Negocierea

este un mod de a gândi, o atitudine, un comportament, o ştiinţă, o filosofie.

„Totul este negociabil“ a spus Gavin Kennedy, în timp ce Bill Scott în ultima
lucrare „Art of negotiation“ a reluat o afirmaţie unanim acceptată, şi anume:
„Niciodată nu primeşti ceea ce meriţi, primeşti ce negociezi“. În acest context,
în literatura de specialitate găsim o serie de definiţii ale negocierii, acestea
referindu-se în general la: a) un ansamblu de tehnici utilizate de cel puţin doi
parteneri pentru a ajunge la un consens; b) un dialog între doi sau mai mulţi
parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme
aflate în discuţie; c) suma discuţiilor purtate între doi sau mai mulţi parteneri în
legătură cu un deziderat economic comun, cum ar fi: tranzacţiile comerciale,
cooperarea economică, acordarea reciprocă de facilităţi fiscale sau comerciale,
aderarea la diferite instituţii sau organizaţii; d) o formă de colaborare între două
sau mai multe părţi, în scopul ajungerii la o înţelegere care poate fi consemnată
într-un tratat, acord etc; e) un proces competitiv desfăşurat pe baza dialogului
participanţilor la negociere, în scopul realizării unei înţelegeri conform
intereselor comune ale părţilor. Fiind un proces complex, negocierea cuprinde
mai multe noţiuni de bază specifice, după cum urmează : • Interesul reprezintă
manifestarea unor trebuinţe, conform abordării piramidale a lui Maslow, iar din
acest punct de vedere tipurile de interese sunt: a) comune - acele interese care
sunt manifestate de ambele părţi, existenţa lor făcând posibilă negocierea; b)
specifice - aparţin doar uneia dintre părţi şi nu aparţin celeilalte; c) negociabile -
au la bază caracteristici economice, politice etc., fie ale organizaţiei, fie ale
individului şi aparţin diferitelor medii socio-culturale; d) reale - urmează a fi
armonizate în timpul tratativelor şi diferă de interesele declarate în faza iniţială
de negociere. • Strategia de negociere reprezintă ansamblul deciziilor
direcţionate care urmează a fi luate în scopul atingerii obiectivelor ţintă, într-un
spaţiu vectorial multidimensional (tehnic, economic, instituţional, ecologic,
social, politic, tehnologic, cultural etc.). • Poziţia de negociere reprezintă suma
tuturor intereselor fiecărei părţi. • Poziţia declarată iniţial este caracterizată prin
afişarea anumitor interese în scopul creării unui spaţiu de negociere dorit (mai
mare sau mai mic). • Spaţiul de negociere este obţinut prin exagerarea conştientă
a propriilor interese. • Plaja de negociere este zona delimitată de obiectivele
maximale şi minimale ale negocierii şi diferă de la un partener la altul. 2 • Zona
de interes comun reprezintă zona de intersecţie a celor două plaje de negociere. •
Puterea de negociere reprezintă totalitatea mijloacelor pe care negociatorul le
poate utiliza într-un context dat, pentru a obţine rezultate cât mai apropiate de
interesele reale, de poziţia reală în negociere. Constituindu-se într-un adevărat
fenomen, iar de către unii autori fiind considerată chiar o artă, negocierea
înglobează în cadrul său, alături de noţiunile de bază specifice şi anumiţi factori
de influenţare a puterii de negociere, aceştia fiind : mediul de negociere spaţial
şi temporal; mixul potenţial de strategii, tactici şi tehnici de negociere;
aptitudinile negociatorului; raportul cerere–ofertă; mărimea partenerilor de
negociere; puterea economică a părţilor; gradul de cunoaştere a mediului de
negociere; viteza şi capacitatea de reacţie a părţilor; existenţa aliaţilor strategici
şi de conjunctură; experienţa şi personalitatea negociatorului; capabilitatea de a
risca. În acest context, potrivit opiniei unor autori, există câteva modele
structurale ale procesului de negociere; astfel, conform lui Mircea Maliţa,
negocierea are trei faze, şi anume: 1) Prenegocierea sau faza de pregătire a
