ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

PATRIMONIUL CIVIL
VERSUS
PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE

Student: Aramă Miruna-Ionela Profesor coordonator: prof. univ. Silvia Cristea

Grupa 504

BUCUREȘTI

2019
 CUPRINS

1. CADRUL JURIDIC ..................................................................................................................................3

2. PATRIMONIUL CIVIL ...........................................................................................................................3
2.1. Definiție ..............................................................................................................................................3
2.2. Elementele patrimoniului .................................................................................................................4
2.3. Caracterele juridice ale patrimoniului ............................................................................................4
2.4. Funcţiile patrimoniului .....................................................................................................................6
3. PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE ...................................................................................................7
3.1. Definiție ..............................................................................................................................................7
3.2. Natura juridică și caracteristicile patrimoniului de afectațiune ...................................................8
3.3. Speciile patrimoniului de afectațiune ..............................................................................................8
3.4. Caracteristicile patrimoniului de afectațiune .................................................................................9
CONCLUZII ......................................................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................ 10

2
 1. CADRUL JURIDIC
Conform art. 31 alin. 1 orice Persoană Juridică este titulara unui patrimoniu care include toate
drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia; aşadar cuprinde: o latură activă =
toate drepturile patrimoniale şi o latură pasivă = toate obligaţiile evaluabile în bani; de altfel şi art.
2324 alin. 1 confirmă că «Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi
imobile, prezente şi viitoare».
În ceea ce privește reglementarea instituției patrimoniului de afectațiune, Codul civil (Legea nr.
287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, în temeiul
art. 218 din Legea nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2011) se înscrie
în aceeași linie stabilită de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind
desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale
și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, care definește, pentru prima
dată, patrimoniul de afectațiune. Astfel, la art. 31-33 din cod sunt reglementate noțiunea de
patrimoniu profesional individual și teoria transferurilor intrapatrimoniale.
Deoarece Codul civil nu definește conceptul de patrimoniu de afectațiune, ci face referire la
diverse modalități de constituire a acestuia, vom recurge la dispozițiile art. 2 lit. j) din OUG nr.
44/2008, care definește patrimoniul de afectațiune drept totalitatea bunurilor, drepturilor și
obligațiilor unei persoane fizice (având calitatea de persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii
individuale sau membru al întreprinderii familiale) afectate scopului exercitării unei activități
economice și care constituie o fracțiune distinctă din patrimoniul titularului, separată de gajul
general al creditorilor personali.

2. PATRIMONIUL CIVIL
2.1.Definiție
Patrimoniul reprezintă noţiunea cea mai importantă în materia drepturilor patrimoniale, atât
în ceea ce priveşte drepturile reale, cât şi obligaţiile.
Legiuitorul Noului Cod civil a încercat să creeze o imagine cât mai clară asupra conceptului
de patrimoniu, astfel încât Cartea I, Titlul I, ce reglementează materia persoanelor, cuprinde trei
capitole, art. 31–33, ce determină conţinutul noţiunii de patrimoniu, dar şi caracterele sale juridice
pe care le vom analiza în cele ce urmează. De asemenea, noţiunea de patrimoniu este evocată şi în
art. 2324 alin. (1) NCC, conform căruia cel care este obligat personal, răspunde cu toate bunurile
sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare, „acestea servind drept garanţie comună a creditorilor
săi, constituind, aşadar, ceea ce se denumeşte a fi gajul general al creditorilor chirografari”.
Cunoscutul profesor Valeriu Stoica susţine teoria conform căreia în noţiunea de patrimoniu
intră doar drepturile şi obligaţiile ce pot fi evaluabile în bani şi aparţin unui subiect de drept,
precizând că: „patrimoniul este o noţiune juridică, deci o realitate intelectuală. Ca urmare, el poate fi
format tot din elemente intelectuale, adică drepturi şi obligaţii patrimoniale, respectiv bunuri
incorporale, iar nu din bunuri materiale, corporale”.

