Procesul educativ si rolul familiei in cadrul acestuia

Invatatoare: Adriana Florica Puie- Liceul Pedagogic „ Iosif Vulcan” Oradea Bihor
Profesor Master: Mircea Pavel Puie- Colegiul National „ Octavian Goga” Marghita Bihor

,,Atunci cand ne cumparam o masina de spalat noua,o primim cu instructiuni in

paisprezece limbi diferite.Cand apare pe lume un copil,ce primim?Nimic!”(Parent Talk-
1997)
Educatia nu este , in acceptiunea de azi, numai pregatire scolara, ci este inteleasa
tot mai mult ca un flux continuu de influente modelatoare si transformatoare exercitate pe tot
parcursul vietii individului. Multe dintre raspunsurile asteptate la problemele lumii de azi se
gasesc in educatie si modul in care intelegem influentele ei asupra dezvoltarii personalitatii
umane.
Familia moderna pentru a face fata cerintelor impuse de inceputul acestui mileniu
trei are nevoie de sprijin si sustinere pentru a rezolva problemele generate de cresterea tinerei
generatii. Toti aceia care si-au asumat raspunderea pentru dezvoltarea unei fiinte plapande, care
sa le impodobeasca mai tarziu casa si sa duca viata lor mai departe, ar trebui sa mediteze asupra
celei mai marete si pline de semnificatie dintre faptele umane - cresterea si educarea unui copil.
Sarcina parintelui nu se reduce la asigurarea bunurilor materiale necesare cresterii copilului, ci se
completeaza cu orientarea primilor sai pasi in procesul de cunoastere a lumii, in imbogatirea
campului sau perceptual si in folosirea unor metode adecvate privind formarea si insusirea unui
sistem de valori. Ca orice educator, parintele trebuie sa invete cum sa invete pe altii. Parintii din
zilele noastre trebuie sa fie adevarati exploratori, dornici sa-si descopere propriii lor copii.
Raportul copil – familie - scoala s-a schimbat, invazia universului nostru cu
informatii transmise prin imagini, percuteaza sensibilitatea copilului, oferindu-i fenomene direct
perceptibile, de multe ori, fara relatii logice sau legaturi cu trecutul. Trairea in prezent, cu
imaginea directa a tuturor continentelor, a tuturor inventiilor, a tuturor stelelor de cinema si din
lumea sportiva afecteaza in mod deosebit personalitatea copilului, nemaimentionand ritmul
accelerat al succedarii fragmentare a asa-numitei explozii de informatii, pe care n-o putem evita,
ea facand parte integranta din progres.
Reactiile copilului raman un secret pentru parinti, in aceasta lume in care
prietenul cel mai informat este admirat, in care se castiga o autonomie timpurie si se realizeaza o
educatie spontana. Parintii trebuie sa reflectaze asupra noilor probleme, sa discute si sa invete
cum sa le prezinte copiilor lor. Este necesar sa intelegem ca traim intr-o lume noua si ca ea se va
modifica si mai mult. Noi nu ne-o putem imagina, fiindca n-am intalnit-o si n-am citit descrieri
despre ea, fiind o lume mobila care nu se lasa surprinsa de aparatele fotografice. Aceasta
inseamna ca insusi conceptul de adaptare si de educare se cuvine sa fie reconceptualizate, pentru
a putea fi aplicate unei lumi care se dezvolta intr-un ritm accelerat. Nu este cazul sa ne gandim la
forme educative si la atitudini mai bune decat cele din trecut, ci trebuie sa fim mai simpli,
capabili de a ramane calmi intr-o viata trepidanta, sa invatam copiii nostri cum sa fie fericiti in
plina mobilitate.
Numai intelegand realitatea in forma ei de existenta actuala si nu raportata la
valori care nu mai corespund, putem sa-i ajutam pe copiii nostri in procesul lor de adaptare si de
integrare in societatea de maine.
Metoda este aceea a dialogului permanent cu copiii si elevii nostri, ale caror
reactii trebuie sa le aflam si sa le confruntam in perspectiva zilei de maine. Dialogul spre
deosebire de reflectiune, gandire interioara, este o priza de contact cu societatea, este aspectul cel
mai dialectic al vietii, adica aspectul cel mai viu al actiunilor omenesti, dupa cum afirma C-tin
Zahirnic.
Parintii s-au obisnuit sa astepte totul de la scoala - chiar si moralitatea copiilor -
uitand ca cimentarea se face in familie si ca tot aici se contureaza principiile calauzitoare, care nu
izvorasc din memorie si inteligenta, ci din afectivitatea omului care da energia pentru a voi si a
actiona. Scoala nu este singurul laborator in care copilul invata, ci doar unul dintre ele, mai
specializat si mai competent in domeniul educatiei decat altele. E bine ca parintele sa aiba
incredere in scoala, dar pentru ca educatia copilului sa se ridice la nivelul asteptat, el trebuie sa
se implice, sa colaboreze cu personalul didactic, pentru ca metodele si obiectivele propuse sa fie
convergente. De asemenea, chiar daca scoala vietii are un rol insemnat in viata fiecarei persoane,
aceasta s-a dovedit a fi de multe ori insuficienta, de aceea, o educatie dobandita in mediul scolar
a reprezentat intotdeauna o baza foarte buna peste care s-a cladit experienta de viata.
Educatia copilului in cadrul familiei se face in functie de: conceptia sanatoasa pe
care o au parintii despre rolul de ,,asociat” ; gradul lor de integrare in societatea in care traiesc si
pe care o reprezinta; invatarea si insusirea metodelor stiintifice de cunoastere a copiilor lor si