negocierii. În această etapă sunt concepute dosarele de negociere pe baza
analizei sistematice a informaţiilor posibile. 2) Negocierea propriu-zisă, care se
referă la forma şi fondul înţelegerii, la abordarea în detaliu a unor probleme
speciale pe baza unor argumente şi contra-argumente, a unor concesii reciproce
şi a textului final al contractului. 3) Postnegocierea, care poate fi cea mai
importantă fază, întrucât se referă la îndeplinirea tuturor clauzelor înţelegerii -
vezi contractul. În sfârşit, Birkenbihl a propus mai degrabă un algoritm care
cuprinde următorii paşi: culegerea informaţiilor, analiza situaţiei, evaluarea
puterii de negociere, stabilirea obiectivelor, dezvoltarea strategiei, anticiparea şi
exploatarea necesităţilor partenerului, deschiderea discuţiilor, dialogul,
adaptarea obiectivelor, jocurile tactice, identificarea zonei de interes comun,
încheierea negocierii, elaborarea documentelor. Având în vedere aceste linii
directoare extrem de importante ale procesului de negociere, trebuie să amintim
faptul că la fel de important în cadrul acestuia este şi limbajul pozitiv, în acest
sens, în scopul unei negocieri eficiente fiind esenţial: − să se folosească verbe la
prezent; − folosirea verbelor la timpul viitor, ca argument legat de satisfacţia
contractuală ce va urma; − frazele să fie scurte şi coerente; − să nu se utilizeze
expresii vagi, de exemplu, adverbele adesea, recent, în ultimul timp etc., şi să se
poarte discuţii la concret; − să fie ilustrate exemplele pozitive, rezultatele
ştiinţifice, mărturiile unor lideri de opinie, articolele de specialitate ale unor
experţi putând fi argumente hotărâtoare în cadrul unui proces de negociere. Într-
o situaţie de negociere, partenerul care acaparează discuţia se lasă uşor
descoperit; dacă vorbeşte mai mult, subiectul opozabil îşi etalează nevoile,
dorinţele, aspiraţiile, aşteptările ceea ce îl va avantaja pe negociator: astfel,
ultimul va şti ce informaţii să-i ofere pentru a obţine succesul în negociere. În
schimb, dacă negociatorul are o capabilitate de a fi empatic, la care se adaugă
dexteritatea de a descoperi pe lângă nevoi, dorinţe, aşteptări, aspiraţii şi
motivaţiile interlocutorului, atunci se poate afirma că atitudinea este nu reactivă,
ci anticipativă, definindu-se astfel, ascultarea activă. Se ştie că planificarea
sistematică şi pregătirea din timp sunt elementele-cheie ale negocierilor reuşite.
Negociatorii cu experienţă acordă o deosebită atenţie acestor pregătiri înainte de
a se aşeza la masa negocierilor. De regulă, cu cât e mai complexă negocierea, cu
atât mai îndelungată trebuie să fie perioada de planificare. O sesiune de
negociere este o întâlnire de lucru; în consecinţă, ea va decurge mai bine dacă
ambele părţi stabilesc agenda şi fac alte pregătiri necesare, inclusiv căutarea de
opţiuni creative. 3 Astfel, ar trebui să fie stabilite dinainte care sunt punctele
majore şi minore care se intenţionează a fi negociate, dar şi oponenţii ar trebui
să facă acelaşi lucru, şi în nici un caz nu trebuie subestimaţi. Ideal ar fi ca
ambele părţi să convină dinainte asupra subiectelor ce urmează a fi discutate în
timpul sesiunii formale de negociere, agenda asigurând controlul asupra a ceea
ce urmează a se spune sau nu. În timpul unei negocieri trebuie folosite ascultarea
activă şi reformularea, ascultarea activă dând fluenţă dialogului şi ajutând la
migrarea pe celălalt sistem de reprezentare al partenerului de negociere, în timp
ce reformularea scoate în evidenţă zona comună a înţelegerii, care este inclusă în
zona comună a intereselor celor două părţi. În acest sens, autorii de specialitate
au evidenţiat în lucrările lor aşa-zisul „decalog al ascultătorului activ“ (cele 10
porunci ale verbului „a asculta“), şi anume: 1. Lăsaţi-l pe celălalt să vorbească!
