpătat o circulaţie largă, iar banca ajunge să
joace rolul de casă de compensaţie interbancară. În urma multiplelor reforme (spre exemplu, prin
Banking Charter Act de la 1825, Actul Peel de la 1844 etc.), Băncii Angliei i se încredinţează rolul
de autoritate monetară, având privilegiul de a emite bancnote, de a fi împrumutător de ultimă
instanţă al sistemului bancar, precum şi de administrator al rezervelor de aur şi devize ale statului.
În anul 1946, Banca Angliei a fost naţionalizată. Interesant este şi faptul că Banca Angliei nu a fost,
până de curând, o bancă centrală independentă, fiind subordonată Trezoreriei (Ministerul de Finanţe
al Marii Britanii). Abia în anul 1997, Banca Angliei îşi câştigă independenţa, aliniindu-se
standardelor europene.
2
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
În secolul al XVII-lea, nu a fost constituită nicio bancă centrală. Abia în anul 1800, este
fondată Banca Franţei. În secolul al XIX-lea, au fost fondate 15 bănci centrale, toate, cu excepţia
uneia, în Europa (tabelul 10.1.1).
Tabelul 10.1.1
Băncile Centrale înfiinţate înainte de 1900
Anul Denumirea băncii Centrale Observații
1668 Sverige Riksbannk (Banca Regală Suedeză)
1694 Bank of England (Banca Angliei )
1800 Banque de France (Banca Franței)
1811 Bank of Finland (Banca Finlandei) la acea dată, provincie a Suediei
1814 Nederlandsche Bank (Banca Țărilor de Jos) la acea dată Olanda și Belgia
1816 Austrian National Bank (Banca Națională a Austriei)
1816 Norges Bank (Banca Norvegiei) la acea dată, provincie a Suediei
1818 Danmarks Nationalbank (Banca Națională a Danemarcei)
1828 Netherlands Antilles Bank (Banca Antilelor Olandeze)
1828 Bank Indonesia (Banca Indoneziei) la acea data, colonie a Olandei
1846 Banco de Portugal (Banca Portugaliei)
1850 Belgian National Bank (Banca Națională a Belgiei)
1864 Государственный Банк России (Banca de Stat a Rusiei )
1874 Banco de Spana (Banca Spaniei)
1876 Bundesbank (Banca Germaniei)
1879 Бьлгарска Народна Банка (Banca Populară a Bulgariei )
1880 Banca Națională a României
1882 Bank of Japon (Banca Japoniei)
1883 Народна Банка Srbije (Banca Națională a Serbiei)
1893 Banca di Italia (Banca Italiei)

Secolul al XX-lea a fost perioada în care numărul băncilor centrale a crescut constant, de la
deceniu la deceniu, pentru ca, spre sfârşitul acestuia, practic, în fiecare ţară să existe asemenea gen
de autoritate monetară ( tabelul 10.1.2).
Tabelul 10.1.2
Evoluţia numărului băncilor central în secolul al XX-lea
Anul Nr. bănci
1900 20
1910 20
1920 23
1930 34
1940 41
1950 59
1960 80
1970 108
1980 137
1990 161
2000 178

Băncile centrale s-au constituit, într-o perioadă concretă a evoluţiei monetare - trecerea de la
moneda metalică, din aur şi argint, cu valoare intrinsecă, la banii de hârtie, fără valoare intrinsecă,
numai reprezentanţi ai valorii, însă convertibili în metale preţioase. Sistemul monetar bazat pe
convertibilitatea banilor de hârtie necesită un garant sigur care se bucura de încredere generală.

3
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Aceasta explică faptul că, după o lungă şi tristă experienţă a băncilor private de emisiune a
biletelor de bancă, dreptul de emisiune a fost încredinţată oficial unei singure bănci, numite
centrale. În acest mod, Banca Centrală a fost instituită pentru a asigura executarea obligaţiilor
pecuniare acceptate de toţi în economie, sau, altfel spus, pentru asigurarea încrederii în banii de
hârtie.
Constituirea multor bănci centrale a fost precedată de inflaţia înaltă, generată de emisiunea în
circulaţie, de către guverne, a cantităţilor colosale de bani de hârtie fără acoperire, pentru finanţarea
cheltuielilor ele război. Necesitatea protejării circulaţiei monetare de la imixtiunea nefondată a
guvernului, controlului masei monetare şi readucerii încrederii în moneda naţională a impus
înfiinţarea unei instituţii bancare independente.

10.2 Caracteristica generală a băncii centrale moderne.

Banca Centrală modernă, în urma evoluţiilor economice, financiare, monetare, dar şi a

avansării cunoaşterii fenomenelor monetare, a devenit una din instituţiile decizionale cheie la nivel
macroeconomic.
Definirea Băncii Centrale, cel mai frecvent, are la bază identificarea locului şi rolului
instituţiei respective in economie.
Astfel, „Banca Centrală se defineşte ca instituţia care se situează în centrul sistemelor de plăţi
pentru a garanta efectuarea plăţilor şi a controla expansiunea masei monetare. Această instituţie este
considerată aptă să prezerve încrederea în moneda unei ţări”1.
În opinia noastră, Banca Centrală modernă este autoritatea monetară a ţării cu
competenţe exclusive în domeniul monedei şi creditului - emiterea de monedă, elaborare şi
promovare a politicii monetare, gestionarea sistemului de plăţi, reglementarea şi
supravegherea băncilor şi altor instituţii financiare.
Băncile centrale diferă de la o ţară la alta. În acest sens, vom evidenţia câteva aspecte
tradiţional analizate în raport cu caracteristicile sale, şi anume: proprietatea asupra băncii,
obiectivele băncii, independenţa băncii.
Proprietatea asupra băncilor centrale. Primele bănci centrale au luat fiinţă graţie
capitalului privat în urma asocierii în diferite forme a persoanelor fizice. Odată cu trecerea timpului
şi schimbarea opticii privind misiunea şi rolului Băncii Centrale, s-a conturat tendinţa de penetrare a
statului în capitalul băncilor centrale, mai târziu - de naţionalizare a băncilor centrale, pentru ca,
într-un final, băncile centrale să fie constituite în exclusivitate de stat.
Generalizând experienţa privind constituirea băncilor centrale, se face concluzia că acestea au
apărut pe două căi.
Pe de-o parte, unele bănci centrale au începutul, în instituţiile financiare ordinare, care, pe
parcurs, în anumite circumstanţe, devin unicele bănci de emisiune în ţara respectivă. Devenind
centre ale sistemelor de plăţi, acestea, gradual, obţin şi alte funcţii, cum ar fi creditarea guvernelor,
controlul relaţiilor monetare cu străinătatea, creditarea băncilor etc. De rând cu aceasta, Banca
Centrală capătă şi o competenţă nouă - cea de reglementare şi supraveghere, plasându-se, astfel,
deasupra celorlalte bănci şi obţinând statutul de autoritate monetară.
Pe de altă parte, statul, conştientizând necesitatea controlului asupra circulaţiei monetare,
înţelegând rolul monedei şi creditului în buna funcţionare a economiei, sesizând importanţa

