Sunteți pe pagina 1din 6

2.

10 SISTEMUL DE PREŢURI SISTEMUL DE PREŢURI


Categorii de preţuri
1. Preţurile mărfurilor şi serviciilor:
1. Preturile cu ridicata ale produselor industriale – circulă
 preţurile factorilor de producţie între agenţii economici, indiferent de forma de
 preţurile bunurilor şi serviciilor proprietate a acestora;
Nivelul preţurilor se stabileşte prin negociere şi
2. Preţurile speciale conţine, de regulă, pe lângă contravaloarea cheltuielilor
 dobânda de producţie şi un profit stimulativ.
 salariul 2. Preţurile de contractare şi preţurile de achiziţie - la care
se cumpără produsele agricole la fondul de stat de la
 preţul pământului producătorii agricoli, indiferent de forma de proprietate a
acestora, menite să asigure acoperirea cheltuielilor de
producţie şi un profit stimulativ.
3. Preţurile de vânzare ale produselor agricole – se livrează
agenţilor economici de la fondul de stat, determinate pe
baza preţurilor de cumpărare, precum şi a comisionului
organizaţiilor achizitoare.

SISTEMUL DE PREŢURI SISTEMUL DE PREŢURI


Categorii de preţuri
Preţurile mărfurilor şi serviciilor: 4. Preţurile mărfurilor din import – formate pe baza
a) în funcţie de sfera de aplicare: preţurilor externe în valută, exprimate la cursul de
· preţuri cu ridicata ale producătorilor schimb valutar în vigoare, la care se adaugă, după caz,
· preţuri de comercializare (en gross şi en detail) taxele vamale, acizele, TVA, comisionul cuvenit societăţii
de export – import sau marja importatorului.
· preţuri de transfer
5. Preţurile produselor destinate exportului – se stabilesc
b) în funcţie de formarea in mecanismul pieţei: incluzând toate cheltuielile efectuate pentru producerea,
· preţuri de ofertă (preţuri de catalog, de deviz etc.) pregătirea, transportul, comisionul societăţii de import –
· preţuri efective (preţuri de contract, de licitaţie, de bursă, export; preţul intern de producţie este un preţ negociabil,
de consum). iar preţul real, stabilit prin contract, este dat de piaţa
mondială şi se exprimă în valută.
6. Preţurile de deviz – sunt folosite pentru determinarea
preţurilor lucrărilor de construcţii montaj şi a celor
pentru reparaţiile în construcţii în cadrul obiectivelor de
investiţii.
Formarea preţurilor cu ridicata
SISTEMUL DE PREŢURI 2. Materii prime, piese de schimb, ansambluri utilaje,
Categorii de preţuri instalaţii complexe destinate producţiei şi investiţiilor din
import
7. Preţurile cu amănuntul – stabilite şi aplicate la
desfacerea produselor şi executarea lucrărilor de + transformarea în lei a preţului extern franco frontiera română
construcţii către populaţie, precum şi livrările prin pe baza cursului valutar in vigoare,
reţeaua comerţului cu amănuntul către agenţii economici, + adăugarea cheltuielilor de transport şi asigurare pe parcurs
indiferent de forma de proprietate; nivelul acestor preturi extern, taxele vamale, comisionul cuvenit societăţii de export-
cuprinde: import;
· preţul cu ridicata negociat + TVA se calculează la facturare;
· adaosul comercial PR FACTURAT = [(PEFFR + CTA + CID) + CV + TV +MI] + TVA
· taxa pe valoarea adăugată in care: PEFFR = preţul extern franco frontiera română
CTA = cheltuieli de transport şi asigurare externă
8. Tarifele pentru serviciile prestate agenţilor economici şi
CID = cheltuieli de încărcare – descărcare
populaţiei sunt stabilite după regulile generale ale
CV = cursul valutar lei/EUR
formarii preţurilor.
TV = taxa vamală de import
MI = marja societăţii comerciale de import – export
TVA = taxa pe valoare adăugată

Formarea preţurilor cu ridicata


Formarea preţurilor cu ridicata
3. Pentru toate categoriile de produse, lucrări şi servicii
pentru care furnizorii datorează statului TVA, preţurile de
Preţ cu ridicata = preţ de vânzare practicat în facturare se formează prin includerea, alături de preţul
tranzacţiile comerciale dintre agenţii economici. care revine producătorilor, a impozitului respectiv:

