Informație

Duminică Stella
În programul actual de reformă a educaţiei, calitatea educaţiei timpurii este considerată
conform Codului Educaţiei una dintre priorităţile naţionale. Calitatea reprezintă un pilon de
structură în formarea și dezvoltarea cadrelor didactice, inclusiv a celor din învățământul preşcolar.
Fiind un concept cu aspecte multiple, calitatea formării poate fi îmbunătățită printr-un sistem de
activități, ce se referă la proiectarea, realizarea și evaluarea programelor de studii. Deși toate aceste
procese sunt importante și interdependente, se poate afirma cu certitudine că punctul de start în
asigurarea calității procesului educațional îl constituie competențele profesionale ale cadrelor
didactice.
Unul dintre scopurile modernizării sistemului educațional din Republica Moldova este de a-
și forma competențe profesionale necesare cadrelor didactice pentru creșterea și educarea copiilor
într-o lume în schimbare rapidă, cu multiple provocări noi, într-o societate bazată pe norme
democratice de conviețuire, respect pentru diversitate, responsabilitate personală și activism civic.
În efortul actual de modernizare şi optimizare a instituțiilor de educaţie timpurie din Republica
Moldova, menit să asigure creşterea calitativă a activităţii didactice, proiectarea, organizarea,
pregătirea şi desfăşurarea activităților, ca microsistem ce produce la scară redusă sistemul
educațional, ocupă un loc central [1, p. 6].
Unul din obiectivele importante este Transformarea corpului didactic într-o elită profesională
a naţiunii. Prioritățile Uniunii Europene pentru îmbunătățirea calității cadrelor didactice și a
formării lor, definite în Concluziile Consiliilor pentru Educație, au evidențiat necesitatea de a
actualiza competențele cadrelor didactice, precum și de a promova valori și atitudini profesionale,
înaintând următoarele cerințe față de pedagogi [2, p. 12]:
 cunoștințe profunde în fiecare domeniu de activitate;
 competențe pedagogice, care includ următoarele: proiectarea activităților (proiectarea
globală, tematică și zilnică), organizarea și desfășurarea activităților pe grupe specific
vârstei și particularităților individuale ale copiilor.
 utilizarea TIC;
 dezvoltarea competențelor transversale;
 crearea unei grădiniţe atractivă și sigură;
 culturi/atitudini de practică reflexivă, cercetare, inovație, colaborare, învățare autonomă.
Rolul cadrului didactic, precum și așteptările societății față de aceștia sunt în continuă
schimbare: cadrele didactice trebuie să organizeze activitățile intredisciplinar și trandisciplinar, să
integreze copiii cu nevoi speciale, să utilizeze TIC pentru a organiza în mod eficient activitatea, să
se angajeze în procesul de evaluare și să-și asume responsabilități corespunzătoare, să implice
părinții în activitatea instiutuţiei de educaţie timpurie.
Mai mult decât atât, un recent Summit Mondial a remarcat faptul că pedagogii trebuie să
ajute copiii să dobândească nu numai „premise de competențe ce pot fi mai lesne învățate și
evaluate”, dar, mai important, să le dezvolte moduri de gândire (creativitate, gândire critică,
soluționare de probleme, luare de decizii); moduri de lucru (comunicare și colaborare); să-i
familiarizeze cu instrumente relevante de lucru (inclusiv tehnologii ale informației și
comunicațiilor), precum și să le cultive valori etice și civice, ce țin de viață și de carieră și de
responsabilitate personală și socială de succes în societățile democratice moderne.
În prezent cadrele didactice trebuie să-și actualizeze în mod constant competențele și să le
adapteze, iar acest lucru necesită atitudini critice bazate pe dovezi, care să le permită să fie
responsabili de rezultatele copiilor.
Competențele cadrelor didactice sunt combinații complexe de cunoștințe, deprinderi,
înțelegeri, valori și atitudini, care conduc la acțiuni eficiente în diverse situații. Întrucât procesul
didactic reprezintă cu mult mai mult decât anumite activități și implică valori sau presupuneri cu
privire la educație, învățare și societate, conceptul de competențe ale cadrelor didactice poate fi
interpretat diferit în diferite contexte naționale [2, p.19]
Competența este cel mai bine descrisă ca fiind „o combinație complexă de cunoștințe,
înțelegeri, deprinderi/priceperi, valori, atitudini care conduc la acțiuni umane eficiente, într-un
anumit domeniu” [2, p.21]. Conceptul de competența este diferit de conceptul de abilitate, care
semnifică capacitatea de a efectua acțiuni complexe cu ușurință, precizie și adaptabilitate.
Competența (precum este indicat în mod repetat în literatura de specialitate) trebuie să fie
interpretată ca un concept holistic – o combinație dinamică de cunoștințe, înțelegeri și
priceperi/deprinderi [2, p. 22]:
 ceva ce poate fi demonstrat la un anumit nivel de ordonare și sistematizare a unităților de
învățare specific particularităților de vârstă;
 capacitatea de a satisface cerințe complexe, prin planificarea și mobilizarea resurselor
psiho-sociale în context – adică un sistem complex de acțiuni ce implică cunoștințe (tacite),
abilități cognitive și practice, atitudini (astfel ca motivația, orientări valorice, emoții);
 o combinație de cunoștințe, deprinderi/priceperi, atitudini, valori și caracteristici
personale, care îl determină pe pedagog să acționeze cu profesionalism și în conformitate cu
situația dată, manifestarea lor fiind demonstrată într-un mod coerent.