1
În legătură cu acest eveniment, din 1995, ziua de 4 iunie a fost declarată Ziua lucrătorului bancar.
4
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
reglementării şi supravegherii activităţii instituţiilor financiare în vederea, evitării neregulilor şi
riscurilor, înfiinţează, din contul banilor publici, Banca Centrală. Aceasta, din start, este amplasată
în postura de autoritate monetară, cu funcţiile şi competenţele respective.
În tabelul 10.2.1, este reflectată participarea statului în capitalul, respectiv proprietatea,
băncilor centrale în diferite ţări.

Tabelul 10.2.1
Participare în capitalul Băncilor Centrale
Banca centrală Cota de Observații
participare a
statului la capitalul
Băncii Centrale
Svericis Riksbank 100% fondată ca bancă regală
Центральный банк Российской Федерации 100% fondată de stat
Banco de Spana (Banca Spaniei) 100% fondată de stat
Banca Națională a României 100% fondată de stat
Danmarks Nationalbank (Banca Națională a 100% naționalizată în 1936
Danemarcei)
Reserve bank of New Zealand 100% naționalizată în 1936
Bank of Canada 100% naționalizată în 1938
Deutsche Bundesbank 100% naționalizată în 1939
Banque de France (Banca Franței) 100% naționalizată în 1945
Bank of England (Banca Angliei ) 100% naționalizată în 1946
Norges Bank (Banca Norvegiei) 100% naționalizată în 1949
Reserve Bank of India 100% naționalizată în 1949
De Niderlandsche Bank 57%
Norodwy Bank Polski 57%
Magyar Nemzeti Bank 57%
Bank of Japan 55% 45% proprietate a băncilor
Banque Nationale de Belgique 51% cotă naționalizată în 1948
Austrian National Bank 50% 50% proprietate a persoanelor
fizice și juridice
Swiss National Bank 37% 63% proprietate a cantoanelor
Federal Reserve Sistem of United Stats 100% proprietate a băncilor
member ale sistemului federal
de rezervă
Banca di Italia 100% proprietate a băncilor de
interes național
Rezerv Bank of South Africa 100% proprietate private

După cum se observă, în prezent, există o largă diversitate de participare în capitalul Băncii
Centrale.
De la mijlocul secolului al XX-lea, băncile centrale nou-apărute au fost înfiinţate de stat.
Printre acestea, se enumeră: Federal Reserve Sitem of Australia, Banca Naţională a Moldovei,
Banca Naţională a Ucrainei, etc.
Obiectivele statutare ale Băncii Centrale. Banca Centrală, în contextul gestiunii proceselor
economice, are competenţa de elaborare şi promovare ei politicii monetare, fapt care impune
necesitatea stabilirii certe a priorităţilor şi obiectivelor urmărite.
Banca Centrală, de regulă, formulează şi declară obiectivele politicii monetare în statutele
sale. Practica dată s-a extins în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Este evident că, în funcţie de obiective ale politicii monetare, sunt acceptate cele finale,
macroeconomice, precum creşterea economică, stabilitatea monedei naţionale, stabilitate preţurilor
etc. Obiectivele sunt selectate de Banca Centrală în concordanţă cu situaţia concretă din economie
în perioada respectivă, în general, şi din sectorul monetar-banear, în particular.

