1.

Documentare de proiectare
1.1. Condiționarea și îmbutelierea berii

Inainte de a trece la umplerea sticlelor sau butoaielor, cutiilor,berea filtrata este de obicei
depozitata in tancuri de otel inoxidabil unde sementin sub presiune pentru a se evita pierderile in
bioxid de carbon.Tancurile de bere filtrata se mai numesc si tancuri de « linistire ».

Pentru a ajunge la locul de consum după limpezire şi stabilizare, berea se îmbuteliază în

cele mai multe cazuri. Indiferent de natura buteliilor, principiul îmbutelierii este acelaşi. Este
necesară asigurarea unei contrapresiuni mai mari decât cea a bioxidului de carbon din bere, cât şi
a unei presiuni egale în butelie cu cea din recipientul (tancul) de stocare. Aceasta se asigură prin
aplicarea principiului de îmbuteliere izobarometric şi a constanţei secţiunii conductelor de
legătură între diversele utilaje. Pentru a preveni spumarea, temperatura berii în momentul
îmbutelierii trebuie să rămână practic constantă, iar cea a buteliilor să nu difere mult de cea a
berii.
Îmbutelierea berii.
Înainte de a trece la umplerea sticlelor sau butoaielor, cutiilor, bereafiltrată este de obicei
depozitată în tancuri de oţel inoxidabil unde se menţine sub presiune pentru a se evita pierderile
în bioxid de carbon. Tancurile de bere filtrată se mai numesc şi tancuri de liniştire.
Berea se îmbuteliază în sticle, butoaie şi PET-uri. Sticlele şi butoaiele ce sunt refolosibile
se spală în prealabil. Umplerea sticlelor se face după principiul izobarometric cu maşini
automate de îmbuteliat. După umplere, închiderea se face cu capsule metalice prevăzute cu
rondele din plastic pentru etanşare. Etichetarea se face automat. Sticlele se aşează în ambalaje de
plastic (navete) şi sunt depozitate.Când ambalajul este făcut din sticlă verde sau transparentă
berea poate să dobândească un miros neplăcut. Cea mai des folosită culoare este cea maro,
pentru că ea blocheaza cel mai bine lumina. Sticlele transparente sunt mai ieftine şi mai uşor de
reciclat. Preferinţa consumatorilor se îndreaptă spre cele verzi, un avantaj al acestora fiind faptul
că putem vedea mai bine conţinutul sticlei (bere tulbure sau cu sediment). Un produs bun se
recunoaşte după modul de ambalare. Tradiţional, cel mai bun capac este capsula coroană
metalică cu plută având la interfaţa dintre plută şi bere o foiţă de aluminiu. În zilele noastre, pluta
este înlocuită cu plastic. Dopurile în intregime din plastic sunt inferioare capsulelor
metalice.Butelii din polietilen tereftalat (PET) standard, fiind confecţionate numai din granule de
polietilen tereftalat, nu corespund condiiţilor severe cerute la păstrărea berii îmbuteliate. Astfel, o
pătrundere cât de mică de oxigen prin pereţii buteliei PET standard este suficientă pentru a altera
caracteristicile senzoriale ale berii, iar pierderea de CO2, afecteaza gustul şi proprietăţile
despumare ale băuturilor. Buteliile PET standard nu corespund unei îmbutelieri mai mari de 6
2
luni,deoarece nu asigură protecţie suficientă împotriva pătrunderii oxigenului, iar oxidarea rapidă
a berii ar conduce la o învechire prea timpurie a berii.
Avantajele buteliilor din PET în comparaţie cu buteliile din sticlă sunt masa mult mai
redusă, rezistă la spargere şi pot fi eliminate mai uşor.
Procesul tehnologic de îmbuteliere se realizează cu ajutorul utilajelor componente din
linia de îmbuteliere. Acestea pot fi simple sau complexe, semiautomate sau automate şi auxiliare.
Totalitatea utilajelor cu funcţionare corelată pentru îmbutelierea berii, de regulă începând cu
introducerea pe linie a buteliilor goale din depozitul de ambalaje până la predarea în depozitul de
produs finit a produsului îmbuteliat, poartă denumirea de linie de îmbuteliere.
Din punct de vedere funcţional, liniile de îmbuteliere pot fi:
1. semimecanizate;
2. semiautomate;
3. automate.

