Curs 7.

Anatomia și fiziologia omului

Prof. Dr. Alexandru Croitoru

SISTEMUL EXCRETOR RENAL

 Nefronul – unitatea morfofuncţională a rinichiului.

Nefronul este format din glomerul (ghem de vase capilare, cuprinse în capsula Bowmann), tub
contort proximal (cea mai lungă porţiune a tubului urinifer), ansă Henle şi tub contort distal (se
deschide în tubii colectori). Pentru unii nefroni, la acest nivel, al segmentului distal al tubului urinifer,
epiteliul tubular, la fel ca şi celulele musculare netede ale arteriolei aferente, prezintă modificări şi
formează aparatul juxtaglomerular – care secretă renină.
Tubii colectori – care nu fac parte integrantă din structura nefronului –, formează prin fuziune
canalele excretoare ce se deschid în calicele mici.

 Căile urinare intrarenale.

Calicele renale (mici şi mari) – sunt formaţiuni membranoase, care au rol transportor al urinei.
Pelvisul renal (bazinetul) – este un mic prim rezervor de colectare a urinei, rezultat prin confluarea
calicelor mari; are o capacitate 10 ml.

 Căile urinare extrarenale.

Ureterele – sunt canale lungi de 25 cm, care continuă bazinetul şi se deschid oblic pe peretele
posterior al vezicii urinare.
Vezica urinară – este un organ cavitar, situat la nivelul micului bazin; când este plină are formă
ovoidă, iar când este goală, are aspect de cupă cu concavitatea orientată superior. Poate depozita maxim
300 – 400 ml urină.
Uretra – este un canal musculo-membranos.
Uretra masculină are o lungime de 15 – 25 cm; prezintă dublă funcţionalitate (eliminarea urinii şi a
lichidului spermatic), fiind constituită din trei segmente – uretra prostatică (are o lungime de 3 cm şi
străbate prostata), uretra membranoasă (lungă de 2 cm, străbate perineul) şi uretra spongioasă
(străbate penisul până la nivelul meatului uretral, situat pe faţa uretrală a glandului penian).
Uretra feminină are o lungime de 5 cm, un diametru mai mare în comparaţie cu sexul opus, având rol
exclusiv în eliminarea urinei.

1
II. Noţiuni de fiziologie.

 Funcţiile rinichiului – constau în formarea, concentrarea sau diluarea urinei, excreţia produşilor de
metabolism, reglarea TA (prin sistemul renină – angiotensină II – aldosteron), fomarea şi eliberarea
reninei şi a eritropoetinei, activarea vitaminei D3.

 Formarea urinei (diureza) – se realizează la nivelul tuturor celor 4 milioane de nefroni existenţi la
nivelul celor doi rinichi.
Nefronul intervine, prin intermediul glomerulului renal în filtrarea plasmei şi formarea urinei primare
şi, prin intermediul tubilor uriniferi, în procesele de secreţie şi reabsorbţie cu formarea de urină finală.
Etapele diurezei:
- ultrafiltrarea glomerulară – presupune traversarea membranei filtrante glomerulare de către
componentele plasmatice (cu excepţia proteinelor), în vederea formării urinei primare.
- reabsorbţia tubulară – apa şi o parte din substanţele existente în urina primară (uree, Na +, Cl-)
trec înapoi în plasmă prin mecanism pasiv.
- secreţia tubulară – este procesul invers reabsorbţiei, în cadrul căruia substanţele din sângele
peritubular trec în tubii contorţi şi colectori. Urina primară se modifică, atât cantitativ, cât şi
calitativ, formându-se urina finală, care va fi eliminată prin procesul micţionării.

 Reglarea activităţii renale.

- se realizează pe cale nervoasă şi umorală;
- reglarea nervoasă este asigurată de fibre vegetative;
- reglarea umorală – funcţia renală este influenţată de:
- hormonul antidiuretic (măreşte reabsorbţia de apă, scade volumul şi creşte concentraţia
urinei);
- tiroxină şi triiodotironină (măresc diureza prin intensificarea metabolismului celular);
- aldosteron (stimulează reabsorbţia ionilor de Na şi excreţia celor de K, scade diureza,
realizează retenţie hidrosalină),
- adrenalină şi noradrenalină (modifică circulaţia sangvină glomerulară, scad irigaţia şi diureza);
- parathormon (scade reabsorbţia fosfaţilor).