5
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Odată cu evoluţiile economice şi monetare, s-au produs schimbări şi în strategiile băncilor
centrale, acestea manifestând interes preponderent pentru ţintirea inflaţiei.
Aşadar, Deutsche Bundesbank are numai un singur obiectiv - stabilitatea preţurilor. De altfel,
în statutul băncii, se specifică faptul că mandatul privind stabilitatea preţurilor primează asupra
obligaţiei de a sprijini politicile economice guvernamentale. Aceasta face ca Germania să aibă cea
mai independentă bancă centrală din lume.
Băncile centrale ale Finlandei, Greciei, Irlandei, Olandei au ca obiectiv numai stabilitatea
preţurilor. Băncile centrale ale Austriei, Danemarcei, Luxemburgului, Spaniei au ca obiectiv
principal stabilitatea preţurilor, însă mai urmăresc şi un obiectiv compatibil. În acelaşi timp, băncile
centrale ale Australiei, Islandei, Noii Zeelande, SUA, de rând cu stabilitatea preţurilor, urmăresc
mai multe obiective compatibile. Alte obiective decât stabilitatea preţurilor ţintesc băncile centrale
din Australia, Islanda, Noua Zeelandă, SUA. Şi, în sfârşit, băncile din Belgia, Franţa, Japonia,
Norvegia nu îşi formulează expres niciun obiectiv.
Independenţa Băncii Centrale este percepută în contextul raporturilor dintre puterea politică
din ţară şi Banca Centrală, autonomiei băncii. în adoptarea deciziilor.
În vederea estimării gradului de independenţă al Băncii Centrale, în practica
internaţională, a fost conturat un cerc de aspecte care îl definesc. La acestea se referă:
 modul de numire în funcţie a guvernatorului şi membrilor consiliului de conducere;
 durata perioadei pentru care guvernatorul şi membrii consiliului de conducere sunt numiţi în
funcţie;
 neimplicarea executivului şi legislativului în aprobarea politicii monetare;
 mâna liberă a Băncii Centrale în acţiunile de asigurare a stabilităţii monedei naţionale;
 autonomia Băncii Centrale în stabilirea ratei dobânzii de refinanţare etc.
Indiferent de modul de organizare şi structurare a băncilor centrale, raportul cu puterea
legislativă şi executivă este diferită de la o ţară la alta. Vom prezenta câteva aspecte.
Modul de numire în funcţie a guvernatorului şi membrilor consiliului de conducere, fiind unul
transparent şi realizat de un organ cu o reprezentanţă de interese mai largă şi mai diversă, se
răsfrânge pozitiv asupra independenţei Băncii Centrale.
În tabelul 10.2.2, sunt prezentate informaţii referitoare la modul de numire în funcţie a
guvernatorului şi membrilor consiliului de conducere în diferite ţări.
Tabelul 10.2.2
Modul de numire în funcţie a guvernatorului şi membrilor consiliului de conducere
Țara Guvernatorul Membrii Consiliului de
conducere
Australia Guvernul Guvernul
Austria Guvernul Guvernul
Canada Guvernul Guvernul
Germania Guvernul (la propunerea membrilor Parlamentul
Consiliului de conducere)
SUA Președintele țării Președintele țării
Italia Acționarii băncii centrale Acționarii băncii centrale
Belgia Guvernul Coroana
Norvegia Coroana (la propunerea Parlamentul
Guvernului)
Elveția Guvernul Parlamentul și acționarii
Suedia Membrii Consiluilui de conducere Parlamentul
Africa de Sud Guvernul Acționarii
Marea Britanie Coroana (la propunerea Guvernul
Guvernului)
Japonia Guvernul Guvernul
6
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Durata perioadei pentru care guvernatorul şi membrii consiliului de conducere sunt numiţi în
funcţie. Un termen mai lung de numire demonstrează un grad sporit de independenţă în raport cu
succesiunea la putere a mai multor formaţiuni politice.
În tabelul 10.2.3, sunt reflectate duratele perioadei pentru care guvernatorul şi membrii
consiliului de conducere sunt numiţi în funcţie.
Tabelul 10.2.3
Durata perioadei pentru care guvernatorul şi membrii consiliului de conducere sunt
numiţi în funcţie, în unele ţări (ani)
Țara Guvernatorul Membrii Consiliului de
conducere
Australia 7 5
Austria 5 5
Belgia 5 6
Canada 7 3
Elveția 6 3
Danemarca nelimitat 5
Finlanda nelimitat nelimitat
Franța nelimitat 4
Germania 8 6
India 5 3
Norvegia nelimitat 5
SUA 14 14
Italia nelimitat 5

Un grad sporit al independenţei băncii centrale permite acesteia să se opună emisiunii de bani
„uşori” pentru acoperirea deficitelor bugetare. Totodată, aceasta nu exclude cooperarea reală care
trebuie să existe, în permanenţă, între autoritatea monetară, executiv şi legislativ.
Pe parcursul evoluţiei, în practica internaţională, s- au conturat anumite principii de
activitate ale băncilor centrale.
Succint, acestea pot fi prezentate în următoarele formule:
 mandat clar definit al Băncii Centrale, cu cât mai puţine obiective, printre acestea,
stabilitatea preţurilor situându-se la loc de frunte;
 deplină discreţie Băncii Centrale în folosirea instrumentelor de politică monetară, în vederea
atingerii obiectivelor propuse;
 interdicţia pentru finanţarea deficitului bugetar (sau stabilirea limitelor stricte de finanţare)
şi pentru administrarea datoriei publice de către Banca Centrală;
 anunţarea publică a obiectivelor intermediare a politicii monetare şi asigurarea transparenţei
şi previzibilităţii în atingerea acestora;
 prezentarea periodică a rapoartelor privind atingerea obiectivelor anunţate publicului larg
executivului şi legislativului;
 informarea instituţiei de subordonare privind situaţiile conilictuale şi problematice apărute în
atingerea parametrilor monetari urmăriţi etc.
Respectarea acestor principii contribuie esenţial la realizarea misiunii Băncii Centrale şi la
construirea relaţiilor benefice cu mediul economic înconjurător.
Mandatul încredinţat Băncii Centrale poate fi considerat lege în condiţiile unui regim bazat pe
democraţia reprezentativă, în exercitarea misiunii, conturate pe parcursul evoluţiei acesteia, de
control asupra sistemului monetar şi celui bancar.

7
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
10.3 Funcţiile băncii centrale.

Băncile centrale moderne exercită funcţii prin care se evidenţiază rolul lor în cadrul
sistemelor monetare şi bancare, dar şi al economiilor în ansamblu. La acestea se referă: funcţia de
emisiune monetară, funcţia de centru al politicii monetare, funcţia de centru valutar, funcţia de
bancă a statului, funcţia de bancă a băncilor.
Funcţia de emisiune monetară, fiind monopolizată într-o singură instituţie, de fapt, a
contribuit cel mai mult la apariţia Băncii Centrale. Emisiunea monetară a evoluat odată cu
succesiunea formelor monedei şi a etalonului monetar. În perioada monedei metalice, baterea
monedei şi punerea ei în circulaţie era prerogativa, suveranului. Masa monetară la acea vreme era
direct deterninată de cantitatea metalului monetar disponibil. Odată cu apariţia banilor de hârtie
esenţa şi rolul emisiunii monetare se schimbă radical. Capacitatea de a emite biletele de bancă era
un privilegiu numai al băncilor, care făceau aceasta în urma depozitării monedei metalice. Însă
semnele monetare puteau fi emise şi fără acoperire metalică, fapt care a condus la creşterea
necontrolată a cantităţii de monedă cu urmările respective - deprecierea monedei, creşterea
preţurilor, ruinarea deponenţilor, îmbogăţirea nejustificată a emitentului etc. Soluţia s-a prefigurat în
monopolizarea emiterii de monedă de o singură bancă, care devine de emisie, respectiv, central. La
mijlocul secolului al XlX-lea, băncile centrale au devenit singurele emitente de bancnote şi de
monedă divizionară.
Emisiunea monetară, care înseamnă punerea în circulaţie a banilor (moneda principală şi
moneda divizionară), în prezent, are mai multe valenţe. Una este aceea de a satisface circulaţia
monetară cu numerar. În acest sens, Banca Centrală este autoritatea împuternicită legal să
stabilească designul şi semnele de protecţie a bancnotelor şi monedelor divizionare, să
confecţioneze şi să organizeze alimentarea circulaţiei monetare cu semne băneşti, să supravegheze
funcţionarea monedei. Altă semnificaţie a emisiunii monetare constă în controlul masei monetare în
circulaţie. În acest caz. Banca Centrală gestionează, prin instrumentele de politică monetară
(Politica monetară este abordată în capitolul 13), oferta şi cererea de bani.
Funcţia de centru al politicii monetare este una recentă, extrem de importantă, care derivă
din cea de emisie şi control al monedei. În urma cunoaşterii efectelor cantităţii de monedă asupra
proceselor economice şi rezultatelor macroeconomice, Banca Centrală a implementat instrumente
de natură monetară de influenţă asupra ofertei şi cererii de bani. Întreaga activitate în această
direcţie a primit denumirea de politică monetară. Banca Centrală, în condiţii de independenţă în
acţiuni şi de responsabilitate pentru obiectivele sale, a devenit instituţia centrală a politicii
monetare. Ea analizează evoluţiile monetare şi economice, fundamentează tactici de manipulare a
instrumentelor monetare şi realizează acţiuni de politică monetară în vederea corectării tendinţelor
şi eliminării distorsiunilor în cursul economic.
Funcţia de centru valutar, având, iniţial, la bază preocupările Băncii Centrale privind
raporturile monedei naţionale cu monedele străine şi relaţiile cu alte sisteme monetare, în prezent,
odată cu creşterea rolului politicii monetare şi amplificarea raporturilor monetare internaţionale, a
obţinut noi conotaţii. Banca Centrală are competenţe în stabilirea genului regimului valutar şi
cursului valutar oficial, este responsabilă de întocmirea balanţei de plăţi a ţării, formează şi
gestionează rezerva valutară internaţională, reglementează şi supraveghează operaţiunile cu valută,
realizează, în cadrul politicii monetare, acţiuni de menţinere a cursului valutar etc. Din acest spectru
larg de activităţi, se conturează rolul autorităţii monetare de centru valutar al ţării.