2. Lăsaţi interlocutorul să se simtă în largul său, arătaţi-i că este liber să se
exprime! 3. Arătaţi-i că vreţi să-l ascultaţi: arătaţi interes, nu faceţi altceva în
acest timp! 4. Evitaţi distragerea atenţiei! 5. Fiţi empatic! Puneţi-vă în locul lui
pentru a îi înţelege punctul de vedere, dar mai ales motivaţia şi interesul! 6.
Aveţi răbdare, acordaţi-i timpul necesar, nu îl întrerupeţi! 7. Rămâneţi calm ; o
persoană enervată nu îşi poate măsura cuvintele! 8. Nu criticaţi, aceasta
antrenează apărarea şi aceasta poate fi chiar agresivă! 9. Puneţi întrebări: acestea
demonstrează că ascultaţi şi încurajaţi comunicarea, iar răspunsurile permit
dezvoltarea unor noi argumente! 10. Tot timpul, fiţi atent la interlocutor!
Concluzionând, apreciem faptul că negocierea reprezintă un proces de selecţie şi
promovare a unor tehnici, aptitudini, calităţi – personale şi de grup - , procedee
şi capacităţi de a dezvolta o linie favorabilă, de concepţie şi acţiune, în vederea
obţinerii unui rezultat pozitiv într-o „confruntare” cu caracter de negociere, pe
baza studiului prealabil al condiţiilor preexistente şi al comunicării din
considerente ştiinţifice.
Citirea poziției corpului
1. Braţele încrucişate la piept.
Atunci când persoana cu care vorbești își încrucișează brațele la
piept înseamnă, de cele mai multe ori, că persoana caută la un
nivel inconștient să se protejeze și folosește brațele pe post de
scurt. “Modul în care își încrucișează brațele precum și
momentul din discuție în care o face poate determina cauza
pentru care cealaltă persoană adoptă această postură. Cele mai
întâlnite motive pentru care oamenii îşi încrucișează brațele la
piept sunt: nesiguranța sau neîncrederea în sine, reticență sau
reținere în exprimarea emoțiilor, invadarea spațiului personal și
nevoia de protejarea a acestuia, plictiseală sau ostilitate (atunci
când brațul dominant este cel drept)”.
2. Mâinile în buzunar. “Atunci când persoana cu care
suntem în dialog îşi bagă mâinile în buzunar, poate fi de
asemenea un semn de nesiguranță ori un semn de rușine. În
funcție de context și de modul în care este făcut acest gest, poate
fi privit și ca un gest de disponibilitate sexuală, mâinile
acționând ca niște indicatoare către organele sexuale”, crede
specialistul.
3. Braţele deschise, relaxate. “Atunci când observăm o
persoană cu brațele relaxate, pe lângă corp, acesta este un semn
că persoana se simte relaxată, confortabilă, fiind în majoritatea
cazurilor un indicator al unei persoane calme și deschise.
Îmbinată cu o postură dreaptă (spatele drept, pieptul în față,
privirea ridicată), aceasta poate indica faptul că persoana este
încrezătoare și sigură pe sine”
4. Picioarele strânse, lipite sau încrucişate. “La fel ca în
cazul braţelor încrucişate, şi în cazul picioarelor lipite, strânse
sau încrucişate, persoana simte nevoia de a se proteja. Această
protecție poate să fie un indicator al nesiguranței sau al
neîncrederii în sine, ori al senzației de pierdere a controlul, din
teamă.
5. Picioarele întinse, încrucişate sau drepte.
“Atunci când observăm o persoană așezată cu picioarele întinse
și încrucișate, poate însemna că acea persoană se simte nesigură
și încearcă să mascheze acest lucru adoptând o poziție care pare
relaxată. Dacă își ține picioarele întinse în față, dar fără să le
încrucișeze, atunci persoana caută să își mărească spațiul pe care
îl ocupă și astfel domină prin poziție si printr-o atitudune
relaxată. În funcție de situație și context, aceasta poziția chiar
poate fi într-adevăr și o dorință relaxare după o zi lungă,
persoana în cauză căutând să se odihnească într-o poziție
comodă, lejeră”, explică specialistul.
Cand apare nevoia cunoasterii de sine?
Nevoia cunoasterii de sine apare atunci cand constientizezi ca ai obosit sa
ratacesti' prin viata ta si sa-ti croiesti prezentul si viitorul prin reiterarea aceluiasi
trecut.