3
 2.2.Elementele patrimoniului
Patrimoniul cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce au un caracter pecuniar,
respectiv drepturile şi obligaţiile patrimoniale. Drepturile personal-nepatrimoniale, cum ar fi dreptul
la nume, dreptul la sănătate, sunt excluse.
Drepturile patrimoniale formează latura activă a patrimoniului, iar obligaţiile patrimoniale
formează latura pasivă a acestuia. „Latura activă cuprinde drepturile subiective civile, cu valoare
economică, evaluabile în bani, care pot fi şi drepturi reale, precum dreptul de proprietate şi
dezmembrămintele acestuia şi drepturile de creanţa (drepturi personale) cum sunt: dreptul de a folosi
bunul închiriat şi dreptul de a primi chirie pentru bunul închiriat, dreptul la restituirea sumelor
împrumutate”
Latura pasivă a patrimoniului cuprinde totalitatea obligaţiilor ce pot fi evaluate din punct de
vedere pecuniar pe care le poate avea o persoană. Obligaţiile sunt: obligaţia de a da, obligaţia de a
face, obligaţia de a nu face. Obligaţia de a da este acea obligaţie de a transmite sau de a constitui un
drept real, obligaţia de a face constă în a executa o prestaţie pozitivă, cu excepţia celei de a da, în
timp ce obligaţia de a nu face reprezintă abţinerea de la ceva ce dacă nu s-ar fi obligat să nu facă, ar
fi putut face.
Din punct de vedere economic, patrimoniul este alcătuit din „totalitatea bunurilor destinate
să satisfacă nevoile de consum ale unei persoane, altfel spus, averea unei persoane”. Astfel,
patrimoniul cuprinde capitaluri şi venituri. Sub aspect juridic patrimoniul cuprinde atât drepturi, cât
şi datorii cu valoare pecuniară. Drept urmare, chiar dacă valoarea datoriilor este mai mare decât
valoarea drepturilor sau dacă ar fi compus doar din datorii, patrimoniul, în sens juridic, subzistă. O
esenţială deosebire ar fi aceea că, din punct de vedere economic, patrimoniul nu cuprinde şi bunurile
viitoare, în timp ce „esenţa noţiunii juridice a patrimoniului este faptul că el include şi drepturile şi
datoriile viitoare cu conţinut economic”
2.3.Caracterele juridice ale patrimoniului
Patrimoniul este o universalitate juridică
Ca universalitate juridică, universitas iuris, patrimoniul este „o entitate unitară, abstractă şi
independentă”[10] ce exprimă drepturile şi obligaţiile patrimoniale ca elemente componente, însă nu
se identifică cu fiecare în parte şi nici cu bunurile la care se referă drepturile şi obligaţiile.
Universalitatea de fapt este evocată în art. 541 Cod Civil, conform căruia:
(1) „Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi
au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege”.
(2) „Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă
obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte”.

Orice persoană are un patrimoniu

O persoană nu poate exista fară un patrimoniu, fiindcă orice persoană are drepturi (încă de la
concepţie) şi obligaţii evaluabile din punct de vedere pecuniar. Indiferent de faptul că o persoană are
sau nu o avere actuală, ea are un patrimoniu ce se înfaţişează într-un minim de drepturi, ce au ca
obiect bunuri. Existenţa unor drepturi şi obligaţii eventuale este suficientă pentru a constitui un

4
patrimoniu. Persoanele, participând la raporturi juridice, au o aptitudine permanentă de a dobândi
drepturi şi a-şi asuma obligaţii.
Art. 31 alin. (1) Cod Civil consacră acest caracter juridic: „Orice persoană fizică sau
persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi
evaluate în bani şi aparţin acesteia”.

Patrimoniul este unic

Legea nu permite ca acelaşi subiect de drept să fie titularul mai multor patrimonii. O
persoană fizică sau juridică, indiferent de pluralitatea drepturilor şi obligaţiilor, are un singur
patrimoniu. Consacrarea notiunii de patrimoniu de afectaţiune nu duce la o altă concluzie, ci
exprimă posibilitatea de a diviza patrimoniul unic în mai multe mase patrimoniale. În nici un caz nu
semnifica multiplicarea patrimoniilor.