8
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Funcţia de bancă a statului este una cheie în apariţia Băncii Centrale. Băncile regale au fost
înfiinţate, în primul rând, cu scopul ca acestea să acorde împrumuturi statului şi, abia ulterior, au
obţinut monopolul în emisiunea de monedă. Pe parcursul evoluţiei sale, Banca Centrală a servit
statul în aspect financiar din plin. Să amintim că băncile, la începuturile lor, au avut rolul de
colector de impozite şi gestionar al banilor publici. Mai târziu, Banca Centrală a evoluat în rolul de
trezorerie, fiind, de fapt, casieria statului care ţinea evidenţa şi efectua transferurile mijloacelor
bugetului public. Banca Centrală, după cum a fost menţionat, mult timp a fost creditorul principal al
guvernului.
În prezent, raporturile Băncii Centrale cu administraţia publică diferă de la ţară la ţară prin
atribuţiile deţinute, competenţele delegate, serviciile prestate etc. Cel mai frecvent, băncile centrale
îndeplinesc rolul de consilier financiar al statului, de administrator al datoriei externe şi al plăţii
dobânzilor aferente, sprijină direct şi indirect, statul în împrumuturile interne etc.
Funcţia de bancă a băncilor s-a conturat pe parcursul constituirii sistemului bancar naţional
şi devenirii Băncii Centrale drept miez al acestuia. Raporturile Băncii Centrale cu băncile din sistem
cuprind multiple aspecte.
În primul rând, Banca Centrală gestionează conturile băncilor deschise pentru efectuarea
viramentelor şi compensărilor interbancare;
În al doilea rând. Banca Centrală finanţează băncile potrivit diferitelor regimuri de creditare
(prin reescontare, avansuri de lombard, linii de credit, credite overnight etc.), totodată, având şi
rolul de creditor în ultima instanţă al acestora.
În al treilea rând, Banca Centrală este consultantul metodologic al băncilor pe probleme de
evidenţă, contabilitate, raportare etc.
În al patrulea rând, la Banca Centrală se păstrează rezervele minime obligatorii ale băncilor,
care sunt remunerate cu o dobândă.
În afară de aceasta, Banca Centrală este autoritatea, de reglementare şi supraveghere a
activităţii băncilor din sistemul bancar, fapt care, influenţează benefic întreaga activitate a băncilor.
Băncile centrale îşi exercită funcţiile lor prin desfăşurarea a multiple activităţi şi efectuarea a
diverse operaţiuni în conformitate cu atribuţiile şi competenţele lor.

10.4 Organizarea Băncii Naţionale a Moldovei.

În Republica Moldova, rolul băncii centrale îi revine Băncii Naţionale a Moldovei.

Banca Naţională a Moldovei (în continuarea capitolului - BNM) a fost înfiinţată la 4 iunie
1991 prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în vederea realizării politicii unice şi
independente în domeniul circulaţiei monetare, a creditului, operaţiunilor în valută străină şi
asigurarea unui control eficient asupra activităţii sistemului bancar din republică prin reorganizarea
Băncii Republicane din Moldova a Băncii de Stat a URSS.
Organizarea şi funcţionarea BNM este reglementate de Constituţia Republicii Moldova,
Codului Civil nr. 1107-XV din 6 iunie 2002, Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.
548-XIII din 21.07.95, Legea instituţiilor financiare nr. 550 - XIII din 21 iulie 1995, Legea privind
activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017 şi altele.
BNM este Banca Centrală a Republicii Moldova. Ea este o persoană juridică publică
autonomă şi este responsabilă faţă de Parlament.

9
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Structura organizatorică a BNM include departamente, direcţii, servicii şi alte subdiviziuni.
Organigrama BNM este prezentată în figura 10.4.1.

