PRELUCRAREA PIESELOR PRIN

DEFORMǍRI PLASTICE
1. Generalităţi
2. Legile deformărilor plastice
3. Procedee de deformare plastică
3.1. Laminarea
3.2. Tragerea
3.3. Forjarea - liberă
- în matriţă
3.4. Extrudarea
3.5. Ambutisarea
3.6. Ştanţarea
3.7. Tăierea
 1. NOŢIUNI GENERALE

Prelucrarea prin deformare plastică a metalelor şi aliajelor:

proprietatea de plasticitate = capacitatea acestora de a căpăta
deformaţii permanente sub acţiunea unor forţe exterioare fără ca
materialul să îşi piardă proprietăţile iniţiale sau să se fisureze.

La prelucrarea prin deformare plastică - modificarea formei unui

semifabricat → prin redistribuirea volumelor sale elementare sub
acţiunea forţelor exterioare → exceptând unele pierderi inevitabile -
datorită imperfecţiunii utilajelor - prelucrarea are loc fără îndepărtare
de material.

Deformarea plastică se produce prin două mecanisme de bază:

alunecarea şi maclarea.
Principalele fenomene care însoţesc prelucrarea prin deformare plastică
sunt: ecruisarea, recristalizarea, apariţia structurii fibroase,
modificarea proprietăţilor mecanice etc.

Ecruisarea constă în creşterea rezistenţei la rupere Rm şi a

durităţii, concomitent cu scăderea rezilienţei, a alungirii relative şi
a gîtuirii (proprietăţi ce determină plasticitatea). De asemenea,
apar modificări în structură, în sensul că grăunţii se lungesc şi
respectiv se turtesc pe anumite direcţii. O importanţă deosebită
o are influenţa ecruisarii asupra plasticităţii metalului, pentru că
la un anumit grad de deformare, plasticitatea scade în mod
substanţial - prelucrarea în continuare prin deformare plastică
nu mai este posibilă, din cauza pericolului apariţiei crăpăturilor.
Restabilirea plasticităţii metalului se poate face prin tratament
termic de recoacere de recristalizare.
Din punct de vedere practic, cunoaşterea fenomenului de ecruisare ajută la
dirijarea procesului de deformare şi permite lărgirea gamei de utilizări a
metalelor - ecruisarea poate fi folosită pentru inbunătaţirea anumitor proprietăţi
mecanice ale unor metale şi aliaje, cum sunt aluminiul, cuprul şi aliajele lor,
unele oţeluri inoxidabile.

Influenţa ecruisării asupra proprietăţilor mecanice ale unor metale şi aliaje

Rezistenţa de
Alungirea Duritatea
Materialul Starea rupere la tractiune,
At [%] [HB]
Rm [daN/mm2]
Recopt 20 45 38
Cupru
Ecruisat 44 6 105
Recopt 8 42 20
Aluminiu
Ecruisat 18 5 47
Recoaptă 27 50 80
Alamă
Ecruisată 38 15 140
Recopt 42 31 130
Oţel moale
Ecruisat 84 6 250
Oţel inoxidabil cu Recopt 61 8 200
18%Cr; 8% Ni Ecruisat 182 5 650
Recristalizarea. La prelucrarea prin deformare plastică la cald, odată
cu procesul de deformare are loc şi procesul de recristalizare, care
începe de la o anumită temperatură. În cazul metalelor pure, după
Bocivar, recristalizarea are loc la temperatura

Trecristalizare ≈ 0,4Ttopire [0K].

În metalul deformat apar centuri de recristalizare, în jurul cărora

cresc grăunţi noi, în locul celor deformaţi, iar metalul capătă o
structură cu grăuţi echiaxiali. Deoarece recristalizarea decurge în
timp, structura finală a metalului va fi influenţată nu numai de
temperatură, ci şi de viteza de deformare.
Apariţia structurii fibroase - în urma prelucrării prin deformarea
plastică la cald se constată că materialul capătă o macrostructură
fibroasă, orientarea fibrelor fiind în direcţia de curgere; în timpul
deformării plastice grăunţii cristalini iniţiali (fig.a) se deformează,
lungindu-se (fig.b) în direcţia de curgere. Incluziunile nemetalice existente
în structură vor suferi deformări şi deplasări asemănătoare. Recristalizarea
conduce la apariţia unor noi grăunţi cristalini, fără să afecteze
redistribuirea incluziunilor nemetalice, care rămân deformate şi orientate,
împărţind metalul în fibre (fig.c).
Modificarea proprietăţilor mecanice.

Prelucrarea prin deformare plastică are o influenţă mare asupra rezilienţei,

gâtuirii, rezistenţei la oboseală şi alungirii relative.
Din cauza existenţei structurii fibroase, aceste proprietăţi sunt mai bune
în direcţia longitudinală decât în direcţia transversală.