Divizibilitatea patrimoniului
Deşi este unic, patrimoniul nu este şi indivizibil. Acesta se poate diviza în mai multe mase de
drepturi şi obligaţii, cu un regim juridic distinct, în raport cu scopul realizarii unei astfel de divizări a
patrimoniului.
Astfel, conform art. 31 alin. (2) C. civ., patrimoniul „poate face obiectul unei diviziuni sau
afectaţiuni numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege”. Patrimoniile de afectaţiune, potrivit art.
31 alin. (3) C. Civ., sunt „masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV
al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii
determinate potrivit legii”.
Drept urmare, patrimoniul unei persoane poate cuprinde mai multe mase patrimoniale,
constituite în conformitate cu legea, printre care masa patrimonială de afectaţiune şi masa
patrimonială fiduciară.
Fiducia este o instituţie noua în Codul Civil, fiind reglmentată de art. 773 ca fiind
„operaţiunea juridică prin care unul sau mai mulţi constituitori, transferă drepturi reale, drepturi de
creanţă, garanţii ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi prezente ori
viitoare, către unul sau mai mulţi fiduciari care le exercită cu un scop determinat, în folosul unuia
sau mai multor beneficiari”. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială distinctă de celelate
drepturi şi obligaţii din patrimoniul fiduciarului, prin urmare patrimoniul fiduciarului este divizat în
masa fiduciară si masa constituită din restul patrimoniului fiduciarului.
Divizibilitatea patrimoniului îşi găseşte aplicabilitate, de asemenea, în materia bunurilor
soţilor, care, conform art. 312 Cod Civil, îşi pot alege ca regim matrimonial comunitatea legală,
separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională. Persoanele căsătorite în regimul comunitaţii
legale au patrimoniul divizat în două mase patrimoniale: masa bunurilor proprii şi masa bunurilor
comune, fiecare masă fiind supusă altui regim juridic.
În conformitate cu art. 352 şi 353 Cod Civil, creditorii comuni trebuie să urmărească
bunurile comune, iar creditorii personali trebuie să urmărească doar bunurile proprii. „În subsidiar,
urmărirea poate continua în condiţii speciale şi asupra celeilalte mase patrimoniale numai dacă nu
sunt îndestulătoare bunurile din masa patrimonială în legătură cu care s-au născut creanţele
respective”.
5
 Transferul intrapatrimonial este reglementat cu titlu de noutate în dispoziţiile art. 32 alin. (1)
Cod Civil. În acest sens, în cazul existenţei unui patrimoniu de afectaţiune, drepturile şi obligaţiile
se pot transfera în cadrul aceluiaşi patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale, fară a fi
prejudiciaţi creditorii în drepturile lor asupra fiecărei mase patrimoniale. Demn de menţionat este
faptul că transferul intrapatrimonial al drepturilor şi al obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta,
nu reprezintă o veritabilă înstrăinare.

Patrimoniul este inalienabil (intransmisibil)

Existenţa patrimoniului este strict legată de existenţa persoanei căreia îi aparţine, de aceea
titularul poate transmite întreg patrimoniul său, ca universalitate juridică, doar prin acte juridice
mortis causa. Patrimoniul, ansamblul drepturilor şi obligaţiilor, nu poate fi înstrainat prin acte
juridice inter vivos (între vii). Bineînţeles, titularul poate încheia acte juridice privind anumite
obligaţii şi drepturi, având posibilitatea de a înstrăina un bun individual determinat.

2.4. Funcţiile patrimoniului

Drepturile şi obligaţiile evaluabile în bani, ce aparţin unui subiect de drept ca o universalitate
juridică, au anumite „consecinţe juridice subsumate prin ceea ce se denumește că reprezintă funcţiile
patrimoniului”.
În dreptul civil se consideră că patrimoniul are trei funcţii:
– permite şi explică gajul general al creditorilor chirografari;
– permite şi explică subrogaţia reală universală şi cu titlu universal;
– permite şi explică transmisiunea universală şi cu titlu universal.

Patrimoniul şi gajul general al creditorilor chirografari

Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari a fost instituit de art. 1718 Cod civil care
prevedea că „oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini datoriile sale cu toate bunurile
sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare”. Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun
de o garanţie reală – gaj, ipotecă sau privilegiu – care să le asigure creanţa. Ei au o garanţie constând
în dreptul de gaj general, care priveşte, în principiu, totalitatea bunurilor debitorului, aşa cum sunt şi
câte sunt la data executării silite, indiferent de modificările survenite în patrimoniul debitorului de la
data naşterii creanţei sale şi până în momentul executării acesteia.