O linie tehnologică complexă de îmbuteliere bere se compune din:

3
1. maşini de depaletizare;
7. maşini de închis butelii cu capace
2. maşini de scos butelii din navete; coroană;

3. maşini de spălat navete; 8. maşini de pasteurizat;

4. maşini de spălat butelii; 9. maşini de, etichetat;

5. ecran de control; 10. maşini de introdus butelii în navete;

6. maşini de umplut; 11. maşini de paletizat - depozit

1.1.1. Descrierea schemei bloc de condiționare și îmbteliere a berii

 Fig.1. Schema tehnologică de fabricare a berei blonde pasteurizate
După recepția cantitativă și calitativă a malţului şi a cerealelor nemalțificate, acestea
sunt măcinate în mori speciale pentru a da posibilitatea enzimelor să acţioneze în timpul
operaţiei de plămădire şi zaharificare. Cu ajutorul apei şi sub acţiunea enzimelor din malţ se
realizează la plămădire şi zaharificare transformarea substanţelor macromoleculare insolubile din
malţ în produse solubile cu masă moleculară mică şi medie care vor alcătui extractul mustului de
bere.
 Operația de măcinare poate avea loc în două moduri: pe cale uscată și pe cale
umedă. Măcinarea umedă se bazează pe înmuierea malţului cu apă înainte de măcinare până la
o umiditate de circa 30%, prin care cojile devin elastice astfel încât în timpul măcinării rămân
întregi. Pentru o bună măcinare umedă trebuie ca malţul să fie supus operației de polizare în
prealabil deoarece malţul prost polizat adera la pereţii buncărului de înmuiere şi alunecă greu în
moară.
Măcinarea pe cale uscată. Se poate efectua în diferite tipuri de mori de malţ cu una, două sau
trei perechi de valţuri, cu sau fără condiţionare prealabilă a malţului prin umezire.
Măcinarea cerealelor nemalțificate. În ceea ce priveşte cerealele nemalțificate folosite la
obţinerea mustului de bere, acestea se macină separat în mori cu trei perechi de tăvăluci (şase
valţuri). Porumbul înainte de măcinare este degerminat, operaţie absolut necesară pentru
îndepărtarea lipidelor conţinute de germeni, care distrug spuma berii.
Plămădirea – zaharificarea
La plămădire, malțul măcinat cu adaos de cereale nemalțificate măcinate și tratate termic se
amestecă într-o anumită proporție cu apă și, conform unei diagrame de plămădire, este favorizată
acțiunea enzimelor din malț care degradează componentele din făină și se acumulează în must
substanțe asimilabile cu azot, în etapa de proteoliză (45°C), și maltoza în etapa de amiloliză a
amidonului (60-70°C). În perioada de plămădire, microorganismele de la suprafața boabelor trec
în must, dar această perioadă este scurtă, și de aceea nu se constată o înmulțire a
microorganismelor.
Brasajul prin infuzie conduce la obținerea de beri cu gust mai puțin pronunțat de malț și
culoare mai deschisă. Brasajul prin decocție necesită instalații de fierbere cu cazan de
plămădire și cazan de zaharificare și se realizează cu un consum de energie cu circa 20% mai
mare decât la brasajul prin infuzie, energie consumată pentru fierberea decocturilor.
După zaharificare plămada este supusă operației de filtrare în scopul separării mustului de
părţile insolubile care vor forma borhotul de malţ. Procesul are loc în două faze : scurgerea
liberă a mustului şi spălarea cu apă fierbinte a borhotului pentru recuperarea extractului
reţinut.
Fierberea mustului cu hamei are ca scop principal solubilizarea substanţelor amare şi de aromă
ale hameiului, coagularea proteinelor, inactivarea enzimelor şi sterilizarea mustului. Inactivarea
enzimelor are loc în primele minute de fierbere. Se păstreză raportul glucide fermentescibile
/glucide nefermentescibile stabilite prin brasaj. Sterilizarea mustului se face prin inactivarea
microflorei străine care produce la acidifierea necontrolată a mustului. Se sterilizează prin
aducerea mustului la fierbere.
Fermentaţia primară. Fermentaţia primară se desfăşoară în patru etape :

