SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX

„SFANTUL GRIGORIE TEOLOGUL” – CRAIOVA

LUCRARE DE ATESTAT

Profesor coordonator: Absolvent:

Pr.Prof.Dr. Sperlea Cristin - Alexandru Pătru Florin-Marin

Craiova

2018

1
SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI

2
 Cuprins
I. Introducere
1. Sfintele taine…………………………….4
II. Tratare
1. Taina Sfântului Botez…………………...5
2. Instituirea………………………………..6
. 3. Întreita cufundare……………………….8
4. Săvârșitorul tainei………………………9
5. Primitorii Sfântului Botez……………….10
6. Necesitatea Sfântului Botez……………..13
7. Deosebiri interconfesionale……………..18
III. Concluzie…………………………………....20
IV. Bibliografie………………………………….21

3
Introducere
Sfintele Taine

Biserica ortodoxã socotește cã mântuirea nu se finalizeazã în moartea lui

Hristos pe cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui
Dumnezeu, ci în unirea lui Hristos cel rãstignit și înviat cu oamenii ce cred în El,
pentru ca și ei sa poatã muri pãcatului și învia.1
Baza generalã a Tainelor Bisericii este credința cã Dumnezeu poate lucra
asupra creaturii în realitatea ei vizibilã. În acest sens, înțelesul general al Tainei
este unirea lui Dumnezeu cu creatura.
Într-un înțeles mai special, Tainele sunt lucrãrile invizibile ale lui Hristos
sãvârșite prin acte vizibile, prin care se constituie Biserica și care sesãvârșesc în
Bisericã.

Hristos, sãvârșitorul nevãzut al Tainelor

Harul nefiind decât lucrarea lui Hristos, sãvârșitorul lor nevãzut este
Hristos. Tainele țin seama de legãtura între suflet și trup și de faptul cã sufletul e
deschis lui Dumnezeu, iar în Hristos aceastã deschidere a umanitãții spre
Dumnezeu și-a atins nivelul maxim. Hristos atinge prin lucrarea Lui trupul
nostru, dar aceste atingeri se adâncesc în sufletul nostru. Hristos însuși lucreazã
prin trupul Sãu plin de putere asupra trupului nostru. Dar prin trupul Sãu ne
comunicã nu numai sensibilitatea Lui curatã omeneascã, ci și sensibilitatea
curatã a sufletului Lui și puterea dumnezeirii aflatã în El.2

Preotul, sãvârșitorul vãzut al Tainelor

Preotul este organul vãzut prin care Hristos cel din Bisericã lucreazã în
chip nevãzut în Taine, sau acordã harul celor cãrora li se administreazã acestea.
Hristos, devenind nevãzut prin înãlțare, se folosește pentru lucrarea Sa asupra
celor ce vor sã se uneascã cu El și sã creascã în El, intrând și dezvoltându-se
spiritual în Bisericã, și de un organ personal vãzut.

1
Pr. Prof. Dr. D. Staniloae,Teologia Dogmatica Ortodoxa, volumul |||,pag 4
2
Ibidem, pag. 11

4
Tratare

TAINA SFANTULUI BOTEZ

Îndreptarea şi sfinţirea omului se înfăptuieşte în Biserică, trupul tainic al

Mântuitorului, cu care El petrece pururea şi căruia i-a dat puterea şi
mijloacele vizibile de împărtăşire a mântuirii, realizate prin întruparea şi jertfa
Sa. Aceste mijloace sau acte externe şi sensibile prin care Biserica
împărtăşeşte, după dispoziţie dumnezeiască, harul care îndreptează şi sfinţeşte
pe credincioşi sunt Sfintele Taine.
Definiţia
Sfântul Botez este una din cele şapte taine ale Bisericii. El este taina în
care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează
se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez şi
se naşte la o nouă viaţă spirituală în Hristos şi devine membru al Bisericii,
trupul tainic al Domnului3.
Numirile
Sfinţii Părinţi vorbesc în scrierile lor foarte mult despre Sfântul Botez şi îl
numesc în mod felurit. Aceste numiri i s-au dat avându-se în vedere fie partea
văzută, fie cea nevăzută, fie ambele.
După partea văzută se numea: baie, izvor sfânt, apă, etc., iar după partea
nevăzută se numea: luminare, taina luminării, narismă, curăţire, sfinţire,
perfecţiune, renaştere în Dumnezeu, naştere spirituală, pecete sfântă, moartea
păcatelor, etc.4.
După ambele părţi el se numeşte: baie tainică, baie mântuitoare, baia
renaşterii, baia vieţii, apa vieţii veşnice, taina renaşterii noastre.

3
N.Chiţescu, I. Petreuţă, I. Todoran, Manual de Teologie Dogmatică şi Simbolică, Voi II, EEBM. BOR, Bucureşti 1958, pag. 839.
4
Ibidem, pag. 840.