Gajul general conferă creditorului dreptul de a urmări doar bunurile existente în patrimoniul
debitorului în momentul executării silite, precum şi bunurile ce vor intra în patrimoniul acestuia,
până la realizarea integrală a creanţei sale. Noul Cod civil instituie gajul general al creditorilor
chirografari în art. 2324 alin. 1 care prevede că cel care este obligat personal răspunde cu toate
bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare, bunuri care servesc drept garanţie comună a
creditorilor săi, cu excepţia bunurilor insesizabile.

Patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlu universal

Termenul de subrogaţie îşi are originea în limba latină, subrogatio, unde însemna alegere în
locul cuiva sau a ceva. Cu alte cuvinte, subrogaţia înseamnă înlocuirea unei persoane cu o altă
6
persoană sau înlocuirea unui lucru cu un alt lucru. Din punct de vedere al dreptului civil, subrogaţia
poate fi personalăşi reală. Subrogaţia personală constă în înlocuirea unei persoane cu altă persoană
într-un raport juridic obligaţional.
De exemplu, dacă doi debitori sunt obligaţi la plata unei datorii faţă de creditor, iar unul
dintre ei achită singur întreaga datorie, prin această plată are loc subrogaţia, în sensul că debitorul
plătitor se subrogă în drepturile creditorului plătit şi va putea să-l urmărească pe celălalt debitor
pentru partea de datorie ce revenea acestuia din urmă. În studiul noţiunii de patrimoniu, prezintă
interes doar subrogaţia reală.
Subrogaţia reală reprezintă înlocuirea unui lucru cu altul, iar dacă se produce în cadrul unui
patrimoniu se numeşte subrogaţie reală cu titlu universal.
De exemplu, dacă un lucru este vândut, locul său în patrimoniu va fi luat de preţul încasat, iar
dacă din acest preţ se va achiziţiona un alt lucru, preţul va fi înlocuit cu lucrul în care a fost investit.
Subrogaţia reală cu titlu particular înseamnă înlocuirea unui bun individual determinat, ut
singuli, cu un alt bun privit în mod izolat. Spre deosebire de subrogaţia reală cu titlu universal,
subrogaţia reală cu titlu particular intervine numai dacă legea o prevede în mod expres, cum se
întâmplă în materie de ipotecă sau privilegii şi schimbul de terenuri.
Patrimoniul şi transmisiunea universalăşi cu titlu universal
Patrimoniul explică transmisiunea universalăşi cu titlu universal care intervine în următoarele
situaţii: decesul persoanei fizice; reorganizarea persoanei juridice.

3. PATRIMONIUL DE AFECTAȚIUNE
3.1.Definiție
În ceea ce privește reglementarea instituției patrimoniului de afectațiune, Codul civil (Legea
nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 15 iulie 2011, în
temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 10 iunie 2011) se
înscrie în aceeași linie stabilită de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008
privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, care definește,
pentru prima dată, patrimoniul de afectațiune. Astfel, la art. 31-33 din cod sunt reglementate
noțiunea de patrimoniu profesional individual și teoria transferurilor intrapatrimoniale.
Deoarece Codul civil nu definește conceptul de patrimoniu de afectațiune, ci face referire la
diverse modalități de constituire a acestuia, vom recurge la dispozițiile art. 2 lit. j) din OUG nr.
44/2008, care definește patrimoniul de afectațiune drept totalitatea bunurilor, drepturilor și
obligațiilor unei persoane fizice (având calitatea de persoană fizică autorizată, titular al întreprinderii
individuale sau membru al întreprinderii familiale) afectate scopului exercitării unei activități
economice și care constituie o fracțiune distinctă din patrimoniul titularului, separată de gajul
general al creditorilor personali.
Prin urmare, patrimoniul de afectațiune reprezintă acea fracțiune distinctă din patrimoniul
unei persoane fizice, separată de gajul general al creditorilor săi personali, alcătuită din totalitatea
bunurilor, drepturilor și obligațiilor care sunt afectate unui scop bine determinat.