1. Faza iniţială : care durează 12-16 ore şi se caracterizează prin multiplicarea drojdiilor,
mustul din lin acoperindu-se după 12-16 ore de la însămânţare cu un strat alb de spumă. În
primele 24 de ore are loc scăderea extractului cu 0,3-0,5%, variația temperaturii cu 0,5-1°C
și variația pHului cu 0,25-0,3 unități.
2. Faza crestelor joase : durează între 1-2 zile, în care spuma se dezlipeşte de la marginea
linului şi ia o formă ondulată. Datorită bioxidului de carbon care se degajă în cantitate mare
se adună în stratul de spumă suspensii care o colorează treptat în galben-brun. Are loc o
scădere în extract cu 0,6-1 %, o variație a temperaturii cu 1,5-2°C în 24 de ore și o variație a
pH-ului cu 4,9-4,7 unități.
3. Faza crestelor înalte : începe în ziua a patra şi durează 2-3 zile şi se caracterizează prin
activitatea fermentativă maximă a drojdiei. Crestele se ridică la o înălţime mare de până la
30 cm. Se poate observa scăderea extractului cu 1,2-2%, scăderea temperaturii, la început cu
0,50,9°C, apoi cu 1-1,5°C în 24 de ore și variația pH-ului cu 4,6-4,4 unități.
4. Faza finală : durează între 2-3 zile şi constă în scăderea stratului de spumă şi
transformarea lui într-o peliculă de culoare brun-murdar, formată din răşini de hamei,
proteine şi polifenoli antrenaţi la stratul de spumă. În urma fermentaţiei primare rezultă un
extract fermentescibil de 1,5% numit bere tanără. În această fază are loc scăderea
extractului cu 0,2-0,4% în 24 de ore, temperatura ajunge la 3,5-5°C, iar pH-ul este constant.
În timpul fermentaţiei primare se face un control permanent al aspectului mustului în
fermentaţie, a temperaturii şi scăderii extractului.
Fermentația secundară. principalele transformări care au loc la fermentaţia secundară sunt:
 Fermentarea principală sau chiar totală a restului de extract fermentescibil pe care îl
conţine berea tânără;
 Saturarea berii în bioxid de carbon la temperaturi scăzute şi sub presiune ;
 Limpezirea naturală a berii are loc prin depunerea componentelor care formează
tulbureala: celula de drojdie, proteine şi substanţe amare trecute în formă insolubilă.
 Maturarea berii constă în înnobilarea gustului şi îmbunătăţirea aromei berii. Se datorează
depunerii drojdiei şi precipitatelor din bere, antrenării unor compuşi volatili cu dioxid de
carbon care se degajă, sinteza unor cantităţi de produşi secundari de fermentaţie,
transformarea unor compuşi cu prag de sensibilitate mai ridicat.
Filtrarea berii. În urma fermentaţiei secundare berea nu ajunge niciodată la limpiditatea
necesară în vederea comercializării. Ea este puţin tulbure datorită particulelor în suspensie. Din
această cauză berea trebuie limpezită artificial prin filtrare sau centrifugare, prin care se
îndepărtează atât microorganismele conţinute cât şi particulele ce formează tulbureala de natură
coloidală. Astfel prin filtrare se îmbunătăţeşte atât stabilitatea biologică cât şi cea coloidală a
berii.
Pasteurizarea berii. Scopul pasteurizării este acela al îmbunătăţirii stabilităţii biologice
a produsului finit. Prelungirea duratei de pasteurizare a berii este realizată, în cazul pasteurizării
prin inactivarea microorganismelor capabile să se dizolve în bere şi respectiv inactivarea
enzimelor, care pot cauza modificări chimice nedorite. Inactivarea microorganismelor din bere
prin pasteurizare este favorizată de prezenţă în bere a unor substanţe naturale cu acţiune
antimicrobiană cu ar fi: concentraţia ionilor de H2, alcoolul etilic, CO2 și anumite componente
din hamei. La pasteurizare este necesar să se asigure un grad mare de inactivare a
microorganismelor, fără a se afecta calitatea senzorială a berii, ceea ce presupune optimizarea
procesului de pasteurizare.
Îmbutelierea berii.Procesul tehnologic de ambalare a berii în butelii poartă denumirea
de îmbuteliere. Operaţia care concură la realizarea procesului de îmbuteliat, sub formă de
ambalaj unitar, indivizibil de desfacere şi de prezentare, cuprinzând spălarea buteliilor, umplerea,
închiderea sigilarea şi etichetarea, poartă denumirea de operaţie specifică de imbuteliere.
Depozitarea berii. Recipientele tampon pentru liniile de îmbuteliere servesc ca şi tancuri
de liniştire. În recipientele tampon, berea se menţine sub presiune pentru a se evita pierderile de
CO2 . Acestea sunt montate într-un spaţiu special situat în apropierea filtrelor şi a liniilor de
îmbuteliere, având rolul de a compensa diferenţa de capacitate, care apare între operaţia de
filtrare şi îmbuteliere.

