T A B O R

Tradiţie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română

Anul XIII, nr. 9

Septembrie 2019
Actualitate

Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor

transilvăneni: „prietenul”, „cărturarul”
şi „povestitorul sfătos”

MIRCEA-GHEORGHE ABRUDAN

D upă ce în ultimii doi ani i-am comemorat în mod solemn pe patriarhul Miron Cristea
(2018), în contextul anului centenar al Marii Uniri, şi pe patriarhul Justinian Marina
(2017), cu ocazia pomenirii tuturor apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, anul
acesta ne amintim cu evlavie de patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu alături de
toţi traducătorii de cărţi bisericeşti. Aceste soroace însemnate de evocare, de restituire a vieţii
şi activităţii şi de analiză a operei şi moştenirii întâistătătorilor de altădată ai Bisericii noastre
sunt necesare şi folositoare pentru că împlinesc sfatul Sfântului Apostol Pavel de a ne aduce
„aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-
aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7) şi oferă posibilitatea de a
le cultiva memoria şi de a extrage învăţăminte utile din parcursul lor biografic şi din lucrările
lor. Iată pe scurt motivul pentru care am răspuns pozitiv apelului redacţiei revistei noas-
tre mitropolitane Tabor, dedicând acest material portretului creionat patriarhului Nicodim
Munteanu de cei trei ierarhi ardeleni, purtători ai numelui Sfântului ierarh Nicolae, mitro-
politul Nicolae Bălan al Ardealului, episcopii Nicolae Popoviciu al Oradiei şi Nicolae Colan al
Vadului, Feleacului şi Clujului cu ocazia aniversării patriarhului în anul 1946.
Patriarhul Nicodim Munteanu (1864-1948) a fost reţinut în analele de istorie ale
Bisericii Ortodoxe Române drept un ierarh cu o veritabilă vocaţie monahală, profund ataşat
de mănăstirea Neamţ, un prolific traducător din literatura teologică rusă, care şi-a legat
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

totodată numele, alături de Gala Galaction şi de Vasile Radu, de ediţia sinodală a Bibliei din
1936 şi 1944, şi un întâistătător care a păstorit în „vremurile întunecate”1 şi grele ale celui de-al
doilea război mondial şi ale instaurării comunismului în ţara noastră2. Octogenar, patriarhul
Nicodim venea dintr-o cu totul altă lume şi epocă decât cea pe care regimul dejist-stalinist a
1
MIHAI HAU (ed), Patriarhul Nicodim Munteanu. Un mărturisitor al Luminii în vremuri întunecate, Editura Ba-
silica, Bucureşti, 2019, 207 p.
2
Vezi două medalioane biobibliografice la: MIRCEA PĂCURARIU, Dicţionarul teologilor români, ediţia a III-a, revăzu-
tă şi adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, pp. 432-434; ALEXANDRU MORARU, Dicţionarul ierarhilor români şi străini
slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, Bucureşti, 2015, pp. 304-307.

66
 Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor transilvăneni...

Actualitate
A li
Mitropolitul Nicodim Munteanu şi episcopul Nicolae Colan după ceremonia învestirii, Bucureşti, 2 iunie 1936

început să o impună odată cu inaugurarea guvernului Groza în 6 martie 1945 şi definitiv după
abdicarea forţată a regelui Mihai în 30 decembrie 1947. Relaţiile sale cu noua putere politică
comunistă atee nu au fost deloc cordiale, comuniştii dorindu-i moartea pentru că pusese
piedici numeroase în calea acţiunilor lor de infiltrare în Biserică. Cu toate acestea, regimul a
evitat să-l scoată forţat din scaunul patriarhal, deoarece influenţa partidului asupra societăţii
nu era încă deplin consolidată, iar bătrânul vlădică se bucura de aprecierea credincioşilor.
În cele din urmă, o pneumonie contractată în timpul unei plimbări la Mănăstirea Cernica l-a
răpus în 27 februarie 1948, deschizând succesiunea la tronul patriarhal. A urmat alegerea
patriarhului Justinian Marina în data de 24 mai 1948, o persoană agreată de regim, care a
elaborat o nouă strategie complexă de supravieţuire a Bisericii străduindu-se să facă cât mai
bine faţă presiunii partidului3.
În aprilie 1946, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti s-a publicat un volum omagial elegant
cu ilustraţii, coordonat de protosinghelul Firmilian Marin, viitorul mitropolit al Olteniei, şi
de profesorul I. D. Ştefănescu, dedicat patriarhului Nicodim cu ocazia „împlinirii vârstei de
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

80 de ani, a 50 de ani de preoţie şi 7 ani de patriarhat”. Tomul se deschide cu scrisorile de

felicitare semnate de regele Mihai I4 şi de dr. Petru Groza5, preşedintele consiliului de miniştri,
3
GEORGE ENACHE, ADRIAN NICOLAE PETCU, Patriarhul Justinian şi Biserica Ortodoxă Română în anii 1948-1964,
Editura Partner, Galaţi, 2009, pp. 41-42.
4
Este reprodusă în facsimil fiind scrisă de mână şi are următorul cuprins: „Întreita aniversare a I.P.S. Patriarhul
Nicodim al României încununează o rodnică activitate de scriitor bisericesc şi de arhipăstor închinată cu cre-
dinţă Tronului, Neamului Românesc şi Bisericii strămoşeşti”.
5
Cu următorul cuprins: „Întreita aniversare şi sărbătorire a Prea Sfinţitului Patriarh Nicodim al României sădeşte
în sufletele credincioşilor gânduri bune pentru acest fiu de sătean din Munţii Neamţului. A crescut în dragostea
ţăranilor şi în mireasma vieţii mănăstireşti. Studiile superioare, făcute în Rusia, pe care a revăzut-o în vremea

