Forme ale teritoriului statelor:

Forma compactă – Un avantaj este acela că facilitează apărarea granițelor pe o

lungime mai redusă, fără a pierde din teritoriu. Acesta este cazul României, Poloniei,
Sierra Leone, Lituania, Ghana, Nigeria, etc.
Forma alungită – Avantajele acestei forme sunt diversitatea climatelor favorabil
agriculturii. Însă lungimea deosebit de mare raportată la lățime duce la o slabă
capacitate de control a capitalei față de regiunile cele mai îndepărtate. De asemenea,
atunci când capitala este situată într-o extremitate a țării, cealaltă extremitate va
prezenta tendințe centrifuge, destabilizatoare. Acesta este cazul țărilor precum Chile,
Suedia, Norvegia, Finlanda.
Forma proruptă (sau cu protuberanțe) – Dezavantajul major îl constituie situația
în care partea dezvoltată din punct de vedere economic şi social se situează în cadrul
acestei protuberanțe, creându-se astfel probleme legate de gravitarea acestui area sprea
ale teritorii. De exemplu, Republica Democratică Congo (fostul Zair) cu cele două
protuberanțe ale sale, care conțin chiar capitala statului, în cadrul protuberanței vestice, în
timp ce protuberanța Shaba (Katanga) orientată spre sud-est se alfă cea mai importantă
parte a producției zaireze.
Forma perforată – teritoriul unui stat “înfăşoară” teritoriul altui stat, tâindu-i astfel
accesul spre alte zone. Astfel, accesul spre statul perforator se poate face numai prin
străbaterea teritoriului statului perforat, lucru ce afectează relațiile dintre cele două state,
cel perforant devenind față de celălalt o enclavă. (de exemplu, San Marino şi Italia,
Letotho şi Africa de Sud).
Forma fragmentată – face referire la statele compuse din două sau mai multe părți,
de regulă insule, separate de cele mai multe ori de ape, a căror suveranitate asupra apelor
dintre insule aparține statului în cauză. Principalul dezavanataj este dat de dificultate
circulației dintre două areale (de exemplu, Grecia, Malaysia, Regatul Unit).
Localizarea (poziția):
State continentale - Aceste state nu au ieşire la mare, fiind limitate în toate directiile
de alte state, fapt ce face ca decizia lor geopolitică să țină seama de acest lucru. In unele
cazuri aceste state fie pot avea a anumită diversitate a reliefului, fie, atunci când nu
dispun de suprafețe foarte mari, nu dispun de o diversitate a formelor de relief care să le
întărească poziția față de vecini (de exemplu, Ungaria, închisă pe toate laturile, fără
ieşire la mare şi care nu dispune de o mare diversitate geomorfologică). Alte state
compensează acest dezavantaj cu diferite măsuri de ordin politic şi economic, aşa cum
este cazul stării de neutralitate a Elveției.
State continental-maritime, situate în interiorul continentelor ce includ şi o
porțiune de frontiere maritime, aşa cum este cazul țării noastre, care, deşi se întinde prin
întregul său teritoriu pe continentul european, ieşirea la Mare Neagră îi conferă un anumit
statut în ceea ce priveşte poziția sa în cadrul continentului şi chiar la nivel global.
State maritime, categorie reprezentată de acele state la care peste 50% din totalul
frontierelor sunt de tip maritime (de exemplu, Marea Britania, Australia). Principalul
avantaj al acetor tipuri de state îl constituie în domeniul apărării şi al circulației navale,
fiind cea mai ieftină modalitate de transport ce nu necesită investiții majore pentru
amenajarea căilor de rulare.
Modul de achiziție al teritoriului.
• Ocupării prin forță (ocupării militare), metodă specifică mijlocului Evului Mediu şi
a doua jumătate a sa (cele mai cunoscute sunt legate de teritoriilor americane, dar şi cele
africane şi asiatice). Ulterior, acestă metodă a evoluat într-un nou tip, respectiv, cucerirea
şi anexare.
• Transferul de suveranitate, caracterizată prin cedarea de teritorii către alte state, fie
prin acorduri mutuale, fie prin acorduri şi tratate care au recunoaştere internațională. Aici
putem menționa transferul teritoriilor britanice din Oceanul Indian (i-lele Christmas) spre
Australia, după cel de-al doilea război mondial, concesiunii Hong-Kong-ului de către