aplicarea sistematica a metodelor educative. Cunoasterea copilului se inscrie intr-un complex de
probleme ale vietii, in acest sens, atat parintii cat si profeorii trebuind sa depaseasca timpul lor si
sa incerce sa traiasca in epoca in care vor trai aceia de a caror educatie sunt raspunzatori.
Mijloacele de a-l cunoaste pe copil in familie nu difera ca denumire de acelea practicate in
scoala, continutul lor este insa deosebit. Observarea copilului in familie prezinta numeroase
avantaje fata de aceea realizata in scoala. Ea se efectueaza intr-un cadru mai natural, in care
copilul actioneaza mai liber, stiind ca nu este observat. O alta metoda de cunoastere a copilului in
cadrul familial este convorbirea. Ea se poate organiza ocazional, in excursie , pe strada, in timpul
unei preumblari, dar si intr-un cadru mai solemn, foarte apreciat de copii, care doresc sa fie
tratati ca „persoane”, sa li se acorde importanta cuvenita. Asezarea lor la masa sau langa birou,
intr-un scaun mai confortabil, si o discutie libera il incita nespus de mult si aici ei stiu sa se
destainuiasca, sa vorbeasca despre ei. Aceste convorbiri pot constitui o bucurie si pentru parinti
si in acelasi timp un indreptar in organizarea programului educativ.
Opera educativa prezinta un caracter patetic, fiindca in structura ei este implicata
o problema capitala - aceea a destinului uman. Educatia pregateste in mare parte nu numai soarta
unui om, ci si destinul omenirii, fiindca activitatea educativa face parte din pulsul de viata al
lumii civilizate. Inainte de a se adapta la izvoarele culturii si civilizatiei, inainte de a intelege
rosturile si misiunea generatiei sale, copilul capata deprinderile de a se misca printre lucruri si
printre oameni. Aceasta experienta a unui contact continuu cu lucrurile si oamenii din jurul lui,
miscarea sa intr-un univers, limitat la inceput si apoi din ce in ce mai deschis, il invata pe omul in
devenire nu numai sa cunoasca, dar sa si actioneze.
Mereu uzam de expresiile: ,,a invatat sa mearga” , ,,a invatat sa deschida usa”,
,,sa arunce” , la fel ca si de expresiile ,,a invatat sa citeasca „ , ,,sa scrie” , ,,sa socoteasca”, dar
daca pentru dobandirea ultimelor deprinderi facem si se fac eforturi sistematice pe primele le
lasam in voia intamplarii, ignorand ca si din aceste ,,amanunte” – aparent neinsemnate - se
formeaza personalitatea umana.
In epoca actuala, parintii trebuie sa cunoasca din metodele noi ale scolii si chiar sa
initieze in viata de familie unele activitati pregatitoare. Distinctia dintre educatia familiala si cea
scolara este din ce in ce mai mica; ambele fiind dirijate catre acelasi scop si formand un continuu
cu un circuit in ambele sensuri.
Educatia nu este o activitate izolata, o sarcina pentru parinti si profesori, ea face
parte integranta din sistemul societatii in care traim si reprezinta o actiune formativa, in vederea
modelarii unui om in devenire care sa fie capabil sa faca fata problemelor vietii. In acest sens
este necesar ca parintii si celelalte categorii de educatori sa cunoasca si sa reflecteze asupra unor
probleme majore ale societatii contemporane. Pregatim tineretul pentru o anumita viata si el
trebuie sa invete, in familie si in scoala, sa gandeasca contemporan, in cadrul unui anumit sistem
de valori, care-i vor putea inlesni afirmarea sa deplina. ,,Pentru a castiga increderea tinerilor este
suficient sa-i ajuti sa inteleaga faptele marunte din jurul lor si sa-i ajuti sa simta cum creste fiinta
lor” - scria C.Zahirnic.
Responsabilitatea care cade pe umerii parintelui este una imensa. El este modelul
pe care copilul il urmeaza, el ii ofera acestuia conditii de viata, securitate afectiva, educatia de
baza. Practic, de modul in care parintele isi indeplineste rolul depinde viitorul copilului.
Un rol deosebit de important in viata copilului il reprezinta scoala si tot ceea ce
este legat de activitatea scolara. Un parinte care isi exercita meseria cu mult profesionalism va sti
sa orienteze copilul spre o scoala care sa corespunda cu aptitudinile sale si va sti sa fie un bun
partener al cadrelor didactice pentru a actiona simultan in vederea sprijinirii evolutiei acestuia.
Pe masura ce copilul va creste, mediul, anturajul in care se inscrie va deveni o a
doua familie care treptat il va pregati pentru viata adulta. Practic una dintre cele mai stringente
probleme care se pun o data ce copilul inainteaza spre varsta adolescentei o reprezinta integrarea
sa in colectivele importante, semnificative pentru el, cuprinderea sa in activitatile in care sunt
cuprinsi prietenii sai.
Organizarea ciclica a unor activitati comune scoala – parinti – elevi, pot sa aduca
un plus nu numai in responsabilizarea mai mare a parintilor,dar si intr-o mai atenta implicare in
organizarea si desfasurarea muncii elevului in perioada cand nu este la scoala.
 Bibliografie
Coroi V.,Florescu M.,Ursache M.,7 ani de acasa,ed.Medicala,Bucuresti,1968
Dodolean I.,Dodolean D.,Meseria de parinte,ed.Aramis Print,Bucuresti,2002
Radulian V.Profesori si parinti contra insucceselor scolare,E.D.P.,Bucuresti,1967
Zahirnic C.,Probleme pentru parinti,probleme ale parintilor,E.D.P.,Bucuresti,1976
”””Tribuna invatamantului ,nr.866,septembrie 2006