67
 Mircea-Gheorghe Abrudan

urmate de o epistolă olografă a patriarhului Nicodim către coordonatori – în care îşi exprima
Actualitate
rugămintea să nu fie publicate texte semnate de cei din administraţia eparhială şi patriarhală
din „pricină de firească discreţie şi în legătură cu independenţa şi obiectivitatea acelora ce au de
spus un cuvânt despre mine” –, care ne descoperă ţinuta călugărească smerită a acestuia, dar
şi de un text biografic realizat de I. D. Ştefănescu. Partea întâi cuprinde douăsprezece evocări
semnate de şapte arhierei (Nicolae Bălan, Cosma Petrovici, Nicolae Popoviciu, Nicolae Colan,
Iosif Gafton, Antim Angelescu şi Atanasie Dincă), doi generali (Pompiliu Georgescu şi Nicolae
Negreanu), doi clerici celebri (Gala Galaction şi Vasile Vasilache) şi de profesorul Alexandru
Lapedatu, iar partea secundă un număr de douăzeci şi trei de studii, întocmite de ierarhi, preoţi
profesori şi intelectuali de marcă din acea vreme, precum mitropolitul Irineu Mihălcescu,
preoţii profesori Petre Vintilescu, Milan Şesan, Ioan G. Coman şi Dumitru Stăniloae, istoricii
Constantin C. Giurescu, I. D. Suciu, Ion Barnea, Teodor M. Popescu şi T. G. Bulat6.
Corul ierarhilor ardeleni s-a simţit obligat să contribuie la creionarea chipului octogenarului
patriarh Nicodim din cel puţin două motive, după cum reiese din evocările semnate. Mai întâi,
din reverenţă faţă de cărturarul întâistătător al „poporului dreptcredincios român, căruia şi-a
închinat din fragedă tinereţe toate gândurile şi toate puterile de lucru”, cum preciza mitropolitul
Nicolae Bălan7. În al doilea rând, din „caldă mulţumită şi vie recunoştinţă”, cum mărturisea
episcopul Nicolae Popoviciu8, pentru împreuna lucrare a patriarhului pe când era mitropolit al
Moldovei la hirotonia în treapta arhierească a celor doi ucenici şi colaboratori ai mitropolitului
Nicolae Bălan al Ardealului de praznicul Rusaliilor anului 1936.
După trecerea la cele veşnice a venerabililor episcopi Roman Ciorogariu al Oradiei şi Nicolae
Ivan al Clujului la începutul anului 1936, Colegiul electoral bisericesc, întrunit la Bucureşti între
28-29 aprilie 1936, i-a ales în scaunele vacante pe profesorii Academiei Teologice Andreiane de
la Sibiu: Nicolae Popoviciu pentru Eparhia Oradiei şi Nicolae Colan pentru Eparhia Vadului,
Feleacului şi Clujului9. Mitropolitul Bălan a dorit să marcheze evenimentul atât de rar al
hirotoniei celor doi aleşi în treapta arhieriei „printr-o fastuoasă şi impresionantă serbare” prin
care să se afirme „unitatea neîmpărţită şi solidaritatea indestructibilă dintre mult prigonita
ortodoxie ardeleană şi ortodoxia din Ţara Mamă”, cum sublinia acelaşi ierarh martir al Oradiei10.
În acest scop i-a invitat la praznicul Cincizecimii şi la hirotonia celor doi ierarhi, în catedrala
mitropolitană de la Sibiu, pe şase venerabili vlădici „din toate laturile pământului românesc”, în
frunte cu mitropolitul Nicodim al Moldovei. Împreună săvârşitori ai actelor sacramentale au fost
cei doi mitropoliţi, Nicolae Bălan şi Nicodim Munteanu, alături de trei ierarhi ardeleni, Andrei
Magieru al Aradului, Ioan Stroia al Armatei şi Vasile Stan Răşinăreanul, vicarul Arhiepiscopiei

revoluţiei, – păstrând legăturile cu această mare vecină a noastră – i-au dăruit o înţelegere adâncă de oameni şi
de realităţi, oţelindu-i ochii şi mintea pentru perspective largi şi îndepărtate. Protivnic întunerecului şi nedreptăţii,
a iubit şi ajutat pe acei în suferinţă în vremuri de apăsare. Opera socială şi orientările guvernului nostru au fost
îmbrăţişate în chipul cel mai înţelegător de către I.P.S.S. Patriarhul Nicodim. Îi urăm, cu drag, sănătate deplină şi
mulţumire sufletească, cu mulţi ani de păstorire rodnică, aceasta în numele guvernului ţării şi al nostru”.
6
Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim Patriarhul României cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de
vârstă, cincizeci ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1946, 312 p.
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

7
NICOLAE BĂLAN, „Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Nicodim”, în Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim Pa-
triarhul României, p. 1.
8
NICOLAE POPOVICIU, „Omagiu I.P.S. Nicodim, patriarhului octogenar al României”, în Prinos închinat Înalt Prea
Sfinţitului Nicodim Patriarhul României, p. 6.
9
Pentru parcursul biografic al celor doi ierarhi vezi: MIRCEA PĂCURARIU, Cărturari sibieni de altădată, ediţie întregită şi
adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, pp. 644-653, 689-699; ALEXANDRU MORARU, La răscruce de vremi o viaţă de
om: Nicolae Colan Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului, după documente, corespondenţă, însemnări, relatări,
impresii, Editura Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Cluj-Napoca, 1989; MIRCEA GHITEA, Episcopul martir
dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei (1903-1960). Monografie istorică, Editura România în Lume, Oradea, 2012.
10
NICOLAE POPOVICIU, „Omagiu I.P.S. Nicodim, patriarhului octogenar al României”, în Prinos închinat Înalt Prea
Sfinţitului Nicodim Patriarhul României, p. 7.