China, pe 99 de ani, Marii Britanii, transfer realizat în 1997.
Geografia conflictelor și particularitățile ei la nivel global, regional și local
State/teritorii sub ocupație militară se referă la unele state/teritorii care se află sub
ocupație militară (conflictele armate, etnice, religioase, ideologice). Exemplificăm cu
prezența Armatei Roşii în statele sovietizate (între 1945 - 1989/1990), Cipru (1974 în
urma invaziei Turciei şi partajarea insulei), Israel (enclavele Autorității Palestiniene:
West Bank, Ghaza, Cisiordania), Afghanistan (răsturnarea talibanilor şi trupele NATO
2001/2002), Kosovo, Muntenegru, Irak etc. Alteori, menționăm liniile de demarcație sub
ocupație militară între diferite state: paralela de 37° latitudine nordică între Coreea de
Nord şi Sud, zidul Berlinului până în 1989, linia de demarcație din Vietnam între
Vietnamul de Sud şi R.P.D. Vietnam până în anii ‘80, Kaşmir (între India şi Pakistan)
etc.
Cvasi-state sunt reprezentate de statele liliputane de pe glob (Monaco, Andorra, Vatican
etc.), fostele bantustane de pe teritoriul Africii de Sud dispărute în anul 2004 sau de
„state” contestate (Taiwan, Transnistria din Moldova, Somaliland în Somalia);
Teritorii cu statul incert sunt reprezentate de unele foste colonii, în care există încă
focare de conflict. Exemplele sugestive de referă la Sahara de Vest (fostă Sahara
Spaniolă până în 1975, teritoriu de conflict între statele vecine Maroc şi Mauritania,
ulterior Algeria, care doreau teritorii cât mai mari din această colonie);
State insurgente şi non-state - națiuni sunt considerate unele state cu probleme diverse
(conflicte etnice, religioase, tribale, frontaliere, adăpostirea şi susținerea terorismului
etc.): China:- Tibet, Filipine, Coreea de Nord, Irak, Iran, Afganistan, Angola, Mozambic,
Algeria, Nigeria, Eritreea, Filipine etc. Includem, de asemenea, categoria de non-state-
națiuni (OEP, emigranții din diferite țări: portoricanii din New York sau indonezienii din
Moluce aflați în Olanda); statele de pe „axa răului” - Siria, Iran, Coreea de Nord etc.;
Condominioanele au fost răspândite în timpul marilor imperii coloniale (Condominionul
Anglo-egiptean şi Sudanez care s-a menținut până la obținerea independenței
Egiptului/1955 şi Sudanului/1956; Emiratele Arabe Unite administrează unele enclave
din Oman; în Pacificul de Sud, SUA şi Marea Britanie administrează Insulele Canton,
Endenbury ş.a.);
Zonele neutre sunt teritorii rămase în afara unor state (enclave ale sistemelor
coloniale, zone-tampon sau baze militare etc.). Cele mai cunoscute sunt Zona neutră între
Kuwait/Arabia Saudită până în 1969, când intră sub administrația ONU; Zona neutră
dintre Irak/Arabia Saudită până în 1975; Gibraltar (bază militară britanică) sau cele 12
enclave care alcătuiau Federația Golfului între Dubai/Abu Dhabi, până în 1971);
Teritorii internaționale sunt administrate temporar de ONU (Ierusalim în 1947;
Danzing/Gdansk până în 1919, apoi între 1939-1945; Trieste (până în 1954 când se
alipeşte Italiei); Tanger (între 1923-1956 revenind Marocului); Namibia (între 1966-
1990); Guam; Noua Guinee (1962-1963); Palau şi Mariane din Pacific, aflate încă sub
administrația O.N.U.
II. Clasificarea statelor după mărimea demografică. După numărul de locuitori,
statele lumii se clasifică în şapte categorii:
1. Statele gigant - cu o populaţie de peste un miliard de locuitori: China - 1,321
miliarde loc. şi India, care a depăşit un miliard de locuitori (în prezent are 1,152
mild.loc).
2. Statele foarte mari (între 100 - 500 mil. loc. includ nouă state cu o populaţie totală de
circa 1,582 mild. loc. - în anul 2006)..
3. Statele mari (între 50 - 100 mil. loc.) grupează 11 state cu o pop. de 859,2 mil. loc.
4. Statele mijlocii (între 20-50 mil. loc.) grupează 25 de state.
5. Statele mici (între 5 - 20 mil. loc), grupează 57 de state.
6. Statele foarte mici (între 1 - 5 mil. loc.), grupează 45 de state.
7. Statele liliputane (cu o populaţie de până la un mil. loc.), grupează un număr de 43
de state.

