Sunteți pe pagina 1din 2

Sociologia in cadrul specialitatii de Marketing Botnarenco Victoria, Mk1801

In general, sociologia este strans legata de numeroase stiinte, printre care se regasesc si stiintele
economice. Putem spune ca economia este, practic, o componenta fundamentala in cadrul vetii
sociale, devenita o preocupare considerabila atat pentru societate, cat si pentru stat. Din aceste
considerente, asemenea stiinte precum este sociologia au menirea sa contureze diverse laturi ale
economiei precum este, spre exemplu, marketingul.

Marketing-ul ca o cmponenta integrata are intenţii bune, atât în viaţa direct economică, cât şi în
cea sociala. Prin sociologie s-ar putea asigura realizarea scopurilor, ce au fost puse la baza
activităţii economice, a activităţii de producere şi realizare a producţiei, atât a producătorilor, cât
şi a consumatorilor, în măsura aşteptată şi echitabilă. Aria de preocupare a marketingului, precum
este ce a sociologiei este destul de larga si tine preponderent de examinarea diverselor dependenţe,
metode, tehnici şi procedee, acţiuni în accelerarea procesului de desfacere a producţiei.

Sociologia ar putea fi aplicata pentru a efectua mai bine aceeasi analiza de piata, pentru a cunoaste
oarecum preferintele oamenilor, poate chiar obiceiurile si tendintele comportamentale specifice
ale populatiei.Aplicând în cadrul activităţilor economice politica Marketing-ului, orice producător
îşi va putea asigura realizarea veniturilor aşteptate, îşi va păstra în continuare clienţii creaţi.

Deci este foarte importanta interactiunea dintre ofertantii pietei si consumatorii acesteia, pentru
atingerea acestui obiectiv fiind nevoie de o abordare strategica de prestare a diverse servicii, unde
sociologia ar fi chiar foarte utila, intrucat este o stiinta ce studiaza in preponderenta cadrul social.

Respectiv cu ajutorul acesteia este posibil de sustras elementele-cheie, care ar determina


satisfacerea necesitatilor oamenilor, dar pe langa aceasta este nevoie de a avea o mare putere de
convingere asupra consumatorilor, de acest fapt ocupindu-se, nemijlocit marketing-ul. Sociologia,
prin cercetarile sale asupra realitatii sociale ar putea garanta oferirea unor prognoze sociale,
recomandari, ar expune careva neajunsuri sau solutii de imbunatatire ale diferitor situatii critice,
etc . Astfel s-ar concepe mai simplu si mai sigur implementarea a diverse decizii si viziuni noi de
marketing in cadrul societatii, intrucat mai intai de toate este necesar de a determina dorintele si
necesitatile oamenilior, iar apoi de a veni deja cu produsul sau serviciile.

Asadar putem constata cu desavarsire faptul ca sociologia este o latura extrem de apreciabila, in
special, in domeniul de marketing si promovare a produselor pe piata.

S-ar putea să vă placă și