Relații și interacțiuni

educaționale stabilite între elevi

și profesorul de educație fizică

STUDENTI : MACOVEI LEONARD GEORGE

CURCUDEL ADRIAN
Actul educativ consta intr-un set coerent de (inter)actiuni
intreprinse in vederea constituirii la elev a unor anumite
comportamente. Interactiunile induse de actul formarii presupune
constituirea unor relatii de natura educative intre profesori si elevi,
intre elevi si colegii lor.
Relatia educativa reprezinta „ansamblul raporturilor sociale care se
stabilesc intre educatori si
cei pe care ii educa pentru a realiza obiectivele educative intr-o
structura institutionala data;
raporturile in cauza prezinta dimensiuni cognitive si afective care
influenteaza calitatea actului
formarii”(Postic)
Fiecare proces instructiv-educativ implica in mod obligatoriu
existenta unei comunicari si a unor
relatii interpersonale stabilite intre profesori si elevi.
Dificultatile de stabilire si mentinere a relatiilor interpersonale
reduc calitatea si frecventa experientelor de invatare, ceea ce
determina o scadere a performantelor scolare. Formarea unor
deprinderi de comunicare si de relationare eficienta reprezinta un
factor protector fata de comportamentele de risc si fata de situatiile
de criza.

Relatia profesor-elev reprezinta modalitatea principala de mediere

didactica, de ipostazare a
acesteia intr-o varianta umana, subiectiva. Dincolo de continuturile
concrete care se transmit,
in activitatea didactica este foarte important tipul de interactiune care se
va stabili intre clasa de elevi si profesor, precum si atitudinea acestuia in
a se relationa la grup si la fiecare elev in parte.
Procesul de invatamant nu este conceput in afara unui dialog profesor-
elev, creandu-se astfel
conditii necesare ca aceasta relatie sa se materializeze in forma unor
efecte (pozitive) pentru
elev.
In acest sens sunt importante relatiile interpersonale dintre elev si profesor si
comunicarea.
Comunicarea face parte din viata noastra de zi cu zi.
Comunicarea este un proces de tip tranzactional, prin care oamenii
transfera energii, emotii, sentimente si schimba semnificatii.
Comunicarea educationala este „cea care mijloceste realizarea
fenomentului educational in ansamblul sau, indiferent de continuturile,
nivelurile, formele sau partenerii implicati”.
Exista comunicare verbala, paraverbala si nonverbala. Comunicam pentru a
convinge, a evalua, a informa, a motiva, a rezolva. Din punct de vedere
psihosocial, putem distinge un nivel formal si unul informal.

1. Nivelul formal
-include toate elementele care apar ca urmare a interactiunii profesor
-elev datorita rolurilor in
care acesta este implicat ( dirigintele ,etc).
-aceste relatii au un continut RATIONAL si reprezinta canale
prin care se transmit informatie semantica (care se refera la
sensurile cuvintelor)
2. Nivelul informal
-reprezinta realtii cu o puternica incarcatura afectiva
-sunt canale prin care se transmit informatii ecto-semantice sub
forma sentimentelor, emotiilor.
Intre cele 2 niveluri exista o relatie de interdependenta.
Relatia cu elevii nu trebuie sa se reduca doar la un aspect
formal, administrativ, fiind reglementata de coduri deontologice
sau normative institutionale, aceasta se va adecva si
personaliza neincetat, se va dimensiona si relativiza la
specificul grupului scolar sau membrii acestuia.
Alte caracteristici ale relatiei profesor-elev
-sunt relatii asimetrice , oficiale , se stabilesc in scoala implica
drepturi si indatoriri, continutul
relatiei fiind influentata de modul in care se stabilesc obligatiile .
-sunt conditionate de particularitatile de varsta, de sistemul relatiilor
din clasa de elevi.
-sunt dinamice: raporturile oficiale au prioritate in fata celor
personale.

In realitate, raportul invocat (dintre nivelul formal si informal)

este oarecum dezechilibrat, asimetric din ratiuni obiective
( diferenta de varsta, de cumul experiential, de statut social, de
capital cultural). Diferentele exista in mod evident, dar ele nu
trebuie sa devina motiv de depreciere a elevilor, de infatuare,
de impunere a propiei persoane, de exercitare a autoritarismului.
Autoritatea, care este o dimensiune pozitiva in educatie, nu se
impune, ci se castiga, este atribuita de catre partenerii actului
formativ. Autoritatea liber atribuita potenteaza, de buna seama,
calitatea actului educativ.

Relatia pedagogica este un factor stimulativ pentru motivatia in

invatare, iar profesionalismul
si calitatile profesorului influenteaza procesul de invatare.