III. Clasificarea statelor după forma de guvernământ: După forma de guvernământ,

se individualizează două forme de guvernământ: monarhia şi republica.
A. Monarhia constituie cea mai veche formă de guvernământ, cunoscută în
istorie. Monarhia se rezumă la conducerea şi perpetuarea puterii pe cale ereditară,
din cadrul unor dinastii/familii, în special pe linie masculină (dar au fost și situaţiile de
preluare a puterii pe linie feminină).
a) monarhiile autentice – monarhul deţine puterea în mod real, fiind şef al statului
(uneori şi al guvernului), Exemplificăm cu regatele: Maroc, Leshoto, Cambodgia,
Thailanda, Arabia Saudită, Iordania, Bhutan, Nepal; emiratele: Oman, Qatar,
Emiratele Arabe Unite; şeicatul Bahrain; sultanatul Brunei sau principatele
Luxembourg şi Monaco.
b) monarhiile simbolice, în care monarhul reprezintă mai mult un simbol, cu puteri
limitate
B. Republica. În prezent, circa 150 de state sunt republici.
Republica constă în alegerea şefului statului prin vot nominal universal, direct
sau de către corpul legislativ, pe o perioadă de maximum două mandate consecutiv
(durata mandatului fiind de la patru până la maximum şapte ani).
- republicile burghezo-democratice:
- republici de tip prezidenţial (cel mai cunoscut este exemplul SUA, în care şeful
statului este şi şef al guvernului, preşedintele având largi atribuţii politice);
- republici de tip semiprezidenţial (Franţa, Rusia, Belarus, Ucraina, Kazahstan,
România ş.a.,
şeful statului are de asemenea largi prerogative politice, mergând până la dizolvarea
guvernului şi parlamentului, numirea miniştrilor sau de politică externă), până la rolul
decorativ/protocolar al preşedintelui, specific statelor federale şi nu numai (Germania,
Austria
ş.a.), în cadrul republicilor parlamentare.
- republicile comuniste de tip totalitar/dictatorial, apărute după 1917 (Rusia, din 1924
URSS),
după Cel de-al Doilea Război Mondial au apărut alte 14 republici comuniste în
Eurasia şi mai
târziu Cuba (în regiunea Caraibelor).
III. Clasificarea statelor după indicatorii de dezvoltare umană.
La baza indicatorului de dezvoltare umană (I.D.U.) se află următoarele elemente:
 - speranţa de viaţă la naştere (valorile extreme minimale fiind între 25-28 ani);
- alfabetizarea adulţilor (0-100%);
- PIB/locuitor (cu nuanţele care se impun datorită diferenţei de preţuri de la o ţară la
alta,
fiind cuprins între 100-40.000 $, conform parităţii de cumpărare).
21

Statele cu dezvoltare umană ridicată au o medie I.D.U. de 0,904; speranţa de viaţă

la
naştere - 77 ani; rata alfabetizării - de 98,3%, iar PIB/loc., după paritatea puterii de
cumpărare - în
medie - de 21.647 $/loc./an. În această grupă sunt incluse 45 de state (de la Canada,
Norvegia,
SUA, Japonia, Belgia, Suedia, Australia etc., până la Argentina, Qatar, Slovacia,
Emiratele Arabe
Unite, Polonia şi Costa Rica).
Statele cu dezvoltare umană medie se caracterizează prin următoarele valori medii:
I.D.U.=
0,662; speranţa de viaţă la naştere 66,6 ani; rata alfabetizării = 75,9% şi P.I.B.= 3.327
$ loc./an. În
această grupă sunt incluse majoritatea statelor de pe glob (94 de state, începând cu
Trinidad-
Tobago, Ungaria, Venezuela, Panama, până la Congo, Kenya, Cambodgia, Pakistan şi
Comore).
Statele cu dezvoltare umană redusă, care se caracterizează prin I.D.U. de 0,419;
speranţa
de viaţă 50,6 ani; rata alfabetizării 48,5% şi un P.I.B. de 982 $/loc./an.
Lista este deschisă de la poziţia 140 de Laos, urmată de R.D. Congo, Sudan, Togo,
Nepal
şi se încheie cu Mozambic, Burundi, Burkina Fasso, Etiopia, Nigeria şi Sierra Leone.
Este grupa
celor mai sărace şi subdezvoltate state de pe glob, adevărate „bombe cu explozie
întârziată” la
dresa prosperitatăţii şi păcii lumii.