Sunteți pe pagina 1din 2

Aeneas din Eneida

Aeneas (Enea) – erou troian, fiul lui Anchises (regele dardanilor) şi al Afroditei. Personaj
complex, ale cărui acţiuni, cu implicaţii în câmpul istoriei, religiei şi mitologiei, sunt descrise
adeseori în paginile poeţilor şi istoricilor greci şi latini.

Principalele izvoare care înfăţişează pe Aeneas şi evenimentele al căror martor şi participant a


fost sunt clasificate în succesiunea lor cronologică:

tradiţia homerică;

tradiţia posthomerică;

tradiţia virgiliană.

1. Din paginile Iliadei reiese că Aeneas n-a luat parte de la început la război cu toate că va fi
repede considerat ca cel mai viteaz troian după Hector.

2. În epoca posthomerică sunt numeroase legendele despre Aeneas cu deosebiri în privinţa


numelui soţiei, numărul copiilor, precum şi a locurilor pe unde a pribegit după înfrângerea
troienilor.

3. Naevius, Ennius, Cato, Fabius Pictor, Cicero au fost printre autorii latini care au răspândit
legenda lui Aeneas. În Italia, Vergilius a fost cel care, punând pecetea geniului său pe întreaga
tradiţie anterioară despre Aeneas, a creat prin Eneida o epopee a poporului roman.

În paginile cărţii o parte a etapelor călătoriei parcurse de Aeneas şi troienii care i s-au alăturat
sunt următoarele: Tracia, Macedonia, apoi după un răgaz, la Samothrace, Creta, Delos, Laconia şi
Arcadia. În sudul Italiei s-a lovit de prezenţa numeroaselor colonii greceşti. A înconjurat Sicilia,
în timpul popasului de la Drepanon murind tatăl său Anchises. La reluarea călătoriei o furtună l-a
abătut pe coasta cartagineză. După idila cu Didona şi părăsirea Cartaginei, căci zeii nu-l vor lăsa
pe Aeneas să se stabilească în oraşul care va deveni rival al Romei, în versiunea vergiliană,
Aeneas o va vizita pe Sybilla şi va coborî în infern.

Reluând călătoria de-a lungul coastei Italiei, Aeneas şi tovarăşii săi vor ajunge la gurile Tibrului
unde au purtat lupte împotriva rutulilor. Au urcat pe Tibru până la oraşul Pallante, situat pe locul
unde se va ridica mai târziu Roma (Palatinul), au solicitat şi au primit alianţa şi ajutorul regelui
Evandros, cândva ostil troienilor. După unele schimbări nefavorabile în desfăşurarea bătăliei,
rutulii au fost învinşi, Aeneas fiind cel care l-a omorât pe Turnus, regele acestora. Titus Livius
afirmă însă că Aeneas s-a căsătorit cu Lavinia, a fondat oraşul Lavinium unde s-a născut fiul său
Ascanius şi a luptat cu diferite populaţii din Italia. Ascanius va fonda Alba Longa, iar unul dintre
descendenţii săi, Romulus, oraşul Roma.

După moarte, Aeneas a fost înălţat la cer, fiind adorat sub înfăţişarea lui Iupiter Indiges.

Unele tradiţii obscure îi atribuie lui Aeneas titlul de fondator direct al Romei, altele, patru copii,
printre care Romulus şi Remus.
Legenda lui Aeneas a încercat să dea Romei un titlu de nobleţe coborând neamul fondatorilor ei
între troieni, atribuindu-i prin Aeneas strămoşi divini şi o veşnicie prezisă de divinitate.

S-ar putea să vă placă și