 Micţiunea şi reglarea mecanismului micţiunii.

Micţiunea este un act reflex coordonat central, dependent de scoarţa cerebrală; actul micţiunii
este declanşat de 5 – 6 ori în 24 ore, prin creşterea presiunii intravezicale.
Reglarea micţiunii: stimul  căi aferente  influx nervos senzitiv  centrii reflecşi
medulari (S2 – S4) şi corticali  răspuns motor  căi eferente  centrii medulari sacrali 
muşchiul detrusor vezical şi sfincterele vezicale intern şi extern  actul micţiunii este consimţit 
muşchiul detrusor se contractă  sfincterul intern se relaxează (prin impulsuri nervoase
parasimpatice)  sfincterul extern se relaxează şi el (prin acţiunea nervilor ruşinoşi interni)  urina
este eliminată.
2
 SISTEMUL REPRODUCĂTOR
Sistemul reproducător are funcţia de perpetuare a speciei prin reproducere sexuată şi are morfologie
caracteristică fiecărui sex.

1. Aparatul genital masculin.

Aparatul genital masculin prezintă următoarele componente:
 Organele genitale externe:
- scrotul;
- penisul.  Glandele anexe:
 Organele genitale interne: - prostata;
- testiculele; - veziculele seminale;
- epididimul; - glandele bulbo-uretrale.
- căile spermatice.

3
 Organele genitale externe.
Scrotul.
- pungă tegumentară care adăposteşte testiculele;
- la adult are o lungime de circa 7 cm;
- pielea scrotului este încreţită, bogată în pilozităţi şi glande sebacee.

Penisul.
- organ copulator, format din rădăcină (partea fixă, ancorată pe ramurile ischiopubiene ale
coxalului), corp (ce prezintă o faţă superioară - dorsum penis - şi o faţă inferioară - uretrală) şi
gland (la nivelul căruia este prezent orificiul uro-genital);
- este învelit la exterior de o piele fină şi mobilă, ce depăşeşte glandul (de care nu aderă) şi
formează prepuţul.
 Mecanismul erecţiei şi al ejaculării.
Erecţia este declanşată de stimulare sexuală şi de variaţiile de temperatură. Mecanismul erecţiei
peniene este de origine musculo-nervoasă – excitarea nervilor erectori de la nivelul măduvei
spinării provoacă o dilataţie a arterelor penisului, care antrenează un flux sangvin în corpii
cavernoşi. Cât timp se menţine erecţia, sângele este reţinut în corpii cavernoşi, consecutiv unei
vasoconstricţii venoase. Oprirea erecţiei apare atunci când sângele se reîntoarce în circulaţia
venoasă generală.
Ejacularea este un reflex provocat prin stimulările ritmate ale penisului în timpul raporturilor
sexuale sau al masturbării; în momentul ejaculării, sperma este evacuată în uretra prostatică,
apoi proiectată la exterior datorită contracţiilor musculaturii regionale.
Sperma este alcătuită din:
- spermii; - lichid seminal;
- lichid prostatic; - secreţii uretrale.
Un ejaculat normal înseamnă 3 ml spermă şi conţine între 50 mil şi 120 mil spermii.
Spermiile trăiesc:
- 60 minute – în vagin;
- 12-18 ore – în cavitatea uterină;
- 30 ore – în trompe.

 Organele genitale interne.