Atunci cand simti ca joci rolul unui „tu' in care nu te mai regasesti si ca te afli la
rascrucea dintre cine pari si cine esti in realitate, aceasta nevoie devine
imperioasa.

Cand incepe cunoasterea de sine?

Adevarata cunoastere de sine apare atunci cand esti dispus sa faci pace cu
tine insuti.

Va trebui sa iti accepti trecutul, cu bune si cu rele si sa scrii noi capitole in viata
ta incepand sa-ti transformi visurile in realitate.

Acest lucru inseamna sa fii mai ancorata in prezent si sa te bucuri de

fiecare moment din viata.

5 strategii pentru o buna cunoastere de sine

O metoda importanta este autoanaliza si introspectia. Chiar daca la inceput
vei intampina propria-ti rezistenta si ti se va parea ca totul este o cautare fara
sfarsit, lasa la o parte neincrederea, acorda-ti timp si da-ti voie sa patrunzi pana
in adancurile fiintei tale.

Analizeaza-ti trecutul, invata lectiile de viata si gasesete informatiile de care ai

nevoie pentru a-ti raspunde la toate intrebarile tale: Cine sunt eu? Ce vreau cu
adevarat? Unde vreau sa ajung? Cine vreau sa fiu?

Meditatia iti este utila in aceste demersuri. Acest lucru te va ajuta sa calmezi
agitatia mintii, sa traiesti in prezent, sa devii mai constienta de tine, atat la nivel
fizic, cat si psihic.

Totodata, meditatia te va ajuta sa intelegi modul in care ai reactionat in anumite

situatii, sa inlaturi gandurile negative si credintele limitative, sa obtii mai multa
claritate in trasarea obiectivelor si sa fii tu insati.

Daca vrei sa ajungi la o mai buna cunoastere de sine, asculta-ti

intuitia. Aceasta este suma normelor, valorilor, principiilor si experientelor tale
de viata.
Las-o sa iasa la suprafata, invata s-o asculti, iar mesajele ei blande si subtile te
vor ajuta sa-ti invingi temerile, sa-ti depasesti limitele si sa-ti gasesti
raspunsurile.

Ramai atenta si la cuvintele folosite atat in dialogul interior, cat si in

dialogul cu ceilalti, vei identifica astfel o serie de ganduri negative si
credinte care te cenzureaza.

Inlaturarea acestora vor conduce la concentrarea atentiei tale pe aspectele

pozitive ale vietii, la largirea orizontului, la observarea oportunitatilor, la gasirea
mai multor raspunsuri, precum si la o mai buna cunostere de sine.

Daca vrei sa afli mai multe despre tine, dar simti ca nu ai toate uneltele care
te-ar putea ajuta in cunoasterea de sine, atunci poti participa la sedinte sau
workshop-uri de dezvoltare personala sau poti citi carti din acest domeniu.

Vei descoperi diverse tehnici si metode care te vor ajuta sa faci ca procesul tau
de autocunoastere sa fie unul autentic si sa se desfasoare in ritmul si in stilul tau.

5 avantaje ale cunoasterii de sine

Un mare avantaj il reprezinta constientizarea si acceptarea

trecutului. Cunoasterea de sine inseamna sa pui sub lupa fiecare capitol al vietii
tale.

Aducerea in prezent a ceea ce a fost, implica atat rememorarea momentelor

frumoase, cat si redeschiderea unor rani ramase nevindecate de-a lungul
timpului.

Revederea trecutului cu alti ochi si cu alta experienta de viata conduce catre

constientizarea si acceptarea faptului ca nimic nu mai poate fi schimbat, ca tot ce
e facut ramane bun facut.

Descatusat de trecut, incepi sa te ierti si sa te impaci cu tine insuti, sa-ti extragi

lectiile de viata, sa-ti inchizi ranile si mergi mai departe, facand loc viitorului.

Un alt avantaj il reprezinta trairea in prezent, aici si acum. Inseamna sa

inveti sa te bucuri de fiecare clipa, fara sa te raportezi la trecut sau la viitor.

A trai in prezent inseamna sa nu mai lasi pe maine ce poti face astazi si sa

valorifici orice oportunitate pe care viata ti-o ofera.