Figura 10.4.1. Organigrama BNM

BNM, cu toate că poate avea în ţară şi în străinătate filiale şi reprezentanţe, până în prezent,
nu a existat necesitatea în înfiinţării acestora.
Conducerea activităţii BNM este în competenţa Consiliului de administraţie, care este
alcătuit din cinci membri: guvernatorul - preşedintele consiliului, primul - viceguvernator -
vicepreşedinte al consiliului, trei viceguvernatori ai băncii naţionale. Membrii Consiliului de
administraţie, inclusiv guvernatorul, se numesc pe un termen de 7 ani. Mandatul membrilor
Consiliului poate fi reînnoit.
Obiectivul fundamental al BNM, din 2006, este asigurarea şi menţinerea stabilităţii
preţurilor. Totodată, BNM promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi
sprijină politica economică generală a statului.
BNM are următoarele atribuţii de bază:
 stabilește şi implementează politica monetară şi valutară în stat;
 acționează ca bancher şi agent fiscal al statului;
 licenţiază, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare;
 constituie, licențiază, operează, reglementează și supraveghează infrastructurile pieței
financiare, în condițiile stabilite de lege, și promovează funcționarea stabilă și eficientă a
acestora;
 activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale;
 stabilește regimul cursului de schimb al monedei naționale;
 păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului;
 întocmește balanţa de plăţi a statului;
 efectuează reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova;
 activează în calitate de autoritate de rezoluţie;
 licențiază, reglementează și supraveghează activitatea de prestare a serviciilor de plată și a
activității de emitere a monedei electronice s.a.

10
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la economia de piaţă
a Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost elaborate şi implementate un şir de
măsuri eficiente în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit. Cel mai important pas în acest
sens a constituit introducerea în circulaţie la 29 noiembrie 1993 a monedei naţionale - leul
moldovenesc - cu promovarea ulterioară a unei politici monetare şi de credit antiinflaţioniste. Astfel
s-a reuşit stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor 90.
Pâna la introducerea monedei naționale, pe teritoriul Republicii Moldova au circulat rublele
sovietice și cupoanele moldovenești.
Banca Națională a Moldovei are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova
și de a retrage din circulație bancnote și monede ca mijloc de plata. De asemenea, Banca Națională
are dreptul exclusiv de a emite pe teritoriul Republicii Moldova bancnote și monede comemorative
ca mijloc de plată și în scop numismatic. Prima emisiune numismatică a avut loc în 1996, odată cu
punerea în circulație a monedei comemorative dedicate aniversării a 5-ea de la proclamarea
independentei Republicii Moldova.
În anul 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Banca Naţională
a Moldovei şi Legea instituţiilor financiare. Conform primei legi, BNM este independentă în
exercitarea atribuţiilor sale, fiind responsabilă faţă de Parlament. Cea de-a doua lege a avut drept
scop crearea unui sector financiar puternic şi competitiv, neadmiterea riscului excesiv în acest
sistem şi protejarea intereselor deponenţilor.
Începând cu anul 1998, Banca Naţională a renunţat la practica stabilirii cursului oficial de
schimb al monedei naţionale faţă de dolarul SUA la Bursa valutară şi a procedat la determinarea
acestuia ca medie aritmetică simplă a mediilor ponderate ale cursurilor de cumparare şi vânzare a
dolarului SUA contra lei moldoveneşti pe piaţa inter- şi intrabancară. Acest fapt a permis
descentralizarea pieţei valutare interne în corespundere cu practicile ţărilor dezvoltate
BNM dispune de capital, care se constituie din capitalul statutar şi conturile de rezervă. La
rândul său, capitalul statutar reprezintă suma capitalului autorizat şi a fondului general de rezervă.
Capitalul autorizat este subscris şi deţinut exclusiv de către stat, el nu este transferabil sau nu
poate fi grevat cu sarcini.
Fondul general de rezervă este format de bancă şi se utilizează, în exclusivitate, pentru
acoperirea pierderilor înregistrate conform rezultatului exerciţiului la finele anului financiar.
Capitalul statutar este dinamic şi se formează din profitul anului disponibil pentru distribuire
şi/sau din contribuţiile Guvernului. Mărimea acestuia trebuie să atingă nivelul de 10% din totalul
obligaţiilor monetare ale BNM şi să fie structurat potrivit proporţiei: 1/3 - capitalul autorizat şi 2/3 -
fondul general de rezervă. La finele anului financiar, profitul disponibil pentru distribuire va fi
alocat în proporţie de 50% pentru majorarea capitalului statutar. Profitul disponibil pentru
distribuire reprezintă profitul net obţinut după: a) defalcarea tuturor veniturilor nerealizate în conturi
corespunzătoare de rezervă ale veniturilor nerealizate; b) acoperirea tuturor pierderilor nerealizate
din sursele conturilor corespunzătoare de rezervă ale veniturilor nerealizate, până când soldul
acestora devine zero.
Conturile de rezervă ale veniturilor nerealizate se creează separat pentru fiecare sursă care a
generat aceste venituri şi sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor nerealizate ale perioadelor
ulterioare, generate doar de sursele care au creat aceste rezerve.
Personalul BNM constituie în jurul a 500 de angajaţi.

11
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
10.5 Activităţile Băncii Naţionale a Moldovei.

BNM desfăşoară activităţile sale în concordanţă cu conceptul sistemului bancar de două

