Sunteți pe pagina 1din 1

SPETA – PIATA DE CAPITAL/PROTECTIA INVESTITORILOR

In cadrul A S.A., societate listata pe Bursa de Valori Bucuresti, a expirat mandatul temporar
acordat celor 4 administratori. Actionarul B (ce detine 6% din capitalul social al societatii)
solicita alegerea administratorilor pe baza metodei votului cumulativ, bazandu-si cererea pe
interesul sau de a numi direct cel putin un administrator. Acesta este refuzat de catre
administratori pe motiv ca metoda votului cumulativ a fost utilizata si in anul anterior.

Dupa numirea noilor administrator, avand in vedere dificultatile cu care se confrunta societatea,
se decide majorarea capitalului social prin emiterea de actiuni noi la pretul pietei. In cadrul AGA
de aprobare a majorarii capitalului au participat actionari reprezentand 80% din capitalul social si
90% din acestia au aprobat majorarea capitalului social prin emiterea de actiuni noi la pretul
pietei. Ulterior, actionarul B isi exercita dreptul de preferinta privind achizitia de actiuni dar
Consiliul de Administratie a societatii A il refuza invocand decizia AGA prin care s-a stabilit
metoda de vanzare a actiunilor.

Profitand de emiterea de actiuni noi, actionarul C cumpara 30% din totalul capitalului social al
societatii A si isi convinge fiul si fiica sa cumpere fiecare un pachet de actiuni reprezentand
individual 30% din capitalul social. In urma achizitiei de actiuni, acestia solicita administratorilor
sa convoace o noua AGA. In cadrul AGA, C impreuna cu copii sai decid revocarea
administratorilor si numirea unui grup de administrator favorabil acestora. Vechii administrator
refuza sa plece din societate invocand faptul ca ei inca detin calitatea de administrator din
moment ce nu a existat cvorumul necesar in AGA de revocare (in actul constitutiv se impune un
cvorum de minim 60%).

Avand in vedere situatia in care se afla cei trei actionari, ASF il obliga pe C sa realizeze o oferta
publica de preluare obligatorie insa C refuza, invocand faptul ca el detine doar 30% din actiuni,
sub pragul impus de lege pentru realizarea ofertei publice de preluare obligatorie.

Din moment ce C refuza sa isi indeplineasca obligatia, la 15 zile dupa emiterea decizie, ASF
vinde actiunile detinute de C si copii sai la societatea A. Actiunile lor sunt cumparate de catre B.
Acesta face o solicitare actionarului E ce detine 2% din actiuni sa isi vanda aceste actiuni insa
acesta refuza in mod expres. La randul sau, F, ce detine 1% din actiuni, solicita cumpararea
actiunilor sale de catre B la un pret cu 10% mai mare decat cel la care B a achizitionat actiunile.
Acesta refuza avand in vedere ca acesta spera ca va reusi sa il convinga pe E sa ii vanda actiunile
sale.

Analizati problemele juridice din speta.

S-ar putea să vă placă și