La fel de importanta este si constientizarea potentialului propriu ce vine

odata cu acceptarea si explorarea sinelui.
Odata ce intelegi cine esti si ce vrei, incepi sa dai frau liber ideilor tale, sa iti
depasesti fricile si sa inlaturi credintele limitative dupa care te-ai ghidat pana in
prezent.

Astfel, vei inceta sa te mai autolimitezi sau sa te autosabotezi, fiind mereu

centrata pe rezultat, nu pe problema. Vei invata la ce sa spui „da' si la ce sa spui
„nu', vei avea mai multa claritate in obiective si vei deveni cea mai buna
varianta a ta.

Tot in lista avantajelor obtinute este inclusa si autenticitatea. Cunoasterea de

sine inseamna sa renunti la a mai incerca sa fii, sa gandesti sau sa actionezi la fel
ca ceilalti.

Adica sa iti dai voie sa fii ceea ce vrei sa fii, sa faci ceea ce vrei sa faci, fara
teama ca vei fi judecata de ceilalti. Sa-ti dai voie sa fii unica si autentica, sa fii
tu.

Un alt avantaj este si atingerea echilibrului emotional. Acesta se produce

doar in momentul in care ajungi sa te simti confortabil cu cine esti, cu ceea ce
faci si cu modul in care gandesti si actionezi. Acest lucru inseamna ca ai ajuns sa
te cunosti pe tine insati.
 Universitatea de Stat din Tiraspol

Portofoliu
La disciplina:

Conflictologia

A elaborat Teaca Constanța grupa 402

A verificat Șofron Larisa dr., conf., univ.,

Chișinău 2019
 Universitatea de Stat din Tiraspol

Referat
Tema: Drepturile omului
(Copilului, învățătorului, parintelui)

A elaborat: Teaca Constanța gr. 402

A verificat: Șofron Larisa dr. conf. univ.,

Chișinău 2019
 Declaraţia Universală a drepturilor omului*

*Adoptată şi proclamată la New York, de Adunarea generală a O.N.U. prin

Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948.

Considerînd că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor

familiei umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul
libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
Considerînd că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au
condus la acte de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii şi că
făurirea unei lumi în care fiinţele umane vor beneficia de libertatea
cuvîntului şi a convingerilor, eliberate de teroare şi de mizerie, a fost
proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului,
Considerînd că este esenţial ca drepturile omului să fie protejate
de un sistem de drept pentru ca omul să nu fie constrîns, ca mijloc suprem, la
revoltă împotriva tiraniei şi a asupririi,
Considerînd că este esenţial să fie încurajată dezvoltarea relaţiilor
prieteneşti între naţiuni,
Considerînd că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou
credinţa lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în valoarea
persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor şi că s-
au hotărît să favorizeze progresul social şi să instaureze condiţii mai bune de
viaţă în cadrul unei libertăţi mai mari,
Considerînd că statele membre s-au angajat să promoveze, în
cooperare cu Organizaţia Naţiunilor Unite, respectul universal şi efectiv al
drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale,
Considerînd că o concepţie comună despre aceste drepturi şi
libertăţi este de cea mai mare importanţă pentru realizarea deplină a acestui
angajament,
Adunarea Generală, Proclamă prezenta Declaraţie universală a
drepturilor omului ca ideal comun către care trebuie să tindă popoarele
şi toate naţiunile pentru ca toate persoanele şi toate organele
societăţii, avînd în vedere permanent această Declaraţie, să se
străduiască, prin învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul pentru
aceste drepturi şi libertăţi şi să asigure, prin măsuri progresive de
ordin naţional şi internaţional, recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi
efectivă atît în cadrul statelor membre înseşi cît şi în teritoriile aflate sub
jurisdicţia lor.
 Articolul 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele
sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de
celelalte în spiritul fraternităţii.

Articolul 2
1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile
proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de
culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie politică sau de orice altă opinie,
de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă
situaţie.
2. Pe lîngă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul
politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului
de care aparţine o persoană, fie această ţară sau teritoriu independente,
sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a suveranităţii.

Articolul 3
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa.

Articolul 4
Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în robie; sclavia şi traficul cu sclavi sunt
interzise sub toate formele lor.