nivele, în care acesteia îi revine rolul de bancă centrală.
Activităţile BNM sunt reglementate de Legea cu privire la BN a Moldovei nr. 548-XIII din
21.07.1995.
BNM în ipostaza de autoritate monetară naţională, desfăşoară multiple şi specifice poziţiei
sale activităţi, cele de bază fiind:
 stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare;
 acţionarea ca bancher şi agent fiscal al statului;
 întocmirea analizelor economice şi monetare; autorizarea, supravegherea şi reglementarea
activităţii instituţiilor financiare;
 supravegherea sistemului de plăţi în republică şi facilitarea funcţionări: eficiente a sistemului de
plăţi interbancare;
 activitatea ca organ unic de emisiune a monedei naţionale; stabilirea regimului cursului de
schimb al monedei naţionale;
 păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare ale statului; executarea tranzacţiilor cu instituţiile
publice internaţionale în domeniul bancar, de credit şi monetar; Întocmirea balanţei de plăţi a
statului; efectuarea reglementării valutare.
Stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare. BNM este instituţia abilitată în
elaborarea şi promovarea politicii monetare. Deoarece aceasta este o activitate importantă, iar
rezultatele ei au un impact esenţial asupra economiei, BNM, anual, evaluează starea economică şi
financiară din ţară şi elaborează acţiunile de politică monetară şi valutară, şi prognozele privind
rezultatele acesteia. BNM, în limita competenţelor sale, prin intermediul instrumentarului
disponibil, în conlucrare cu Guvernul, în special cu Ministerul Finanţelor - autoritatea centrală de
specialitate în domeniul finanţelor publice, realizează politica monetară adoptată.
Acţionarea ca bancher şi agent fiscal al statului. BNM acţionează ca bancher şi agent fiscal
al statului şi al organelor acestuia. în acest context, BNM oferă Guvernului:
 consultaţii curente în problemele monetare şi financiare importante ce ţin de competenţa sa;
 relatări pe problemele monetare şi financiare la elaborarea proiectului bugetului de stat;
 consultări şi informaţii asupra împrumuturilor sectorului public, inclusiv privind obiectivele
în domeniul împrumuturilor interne şi externe sectorului public pentru următorul an
financiar, sumele şi condiţiile la care aceste împrumuturi vor fi contractate;
 acceptă depozite de la Trezoreria statului şi de la alte organe ale statului în baza unui demers
al Guvernului. în calitate de depozitar, BNM primeşte şi eliberează bani, ţine evidenţa
conturilor şi oferă orice alte servicii financiare. BNM poate autoriza şi alte bănci să accepte
astfel de depozite la condiţiile stabilite prin înţelegere mutuală;
 ţine contul unic al Trezoreriei statului, în care se varsă impozitele, taxele şi alte plăţi
obligatorii la bugetul de stat şi în fondurile speciale.
Menţionăm că nicio tranzacţie sau operaţiune efectuată de bancă nu poate avea ca rezultat
acordarea de asistenţă financiară organelor administraţiei publice.
Ca agent fiscal, BNM acţionează în organizarea deservirii hârtiilor de valoare dematerializate
ale statului în următoarele domenii:
 desfăşurarea, pe baza acordului încheiat cu Ministerul Finanţelor, a plasării pe piaţa p rimară
a valorilor mobiliare de stat;

12
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
 efectuarea înregistrărilor în sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare, organizat
de BNM;
 marketingul valorilor mobiliare emise de stat şi organele lui;
 plata sumei de bază a valorilor mobiliare menţionate, a dobânzii şi a altor comisioane;
 în alte domenii ce corespund obiectivelor şi atribuţiilor de bază ale BNM.
Remarcăm, în mod special, că BNM, începând cu anul 2006, nu acordă împrumuturi şi
garanţii sub orice formă statului sau organelor acestuia, inclusiv prin procurarea pe piaţa primară a
valorilor mobiliare de stat. BNM poate cumpăra: a) numai prin operaţiuni, de piaţă deschisă,
valorile mobiliare de stat cu scadenţa de până la 180 de zile, care au fost emise public, şi b) în
legătură cu acordarea de credite băncilor, care, în acest caz, gajează VMS.
Întocmirea analizelor economice şi monetare. BNM desfăşoară o amplă activitate analitică
privind analizele economice şi monetare, rapoartele trimestriale şi anuale etc. În baza analizelor, se
furnizează informaţii şi propuneri pe problemele macroeconomice, monetare şi financiare pentru
autorităţile publice de specialitate centrale şi pentru Guvern. Totodată, BNM aduce, periodic, la
cunoştinţa publicului rezultatele analizei macroeconomice, evoluţiei pieţei financiare şi informaţia
statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei
valutare.
Autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare. BNM este
unica instituţie care efectuează autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor
financiare. în acest scop, Banca Naţională este împuternicită să:
 emită actele normative şi să stabilească modul de aplicare a acestora;
 acorde licenţe instituţiilor financiare;
 elaboreze standarde de supraveghere bancară;
 efectueze controale asupra tuturor instituţiilor financiare, precum şi să examineze registrele,
documentele şi conturile acestora, condiţiile la care îşi desfăşoară activitatea, şi respectarea
de către aceste instituţii a legislaţiei în vigoare;
 ceară oricărui salariat dintr-o instituţie financiară să furnizeze BNM informaţiile necesare în
scopul supravegherii şi reglementării activităţii instituţiilor financiare;
 impună oricărei instituţii financiare măsuri de remediere sau să aplice sancţiunile prevăzute
de Legea cu privire la instituţiile financiare, dacă instituţia financiară sau salariaţii ei:
- au încălcat legea menţionată sau vreun act normativ al BNM;
- au încălcat vreo obligaţie fiduciară;
- s-au angajat în operaţiuni riscante sau incorecte ale instituţiei financiare sau ale oricăreia din
sucursalele ei.
Orice instituţie financiară este obligată să îndeplinească cerinţele actelor normative ale BNM
cu privire la:
 conturile de bilanţ, obligaţiile extrabilanţiere, veniturile şi cheltuielile privind anumiţi indici
din conturi;
 restricţiile sau condiţiile privind anumite tipuri de credit sau investiţii ce depăşesc nivelul
stabilit;
 anumite angajamente purtătoare de risc;
 echilibrarea termenelor de scadenţă ale activelor şi pasivelor şi ale elementelor
extrabilanţiere;
 poziţiile deschise privind valuta, operaţiunile de swap, opţioanele şi alte poziţii similare;
 accesul la sistemul de plăţi.
13
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Instituţiile financiare sunt obligate să furnizeze BNM orice informaţii şi date, solicitate de
aceasta, necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale, iar aceasta le poate publica, agregându-le
integral sau parţial.
Acordare de credite băncilor. BNM acordă băncilor credite garantate prin:
 valorile mobiliare de stat cu scadenţa nu mai mare de un an de la data achiziţionării lor de
către BNM;
 valorile mobiliare emise de BNM;
 cambiile simple sau tratele, emise şi făcute cu bună-credinţă în scopuri comerciale,
industriale sau agricole, conţinând două sau mai multe giruri, din care cel puţin unul să
aparţină unei bănci şi să fie cu scadenţa nu mai mare de 9 luni de la data achiziţionării lor de
către BNM;
 titlurile emise cu privire la bunuri sau mărfuri pe deplin asigurate împotriva riscului sau
pierderii la nivelul stabilit de BNM;
 depozitele şi alte conturi la BNM sau la o altă instituţie financiară acceptată de bancă,
reprezentând orice fel de active pe care BNM le poate cumpăra, vinde şi negocia.
Creditele enumerate se acorda sub formă de avansuri, împrumuturi, cumpărări, vânzări,
scontări şi reescontări ale instrumentelor negociabile, pe bază competitivă sau necompetitivă.
BNM acordă şi credite negarantate, dar numai în cazuri excepţionale, când aceasta este
necesar pentru protejarea integrităţii sistemului bancar.
BNM stabileşte şi periodic aduce la cunoştinţa publicului rata minimală a dobânzii la care ea
acordă credite băncilor şi criteriile conform cărora băncile vor fi eligibile pentru a li se acorda
credite în mod competitiv.
BNM poate stabili rate diferenţiate, plafoane pentru diferite categorii ale acestor tranzacţii şi
termenele exigibilităţii lor.
Concomitent cu creditarea, BNM poate deschide conturi băncilor care funcţionează în
Republica Moldova şi accepta depozite de la ele în condiţiile stabilite de ea, ce prevăd plata
dobânzilor şi stabilirea comisioanelor.
Supravegherea sistemului de plăţi în republică şi facilitarea funcţionării eficiente a
sistemului de plăţi interbancare.
Banca Naţională acordă asistenţă băncilor prin organizarea serviciilor de clearing şi de
decontări interbancare, inclusiv plăţi prin cec sau prin alte instrumente de plată, precum şi stabili
reguli şi emite acte normative respective.
Activitatea ca organ unic de emisiune a monedei naţionale. BNM are dreptul exclusiv de a
emite în circulaţie bancnote şi monede metalice ca mijloc de plată pe teritoriul Republicii Moldova.
În acest context, BNM, prin regulamentele sale, stabileşte valoarea nominală, dimensiunile,
greutatea, designul şi alte caracteristici ale bancnotelor şi monedelor metalice care sunt mijloc de
plată în Republica Moldova, organizează tipărirea bancnotelor şi baterea monedelor metalice şi ia
măsuri pentru păstrarea în siguranţă a celor neemise în circulaţie, de retragere şi distrugere a
bancnotelor şi monedelor metalice retrase din circulaţie, poate efectua schimbul monedei naţionale
care este în circulaţie în Republica Moldova. BNM, prin hotărârea Consiliului de administraţie,
poate retrage din circulaţie orice bancnote sau monede metalice care au fost emise de ea şi să pună
în circulaţie în locul lor alte bancnote şi monede metalice în sume echivalente.