1. La materiile prime de bază, combustibili, energie şi PRfacturat = PP + TVA


principalele resurse naturale, preţurile se stabilesc la
nivelul preţurilor mondiale;
4. La produsele nominalizate de guvern la care se percep
accize, în formarea preţurilor şi în baza de determinare a
PR = PM in care: PM = preţul mondial TVA sunt cuprinse şi accizele:
PR = preţul cu ridicata
PRfacturat = PP + Acc + TVA
Formarea preţurilor de comercializare Structura preţului unui bun de consum
Preţurile de comercializare sunt preţurile de gros şi de din import
detaliu sau cu amănuntul.
PGfacturat = PR fără TVA + ACG + TVA
in care: PG = preţul de comercializare de gros
PR = preţul cu ridicata, fara TVA
ACG = adaosul comercial al angrosistului
TVA = TVA colectat
PA = PG fara TVA + ACD + TVA colectat
sau
PA = PR fara TVA + ACD + TVA colectat
in care: PA = preţ cu amănuntul
ACD = adaos comercial al detailistului

Structura preţului unui bun de consum Interacţiunea cu TVA


de producţie internă TVAcol = PV x cota TVA
TVAdat = TVAcol - TVAded
TVAdat = VA x cota TVA/100
PV = PC + VA VA = PV – PC
PRfacturat = PV + TVAcol = PV + PV x cota TVA/100

TVAcol = TVA colectat, aferent preţului de vanzare


TVAded = TVA platit la cumparare, prin preţul facturat
TVAdat = TVA datorat, ca diferenţă între TVA colectat şi TVA deductibil
PV = preţul de vânzare negociat, fără TVA
PC = preţul de cumpărare, fără TVA
VA = valoare adăugată
PRfacturat = preţul cu ridicata, ca preţ de facturare
INCOTERMS INCOTERMS
INCOTERM (INternational COmercial TERM). 2. Free Alongside Ship (FAS)
1. Ex-Works (EXW)
2. Free Alongside Ship (FAS) Vânzătorul transportă bunurile de la depozitul său plăteşte
3. Free Carrier (FCA) vama şi plasează bunurile lâgă vas, în portuld e
4. Free On Board (FOB) export. Aici riscul este preluat de către
cumpărător.
5. Cost and Freight (CFR)
Cumpărătorul este responsabil cu încărcarea
6. Cost, Insurance and Freight (CIF) bunurilor pe vapor (dacă nu se specifică altfel)
7. Carriage Paid To (CPT) şi cu plata tuturor costurilor apărute în
8. Carriage and Insurance Paid To (CIP) transportul bunurilor la destinaţie.
9. Delivered At Frontier (DAF)
10. Delivered Ex-Ship (DES)
11. Delivered Ex-Quay (DEQ)
12. Delivered Duty Unpaid (DDU)
13. Delivered Duty Paid (DDP)

INCOTERMS INCOTERMS
1. Ex-Works (EXW) = franco depozit exportator 3. Free Carrier (FCA)

Vânzătorul (exportatorul) oferă bunurile Vânzătorul (exportatorul) asigură vămuirea şi


cumpărătorului (importatorului) la depozitul transportă bunurile în locul indicat de
vânzătorului. Cumpărătorul este responsabil cumpărător. Dacă acest loc este chiar depozitul
pentru costurile de transport, taxe, asigurări şi vânzătorului, atunci acesta trebuie să încarce
acceptă riscul pierderii bunurilor imediat după bunurile în vehiculul de transport; altfel,
ce acestea sunt cumpărate şi transferate în cumpărătorul este responsabil cu încărcarea
afara uşilor depozitului. bunurilor.
Preţul ExWorks nu include preţul încărcării Cumpărătorul îşi asumă riscul pierderii de la acest
bunurilor în camion sau pe vas şi nici cheltuieli punct şi trebuie să plătească toate costurile de
cu vămuirea. transport până la destinaţie.
Dacă, în ţara de destinaţie, vama se face după
reguli FOB, costurile de transport şi cele cu
asigurările de la poarta depozitului la portul de
export trebuie adăugate la preţul ExWorks.
INCOTERMS INCOTERMS
4. Free On Board (FOB) 6. Cost, Insurance and Freight (CIF)