Articolul 5
Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude,
inumane sau degradante.

Articolul 6
Fiecare are dreptul să i se recunoască personalitatea sa juridică, oriunde s-ar
afla.

Articolul 7
Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire
la o protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie
egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi
împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.

Articolul 8
Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor
judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile
fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege.

Articolul 9
 Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.

Articolul 10
Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod
echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care
va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei
oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei.

Articolul 11
1. Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd
vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces
public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în
momentul în care au fost comise, nu constituiau un act delictuos
potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se va
aplica nici o pedeapsă mai aspră decît aceea care era aplicabilă în momentul
în care a fost comis actul delictuos.

Articolul 12
Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în
familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale
onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are
dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.

Articolul 13
1. Orice persoană are dreptul sa circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în
interiorul unui stat.
2. Orice persoană are dreptul sa părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de
a reveni in ţara sa.

Articolul 14
1. În cazul persecuţiei, orice persoană are dreptul să caute azil şi să
beneficieze de azil în alte ţări.
2. Acest drept nu poate fi invocat în cazul unor urmăriri penale
bazate pe comiterea unei crime de drept comun sau pe acţiuni contrare
scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite.

Articolul 15
1. Orice individ are dreptul la o cetăţenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa nici de dreptul de a-
şi schimba cetăţenia.

Articolul 16
 1. Cu începere de la vîrsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în
privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se
căsătorească şi să întemeieze o familie. Ei au drepturi egale la încheierea
căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimţămîntul liber şi deplin al
viitorilor soţi.
3. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la
ocrotire din partea societăţii şi a statului.

Articolul 17
1. Orice persoană are dreptul la proprietate atît singură cît şi în asociere cu
alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Articolul 18
Orice persoană are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei;
acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau
convingerile precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerile sale, individual sau în colectiv, atît în public cît şi privat, prin
învăţămînt, practici, cult şi îndeplinirea de rituri.

Articolul 19
Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare,
ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi
acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră,
informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.

Articolul 20
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere
paşnică.
2. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.

Articolul 21
1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor
publice ale ţării sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi
liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile
publice ale ţării sale.
3. Voinţa poporului este baza puterii de stat, această voinţă trebuie să fie
exprimată prin alegeri oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu
universal egal şi prin vot secret sau după o procedură echivalentă care să
asigure libertatea votului.
 Articolul 22
Orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la
securitate socială; ea este îndreptăţită să obţină satisfacerea
drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru
demnitatea şi libera dezvoltare a personalităţii sale, prin efort naţional şi
cooperare internaţională, ţinîndu-se seama de organizarea şi
de resursele fiecărei ţări.

Articolul 23
1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii
echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru
muncă egală.
3. Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi
satisfăcătoare care să-i asigure lui precum şi familiei sale o existenţă
conformă cu demnitatea umană şi completată, dacă este cazul, cu alte
mijloace de protecţie socială.
4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane
sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

Articolul 24
Orice persoană are dreptul la odihnă şi la timp liber şi îndeosebi
la o limitare rezonabilă a timpului de muncă, precum şi la concedii periodice
plătite.

Articolul 25
1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător
asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana,
îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate,
văduvie, bătrîneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă
ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa.
2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. Toţi
copiii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de
aceeaşi ocrotire socială.

Articolul 26
1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie
gratuită, cel puţin în ce priveşte învăţămîntul elementar şi de bază.
Învăţămîntul elementar este obligatoriu. Învăţămîntul tehnic şi
profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul la studii
superioare trebuie să fie deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi în funcţie de
merit.
 2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a
personalităţii umane şi întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru
libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea,
toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau
religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
menţinerea păcii.
3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să
fie dată copiilor lor.

Articolul 27
1. Orice persoană are dreptul să ia parte în mod liber la viaţa
culturală a colectivităţii, să se bucure de arte şi să participe la progresul
ştiinţific şi la binefacerile care rezultă din acesta.
2. Fiecare are dreptul la protecţia intereselor morale şi materiale care decurg
din orice operă ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.

Articolul 28
Fiecare persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social şi internaţional,
de existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în
prezenta Declaraţie să-şi poată găsi o realizare deplină.