14
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Stabilirea regimului cursului de schimb al monedei naţionale. BNM a adoptat regimul
cursului de schimb valutar flotant. Ea are dreptul să cumpere, să vândă şi să negocieze monede de
aur, lingouri de aur şi alte metale preţioase; să stabilească rata la care va cumpăra, vinde şi va
efectua operaţiuni valutare. BNM stabileşte cursul valutar oficial al unităţii monetare naţionale faţă
de unităţile monetare străine, susţine cursul de piaţă al monedei naţionale prin operaţiunile de
vânzare şi cumpărare a valutelor convertibile.
Păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare ale statului. BNM menţine în bilanţul său
rezervele internaţionale ale stalului care sunt reprezentate prin următoarele active: a) aur; b) valută
străină în formă de bancnote şi monede metalice ori conturi bancare ţinute peste hotare în monedă
străină; c) orice alte active recunoscute pe plan internaţional; d) cambii achitabile în valută străină;
e) creanţe exprimate şi achitabile în valută străină, emise sau garantate de statele străine, băncile lor
centrale sau instituţiile: financiare publice internaţionale, precum şi de acorduri de cumpărare
forward şi recumpăreire încheiate cu sau garantate de acestea.
BNM menţine rezervele internaţionale la un nivel, care, în viziunea sa, este adecvat pentru
realizarea politicii monetare şi valutare a statului.
Optimizarea volumului rezervei valutare se efectuează în funcţie de activitatea economică
externă şi situaţia economică internă, care influenţează volumul rezervei, anume echilibrarea
balanţei de plăţi externe, mărimea importului de mărfuri şi servicii, datoria externă de stat, masa
monetară etc. Ideea de bază propusă în optimizarea volumului rezervelor valutare ale Republicii
Moldova constituie determinarea acelui volum al rezervelor valutare care va acoperi sectoarele
principale de utilizare a rezervelor pe o perioadă de trei luni şi jumătate, cu condiţia că posibilitatea
de mărire a rezervelor în această perioadă va fi zero (se va importa tară a se exporta; se va efectua
deservirea datoriei externe de stat fără a se primi credite noi; la bursa valutară interbancară şi în
afara bursei, se va vinde valută fără a se cumpăra; de asemenea, către ministerele şi instituţiile de
stat se vor efectua vânzări de valută fără a se cumpăra).
Obiectivele principale în administrarea rezervei valutare sunt: menţinerea stabilităţii monedei
naţionale prin promovarea politicii valutar-monetare; administrarea riscurilor de lichiditate, de
credit şi riscul pieţei; menţinerea unui volum şi o distribuţie valutară optimă; alegerea activelor;
efectuarea operaţiunilor valutare de investiţii conform parametrilor etalon aprobaţi.
Executarea tranzacţiilor cu instituţiile publice internaţionale în domeniul bancar, de credit
şi monetar. BNM, în numele Republicii Moldova, îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile
rezultate din participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice internaţionale în
domeniul bancar, de credit şi monetar în conformitate cu condiţiile acordurilor internaţionale. De
menţionat că BNM reprezintă Republica Moldova la întrunirile, consiliile şi organizaţiile
interguvernamentale în problemele politicii monetare, autorizării activităţii bancare, în problemele
controlului bancar şi în alte probleme ce ţin de competenţa ei.
Întocmirea balanţei de plăţi a statului. BNM întocmeşte Balanţa de plăţi a Republicii
Moldova.
Balanţa de plăţi este un document statistic de sinteză macroeconomică ce reflectă în mod
sistematizat toate tranzacţiile economice ale unei ţări eu restul lumii pentru o perioadă de timp.