68
 Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor transilvăneni...

de Alba Iulia şi Sibiu, şi de doi vlădici munteni,

Actualitate
G
Ghenadie Niculescu al Buzăului şi Vartolomeu
St
Stănescu al Râmnicului11. În duminica Pogorârii
Sf
Sfântului Duh, 31 mai 1936, a fost hirotonit arhiereu
pr
profesorul Nicolae Colan, iar în a doua zi de Rusalii,
la 1 iunie 1936, a fost hirotonit arhiereu profesorul
N
Nicolae Popoviciu. Zece ani mai târziu, episcopul
O
Oradiei rememora clipele respective scriind: „Era
pe
pentru întâiaş dată în istoria Ardealului martirizat,
că un număr atât de mare de vlădici ortodocşi s-au
ad
adunat în cetatea de reşedinţă a nemuritorului
ar
arhiepiscop şi mitropolit Andrei Şaguna. Sibiul, şi
îm
împreună cu el toată mitropolia Ardealului, a sorbit
di plin din păharul acestei bucurii istorice. În faţa
din
un mulţimi imense şi profund emoţionate, I.P.S.
unei
N
Nicodim, I.P.S. Mitropolit Nicolae, cu împreună
lu
lucrarea celorlalţi episcopi, au pogorât peste noi –
pr rugăciuni fierbinţi – harul şi puterea Duhului
prin
Mitropolitul Nicodim Munteanu Sf
Sfânt, îmbrăcându-ne cu darul înfricoşat al arhieriei.
şi episcopul Nicolae Popoviciu, Erau Rusaliile anului 1936... A fost un praznic, care a
înaintea învestirii, Bucureşti, 2 iunie 1936
zguduit şi extaziat sufletele prin raritatea şi măreţia
lui unică. Ani de-a rândul s-a vorbit mereu de frumuseţea neajunsă şi de dulceaţa duhovnicească
necunoscută a acestei sărbători, prezidată de I.P.S. Patriarh Nicodim, care a adus, atunci, cu
sine toate darurile spirituale ale strălucitei ierarhii moldovene, pe seama ierarhiei ardelene”12.
La rândul său, mitropolitul Nicodim Munteanu al Moldovei a fost adânc impresionat de
„marile serbări de la Sibiu”, în 19 iunie 1936 expediindu-i amfitrionului acelui eveniment o
scrisoare de mulţumire în care îşi exprima gândurile de gratitudine în felul următor: „Bucuria
este cu atât mai mare, cu cât pilda prieteniei noastre întăreşte legătura spirituală a clerului şi
poporului din graniţele celor două arhiepiscopii, fapt atât de mult dorit de orice bun român.
La rândul nostru, vă rugăm I[nalt] P[rea] Sfinţite, să primiţi calde mulţumiri pentru frumoasa
primire ce ne-aţi făcut. Noi vom păstra în suflet neşterse clipele înălţătoare pe care le-am
simţit la solemnităţile de la Sibiu”. În încheiere mitropolitul Nicodim îşi ruga confratele
sibian să le transmită celor doi tineri ierarhi de la Cluj şi Oradea „expresia sentimentelor
noastre de dragoste şi consideraţie ce le nutrim”13.
Tocmai aceleaşi sentimente i-au determinat pe ierarhii ardeleni în 1946 să-şi cinstească
patriarhul prin trei evocări frumoase care ne aduc în actualitate profilul de cărturar, prieten şi
„unchieş sfătos” al celui de-al doilea patriarh al Bisericii noastre. Parcurgând cele trei texte, îl
descoperim pe omul şi pe păstorul Nicodim Munteanu, aşa cum l-au perceput contemporanii
săi transilvăneni şi cum avem şi noi, anul acesta, ocazia să-l redescoperim. Cu toate că trecerea
timpului a obturat chipul său luminos, peste care s-a aşternut colbul uitării, calităţile sale
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

ilustrate de episcopatul ardelean, de cărturar, prieten şi povestitor, rămân însuşiri pozitive, de

dorit a-i înnobila pe toţi slujitorii Bisericii Ortodoxe Române indiferent de treapta ierarhică,
de timpul şi locul slujirii fiecăruia în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

11
Vezi medalioanele biobibliografice ale tuturor ierarhilor amintiţi la: MIRCEA PĂCURARIU, Dicţionarul teologilor
români, passim; ALEXANDRU MORARU, Dicţionarul ierarhilor români, passim.
12
NICOLAE POPOVICIU, „Omagiu I.P.S. Nicodim, patriarhului octogenar al României”, în Prinos închinat Înalt Prea
Sfinţitului Nicodim Patriarhul României, pp. 6-7.
13
Nicodim Munteanu către Nicolae Bălan, 10 iunie 1936, în ALEXANDRU MORARU, La răscruce de vremi o viaţă de
om: Nicolae Colan, pp. 105-106.