Articolul 29
1. Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în cadrul acesteia fiind
posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.
2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă
numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al
asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor
celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice
şi bunăstării generale, într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz să fie
exercitate contrar scopurilor şi principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Articolul 30
Nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca
implicînd pentru un stat, un grup sau persoană dreptul de a se deda la
vreo activitate sau de a săvîrşi vreun act care să conducă la desfiinţarea
drepturilor şi libertăţilor enunţate în prezenta Declaraţie.
 Universitatea de Stat din Tiraspol

Referat
Tema: Empatia

A elaborat: Teaca Constanța gr. 402

A verificat: Șofron Larisa dr. conf. univ.,

Chișinău 2019
Empatia
este caracteristica oamenilor capabili sa se gandeasca si la altcineva in afara de
ei insisi. Oamenii empatici, in general, sunt capabili sa simta ceea ce simt
ceilalti, sa le identifice emotiile si sa mearga pana la stadiul in care sa se simta la
fel ca persoana pentru care simt empatie.
Oamenii empatici incearca sa se transpuna in pielea ta si sa isi dea seama in
avans de ceea ce ai simti tu intr-o anumita situatie, sau de ceea ce simti referitor
la ceva anume. Spre deosebire de simpatie, empatia se poate simti tot timpul si
este nevinovata, nu este rea sau buna ci mai degraba neutra.
Simpatia pe de alta parte, sau compasiunea, iti poate aduce avantaje si
dezavantaje, in functie de cat de intemeiata este. Si totusi, in anumite cazuri,
simtind simpatie mai degraba decat empatie, te poti simti mai putin vinovat
atunci cand trebuie sa faci o alegere personala.
Oamenii care depasesc granitele empatiei, tind sa absoarba problemele celorlalti
si sa si le insuseasca, zbatandu-se sa gaseasca solutii sau rezolvari. Uneori
adopta problemele celorlalti ca fiind ale lor si pierd timp si energie incercand sa
le rezolve pentru a alina suferinta celorlalti.
Acesta poate fi unul dintre dezavantajele de a fi empatic. Simtind empatie mai
mult decat ar fi indicat si identificandu-te cu problemele celorlalti, nu faci
altceva decat sa iti faci rau tie insuti. Detasarea de problema nu este tocmai
caracteristica empaticului, insa este recomandata atunci cand vrem sa ii ajutam
pe ceilalti sa nu mai sufere insa nu vrem sa ne cauzam noua rau.
Oricum am privi empatia, este o calitate a oamenilor incapabili sa simta egoism.
Fiind empatic, ii putem ajuta pe ceilalti in problemele lor, insa ne ajutam si pe
noi insine, invatand si imbunatatindu-ne constant.
Empatia este capacitatea de a intui sau de a recunoaşte emoţiile celorlalţi.
Empatia nu înseamnă că trăim emoţiile altor persoane, ci înseamnă că înţelegem
emoţiile altor persoane pornind de la experienţele noastre. Empatia nu înseamnă
să te identifici cu celălalt anulându-ţi ţie personalitatea, ci să te transpui în
mintea şi sufletul lui pentru a înţelege cum percepe realitatea. Ea se construieşte
pe deschiderea spre sentimentele celorlalţi, pe abilitatea de a citi informaţiile
provenite prin canale nonverbale. Reamintim că, în cadrul comunicării
interumane, comunicarea nonverbală reprezintă cel puţin 60%. Cuvintele pot
exprima relativ puţin din sentimentele oamenilor, fapt pentru care empatia se
bazează pe capacitatea de a intui sentimentele oamenilor, atribuind o maximă
atenţie informaţiilor de tip nonverbal: tonul vocii, mimica, gesturile şi mişcările
persoanei ş.a. S-a constatat că 90% dintre mijloacele de exprimare a stărilor
afective sunt nonverbale. De exemplu, o persoană stresată are un ton al vocii
oscilant şi redus ca intensitate, gesturi precipitate, care dovedesc iritare şi
nelinişte. Ca lider, prin mijlocirea empatiei avem putinţa de a înţelege mai bine