5
 Sfanţul Apostol Pavel numeşte Taina Sfanţului , Botez: circumciziune
(Coloseni II, 11), mormânt (Romani VI, 4), răstignire, (Romani VI, 5), Întrucât
o consideră ca o circumciziune spirituală şi ca un act prin care noi ne răstignim
şi ne îngropăm împreună cu Hristos, pentru a învia Împreună cu El la o viaţă
nouă5 6 7.
Instituirea Tainei Sfântului Botez

Instituirea Tainei Sfântului Botez o face Mântuitorul după învierea Sa din

morţi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către
neamuri: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Sfântului Duh, invăţăndu-ie să păzească toate câte Eu, v-am
poruncit vouă şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”
(Matei XXVIII, 19-20), iar „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel
ce nu va crede se va osândi” (Marcu XVI, 16). Din aceste cuvinte reiese că
botezul creştin a fost instituit de Mântuitorul Hristos pentru toţi oamenii din
toate timpurile şi este absolut necesar pentru mântuire4.

Însă această instituire a fost prefigurată încă din Vechiul Testament prin:
circumciziunea fiilor lui Israel, ca semn al legământului lor cu Dumnezeu, prin
apa potopului, prin trecerea prin Marea Roşie, prin stânca din care a curs apă în
deşert, prin botezul prozeliţilor, prin scăldătoarea Vitezda şi prin botezul lui
loan.

Din cele expuse rezultă clar că Botezul este o taină instituită sigur de
Mântuitorul Hristos după învierea Sa din morţi.

Partea externă a Tainei Sfântului Botez

Partea externă a Tainei Sfântului Botez constă pe de o parte din apă, iar pe
de alta din cuvintele rostite cu ocazia săvârşirii lui.

5 Ibidem, pag, 841

■ Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu 9 colaboratorii, îndrumări Misionare, EIBM BOR, Bucureşti 1986, pag.
314

6
 Botezul se săvârşeşte întrebuinţându-se apă naturalăs. Necesitatea folosirii
apei la săvârşirea botezului este arătată de Mântuitorul Hristos în convorbirea cu
Nicodim când spune: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea
să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (loan III, 5).

Prin căderea creaţiei în păcat, apa a devenit ambivalenţă fiind un simbol al

vieţii amestecate cu moartea, dar prin întruparea Mântuitorului, apa şi Duhul se
unesc din nou, iar învierea Domnului va transforma în apă vie, apa morţii8 9.

Apa botezului este astfel în chip tainic materia veacului viitor, care va purta
în ea pe Fiul ca ipostas străveziu şi pe Duhul cu energiile Lui de viaţă făcătoare
şi mereu noi.

Ea este pnevmatizată acum pentru renaşterea omului şi pentru restabilirea

relaţiei lui cu Dumnezeu. Când omul este afundat în această apă la botez el se
întâlneşte în ea cu Hristos şi se umple de energiile Sfântului Duh, ce iradiază
din Hristos. A trebuit să se scufunde Fiul în firea omenească şi prin ea în apă,
pentru ca noi, scufundându-ne în apă să ne înălţăm spre viaţa Sa dumnezeiască
în Duhul Lui cel Sfânt.

Cu toate că Fiul lui Dumnezeu întrupat nu avea nevoie de renaşterea prin

botez, căci era născut de la început din Duh, acceptă totuşi botezul pentru noi
oamenii, ca să fie primul om care se botează din apă şi din Duh.

Prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, care a unit Duhul, cu apa, botezul apare ca
sân şi susţinător al vieţii adevărate, al vieţii nesupuse morţii, întrucât El este
deplin unit cu Duhul10.

Necesitatea apei pentru botez este arătată şi de către Sfinţii Părinţi, şi

scriitorii bisericeşti. Astfel Sfântul loan Damaschin spune că Mântuitorul ne-a
dat porunci ca să ne renaştem prin apă şi prin Duh, deoarece prin rugăciune şi

8
Diacon, Prof. Emilian Vasilescu, Sfintele Taine, în Studii Teologice, nr. 1-2, 1950, pag 31.
9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, lisus Hristos Pantocrator, EIBM BOR, Bucureşti 2005, pag. 310.
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stfiniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, voi III, EIBM BOR, Bucureşti 1997, pag. 27.

7
prin invocare, Sfântul Duh se pogoară.asupra apei..., iar Duhul pe de o parte,
reînoieşte In noi starea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar apa pe de
altă parte curăţeşte prin harul Duhului corpul de păcat şi-l eliberează de
stricăciune11.

Întreita cufundare

Botezul se face prin cufundare întreită în apă. Necesitatea cufundării,

rezultă din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi istorie.