69
 Mircea-Gheorghe Abrudan

ÎNALT PREA SFINŢIA SA PATRIARHUL NICODIM14

Actualitate

Înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul Nicodim al României a ajuns în pline puteri biblica vârstă
de 80 de ani. Faptul acesta constituie o sărbătoare nu numai pentru Înalt Prea Sfinţia Sa, ci
pentru toţi cei care suntem apropiaţi cu sufletul de venerabila personalitate a Înalt Prea Sfinţiei
Sale, precum şi pentru întreaga obşte a clerului şi a poporului drept credincios român, căreia
şi-a închinat din frageda tinereţe toate gândurile şi toate puterile de lucru.
Am cunoscut pe Înalt Prea Sfinţia Sa încă de pe când era arhimandrit la Galaţi. Graniţa
nedreaptă din acea vreme nu a putut fi o piedică în calea întâlnirilor noastre care s-au continuat
şi care au dus la o prietenie ce avea să dureze până în timpul de azi. Încă de pe atunci Înalt Prea
Sfinţia Sa se impunea atenţiei tuturor printr-o tot mai rodnică activitate cărturărească. Era
deci firesc ca noi cei din Ardeal, care aşteptam cu însetare orice undă din apa vie a culturii
româneşti ale cărei mari izvoare se aflau în Sudul şi Răsăritul Carpaţilor, să ne îndreptăm în
chip deosebit luarea aminte spre învăţatul arhiereu care dădea la iveală operă după operă.
Încă din anul 1912, când fusese ridicat de la treapta de vicar al Mitropoliei Moldovei în scaunul
de Episcop la Huşi, personalitatea culturală a Înalt prea Sfinţiei Sale ni se impusese atât de mult
încât puteam scrie din acel prilej în Revista Teologică pe care o redactam la Sibiu:
„O legitimă bucurie a produs şi la noi, ca pretutindeni, alegerea Prea Sfinţiei Sale
arhiereului Nicodim Băcăoanul ca episcop la Huşi. Prea Sfinţia Sa e cel mai bun cărturar din
corpul vlădicesc; a scris o mulţime de opere, mai ales traduceri şi prelucrări din ruseşte, de care
a fost vorba şi în această revistă. Şi-i dorim ani mulţi de muncă spornică în via Domnului”15.
De atunci a trecut multă vreme. Înalt Prea Sfinţia Sa a urcat din treaptă în treaptă până la
cea mai înaltă demnitate din Biserica noastră. În tot acest timp şi-a dovedit aceeaşi vrednicie atât
în îndeplinirea datoriilor de păstor de suflete, cât şi în activitatea necurmată de om de carte.
Bun cunoscător al limbii şi literaturii teologice ruseşti, în urma studiilor pe care le-a
făcut în tinereţe la Kiew, Înalt Prea Sfinţia Sa a tradus în româneşte zeci de opere dintre
ce
cele mai importante din
bbogata comoară a teologiei
ru
ruseşti dinainte de 1918.
DDe fiecare dată a ales
ppentru traducere lucrări de
vvaloare, orientându-se mai
cu seamă după necesităţile
ppractice ale vieţii bisericeşti.
SScrierile traduse pot fi
ci
citite de cercuri largi
dde credincioşi, dar ele
fo
formează mai ales izvoare
dde prim ajutor pentru
ppreoţi în propovăduirea
cu
cuvântului dumnezeiesc.
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

GGraiul neaoş românesc în

ca
care sunt traduse, fac din
eele o lectură din cele mai
Episcopul Nicolae Colan, mitropolitul Nicolae Bălan, episcopul Nicolae pplăcute.
Popoviciu, Cluj, 29 iunie 1936, liturghia instalării episcopului Colan

14
Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim Patriarhul României cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de
vârstă, cincizeci ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1946, pp. 1-2.
15
A se vedea: N.B., „Cronică bisericească-culturală”, în Revista Teologică, Anul VI, Nr. 4-5, Sibiu, 15 februarie-1
martie 1912, p. 156.

70
 Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor transilvăneni...

Mult s-a străduit Înalt Prea Sfinţia Sa cu tălmăcirea Sfintei Scripturi, izbutind să ne-o

Actualitate
dea întreagă într-o nouă versiune românească în 1936. Prin aceasta Înalt Prea Sfinţia Sa
se înscrie printre puţinii cărturari ai trecutului nostru bisericesc, care ne-au dat întreagă
Sfânta Scriptură într-o haină nouă. Preocupările îndelungate şi stăruitoare cu textul Sfintei
Scripturi şi cu literatura predicatorială rusească i-au ajutat Înalt Prea Sfinţiei Sale să
devină un cuvântător bisericesc dintre cei mai fermecători. Cuvântările Înalt Prea Sfinţiei
Sale au o mireasmă de cazanie şi o înţelepciune proprie bătrânilor noştri, iar legătura lor
strânsă cu versetele biblice le dă o înaltă autoritate.
În toate împrejurările vieţii noastre bisericeşti şi civile, care îi reclamă prezenţa, Înalt
Prea Sfinţia Sa se înfăţişează învăluit într-o atmosferă de adevărat „Patriarh” al neamului,
sfetnic de mare autoritate trimis poporului de sus. Iar acest imponderabil de autoritate, de
calm şi forţă din altă lume, se revarsă în văzduh printre şi peste cei adunaţi din toate părţile
Ţării să-l asculte, potolind o clipă frământarea lumii din afară şi împrumutând sufletelor o
încredere liniştită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Puterea aceasta tainică pe care o sugerează prezenţa şi cuvântul Înalt Prea Sfinţitului
Patriarh este puterea Bisericii, care stă stâncă neclintită în mijlocul frământatelor vremuri
de azi.
Dumnezeu să-i hărăzească Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Nicodim încă mulţi ani şi
să-l păzească în aceeaşi uimitoare putere de muncă, pentru a ţine cârma văzută a Bisericii
spre propăşirea duhovnicească a poporului nostru.

† Nicolae
Mitropolitul Ardealului.