7
 3.2.Natura juridică și caracteristicile patrimoniului de afectațiune

Codul civil definește patrimoniul din perspectiva personalistă: ”Orice persoană fizică sau
juridică este titulară a unui patrimoniu care include drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și
aparțin acestuia” [art. 31 alin. (1) C. civ.].
Modelul este cel al Codului Civil Quebec ce face referire la patrimoniu în art. 2, indicînd
faptul că: ”Fiecare persoană are un patrimoniu”.
Din perspectiva teoriilor clasice ale patrimoniului, definiția realizată de art. 31 alin. (1) C.
civ. nu reprezintă o surpriză, ci o reconfirmare a adeziunii sistemului nostru de drept pentru
concepția subiectivă asupra patrimoniului văzut ca un atribut al personalității.
Opțiunea a fost criticată pentru menținerea dogmei instituite prin teoria subiectivă a
patrimoniului, ce împiedică modernizarea acestei instituții juridice.
Esențial este că noul Cod civil permite divizarea patrimoniului general în mase patrimoniale
create pentru a servi unei afectațiuni; ca atare, patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau
unei afectaţiuni în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Ca atare, patrimoniu general (concept de gen) se divide în mase patrimoniale, care sunt sau
nu patrimonii de afectațiune, și patrimoniul personal, toate aceste mase patrimoniale fiind incluse în
patrimoniul general al titularului.
Masele patrimoniale reglementate de Codul civil sunt: masa patrimonială succesorală
(patrimoniul succesoral), masa bunurilor comune ale soților și patrimoniile de afectațiune destinate
realizării unui anumit scop.

3.3.Speciile patrimoniului de afectațiune

 masele patrimoniale afectate de către profesioniști desfășurării unei profesii

autorizate, respectiv patrimoniile (de afectațiune) profesionale;
 masele patrimoniale afectate de către operatorii economici desfașurării unei activități
economice în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, respectiv patrimoniile (de
afectațiune) comerciale;
 masele patrimoniale fiduciare, respectiv patrimoniile (de afectațiune) fiduciare sau
fiduci;
 masele patrimoniale ale societăților simple, respectiv patrimoniile (de afectațiune)
societare;
Corecta abordarea a problematicilor naturii juridice și a caracteristicilor patrimoniilor de
afectațiune presupune acceptarea distincției între cele două concepte juridice: patrimoniul general și
patrimoniul de afectațiune, acestea din urmă nefiind patrimonii în sensul clasic al noțiunii, cu
referire la patrimoniul general. În esență, nu există identitate între patrimoniul general și
patrimoniile de afectațiune.
Patrimoniul de afectațiune nu este un patrimoniu originar, ci unul creat din patrimoniul
general, prin voința titularului său, în cazurile autorizate de lege [art. 31 Cod Civil].

8
 Așadar, patrimoniul general este creația legii, în timp ce patrimoniul de afectațiune este
creația titularului patrimoniului general.
Aceasta înseamnă că existența patrimoniilor de afectațiune nu este indisolubil legată de o
persoană, întrucât o persoană are libertatea să decidă dacă constituie sau nu a un patrimoniu de
afectațiune. Este vorba despre un drept potestativ.
În acest context, patrimoniul de afectațiune se desprinde de dogma patrimoniului general și
nu este un atribut al personalității.
În consecință, nefiind un atribut al personalității, patrimoniul de afectațiune nu preia integral
matricea genetică, ADN-ul patrimoniului ”mamă”, respectiv natura juridică și caracteristicile
patrimoniului general.

3.4.Caracteristicile patrimoniului de afectațiune

Principala caracteristică a patrimoniului de afectațiune, preluată de la patrimoniul general,