Cuvântul botez sau a boteza înseamnă în greceşte cufundare şi a cufunda,

sau a spăla nu numai trupul ci şi corpul. Deci, prin înseşi cuvintele de instituire,
Mântuitorul a indicat şi forma propriu-zisă a botezului.

Botezul Domnului de către loan în Iordan a fost tot prin cufundare şi deşi
acesta nu este creştin, totuşi acest ritual este un indiciu şi un exemplu al
botezului creştin sub raportul părţii văzute: cufundarea în apă în numele Sfintei
Treimi.

Expresia de nu se va naşte cineva din apă... nu va putea să intre în

împărăţia lui Dumnezeu” (loan HI, 5) iarăşi arată necesitatea cufundării,
deoarece ca să te poţi naşte din apă trebuie să fii în apă, să fii cufundat în apă.

Sfântul Apostol Pavel aseamănă botezul cu o baie, însă baia presupune o

cufundare în apă şi o spălare a întregului corp. De aici rezultând că şi botezul
trebuie făcut prin cufundare.

De asemenea săvârşirea botezului prin cufundare ne-o arată şi practica

Sfinţilor Apostoli şi a urmaşilor lor. Despre diaconul Filip citim că atunci când a
botezat pe eunucul Candachiei, s-a pogorât şi a ieşit din apă (Faptele
Apostolilor VIII, 38-39), de aici rezultând că l-a cufundat în apă.

11
IN. Chiţescu, I. Petreuţa, I. Todoran, op cit, pag. 843.

8
 Literatura patristică ne dă nenumărate mărturii că în biserica yeche,
botezul se săvârşea prin cufundare, el fiind o imitare a îngropării Domnului.
Cele trei cufundări se fac atât în amintirea îngropării de trei zile a Domnului,
cât şi întru pomenirea şi autoritatea fiecărei persoane a Sfintei Treimi12.

De partea externă a botezului, aşa cum am mai spus, ţin şi cuvintele

rostite odată cu întreita cufundare în apă, adică formula trinitară rostită de
preot: „Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, al Fiului şi al
Sfântului Duh.

Caracterul de declaraţie şi de constatare „se botează”, arată că taina se

săvârşeşte vizibil prin actul şi cuvântul preotului, dar invizibil, prin lucrarea
lui Hristos.

Botezul săvârşit însă cu o altă formulă, decât cea trinitară ,prin care nu
se exprimă distinct persoanele Sfintei Treimi, nu este valid şi nu a fost
recunoscut niciodată ca valid de Biserică.

Săvârşitorul Sfântului Botez

Săvărşitorul Sfântului Botez este preotul sau episcopul hirotonit

canonic. Această orânduire fiind de origine divină. Episcopul şi preotul,
născând pe cei botezaţi la o viaţă spirituală, sunt numiţi, încă din vechime
părinţi spirituali.

In caz de necesitate şi de urgenţă, atunci când copilul este în pericol de

moarte, botezul poate fi săvârşit şi de diacon, iar în lipsa acestuia şi de mirean,
bărbat sau femeie. Dar acest botez trebuie completat cu Taina Mirungerii şi a
împărtăşaniei13.

Aceste cazuri amintite mai sus le întâlnim şi în Sfânta Scriptură. Astfel,

aflăm cazuri când botezau şi diaconii. Diaconul Filip de exemplu,
a botezat pe Simon Magul şi pe mulţi samarineni (Faptele Apoştolilor VIII, 12-
13) şi tot el a botezat pe eunucul Candachiei.

12
Pr. Lector Tache Sterea, îndrumător pentru pregătirea candidaţilor la dogmatică în vederea susţinerii examenului de
admitere la Facultăţile de Teologie Ortodoxă, Ed Episcopiei Curtea de Argeş, Curtea de Argeş 1997, pag. 150.
13
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, EIBM BOR, Bucureşti 1994, pag 73.

9
 De asemenea întâlnim cazuri de botez săvârşite de mireni. Sfântul Apostol
Pavel fiind botezat în Damasc de un ucenic anume Anania (Faptele Apostolilor
IX, 10) despre care se crede că era mirean. Apoi pe vremea când boteza în
Corint existau şi aici şi alte persoane, afară de el care săvârşeau botezul, şi nu
este exclus ca unii dintre ei să fi fost mireni.

De aceea Biserica Ortodoxă a admis din cele mai vechi timpuri ca în lipsă
de clerici, botezul să fie săvârşit şi de mireni şi chiar de unul dintre părinţi14.

Primiiorii Sfântului Botez

Primitorii Sfântului Botez sunt toţi cei nebotezaţi indiferent de vârstă sau
de sex,care voiesc să se curăţească de păcatul strămoşesc, să se renască la o
viaţă nouă şi să devină membrii ai Bisericii lui Hristos12.