Tipurile de relatii care determina formarea unui climat psihosocial se

stabilesc intre:
1. Profesor - Clasa de elevi
2. Profesor - Elev
3. Elev – Elev

In activitatea didactica, profesorul isi asuma urmatoarele roluri:

Profesorul, ca expert al actului de predare- invătare: el poate lua
decizii privitoare la tot ceea ce se intâmplă în procesul de
învăţământ.
Profesorul, ca agent motivator declanşează şi întreţine interesul
curiozitatea şi dorinţa lor pentru activitatea de învăţare.
Profesorul, ca lider: conduce un grup de elevi, exercitându-şi
puterea asupra principalelor fenomene ce se produc aici. Este un
prieten şi confident al elevilor, un substitut al părinţilor, obiect de
afecţiune, sprijin în ameliorarea stărilor de anxietate.
Profesorul în ipostaza de consilier: este un observator sensibil
comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv şi un sfătuitor al
acestora.
Profesorul, ca model: prin întreaga sa personalitate, prin acţiunile
comportamentul său este un exemplu pozitiv pentru elevi.
Profesorul, ca profesionist reflexiv: se străduieşte tot timpul să
inţeleaga, şi să reflecteze asupra întâmplărilor inedite din clasă, să
studieze şi analizeze fenomenele psihopedagogice cu care se
confruntă.
Profesorul, ca manager: supraveghează întreaga activitate din
clasa, asigură consensul cu ceilalţi profesori, cu părinţii şi cu ceilalţi
factori.
Tipuri de relatii educationale:

Plecand de la locul profesorului in conducerea si dirijarea proceselor

educative, de la gradul sau de implicare in aceste procese , se pot
deduce trei tipuri de relatie profesor-elev.
-relatia de tip democratic
-relatia de tip laissez-faire
-relatia de tip autocratic

Relatia de tip democratic

Aceasta situatie relationala privilegiaza cooperarea dintre
profesor si elev, aceasta din urma fiind inteles ca o persoana
autonoma, demna, responsabila fata de propriul proces de formare.
Elevul nu mai este identificat cu un obiect pasiv, asupra caruia se
actioneaza, ci devine un actor care se implica activ in alegerea si
adecvarea in/la actul de instruire. Elevului i se acorda un
anumit credit, in acord cu gradul sau de maturizare intelectuala
si spirituala, preluand secvential din atributele "clasice" ale
profesorului.
Profesorul va crea multiple situatii de implicare a elevilor , va
antrena efectiv elevii in procesul de deslusire a adevarurilor, se va
lasa interpelat, interogat de elevi.
Caracteristici:
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de stil:
- implică activ elevii în procesul învățării;
- promovează inițiativa elevilor;
- încurajează potențialul creativ al acestora;
- pune elevii în situația de a experimenta;
- cooperează cu elevii în organizarea situațiilor de învățare;
- încurajează feed-back-ul și întărirea pozitivă;
- oferă elevilor posibilitatea de decizie cu privire la organizarea
contextului învățării și posibilitățile de asociere în realizarea
sarcinilor.
Un astfel de stil se distinge prin dezvoltarea parteneriatul cu elevii și
valorizarea experiențelor, alegerilor și rezultatelor acestora.

Relatia de tip laissez-faire

In acest caz, domina interesele si dorintele elevilor, profesorul
subordonandu-se maximal in favoarea acestor determinari. Se
pleaca de la premisa ca se manifesta in mod natural la copil
tentinta de a se dezvolta spre bine, fara nici o dirijare din afara. Orice
influenta exterioara este considerata negativa si este blamata.
Initiativa invatarii revine aproape exclusiv elevului, de
aceea, elevii trebuie sa fie lasati sa-si desfasoare activitatea
dupa bunul plac. Activitatea profesorului se va restrange , acesta
fiind ca un simplu supraveghetor si insotitor al initiativelor
elevilor. Se ajunge astfel la o disimetrie exagerata in favoarea
elevului.

Caracteristici:
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de stil:
- are o atitudine pasivă, indiferentă în procesul învățării;
- acceptă deciziile elevilor, comune sau individuale;
- nu evaluează comportamentele și atitudinile elevilor;
- are exigențe pedagogice reduse în procesul didactic;
- nu favorizează obținerea de performanțe în învățare;
- poate induce apariția situațiilor de indisciplină în clasa de elevi.
Un astfel de stil se distinge prin plasarea responsabilității învățării la
nivelul elevului și manifestarea unei atitudini de autosuficiență în
raport cu propria conduită didactică.