OMAGIU I[NALT] [PREA] S[FINŢITULUI] NICODIM, PATRIARHULUI OCTOGENAR

AL ROMÂNIEI16
Biserica românească este în sărbătare. Părintele şi păstorul ei suprem a împlinit
vârsta binecuvântată de 80 ani. Cler şi popor dreptcredincios îşi înmănunchează astăzi –
în frumoase şi duhovniceşti buchete – simţămintele lor de caldă iubire, de sinceră admiraţie
şi de adâncă veneraţie, pentru a le aşterne, cu sfială, drept omagiu, înaintea ilustrului
sărbătorit.
Condeie pline de talent – care vor scrie din prisos de inimă – vor prezenta cu acest prilej,
lumii româneşti şi străine, tot farmecul, toată frumuseţea şi toată puterea personalităţii
proeminente şi multilaterale a I.P.S. Patriarh Nicodim. Şi sunt multe aspectele şi diferite
punctele de vedere din care poate fi privită şi apreciată viaţa şi opera vastă a Înalt Prea
Sfinţiei Sale.
Unii vor înfăţişa, desigur, pe ierarhul – cărturar, care – păstrând şi continuând cu
sfinţenie tradiţia autentică şi glorioasă a marilor ierarhi din trecutul bisericii noastre – a
scris şi a tradus, cu o hărnicie şi perseverenţă fără egal, an de an, decenii de-a rândul,
atâtea valoroase cărţi de orientare teologică şi de zidire sufletească, cărţi menite a umplea
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

mari şi numeroase golur într-o literatură tânără ca a noastră.

Alţii vor prezenta pe ierarhul Bibliei, care – având atâtea afinităţi cu neîntrecutul
fiu şi scriitor al ţinuturilor nemţene Ion Creangă – a tradus într-o curgătoare, neaoşă şi
vie limbă românească Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, pentru
hrănirea sufletească a întregii obşti româneşti dreptmăritoare.
Alţii ne vor arăta pe ierarhul – gospodar, care ori pe unde l-a purtat chemarea Domnului
şi vrerea norodului nostru pravoslavnic – fie ca arhimandrit de scaun, fie în calitate de
16
Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim Patriarhul României, cu prilejul împlinirii a optzeci de ani de
vârstă, cincizeci ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1946, pp. 5-7.

71
Actualitate Mircea-Gheorghe Abrudan

arhiereu vicar,
vicar fie
fie ca episcop sau locotenent de arhiepiscop,
arhiepiscop fifiee ca stareţ la Neamţu,
Neamţu apoi
ca Mitropolit al Moldovei şi în urmă ca Patriarh al Ţării – a lăsat urme masive ale unei
conduceri destoinice, ale unei voinţe plină de energie creatoare, ale unei minţi luminate şi
clar-văzătoare şi în sfârşit ale unui simţit factor de ordine şi disciplină.
Alţii vor vorbi despre ierarhul liturghisitor şi predicator, care prin mijlocirea bisericii
ruseşti – unde şi-a făcut studiile, la faimoasa academie teologică a lui Petru Movilă – şi-a
însuşit, apoi a adus şi a săvârşit şi la noi slujbele pline de fast şi strălucire neîntrecută ale
bisericii ortodoxe ecumenice, slujbe în care domina întotdeauna figura majestuoasă a Înalt
Prea Sfinţiei Sale şi pe care le încoronau la sfârşit predicile sale substanţiale, rostite cu
putere, cu multă convingere şi vioiciune.
Alţii vor scrie despre ierarhul monahilor şi mănăstirilor, pentru viaţa şi luminata
propăşire a cărora Înalt Prea Sfinţia Sa şi-a câştigat merite atât de mari, încât ele sigure ar
fi în stare să-i asigure, pe bună dreptate, nemurirea istoriei noastre bisericeşti şi româneşti.
Să ne gândim numai la marea biruinţă dobândită pentru Mănăstirea Neamţului, cea mai
mare lavră a ţării – după ani mulţi, de grea şi migăloasă cercetare a hrisoavelor şi de
îndârjită luptă – biruinţă prin care a readus în îndrituită proprietate a mănăstirii 14.000
hectare de terenuri şi păduri, ce i-au fost răpite pe nedrept. Din această biruinţă Înalt
Prea Sfinţia Sa a făcut îndată piatra de temelie pentru instituţii noi, cum sunt clădirea
monumentală a şcolii monahale şi reşedinţa patriarhală de vară, apoi renovarea succesivă
a clădirilor vechi căzute în paragină, reînzestrarea tiparniţei şi altele... Câte nu se vor
spune apoi în legătură cu cea mai frumoasă tradiţie monahală de la noi, tradiţia paisiană17,
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

pentru a cărei reînviorare şi perpetuare Înalt Prea Sfinţia Sa s-a străduit atât de mult prin
scrisul18, prin cuvântul şi prin fapta sa!

17
Amănunte despre această tradiţie monastică vezi la: D. FURTUNĂ, Ucenicii Stareţului Paisie în mănăstirile Cernica
şi Căldăruşani, Editura Nemira, Bucureşti, 2002; IOAN I. ICĂ JR. (ed.), Cuviosul Paisie de la Neamţ, Autobiografia şi
Vieţile unui stareţ urmate de Aşezăminte şi alte texte, ediţia a III-a adăugită, studiu introductiv Elia Citterio, Editura
Deisis, Sibiu, 2015; VALENTINA PELIN, Paisianismul în contextul cultural şi spiritual sud-est şi est european (secolele
XVIII-XIX), ediţie îngrijită şi revizuită de Andrei Eşanu şi Valentina Eşanu, Editura Doxologia, Iaşi, 2017.
18
Se face referire la traducerea de către episcopul Nicodim Munteanu şi publicarea în limba română a lucrării
preotului rus Serghie Cetfericov despre viaţa, învăţătura şi moştenirea lui Paisie Velicicovski la editura tipografiei

72
 Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor transilvăneni...