Mântuitorul,când trimite pe Sfinţii Apostoli la propovăduire le spune să

boteze pe toţi cei ce vor crede în El.Şi cum cei ce pot crede sunt adulţi,porunca
Domnului se referă în primul rând la aceştia. Dar ea nu exclude pe copii. Sfinţii
Apostoli îndreptându-se cu propovăduirea numai către adulţi, era natural ca
aceştia să se simtă îndemnaţi de a primi botezul. Insă după ce au fost botezaţi ei,
nu era nici o piedică să fie botezaţi şi copiii lor, de educaţia religioasă a cărora
avea cine să poarte grijă şi de aceea Sfinţii Apostoli au botezat copii.

Astfel ei cunoscând învăţătura Domnului, după care nimeni nu se poate

mântui fără botez, ei au botezat familii întregi, părinţi şi copii.

Botezul fiind absolut necesar pentru mântuire, el este absolut necesar şi

pentru copii căci şi ei cunosc starea de despărţire de Dumnezeu, prin naşterea
lor din trup, şi deci şi ei trebuie să treacă de la starea de născuţi din trup și

14
N. Chitescu, I Petreuţă, I Teodoran, op cit, pag. 852.
12
Pr.Prof. Dr.Isidor Tudoran,Arhidiacon Prof.Dr.Ioan Zăgrcan.Teologia Dogmatică,EIBM BOR,Bucureşti 1991,pag. 3
34.

10
destinaţi pierzaniei, la starea de născuţi din apă şi Duh şi prin aceasta, de
mântuiţi13.

Întrucât nimeni nu e curat de întinăciune, chiar dacă viaţa lui de pe pământ

ar fi de o singură zi (Iov XIV, 4) este evident că această întinăciune o au şi
copii, nu prin păcătuire personală, ci prin naştere.

Sfântul Apostol Pavel socoteşte pe toţi oamenii, fără excepţie supuşi

păcatului din pricina lui Adam şi toţi trebuie să îngroape în botez pe omul cel
vechi al păcatului, pentru a se naşte ca oameni noi în Hristos.

Viaţa nouă şi veşnică cu Hristos nu o putem dobândi fără botez, fără să

murim şi noi în botez „întru asemănarea morţii Lui”. Căci „numai dacă m-am
făcut cu El o singură tulpină întru asemănarea morţii Lui, vom fi părtaşi şi
învierii Lui” (Romani VI, 5). Copii nu pot fi privaţi de această moarte cu
Hristos a omului vechi din ei şi din temelia vieţii eterne pusă în orice om de
Hristos14.

E drept că ei nu pot oferi lui Hristos mărturisirea credinţei lor ca deschidere

a fiinţei lor pentru sălăşluirea lui Hristos în ea. Dar ei fac parte dintr-o familie
creştină, trăitoare în biserică, iar viaţa spirituală pătrunde neîmpiedicată în fiinţa
lor şi astfel când cei din familie mărturisesc o anumită credinţă, e sigur că o vor
mărturisi şi copiii.

E o chestiune de timp ca ceea ce e sădit în ei şi se află virtual în ei să se

manifeste mai târziu şi în mod actual.

Actul botezului este determinant pentru viaţa spirituală pe care o trăieşte

familia şi care i se sădeşte copilului. Şi astfel copilul însuşindu-şi conţinutul
spiritual al familiei, îşi însuşeşte şi credinţa ei imprimată în el.

O primeşte cu sete şi o manifestă voluntar cu bucurie. E bucuros să arate

şi el ca cei mari din familie şi să se poată manifesta ca ei. El poate fi15 botezat

15
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op cit, pag 42.
Ibidem, pag. 43.

11
astfel pentru credinţa familiei, pe care şi-o va însuşi în mod neîndoielnic15.

Familia urmăreşte să-l apere pe copil de tot felul de pericole, de ispite şi

de rele şi să-i dea puterea să lupte împotriva lor. Botezul este puterea
hotărâtoare care i se dă copilului pentru a-1 face să se deprindă de a se
socoti creştin şi dator să se comporte ca atare luptând cu ispitele, înainte de
a se robi unor deprinderi rele.

După cum tăierea-împrejur, care a fost chipul botezului, se făcea la opt zile
pentru toţi copii din timpul Vechiului Testament, pe baza relevaţiei lui
Dumnezeu care înfâptuia în trepte planul mântuirii16, tot astfel şi botezul
copiilor este o practică a bisericii creştine, absolut necesară pentru mântuire.

Condiţiile ce se cer de la primitorul botezului pentru adulti sunt:

a) voinţa de a se boteza;
b) credinţa;
c) căinţa.

Toate acestea fiind valabile numai pentru adulţi, iar copii primesc botezul
în mod valid şi mântuitor şi fără a îndeplini personal vreuna din condiţii .pentru
că ei nu pot pune vreo piedică harului, iar acesta pătrunde în sufletul lor pentru a
produce efecte binefăcătoare şi iertarea păcatului strămoşesc17.