Practic, cunoaşterea modificării proprietăţilor mecanice este foarte

importantă în proiectarea pieselor şi a procesului tehnologic de
execuţie.

Este bine ca direcţia eforturilor de întindere şi compresiune care apar în

timpul funcţionării piesei să coincidă cu direcţia fibrelor, iar direcţia
eforturilor de forfecare să fie perpendiculară pe direcţia fibrelor.
De exemplu, un şurub obţinut prin aşchiere are o macrostructură
nesatisfăcătoare, eforturile de forfecare din capul şurubului fiind orientate
de-a lungul fibrelor. Acest dezavantaj se înlătură dacă acelaşi şurub este
obţinut prin forjare cu refularea capului, permiţând mărirea rezistenţei de
cca 10 ori.
 CLASIFICAREA PROCEDEELOR DE PRELUCRARE PRIN
DEFORMARE PLASTICĂ

Procedeele de prelucrare prin deformare plastică se pot clasifica

după mai multe criterii :

1. După temperatura la care are loc deformarea:

la rece - deformarea este însoţită de ecruisare fără recristalizare şi
la cald - recristalizarea se produce complet, fără ecruisare;

2. După viteza de deformare:

- cu viteze mici de deformare - pentru vd<10 m/s şi
- cu viteze mari de deformare - pentru vd>10 m/s;

3. După natura operaţiei de deformare:

- de degroşare;
- de prefinisare şi
- de finisare.
4. După particularităţile tehnologice:
 Prelucrarea prin deformare plastică prezintă o serie de avantaje:

- obţinerea unor proprietăţi mecanice mai bune, datorită unei structuri

mai fine şi mai omogene;
- consum minim de material;
- productivitate foarte ridicată;
- obţinerea unei game dimensionale largi de piese, cu configuraţii de
la simple până la cele mai complexe, cu nu număr minim de operaţii;
- asigură obţinerea unei precizii ridicate (mai ales la rece) cu o
manoperă redusă etc.

Datorită avantajelor sale, prelucrarea prin deformare plastică → cea mai

mare pondere în industria constructoare de maşini (peste 60% din piesele
componente ale maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor).

Procedeul prezintă şi o serie de dezavantaje:

- investiţii mari determinate de necesitatea unor forţe mari de

deformare;
- complexitatea utilajelor;
- costul ridicat al sculelor etc.
 ÎNCĂLZIREA MATERIALELOR METALICE ÎN VEDEREA
PRELUCRĂRII PRIN DEFORMARE PLASTICĂ LA CALD

Calitatea produselor depinde de alegerea unui regim corect de încălzire

– încălzirea are drept scop:
- reducerea forţei de deformare;
- mărirea plasticităţii şi
- scăderea rezistenţei la curgere;
- reducerea duratei de deformare;
- reducerea gabaritului şi greutăţii utilajului folosit;
- obţinerea unei structuri care să asigure o deformare uşoară.
Incălzirea uniformă a semifabricatului + alegerea temperaturii
optime de deformare = pierderi minime prin:
- oxidare;
- ardere şi
- decarburare;
- evită apariţia fisurilor şi a tensiunilor termice interne etc.
Principalii parametri ai regimului de încălzire:
- temperatura de încălzire;
- viteza de încălzire şi
- durata încălzirii.

Temperatura de încălzire

În funcţie de natura şi compoziţia chimică a materialului – un interval

de temperaturi delimitat:
- în partea superioară - de temperatura de început de deformare Tîd
- în partea inferioară - de temperatura de sfîrşit de deformare Tsd = este
ceva mai mare decît temperatura de recristalizare TR

Ridicarea temperaturii de încălzire - limitată de fenomenul de

supraîncălzire = structură grosolană şi arderea metalului.

La oţel temperatura de început de deformare - cu cca 200°C mai joasă

decît cea de topire - pentru a evita supraîncălzirea şi arderea.
Alegerea domeniului de încălzire şi de deformare în funcţie
de compoziţia chimică

Temperatura [0C]

1000

1200

1300

1400
1100
200

300

400

500

600

700

800

900
Materialul
Aluminiul
Aliaje de Al
Aliaje de Mg
Cupru
Alamă
Oţel cu % C mic
Oţel cu % C mediu
Oţel cu % C mare
Oţel cu Mn
Oţel cu Ni
Oţel cu Cr-Ni
Oţel inoxidabil
Nichel
Aliaj monel
Titan
Viteza de încălzire
Depinde de:
- tipul instalaţiei de încălzire folosite;
- proprietăţile fizice ale materialului;
- temperatura din spaţiul de lucru al cuptorului;
- acţiunea chimică reciprocă între mediul de încălzire şi material etc.