În sfârşit alţii vor dezvălui pe ierarhul cârmuitor şi păstor de suflete cu toată comoara

Actualitate
de iubire, de bunătate şi de răbdare a inimii sale faţă de toţi fiii săi duhovniceşti, din lungul
şi latul Ţării Româneşti. Câte inimi zdrobite şi tămăduite, câte suflete rătăcite şi îndreptate
nu vor înălţa astăzi rugăciuni pentru I.P.S. Patriarh Nicodim, care prin cuvântul său
înţelept, de bun păstor, au fost izbăvite în ceasurile de răscruce ale vieţii lor.
*
În decursul celor peste 50 de ani de devotată şi iubitoare slujire a Domnului, Înalt
Prea Sfinţia Sa a avut numeroase momente frumoase şi remarcabile, atât sub raportul
bucuriilor personale legate de ele, cât şi sub acela al importanţei lor osebite pentru instituţia
dumnezeiască a Bisericii şi pentru Neamul nostru.
În semn de omagiu, de caldă mulţumită şi de vie recunoştinţă fie-mi îngăduit, mie,
Benjaminului19 Sfântului Sinod, să pomenesc astăzi, aici, unul singur din acele momente,
legat de viaţa bisericească a Ardealului ortodox.
Era în primăvara anului 1936. Congresul Naţional Bisericesc în frunte cu membrii
Sfântului Sinod s-a întrunit la Bucureşti pentru a alege pe urmaşii marilor şi în veci
neuitaţilor vlădici Roman Ciorogariu20 de la Oradea Mare şi Nicolae Ivan21 de la Cluj.
Dumnezeu, în sfatul cel nepătruns al voii Sale, a ales pentru această grea misiune – prin
adunarea şi legiuita lucrare a oamenilor – pe doi profesori de la Academia Teologică
„Andreiană” de [la] Sibiu22, pe Nicolae Colan şi pe subsemnatul, unul titularul catedrei de
Noul Testament, iar celălalt al catedrei de Teologie Dogmatică.
Această alegere a declanşat bucurie şi tristeţe în sufletul I.P.S. Mitropolit Nicolae al
Ardealului. Bucurie pentru că doi din fii săi duhovniceşti, prin încrederea celui mai înalt
for electoral al bisericii noastre, au fost învredniciţi să fie ridicaţi, deodată, la treapta
arhieriei, ceea ce cinstea şcoala şi pe patronul ei; tristeţe, pentru că pierdea deodată pe doi
din colaboratorii, pe care i-a pregătit ani de-a rândul, cu multă jertfă şi răbdare, ca să-i
fie de ajutor în marea operă de evanghelizare în Arhiepiscopia Sibiului şi în Mitropolia
Ardealului.
Dând curs firesc bucuriei sale I.P.S. Mitropolit Nicolae a hotărât să marcheze acest
eveniment atât de rar printr-o fastuoasă şi impresionantă serbare, cu prilejul hirotonirii

Mănăstirii Neamţ în anul 1933, în colecţia „Seminţe evanghelice pentru ogorul Domnului”, îngrijită de acelaşi
ierarh şi stareţ pe atunci al lavrei Neamţului. Vezi: SERGHIE CETFERICOV, Paisie, stareţul Mănăstirii Neamţului din
Moldova: viaţa, învăţătura şi influenţa lui asupra Bisericii Ortodoxe, ediţia a 2-a, Editura Nemira, Bucureşti,
2010.
19
Cel mai mic fiu al patriarhului Iacob, protopărintele poporului evreu Israel. Cu alte cuvinte episcopul Nicolae se
considera mezinului Sfântului Sinod sau cel mai mic dintre fraţii episcopi.
20
Roman (Romulus) Ciorogariu (6 decembrie 1852-21 ianuarie 1936), preot profesor, director al Institutului Teo-
logic-pedagogic din Arad, vicar al vicariatului ortodox al Oradiei, redactor al ziarului Biserica şi Şcoala, episcop al
Oradiei între 1920-1936, membru de onoare al Academiei Române, deputat de drept al Marii Adunări Naţionale
de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, figură proeminentă a mişcării naţionale a românilor din Transilvania.
Amănunte în volumul coordonat de VASILE POPEANGĂ şi GHEORGHE LIŢIU, Roman R. Ciorogariu (1852-1936). Studii
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

şi documente, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Oradiei, Oradea, 1981.

21
Nicolae Ivan (17 mai 1855-3 februarie 1936), învăţător, preot, protopop, consilier mitropolitan, redactor al Te-
legrafului Român, episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului între 1921-1936, membru de onoare al Academiei
Române, deputat de drept al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, vicepreşedinte al
Partidului Naţional Român din Transilvania, ctitorul impozantei catedrale ortodoxe din Cluj. Amănunte la NI-
COLAE VASIU, IOAN BUNEA, Episcopul Nicolae Ivan 1855-1936: ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului şi
Clujului: studii şi documente, ediţia a II-a îngrijită de preot Iustin Tira, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2015.
22
Detalii despre istoria şi profesorii acestei instituţii teologice de prestigiu din Transilvania vezi la MIRCEA
PĂCURARIU, 230 de ani de învăţământ teologic la Sibiu: 1786-2016, ediţie întregită şi adăugită, Editura An-
dreiana, Sibiu, 2016.