Iar dacă ar fi vorba de necesitate a acelor condiţii şi pentru copii, acestea

le împlinesc naşii în locul lor. Aceştia îşi manifestă intenţia de a fi copii
botezaţi, şi îi aduc la botez şi mărturisesc credinţa în locul lor şi tot ei iau
garanţia educaţiei religios-morală a finilor lor.

Iar Sfânta Scriptură ne oferă foarte multe exemple în care Dumnezeu a

mântuit pe unii pentru credinţa altora.16

16
Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, EIBM BOR, Bucureşti 1992, pag. 146.

Ibidem, pag. 43.16 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op cit, pag. 317.

12
 Necesitatea Sfântului Botez

Necesitatea Sfanţului Botez pentru mântuire este o învăţătură de seamă a

Bisericii Ortodoxe. Această învăţătură se bazează pe Sfânta Scriptură, care
prezintă păcatul originar ca pe o realitate ce se transmite în toţi oamenii şi atrage
după sine condamnarea. Iar de această condamnare ne putem scăpa numai
eliberându-ne de păcatul originar. Şi cum de acest păcat ne putem elibera numai
prin harul Sfanţului Botez, urmează ca pentru a scăpa de condamnare şi a
dobândi mântuirea avem nevoie de Botez. Deci necesitatea botezului este
impusă de existenţa păcatului strămoşesc.

Întrucât toţi oamenii sunt solidari cu Adam „părintele comun”, iar prin
natura lui umană şi cu păcatul lui personal. La plinirea vremii, Dumnezeu L-a
trimis pe Fiul Său să asume în persoana Sa proprie natura umană şi să o
restaureze prin jertfa Sa adusă Tatălui, ca Mielul lui Dumnezeu şi în numele
fraţilor Săi, care purtau aceiaşi umanitate.

Această restaurare nu se operează de la distanţă şi fără participarea

oamenilor. Fiecare trebiue să intre în ritmul vieţii lui Hristos, adică, să moară
şi să învieze împreună cu El, nu în mod fizic, ci în mod tainic, adică
schimbând umanitatea sa păcătoasă cu umanitatea îndrumătoare a lui Hristos,
devenind conform chipului lui Hristos.

Hristos a săvârşit înnoirea firii noastre în ipostazul Său, iar prin Taina
Botezului prin ritualui cufundării întreite, care redă şi actualizează moartea de
trei zile şi învierea lui Hristos, ne uneşte pe noi cu Sine şi ne face mădulare ale
trupului Său. Hristos pune tiparul chipului Său, pe suflet sau taina lui Hristos
la forma trupului celui botezat, care are acum un nume nou, căci în ziua
botezului, e ziua numelui18.17

17
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed. România Creştină, Bucureşti 1999, pag. 183-184

13
Efectele Sfantului Botez

În momentul în care se săvârşeşte botezul, în fiinţa celui ce se botează

pătrunde harul, care produce următoarele efecte:
a. Botezul mijloc de curăţire de păcate,

Prin botez omul obţine curăţirea de păcatul strămoşesc, iar dacă cel ce se
botează e adult, el este curăţit de toate păcatele personale săvârşite până la botez
(Faptele Apostolilor II, 38).

Botezul şterge şi vina şi pedeapsa pentru păcate, dar el nu nimiceşte şi

urmările păcatului strămoşesc, cum sunt înclinarea spre rău, suferinţa, etc.
Acestea rămân şi în omul botezat aducându-i aminte de căderea sa şi dându-i
ocazie să lupte împotriva lor19.

Prin botez se produce moartea omului vechi şi renaşterea lui la viaţa

adevărată în Hristos, în om imprimându-se chipul lui Hristos, iar omul este
introdus în Biserică şi devine membru al trupului tainic al Domnului.

Astfel botezul eliberează pe om de sub osânda păcatului strămoşesc şi îl

renaşte spiritual în Hristos şi Biserică pentru viaţa de comuniune cu Dumnezeu,
care începe prin afundarea primitorului în apa baptismală în numele Sfintei
Treimi.
b. Botezul ca moarte a omului vechi şi ca renaştere,

Prin botez, omul iese cu o experienţă cu totul nouă. Nu se înnoieşte numai

într-o privinţă, ci însăşi existenţa lui e alta. El este ca un nou născut, dar în alt
plan: în planul vieţii comune cu Hristos, plină de virtualităţile pnevmatizării.