1.1.2. Berea blondă lager – compoziţie, proprietăţi

Reprezintă gustul pur al berii blonde, cu o dulcime moderată și amărăciune caracteristică

hameiului. Culoarea este aurie, transparentă cu spumă cremoasă albă.

Culoare: blondă
Tipul berii: filtrată
Conținut alcool: 4,0°
Amărăciune: 8-15
Densitate: 11%
 Lager-ul reprezinta berile mai populare la nivel mondial si printre ele se numara
celebrul Pilsner, stil perfectionat de nemti si de cehi. Toata lumea a baut un pilsner la un
moment dat. Printre stilurile populare de lager se numara si berile de tip bock, dopplebock,
rauchbier (bere afumata), helles, dunkel, dark lager si strong lager.

Ca durata, lager-ul are nevoie de 2-3 saptamani ca sa fermenteze si de alte cateva saptamani (sau
chiar luni) ca sa se matureze.

Berile din categoria Lager au o paleta de gusturi si arome mult mai redusa in comparatie cu Ale,
dar sunt mai populare. Se remarca prin gust si aspect clare, fara variatii si artificii. Cele mai
cunoscute beri comerciale sunt lager. In general, producatorii de bere artizanala aleg Ale pentru
ca le permite sa experimenteze si sa iasa in evidenta intr-o piata inundata cu pilsner, dar conteaza
foarte mult si specificul tarii.

1.2. Pasteurizarea în industria alimentară

Pasteurizarea este o metodă de conservare a produselor alimentare, mai ales a celor lichide,
inventată de Louis Pasteur, care constă în încălzirea alimentelor la o temperatură sub 100 °C, de
obicei până la 60-70 °C, urmată de o răcire bruscă a acestora la 4-6 °C, pentru a distruge flora
patogenă a produselor alimentare fermentabile și în felul acesta a preveni alterarea acestora,
păstrând intacte însușirile alimentului.
Pasteurizarea nu trebuie interpretataca o sterilizare, ci ca o selectie in urma caruia ramane o
parte din microbi nedistrusi asupra caruia pasteurizarea are un efect doar bacteriostatic si nu
bactericid. In acest context este obligatorie racirea imediata a laptelui dupa pasteurizarea sau
introducerea in laptele de fabricatie pentru produsele lactatea unor factori inhibitori ai cresterii
valorilor aw (procentul de apa libera, disponibila pentru microbi). Printr-o pasteurizare corecta
sunt distruse toate microorganismele atat folositoare cat si daunatoare ramanand sporii acestora.

1.3. Pasteurizarea berii

Pasteurizare de bere este o creștere scurtă a temperaturii băuturilor la o temperatură care

cauzează distrugerea organismelor patogene spori, dar și organismele benefice ale organismului
uman. În timpul pasteurizării băuturile sunt sterilizate. Se efectuează pe dispozitive numite
pasteurizatoare (uneori folosim termenul de "pasteurizare").
Berea este condusă cu ajutorul unei pompe de înaltă presiune în rezervorul de saturație. Acest
rezervor este umplut cu dioxid de carbon (CO2) și are o presiune constantă constantă a barei 7-
10. Gradul de saturație poate fi reglat prin presiune. Berea este condusă de presiunea
rezervorului de saturație în schimbătorul de căldură regenerativ unde berea este preîncălzită.
După aceea, berea este direcționată către o pasteurizare termică și menținând un schimbător,
unde are loc pasteurizarea. Ulterior, berea este condusă în cel de-al doilea schimbător de căldură
regenerativ. În etapa următoare, berea este ținută în unități de refrigerare unde este răcită la o
temperatură potrivită pentru umplere.
Avantajul fluxului pasteurizator este un consum redus de căldură din cauza eficienței recuperării
și necesită, de asemenea, mai puțin spațiu pe care echipamentul de pasteurizare îl ocupă.
Fig.1. Instalatie de pasteurizare a berii

În industria alimentară sunt utilizate trei procedee de pasteurizare a berii:

