Mara, I Slavici

Linia narativă principală a romanului : A rămas Mara, săraca văduvă cu doi copii, sărăcuții de
ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a lăsat să mai aibă și noroc ilustrează
dimensiunea și valoareaspațiului în care va avea să evolueze și să se definească lumea umana din acest
roman.
Problema în Mara este aceea a unei comunități umane rămasă fără reazemul ei de autoritate
bărbătească, iar această problemă este lăsată pe seama autorității feminine a comunității. În joc este
destinul celor doi copii rămașifără sprijin patern, iar ceea ce-și propune mama este să le asigure acel
statut social. După moartea lui Brânzovanu, componenta masculină din ființa Marei se îmbogățește, se
consolidează și se perfecționează, fără însă, ca, prin aceasta, componenta feminină să scadă întrucâtva.
Partea bărbăteasă din ființa ei ia în piept toate greutățile, se luptă cu ele și le înfrânge, se bucură și se
înduioșează femeiește.
Purtând în ea tărie de bărbat și sensibilitate de femeie și împlinind misiunea și unuia și a
celeilalte, Mara rezumă ununivers și mimează o lume. Ea are în custodie un băiat și o fată, cele două
componente principale ale existenței.
Romanul este al unei mici lumi omenești rămase fără tată și în care mama își asumă funcția
bărbătească pt a veghea și ordona stabilitatea și dăinuirea acestei lumi.
Pe de altă parte, în romanul Mara există un roman al Persidei, cuprins în el. Dar, totodată există
și un roman al lui Trică, mai puțin dezvoltat pe orizontala textului, dar nu mai puțin încărcat de
semnificații, fiind romanul liniei masculine de descendență a lui Brânzovanu: Îl vedea pe Trică școlar
harnic, îl vedea ieșit din școli, îl vedea domn mare, om cu casa lui, cu rostul lui, astfel că îi va spune:
Am să te scot om, om de carte, om de frunte. Băiatul acesta rămas de timpuriu fără tată, ajunge să-și
clădească singur rostul său în viață. Problema principală care se pune este aceea a independenței de
acțiune. Tot ceea ce i se întâmplă, mai ales în casa și atelierul lui Bocioacă, u reprezintă decât treapta
de lepădare de tot balastul care făceau din feciorul Marei un perfect executant. Independența totală nu
și-o găsește și nu și-o pronunță decât în frenezia sălbatică a Verboncului.
Complementarr, romanul Persidei ilustrează o ecuație cu alti termeni și de alt grad. Condiția de
substrat este erosul și complcațiile ei principale sunt maica Aegidia și Hubărnațl. Persida crede adânc și
total, fiind modelată de o insupotabilă tradiție. De atâtea ori confruntațiîn textul romanului, Persida și
Națl, își dezvălui diferența fundamentală dintre ei în ceea ce privește situarea raporturilor lor față cu
lumea și cu Dumnezeu.
De-a lungul agitatei istorii a relației dintre cei doi, Persida ajunge uneori la o ruptură profundă
cu fratele său, dar niciodată nu frânge definitiv puntea care o lega de Trică, iar cât o privește pe Mara,
oricât ar fi fost de îndușmănită sau de zdrobită de necazuri fiica ei, aceasta niciodată n-a încetat să-i
păstreze respectul filial sincer și dragostea adâncă. Înainte de apleca în lume cu feciorul lui Hubăr și
de a se face pierduți din ochii acestei lumi, Persida a ținut să așeze această nesocotința și sub protecția
ascunsă a unui legământ fașă cu divinitatea. Agentul distructiv principal, care lucrează împotriva
stabilității sufletești a Persidei nu este conștiința păcatului, ci grija pentru starea sufletească și pentru
liniștea bărbatului său.