Botezul nu produce naşterea unui om care n-a mai fost, ci naşterea din nou
a aceluiaşi, adică a unui om care a existat şi înainte. 18

18
N. Chiţcscu, I Petrcuţă, Modoran, op cit, pag. 849.

14
 Succesiunea moarte-renaştere, care se petrece cu omul la botez, e inversă
faţă de succesiunea naştere-moarte a lui Hristos, numai când înţelegem moartea
noastră ca moarte faţă de păcat, ca moarte a omului vechi. Dar moartea noastră
în botez are şi un alt înţeles: ea fiind predare deplină a noastră lui Dumnezeu, ca
să nu mai trăim nouă, ci exclusiv lui Dumnezeu. E renunţarea totală la noi
înşine, e uitarea de noi înşine într-0 predare totală lui Dumnezeu.

Dar prin această moarte noi ne scufundăm în Dumnezeu, adică în

adevărata viaţă căci în Dumnezeu e viată nesfârşită.

Prin botez noi ne ridicăm la o viaţă de curăţie şi fapte bune, închinată lui
Dumnezeu, iar această viaţă, este un drum spre înviere. Iar noi trebuie să
creştem spre înviere prin viaţa de curăţie şi prin virtuţi, iar starea de moarte a
omului vechi în care intrăm pnn botez şi viaţa cea nouă pe care o dobândim
are un fel de permanenţă şi de creştere. Dar ca să fie posibilă această creştere,
însuşi Hristos continuă să fie cu noi în starea de jertfa şi de înviere şi ne
comunică starea Sa de jertfă şi de înviere printr-o eficienţă tot mai mare pe
măsura creşterii noastre duhovniceşti21.

c. Botezul, ca putere de creştere spirituală continuă.

Nerepetarea botezului,

Continuarea şi adâncirea stării de jertfa de la botez se arată în virtuţiile

noastre. Prin virtuţi ne oferim continuu jertfă lui Dumnezeu împreună cu
Hristos. Dar virtuţiile reprezintă în acelaşi timp, dezvoltarea vieţii celei noi în
Hristos şi desăvârşirea noastră după asemănarea Lui

Viaţa cea nouă este un dar de sus ce ne vine prin botez, însă e dar care
trebuie păstrat şi dezvoltat prin sârguinţa noastră. Darul este şi19 datorie, iar

19
Pr. Prof Dr. Dumitru Stăniloae, op cil. pag. 29.I
Ibidem, pag. 3 2

15
cine nu păzeşte şi nu dezvoltă curăţia primită prin boţez se face sălaş al mai
multor demoni decât înainte de botez şi greu se va mai mântui. Iar cine n-a
folosit puterile primite la botez punând la contribuţie şi puterile sale într-un mod
înlesnit, datorită puterilor primite prin botez, dovedeşte că dintr-un fel de cinism
sau tocire nu mai e dispus să facă uz de puterile sale. Şi ele se paralizează cu
totul22.

Viaţa cea nouă în Hristos, primită la botez, este eliberare de lanţurile

păcatului strămoşesc. Iar libertatea aceasta dă celui botezat puterea să nu mai
păcătuiască şi s-o pună uşor în practică. Dar punerea ei în practică e o datorie a
celui botezat. In acest sens baia botezului ne-a curăţit de păcatele de dinainte,
dar nu şi de cele pe care le vom săvârşi după aceea, deşi ne-a dat puterea să ne
curăţim uşor de ele.

Lucrarea omului de după botez constă deci şi într-un fel de asimilare,

intr-o imprimare a curăţirii lui Hristos în fiinţa proprie, în aşa fel ca ea să nu
mai poată fi depărtată de fiinţa lui.

Nerepetarea botezului arată obligaţia de a nu mai păcătui, o dată ce am

primit puterea de a evita păcatul. Nu este vorba de păcatele cele uşoare, care
se pot vindeca prin Taina Pocăinţei, ci de păcatul renegării lui Hristos şi al
ieşirii din Biserică. Aceştia sunt pierduţi dacă nu revin iarăşi la Biserică
folosind puterea primită la botez. Dar nici în acest caz nu sunt botezaţi din
nou, pentru că harul botezului nu se dă de două ori.

Ei nu renasc de două ori, pentru că nici din trup nu se nasc de două ori şi nu
de două ori vin pe lume cu păcatul strămoşesc.

Botezul este taina ce nu se repetă, fiindcă eliberează pentru totdeauna pe

om de sub păcatul strămoşesc şi îl renaşte pentru o viaţă nouă spre
asemănarea lui cu Dumnezeu în Hristos.

d. Botezul ca refacere a chipului lui Hristos în om,20

20
Ibidem, pag. 32-33.

16
 Păcatul slăbeşte şi alterează chipul lui Dumnezeu din ,om şi caracterul lui
de persoană, în cea ce are ea distinct, apropriindu-1 de animalitatea inumană şi
impersonală lipsită de libertate şi supusă mişcărilor automate ale aceloraşi
instincte. Păcatul slăbeşte unitatea dintre puterile constitutive ale omului şi chiar
puterea fiinţei lui23.