 LTLT – low temperature long time (temperatură scăzută pentru un timp îndelungat). În
general are loc la temperatura de 63,5º C pentru 30 de minute;
 HTST – high temperature short time ( temperatură înaltă pentru un timp scurt). În general
are loc la temperatura de 71,7º C pentru 15 secunde;
 UHT – ultra high temperature – (temperatură ultraînaltă). În general are loc la
temperatura de 135º C pentru 2 secunde.
Pasteurizarea berii
Stabilitatea biologică poate fi realizată, în mod artificial, prin pasteurizare, îmbuteliere la cald,
filtrare sterilizantă, cât şi prin adaos de conservanţi chimici.Microorganismele din bere nu
formează spori în condiţii normale, deoarece se găsesc înstare vegetativă. Din cauza pH-ului
scăzut de 4,3-4,6, este posibilă inactivarea termică amajorităţii microorganismelor dăunătoare
berii, cu condiţia acţionării în timp suficient.Pasteurizarea se realizează la temperatura de
60÷62°C/14 minute sau 72°.
 Pasteurizarea reduce stabilitatea fizico-chimică a berii, din cauza temperaturii ridicate
care favorizează coagularea proteinelor şi deshidratarea coloizilor, apare frecvent o tulbureală
de„pasteurizare”. Ea este însoţită de o înrăutăţire a gustului, predominând aroma de pâine,
precum şi de închiderea culorii prin oxidarea unor compuşi polifenolici, fie datorită unor procese
decaramelizare, precum şi prin micşorarea capacităţii de spumare. Inconvenientul se elimină, în
mare parte, printr-o stabilizare proteică preliminară corespunzătoare. Eficienţa pasteurizării se
determină prin identificarea prezenţei enzimelor, în special a activităţii invertazei şi mai puţin a
fosfatazei din bere. În practică se pot utiliza următoarele procedee de pasteurizare a berii:
• pasteurizarea berii în sticle, cu ajutorul pasteurizatoarelor tunel;
• pasteurizarea în flux (vrac) a berii cu ajutorul pasteurizatoarelor cu plăci, cutragerea berii la
rece, în condiţii sterile sau cu îmbutelierea la cald a berii.

Pasteurizarea berii în sticle.

Pentru reuşita pasteurizării berii ambalate în sticle, estenecesar ca temperatura apei de
stropire să fie cu 5°C mai mare ca cea de pasteurizare. Creşterea temperaturii până la
temperatura de pasteurizare trebuie să se realizeze lent, cu 3 gradenC/minut, iar răcirea sticlelor
cu bere pasteurizată cu 2°C/minut, pentru a evita spargerea sticlelor. Utilizareatunelului de
pasteurizare prezintă dezavantajul că ocupă un spaţiu de amplasare mare (3÷3,5 m2 pentru 1000
sticle/h), este scump, necesită un consum mare de energie (1,2 milioane kj/1000sticle) şi
prezintă, de asemenea, riscul unei suprapasteurizări.
Pasteurizarea berii în flux („flash pasteurizator”) se efectuează cu ajutorul pasteurizatorului
cu plăci, care necesită un spaţiu relativ redus pentru amplasare şi asigură, prinmodul de
concepţie, un coeficient de recuperare a căldurii de 99,9% din energia utilizată la pasteurizare.
Regimul de temperatură poate fi controlat cu stricteţe. Berea iese din pasteurizator cu
temperatura de 4°C şi poate fi apoi îmbuteliată. Menţinerea saturaţiei berii înCO2, în timpul
pasteurizării, se efectuează cu ajutorul unei pompe de presiune înaltă, care asigură presiuni
maimari de 12 bar.Pasteurizarea berii este obligatorie pentru unele tipuri de bere, ca de exemplu
bereacaramel şi facultativă pentru celelalte tipuri de bere, blonde şi brune.Berea pasteurizată în
sticle se poate păstra la temperaturi mai ridicate cuprinse între4÷20°C.

1.4. Schimbătoare de căldură cu plăci

Schimbătoarele de căldura sunt aparate in care are loc transferul căldurii de la un fluid cu o
temperatura mai ridicata (agentul termic primar), către un fluid cu o temperatura mai coborâta
(agentul termic secundar), in procese de încălzire, răcire, condensare,vaporizare sau procese
termice complexe.