73
 Mircea-Gheorghe Abrudan

întru arhierei a noilor aleşi. A invitat în acest scop un sobor de şapte vlădici, din toate laturile
Actualitate
pământului românesc, în frunte cu I.P.S. Nicodim, pe atunci Mitropolit al Moldovei.
Era pentru întâiaş dată în istoria Ardealului martirizat, că un număr atât de mare de
vlădici ortodocşi s-au adunat în cetatea de reşedinţă a nemuritorului arhiepiscop şi mitropolit
Andrei Şaguna23. Sibiul, şi împreună cu el toată mitropolia Ardealului, a sorbit din plin din
păharul acestei bucurii istorice. În faţa unei mulţimi imense şi profund emoţionate, I.P.S.
Nicodim, I.P.S. Mitropolit Nicolae, cu împreună lucrarea celorlalţi episcopi, au pogorât
peste noi – prin rugăciuni fierbinţi – harul şi puterea Duhului Sfânt, îmbrăcându-ne cu
darul înfricoşat al arhieriei. Erau Rusaliile anului 1936...
A fost un praznic, care a zguduit şi extaziat sufletele prin raritatea şi măreţia lui unică.
Ani de-a rândul s-a vorbit mereu de frumuseţea neajunsă şi de dulceaţa duhovnicească
necunoscută a acestei sărbători, prezidată de I.P.S. Patriarh Nicodim, care a adus, atunci, cu
sine toate darurile spirituale ale strălucitei ierarhii moldovene, pe seama ierarhiei ardelene.
Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost atunci, cu adevărat, foişorul cel de sus, unde
s-au adunat apostolii bisericii româneşti de pretutindeni, sub preşedinţia venerabilului
mitropolit septuagenar al Moldovei, I.P.S. Nicodim. Ardealul, şi noi, smeriţii episcopi de
la Cluj şi Oradea Mare, îi suntem profund mulţumitori şi îi rămânem adânc recunoscători
I.P.S. Patriarh Nicodim, pentru osteneala şi sfinţenia actului arhieresc de atunci, care a fost,
mai presus de toate, o vădită şi puternică afirmare a unităţii neîmpărţite şi a solidarităţii
indestructibilă dintre mult prigonita ortodoxie ardeleană şi ortodoxia din Ţara Mamă.
Acesta este sensul cel mai adânc al evenimentului petrecut la Sibiu, la praznicul Cincizecimii
din anul mântuirii 1936.
*
Din mijlocul bucuriei curate a sărbătorii de astăzi I.P.S. Patriarh Nicodim poate privi
liniştit înapoi la drumul pe care l-a străbătut şi – de pe culmile înzăpezite ale celor 80 de
ani – poate rosti, împreună cu apostolul Pavel, cuvintele unei conştiinţe împăcate a datoriei
împlinite: „darul lui Dumnezeu, care este întru mine, n-a fost zadarnic, ci mai mult decât
toţi... m-am ostenit” (I Corinteni 15, 10). Căci vreme de peste 50 de ani, din cei 80, I.P.S.
Patriarh Nicodim a purtat cu răbdare şi smerenie, în sărăcie şi muncă neîntreruptă, nu
arareori cu lacrimi şi dureri, jugul lui Hristos. De aceea Dumnezeu, care celor smeriţi le
dă har, l-a ridicat, ca şi pe înaintaşul său patriarhul Miron – din largul vieţii sănătoase
ţărăneşti, acest rezervor nesecat al energiilor naţionale – până la strălucirea şi răspunderile
strivitoare ale scaunului patriarhal.
La împlinirea celor opt decenii de viaţă îi urăm I.P.S. Patriarh Nicodim încă ani mulţi, cu
robustă sănătate şi plini, şi mai departe, de tot atât de bogate roduri duhovniceşti în ogorul
Domnului.
†
Nicolae
Episcopul Oradiei
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

23
Sfântul ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (1809-1873), profesor de teologie, secretar al
Mitropoliei Carloviţului, vicar (1846-1848) şi episcop (1848-1864) al Ardealului, arhiepiscop şi mitropolit al
românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria între 1865-1873, liderul mişcării naţionale a românilor ar-
deleni între 1848-1868, restauratorul Ortodoxiei transilvane, trecut în ceata sfinţilor români de către Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2011, cu zi de prăznuire în 30 noiembrie. Detalii biobibliogra-
fice: KEITH HITCHINS, Ortodoxie şi Naţionalitate. Andrei Şaguna şi românii din Transilvania (1846-1873),
traducere Aurel Jivi, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2016; MIRCEA PĂCURARIU, O viaţă închinată Bisericii
şi Neamului. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Editura Andreiana, Sibiu, 2012;
VOICHIŢA BIŢU, BOGDAN ANDRIESCU, Andrei Şaguna (1808-1873). Biobibliografie, ediţia a II-a, revizuită şi adă-
ugită, Editura Andreiana/Editura Armanis, Sibiu, 2012.