Fiinţa lui devine neputincioasă pentru săvârşirea binelui, trupului lui

îndeplineşte doar funcţiile biologice şi el trăieşte fără preocupare faţă de valorile
spirituale. Omul devine un individ biologic, care a pierdut semnificaţia
spirituală a numelui său şi care nu mai poate răspunde chemării lui Dumnezeu.

Dar prin restabilirea chipului lui Dumnezeu în om, acesta recapătă viaţa
dumnezeiască, cea fără de moarte. Iar chipul lui Hristos, este o adevărată haină
luminoasă: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni
III. 20) Haina aceasta, ce se imprimă în întreaga noastră fiinţă, nu trebuie
întinată, căci prin aceasta, întinăm chipul lui Hristos, dar şi pe noi înşine
deveniţi chipul Lui24.

Astfel prin botez se restaurează chipul lui Dumnezeu din om, după chipul
lui Hristos, iar numele primit la botez arată începutul vieţii noi în Hristos.

La botez omul este primit de Hristos, prin slujitorii Bisericii, după o

anumită pregătire, ca prin aceasta să poată răspunde la apelul Lui şi să
vieţuiască conform cu voia Lui.

Prin Taina Botezului se încheie „o învoire” între Dumnezeu şi om şi este o

obligaţie care nu trebuie călcată niciodată, iar omul trebuie să lucreze după
legea libertăţii şi iubirii netrădate, e. Botezul uşă de intrare în Biserică,

Ridicarea din moarte a omului vechi, a celui ce se botează, la starea de

viaţă adevărată a omului nou, nu înseamnă că este chemat la o21 existenţă

21
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op cit, pag. 312.

17
individualistă, ci să facă parte din comunitatea celor ce constituie Biserica,
Trupul comunitar al Domnului.

A se alipi de Biserică înseamnă a deveni mădular al Lui în corpul Bisericii,

a se zidii ca o piatră vie în lăcaşul Domnului, pe temelia Apostolilor, având
aceiaşi credinţă, aceiaşi vieţuire, străbătută de acelaşi Hristos, iar botezul devine
uşa prin care credinciosul devine mădular al Bisericii25.

De aceea, după botez, cel nou botezat este dus în faţa sfintelor uşi
împărăteşti, unde e împărtăşit cu Trupul şi Sângele Domnului, ca semn al
încorporării depline în Biserică, iar cel de parte bărbătească este dus în altar,
unde preotul înconjoară cu el sfânta masă, ceea ce înseamnă introducerea lui în
cele mai înalte taine ale cunoaşterii lui Hristos, pentru ca să fie propovăduitorul
credinţei în Hristos şi preotul familiei lui, sau primul răspunzător pentru
credinţa şi vieţuirea Bisericii din casa lui, primul care aduce jertfă şi se jertfeşte
pentru ea, aşa cum Hristos pentru Biserică.

Prin botez noi intrăm în relaţie intimă nu numai cu Hristos, ci cu întreaga

Sfântă Treime căci Hristos este Fiul Tatălui şi ne face şi pe noi, în Sine fii ai
Tatălui eliberându-ne din robia stihiilor impersonale şi a patimilor. Iar dragostea
noastră faţă de Tatăl o încălzeşte Duhul, care aduce dragostea Tatălui faţă de
Fiul şi a Fiului faţă de Tatăl în inimile noastre unite cu Fiul 26.

Deosebiri interconfesionale

Referitor la instituirea Tainei Sfântului Botez, Biserica Ortodoxă susţine

că această taină a fost instituită de Mântuitorul după înviere, când i-a trimis pe
Apostoli la propovăduire (Matei, XXVIII, 19-20).

însă această învăţătură nu a fost îmbrăţişată şi de teologii romano- catolici,

care sunt de părere că aceasta ar fi fost instituită fie în momentul22 convorbirii

22
Ibidem, pag. 40.
Ibidem, pag. 42.

18
cu Nicodim, fie în momentul botezării Sale în Iordan, însă aceste afirmaţii sunt
cu totul greşite neavând temei scripturistic. Căci potrivit referatului biblic
Mântuitorul a primit botezul lui loan, doar pentru a împlinii „toată dreptatea”,
acest botez fiind doar o preînchipuire a botezului creştin pe care chiar şi loan îl
aştepta să vină.

A doua părere e iarăşi greşită, deoarece în convorbirea cu Nicodim

Mântuitorul doar îl lămureşte pe acesta asupra semnificaţiei şi importanţei
botezului creştin care avea să vină în viitor, fără însă să fie vorba de vreo
instituire a lui.

