Propunător: Hapău Andreea-Alexandra

Contabilitate și informatică de gestiune, Anul III

 De la cuvinte la bani

Se spune că așa cum îți începi dimineața, așa vei avea toată ziua. Pentru mine este
adevărat, iar în ultimii ani de zile, când viață mea s-a schimbat radical, am observat că
dialogul meu interior, chiar și cel exterior tot cu mine însumi este determinant pentru
succesul pe care îl voi avea în tot ceea ce fac. Eu sunt un om de succes.

Succesul este o componentă importantă a vieții, pentru că fără succes, nu există

progres, nu există motivație, nu există încredere de sine, nu există rezultate, nu există voința
de a face lucruri noi, nu există dorință de a deveni din ce în ce mai bun. Nu chiar de tot, dar în
mare cam așa funcționează lucrurile cu „succesul”, acest catalizator al vieții.

Povestea mea începe într-un cartier din Sibiu, ca orice poveste urbană. Am crescut la
bloc într-o zonă foarte frumoasă care mi-a oferit cam tot ce-și poate dori un copil: parcuri,
terenuri de fotbal, lac și pădure la câțiva kilometri plus un poligon în care ne puteam juca.Pe
atunci nu prea existau oameni singuri. În perioadă comunistă eram egal de săraci și acest
lucru ne făcea cumva să fim mai apropiați.

Am crescut într-un grup de copii destul de pestriț, într-o realitate care m-a învățat să
mă adaptez și să am grijă de mine. Copiii din cartierul meu erau cam toți de aceeași vârstă, de
aceea am avut întotdeauna cu cine să-mi petrec timpul.

Mi-a plăcut literatura de mic, așa că am citit o tonă de cărți în copilărie. Mama a
lucrat profesoară de română și rusă, de aceea aveam casa plină de cărți. Îmi aduc aminte că,
în perioadă de iarnă, se întâmpla uneori să încep o carte de Jules Verne dimineața și să o
termin până seară.

Revenind la scris, prin clasa a 4-a mi-am dat seama că îmi plăcea să scriu compuneri.
Am realizat că mă pricepeam cât de cât la asta după o întâmplare care a avut loc pe 8 martie.
Mama avea în vizită niște prietene cu care stătea la povești în bucătărie.

Când a venit să îmi verifice tema de casă, i-am arătat compunerea pe care o scriam. A
citit-o, i-a plăcut și a mers să o prezinte și prietenelor sale care, între noi fie vorba, erau destul
de ușor de impresionat după 2-3 pahare de vin. Unele au plâns de emoție, altele s-au topit, mi
se pare că una a și născut, deși nu era gravidă. A fost o nebunie, iar eu am devenit un mic star
al casei.

Majoritatea poveștilor pe care le scrii sunt amuzante. Probabil că mi se trage de la

tatăl meu de la care am și debitul de vorbire de oltean pe care-l combin cu accentul de
ardelean de la mama. Tata a fost întotdeauna bancologul de serviciu. De fiecare dată când
mergeam undeva, el era cel în jurul căruia se adunau oamenii ca să audă o glumă, un banc sau
o întâmplare amuzantă. Eu nu am fost niciodată ca el în acest sens. În cele din urmă mi-am
dat seama că pot face acest lucru mai bine în scris.
 La 15 ani am început să lucrez ca reporter împreună cu cel mai bun prieten al meu,
Flaviu, care îmi este astăzi și naș de cununie. Am scris la ziarul „Tribuna”, iar apoi la
„Evenimentul Sibian” la care am fondat o redacție pentru tineret. Se numea „Tinerii față în
față cu realitatea” și apărea săptămânal.

Din păcate postul pe care lucram nu prea era plătit. Singura soluție pentru a câștiga
ceva era să obținem bani din publicitate. Așa se face că împreună cu Flaviu am umblat o vară
întreagă la sacou, căutând firme dispuse să-și facă reclamă la ziar.

