Viata si opera lui platon

Platon (în greaca veche: Πλάτων; Plátōn; n. 7 mai 427 î.e.n.,[1] Atena clasică, Liga de la Delos[2] –
d. 347 î.e.n.,[2] Atena clasică, Liga de la Delos) a fost un filozof al Greciei antice și fondatorul
Academiei din Atena. Este considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a
tradiției Occidentale. Spre deosebire de ceilalți filosofi contemporani ai săi, întreaga operă a lui
Platon se presupune că a supraviețuit intactă pentru mai bine de 2500 de ani.[4]

Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a pus
bazele filosofiei Occidentale și științei.[5] După spusele lui Alfred North Whithead:
„caracterizarea în general cea mai sigură a tradiției filosofice europene este că ea constă într-o
serie de note de subsol la scrierile lui Platon.”[6] Dincolo de importantele sale contribuții care au
ajutat la închegarea filosofiei, științei și matematicii pe continentul european, Platon este de
asemenea adesea considerat ca fiind unul dintre importantele personaje fondatoare ale religiei
și spiritualității occidentale.[7] Friedrich Nietzsche, alături de alți gânditori, au caracterizat
Creștinismul ca fiind ,,platonism pentru mase”[8]. Influența lui Platon asupra gândirii creștine
este adesea văzută ca fiind mediată de către Sfântul Augustin de Hipona, acesta din urmă fiind
unul dintre cei mai importanți teologi și filosofi din istoria Creștinătății.

Platon a inovat dialogul scris și formele dialectice în filosofie, care originează odată cu el. În
special prin dialogurile Republica și Legile, Platon pune bazele și filosofiei politice occidentale,
producând unele dintre cele mai timpurii tratate politice scrise din perspectivă filosofică.

La rândul său, Platon a fost profund influențat de predecesori precum Socrate, Parmenide,
Heraclit și Pitagora, cu toate că puține dintre textele acestora s-au păstrat și majoritatea
cunoștințelor care mai există aceștia provin din dialogurile lui Platon.[9]

S-a născut într-o familie aristocratică, la Atena sau pe insula Egina, având ca tată pe Ariston
(descendent al regelui mitic Codros) și ca mamă pe Perictione (care provenea dintr-o familie
înrudită cu Solon). Numele de naștere al său era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită
datorită pieptului său lat. Copilăria îi este marcată de războiul peloponesiac și de luptele civile
între democrați și aristocrați.

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, rămânând alături de el vreme de 8 ani, până la moartea

acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnăbușit și s-a dedicat total
filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea
nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze (Apologia lui Socrate), dialogurile de tinerețe
purtând marca puternică a filosofiei socratice.

Refugiat o vreme la Megara, îl cunoaște pe filosoful Euclid din Megara(fr) (450 - 366 î.Hr.), un alt
discipol al lui Socrate.[10] Realizează mai multe călătorii: în Egipt se familiarizează cu
matematica; în Cirene intră în legătură cu matematicianul Teodor; în coloniile din Italia de Sud
face cunoștință cu pitagoreicii; în Sicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel Bătrân. O
tradiție spune că Dionysios cel Bătrân l-a vândut pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi considera
supărătoare prezența, dar prietenii l-au cumpărat și eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea
explica hotărârea lui Platon de a se retrage din politică și de a deschide o școală filosofică la
Atena, lângă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, de unde și numele Academia.
Organizarea școlii era asemănătoare societăților pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată.
Școala va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind
acela de a contribui la pregătirea politică a oamenilor politici. Academia lui Platon este închisă în
529 d.Hr., la ordinul împăratului Iustinian.

După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două călătorii la Siracuza, în speranța de
a-l influența pe Dionysios cel Tânăr pentru proiectele sale de reformă politică și filosofică. Din
păcate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață, după cum spune Cicero, „cu condeiul în
mână” („scribens mortuus est”).