Ca o premisă generală, este util să se facă distincție între competențele pedagogice/ didactice
și competențele pedagogilor [2, p. 22].
 Competențele pedagogice/didactice sunt cele ce țin de rolul pedagogului în activitățile din
sala de clasă, au legătură directă cu meseria de organizare și desfășurarea a activităților – cu
cunoștințele și aptitudinile profesionale mobilizate pentru acțiune.
Competențele cadrelor didactice implică o viziune sistemică mai largă asupra
profesionalismului pedagogului și reflectă rolurile multiple ale pedagogului pe mai multe niveluri:
individ, instituție de educație timpurie, comunitate locală, rețele profesionale. Descrierile celor
două seturi de competențe se suprapun și interferează, așa precum se întâmplă de multe ori în teorie
și practică, deoarece acestea țin de viețile profesionale și de experiențele cadrelor didactice.
Cadrul didactic din instituţia de educație timpurie este solicitat să-şi inventarizeze activitatea
de proiectare, modificându-şi astfel rolul emiţătorului de cunoştinţe în catalizatorul acţiunilor de
structurare a situaţiilor de învăţare a copiilor, de formare a unei experienţe de învăţare.
Cadrul didactic contemporan trebuie să fie permanent aplecat asupra studiului individual, să
fie informat şi conectat la schimbările şi inovaţiile din educaţie, să fie un membru activ al
comunităţilor, pentru a beneficia de experienţele pozitive, să fie un cercetător frenetic, să caute în
permanenţă, să-şi perfecţioneze competenţele profesionale şi să-şi pună în valoare calităţile
umane. Dar mai presus de toate, cadrul didactic trebuie să iubească copiii, să aleagă această
„misiune de a fi educator” pentru că are vocaţie şi nu doar pentru că nu există o alternativă mai
bună de a-şi câştiga existenţa [3, p. 26].
Proiectarea activităților nu mai presupune elaborarea „planificării anuale” în termeni de
inventare ale diferitelor domenii de activitate/unităţi de conţinut, capitole, teme, subiecte
punctuale, fără o precizare clară a finalităţilor educaţionale. Dimpotrivă, conţinuturile sunt
considerate mijloace prin care se vizează atingerea competențe generale specific educației
timpurii, care includ: competențe specifice, unitățile de competență: şi obiective operaţionale
propuse drept intermediari în procesul de formare şi dezvoltare la copii a unui sistem de
competenţe educaţionale: intelectuale/cognitive, psihomotorii, afectiv-atitudinale, de comunicare
şi relaţionare socială, de luare a deciziilor, de asumare a riscurilor, de adoptare a unor soluţii
personale, a atitudinilor şi comportamentelor celor care se formează și se educă [1, p. 217].
Rolul cadrului didactic nu mai este același cu cel adoptat în timpul fazei de construire. Cu
toate aceste, rolul lui este unul formativ. Cadrul didactic este prezent pentru a observa, a constata
situațiile neprevăzute, greșelile și pentru a le rezolva prin crearea unor situații de învățare, dacă
acest lucru se dovedește necesar pentru unii copii. Într-un mod mai autonom, în diverse situații, el
va repeta elementele competenței pe care o stăpânește. Repetarea îi va permite automatizarea
lucrului pe care l-a învățat pentru a-l executa din ce în ce mai precis. Copiii vor fi apreciați pentru
lucru realizat și vor fi motivați să participe cu o deosebită plăcere în cadrul activităților organizate
pe parcursul unei săptămâni.
 Autoritatea unui cadru didactic nu se bazează pe constrângeri sau pe frică, ci pe competenţa
sa profesională, pe obiectivitatea şi ţinuta sa ireproşabilă. El trebuie să fie apropiat de copii,
prietenos, îngăduitor, să încurajeze imaginaţia şi iniţiativele acestora. Misiunea „de educator” a
cadrului didactic nu încetează odată cu terminarea activităţii, ci se manifestă şi dincolo de cadrul
acesteia.
Bibliografie
1. Duminică S., Dascal A. Metodologia proiectării curriculare a activităţilor în instituţiile de
educaţie timpurie. Ghid teoretico-metodologic pentru cadrele didactice. Chişinău: Tipografia
Reclama, 2017, 244 p.
2. Dumbrăveanu R. Pâslaru V, Cabac V. Competențe ale pedagogilor: Interpretări. Chişinău,
Continental Grup, 2014. 192 p.
3. Savu N. Schimbare în viziunea şi comportamentul cadrului didactic contemporan. În:
//Revista Naţională de profil psihopedagogic pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar
şi primar.nr. 3-4, 2014, Bucureşti: Editura Arlequin, p. 25-27