Aveam cu noi un diplomat în care puneam mai multe hârtii că să ne dăm importanță
și umblăm așa cu el prin caniculă. Așa am făcut primii păși în antreprenoriat și jurnalism.

La 16 ani scriam și vindeam reclamă la ziar cu cel mai bun prieten al meu.
Practic vindeam bannere și awareness înainte să aflăm ce înseamnă asta. Îmi doream să
fiu un om de succes.

Un mentor de-al meu mi-a spus că pentru a-mi schimba relația cu banii din viață mea,
dar și cu succesul, este bine să încep să admir oamenii bogați și de succes de peste tot din
jurul meu. Mi s-a părut puțin aiurea și l-am întrebat sincer: „Spui să admir și să am ca modele
oamenii bogați și de succes, dar sunt mulți interlopi, criminali, traficanți care sunt foarte
bogați și de succes în ceea ce fac. Pentru tine ce înseamnă succesul?”, am întrebat eu.

Mi-a răspuns tot el până la urmă și mi-a zis că succesul, pentru el, înseamnă să devină
omul care vrea el să devină și să atingă toate obiectivele pe care și le-a propus. Iar apoi mi-a
trântit-o pe-asta direct în față: „Alex, nimeni nu îți va spune ce înseamnă succesul !”

Începeam să înțeleg. Aveam o mentalitate greșită, în care eu NU eram pe primul loc

în viață mea. Atât timp cât am întors o întrebare cu altă întrebare era clar. Chiar nu contează
ce înseamnă succesul pentru altă persoană, pentru că suntem unici, originali și irepetabili.
Succesul meu este doar al meu, privit în felul meu, obținut în felul meu.

După experiență de la ziar intenționăm să mă fac jurnalist. Dar mama m-a convins să
merg la Limbi străine cu următorul argument: dacă ai diplomă pentru 2 limbi străine, poți să
te faci profesor, traducător și jurnalist, invers nu prea.

Am decis să-i urmez sfatul, mai ales că limba franceză și engleză erau materiile mele
preferate. Așa că la terminarea liceului am aplicat la facultate în Sibiu. N-am intrat. A fost
primul meu contact mai dur cu realitatea. Ca să-mi plătesc meditațiile, m-am angajat câteva
luni că muncitor necalificat la fabrică de teracotă în care lucra tată.

După asta am predat limba engleză la grădiniță timp de 2 ani, iar în anul următor am
aplicat la facultate în Cluj unde, la fel, nu am reușit să întru. Al treilea an a fost cu noroc, am
fost admis și la universitatea din Sibiu și la cea din Cluj în același timp. Am ales-o pe cea din
urmă.

În anul 4 am obținut o bursă de 5 luni în Danemarca, dar la finalul facultății m-am

lovit destul de tare de realitate. Era anul 2001 și în țară era sărăcie. Ca să mă pot întreține am
predat pe rând, iar uneori simultan, la o școală în fața copiilor, la altă postliceală și la
facultate pentru nefilologi.
 Experiența de predat a fost foarte frumoasă și foarte grea. Mi-a plăcut în special
activitatea de la școală unde am fost și diriginte. Prin 2003 am început să lucrez în domeniul
IT unde activez și acum, iar în paralel făceam traduceri și interpretariat. Am tradus vreo 3
cărți de istorie din română în engleză, uneori făceam traduceri de poezie pentru sufletul meu.

Ajunsesem în momentul în care admiram succesul financiar obținut de ceilalți,

perspectiva mea asupra banilor schimbându-se definitiv. Cu toate acestea, problema poate
rămâne în mintea mea, fiind destu de tânăr.

Când va trece pe stradă prin față ochilor tăi o persoană care conduce ultimul model
luxos de mășină, tu nu vei admira mașina ca succes financiar obținut de acea persoană, ci vei
începe să te întrebi de unde a avut bani să și-o permită, ce combinații a făcut persoană
respectivă , dacă este implicată în jocuri politice și altele.

Așa gândeam și eu. Mintea mea este otrăvită. Acolo, în căpșorul meu s-a sădit un
singur gând,. Oamenii bogați sunt răi. Toți. Acesta este.