15
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
Structural, balanţa de plăţi este alcătuită, din două conturi mari: contul curent şi contul de
capital şi financiar.
Contul curent include: balanţa comerţului cu bunuri şi servicii, balanţa veniturilor, balanţa
transferurilor curente.
Contul de capital şi financiar constă din: transferuri de capital, investiţii directe, investiţii de
portofoliu, derivate financiare, alte investiţii, active de rezervă. La majoritatea articolelor contului
financiar al balanţei ele plăţi, înregistrările sunt efectuate în valoare neta.
Balanţa de plăţi, poziţia investiţională internaţională şi datoria externă a Republicii Moldova
sunt elaborate trimestrial şi anual în milioane dolari SUA.
Efectuarea reglementării valutare. De competenţa BNM în domeniul reglementării valutare
ţin:
a) emiterea de acte normative referitoare la reglementarea (inclusiv autorizarea şi raportarea)
operaţiunilor valutare ale persoanelor lizice şl juridice, inclusiv a instituţiilor financiare şi
organelor de stat;
b) eliberarea şi retragerea licenţelor, supravegherea şi reglementarea activităţii unităţilor de
schimb valutar, inclusiv a băncilor;
c) stabilirea de limite ale poziţiilor valutare pentru unităţile de schimb valutar, inclusiv băncile;
d) determinarea metodei ce stabilire a cursului leului moldovenesc în raport cu alte monede.
BNM, în caz de necesitate, poate desfăşura, în conformitate cu legislaţia, şi alte activităţi.
Ca urmare a lichidării riscurilor excesive în bănci şi creării condiţiilor necesare pentru
menţinerea stabilităţii financiare a acestora, în iulie 2004, a fost înfiinţat sistemul de garantare a
depozitelor, prin lansarea activităţii Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar. Statutul
legal al acestui fond îi asigură independenţă juridică, operaţională, financiară şi administrativă. La
sistemul de garantare a depozitelor participă în mod obligatoriu toate băncile licenţiate de Banca
Naţională a Moldovei. Mijloacele destinate pentru garantarea depozitelor se acumulează din
contribuţiile băncilor.
De asemenea, în contextul alinierii la standardele internaţionale, în anul 2006, Banca
Naţională a Moldovei a implementat un nou sistem automatizat de plăţi interbancare (SAPI). Acesta
este compus din sistemul de decontare pe bază brută în timp real destinat procesării plăţilor urgente
şi de mare valoare şi sistemul de compensare cu decontare pe bază netă destinat procesării plăţilor
de mică valoare. Astfel, a fost realizată o infrastructură modernă de plăţi, care a creat premise
importante pentru prestarea serviciilor de plată de o înaltă calitate şi facilitarea efectuării plăţilor
fără numerar.
În anul 2012 a fost adoptată Legea cu privire la serviciile de plată și moneda electronică nr.
114 din 18.05.2012, în scopul stabilirii unui cadru legal uniform pentru promovarea activității
eficiente și competitive pe piața de prestare a serviciilor de plată, de emitere și de răscumpărare a
monedei electronice şi pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale utilizatorilor
serviciilor de plată și ale deținătorilor de monedă electronică. Intrarea în vigoare a acestei legi, ale
cărei prevederi au fost transpuse din cadrul normativ UE, a creat premise pentru apariția unor noi
jucători pe piața serviciilor de plată electronice, și anume a prestatorilor de servicii de plată
nebancari, fapt ce a impulsionat dezvoltarea și diversificarea metodelor de plată fără numerar.

16
MONEDĂ ŞI CREDIT GÎRLEA MIHAIL
În vederea valorificării oportunităților și inițiativelor de promovare a noilor instrumente de
plată fără numerar, Banca Națională a Moldovei a înființat, în anul 2013, Consiliul Național de Plăți
(CNP), un forum profesionist de consultare la nivel înalt între diverse instituții publice și private,
pentru susținerea funcționării sigure și stabile a sistemului de plăți din Republica Moldova. CNP va
facilita alinierea serviciilor de plată la cererea pieței și la cele mai înalte standarde internaționale și
va contribui la încurajarea concurenței pe piața plăților fără numerar, astfel încât agenții economici
și populația să beneficieze de servicii de plată calitative la prețuri avantajoase.
De asemenea, pentru eficientizarea transferurilor de fonduri, în sectorul bancar din Republica
Moldova, în perioada anilor 2013-2017, a fost implementat codul IBAN (International Bank
Account Number) atât pentru transferurile internaționale, cât și pentru cele naționale, cu scopul de a
minimiza erorile, timpul de procesare a datelor și de a reduce costurile serviciilor de transfer.
Din anul 2013, Banca Națională a trecut la regimul țintirii directe a inflației.
În conformitate cu Strategia politicii monetare pe termen mediu (aprobată prin Hotărârea
Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 303 din 27 decembrie 2012), BNM
a stabilit ținta inflației calculată în baza indicelui prețurilor de consum în valoare de 5,0% anual cu
o posibilă deviere de ±1,5 puncte procentuale. Totodată, în concordanță cu ținta inflației, Banca
Națională a Moldovei a optat pentru regimul de flotare gestionată a cursului de schimb, fără a avea
o țintă prestabilită.
În scopul întăririi capacităților Băncii Naționale a Moldovei de a interveni în situații de criză,
prin intermediul Legii nr.232 din 3.10.2016 privind redresarea şi rezoluţia băncilor, Republica
Moldova a transpus Directiva 2014/59/UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a
firmelor de investiții, aceasta fiind și un angajament asumat de țara noastră în contextul Acordului
de Asociere cu Uniunea Europeană. Astfel, odată cu implementarea acestei legi, Banca Națională a
Moldovei, în calitate de autoritate de rezoluție, dispune de pârghii legale pentru a preveni insolvența
sau, în cazul în care aceasta se produce, pentru a reduce la minim consecințele negative prin
menținerea funcțiilor de importanță sistemică ale instituției aflate în această situație.
În temeiul Legii nr. 202/2017 privind activitatea băncilor, precum și în contextul alinierii la
standardele Basel III, în august 2018, BNM a implementat primul set de instrumente
macroprudențiale – amortizoarele de capital. Acestea au ca scop creșterea rezilienței băncilor
împotriva potențialelor pierderi rezultate din materializarea anumitor riscuri sistemice. BNM
revizuiește periodic ratele amortizoarelor de capital stabilite și, la necesitate, le ajustează.
Banca Națională a Moldovei si-a desfăsurat activitatea sub conducerea guvernatorilor Leonid
Talmaci, Dorin Draguțanu, Sergiu Cioclea. Din 30 noiembrie 2018, guvernator al Bancii Naționale
este Octavian Armașu.

17