74
 Patriarhul Nicodim în evocările ierarhilor transilvăneni...

I[NALT] P[REA] S[FINŢIA] S[A] PATRIARHUL NICODIM POVESTITORUL24

Actualitate
La popasul de duhovnicească bu-
curie
c al împlinirii celor optzeci de ani
ai
a Prea Fericitului Patriarh Nicodim,
mulţi
m vor zăbovi cu admiraţia cuvenită
asupra osebitelor laturi ale personali-
a
tăţii şi lucrării Întâistătătorului Sfintei
tă
nnoastre Biserici. Unii-i vor preţui gri-
ja cu care stă de veghe la păstrarea
nneştirbită a predaniilor vieţii călugă-
rreşti; alţii-i vor lăuda bogata comoa-
rră pe care a izbutit să şi-o adune de pe
ppaginile Cărţilor Sfinte; şi iarăşi alţii
sse vor minuna de neobişnuita putere
dde muncă a Celui ce din scrisul zilnic
face, şi la vârsta de optzeci de ani, cea
fa
mmai plăcută îndeletnicire a ceasurilor
SSale slobode.
Soborul arhiereilor după hirotonia PS Nicolae Colan, Sibiu, Pe mine m-a mişcat totdeauna
31 mai 1936
fermecătorul dar de povestitor cu care
bunul Dumnezeu a binecuvântat pe cel de-al doilea patriarh al României.
Lunga viaţă prin care a trecut şi osebitele chemări pe care le-a împlinit în devotată slujbă pentru
Biserică i-au îmbiat putinţa de a cunoaşte mulţi oameni şi de a lua parte la o sumedenie de întâmplări
din viaţa obştească. Şi – cu ajutorul unei memorii dintre cele mai rare – Înalt Prea Sfinţia Sa e în stare
oricând să-ţi zugrăvească obrazul din afară sau din lăuntru al acestor oameni, sau să-ţi toarcă firul de
aur al întâmplărilor „din cele trecute vremi”.
Povestirea Înaltului Ierarh este totdeauna limpede, vioaie şi colorată. Umorul sănătos şi –
pe alocurea – sarea atică a unei ironii care niciodată nu trece peste hotarele sobrietăţii îi sporesc
puterea de seducţie a povestirii. Dacă oamenii şi întâmplările pe care ţi le înfăţişează sunt „mai
bătrâne şi mai de demult” – cum zice colindul – cu atât mai bine. Memoria bătrânilor ca şi ve-
derea lor cea trupească se simte mai la largul ei când e îndreptată spre lucrurile îndepărtate. În
împărăţia lor se simte aşa de bine şi Prea Fericitul Patriarh Nicodim. De aceea povesteşte despre
ele cu atâta farmec şi cu atâta căldură, ori de câte ori i se dă prilejul s-o facă.
Îndeobşte, Înalt Prea Sfinţia Sa îşi începe povestirea domol şi cu glasul scăzut. Ai fi ispitit
să crezi că o face anume, spre a-şi lăsa destul loc pentru registrul vocal, de care va avea nevoie
mai târziu. În realitate nimic meşteşugit nu tulbură nici mai târziu desfăşurarea încântător de
firească a povestirii: nici dorinţa de a te uimi, nici gândul ascuns de a te încurca, nici graba de a
te convinge. Dimpotrivă, povestirea curge lin ca o apă care te poartă fără să bagi de seamă.
Mai ciudat este că împotriva acestei curgeri line a povestirii cu care Înalt Prea Sfinţia Sa
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

te duce, ca pe-un copil, unde vrea, monotonia nu te învăluie nicio clipă. Fiindcă, după cum am
spus, Povestitorul ştie să-şi condimenteze vorba aşezată, cu dialoguri cuceritor de vioaie şi cu
glume care te destind. Dar nici când le ţese pe acestea în pânza povestirii, n-o face în chip cău-
tat, râzând – de-o pildă – cu anticipaţie de propria Sa glumă. Nu, ci mai de grabă ia atunci o
înfăţişare serioasă, retrăgându-şi puţin oglinzile ochilor la umbra stufoaselor Sale sprâncene.
Evident, în asemenea împrejurări ascultătorul este cel care nu-şi poate stăpâni râsul.
24
Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim Patriarhul României cu prilejul împlinirii a optzeci de ani
de vârstă, cincizeci ani de preoţie şi şapte ani de patriarhat, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1946,
pp. 8-9.

75
 Mircea-Gheorghe Abrudan

Graiul Prea Fericitului Patriarh Nicodim este curat şi cu bună mireasmă, ca vinul când îl
Actualitate
bei în cramă. Nu-i amestecat cu vorbe pe care naţia nu şi le-ar recunoaşte ca ale sale. De aceea
Înaltul Ierarh poate vorbi la fel – ori se adresează cărturarilor, ori cuvântează către norod: toţi
îl ascultă şi-l înţeleg ca pe-un unchieş sfătos.
Sărbătoritul de azi al Bisericii noastre este moldovean. Tot din Moldova este şi Ion Crean-
gă, şi Mihail Sadoveanu la fel. Îmi vine să mă-ntreb: Oare darul povestirii se leagă cu preferinţă
de oamenii unei provincii? Poate. Zic poate, fiindcă şi Ardealul şi-a avut povestitorii săi iscusiţi;
unul a fost chiar dintre ierarhi: „unchieşul” Roman Ciorogariu, neuitatul episcop ortodox al
Orăzii. Fireşte, farmecul darului său de a povesti era altul. Nu avea curgerea domoală, mol-
dovenească, cu care ne-a obişnuit Înalt Prea Sfinţitul Patriarh Nicodim sau înaintaşii săi, ci el
vedea mai mult neastâmpărul sufletesc al omului de luptă care a fost episcopul-gazetar de la
marginea apuseană a ţării.
Înfăţişând aceste gânduri întru cinstea celor optzeci de ani ai Prea Fericitului nostru ar-
hipăstor îmi împreun rugăciunea cu a tuturor fraţilor mei, ca Părintele ceresc să rânduiască
încă mulţi ani fericiţi celui ce poartă astăzi cârja grelei răspunderi pentru buna rânduială şi
propăşire a sfintei noastre Biserici.

Nicolae †

Episcopul Clujului, Membru al Academiei Române

Abstract

MIRCEA-GHEORGHE ABRUDAN, Patriarch Nicodim evoked by the Transylvanian hierarchs: “friend”,

“scholar” and “wise storyteller”

The year 2019 was dedicated by the Holy Synod of the Romanian Orthodox Church to the solemn
commemoration, through church, cultural and academic actions, of the scholar patriarchs Nicodim
Munteanu and Justin Moisescu and of all the translators of church books. This study represents
the portrait of Patriarch Nicodim Munteanu made by the three Transylvanian hierarchs bearers of
the name of Saint Nicholas, Metropolitan Nicolae Bălan of Transylvania, Bishop Nicolae Popoviciu
of Oradea and Nicolae Colan of Vad, Feleac and Cluj in 1946 on the patriarch’s anniversary. Those
three highlighted his qualities as friend, scholar and talented.

KEYWORDS: Nicodim Munteanu, Nicolae Bălan, Nicolae Popoviciu, Nicolae Colan, praise,
memories
Tabor, nr. 9, septembrie, 2019

76