Testiculele.
- organe pereche, de formă ovoidă, turtite lateral, cu o lungime de aproximativ 5 cm şi greutate de
25 grame;
- au rol exocrin (în producerea spermiilor) şi endocrin (în producerea hormonilor androgeni);
- funcţia spermatogenetică a testiculului se declanşează odată cu instalarea pubertăţii şi durează
toată viaţa – este stimulată de FSH.
4
 Epididimul.
- duct genital situat pe extremitatea superioară şi marginea posterioară a testiculului, cu rol în
depozitarea spermiilor;
- are o lungime de 5 m; el se răsuceşte în aşa fel încât să ocupe un spaţiu de doar 5 cm.
Căile spermatice.
- sunt reprezentate de canalele deferent şi ejaculator, care se termină în uretra prostatică.

 Glandele anexe.
Prostata.
- înconjoară uretra prostatică, în care îşi varsă produsul de secreţie (lichidul prostatic, care
constituie un mediu nutritiv pentru spermii).
Veziculele seminale.
- organe pereche, situate superior şi lateral de prostată;
- au rolul de a secreta lichid seminal, care intră în constituţia spermei.
Glandele bulbo-uretrale.
- se deschid în urteră şi secretă un lichid ce se elimină la exterior după ejaculare.

2. Aparatul genital feminin.

Aparatul genital feminin prezintă următoarele componente:
 Organele genitale externe: - trompele uterine;
- vulva. - ovarele.
 Organele genitale interne:  Organele anexe:
- vaginul; - glandele mamare.
- uterul;

 Organele genitale externe.

Vulva.
- structură formată din labii, spaţiul interlabial şi aparatul erectil.
 Labiile mari.
- cute tegumentare situate lateral, având o direcţie antero-posterioară;
- se unesc anterior, la nivelul muntelui lui Venus (proeminenţă pubiană rotunjită, acoperită cu
pilozităţi) şi posterior, în apropierea anusului.
 Labiile mici.
- cute tegumentare scurte şi groase, situate medial, având o direcţie sagitală;
- se unesc anterior (inferior de clitoris) şi posterior (inferior de frâul labiilor mari).
 Spaţiul interlabial.
- prezintă o porţiune anterioară (la nivelul căreia se deschide orificiul extern uretral) şi o
porţiune posterioară (corespunzătoare orificiului vaginal)
  Aparatul erectil.
- este format din clitoris şi bulbii vestibulari (vaginali);
- clitorisul are o structură asemănătoare penisului masculin, dar de dimensiuni mult reduse;
- bulbii vestibulari sunt formaţiuni erectile situate la baza labiilor mari, înconjurând orificiul
extern uretral şi cel vaginal.

 Organele genitale interne.

Vaginul.
- organ cavitar, musculo-membranos, turtit antero-posterior, cu rol în copulaţie;
- are o lungime de aproximativ 12 cm şi o lăţime de 2 – 3 cm;
- îşi are inserţia superioară la nivelul colului uterin;
- se deschide inferior între labiile mici, prin orificiul vaginal care este, iniţial, acoperit de o
membrană numită himen; după prima copulaţie, aceasta se dezintegrează.
Uterul.
- organ musculo-cavitar impar, situat pe linie mediană, lung de 8 cm şi larg de 4 cm;
- are raporturi cu: vaginul (inferior), vezica urinară (anterior), rectul (posterior);
- are funcţia de a capta ovulul fecundat de la nivelul trompei uterine, de a-i asigura implantarea şi
dezvoltarea şi de a expulza fătul la sfârşitul celor 9 luni de sarcină.
Trompele uterine (trompele lui Fallope).
- conducte cilindrice, neregulate, lungi de 10 cm, aşezate lateral de uter;
- la nivelul capătului distal, prezintă franjurile ovariene (pliurile ovariene Richard), care facilitează
prinderea ovarului de trompă.
Ovarele.
- glande sexuale, cu rol endocrin (secretă hormoni estrogeni, progesteron şi luteină) şi exocrin
(formarea foliculilor maturi şi ovulaţia – fenomen ciclic, care durează în medie 28 de zile).

 Organele anexe.
Glandele mamare.
- localizate la nivelul peretelui antero-lateral toracic, corespunzător perechilor de coaste III – VII;
- se dezvoltă la pubertate, prin creşterea ţesutului glandular şi a depozitelor adipocitare, având
rolul de a asigura secreţia lactată.

6
7
8