Asta fiind, de fapt, o altă greșeală. Ce contează acum este că m-a ajutat să mă
schimb, să elimin această credință limitativă și să-mi schimb percepția asupra bogăției și
a succesului. Asta este tot ceea ce contează.

În realitate, indiferent că este vorba despre percepția mea, asupra bogăției și succesului,
sau a ta lucrurile stau exact ca în figura de mai sus. Toți oamenii se încadrează în aceste patru
cadrane:

 bogați și răi
 bogați și buni
 săraci și buni
 săraci și răi.

Îmi doream să devin bogat și bun, pentru că eu am fost mereu un om bun, iar dacă aș avea
mai mulți bani, aș putea să fac din ce în ce mai mult bine în lume.

După ce am luat o pauză de la jurnalism mi s-a făcut iar dor de scris. Am început ușor cu
statusuri haioase și calambururi pe Yahoo messenger. După care am început să scriu pe
Yahoo 360 tot felul de gânduri.
 2012 a fost pentru mine o perioada foarte efervescentă și creativă. Începuse să ia
amploare bloggingul și în România. Învățam lucruri noi la fiecare pas. Eram în perioada
aceea romantică în care orice se putea întâmpla. Până și eu mă insurasem, deci orice era
posibil.

Ideea de a face un film a pornit de la Matei cu care am fost vecin și prieten la cataramă în
copilărie. El a plecat la mijlocul anilor ‘90 în SUA unde a învățat regie și montaj. După
succesul filmului „Blair Witch Project” mi-a zis într-o doară să mă gândesc la o poveste faină
pentru un film.

Mie mi-a plăcut întotdeauna să mă diferențiez cumva de ceilalți. Așa că am decis să mă

apuc de scris. În jumătate de an am reușit să termin scenariul, am făcut pre-producție,
scouting, casting și o mare parte din ce înseamnă logistică și organizare. Am reușit acest
lucru în condițiile în care aveam job, familie cu copil mic și blog.

Ne-am propus să facem o producție cinematografică cum nu s-a mai făcut, cel puțin în
această zona a țării. Și-o să mă laud cu asta mult și bine, pentru că există foarte puțini oameni
suficient de inconștienți încât să se apuce de ceea ce am făcut noi.

Am vrut să facem un film cu o poveste frumoasă din inima Transilvaniei, un film despre
2 feciori care fug de acasă ca să se facă actori în Cluj și aventurile lor de pe traseu. Am vrut
un film care te face să fii mai bun, un film de familie care amuză, un film simplu și ușor de
iubit. Ca două zaruri într-un pahar care, după ce sunt aruncate, arată niște numere care nu
existau pe ele înainte. Eu zic că am reușit.

Filmul a fost primit foarte bine. La lansarea de la TIFF au fost vreo 100 de oameni care
nu au mai putut intra. Am mers cu proiecții pe la festivaluri prin țară timp de un an. Am fost
prin sate și am proiectat filmul cu succesul de rigoare.

Am reușit să-l introducem și în cinematografe. De exemplu, la cinematograful din Cluj-

Napoca filmul a rulat 7 săptămâni consecutive cu cel puțin 100 de spectatori în sala. Acolo
am făcut mai multe vânzări decât a avut „The Revenant” cu Leonardo DiCaprio.

Nr.
Film Nr. bilete vandute
Crt.
1. Filmul nostru 853
2. The Revenant 840
3. Ride Along2 702

În total am vândut în jur de 36000 bilete. Fiind o producție mică, sărăcuța și din afara
sistemului am încercat să fim cât se poate de cinstiți și am respectat cam toate regulile: am
lipit afișe doar unde am avut voie, n-am mințit la box office etc.

Primul film a fost o nebunie în care m-am aruncat cu capul înainte. Al doilea film
vreau să fie o nebunie calculată. În al doilea nu-mi permit să fac aceleași greșeli. Vreau
să fac greșeli mult mai mari și mai serioase. Și vreau să le fac bine.