are în vedere faptul că patrimoniul de afectațiune este o universalitate juridică.
Patrimoniul de afectațiune apare ca “fracțiune de universalitate”, o universalitate juridică ce
conține drepturi și obligații legate prin scopul afectării lor, creată prin voința exclusivă a titularului
patrimoniului general și recunoscută de lege.
Dar patrimoniul de afectațiune nu este numai o universalitate juridică, ci este și un bun,
calificare pe care o putem obține prin utlizarea criteriului legal oferit de art. 535 Cod civil , conform
căruia orice lucru, creație, valoarea economică devine bun cînd constituie obiect al unui drept
patrimonial.
Creat în temeiul legii, prin voința titularului patrimoniului general, în cazurile și condițiile
prevăzute de lege, patrimoniul de afectațiune este o creație juridică cu valoare economică și care
constituie obiectul unui drept patrimonial.
Este deplin acceptabil să calificăm patrimoniul de afectațiune ca reprezentând un bun atunci
când el constituie obiectul unui drept patrimonial. Spre exemplu, patrimoniul de afectațiune poate
face obiectul unui drept de proprietate, a unui drept de administrare ș.a.
Așadar, patrimoniul de afectațiune este un bun mobil, art. 539 alin. (1) Cod Civil și art. 542
(2) Cod Civil, oferindu-ne criterii în această direcție: bunurile pe care legea nu le consideră imobile
sînt bunuri mobile. Suplimentar, fiind o creație juridică, patrimoniul de afectațiune este un bun
mobil incorporal.
În concluzie, patrimoniul de afectațiune are o natură juridică duală, fiind universalitate
juridică și bun mobil incorporal.

CONCLUZII

Patrimoniul de afectațiune nu este un patrimoniu general, ci este o creație nouă, a cărei

existență este hotărâtă de titularul patrimoniului general în cazurile autorizate de lege.

9
 Aceasta înseamnă că existența patrimoniilor de afectațiune nu este indisolubil legată de o
persoană, întrucât o persoană are libertatea să decidă dacă constituie sau nu a un patrimoniu de
afectațiune. Este vorba despre un drept potestativ.
Nefiind un atribut al personalității, patrimoniul de afectațiune nu preia integral matricea
genetică, ADN-ul patrimoniului ”mamă”, respectiv natura juridică și caracteristicile patrimoniului
general, și se desprinde de principala dogmă a teoriei subiective a patrimoniului.
Pe acest fundament putem stabili și accepta atât natura juridică duală a patrimoniului de
afectațiune: universalitatea juridică și bun mobil incorporal, precum și caracterele speciale ale
acestuia, printre care se remarcă alienabilitate sa.
Modificările produse de reglementarea patrimoniilor de afectațiune asupra teoriei
patrimoniului sunt substanțiale, dar ele nu reprezintă breșe în teoria subiectivă a patrimoniului în
privința titularității și a unicității acestuia, ci numai sub aspectul caracterului său unitar.
Natura specială a patrimoniului de afectațiune justifică desprinderea acestuia de teoriile
patrimoniului general, autonomizarea și particularizarea sa.

BIBLIOGRAFIE

1. Patrimoniul,2016, https://www.juridice.ro/418278/patrimoniul.html accesat la 15.11.2019

2. Patrimoniu, 2019 https://www.advocate.ro/definitie_juridica_Patrimoniu_ accesat la
15.11.2019
3. Expertiza și auditul afacerilor,2016, http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/regimul-juridic-al-
patrimoniului-de-afectatiune-in-lumina-codului-civil-a1324/ accesat la 15.11.2019
4. Patrimoniul de afectațiune, 2014https://www.juridice.ro/353902/patrimoniul-de-afectatiune-
instrument-in-derularea-afacerilor.html accesat la 15.11.2019
5. Patrimoniul de afectațiune,2016https://www.juridice.ro/425343/patrimoniile-de-afectatiune-si-
teoria-personalista-a-patrimoniului.html accesat la 15.11.2019
6. Universul juridic, 2017 https://lege5.ro/Gratuit/ge3dinzrgmza/despre-ne-executarea-
patrimoniului-de-afectatiune accesat la 15.11.2019
7. Despre patrimoniul de afectaţiune,2016https://www.juridice.ro/468953/ioan-schiau-despre-
patrimoniul-de-afectatiune-profesionala.html accesat la 15.11.2019
8. Patrimoniile de afectațiune și teoria personalistă a patrimoniului, 2016
https://www.juridice.ro/425343/patrimoniile-de-afectatiune-si-teoria-personalista-a-
patrimoniului.html accesat la 15.11.2019
9. Codul civil , 2011https://www.codulcivil.ro/category/cartea-i-despre-persoane/cartea-i-titlul-i-
dispozitii-generale.html accesat la 15.11.2019
10. Patrimoniul. Mase patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune, 2019 https://wolterskluwer.ro/art-
31-patrimoniul-mase-patrimoniale-si-patrimonii-de-afectatiune/ accesat la 15.11.2019

10