Utilizarea schimbatoarelor de caldura cu placi este determinata de avantajele pe care le

prezinta fata de celelalte tipuri de schimbatoare de caldura :
- transfer de caldura intens, datorat indeosebi grosimii peliculei de produs (valoarea
coeficientului de transfer termic poate ajunge la 6000-7000 w/m2k
- realizeaza economic un grad ridicat de recuperare a caldurii (60-70%), ceea ce duce si la
micsorarea diferentei de temperatura intre cele doua fluide care circula prin schimbator ;
- constructie compacta pentru suprafete mari de transfer termic ;
- pierderi de presiune relativ mici ;
- satisface cele mai exigente conditii de igiena ;
- curatarea este simpla ;
- automatizarea nu este mai complicata decat la alte tipuri de schimbatoare de caldura
- cheltuielile de investitii nu sunt mai mari decat la schimbatoarele de caldura tubulare de aceeasi
marime, dar schimbul termic se realizeaza in conditii bune.
- constructia si exploatarea sunt mai simple.
Sunt folosite în industria alimentară, de exemplu la încălzirea și răcirea laptelui, berii și vinului și
la prepararea apei calde de consum, în instalații individuale și în puncte termice de cartier.

Amplasarea plăcilor.

Forma unei plăci.

Aceste schimbătoare sunt alcătuite dintr-un set de plăci individuale montate într-un cadru
metalic de susținere și strânse cu buloane. Fiecare pereche de plăci alăturate formează un canal
de curgere, astfel încât în două canale adiacente sensul de curgere al celor două fluide este
întotdeauna în contracurent. Plăcile sunt executate din foi metalice subțiri, din oțeluri
inoxidabile, și sunt prevăzute cu ondulații realizate prin presare, atât pentru mărirea rigidității,
cât și pentru îmbunătățirea transferului termic prin mărirea turbulenței fluidelor.[30][31] Etanșarea
între plăci împiedică amestecul agenților termici și scurgerea acestora spre exterior și se
realizează cu garnituri. Garniturile din cauciuc, rășini, butil sau neopren rezistă la presiuni până
la 25 bar (suficiente pentru instalații de încălzire) și temperaturi de 150 °C, iar cele
de azbest până la 200 °C.

Acest tip de schimbătoare sunt compacte, la un volum dat oferă o suprafață de schimb de
căldură mare, suprafața de schimb de căldură poate fi mărită sau micșorată conform necesităților,
adăugând sau scoțând plăci, au costuri de fabricație reduse și sunt ușor de curățat. Au însă și
probleme. Buloanele se pot relaxa, caz în care apar scurgeri pe lângă garnituri, însă scurgerile au
loc spre exterior, nu prin amestecarea fluidelor. Au căderi de presiune relativ mari, ceea ce
mărește costurile de pompare. Dacă apare o avarie, repararea durează mult, mai ales dacă sunt
sute de plăci și se pot colmata relativ ușor, nervurile reținând impuritățile.

1.5. Transferul de căldură în schimbătoarele de căldură cu plăci

Calculul termic al schimbătoarelor de căldură se bazează pe două ecuaţii şi anume ecuaţia

bilanţului termic pe aparat şi ecuaţia transmiterii căldurii în aparat. Aceste ecuaţii corelează opt
mărimi principale: sarcina termică a aparatului (Q), aria suprafeţei de schimb de căldură (S),
temperaturile de intrare şi de ieşire ale agentului primar (t1 ’ , t1 ” ), temperaturile de intrare şi de
ieşire ale agentului secundar (t2 ’ , t2 ” ) şi debitele agenţilor termici (m1, m2). Deoarece sarcina
termică nu reprezintă o variabilă independentă, prin calculul termic se pot determina două
mărimi necunoscute în funcţie de restul de cinci mărimi, ale căror valori trebuie cunoscute (date,
alese sau calculate).
Intensificarea transferului termic în aparatele termice are ca scop găsirea celor mai eficiente
metode de construcţie şi exploatare pentru mărirea fluxului termic Q schimbat între fluidele din
aparat. Creşterea fluxului termic Q se poate realiza prin mărirea coeficientului global de schimb
de căldură, ks, a ariei suprafeţei de schimb de căldură, S, şi a diferenţei de temperatură între
fluide, ∆t. Datorită pierderilor exergetice ridicate în cazul transferului termic la diferenţe mari de
temperatură, de obicei, creşterea diferenţei de temperatură nu este recomandată; mărirea ariei
suprafeţei de schimb de căldură se concretizează ca metodă de intensificare a transferului termic
prin utilizarea de suprafeţe nervurate. Deci, intensificarea transferului termic se realizează, de
regulă, prin mărirea coeficientului global de schimb de căldură, adică prin micşorarea
rezistenţelor termice totale.