Protestanţii învaţă despre botezul creştin că nu se deosebeşte esenţial de

botezul lui loan. Luther zicea că botezul creştin este numai o perfecţionare a
botezului lui loan. Şi această învăţătură este greşită deoarece cele două botezuri
nu au în comun decât numele. Botezul lui loan, practicat de acesta apoi de
ucenicii lui şi chiar de ucenicii Domnului, este un botez „al pocăinţei” care era
destinat iudeilor fiind doar o preînchipuire a botezului creştin, simbol al
pocăinţei, fără însă a împărtăşi harul iertării păcatelor, aşa cum reiese din Sfânta
Scriptură: „Eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, iar Cel ce va venii după mine... vă
va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei IQ, 11). Din acest text rezultând clar
deosebirea dintre botezul pocăinţei practicat de loan şi botezul din apă şi din
Duh, instituit de Hristos.

O altă deosebire este cea referitoare la întreita cufundare deoarece Biserica

Romano-Catolică a început din secolul şase să săvârşească botezul printr-o
singură cufundare. Această practică a fost recunoscută ca validă de sinodul de la
Toledo şi de papa Grigorie Cel Mare27.

Mai târziu ei au abordat o altă practică şi anume prin turnare. Această

practică era întâlnită în vechime şi în Biserica veche dar se săvârşea numai în
mod excepţional, când era vorba de bolnavi, când nu 23 era apă suficientă sau în
caz de urgenţă.

23
N. Chițescu, I. Petrcuţă, I.Todoran, op. cit. pag, 845.

19
 Concluzie

Nu se ştie însă de ce o excepţie din Biserica veche a devenit regulă în

Biserica Romano-Catolică.

Deşi este un botez valid ar trebui să se renunţe la el şi să nu se facă regulă

din ceea ce a fost doar o excepţie.

Protestanţii săvârşesc botezul mai ales prin stropire. Deşi valid acest botez
nu este permis să fie făcut decât în cazuri excepţionale.

Intre noi şi catolici a mai apărut o deosebire în cea ce priveşte formula

botezului astfel ei au schimbat primele cuvinte din formulă zicând: „Eu te
botez...”, ceea ce măreşte importanţa săvârşitorului văzut în raport cu cel
nevăzut care este Iisus Hristos28.

Catolicii folosesc această formulă pentru a scoate în evidenţă rolul

preotului, datorită absenţei energiilor necreate. Hristos nu mai este prezent în
mod direct în viaţa Bisericii ci prin substituţii sau înlocuitorii săi.

Referidu-ne la săvârşitor observăm că învăţătura catolică admite ca în caz

de nevoie botezul să poată fi săvârşit şi de un păgân dar acesta să ţină formula
Bisericii. Această învăţătură este total greşită deoarece păgânul fiind în afară de
biserică şi nefiind membru al ei nu poate intregra pe altul în Biserică, prin
această practică se face din botez un act magic.

Protestanţii socoteau că botezul nu este necesar copiilor deoarece nu au

păcate. Şi această învăţătură este greşită deoarece: „nimeni nu e curat de
întinăciune chiar dacă viaţa lui ar fi o singură zi” (Iov XIV, 4).

In concluzie putem spune că botezul este taina care eliberează pe om de

sub osânda păcatului strămoşesc şi îl renaşte spiritual în Hristos şi Biserică
pentru viaţa de comuniune cu Dumnezeu, care începe prin cufundarea
primitorului în apa baptismală în numele Sfintei Treimi.24

24
Pr. Prof. Isidor Tudoran, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan Zăgrean, op cit, pag. 333.

20
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBM BOR, Bucureştii982,

2. Bria, pr. prof. dr. Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă,
EIBM BOR, Bucureşti 1994
3. Idem, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Ed.
România Creştină, Bucureşti 1999,
4. Chiţescu N, Petreuţă I, Todoran I, Manual de Teologie
Dogmatică şi Simbolică, Voi II, EIBM BOR, Bucureşti 1958,
5. Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă EIBM BOR,
Bucureşti, 1992,
6. Popescu, pr. prof. dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator,
EIBM BOR, Bucureşti 2005,
7. Radu, pr. prof. dr. Dumitru, (şi colaboratorii), îndrumări
Misionare, EIBM BOR, Bucureşti 1986,
8. Stăniloaie pr. prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică
Ortodoxă, voi III EIBM BOR, Bucureşti, 1978,
9. Sterea pr. lector Tache, îndrumător pentru pregătirea
candidaţilor la dogmatică în vederea susţinerii examenului de
admitere la Facultăţile de Teologie Ortodoxă, Ed Episcopiei Curtea de
Argeş, Curtea de Argeş 1997,
10. Todoran, pr. prof. dr. Isidor, Zăgrean, arhid. prof. dr. loan,
Teologia Dogmatică,EIBM BOR,Bucureşti 1991
11. Vasilescu, diac. prof. Emilian, Sfintele Taine, în Studii
Teologice, nr. 1-2, 1950.

21