subordonaţii, de a le intui gândurile şi trăirile afective, de a le anticipa
comportamentul şi chiar de a acţiona corespunzător asupra acestuia. Empatia ne
apare ca o nevoie specific umană (de intercunoaştere) fiind bazată pe o
experienţă validată social care permite apropieri sau respingeri ca reflex al
posibilei penetraţii în psihologia celuilalt. Goleman acordă o deosebită atenţie
atât empatiei, cât şi abilităţii de a dirija, conduce şi mânui relaţiile
interpersonale, subsumate conceptului de „putere interpersonală”. Empatia este
văzută ca o capacitate de transpunere imaginativ-ideativă, dar şi emoţională, cu
funcţii de cunoaştere, anticipare, comunicare, contagiune afectivă şi
performanţială. Puterea interpersonală se traduce într-un autocontrol sporit, în
abilitatea de a depăşi anxietatea şi stresul. Concluzionând asupra definiţiilor date
empatiei, S. Marcus apreciază că punctul nodal al conceptului empatic îl
reprezintă conduita retrăirii stărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către
propria persoană prin intermediul unui proces de transpunere substitutivă în
psihologia partenerului. Empatia este realizată 44 Leonardo Badea, Nicolae
Alexandru Pană prin transpunerea imaginativ-ideativă în sistemul de referinţă al
altuia – respectiv preluarea modului de a gândi şi de a realiza rolul social – şi
transpunerea emoţională, acţiunea de activare a unei experienţe, de substituire în
trăirile lui menţionate prin identificarea afectivă a partenerului, preluarea stării
lui de spirit. Empatia, prerogativă a liderului În ceea ce priveşte activitatea de
conducere, Goleman susţine că emoţiile sunt molipsitoare, mai ales cele
pozitive. Prin urmare, suntem deschişi/vulnerabili la influenţele emoţionale ale
celorlalţi, iar acest fenomen poate fi folosit de către lideri în două feluri: ƒ
Liderii pot influenţa în mod pozitiv climatul emoţional al organizaţiei prin
crearea unei situaţii de rezonanţă, în care membrii organizaţiei să lucreze la
randament maxim; ƒ Liderii pot influenţa în mod negativ climatul emoţional al
organizaţiei prin crearea unei situaţii de disonanţă, în care membrii organizaţiei
se vor simţi frustraţi şi nu vor reuşi să lucreze la randament maxim. Persoanele
„abile emoţional” au capacitatea de a imita inconştient emoţiile văzute la alţii,
adoptă aceeaşi mimică, gesturile, tonul vocii şi alte aspecte nonverbale. Este
vorba despre o recunoaştere la nivelul propriu a dispoziţiilor celeilalte persoane.
Când două persoane interacţionează, dispoziţia afectivă se transferă de la
persoana mai puternică în exprimarea sentimentelor la cea care este mai pasivă.
Raporturile emoţionale foarte puternice duc la apariţia „sincronicităţii
sentimentale”. Contagiunea afectivă, respectiv puterea de a se sincroniza afectiv
se întâlneşte la anumiţi lideri, permiţându-le să organizeze grupul, să negocieze
soluţii, să stabilească conexiuni personale multiple, să determine cauza
sentimentelor negative şi a grijilor personale. În dobândirea autorităţii, un rol
deosebit îl joacă empatia şi abilităţile interpersonale, dar şi participarea la
schimburi de mesaje emoţionale, de multe ori la niveluri imperceptibile
(subliminale) – cu o putere de contagiune şi influenţare sporită, până la
„sincronicitatea sentimentelor”. Această contagiune afectivă permite organizarea
grupurilor, negocierea soluţiilor, stabilirea de conexiuni personale multiple,
determinarea cauzelor sentimentelor negative şi a grijilor personale, motivarea
proprie şi a celorlalţi etc. Pentru a spera ca influenţa personală să fie una stenică,
benefică şi constructivă, liderul trebuie să fie el însuşi stăpân pe sine, cu
autocontrol puternic. Liderii cu IE crescut ştiu să detecteze semnalele de
anxietate, să determine stimulii care să calmeze neliniştea ivită în cadrul
colectivului şi să-i direcţioneze pe ceilalţi spre dobândirea unei dispoziţii
optimiste şi entuziaste, care să faciliteze rezolvarea cu maxim de randament a
diferitelor probleme dificile.