Vânzătorul (exportatorul) este responsabil pentru Vânzătorul este responsabil cu livrarea bunurilor pe
livrarea bunurilor de la depozitul său şi pentru vas şi plata vamii în ţara de export. El plăteşte
încărcarea pe vas în portul de export, dar şi şi asigurarea, în numele cumpărătorului.
pentru efectuarea vămuirii, în ţara sa. Imediat Riscurile sunt preluate de cumpărător după
ce bunurile au ajuns pe vas, riscurile se descărcare.
transmit cumpărătorului (importatorului). Cumpărătorul trebuie să facă vama în ţara de
Cumpărătorul plăteşte transportul şi asigurarea din destinaţie şi să plătească chelt. de transport şi
acel moment şi trebuie să facă vama în ţara de asigurare în ţara importatoare.
destinaţie. CIF poate fi utilizat numai dacă transportul se face,
O tranzacţie FOB va fi citită “FOB, port de export”. măcar parţial, pe apă.
De exemplu, dacă portul de export este Constanţa, Dacă vama se face FOB costurile de transport şi
o tranzacţie FOB va fi citită “FOB Constanţa”. asigurare pe parcurs internaţional vor fi deduse
din preţul CIF.
O tranzacţie CIF se va citi CIF, port de destinaţie.

INCOTERMS INCOTERMS
5. Cost and Freight (CFR)
8. Carriage and Insurance Paid To (CIP)
Vânzătorul (exportatorul) este responsabil cu
vămuirea, cu livrarea bunurilor în portul sau Vânzătorul transportă bunurile în portul de
gara de export şi cu plata cheltuielilor export, face vama şi le livrează către
internaţionale de transport. destinaţie.
Cumpărătorul preia riscurile odată ce bunurile au De aici, riscurile sunt preluate de cumpărător.
fost încărcate şi trebuie să plătească asigurarea, Vânzătorul este responsabil cu transportul şi
descărcatul, vama şi apoi transportul până la asigurarea până la destinaţie.
destinaţia finală.
De aici, riscurile sunt preluate de cumpărător.
Dacă livrarea se face după regula FOB, costurile
internaţionale trebuie deduse din preţul CFR.
INCOTERMS
12. Delivered Duty Unpaid (DDU)

Vânzătorul (exportatorul) este responsabil cu


plata tuturor costurilor asociate livrări
bunurilor tranzacţionate până la destinaţia
indicată de către cumpărător.
Cumpărătorul (importatorul) preia riscurile
din acel moment şi trebuie să plătească
vama, taxele şi să asigure transportul
intern până la destinaţia finală, până unde
va plăti şi asigurarea.

INCOTERMS
13. Delivered Duty Paid (DDP)

Vânzătorul (exportatorul) este responsabil


cu plata tuturor costurilor asociate
livrării bunurilor până la destinaţie şi cu
plata vămii în ţara importatoare.
DDP = livrare “la uşă”
O tranzacţie DDP va fi citită “DDP nume loc
destinaţie”.

S-ar putea să vă placă și

  • Proiect EF Ionut Final Corectat (Repaired) (Repaired)
    Proiect EF Ionut Final Corectat (Repaired) (Repaired)
    Document32 pagini
    Proiect EF Ionut Final Corectat (Repaired) (Repaired)
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Capitolul 2
    Capitolul 2
    Document4 pagini
    Capitolul 2
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Model-Fisa Montaj
    Model-Fisa Montaj
    Document20 pagini
    Model-Fisa Montaj
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • DESEN ANSAMBLU - Proeict - Ef
    DESEN ANSAMBLU - Proeict - Ef
    Document1 pagină
    DESEN ANSAMBLU - Proeict - Ef
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • MODEL Prezentare DEM
    MODEL Prezentare DEM
    Document1 pagină
    MODEL Prezentare DEM
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Desen Ansamblu Proeict Ef
    Desen Ansamblu Proeict Ef
    Document1 pagină
    Desen Ansamblu Proeict Ef
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Curs 1
    Curs 1
    Document1 pagină
    Curs 1
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Gantt IORGA
    Gantt IORGA
    Document4 pagini
    Gantt IORGA
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Ap Forjare
    Ap Forjare
    Document1 pagină
    Ap Forjare
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Catalog
    Catalog
    Document1 pagină
    Catalog
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Seminar Introductiv
    Seminar Introductiv
    Document9 pagini
    Seminar Introductiv
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Proiect EF Ionut Final Corectat
    Proiect EF Ionut Final Corectat
    Document30 pagini
    Proiect EF Ionut Final Corectat
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Catalog
    Catalog
    Document1 pagină
    Catalog
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări
  • Docdownloader
    Docdownloader
    Document1 pagină
    Docdownloader
    Iorga Alexandru
    Încă nu există evaluări