Relatia de tip autocratic (autoritar)

In aceasta situatie, profesorul este actantul principal aproape
exclusiv, al relatiei didactice. Raportul este viciat prin
unidirectionalitatea lui.
-doar profesorul comunica
-de la el pornesc ideile, initiativele, parerile, valorizarile
-lui ii revine initiativa comunicarii
-el are intotdeauna dreptate.

Caracteristici:
Un profesor care utilizează preponderent un astfel de stil:
- dirijează în detaliu toate etapele de realizarea activităților de
învățare;
- structurează cu atenție timpul de lucru;
- nu încurajează inițiativele;
- sancționează atitudinile și rezultatele instruirii elevilor;
- menține o anumită distanță față de grupul de elevi;
- decide și impune fiecare sarcină de realizat;
- nu încurajează feed-back-ul;
Un astfel de stil se distinge prin controlul exercitat de profesor
asupra tuturor aspectelor
instruirii și promovarea relațiilor educaționale preponderant oficiale
și formale.

Cunoașterea elevilor:
Cunoscându-şi mai bine elevii, cadrele didactice pot veni
realmente în sprijinul lor în procesul învăţării. Înțelegerea
individualității fiecărui elev sprijină atât etapa de proiectare, cât și
pe cea
de realizare efectivă a demersului didactic.

• ințelegerea individualității fiecărui elev

Informațiile individuale corecte şi reale asigură cadrelor didactice

libertatea de a adapta soluţii personalizate cu ajutorul cărora elevii
pot obţine rezultate şcolare mai bune.

Cunoașterea elevilor poate fi evidențiată în cel puțin două ipostaze:

Cunoașterea ca stare de reflectare a unei realități, ca imagine
subiectivă pe care profesorul și-o formează despre fiecare elev, care
îl sprijină pe acesta în demersul proiectării
situațiilor de învățare.
Informaţiile relevante – individuale şi sociale – despre
particularităţile de
dezvoltare şi învăţare ale elevilor oferă posibilitatea încurajării şi
sprijinirii elevilor în funcţie de
nevoile specifice de învăţare ale fiecăruia.
 Cunoașterea ca proces de comunicare între profesor și elevii săi,
care este o acțiune continuă și zilnică, nu o intervenție specifică și
singulară.

Cunoasterea elevilor se poate realiza prin:

Observaţie
În fiecare oră de curs observăm comportamentul elevilor,
relaționarea cu ceilalți,
modul în care se implică în sarcinile propuse și alte astfel de aspecte.
Dincolo de aceasta, în multe cazuri ne propunem intenționat să
observăm diferite aspecte, ca bază a deciziilor
instrucționale.

Convorbirea este o altă metodă de cunoaștere, fiind o discuţie

angajata între profesor și elev care presupune: relaţia directă de tipul
față în față, sinceritatea partenerilor implicaţi,
abilitatea profesorului pentru a obţine angajarea autentică a elevului
în convorbire.
Convorbirea permite sondarea intenţiilor ce stau la baza
comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor,
aspiraţiilor, conflictelor, prejudecăților și mentalităților,
sentimentelor și valorilor subiectului.

Analiza produselor activității este una dintre cele mai utilizate

metode de cunoaștere a elevilor. Orice produs realizat de elev poate
deveni o sursă valoroasă de informații pentru
profesori.
Importanta cunoasterii elevilor
Cadrul didactic este persoana care are o ocazie unică de a obţine
informaţii individuale şi de a le utiliza imediat în activitatea
pedagogică proprie pentru a promova învăţarea în rândul elevilor.
Din acest punct de vedere, cadrul didactic este cel care poate să
obţină zi de zi informaţii individuale de la elevi. În plus, cadrul
didactic are zilnic ocazia de a interacţiona cu elevii şi
părinţii. Acest context excelent, rezervat numai cadrului didactic,
trebuie valorificat la maximum prin utilizarea tuturor datelor formale
şi informale disponibile în interesul elevului.

Se ştie că activitatea didactică este marcată de numeroase situaţii

neprevăzute, care nu sunt avute în vedere la elaborarea programelor
de formare iniţială şi continuă a educatorilor. Din
acest motiv, educatorii, dincolo de pregătirea lor de bază şi de
experienta trebuie să aibă şi o mare capacitate de a se adapta la
realităţile vieţii şcolare, fiind capabili să rezolve situaţii-
problemă dintre cele mai diverse. Tactul, răbdarea capacitatea de a
comunica uşor cu cei din jur, de a soluţiona conflictele sunt
caracteristici cu care te naşti sau pe care le dobândeşti
printr-un efort personal considerabil, pe parcursul carierei didactice.