Din punct de vedere economic - viteza de încălzire să fie cât mai mare,
însă ea este limitată de pericolul apariţiei crăpăturilor ca urmare a
dilatării diferite a straturilor de material situate pe direcţia transmiterii
căldurii.
Durata încălzirii
Depinde de:
- forma şi dimensiunile semifabricatelor;
- modul de aşezare a acestora pe vatra cuptorului şi
- tipul instalaţiei de încălzire.
Se recomandă o preîncălzire lentă timp de 2/3 din durata încălzirii şi o
încălzire rapidă până la atingerea temperaturii de început de
deformare.
2. LEGILE DEFORMĂRILOR PLASTICE

- guvernează procedeele de prelucrare prin deformare

plastică:

2.1. Legea volumului constant

2.2. Legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele
plastice în timpul deformării plastice
2.3. Legea rezistenţei minime
2.4. Legea apariţiei şi echilibrării tensiunilor interne
suplimentare
2.5. Legea similitudinii
2.1. Legea volumului constant

În ipoteza unor pierderi tehnologice minime de material (prin

ardere - cazul deformării plastice la cald, sau prin îndesarea
materialului cu goluri interioare) se poate considera că
volumul materialului rămâne constant în orice etapă a
procesului de deformare:
V0=V1=V2=...=Vi=...Vn
unde i = 1, 2, 3,..., n, sunt etapele procesului de deformare
plastică.
- semifabricatul iniţial cu volumul V0 = l0∙b0∙h0, deformat plastic →
după prima etapă a deformării → un corp de volum V1=l1∙b1∙h1.
- importanţă practică: permite calculul dimensiunilor
semifabricatului iniţial pe baza dimensiunilor piesei finite (la
aplicarea ei trebuie ţinut cont însă de starea materialului şi de
condiţiile de deformare).
2.2. Legea coexistenţei deformaţiilor elastice cu cele
plastice
- deformarea plastică a
materialelor metalice
este însoţită în
permanenţă de o
deformare elastică;
- deformarea plastică
începe numai după
depăşirea unei mărimi
limită a deformării
elastice (fig.);
- deformaţia totală εt se
compune dintr-o
deformaţie elastică εe
şi o deformaţie
plastică εp:

εt= εe+ εp.

 2.3. Legea rezistenţei minime
- Deplasarea oricărui punct de material al
-din considerente de rezistenţa materialului
deformarea plastică trebuie făcută în mai
multe etape (treceri). Determinarea numărului
de treceri, n, se face pornind de la gradul de
reducere γi, dat de relaţia:
γi=Si/Si-1; γt=γ1*γ2* γ3*... γn=Sn/S0.
corpului deformat, situat pe o suprafaţă
perpendiculară pe direcţia forţelor de
deformare, se face după distanţa cea
mai mică la perimetrul secţiunii - distanţa
cea mai mică este perpendiculară pe
perimetrul secţiunii - înseamnă că dintre
diferitele posibilităţi de deplasare
punctele respective vor alege pe acela
pe care rezistenţa întâmpinată este
minimă. Dacă se consideră un corp de
forma unei prisme pătrate drepte (fig.)
supus deformării cu forţa P, punctele Ai
aflate pe direcţie perpendiculară pe
directia de acţionare a forţei P, se vor
deplasa pe direcţie perpendiculară pe
laturile secţiunii (cele aflate pe diagonala
Bi, se vor deplasa în acelaşi mod, spre
una din laturile vecine dar în nici un caz
în lungul diagonalei).
 2.4. Legea apariţiei şi echilibrării tensiunilor interne
suplimentare
Tensiunile interne produse şi
rămase în piesă se pot adăuga
tensiunilor produse la prelucrările
ulterioare sau în timpul exploatării
ei, putându-se depăşi rezistenţa la
rupere a materialului → apariţia
de fisuri sau crăpături.
În timpul deformării plastice, în interiorul
materialului apar tensiuni care se opun
deformării (conform principiului acţiunii şi
reacţiunii) - tind să se echilibreze
reciproc.
Deformarea cu forţa P a unui
semifabricat cilindric (fig.) - în
material apar tensiuni interne:
• din cauza forţelor de frecare dintre
scula de deformare şi materialul
deformat - deformaţiile vor fi diferite
pe secţiuni - S1 va suferi o deformaţie
mai mică decât S2;
• grăunţii cristalini deformaţi plastic
antrenează şi grăunţii nedeformaţi -
caută să frâneze deformarea; între
grăunţi apar tensiuni interioare de
sens contrar - se echilibrează după
înlăturarea forţei care a produs
deformarea;
• încălzirea neuniformă a materialului,
neomogenitatea compoziţiei chimice
şi a proprietăţilor mecanice, frânării
dislocaţiilor etc.
2.5. Legea similitudinii

• pentru aceleaşi condiţii de deformare, la două corpuri

geometric asemenea, cu aceeaşi compoziţie chimică, aceeaşi
structură şi aceleaşi caracteristici mecanice, presiunile
specifice de deformare sunt egale între ele, iar materialul va
avea aceeaşi comportare la solicitări.